ICCJ. Decizia nr. 4145/2012. Penal. Traficul de droguri (Legea 143/2000 art. 2). Recurs

Comentarii

0



R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 4145/2012

Dosar nr. 4042/88/2010

Şedinţa publică din 13 decembrie 2012

Asupra recursurilor penale de faţă;

Prin Sentinţa penală nr. 200 din 19 august 2011, inculpatul C.I. a fost condamnat la o pedeapsă de 3 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., în temeiul prev. de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 modificată prin O.U.G. nr. 6/2010, precum şi la o pedeapsă de 3 ani închisoare, în temeiul prev. de art. 8 din Legea nr. 39/2003 cu referire la art. 323 alin. (1) C. pen.

Pedepsele aplicate inculpatului C.I. au fost contopite, în pedeapsa cea mai grea, de 3 ani închisoare şi interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pe o durată de 2 ani.

Conform prevederilor art. 71 C. pen., inculpatului i s-au interzis drepturile prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., pe durata executării pedepsei.

În temeiul prev. de art. 86¹, art. 86², art. 86³ C. pen. şi a art. 71 alin. (5) C. pen., s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei şi a pedepsei accesorii pe o durată de 6 ani ce constituie termen de încercare.

Pe durata termenului de încercare, inculpatul a fost obligat să se supună următoarelor măsuri de supraveghere;

- să se prezinte la datele fixate, la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Tulcea;

- să anunţe în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;

- să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;

- să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă.

În baza prev. cu art. 86³ alin. (3) C. pen. inculpatului C.I. i s-a impus obligaţia de a desfăşura o activitate sau de a urma un curs de învăţământ sau de calificare, pe durata termenului de încercare.

Totodată, inculpatului i s-a atras atenţia asupra consecinţelor revocării suspendării sub supraveghere a executării pedepsei.

A fost condamnat inculpatul T.A.D., la o pedeapsă de 3 ani închisoare şi interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., pe o durată de 2 ani, în temeiul prev. de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 modificată prin O.U.G. nr. 6/2010.

Conform prev. de art. 8 din Legea nr. 39/2003 cu referire la art. 323 alin. (1) C. pen. inculpatul T.A.D. a fost condamnat la pedeapsa de 3 ani închisoare.

Pedepsele aplicate inculpatului T.A.D. au fost contopite, în pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare şi interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pe o durată de 2 ani.

Inculpatului T.A.D. i s-a aplicat pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., pe durata executării pedepsei.

În baza prev. art. 86¹, art. 86², art. 86³ C. pen. şi a art. 71 alin. (5) C. pen., s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei pe o durată de 6 ani ce constituie termen de încercare.

Pe durata termenului de încercare, inculpatul T.A.D. a fost obligat să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:

- să se prezinte la datele fixate, la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Tulcea;

- să anunţe în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;

- să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;

- să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă.

Potrivit prevederilor art. 86³ alin. (3) C. pen. inculpatul T.A.D. a fost obligat ca pe durata termenului de încercare de a desfăşura o activitate sau de a urma un curs de învăţământ sau de calificare.

Inculpatului T.A.D. i s-a atras atenţia inculpatului asupra prevederilor art. 86⁴ C. pen. cu referire la art. 83 C. pen.

Tot prin hotărârea menţionată anterior, a fost condamnat şi inculpatul P.A. la o pedeapsă de 3 ani închisoare şi interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., pe o durată de 2 ani, în temeiul prev. de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 modificată prin O.U.G. nr. 6/2010.

Conform prev. de art. 8 din Legea nr. 39/2003 cu referire la art. 323 alin. (1) C. pen.inculpatul P.A. a fost condamnat la pedeapsa de 3 ani închisoare.

Pedepsele aplicate inculpatului P.A. au fost contopite, în pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare şi interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pe o durată de 2 ani.

Inculpatului P.A. i s-a aplicat pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., pe durata executării pedepsei principale.

În temeiul prev. de art. 86¹, art. 86², art. 86³ C. pen. şi a art. 71 alin. (5) C. pen., pedepsele aplicate inculpatului P.A. au fost suspendate sub supraveghere în privinţa executării, pe un termen de încercare de 6 ani.

Inculpatul P.A. a fost obligat ca pe durata termenului de încercare, să se supună următoarelor măsuri de supraveghere;

- să se prezinte la datele fixate, la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Tulcea;

- să anunţe în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;

- să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;

- să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă.

Inculpatul P.A. a fost obligat, în baza art. 86³ alin. (3) C. pen. să desfăşoare o activitate sau să urmeze un curs de învăţământ sau de calificare, pe durata termenului de încercare.

Inculpatului P.A. i s-a atras atenţia asupra consecinţelor revocării suspendării sub supraveghere a executării pedepselor.

Inculpatul T.D.C. a fost condamnat la o pedeapsă de 2 ani închisoare, în temeiul prev. art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 modificată prin O.U.G. nr. 6/2010 cu aplicarea art. 109 C. pen.

În temeiul prev. art. 8 din Legea nr. 39/2003 cu referire la art. 323 alin. (1) C. pen. şi art. 109 C. pen., inculpatul T.D.C. a fost condamnat la pedeapsa de 2 ani închisoare.

Cele două pedepse aplicate inculpatului T.D.C. au fost contopite în pedeapsa cea mai grea, de 2 ani închisoare.

În baza art. 71 C. pen., inculpatului T.D.C. i s-a aplicat pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., pe durata executării pedepsei principale.

Conform prev. art. 110 C. pen., şi art. 110¹ C. pen., s-a dispus suspendarea sub supravegherea Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Tulcea, a executării pedepselor aplicate inculpatului T.D.C. pe un termen de încercare de 4 ani.

În temeiul prev. art. 110¹ şi a art. 86³ C. pen., inculpatul T.D.C. a fost obligat ca, după împlinirea vârstei de 18 ani, să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

- să se prezinte la datele fixate, la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Tulcea;

- să anunţe în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;

- să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;

- să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă.

