ICCJ. Decizia nr. 410/2012. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.410/2012
Dosar nr.617/54/2011
Şedinţa publică din 14 februarie 2012
Asupra recursului de faţă,
În baza lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 131 din 1 septembrie 2011, Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, a respins ca nefondată plângerea petiţionarului B.N., împotriva rezoluţiei nr. 1148/P/2010 din 10 ianuarie 2011 dată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova, confirmată prin rezoluţia procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova din 8 februarie 2011, dată în Dosarul nr. 203/II/2/2011, privind pe intimaţii M.G., U.N. şi G.M. - judecători la Tribunalul Gorj.
Pentru a hotărî astfel, Curtea de Apel Craiova a reţinut că petiţionarul a solicitat modificarea unei hotărâri judecătoreşti din materia fondului funciar, pronunţată de intimaţii - magistraţi - judecători ai cauzei în etapa procesuală a recursului - reclamând că, prin soluţia pronunţată, judecătorii au comis infracţiunile de abuz în serviciu (art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP)); omisiunea sesizării organelor judiciare contra intereselor persoanelor în cazul că au cunoscut despre săvârşirea unei infracţiuni (art. 263 C. pen.), înşelăciune (art. 215 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 244 NCP)), calomnie (art. 206 C. pen.) şi insultă (art. 205 C. pen.).
Ori, în raport de situaţia de fapt reclamată, fapta constând în pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti de către un complet colegial de judecători din cadrul instanţei competiţionare material şi teritorial, în calea ordinară de atac prevăzută de lege, nu poate constitui infracţiunea prev. de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP) sau de art. 215 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 244 NCP); astfel, în cazul infracţiunii de înşelăciune, este necesară şi esenţială existenţa unui raport juridic între făptuitor şi persoana păgubită (subiecte de drept), în cadrul căruia persoana păgubită să fie indusă în eroare, în timp ce, în speţă, petiţionarul este subiect al unui raport juridic de drept procesual, în calitate de parte, instanţa (respectiv completul de judecată) fiind autoritatea care soluţionează raportul juridic, iar nu parte în cadrul relaţiei juridice examinate.
Similar, în cazul infracţiunilor prev. de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP) şi art. 263 C. pen., cât timp faptele reclamate de petiţionar în plângerea iniţială rezidă în critici asupra soluţionării pe fond a pretenţiilor sale civile, nu pot constitui elementul material incriminat în conţinutul infracţiunilor respective; se reţine astfel că petiţionarul, prin declanşarea procedurii penale întemeiată pe dispoziţiile art. 2781 C. proc. pen., solicită reaprecierea probelor administrate în litigiile civile în vederea reformării unor hotărâri judecătoreşti intrate în putere de lucru judecat (decizii pronunţate de instanţa de recurs), ceea ce excede controlului jurisdicţional care poate fi realizat de instanţa penală.
În privinţa infracţiunilor prevăzute de art. 205 C. pen. şi art. 206 C. pen., s-a constatat că, prin Legea nr. 278/2006 (art. I pct. 56), au fost dezincriminate, fiind abrogate dispoziţiile acestor articole, iar ca efect al controlului de constituţionalitate a normelor de abrogare (Decizia nr. 62 din 18 ianuarie 2007 a Curţii Constituţionale), Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie s-a pronunţat în recurs în interesul legii, cu efecte obligatorii, în sensul că „normele de incriminare a insultei şi calomniei cuprinse în art. 205 C. pen. şi art. 206 C. pen. nu sunt în vigoare (Decizia nr. 416 din 14 iunie 2011).
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs petiţionarul. Prin cererea scrisă petiţionarul a precizat că a declarat apel împotriva sentinţei penale nr. 131 din 1 septembrie 2011, calea de atac promovată vizând atât latura penală cât şi latura civilă a cauzei penale nr. 617/54/2011 în care are calitatea de parte vătămată.
Deşi prin memoriul depus la dosar pentru termenul din data de 14 februarie 2012, petiţionarul a precizat că nu a declarat recurs împotriva sentinţei pronunţate de Curtea de Apel, criticile aduse în scris acestei hotărâri nu pot fi analizate de Înalta Curte decât prin învestirea sa cu o cale de atac promovată de partea interesată împotriva hotărârii date de instanţa de fond.
Ca atare Înalta Curte considerându-se învestită cu soluţionarea recursului declarat de petiţionar împotriva sentinţei penale nr. 131 din 1 septembrie 2011 va examina recursul prin prisma excepţiei de inadmisibilitate invocate de reprezentantul Ministerului Public.
Examinând recursul prin prisma dispoziţiilor art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că este inadmisibil pentru următoarele considerente:
Potrivit dispoziţiilor art. 2781 alin. (10) C. proc. pen., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 202/2010. Hotărârea judecătorului pronunţată potrivit art. 2781 alin. (8) este definitivă.
Cazurile în care persoana interesată poate declara recurs împotriva unei hotărâri sunt expres şi limitativ prevăzute de art. 3851 alin. (1) C. proc. pen.
Coroborând cele două texte de lege menţionate anterior se observă că hotărârile prin care se soluţionează plângerile formulate împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată, sunt definitive, nefiind supuse niciunei căi de atac.
Sentinţa Curţii de Apel Craiova este definitivă, fiind pronunţată după intrarea în vigoare a modificărilor aduse Codului de procedură penală prin Legea 202/2010, astfel că nu mai poate fi promovată nicio cale de atac împotriva ei.
Faţă de cele arătate, Înalta Curte, în temeiul art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. a) C. proc. pen., urmează a respinge ca inadmisibil recursul declarat de petiţionară.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de petiţionarul B.N. împotriva sentinţei penale nr. 131 din 1 septembrie 2011 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Obligă recurentul petiţionar la plata sumei de 200 RON cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 14 februarie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 414/2012. Penal | ICCJ. Decizia nr. 466/2012. Penal |
|---|
