ICCJ. Decizia nr. 41/2012. Penal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 41/2012
Dosar nr. 2287/122/2010
Şedinţa publică din 16 ianuarie 2012
Asupra recursurilor penale de faţă constată:
Prin sentinţa penală nr. 191 din 27 aprilie 2011 pronunţată de Tribunalul Giurgiu, în dosar nr. 2287/122/2010, s-a dispus:
În baza art. 174 alin. (l) C. pen., raportat la art. 176 lit. a) şi d) C. pen., cu aplicarea, art. 37 lit. a) C. pen., condamnarea inculpatului D.F., la pedeapsa de 20 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de omor deosebit de grav.
În baza art. 211 alin. (21) lit. c) C. pen., cu aplicarea, art. 37 lit. a) C. pen., a fost condamnat inculpatul şi, la pedeapsa de 10 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie.
În baza art. 319 C. pen., cu aplicarea, art. 37 lit. a) C. pen., s-a dispus condamnarea aceluiaşi inculpat şi la pedeapsa de 3 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de profanare de morminte.
În baza art. 33 lit. a) - 34 lit. b) C. pen., au fost contopite pedepsele aplicate inculpatului D.F., urmând ca acesta să execute pedeapsa cea mai grea, de 20 ani închisoare.
În baza art. 83 C. pen., a fost revocată suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 2 ani închisoare aplicată inculpatului prin sentinţa penală nr. 762 din 26 aprilie 20 a Judecătoriei Giurgiu, dispunându-se executarea acesteia în întregime pe lângă pedeapsa rezultantă aplicată în cauză, urmând ca, în final, inculpatul să execute pedeapsa de 22 ani închisoare. S-a făcut aplicarea art. 71 – art. 64 lit. a) - e) C. pen.
În baza art. 65 C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza Il-a şi lit. b) C. pen., pe o durată de 5 ani, după executarea pedepsei închisorii.
A fost menţinută starea de arest a inculpatului şi dedusă prevenţia de la 06 mai 2010 lăzi.
În baza art. 7 din Legea nr. 76/2008 s-a dispus prelevarea de probe biologice de la inculpat în vederea introducerii profilurilor genetice în S.N.D.G.J.
A fost obligat inculpatul să plătească părţilor vătămate T.L. şi T.L. suma de 17.000 lei despăgubiri civile şi 50.000 lei daune morale.
A fost obligat inculpatul la 8.500 lei, cheltuieli judiciare statului. Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut următoarea situaţie de fapt:
Inculpatul D.F. şi V.N.M. se cunoşteau înainte de producerea evenimentelor din cauză, inculpatul obişnuind să împrumute sume de bani de la victimă.
În noaptea de 20 aprilie 2010, în jurul orelor 23,00, inculpatul D.F. s-a deplasat la locuinţa victimei, situată în sat Tomuleşti, comuna Toporu, judeţ Giurgiu, pentru a-şi recupera cartea de identitate lăsată victimei drept garanţie în vederea restituirii unui împrumut în valoare de 200 lei.
De menţionat că inculpatul încercase şi anterior să-şi recupereze actul de identitate însă victima îl refuzase, având în vedere nerestituirea datoriei.
Ajuns la locuinţa victimei, inculpatul a intrat în curte, poarta de acces fiind descuiată, după care, într-o încăpere a imobilului, în căutarea actului de identitate.
Cartea de identitate era ascunsă sub faţa de masă din camera unde dormea victima.
În momentul în care inculpatul a intrat şi în această cameră, victima a fost trezită din somn din cauza zgomotelor produse şi l-a întrebat pe inculpat ce căuta în locuinţa sa.
Inculpatul i-a cerut victimei să îi restituie actul de identitate, victima refuzându-l si de această dată sub ameninţarea că îl va denunţa organelor de poliţie dacă insistă în cerere.
În aceste împrejurări, inculpatul a reacţionat violent, aplicând victimei multiple lovituri cu un levier în zona capului.
În urma loviturilor primite, victima a decedat.