Totodată, inculpatului T.D.C. i s-a atras atenţia asupra consecinţelor revocării suspendării sub supraveghere a executării pedepsei, în baza art. 844 C. pen. cu referire la art. 83 C. pen.

Prin Sentinţa penală nr. 200 din 19 august 2011 pronunţată de Tribunalul Tulcea, s-a dispus restituirea către inculpaţi a următoarelor bunuri:

- un telefon marca N., de culoare neagră, cu cartela SIM O., cu nr. de telefon X1 către inculpatul C.I.;

- un telefon mobil marca S., de culoare neagră, cu cartela SIM O., cu nr. de telefon X1 şi un aparat electroshock, cu inscripţia, către inculpatul T.A.D.;

- două telefoane marca S. de culoare neagră către inculpaţii P.A. şi T.D.C.

În conformitate cu art. 17 şi art. 18 din Legea nr. 143/2000, s-a dispus confiscarea în vederea distrugerii a cantităţii de 900 grame canabis rămas în urma analizelor din probele nr. 1, 2 şi 3, sigilate cu sigiliul de tip M.I. nr. 11036, predate B.C.C.O. Cluj-Napoca în baza procesului-verbal din 16 august 2010 şi a cantităţii de 53,0 grame canabis rămas în urma analizelor chimice, sigilat cu sigiliul tip M.I. cu nr. 35988, predată B.C.C.O. Cluj-Napoca în baza procesului-verbal din 01 septembrie 2010.

Conform art. 191 C. proc. pen., inculpaţii au fost obligaţi la cheltuieli judiciare statului, P.A. în sumă de 1900 lei, iar inculpaţii C.I., T.D.C. şi T.A.D. la câte 1.675 lei fiecare.

Onorariu cuvenit avocatului din oficiu, în sumă de 300 lei s-a dispus să fie plătit din fondurile Ministerului Justiţiei către avocat E.A.M., din cadrul Baroului de Avocaţi Tulcea.

Pentru a se pronunţa în sensul celor menţionate, tribunalul a că prin actul de acuzare că la data de 9 august 2010, lucrătorii S.C.C.O. Harghita s-au sesizat cu privire la faptul că inculpatul M.C.M. este implicat în activităţi care cad sub incidenţa Legii nr. 143/2000 în sensul că procură, deţine şi comercializează substanţe stupefiante (cannabis).

Din informaţii a rezultat că acesta a procurat şi deţinut aproximativ 1 kg de cannabis pe care intenţiona să-l comercializeze în perioada 10 - 11 august 2010 pe raza municipiului Miercurea-Ciuc, unde are diferite legături infracţionale, ştiut fiind că drogurile proveneau dintr-o cultură proprie pe care o deţinea în curtea imobilului.

A rezultat ulterior că acesta nu era implicat în activitatea infracţională legată de droguri, că cel care a iniţiat activitatea de procurare, culegere, pregătire (uscare şi împachetare) şi coordonarea comercializării este inculpatul minor T.D.C., zis "B." sau "B.R.". Astfel, la începutul lunii august 2010, acesta a cunoscut o persoană de sex masculin cu numele de "C.". Acesta l-a întrebat dacă ştie pe cineva care vinde marijuana. Inculpatul T.D.C. i-a spus inculpatului C.I. Acesta i-a precizat că are acasă într-o pungă de plastic marijuana şi cunoaşte un loc unde cresc asemenea plante. Inculpatul T.D.C. a preluat punga cu cannabis de la inculpatul C.I. şi i-a vândut-o lui "C." pentru suma de 30 de lei. După ce acesta a verificat marfa cumpărată şi s-a convins că este marijuana a comandat cantitatea de 1,3 kg. Despre această cantitate le-a spus inculpaţilor că urma să fie vândută pentru suma de 515 milioane lei, astfel 500 grame la Adjud iar restul în Odorheiu Secuiesc. Pentru a verifica dacă plantele din acel loc sunt marijuana (cannabis) au accesat internetul şi după ce au dat căutare "iarbă marijuana" şi au obţinut date despre această plantă, s-au convins că plantele existente din acea cultură situată în judeţul Tulcea, în oraşul Măcin, este marijuana. Cei doi inculpaţi, împreună cu inculpaţii P.A. şi T.A.D. s-au deplasat, şi în două ture au recoltat cantitatea de cannabis găsită cu ocazia flagrantului. După recoltare au dus-o la domiciliul învinuitului P.A., unde au uscat-o şi după ce au făcut rost de un cântar, au partajat-o în pacheţele a câte 5 grame, 500 de grame şi 300 de grame pentru vânzare. Cu marfa astfel pregătită în data de 11 august 2010, învinuiţii şi inculpaţii s-au întâlnit cu "C.". Inculpatul C.I. şi învinuitul T.A.D., după ce au primit bani pentru drum de la "C." au plecat spre Adjud având marfa asupra lor. "C." le-a intermediat vânzarea întregii cantităţi de substanţe stupefiante, punându-i în legătură cu o persoană de sex masculin cu numele de "S.", care urma să cumpere întreaga cantitate de cannabis pentru suma de 515 milioane lei şi cu care urmau să se întâlnească în localitatea Adjud unde au fost şi prinşi.

În data de 11 august 2010, inculpaţii C.I. şi T.A.D., potrivit înţelegerii avute telefonic cu numitul "S." din Odorheiu Secuiesc, judeţul Harghita, s-au întâlnit la mijlocul drumului, respectiv în localitatea Adjud, în restaurantul "P.C.A." şi în momentul efectuării vânzării-cumpărării cannabisului, au fost prinşi în flagrant.

S-a arătat că, în cauză, deşi au fost efectuate cercetări cu privire la persoanele indicate de inculpaţi ca fiind "C." şi "S." nu s-a reuşit identificarea şi prinderea lor până în prezent. Canabisul ridicat cu ocazia flagrantului a fost dus la Laboratorul de Expertiză din Cluj-Napoca. Din Raportul de expertiză cu numărul 942462/2010 a rezultat că substanţele ridicate erau 933,3 grame de cannabis, conţin Tetrahidrocannabinol, substanţe psihotrope de plantă cannabis, care face parte din Tabelul-anexă nr. III din Legea nr. 143/2000.

