ICCJ. Decizia nr. 415/2012. Penal. Tâlhărie (art.211 C.p.). Revizuire - Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 415/2012
Dosar nr.1029/101/2011
Şedinţa publică din 14 februarie 2012
Asupra recursului de faţă:
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 13 din 9 mai 2011, Tribunalul Mehedinţi, a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire a sentinţei penale nr. 371 din 31 octombrie 2005, pronunţată de Tribunalul Mehedinţi, în dosarul nr. 2376/2005, cerere formulată de revizuientul B.Z.
A fost obligat revizuientul la 300 lei cheltuieli judiciare statului.
Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut următoarele:
La data de 07 februarie 2011, s-a înregistrat la această instanţă, sub numărul de mai sus sesizarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Mehedinţi prin care s-a solicitat respingerea ca inadmisibilă a cererii de revizuire formulată de petentul B.Z., împotriva sentinţei penale nr. 371 din 31 octombrie 2005, pronunţată în dosarul nr. 2376/2005 al Tribunalului Mehedinţi, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 180 din 04 octombrie 2007 a Curţii de Apel Craiova şi Decizia penală nr. 1433 din 17 aprilie 2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Parchetul a motivat că prin sentinţa penală nr. 371 din 31 octombrie 2005 a Tribunalului Mehedinţi, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 180 din 04 octombrie 2007 a Curţii de Apel Craiova şi Decizia penală nr. 1433 din 17 aprilie 2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, inculpatul B.Z. a fost condamnat la o pedeapsă de 7 ani închisoare, în baza art. 211 alin. (2) lit. c) şi alin. (21) lit. c) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP) şi cu interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pe durata prevăzută de art. 71 C. pen., reţinându-se în sarcina acestuia că în noaptea de 12 martie 2003, inculpatul a lovit-o pe partea vătămată B.E. şi i-a smuls acesteia suma de 250 lei Ron.
Prin cererea de revizuire formulată petentul a susţinut că nu este vinovat de săvârşirea infracţiunii reţinute în sarcina sa, prin sentinţa penală nr. 371 din 31 octombrie 2005, pronunţată în dosarul nr. 2376/2005, al Tribunalului Mehedinţi.
Parchetul, în sesizarea sa a arătat că motivul invocat de condamnat în cerere, privind lipsa vinovăţiei, examinat deja în procesul soluţionat prin condamnare, nu constituie fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei, e natură să justifice revizuirea, potrivit cazului prevăzut în art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.
Ca atare, s-a apreciat că cererea de revizuire nu îndeplineşte condiţia prealabilă obligatorie prevăzută de art. 403 alin. (1) şi (3) C. proc. pen., pentru admiterea în principiu a cererii de revizuire, situaţie în care se impune respingerea acesteia ca inadmisibilă.
A fost ataşat dosarul nr. 2376/2005, al Tribunalului Mehedinţi în care s-a pronunţat sentinţa penală nr. 371 din 31 octombrie 2005, a cărei revizuire se solicită.
Instanţa, analizând motivele invocate de către petent, prin prisma actelor şi lucrărilor dosarului, a constatat ca cererea de revizuire formulată de petentul B.Z. este inadmisibilă, urmând să o respingă ca atare, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare:
Prin sentinţa penală nr. 371 din 31 octombrie 2005 a Tribunalului Mehedinţi, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 180 din 04 octombrie 2007, a Curţii de Apel Craiova şi Decizia penală nr. 1433 din 17 aprilie 2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, inculpatul B.Z. a fost condamnat la o pedeapsă de 7 ani închisoare, în baza art. 211 alin. (2) lit. c) şi alin. (21) lit. c) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP) şi cu interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pe durata prevăzută de art. 71 C. pen.
În fapt, în sarcina acestuia, s-a reţinut că în noaptea de 12 martie 2003, inculpatul a lovit-o pe partea vătămată B.E. şi i-a smuls acesteia suma de 250 lei Ron.
În analiza probelor administrate, instanţa a constatat din probele administrate săvârşirea faptei şi vinovăţia inculpatului B.Z.
