ICCJ. Decizia nr. 4093/2012. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Contestaţie în anulare - Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 4093/2012
Dosar nr. 3356/1/2012
Şedinţa publică din 11 decembrie 2012
Asupra contestaţiei în anulare de faţă;
În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 125/ P din 19 decembrie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie, în baza art. 2781 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., s-a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petenta M.C. împotriva rezoluţiilor nr. 833/P/ 2010 din data de 17 mai 2011 şi nr. 205/11/2/2011 din data de 7 iulie 2011 ale Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa.
Împotriva acestei sentinţe, petenta a declarat recurs, care a fost respins, ca inadmisibil, prin decizia penală nr. 1309 din 25 aprilie 2012 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. 896/36/2011.
Împotriva deciziei menţionate, Ia data 3 mai 2012, petenta M.C. a formulat contestaţie în anulare, susţinând că decizia contestată este netemeinică şi nelegală.
Examinând cererea de contestaţie în anulare, Înalta Curte constată că aceasta este inadmisibilă.
Contestaţia în anulare este o cale extraordinară de atac în cadrul căreia sunt remediate erori ce nu pot fi înlăturate pe alte căi, fiind deci o cale de anulare pentru vicii şi nulităţi relativ la actele de procedură, ce trebuie folosită numai în cazurile strict şi limitativ prevăzute de lege, cu respectarea termenelor în care titularii acesteia o pot formula, contribuind astfel la consolidarea principiului stabilităţii hotărârilor judecătoreşti definitive.
Potrivit dispoziţiilor art. 386 C. proc. pen., împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestaţie în anulare în următoarele cazuri:
a) când procedura de citare a părţii pentru termenul la care s-a judecat cauza de către instanţa de recurs nu a fost îndeplinită conform legii;
b) când partea dovedeşte că la termenul la care s-a judecat cauza de către instanţa de recurs a fost în imposibilitate de a se prezenta şi de a încunoştinţa instanţa despre această împiedicare;
c) când instanţa de recurs nu s-a pronunţat asupra unei cauze de încetare a procesului penal dintre cele prevăzute la art. 10 alin. (1) lit. f) - i)1, cu privire la care existau probe în dosar;
d) când împotriva unei persoane s-au pronunţat două hotărâri definitive pentru aceeaşi faptă;
e) când, la judecarea recursului sau la rejudecarea cauzei de către instanţa de recurs, inculpatul prezent nu a fost ascultat, iar ascultarea acestuia este obligatorie potrivit art. 38514 alin. (1)1 ori art. 38516 alin. (1) C. proc. pen.
Conform dispoziţiilor art. 391 alin. (1) C. proc. pen., contestaţia în anulare, întemeiată pe dispoziţiile art. 386 lit. a) - c) şi e) C. proc. pen., este supusă unei verificări prealabile judecării în fond a acesteia, astfel că, înainte de a se pronunţa asupra cererii de contestaţie, instanţa este obligată să examineze admisibilitatea în principiu a cererii.
În această etapă procesuală instanţa este obligată să examineze dacă cererea introdusă priveşte o hotărâre definitivă, dacă este introdusă în termenul prevăzut în art. 388 C. proc. pen., dacă motivul pe care se întemeiază contestaţia este unul din cele limitativ prevăzute în art. 386 C. proc. pen. şi dacă în sprijinul contestaţiei s-au depus ori se invocă dovezi existente la dosar toate aceste condiţii trebuind a fi îndeplinite cumulativ.
Analizând actele şi lucrările dosarului, înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că hotărârea a cărei anulare se solicită nu face parte din categoria celor prevăzute de art. 386 alin. (1) C. proc. pen.
Potrivit acestui din urmă articol, contestaţia în anulare poate fi formulată numai împotriva hotărârilor penale definitive.
Înţelesul sintagmei „hotărâri penale definitive”, dat de legiuitor, este de hotărâri prin care a fost soluţionat fondul cauzei. în prezenta cauză, decizia atacată de contestatoare nu a vizat aspecte legate de fondul cauzei, instanţa pronunţându-se doar cu privire la admisibilitatea căii de atac a recursului declarat de aceasta.
Totodată, este de menţionat că, în susţinerea cererii, contestatoarea nu a invocat expres motivul pe care se sprijină contestaţia, iar susţinerile acesteia nu pot fi calificate şi încadrate în niciuna dintre dispoziţiile art. 386 din C. proc. pen.
În consecinţă, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare formulată de contestatoarea M.C. împotriva deciziei penale nr. 1309 din 25 aprilie 2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, pronunţată în Dosarul nr. 896/36/2011.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., contestatoarea va fi obligată la plata cheltuielilor judiciare, conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare formulată de contestatoarea M.C. împotriva deciziei penale nr. 1309 din 25 aprilie 2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, pronunţată în Dosarul nr. 896/36/2011.
Obligă contestatoarea la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 11 decembrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4079/2012. Penal. Recunoaşterea hotărârilor... | ICCJ. Decizia nr. 4094/2012. Penal → |
|---|
