ICCJ. Decizia nr. 4135/2012. Penal. Omorul (art. 174 C.p.). Recurs

Decizii penale ICCJ 2012

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 4135/2012

Dosar nr. 26640/3/2011

Şedinţa publică din 13 decembrie 2012

Asupra recursurilor penale de faţă;

Prin Sentinţa penală nr. 159 din 01 martie 2012 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, în Dosarul nr. 26640/3/2011, în baza art. 334 C. proc. pen. a fost respinsă cererea inculpaţilor V.V.F. şi V.M. de schimbare a încadrării juridice a faptelor pentru care au fost trimişi în judecată din infracţiunile de omor calificat şi deosebit de grav prev. de art. 174, art. 175 alin. (1) lit. a), art. 176 lit. a) C. pen. şi violare de domiciliu prev. de art. 192 alin. (1), (2) C. pen. în infracţiunile de lovituri cauzatoare de moarte, prev. de art. 183 C. pen. şi violare de domiciliu prev. de art. 192 alin. (1), (2) C. pen.

În baza art. 334 C. proc. pen. a fost respinsă cererea inculpatului L.N. de schimbare a încadrării juridice a faptelor pentru care a fost trimis în judecată din infracţiunile de omor calificat şi deosebit de grav prev. de art. 174, art. 175 alin. (1) lit. a), art. 176 lit. a) C. pen. şi violare de domiciliu prev. de art. 192 alin. (1), (2) C. pen. în infracţiunile de complicitate la lovituri cauzatoare de moarte, prev. de art. 26 C. pen. rap. la art. 183 C. pen. şi violare de domiciliu prev. de art. 192 alin. (1), (2) C. pen.

În baza art. 334 C. proc. pen. a fost respinsă cererea inculpatului B.M. de schimbare a încadrării juridice a faptelor pentru care a fost trimis în judecată din infracţiunile de instigare la omor calificat şi deosebit de grav prev. de art. 25 C. pen. rap. la art. 174, art. 175 alin. (1) lit. a), art. 176 lit. a) C. pen. şi instigare la violare de domiciliu prev. de art. 25 C. pen. rap. la art. 192 alin. (1), (2) C. pen. în infracţiunile de instigare la loviri sau alte violenţe prev. de art. 25 C. pen. rap. la art. 180 alin. (2) C. pen. şi instigare la violare de domiciliu prev. de art. 25 C. pen. rap. la art. 192 alin. (1), (2) C. pen.

În baza art. 334 C. proc. pen. a fost respinsă cererea inculpatului G.M.T. de schimbare a încadrării juridice a faptelor pentru care a fost trimis în judecată din infracţiunile de omor calificat şi deosebit de grav prev. de art. 174, art. 175 alin. (1) lit. a), art. 176 lit. a) C. pen. şi violare de domiciliu prev. de art. 192 alin. (1), (2) C. pen. în infracţiunile de complicitate la loviri sau alte violenţe prev. de art. 26 C. pen. rap. la art. 180 alin. (2) C. pen. şi violare de domiciliu prev. de art. 192 alin. (1), (2) C. pen.

În baza art. 334 C. proc. pen. a fost respinsă cererea inculpatului B.M. de schimbare a încadrării juridice a faptelor pentru care a fost trimis în judecată din infracţiunile de instigare la omor calificat şi deosebit de grav prev. de art. 25 C. pen. rap. la art. 174, art. 175 alin. (1) lit. a), art. 176 lit. a) C. pen. şi instigare la violare de domiciliu prev. de art. 25 C. pen. rap. la art. 192 alin. (1), (2) C. pen. în infracţiunile de instigare la omor calificat prev. de art. 25 C. pen. rap. la art. 174, art. 175 alin. (1) lit. a) C. pen. şi instigare la violare de domiciliu prev. de art. 25 C. pen. rap. la art. 192 alin. (1), (2) C. pen.

În baza art. 334 C. proc. pen. a fost respinsă cererea inculpatului G.M.T. de schimbare a încadrării juridice a faptelor pentru care a fost trimis în judecată din infracţiunile de omor calificat şi deosebit de grav prev. de art. 174, art. 175 alin. (1) lit. a), art. 176 lit. a) C. pen. şi violare de domiciliu prev. de art. 192 alin. (1), (2) C. pen. în infracţiunile de complicitate la omor calificat prev. de art. 26 C. pen. rap. la art. 174, art. 175 alin. (1) lit. a) C. pen. şi violare de domiciliu prev. de art. 192 alin. (1), (2) C. pen.

