ICCJ. Decizia nr. 4094/2012. Penal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 4094/2012
Dosar nr. 4788/99/2012
Şedinţa publică din 11 decembrie 2012
Prin sentinţa penală nr. 294 din 24 iulie 2012 pronunţată de Tribunalul laşi s-a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire a sentinţei penale nr. 37 din 21 ianuarie 2010 a Tribunalului laşi pronunţată în Dosarul nr. 1005/99/2009, menţinută prin decizia penală nr. 105 din 10 iunie 2010 a Curţii de Apel laşi, rămasă definitivă prin nerecurare, formulată de revizuentul C.C., actualmente deţinut în Penitenciarul laşi.
Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut că, prin cererea înregistrată pe rolul Parchetului de pe lângă Tribunalul laşi sub nr. 525/111/6/2012, condamnatul C.C. a solicitat revizuirea sentinţei nr. 37 din 21 ianuarie 2010 a Tribunalului laşi, susţinând că, la pronunţarea soluţiei de condamnare, instanţa de fond nu a avut în vedere actele medicale ataşate la dosar, din care rezulta faptul că soţia sa suferea de mai multe boli, anterior comiterii faptei. în plus, instanţa nu a analizat unele neconcordanţe dintre desfăşurarea faptelor descrise în rechizitoriu şi faptul că, la necropsie, medicul legist nu a identificat pe corpul soţiei lovituri. A mai susţinut că nu se face vinovat de fapta pentru care a fost condamnat, solicitând o contraexpertiză cu privire la cauzele decesului soţiei sale.
Prin concluziile înaintate de procuror, conform art. 399 C. proc. pen., s-a solicitat respingerea cererii de revizuire, ca inadmisibilă în principiu, întrucât motivele invocate de revizuent nu se circumscriu prevederilor art. 394 C. proc. pen., iar împotriva aceleiaşi sentinţe penale acesta a mai formulat alte trei cereri de revizuire anterior, toate fiind respinse, ca inadmisibile.
Analizând actele dosarului, instanţa de fond a constatat că, prin sentinţa penală nr. 37 din 21 ianuarie 2010 pronunţată de Tribunalul laşi în Dosarul nr. 1005/99/2009, menţinută prin decizia penală nr. 105 din 10 iunie 2010 a Curţii de Apel laşi, rămasă definitivă prin nerecurare, a fost condamnat inculpatul C.C. la pedeapsa de 15 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat prevăzută de art. 174-175 lit. c) C. pen.
În baza acestei sentinţe penale, la data de 29 iunie 2010 a fost emis de Tribunalul laşi mandatul de executare a pedepsei Închisorii nr. 39/2010, fiind confirmată încarcerarea condamnatului, care a fost judecat în libertate.
Instanţa de fond a reţinut că revizuirea este o cale extraordinară de atac, prin care se îndreaptă erorile de judecată cu privire la faptele cauzei, datorate necunoaşterii de către instanţele care au pronunţat hotărârea definitivă a unor fapte şi împrejurări, în funcţie de care aceasta nu corespunde adevărului şi, ca urmare, nici legii.
Prin ea însăşi, nemulţumirea condamnatului în raport de modalitatea în care instanţa de fond a interpretat coroborat probele administrate nu poate determina revizuirea unei sentinţe penale ale cărei prevederi au dobândit autoritate de lucru judecat.
Prin referirea făcută la probatoriile administrate şi Ia necesitatea de a se administra alte probe, care să convingă instanţa că moartea soţiei condamnatului nu s-a datorat acţiunii lui ci unor cauze naturale, instanţa de fond a apreciat că cererea de revizuire formulată pare a fi încadrată - de - revizuent în dispoziţiile art. 394 lit. a) C. proc. pen., potrivit cărora, o hotărâre de condamnare este supusă revizuirii, atunci când s-au descoperit fapte şi împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei, dacă sunt de natură să dovedească netemeinicia hotărârii de condamnare.
S-a reţinut că, stabilirea faptului că victima a decedat din cauze anterioare acţiunii condamnatului, prin efectul unor afecţiuni medicale anterioare, este o împrejurare de natură a determina netemeinicia hotărârii de condamnare, dar situaţia invocată de revizuentul C.C. nu se încadrează în acest tipar şi, mai mult, nu reprezintă o împrejurare nouă şi care să nu fi fost cunoscută de judecători la soluţionarea cauzei.
În plus, instanţa de fond a reţinut că, cererea revizuentului C.C. este inadmisibilă şi faţă de dispoziţiile art. 403 alin. (3)1 C. proc. pen., având în vedere că o cerere de revizuire, bazată pe aceleaşi motive, i-a mai fost respinsă anterior revizuentului, prin sentinţa penală nr. 20 din 16 ianuarie 2012 a Tribunalului laşi, rămasă definitivă.
