ICCJ. Decizia nr. 414/2012. Penal

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 414/2012

Dosar nr.1946/113/2011

Şedinţa publică din 14 februarie 2012

Asupra recursului de faţă,

În baza lucrărilor din dosarul cauzei, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 21 din 18 aprilie 2011, Tribunalul Brăila a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire a sentinţei penale nr. 89 din 29 mai 2009 pronunţată de Tribunalul Brăila, formulată de condamnatul S.A.

Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 89 din 29 mai 2009 dată de Tribunalul Brăila, a dispus schimbarea încadrării dată faptei săvârşită de inculpatul S.A. în conformitate cu prevederile art. 334 C. proc. pen., din infracţiunea prevăzută de art. 20 C. pen. raportat la art. 174 – 175 alin. (1) lit. i) C. pen. în infracţiunea prevăzută de art. 182 alin. (1) C. pen. şi l-a condamnat la o pedeapsă de 2 ani închisoare.

Prin Decizia penală nr. 110/A din 12 noiembrie 2009, Curtea de Apel Galaţi a admis apelul Parchetului de pe lângă Tribunalul Brăila şi a dispus condamnarea inculpatului, în baza art. 20 C. pen. raportat la art. 174 – 175 alin. (1) lit. i) C. pen., la pedeapsa de 7 ani şi 6 luni închisoare şi 2 ani pedeapsă complementară.

Hotărârea a rămas definitivă prin respingerea recursului inculpatului, conform deciziei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 974 din 15 martie 2010.

În fapt, s-a reţinut că în data de 4 octombrie 2008 în jurul orelor 15:30, inculpatul S.A. a lovit partea vătămată cu un băţ peste mâna în care-şi ţinea uneltele şi apoi i-a aplicat o lovitură la cap. Ca urmare a acestei lovituri puternice, B.F. şi-a pierdut cunoştinţa. Leziunile provocate au necesitat 85 – 90 zile îngrijiri medicale şi i-au pus viaţa în primejdie.

Prin cererea de revizuire formulată, condamnatul a solicitat rejudecarea cauzei în fond, considerând că leziunile aplicate părţii vătămate nu ar fi necesitat 85-90 zile de îngrijiri medicale.

În consecinţă, a solicitat administrarea de noi probe care să conducă la pronunţarea unei noi hotărâri.

Analizând dispoziţiile art. 394 C. proc. pen., instanţa a constatat că solicitarea petentului nu este prevăzută printre motivele de admitere în principiu a cererii de revizuire, astfel că a respins cererea de revizuire ca inadmisibilă.

Împotriva hotărârii instanţei de fond, a declarat apel revizuentul S.A., invocând aceleaşi motive ca în faţa instanţei de fond, respectiv faptul că partea vătămată ar fi beneficiat de un număr mai redus de zile de îngrijiri medicale decât cel reţinut de instanţă, situaţie ce ar fi condus la aplicarea unei pedepse în cuantum mai mic.

Curtea de Apel Galaţi, prin Decizia penală nr. 157/A din 20 iunie 2011, a respins ca nefondat apelul şi a dispus obligarea revizuentului la plata cheltuielilor judiciare, în sumă de 130 lei, către stat, onorariul apărătorului din oficiu în cuantum de 100 lei fiind avansat către stat.

În termen legal, împotriva acestei decizii penale a declarat recurs revizuentul solicitând admiterea acestuia, casarea hotărârilor pronunţate şi, pe fond, admiterea cererii de revizuire şi schimbarea încadrării juridice în baza căreia a fost condamnat.

Examinând recursul în baza criticilor formulate cât şi din oficiu, potrivit dispoziţiilor art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că acesta nu este fondat.

În mod întemeiat instanţele au constatat că motivele de revizuire invocate de condamnatul S.A. nu se regăsesc printre cele limitativ şi expres prevăzute de dispoziţiile art. 394 C. proc. pen.

Nemulţumirea condamnatului în legătură cu încadrarea juridică şi solicitarea schimbării acesteia nu constituie caz de revizuire; aspectele care ţin de încadrarea juridică au fost examinate în cadrul cercetării judecătoreşti şi în căile de atac, în cauză neexistând fapte sau împrejurări care să nu fi fost cunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei şi nici dovada săvârşirii vreunei infracţiuni de mărturie mincinoasă ori fals.

În consecinţă, în cauză neexistând motive de casare, Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul revizuentului şi va dispune obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Văzând dispoziţiile art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., art. 192 alin. (2) şi art. 189 C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuientul S.A. împotriva deciziei penale nr. 157/A din 20 iunie 2011 a Curţii de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

Obligă recurentul revizuient la plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată, în şedinţă publică, azi 14 februarie 2012.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 414/2012. Penal