Ulterior, inculpatul a continuat să îşi caute actul de identitate în locuinţa victimei, însă, fără niciun rezultat. Şi-a însuşit un telefon mobil şi suma de 85 de lei.
Pentru a şterge urmele infracţiunii şi pentru a crea impresia unei morţi accidentale, inculpatul a luat hotărârea să incendieze cadavrul, dând foc cu o lumânare hainelor victimei.
Înainte de plecare, inculpatul a încărcat în două sacoşe diverse produse alimentare, după care s-a deplasat la domiciliul concubinei sale, C.G.L., în jurul orelor 24,00.
Martora a observat că inculpatul avea şapca murdară de sânge, iar la întrebările acesteia, inculpatul i-a spus că avusese un incident cu o persoană în vârstă, pe care o întâlnise pe drum, în dreptul şcolii, şi de la care îşi însuşise suma de 85 lei, după ce o agresase.
A doua zi, inculpatul a plecat de la locuinţa concubinei sale în jurul orelor 10,00, lăsându-i acesteia produsele alimentare luate din locuinţa victimei.
Trecând pe lângă o pădure, a ascuns levierul şi mănuşile folosite la comiterea infracţiunii.
Când a revenit la domiciliul martorei C.G.L., aceasta l-a întrebat pe inculpat dacă avea vreo legătură cu moartea victimei, inculpatul recunoscând că el era autorul faptei şi relatându-i împrejurările şi modul cum acţionase.
Prin raportul medico-legal efectuat în cauză s-a stabilit că moartea victimei a fost violentă şi s-a datorat hemoragiei meningiene consecutive unei fracturi craniene cauzate de un traumatism cranio-cerebral produs în cadrul unui politraumatism.
De asemenea, s-a concluzionat că leziunile traumatice au fost produse prin lovire repetată cu corpuri dure şi corpuri dure tăietoare, existând o legătură directă de cauzalitate între leziunile cauzate victimei şi deces.
Deopotrivă s-a stabilit că incendierea victimei s-a produs după deces.
Pe baza situaţiei de fapt expuse, prima instanţă a constatat că inculpatul era vinovat de săvârşirea faptelor reţinute în sarcina sa şi că activitatea infracţională astfel desfăşurată realizează elementele constitutive ale infracţiunilor de omor deosebit de grav, tâlhărie şi profanare de morminte în încadrarea prevăzută de art. 174 raportat la art. 176 lit. a) şi d) C. pen., art. 211 alin. (21) lit. c) C. pen. şi art. 319 C. pen., toate cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen.
Hotărârea pronunţată în cauză a fost atacată cu apel de inculpatul D.F. şi Parchetul de pe lângă Tribunalul Giurgiu.
Prin apelul procurorului s-a criticat greşita încadrare juridică dată faptelor reţinute în sarcina inculpatului şi greşita individualizare a pedepselor.
S-a susţinut că activitatea infracţională desfăşurată de inculpat se încadrează şi în dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. pen., rezultând din probele administrate că pătrunderea inculpatului în locuinţa victimei se făcuse rară consimţământul acesteia.
Sub celălalt aspect s-a solicitat majorarea pedepselor având în vedere gravitatea deosebită a faptelor şi periculozitatea socială a inculpatului.
Critica referitoare la greşita încadrare juridică a fost invocată şi în apelul inculpatului, susţinându-se însă că uciderea victimei nu a constituit consecinţa unui rezultat acceptat şi urmărit de către inculpat.
S-a susţinut că inculpatul nu a intenţionat uciderea victimei, incidentul dintre părţi survenind pe fondul consumului de alcool.
Ca urmare, s-a solicitat schimbarea încadrării juridice din infracţiunea de omor deosebit de grav în infracţiunea de lovituri cauzatoare de moarte.
Prin decizia penală nr. 215 din 9 august 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, a fost admis apelul Parchetului de pe lângă Tribunalul Giurgiu, desfiinţată în parte sentinţa atacată numai în ceea ce priveşte greşita individualizare a pedepselor aplicate în cauză şi, în rejudecare:
A fost descontopită pedeapsa rezultantă de 22 ani închisoare aplicată inculpatului D.F. şi repuse în individualitatea lor pedepsele componente.