Împotriva hotărârii instanţei de fond, în termen legal, a declarat apel revizuentul C.C., susţinând că aceasta este netemeinică, invocând faptul că nu au fost analizate cu atenţie actele medicale anexate la dosarul în care a fost condamnat, din care rezultă mai multe contradicţii cu privire la cauza morţii victimei, precum şi faptul că procurorul anchetator a menţionat mai multe aspecte false în rechizitoriu, abuzând de funcţie.
Prin decizia penală nr. 127 din 21 august 2012 a Curţii de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de condamnatul C.C. împotriva sentinţei penale nr. 294 din 24 iulie 2012 pronunţată de Tribunalul laşi în Dosarul nr. 4788/99/2012.
A fost obligat apelantul la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de apel a constatat că, în mod corect, instanţa de fond a apreciat că cererea de revizuire este inadmisibilă, întrucât condamnatul C.C. a mai formulat alte trei cereri de revizuire ce au fost soluţionate prin sentinţele penale nr. 290 din 02 iunie 2011, nr. 500/03 noiembrie 2011 şi nr. 20 din 16 ianuarie 2012 pronunţate de Tribunalul laşi.
S-a reţinut că, prin decizia nr. 36 din 14 decembrie 2009 pronunţată într-un recurs în interesul legii de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţiile unite, s-a statuat că situaţia juridică stabilită prin soluţionarea definitivă a unei cauze penale deduse judecăţii reflectă adevărul impus de recunoaşterea principiului de drept „res judicata pro veritate habetur", şi, astfel, în măsura în care rezolvarea dată asupra unei cereri de revizuire priveşte persoane, temeiuri juridice, motive ce fac obiectul unei cereri de revizuire ulterioare, cu conţinut identic, această nouă cerere de revizuire nu constituie decât o repetare a celei deja soluţionate, intrând în coliziune cu dispoziţiile legale privind autoritatea de lucru judecat.
Analizând temeiurile legale, motivele şi apărările condamnatului C.C. din cele trei sentinţe penale mai sus precizate, s-a constatat că instanţa de fond a apreciat, întemeiat, că acestea au un conţinut identic cu această nouă cerere de revizuire ce face obiectul prezentului dosar, condamnatul invocând în toate cererile faptul că este nevinovat, instanţa de fond care a dispus condamnarea sa nu a avut în vedere actele medicale ataşate la dosar, din care ar rezulta faptul că soţia sa suferea de mai multe boli anterior comiterii faptei, şi nu a analizat unele neconcordanţe dintre desfăşurarea faptelor descrise în rechizitoriu şi faptul că la necropsie medicul legist nu a identificat pe corpul soţiei lovituri, cauzele reale ale decesului putând fi dovedite cu o contraexpertiză.
Instanţa de apel a concluzionat că sunt incidente dispoziţiile art. 403 alin. (3)1 C. proc. pen., iar excepţia autorităţii de lucru judecat împiedică reanalizarea fondului cauzei definitiv soluţionate, deşi prima instanţă a analizat şi pe fond cererea de revizuire, reţinând aceleaşi argumente ce se regăsesc şi în celelalte trei hotărâri prin care s-au analizat alte trei cereri de revizuire.
În termen legal, împotriva deciziei penale menţionate, a declarat recurs revizuentul condamnat C.C., solicitând admiterea recursului, casarea hotărârilor pronunţate şi, pe fond, revizuirea hotărârii de condamnare.
Înalta Curte, examinând cauza prin prisma motivelor de recurs invocate şi din oficiu, potrivit dispoziţiilor art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., constată că recursul este nefondat
Potrivit dispoziţiilor art. 403 alin. (3)1 C. proc. pen., cererile ulterioare de revizuire sunt inadmisibile dacă există identitate de persoană, de temei legal, de motive şi apărări.
În prezenta cauză, instanţele au apreciat corect că sunt incidente dispoziţiile legale menţionate, referitoare la inadmisibilitatea unei noi cereri de revizuire, în condiţiile operării efectelor autorităţii de lucru judecat, având în vedere că cererea de revizuire a sentinţei penale nr. 294 din 24 iulie 2012 pronunţată de Tribunalul laşi în Dosarul nr. 4788/99/2012, cu care a fost sesizată instanţa de fond, a fost formulată de condamnatul C.C. ulterior soluţionării, definitive, prin sentinţa penală nr. 20 din 16 ianuarie 2012 pronunţată de Tribunalul laşi, a altei cereri de revizuire formulate de condamnat, întemeiată pe motive şi apărări identice.
În consecinţă, Înalta Curte, în conformitate cu art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. va respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuentul C.C.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul revizuent va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuentul C.C. împotriva deciziei penale nr. 127 din 21 august 2012 a Curţii de Apel laşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Obligă recurentul revizuent la plata sumei de 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se avansează din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 11 decembrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4093/2012. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 722/2012. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