Inculpaţilor le-au fost recoltate probe biologice, din Buletinele de analiză medicală depuse cu numerele 801, 802, 803 şi 804, rezultând că aceştia nu au consumat cannabis, aspect care subliniază faptul că substanţele ridicate, respectiv cannabis, erau destinate comercializării.

În cursul urmăririi penale a fost identificat terenul de pe care inculpaţii au cules cannabisul. Acesta era situat la ieşirea din oraşul Măcin, în zona denumită în termen popular "Valea lui Hagiu", respectiv tarlaua nr. 14, aparţinând numitului B.

În prezenţa martorilor asistenţi, inculpaţii au condus şi indicat organelor de poliţie locul exact din care au cules cannabisul. Aceştia au recoltat 17 buc. din plantele menţionate şi le-au sigilat şi înaintat la laborator în vederea expertizării.

Din concluziile raportului de expertiză cu numărul 942506 din 01 septembrie 2010, a rezultat că fragmentele vegetale recoltate în urma identificării terenului de unde a fost cules cannabisul ridicat cu ocazia flagrantului de la învinuiţi şi inculpaţi este substanţă psihotropă biosintetizată de plantă cannabis. Din procesul-verbal întocmit de către S.C.C.O. Tulcea, a rezultat că, cultura spontană de cannabis a fost recoltată (38,2 kg cannabis) şi distrusă.

Deşi inculpaţii au recunoscut starea de fapt deschisă prin actul de acuzare, s-au declarat nevinovaţi de săvârşirea infracţiunilor pentru care au fost trimişi în judecată, susţinând că nu le-ar fi comis dacă nu ar fi fost provocaţi de acea persoană "C." şi au afirmat că nu solicită aplicarea prevederilor art. 320¹ C. proc. pen.

În apărare, au solicitat efectuarea unei alte expertize tehnice asupra plantelor confiscate, motivat de făptui că din raportul întocmit de Laboratorul D.C.C.O a rezultat că plantele aparţin genului cannabis, şi nu că ar fi cannabis.

De asemenea, s-a solicitat audierea în calitate de martori, a numiţilor K.K. (despre care s-a pretins că ar fi C.) şi M.C.M. şi s-au depus copii ale deciziilor Curţii Europene a Drepturilor Omului, referitoare la încălcarea prevederilor art. 6 alin. (1) din Convenţie.

Cererea privind efectuarea unei alte expertize a fost respinsă ca neîntemeiată deoarece în cauză s-a stabilit că substanţele ridicate conţin tetrahidrocannabinol, substanţă psihotropă de plantă cannabis ce face parte din tabelul anexă nr. III din Legea nr. 143/2000.

Potrivit art. 125 C. proc. pen., efectuarea unei noi expertize este posibilă dacă organul de cercetare penală sau instanţa de judecată are îndoieli cu privire la exactitatea concluziilor raportului de expertiză ori o astfel de situaţie nu există în cauză.

Din examinarea deciziilor Curţii Europene a Drepturilor Omului ale căror copii au fost depuse la dosar, şi nu numai (similare fiind şi cauzele Bulfinschi împotriva României, Ali împotriva României) rezultă obligaţia instanţelor interne de a verifica apărarea inculpatului şi de a administra probe în acest scop; condamnarea numai pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale, fiind de natură să conducă la încălcarea dreptului la apărare şi a prevederilor art. 6 alin. (1) din Convenţie.

În consecinţă, instanţa a admis cererea inculpaţilor, de audiere a celor 2 martori deoarece s-a pretins că administrarea acestei probe va demonstra provocarea inculpaţilor de către un investigator sub acoperire sau colaborator al acestuia.

S-a procedat la audierea martorului M.C.M. a cărui declaraţie nu este concludentă nici cu privire la provocarea acestora de a comite faptele pentru care au fost trimişi în judecată.

Audierea lui K.K. nu a fost posibilă, deşi au fost acordate 3 termene de judecată în acest scop, rezultând din procesul-verbal de executare a mandatului de aducere şi adresa Inspectoratului de Jandarmi Judeţean din Covasna că numitul K.K. nu locuieşte la adresa indicată.

Deoarece din actele dosarului nu a rezultat faptul că numitul "C.", implicat în activitatea infracţională a inculpaţilor, ar fi unul şi acelaşi cu martorul K.K. a cărui audiere s-a solicitat, şi nici faptul că acesta ar fi investigator sub acoperire ori colaborator, instanţa a considerat şi că amânarea soluţionării cauzei (în vederea audierii acestuia, după cum s-a solicitat şi la termenul din 16 august 2011 este nejustificată.

În cauză s-a solicitat Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Tulcea, efectuarea unor referate de evaluare a celor patru inculpaţi.

Examinând probele administrate în cauză, respectiv procesele verbale de redare a convorbirilor, procesul-verbal de prindere în fragrant, imaginile foto, rapoartele de expertiză biocriminalistică, buletinele de analiză medicală, declaraţiile inculpaţilor, ale martorului M.C., audiat în cauză, referatele de evaluare şi celelalte acte depuse la dosar, instanţa de fond a constatat că situaţia de fapt prezentată prin actul de inculpare este corectă, şi acest lucru rezultă cu certitudine din coroborarea probelor amintite, fiind recunoscută şi de inculpaţi.

Raportat la situaţia de fapt reţinută, având în vedere susţinerile făcute în apărarea inculpaţilor, instanţa consideră că vinovăţia acestora poate fi reţinută fără dubiu, pentru următoarele considerente:

Încadrarea juridică a faptei de trafic ilicit de droguri, raportat la planta de cannabis, a ridicat, într-adevăr, unele probleme în sensul lipsei de coerenţă în ce priveşte aprecierea drogului ca fiind din categoria drogului de risc sau de mare risc şi aceasta deoarece în tabelul nr. III al Anexei la Legea nr. 143/2000, printre drogurile de mare risc sunt enumerate cannabisul, rezina şi uleiul de cannabis, în timp ce în tabelul I legiuitorul consideră că tetrahidrocannabinolul (THC) este un drog de mare risc.