I. în baza art. 174 alin. (l) C. pen., raportat la art. 176 lit. a) şi d) C. pen., cu aplicarea, art. 37 lit. a) C. pen., s-a dispus condamnarea inculpatului D.F., la pedeapsa de 25 ani închisoare şi 5 ani pedeapsa complimentară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii de omor deosebit de grav.
II. în baza art. 211 alin. (21) lit. c) C. pen., cu aplicarea, art. 37 lit. a) C. pen., a fost condamnat inculpatul, la pedeapsa de 12 ani închisoare şi 3 ani pedeapsa complimentară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie.
În baza art. 319 C. pen., cu aplicarea, art. 37 lit. a) C. pen., s-a dispus condamnarea aceluiaşi inculpat şi la pedeapsa de 3 ani închisoare şi un an pedeapsa complimentară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii de profanare de morminte.
În baza art. 33 lit. a) – art. 34 lit. b) C. pen., au fost contopite pedepsele aplicate inculpatului D.F., urmând ca acesta să execute pedeapsa cea mai grea, de 25 ani închisoare şi 5 ani pedeapsa complimentară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen.
În baza art. 83 C. pen., a fost revocată suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 2 ani închisoare aplicată inculpatului prin sentinţa penală nr. 762 din 26 aprilie 2007 a Judecătoriei Giurgiu, dispunându-se executarea acesteia în întregime pe lângă pedeapsa rezultantă aplicată în cauză, urmând ca, în final, inculpatul să execute pedeapsa de 27 ani închisoare şi 5 ani pedeapsa complimentară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen.
S-a făcut aplicarea art. 71 – art. 64 lit. a) teza Il-a şi lit. b) C. pen.
Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei.
A fost respins apelul declarat de inculpat împotriva aceleiaşi sentinţe, ca nefondat.
Pentru a decide astfel, instanţa de apel a constatat că elementele de fapt cu relevanţă în ceea ce priveşte stabilirea stării de fapt au fost bine reţinute de prima instanţă pe baza unei analize complete a probelor administrate.
De asemenea, s-a constatat că activitatea infracţională desfăşurată de inculpat a fost corespunzător încadrată juridic, faptele descrise în actul de inculpare realizând conţinutul constitutiv al infracţiunilor reţinute în sarcina inculpatului.
În considerentele deciziei pronunţate în apel au fost examinate criticile procurorului şi ale inculpatului invocate în susţinerea cererilor de schimbare a încadrării juridice dată faptelor şi motivele pentru care nu au fost primite solicitările formulate.
În esenţă, s-a reţinut că materialul probator administrat în cauză nu atestă faptul pătrunderii fără drept în locuinţa victimei ori refuzul inculpatului de a părăsi locuinţa, la cererea victimei.
În schimb, instanţa de apel a constatat că pedepsele aplicate de prima instanţă erau prea blânde în raport de gravitatea faptelor comise şi de datele ce caracterizează persoana inculpatului.
Ca urmare, numai în aceste limite au fost primite criticile procurorului şi desfiinţată hotărârea primei instanţe.
Şi împotriva acestei decizii, în termen legal, au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi inculpatul D.F.
Prin motivele de recurs formulate, circumscrise cazurilor de casare prevăzute de art. 3859 pct. 17 şi 172 C. proc. pen., parchetul a susţinut nelegalitatea hotărârilor pronunţate în cauză pentru greşita încadrare juridică dată faptelor reţinute în sarcina inculpatului şi omisiunea de confiscare a instrumentelor folosite la uciderea victimei.
Critica referitoare la greşita încadrare juridică a fost invocată în raport de omisiunea reţinerii în cauză şi a infracţiunii de violare de domiciliu prevăzută de art. 192 alin. (2) C. pen., având în vedere că pătrunderea inculpatului în locuinţa victimei se făcuse fără acordul acesteia, inexistenta consimţământului rezultând şi din împrejurarea că victima îi ceruse expres inculpatului să părăsească imobilul sub ameninţarea că îl va denunţa organelor de poliţie.