S-a motivat în esenţă că pentru a se conferi activităţii de înfăptuire a justiţiei un caracter de stabilitate s-a decis ca hotărârile judecătoreşti definitive sunt executorii si au autoritate de lucru judecat. Autoritatea de lucru judecat este considerată ca fiind acel principiu care nu permite declanşarea unei noi judecaţi cu privire la aceeaşi fapta şi aceeaşi persoană, daca acestea au făcut obiectul unei judecaţi pentru care s-a pronunţat o hotărâre definitivă. În virtutea autorităţii de lucru judecat, hotărârea judecătorească penală este considerată ca o expresie a adevărului (res judicata pro veritate habetur). Cu toate acestea, în practica a reieşit că, în anumite situaţii, chiar hotărârile judecătoreşti rămase definitive sunt nelegale si netemeinice, motiv pentru care în Codul de procedură penală s-au reglementat căile extraordinare de atac, ca remedii procesuale menite a repara erorile pe care le conţin hotărârile judecătoreşti penale rămase definitive.
S-a mai arătat că în această categorie de remedii procesuale se încadrează şi revizuirea, cale de atac extraordinară, prin care pot fi atacate hotărârile judecătoreşti definitive care conţin grave erori de fapt. Prin revizuire se urmăreşte o reexaminare în fapt a cauzei penale.
Prima instanţă a reţinut că din analiza dispoziţiilor art. 403 alin. (1) C. proc. pen. rezultă ca cererea de revizuire este admisibilă dacă este făcută în condiţiile legii şi dacă din probele strânse în cursul cercetării efectuate de procuror rezultă date suficiente pentru admiterea în principiu, instanţa putând verifica oricare din probele pe care se sprijină cererea de revizuire sau administra probe noi, dacă este necesar. În consecinţă, cele două condiţii trebuie întrunite cumulativ.
În prezenta cauză, instanţa a constatat că motivul invocat în cererea revizuientului, în sensul că este nevinovat, nu se încadrează în nici unul din cazurile de revizuire expres si limitativ prevăzute de art. 394 alin. (1) C. proc. pen. în condiţiile în care nu constituie o faptă sau o împrejurare necunoscută la soluţionarea cauzei, deoarece apărarea pe care a formulat-o, în sensul că nu este autorul faptei, a fost analizată cu ocazia soluţionării fondului cauzei, atât de către Tribunalul Mehedinţi, cât şi de către instanţele de control judiciar.
În consecinţă, constatând ca nu sunt întrunite condiţiile legale pentru admiterea în principiu a cererii, revizuientul nefăcând dovada existentei în cauza a vreunuia dintre cazurile prevăzute în mod limitativ de art. 394 alin. (1) C. proc. pen., instanţa, în temeiul recursului în interesul legii, prin care s-a stabilit ca: Cererea de revizuire care se întemeiază pe alte motive decât cazurile prevăzute de art. 394 C. proc. pen., este inadmisibilă, a dispus respingerea cererii, ca inadmisibilă.
Împotriva acestei sentinţe a formulat apel revizientul B.Z., apel ce a fost respins, ca nefondat prin Decizia penală nr. 195 din 6 octombrie 2011 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Pentru a dispune astfel, Curtea de Apel Craiova a reţinut următoarele:
În mod corect instanţa a respins cererea de revizuire ca inadmisibilă, având în vedere că motivul invocat nu se încadrează în niciunul din cazurile de revizuire, prevăzute de art. 394 C. proc. pen.
Astfel, potrivit art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., revizuirea poate fi cerută când s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei.
Cum în mod constant s-a statuat în literatura şi practica judiciară, faptele probatorii trebuie să fie noi, iar nu mijloacele de probă a unei fapte sau împrejurări cunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei.
În speţă, motivul invocat de revizuient şi anume faptul că s-a pronunţat o soluţie greşită de condamnare a sa pentru infracţiunea de tâlhărie, deşi nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de tâlhărie întrucât nu a exercitat acte de violenţă împotriva părţii vătămate pentru a-i sustrage suma de bani, a constituit o apărare constantă a acestuia care a fost analizată cu ocazia judecării fondului cauzei, cât şi cu ocazia exercitării căilor ordinare de atac.
Această apărare a inculpatului fiind deja analizată cu ocazia soluţionării fondului cauzei nu poate fi valorificată cu ocazia exercitării acestei căi extraordinare de atac, întrucât pe calea revizuirii nu este posibilă readministrarea probatoriului sau prelungirea ori reanalizarea probelor deja administrate pentru dovedirea aceleiaşi situaţii faptice.
Pe considerentele expuse anterior, constatând că apelul este nefondat, în baza art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., se va respinge apelul ca nefondat.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va fi obligat apelantul la 220 lei cheltuieli judiciare statului, din care 200 lei reprezentând onorariu avocat oficiu.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuientul B.Z. împotriva deciziei penale nr. 195 din 6 octombrie 2011 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Obligă recurentul revizuient la plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 14 februarie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 444/2012. Penal | ICCJ. Decizia nr. 414/2012. Penal → |
|---|