În practica judiciară s-a stabilit că, în cazul în care fapta se săvârşeşte în legătură cu planta de cannabis, cu rezina sau uleiul de cannabis, acestea trebuie să fie calificate ca fiind droguri de risc, deoarece produc efecte mai uşoare asupra sistemului nervos central al consumatorului decât THC - sintetizat. Aceasta fiind şi voinţa legiuitorului, se poate constata că planta de cannabis constituie drog de risc fără a face vreo distincţie între concentraţiile de THC ce pot exista la diferitele tipuri ale acesteia.

A reţine că, datorită concentraţiei reduse de THC, traficul ilicit raportat la unele plante de cannabis nu prezintă în concret gradul de pericol social al unei infracţiuni, ar însemna să se treacă peste voinţa legiuitorului.

În ceea ce priveşte infracţiunea prev. de art. 8 din Legea nr. 39/2003 cu referire la art. 323 C. pen., instanţa reţine că pentru existenţa pluralităţii constituite legea pretinde conlucrarea mai multor persoane, de natură să dureze în timp, determinată de un obiectiv comun, concepţie unică şi disciplină statornică a membrilor, condiţii care se verifică în speţă.

Spre deosebire de această pluralitate, care presupune unirea sau gruparea mai multor persoane în vederea comiterii uneia sau mai multor infracţiuni, prin art. 7 din Legea nr. 39/2003 a fost incriminată iniţierea sau constituirea unui grup infracţional organizat, aderarea sau sprijinirea unui astfel de grup. Această infracţiune nu trebuie confundată cu pluralitatea constituită ca în cazul infracţiunii prev. de art. 323 C. pen., deoarece prima implică mai multe condiţii intrinseci, şi anume organizarea grupului, reguli de acţiune, o ierarhie a membrilor şi repartizarea rolurilor acestora, dar şi condiţia specifică referitoare la comiterea vreuneia dintre infracţiunile grave prevăzute de art. 2 din Legea nr. 39/2003. Legiuitorul a stabilit prin art. 8 din Legea nr. 39/2003, că iniţierea sau constituirea ori aderarea sau sprijinirea sub orice formă a unui grup, în vederea săvârşirii de infracţiuni, care nu este un grup infracţional organizat, se pedepseşte, după caz, potrivit art. 167 sau art. 323 C. pen.

În consecinţă, faptele inculpaţilor C.I., T.A.D., P.A., T.D.C. care, în perioada 9 - 11 august 2010 au procurat (cules), deţinut, preparat prin uscare, ambalat în pacheţele substanţele stupefiante (cannabisul menţionat) şi au fost prinşi în flagrant în momentul vânzării unei persoane de sex masculin, cu numele de "S.", întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii prev. şi pedepsită de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, modificată şi completată de O.U.G. Nr. 6/2010.

Faptele inculpaţilor C.I. şi a lui T.D.C. care au iniţiat grupul infracţional menţionat, care au conceput şi stabilit modalitatea de desfăşurare a activităţii de recoltare, uscare, ambalare şi vânzare a cannabisului menţionat, precum şi activitatea celor doi învinuiţi, P.A. şi T.A.D. care au aderat şi au desfăşurat activităţile infracţionale menţionate, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii prev. şi pedepsită de art. 8 din Legea nr. 39/2003 cu referire la art. 323 C. pen.

Deşi la data comiterii faptelor, inculpatul T.D.C. era minor şi faţă de acesta sunt aplicabile prevederile art. 99 şi următoarele C. pen., instanţa apreciază că nu este justificată reţinerea faţă de ceilalţi trei inculpaţi a agravantei prev. de art. 14 lit. d) din Legea nr. 143/2000 referitoare la folosirea minorilor în săvârşirea faptelor prevăzute de art. 2 - 11.

Pentru aceasta, instanţa a avut în vedere faptul că T.D.C. nu poate fi considerat "minor folosit", atâta timp cât acesta a iniţiat activitatea infracţională, a luat legătura cu inculpatul C.I. şi apoi cu ceilalţi doi inculpaţi luând măsurile necesare pentru atingerea scopului propus, respectiv culegerea, prepararea prin uscare, ambalarea cannabisului şi transportarea drogurilor, fiind la rândul său răspunzător pentru faptele comise.

Susţinerile avocatului inculpaţilor C.I., T.A.D. şi T.D.C. în sensul că în cauză sunt incidente prevederile art. 10 lit. f) C. proc. pen., nu sunt întemeiate deoarece infracţiunile care fac obiectul cauzei nu sunt din categoria celor la care punerea în mişcare a acţiunii penale este condiţionată de existenţa sesizării sau autorizării organului prevăzută de lege. Numai în cazul acestor infracţiuni este necesară verificarea modului de sesizare a organului de urmărire penală, deoarece potrivit art. 221 alin. (1) C. pen., organele judiciare se pot sesiza din oficiu, când află pe orice cale că s-a săvârşit o infracţiune (cu excepţia celor pentru care este necesară plângerea prealabilă a persoanei vătămate).

În cazul în care organul de urmărire penală se sesizează din oficiu, încheie un proces-verbal în acest sens. În cauză, există procesul-verbal din 9 august 2010 prin care organul de urmărire penală s-a sesizat "din oficiu" cu privire la faptul că făptuitorul M.C.M. este implicat în activităţi care cad sub incidenţa Legii nr. 143/2000 în sensul că, procură, deţine şi comercializează substanţe stupefiante cannabis.

Din informaţii a rezultat că acesta a procurat şi deţinut aproximativ 1 kg de cannabis pe care intenţiona să-l comercializeze în perioada 10 - 11 august 2010 pe raza municipiului Miercurea-Ciuc, unde avea diferite legături infracţionale.

Se ştia că drogurile proveneau dintr-o cultură proprie pe care o deţinea în curtea imobilului.