Recursul inculpatului a fost motivat din perspectiva cazurilor de casare prevăzute de art. 3859 pct. 17, 18 şi 14 C. proc. pen.
În cadrul criticii referitoare la greşita încadrare juridică a fost invocată lipsa intenţiei inculpatului privind uciderea victimei, susţinându-se că acesta a acţionat pe fondul consumului de alcool şi consecutiv acţiunii provocatorii a victimei care l-a ameninţat că îl denunţă organelor de poliţie.
S-a solicitat reţinerea în cauză a infracţiunii prevăzute de art. 183 C. pen., cu aplicarea art. 73 lit. b) C. pen.
Pe de altă parte, s-a arătat că probele de la dosar nu confirmă acuzaţiile de tâlhărie şi profanare de morminte, ambele instanţe considerând în mod greşit că inculpatul era vinovat de săvârşirea respectivelor infracţiuni.
În subsidiar, s-a susţinut că pedepsele aplicate în cauză sunt prea aspre raportat la circumstanţele reale ale săvârşirii faptelor şi datele ce caracterizează persoana inculpatului.
Examinând cauza în raport de criticile formulate şi cazurile de casare invocate, cât şi din oficiu, conform art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie si Justiţie constată că recursurile sunt fondate, în limita considerentelor ce urmează:
Săvârşirea omorului prin cruzimi în sensul agravantei de la art. 176 lit. a) C. pen., circumstanţă reţinută deopotrivă de instanţe ca având aplicabilitate în cauză, presupune o activitatea caracterizată prin supunerea victimei unor grele suferinţe, prelungite, provocate prin felul în care este realizată acţiunea de ucidere, suferinţe cauzate în mod conştient victimei de către autor si care nu sunt subsecvente şi inevitabile acţiunii proprii laturii obiective a infracţiunii de omor.
În speţă, inculpatul a aplicat victimei mai multe lovituri cu un levier în zona capului, provocându-i un traumatism cranio-cerebral cu fractură craniană, cauză directă si imediată a decesului.
Deşi agresiunea comisă a fost de natură a produce puternice suferinţe victimei, nimic din probele dosarului nu sugerează ca inculpatul să fi urmărit în mod voit cauzarea unor mari suferinţe şi dureri victimei, dimpotrivă, lovirea victimei cu levierul în zona capului, cu intensitate şi de la mică distanţă, determinând producerea decesului aproape instantaneu.
Rezultă astfel că inculpatul a urmărit să suprime viaţa victimei şi nu să-i cauzeze suferinţe şi chinuri prelungite în timp.
În aceste condiţii, agravanta prevăzută de art. 176 lit. a) C. pen., nu este aplicabilă.
De asemenea, se constată că nici activitatea desfăşurată de inculpat în scopul obţinerii cărţii de identitate lăsată victimei drept garanţie a restituirii împrumutului acordat nu a fost corespunzător încadrată juridic, critica formulată sub acest aspect în recursul procurorului fiind întemeiată.
Starea de fapt reţinută de instanţe, necontestată de altfel nici de apărare, arată că inculpatul a pătruns în locuinţa victimei la o oră târzie în noapte în scopul recuperării actului de identitate. Victima s-a trezit din somn din cauza zgomotelor produse de intrarea inculpatului în cameră şi, după ce a aflat motivul pentru care acesta se afla acolo, l-a ameninţat că îl va denunţa organelor de poliţie.
Pătrunderea în locuinţă s-a realizat fără consimţământul victimei, concluzie susţinută pe de o parte, de înseşi declaraţiile inculpatului, iar, pe de altă parte, de reacţia victimei din momentul în care l-a văzut pe inculpat în cameră.