În baza art. 334 C. proc. pen. s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor pentru care au fost trimişi în judecată inculpaţii G.M.T., D.N. şi L.N., după cum urmează:

- pentru inculpatul G.M.T. din infracţiunile de omor calificat şi deosebit de grav prev. de art. 174, art. 175 alin. (1) lit. a), art. 176 lit. a) C. pen. şi violare de domiciliu prev. de art. 192 alin. (1), (2) C. pen. cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen. în infracţiunile de complicitate la omor calificat şi deosebit de grav prev. de art. 26 C. pen. rap. la art. 174, art. 175 alin. (1) lit. a), art. 176 lit. a) C. pen. şi violare de domiciliu prev. de art. 192 alin. (1), (2) C. pen. cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen.;

- pentru inculpatul D.N. din infracţiunile de omor calificat şi deosebit de grav prev. de art. 174, art. 175 alin. (1) lit. a), art. 176 lit. a) C. pen. cu aplic. art. 37 lit. b) C. pen. şi violare de domiciliu prev. de art. 192 alin. (1), (2) C. pen. cu aplic. art. 37 lit. b) C. pen., totul cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen. în infracţiunile de complicitate la omor calificat şi deosebit de grav prev. de art. 26 C. pen. rap. la art. 174, art. 175 alin. (1) lit. a), art. 176 lit. a) C. pen. cu aplic. art. 37 lit. b) C. pen. şi violare de domiciliu prev. de art. 192 alin. (1), (2) C. pen. cu aplic. art. 37 lit. b) C. pen., totul cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen.;

- pentru inculpatul L.N. din infracţiunile de omor calificat şi deosebit de grav prev. de art. 174, art. 175 alin. (1) lit. a), art. 176 lit. a) C. pen. şi violare de domiciliu prev. de art. 192 alin. (1), (2) C. pen. cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen. în infracţiunile de complicitate la omor calificat şi deosebit de grav prev. de art. 26 C. pen. rap. la art. 174, art. 175 alin. (1) lit. a), art. 176 lit. a) C. pen. şi violare de domiciliu prev. de art. 192 alin. (1), (2) C. pen. cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen.;

1. În baza art. 25 C. pen. rap. la art. 174, art. 175 alin. (1) lit. a), art. 176 lit. a) C. pen. a fost condamnat inculpatul B.M. (necunoscut cu antecedente penale) la o pedeapsă de 15 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de instigare la omor calificat şi deosebit de grav.

În baza art. 65 alin. (1) C. pen. i s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pe o perioadă de 5 ani, potrivit art. 53 pct. 2 lit. a) C. pen.

În baza art. 25 C. pen. rap. la art. 192 alin. (1), (2) C. pen. a fost condamnat inculpatul B.M. la o pedeapsă de 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de instigare la violare de domiciliu.

În baza art. 33 lit. a) - 34 lit. b) C. pen. şi art. 35 alin. (1) C. pen. au fost contopite pedepsele menţionate mai sus şi i s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 15 ani închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.

În baza art. 71 C. pen. i s-a interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.

În baza art. 88 C. pen. s-a dedus din pedeapsa aplicată durata reţinerii şi arestării preventive, de la 26 octombrie 2010 la 4 noiembrie 2010, respectiv de la 18 februarie 2011 la 10 iunie 2011.

2. În baza art. 26 C. pen. rap. la art. 174, art. 175 alin. (1) lit. a), art. 176 lit. a) C. pen. cu aplic. art. 74 lit. a) C. pen. - art. 76 alin. (2) C. pen. a fost condamnat inculpatul G.M.T. (zis "B.", necunoscut cu antecedente penale) la o pedeapsă de 8 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la omor calificat şi deosebit de grav.

În baza art. 192 alin. (1), (2) C. pen. cu aplic. art. 74 lit. a) C. pen. - art. 76 lit. b) C. pen. a fost condamnat inculpatul G.M.T. la o pedeapsă de 2 ani şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de violare de domiciliu.

În baza art. 33 lit. a) - 34 lit. b) C. pen. şi art. 35 alin. (1) C. pen. au fost contopite pedepsele menţionate mai sus şi i s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 8 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.

În baza art. 71 C. pen. i s-a interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.

În baza art. 88 C. pen. s-a dedus din pedeapsa aplicată durata reţinerii şi arestării preventive, de la 17 februarie 2011 la 10 iunie 201 i.

3. În baza art. 174, art. 175 alin. (1) lit. a), art. 176 lit. a) C. pen. cu aplic. 37 lit. b) C. pen. a fost condamnat inculpatul V.M. (zis "B.I.", recidivist) la o pedeapsă de 17 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat şi deosebit de grav.