Faptul că a fost indicat numele unei alte persoane decât a unuia dintre inculpaţi nu poate să producă consecinţe de natura celor solicitate (achitarea inculpaţilor).

Apărările inculpaţilor referitoare la lipsa vinovăţiei lor, datorată provocării sau a înscenării din partea organelor de cercetare au fost analizate în raport de probele administrate în cauză şi în lumina deciziilor Curţii Europene a Drepturilor Omului, constatându-se că nu există o similitudine între situaţiile prezentate în aceste hotărâri şi situaţia prezentată în cauză, iar vinovăţia inculpaţilor pentru comiterea infracţiunilor de trafic de droguri de risc şi asociere pentru săvârşirea de infracţiuni poate fi reţinută.

Într-adevăr, nu a rezultat cine este persoana numită "C." care aflându-se în Măcin, într-o seară din luna august 2010, s-a apropiat de un grup de tineri (aproximativ 10, conform declaraţiei inculpatului T.D.C.) şi i-a întrebat dacă îi pot procura marijuana. Printre aceşti tineri se afla şi inculpatul T.D.C. care i-a spus că va încerca, deşi nu ştie sigur şi astfel a primit o carte de vizită.

Inculpatul T.D.C., fiind "prieten vechi" cu inculpatul C.I. ştia că acesta are acasă cannabis, cunoscut sub denumirea populară de cânepă industrială (a se vedea în acest sens declaraţiile inculpaţilor date în faţa Tribunalului Harghita la 12 august 2010). Prin urmare, declaraţiile inculpaţilor referitoare la acest aspect, date în cauză, nu sunt sincere, ele tinzând să demonstreze că fără o cerere din partea lui "C." nu s-ar fi preocupat de cannabis.

Această pungă de cannabis a fost prezentată lui "C." care declarându-se mulţumit, le-a mai cerut.

Astfel, inculpaţii C.I. şi T.D.C. i-au antrenat în activitatea infracţională şi pe ceilalţi doi inculpaţi, constituind un grup în scopul culegerii, preparării şi vânzării plantelor de cannabis.

În concluzie, nimeni nu le-a pus la dispoziţie inculpaţilor C.I. şi T.D.C. droguri. Aceştia, aflându-se în posesia plantelor de cannabis, erau implicaţi deja în activităţi legate de droguri.

La individualizarea pedepselor, au fost avute în vedere prevederile art. 72 C. pen., respectiv gradul de pericol social al faptelor săvârşite, persoana inculpaţilor, modul şi împrejurările în care au fost comise.

În ceea ce îl priveşte pe inculpatul minor T.D.C., în raport de prevederile art. 99 C. pen., instanţa reţine că faţă de gravitatea faptelor comise, aplicarea unei măsuri educative nu este justificată, mai ales că la data de 3 noiembrie 2011, relativ la modul de executare a pedepselor rezultante, instanţa apreciază - în raport de vârsta tânără a celor patru inculpaţi şi de faptul că aceştia se află la primul conflict cu legea penală - că scopul pedepselor va putea fi atins şi fără executarea efectivă, în regim de detenţie, că întregul proces penal a constituit o experienţă pe care inculpaţii nu o vor uita, şi că îşi vor îndrepta comportamentul în viitor, concluzie ce se impune şi faţă de conţinutul referatelor de evaluare întocmite de Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Tulcea.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel, în termen legal Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Constanţa - Biroul Teritorial Tulcea şi inculpaţii T.A.D., C.I. şi T.D.C., criticând-o pentru netemeinicie şi nelegalitate.

În apelul parchetului s-a criticat soluţia instanţei de fond pentru greşita înlăturare a agravantei prevăzută de art. 14 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 143/2000 pentru inculpaţii majori, din încadrarea juridică a faptelor reţinute în sarcina acestora, fără a se pune în discuţie această schimbare de încadrare juridică şi, implicit, pentru aplicarea acestora a unor pedepse nelegale. Totodată, s-a mai criticat şi greşita individualizare a pedepselor aplicate inculpaţilor, în sensul că, faţă de modalitatea concretă de săvârşire a faptelor şi cantitatea mare de droguri, se impunea un cuantum mai ridicat al pedepselor şi executarea acestora în regim privativ de libertate, întrucât inculpaţii nu prezintă garanţii că se vor reeduca fără executarea pedepselor. În subsidiar, s-a solicitat reţinerea circumstanţei agravante prev. de art. 75 lit. c) C. pen., pentru infractorii majori.

Apelanţii inculpaţi T.A.D., C.I. şi T.D.C. au criticat hotărârea primei instanţe, pentru greşita condamnare, în condiţiile în care sunt incidente dispoziţiile art. 68 alin. (2) C. pen., în sensul că au fost provocaţi, prin promisiuni şi îndemnuri de organele de poliţie să săvârşească faptele.

Prin Decizia penală nr. 10/MP din 25 mai 2012 a Curţii de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, au fost admise apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T - Biroul Teritorial Tulcea şi inculpaţii T.A.D. şi C.I. S-a desfiinţat în parte sentinţa penală şi rejudecând: s-a făcut aplicarea prevederilor art. 75 lit. c) C. pen. şi a art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen. faţă de inculpaţii majori C.I., T.A.D. şi P.A. pentru infracţiunile prevăzute de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 modificată prin O.U.G. nr. 6/2010 şi de art. 8 din Legea nr. 39/2003 cu referire la art. 323 C. pen., ambele cu aplicarea art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., reţinute în sarcina acestora.

În temeiul prevederilor art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 modificată prin O.U.G. nr. 6/2010 cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen. şi a art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen. au fost condamnaţi inculpaţii C.I., T.A.D. şi P.A. la pedeapsa de 3 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pedeapsă complementară, pentru fiecare.

În baza prevederilor art. 8 din Legea nr. 39/2003 cu referire la art. 323 C. pen. şi aplicarea art. 75 lit. c) C. pen. şi a art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen. au fost condamnaţi inculpaţii C.I., T.A.D. şi P.A. la pedeapsa de 3 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pedeapsă complementară, pentru fiecare.