Prin declaraţiile formulate în cursul urmăririi penale, inculpatul a recunoscut că în noaptea incidentului s-a înarmat cu un levier pe care urma să îl folosească în eventualitatea în care victima ar fi sesizat prezenţa lui în locuinţă şi pentru a nu fi denunţat organelor de poliţie.
Inculpatul a ajuns la locuinţa victimei în apropriere de miezul nopţii, nu a cerut acceptul acesteia pentru a pătrunde în locuinţă, ci a intrat în curtea imobilului profitând de împrejurarea că poarta era descuiată, mai apoi, în holul locuinţei şi, de aici, în încăperea din stânga, unde a aprins becul. A căutat actul de identitate şi, întrucât, nu 1-a găsit, a intrat şi în camera unde dormea victima şi care, din cauza zgomotului, s-a trezit.
Refuzul victimei de a restitui actul de identitate combinat cu teama de a nu fi denunţat organelor de poliţie au determinat reacţia violentă din partea inculpatului care a folosit levierul, suprimând viaţa victimei.
Pentru a ascunde săvârşirea omorului, inculpatul a dat foc unei pături şi, numai după ce şi-a însuşit bunurile victimei, a părăsit imobilul.
Că aşa s-au petrecut faptele rezultă şi din declaraţiile martorilor C.G. şi C.I., persoane care şi-au menţinut declaraţiile şi în cursul cercetării judecătoreşti.
Inculpatul şi-a modificat declaraţiile iniţiale, susţinând că pătrunderea în locuinţa victimei s-a făcut cu acordul acesteia, schimbarea de poziţie nesusţinută cu argumente solide, ci făcută în scopul de a obţine diminuarea răspunderii penale.
De remarcat că şi procesul verbal de cercetare la faţa locului întocmit în cauză atestă că uşa de la intrarea în locuinţa victimei era descuiată în noaptea incidentului.
În raport de cele arătate, Înalta Curte constată că starea de fapt reţinută confirmă săvârşirea de către inculpat şi a infracţiunii de violare de domiciliu prevăzută de art. 192 alin. (2) C. pen., faptă care fiind descrisă în actul de sesizare a instanţei nu necesită prealabil o extindere a procesului penal.
Ca urmare, văzând dispoziţiile art. 334 C. proc. pen., Înalta Curte va dispune schimbarea încadrării juridice dată faptelor prin rechizitoriu din infracţiunea prevăzută de art. 211 alin. (21) lit. c) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., în infracţiunile prevăzute de art. 211 alin. (21) lit. c) C. pen. şi art. 192 alin. (2) C. pen., ambele cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., în aceeaşi modalitate urmând a fi înlăturată şi circumstanţa agravantă prevăzută de art. 176 lit. a) C. pen., din încadrarea juridică dată faptei de omor deosebit de grav prin rechizitoriu.
Cu referire la infracţiunea de omor, Înalta Curte constată cu elementele de fapt cu relevanţă asupra încadrării juridice au fost corect reţinute în cauză, ambele instanţe stabilind corespunzător că inculpatul a acţionat cu intenţia de a ucide şi că respectivul rezultat a fost prevăzut şi acceptat de către inculpat.
Aşa cum corect s-a reţinut în cauză, inculpatul a lovit victima în mod repetat, cu intensitate şi de la mică distanţă, cu un levier în zona capului, producând un traumatism cranio-cerebral cu fractură şi hemoragie meningeană.
Intensitatea loviturilor, zona vizată şi instrumentul folosit constituie aspecte materiale ce evidenţiază poziţia psihică a inculpatului care a prevăzut rezultatul acţiunii sale agresive şi a urmărit producerea morţii victimei.
Rezultă aşadar că fapta săvârşită de inculpat a fost corect încadrată ca infracţiune de omor, intenţia de a ucide rezultând din modul în care inculpatul a acţionat din urmările produse asupra vieţii victimei.
Prin urmare, criticile invocate în susţinerea cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 17 C. proc. pen., sunt nefondate, neexistând elemente care să ateste inexistenţa intenţiei de a ucide în sensul cerut de încadrarea prevăzută de art. 183 C. pen.
Nici scuza provocării nu poate fi reţinută în cauză, în lipsa oricărei acţiunii ilicite care să provină din partea victimei, formularea unui denunţ împotriva inculpatului neconstituind o ameninţare în sensul cerut de legea penală.
De asemenea, se constată că răspunderea penală a inculpatului a fost corect angajată şi pentru săvârşirea infracţiunilor de tâlhărie şi profanare de morminte prevăzute de art. 211 alin. (21) lit. c) C. pen. şi art. 319 C. pen., având în vedere deposedarea victimei de un telefon mobil, suma de 85 lei şi mai multe produse alimentare, precum şi fapta de incendiere a cadavrului în scopul ascunderii omorului, acţiuni dovedite cu înseşi declaraţiile inculpatului şi ale martorilor C.G. şi C.I., cărora inculpatul le-a relatat împrejurările comiterii faptelor.
Cât priveşte omisiunea aplicării în cauză a dispoziţiilor art. l 18 lit. a) C. pen., critică invocată în recursul procurorului, Înalta Curte constată că în mod justificat instanţele anterioare nu au dispus confiscarea obiectelor folosite la comiterea infracţiunii.
Imediat după săvârşirea omorului, levierul şi mănuşile utilizate de inculpat au fost ascunse într-o pădure şi nu au mai fost găsite în cursul anchetei penale.
În această situaţie, măsura de siguranţă a confiscării speciale prevăzută de art. 118 lit. a) C. pen., concepută în scopul de a înlătura ori preîntâmpina o stare de pericol rezultată din deţinerea materială a instrumentelor folosite la comiterea infracţiunii, nu putea fi valabil dispusă de instanţe, în lipsa obiectelor ca atare.
Prin urmare, recursurile declarate în cauză sunt întemeiate numai în ceea ce priveşte greşita încadrare juridică dată faptelor săvârşite de inculpatul D.F., în limita considerentelor arătate.
Procedând la o nouă individualizare a pedepselor, cu observarea criteriilor generale şi obligatorii prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), Înalta Curte va ţine seama de gravitatea deosebită a faptelor şi periculozitatea socială a inculpatului, dedusă şi din situaţia antecedentelor penale.
Contextul de săvârşire a faptelor şi modalitatea în care inculpatul a acţionat justifică aplicarea unor pedepse cu închisoarea orientate spre maximul special prevăzut de lege, cu precizarea că pentru infracţiunea de omor deosebit de grav, pedeapsa va fi uşor coborâtă faţă de limita stabilită de instanţa de apel, având în vedere înlăturarea agravantei de la art. 176 lit. a) C. pen.
Având în vedere considerentele expuse, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în conformitate cu dispoziţiile art. 38515 alin. (2) lit. d) C. proc. pen., va admite recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi inculpatul D.F. împotriva deciziei penale nr. 215 din 9 august 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Va casa decizia atacată şi, în parte, sentinţa penală nr. 191 din 27 aprilie 2011 a Tribunalului Giurgiu, secţia penală.
În rejudecare, în baza art. 334 C. proc. pen., va schimba încadrarea juridică a faptei prin rechizitoriu din infracţiunea prevăzută de art. 174 alin. (l) - art. 176 lit. a) şi d) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., în infracţiunea prevăzută de art. 174 alin. (l) – art. 176 lit. d) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., aplicându-i inculpatului o pedeapsă de 23 de ani închisoare şi 5 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a Il-a şi lit. b) C. pen.
În baza art. 334 C. proc. pen., va schimba încadrarea juridică dată faptei prin rechizitoriu din infracţiunea prevăzută de art. 211 alin. (21) lit. c) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., în infracţiunile prevăzute de art. 211 alin. (21) lit. c) C. pen. şi art. 192 alin. (2) C. pen., ambele cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen.
Pentru infracţiunea de tâlhărie, Înalta Curte va aplica inculpatului o pedeapsă de 12 ani închisoare şi 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a Il-a şi lit. b) C. pen., iar pentru infracţiunea de violare de domiciliu o pedeapsă de 6 ani închisoare.