În baza art. 33 lit. a) şi a art. 34 lit. b) C. pen. s-au contopit pedepsele aplicate inculpaţilor C.I., T.A.D. şi P.A. în pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., pedeapsă complementară.

S-a menţinut aplicarea prevederilor art. 71 C. pen. şi a art. 86¹, art. 86², art. 86³ C. pen. şi a art. 71 alin. (5) C. pen. faţă de inculpaţii C.I., T.A.D. şi P.A.

A fost respins apelul declarat de inculpatul T.D.C. ca nefondat împotriva aceleiaşi sentinţe.

Examinând legalitatea şi temeinicia Sentinţei penale nr. 200 din 19 august 2011 a Tribunalului Tulcea, în raport de criticile din apelurile parchetului, şi inculpaţilor, de probatoriul administrat în cauză, cât şi din oficiu, în limitele prev. de art. 379 alin. (2) C. proc. pen., curtea de apel a reţinut următoarele:

Raportat la probatoriul administrat în cauză şi constând în, procesele verbale de redare a convorbirilor telefonice purtate de inculpaţi, procesul-verbal de prindere în flagrant, imaginile foto, rapoartele de expertiză biocriminalistică, buletinele de analiză medicală, declaraţiile martorului M.C. şi declaraţiile inculpaţilor care au recunoscut săvârşirea faptelor, curtea constată că situaţia de fapt a fost corect reţinută de prima instanţă.

Astfel, inculpatul minor T.D.C. a cunoscut, în luna august 2010, o persoană cu numele de "C.", care l-a întrebat dacă are cunoştinţă de persoane ce vând marijuana, iar inculpatul minor i-a adus la cunoştinţă respectiva discuţie şi inculpatului C.I. Acesta din urmă i-a înmânat inculpatului minor T.D.C. o pungă de plastic, în care se afla cannabis şi pe care numitul "C." a cumpărat-o pentru suma de 30 lei. Totodată, numitul "C." a comandat încă o cantitate de 1,3 kg. de cannabis, despre care a susţinut că va fi valorificată pentru suma totală de 515 milioane lei în oraşele Adjud şi Odorheiu Secuiesc.

Pentru a obţine cantitatea de cannabis solicitată de numitul "C.", inculpaţii C.I. şi T.D.C. au verificat pe internet dacă plantele ce creşteau spontan pe o tarla de la ieşirea din oraşul Măcin, jud. Tulcea, sunt dintre acelea din care se produce cannabisul şi au hotărât să treacă la valorificarea acestora.

În activitatea de recoltare, preparare şi comercializare a cannabisului, au fost cooptaţi şi inculpaţii T.A.D. şi P.A.

Drept urmare, cei 4 inculpaţi s-au deplasat, în două rânduri, în zona cunoscută sub numele de "Valea lui Hagiu" situată la ieşirea din oraşul Măcin, jud. Tulcea, de unde au recoltat plantele de cannabis, pe care le-au transportat la domiciliul inculpatului P.A. După uscarea plantelor, pulberea de cannabis astfel obţinută, a fost cântărită şi ambalată în pacheţele de câte 5 gr., 300 gr. şi 500 gr., în vederea comercializării, în total obţinându-se cantitatea de 1,3 kg. de cannabis.

La data de 11 august 2010, inculpaţii C.I. şi T.A.D., după ce au primit de la "C." banii de drum, s-au deplasat spre localitatea Adjud, jud. Vrancea, cu cele 1,3 kg. de cannabis, unde urmau să se întâlnească cu numitul "S.", căruia să-i vândă întreaga cantitate de substanţe stupefiante contra sumei de 515 milioane lei, vânzarea fiind intermediată de acelaşi "C.".

Ajunşi în localitatea Adjud, inculpaţii C.I. şi T.A.D., conform înţelegerii telefonice cu numitul "S.", s-au deplasat la "P.C.A." unde, în momentul desfăşurării tranzacţiei de vânzare-cumpărare a cannabisului, au fost prinşi în flagrant, singurul care a reuşit să fugă a fost numitul "S.".

Toate demersurile întreprinse pentru identificarea şi prinderea numiţilor "C." şi "S." au rămas fără rezultat. Raportul de expertiză nr. 942462/2010 al Laboratorului de Expertiză din Cluj-Napoca a constatat că cele 933,3 gr. de cannabis, conţin Tetrahidrocannabinol, substanţe psihotrope de plantă cannabis, care face parte din Tabelul anexă nr. III al Legii nr. 143/2000.

În cauză, rezultând faptul că traficul de substanţe stupefiante s-a referit la planată de cannabis, fără ca aceasta să fie supusă unui proces de sinteză a THC, s-a reţinut în mod temeinic faptul că inculpaţii au traficat droguri de risc.

Faptele inculpaţilor C.I., T.A.D., P.A. şi T.D.C., care în perioada 9 august - 11 august 2010 au procurat, deţinut, preparat şi pus în vânzare, 1,3 kg. plantă de cannabis, reprezentând drog de risc, întrunesc în drept elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de droguri de risc, prevăzută şi pedepsită de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 modificată şi completată prin O.U.G. nr. 6/2010 şi care a fost corect reţinută în sarcina celor patru inculpaţi.

Faptele inculpaţilor C.I. şi T.D.C., de a iniţia constituirea unui grup, la care au aderat şi inculpaţii P.A. şi T.A.D., în vederea recoltării, uscării şi ambalării în scop de vânzare a cantităţii de 1,3 kg. plantă de cannabis, iniţiatorii coordonând şi repartizând activităţile grupului între membrii acestuia, întruneşte în drept elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute şi pedepsite de art. 8 din Legea nr. 39/2003 în referire la art. 323 C. pen., rezultând că şi această infracţiune a fost corect reţinută în sarcina celor patru inculpaţi.

Prin rechizitoriul de trimitere în judecată, s-a reţinut că, infracţiunile ce fac obiectul cauzei au fost săvârşite de inculpaţii majori C.I., T.A.D. şi P.A., în condiţiile agravantei prevăzută de ari. 14 lit. d) din Legea nr. 143/2000 republicată, urmare faptului că activităţile lor infracţionale s-au desfăşurat în condiţiile coparticipării inculpatului minor T.D.C.