În baza art. 33 lit. a) – art. 34 lit. b) şi art. 35 C. pen., va contopi pedepsele susmenţionate cu pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 319 C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., urmând ca inculpatul D.F. să execute pedeapsa ce mai grea, de 23 ani închisoare şi 5 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a Il-a şi lit. b) C. pen.
În baza art. 83 C. pen., va revoca beneficiul suspendării condiţionate a executării pedepsei de 2 ani închisoare aplicată inculpatului prin sentinţa penală nr. 762 din 26 aprilie 2007 a Judecătoriei Giurgiu şi va dispune executarea acesteia în întregime alături de pedeapsa rezultantă aplicată în cauză, urmând ca în final inculpatul D.F. să execute pedeapsa de 25 ani închisoare şi 5 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a Il-a şi lit. b) C. pen.
Se va face aplicarea dispoziţiilor art. 71 – art. 64 lit. a) teza a Il-a şi lit. b) C. pen.
Vor fi menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei.
În baza art. 38517 alin. (2) raportat la art. 383 alin. (2) raportat la art. 381 C. proc. pen., va fi scăzută din pedeapsă, durata reţinerii şi arestării preventive de la 6 mai 2010 la 16 ianuarie 2012.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (3) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi inculpatul D.F. împotriva deciziei penale nr. 215 din 9 august 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Casează decizia atacată şi, în parte, sentinţa penală nr. 191 din 27 aprilie 2011 a Tribunalului Giurgiu, secţia penală şi, rejudecând:
În baza art. 334 C. proc. pen., schimbă încadrarea juridică dată faptei prin rechizitoriu din infracţiunea prevăzută de art. 174 alin. (l) - art. 176 lit. a) şi d) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., în infracţiunea prevăzută de art. 174 alin. (l) – art. 176 lit. d) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., text de lege în baza căruia condamnă inculpatul D.F. la pedeapsa de 23 ani închisoare şi 5 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzută de art. 64 lit. a) teza a Il-a şi lit. b) C. pen.
In baza art. 334 C. proc. pen. schimbă încadrarea juridică dată faptei prin rechizitoriu din infracţiunea prevăzută de art. 211 alin. (2)/1 lit. c) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. în infracţiunile prev.de art. 211 alin. (2)/1 lit. c) C. pen. şi art. 192 alin. (2) C. pen., ambele cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen.
În baza art. 211 alin. (21) lit. c) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., condamnă inculpatul D.F. la pedeapsa de 12 ani închisoare şi 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzută de art. 64 lit. a) teza a Il-a şi lit. b) C. pen.
În baza art. 192 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., condamnă acelaşi inculpat la pedeapsa de 6 ani închisoare.
În baza art. 33 lit. a) – art. 34 lit. b) şi art. 35 C. pen., contopeşte pedepsele susmenţionate cu pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 319 C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., urmând ca inculpatul D.F. să execute pedeapsa ce mai grea, de 23 ani închisoare şi 5 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzută de art. 64 lit. a) teza a Il-a şi lit. b) C. pen.
În baza art. 83 C. pen., revocă beneficiul suspendării condiţionate a executării pedepsei de 2 ani închisoare aplicată inculpatului prin sentinţa penală nr. 762 din 26 aprilie 2007 a Judecătoriei Giurgiu şi dispune executarea acesteia în întregime alături de pedeapsa rezultantă aplicată în cauză, urmând ca în final inculpatul D.F. să execute pedeapsa de 25 ani închisoare şi 5 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzută de art. 64 lit. a) teza a Il-a şi lit. b) C. pen.
Face aplicarea art. 71 – art. 64 lit. a) teza a Il-a şi lit. b) C. pen.
Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului durata prevenţiei de la 6 mai 2010 la 16 ianuarie 2012.
Suma de 200 lei reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se suportă din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 16 ianuarie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4060/2012. Penal. Menţinere măsură de... | ICCJ. Decizia nr. 4239/2012. Penal. Iniţiere, constituire de... → |
|---|