Raportat la situaţia de fapt reţinută din probatoriul administrat în cauză rezultă, cu evidenţă, că, inculpatul minor T.D.C. a fost iniţiatorul activităţii infracţionale, prin aceea că a dat curs solicitării numitului "C." de a-i găsi un vânzător de droguri şi împreună cu inculpatul C.I., au constituit grupul infracţional pentru procurarea, prepararea, deţinerea şi punerea în vânzare a 1,3 kg. plantă de cannabis, ce constituie drog de risc conform anexei III a Legii nr. 143/2000 republicată.

Drept urmare, curtea apreciază că, rolul pe care l-a avut inculpatul minor T.D.C. în activităţile infracţionale, exclude ideea că a fost folosit de infractorii majori şi, în consecinţă, în mod temeinic şi legal, prima instanţă nu a reţinut agravanta prev. de art. 14 lit. d) din Legea nr. 143/2000 republicată, în sarcina inculpaţilor majori pentru infracţiunile reţinute în sarcina lor.

Din conţinutul încheierii din 16 august 2011 a Tribunalului Tulcea, rezultă că problema înlăturării agravantei prev. de art. 14 lit. d) din Legea nr. 143/2000 republicată, pentru infractorii majori, a fost pusă în discuţia părţilor. În condiţiile în care textul art. 14 lit. d) din Legea nr. 143/2000 republicată nu incriminează o anume faptă ca şi infracţiune ci, constituie doar o circumstanţă reală de agravare a răspunderii penale a infractorului, în aprecierea curţii, reţinerea sau înlăturarea ei nu presupune o schimbare a încadrării juridice prin aplicarea prevederilor art. 334 C. proc. pen..

Faţă de împrejurarea că numiţii "C." şi "S." nu au putut fi identificaţi, pentru a se stabili dacă au fost agenţi sub acoperire sau colaboratori ai organelor de poliţie, sau simpli traficanţi de droguri, dar şi de faptul că, la momentul iniţierii activităţii infracţionale, asupra inculpaţilor T.D.C. şi C.I., iar mai apoi şi la momentul implicării în activităţile ilicite a inculpaţilor P.A. şi T.A.D., nu s-au exercitat acte de provocare, în sensul prevederilor art. 68 C. proc. pen., curtea apreciază că nu poate opera faţă de inculpaţi respectiva cauză exoneratoare de răspundere penală, cu consecinţa achitării lor.

Conform situaţiei de fapt reţinută, curtea constată că, inculpaţii majori T.A.D., C.I. şi P.A. au desfăşurat activităţile infracţionale împreună cu inculpatul minor T.D.C. şi, în această situaţie se justifică reţinerea în sarcina lor a circumstanţei agravante prev. de art. 75 lit. c) C. pen. faţă de infracţiunile reţinute în sarcina lor.

Faptele existând, fiind săvârşite cu forma de vinovăţie a intenţiei directe [art. 19 alin. (1) lit. a) C. pen.] şi întrunind gradul de pericol social specific infracţiunii, în mod temeinic şi legal s-a antrenat răspunderea penală a inculpaţilor.

În condiţiile în care inculpaţii majori T.A.D., C.I. şi P.A. nu posedă antecedente penale şi au referate de evaluare cu referinţe pozitive în privinţa şanselor de reeducare, curtea apreciază că se justifică reţinerea în favoarea lor, a circumstanţei atenuante prevăzută de art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen.

În conformitate cu prevederile art. 72 C. pen., la individualizarea pedepselor ce se vor aplica inculpaţilor majori T.A.D., C.I. şi P.A., se va ţine seama, între altele, de pericolul social concret al faptelor săvârşite, de datele ce caracterizează persoana acestora, dar şi de împrejurarea că existenţa concursului de circumstanţe agravante şi atenuante nu obligă instanţa la coroborarea cuantumului pedepsei sub limita minimă legală prevăzută de textul incriminator.

În raport de condiţiile concrete în care s-au săvârşit faptele, inculpaţii fiind atraşi de ideea unui câştig material important şi facil de obţinut, de recunoaşterea faptelor, de concluziile pozitive ale referatelor de evaluare în privinţa şanselor de reeducare şi lipsa antecedentelor penale, inculpaţii aflându-se la primul conflict cu legea penală, curtea apreciază că scopul pedepsei prev. de art. 136 C. proc. pen., poate fi atins şi fără executarea în regim privativ de libertate a pedepselor aplicate inculpaţilor.

În consecinţă, s-au menţinut dispoziţiile din hotărârea apelată referitoare la aplicarea prevederilor art. 71 C. pen., art. 86¹, art. 86², art. 86³ C. pen. şi a art. 71 al. 5 C. pen. faţă de inculpaţii C.I., T.A.D. şi P.A.

Aşa cum s-a menţionat în precedent, actele de provocare la săvârşirea infracţiunilor reţinute în sarcina inculpatului minor T.D.C. nu s-au dovedit, prin prisma probatoriului administrat în cauză, astfel că achitarea acestuia, în temeiul prevederilor art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen., nu este posibilă.

Fiind îndeplinite cerinţele legale pentru angajarea răspunderii penale a inculpatului minor T.D.C., în mod temeinic şi legal s-a dispus de prima instanţă condamnarea acestuia pentru faptele ce au făcut obiectul trimiterii lui în judecată.

Având în vedere contribuţia majoră a inculpatului minor T.D.C. la săvârşirea activităţii infracţionale, acesta iniţiind şi coordonând respectiva activitate, curtea apreciază că, în mod justificat, instanţa de fond a aplicat acestuia o pedeapsă, iar nu o măsură educativă. Pentru aceleaşi raţiuni, curtea apreciază că nu se poate reţine în favoarea inculpatului minor circumstanţe atenuante dintre acelea prevăzute de art. 74 C. pen.

Constatând temeinicia şi legalitatea condamnării inculpatului T.D.C. la pedepse corect individualizate, atât în cuantum cât şi ca modalitate de executare, curtea a respins apelul acestuia ca nefondat.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs inculpaţii T.A.D., C.I. şi T.D.C., invocând cazul de casare prev. de art. 385⁹ pct. 17² C. proc. pen. sub aspectul greşitei interpretări a probatoriului administrat în cauză.

În acest sens, s-a solicitat achitarea inculpaţilor, susţinându-se în esenţă că inculpaţii ar fi fost provocaţi de agenţii de poliţie şi alte persoane folosite de aceştia, prin oferirea unor sume de bani considerabile în schimbul unei cantităţi de cânepă industrială crescută la marginea oraşului.

Examinând hotărârea atacată prin prisma criticilor formulate şi a cazului de casare invocat, Curtea constată că recursurile sunt nefondate.

Potrivit art. 68 C. proc. pen., este oprit a se întrebuinţa violenţe, ameninţări ori alte mijloace de constrângere, precum şi promisiuni sau îndemnuri, în scopul de a se obţine probe.

De asemenea, este oprit a determina o persoană să săvârşească sau să continue săvârşirea unei fapte penale, în scopul obţinerii unei probe.

Curtea reţine că inculpaţii au invocat incidenţa acestui text de lege, susţinând că ar fi fost provocaţi să săvârşească infracţiunea de către agenţi de poliţie şi de numitul K.K., persoană folosită ori care a intervenit la cererea organelor de poliţie.

Pe parcursul judecăţii, inculpaţii au susţinut că numitul C., persoană care ar fi fost la originea întregii activităţi infracţionale, a fost identificat de ei în persoana numitului K.K., solicitând citarea şi audierea acestuia de către instanţa de judecată.

În ciuda demersurilor efectuate atât de către instanţa de fond, cât şi de către cea de apel, nu s-a reuşit audierea sus-numitului, rezultând că persoana respectivă este dată în urmărire generală în condiţiile în care pe numele său este emis un mandat de arestare preventivă într-o altă cauză.

Curtea constată mai întâi că din dosarul de urmărire penală nu rezultă faptul că în cauză au fost folosiţi investigatori sub acoperire ori colaboratori ai acestora, căci într-o asemenea ipoteză ar fi trebuit să existe o autorizare a procurorului în condiţiile art. 21 din Legea nr. 143/2000.

Mai mult, în rechizitoriu se precizează că în cauză au fost efectuate cercetări cu privire la persoanele indicate de inculpaţi ca fiind C. şi S., însă până la momentul finalizării urmăririi penale nu s-a reuşit identificarea şi prinderea acestora.

În aceste condiţii, este cert faptul că atât numitul C., cât şi numitul S. nu au avut vreo calitate oficială, conferită printr-un act procedural întocmit conform legii de către procuror şi nu au acţionat la solicitarea autorităţilor judiciare, nefiind agenţi provocatori în sensul jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului.

În al doilea rând, susţinerea inculpaţilor în sensul existenţei unei identităţi între numitul C. şi numitul K.K. nu a putut fi probată, rămânând o simplă alegaţie; chiar dacă această susţinere ar fi reală, ea ar fi trebuit urmată de dovedirea faptului că persoana în cauză ar fi acţionat din dispoziţia organelor judiciare, ceea ce de asemenea nu s-a putut proba, fiind cel puţin improbabil ca această persoană să fi avut calitatea de investigator sub acoperire [poliţist, conform art. 1 lit. k) din Legea nr. 143/2000], în condiţiile în care pe numele său este emis un mandat de arestare în lipsă.

În al treilea rând, cercetările în cauză au fost demarate din oficiu, pe baza unor informaţii anterioare cu privire la implicarea unei persoane (care s-a dovedit a fi inculpatul T.D.C.) în comercializarea de canabis; identificarea acestuia s-a făcut după numărul de telefon, în condiţiile în care datele privitoare la identitatea persoanei care îl foloseşte (M.C.M.) s-au dovedit a fi eronate.

Prin urmare, Curtea constată că, chiar dacă activitatea infracţională a inculpaţilor a avut la origine, potrivit susţinerilor acestora, interesul manifestat de numitul C. în procurarea unei cantităţi de canabis, în cauză nu se poate reţine că inculpaţii ar fi fost provocaţi să comită infracţiunile de către un agent al statului, ci cel mult faptul că ar fi existat şi un instigator, care însă a acţionat din proprie iniţiativă şi conform propriului interes.

În aceste condiţii, nefiind probat faptul că activitatea infracţională a inculpaţilor ar fi fost determinată de acţiunea unor agenţi provocatori, Curtea constată că recursurile declarate în cauză sunt nefondate şi vor fi respinse conform art. 385¹⁵ pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

Văzând şi disp.art. 192 alin. (2) C. proc. pen.,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii T.A.D., C.I. şi T.D.C. împotriva Deciziei penale nr. 10/MP din 25 mai 2012 a Curţii de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Obligă recurenţii inculpaţi la plata sumei de câte 500 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 300 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată, în şedinţă publică, azi 13 decembrie 2012.

← ICCJ. Decizia nr. 4205/2012. Penal. Iniţiere, constituire de...		ICCJ. Decizia nr. 4167/2012. Penal. înşelăciunea (art. 215... →

Vezi şi alte speţe de drept penal:

ICCJ. Decizia nr. 4122/2012. Penal. Traficul de minori (Legea 678/2001 art. 13). Recurs ICCJ. Decizia nr. 4131/2012. Penal. înşelăciunea (art. 215 C.p.). Contestaţie în anulare - Recurs ICCJ. Decizia nr. 4135/2012. Penal. Omorul (art. 174 C.p.). Recurs ICCJ. Decizia nr. 4167/2012. Penal. înşelăciunea (art. 215 C.p.). Falsul în înscrisuri sub semnătură privată (art. 290 C.p.). Recurs ICCJ. Decizia nr. 4205/2012. Penal. Iniţiere, constituire de grup infracţional organizat, aderare sau sprijinire a unui asemenea grup (Legea 39/2003 art. 7). Recurs