În baza art. 192 alin. (1), (2) C. pen. cu aplic. art. 37 lit. b) C. pen. a fost condamnat inculpatul V.M. la o pedeapsă de 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de violare de domiciliu.

În baza art. 33 lit. a) - 34 lit. b) C. pen. şi art. 35 alin. (1) C. pen. au fost contopite pedepsele menţionate mai sus şi i s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 17 ani închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.

În baza art. 71 C. pen., i s-a interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.

În baza art. 88 C. pen. s-a dedus din pedeapsa aplicată durata reţinerii şi arestării preventive, din 20 octombrie 2010 (reţinere 24 de ore), respectiv de la 18 februarie 2011 la zi.

În baza art. 350 C. proc. pen. a fost menţinută starea de arest a inculpatului.

4. În baza art. 26 C. pen. rap. la art. 174, art. 175 alin. (1) lit. a), art. 176 lit. a) C. pen. cu aplic. art. 37 lit. b) C. pen., art. 74 alin. (2) C. pen. - art. 76 alin. (2) C. pen. şi art. 80 C. pen. a fost condamnat inculpatul D.N. (recidivist) la o pedeapsă de 11 ani şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la omor calificat şi deosebit de grav.

În baza art. 192 alin. (1), (2) C. pen. cu aplic. art. 37 lit. b) C. pen. a fost condamnat inculpatul D.N. la o pedeapsă de 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de violare de domiciliu.

În baza art. 33 lit. a) - 34 lit. b) C. pen. şi art. 35 alin. (1) C. pen. au fost contopite pedepsele menţionate mai sus şi i s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 11 ani şi 6 luni închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.

În baza art. 71 C. pen., i s-a interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.

În baza art. 88 C. pen. s-a dedus din pedeapsa aplicată durata reţinerii şi arestării preventive, din 20 octombrie 2010 (reţinere 24 de ore), respectiv de la 18 februarie 2011 la zi.

În baza art. 350 C. proc. pen. a fost menţinută starea de arest a inculpatului.

5. În baza art. 174, art. 175 alin. (1) lit. a), art. 176 lit. a) C. pen. a fost condamnat inculpatul V.V.F. (zis "D.P.", necunoscut cu antecedente penale) la o pedeapsă de 16 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat şi deosebit de grav.

În baza art. 192 alin. (1), (2) C. pen. a fost condamnat inculpatul V.V.F. la o pedeapsă de 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de violare de domiciliu.

În baza art. 33 lit. a) - 34 lit. b) C. pen. şi art. 35 alin. (1) C. pen. au fost contopite pedepsele menţionate mai sus şi i s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 16 ani închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.

În baza art. 71 C. pen. i s-a interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.

În baza art. 88 C. pen. s-a dedus din pedeapsa aplicată durata reţinerii şi arestării preventive, din 17 februarie 2011 la zi.

În baza art. 350 C. proc. pen. a fost menţinută starea de arest a inculpatului.

6. În baza art. 26 C. pen. rap. la art. 174, art. 175 alin. (1) lit. a), art. 176 lit. a) C. pen. cu aplic. art. 74 lit. c) C. pen. - art. 76 alin. (2) C. pen. a fost condamnat inculpatul L.N. (necunoscut cu antecedente penale) la o pedeapsă de 10 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la omor calificat şi deosebit de grav.

În baza art. 65 alin. (1) C. pen., i s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pe o perioadă de 3 ani, potrivit art. 53 pct. 2 lit. a) C. pen.

În baza art. 192 alin. (1), (2) C. pen. cu aplic. art. 74 lit. c) C. pen. - art. 76 lit. b) C. pen. a fost condamnat inculpatul L.N. la o pedeapsă de 2 ani şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de violare de domiciliu.

În baza art. 33 lit. a) - 34 lit. b) C. pen. şi art. 35 alin. (1) C. pen. au fost contopite pedepsele menţionate mai sus şi i s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 10 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.

În baza art. 71 C. pen., i s-a interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.

În baza art. 88 C. pen. s-a dedus din pedeapsa aplicată durata arestării preventive, de la 17 octombrie 2011 la zi.

În baza art. 350 C. proc. pen. a fost menţinută starea de arest a inculpatului.

În baza art. 14 rap. la art. 346 C. proc. pen. cu ref. la art. 998 - 999 C. civ. şi art. 1003 C. civ. au fost admise în parte acţiunile civile formulate de părţile civile G.C., G.M., G.N., G.A. (asistată de ocrotitorii legali G.C. şi G.M.), G.H. (reprezentat legal G.C. şi G.M.) şi G.C.Z. (reprezentat legal de mama sa, R.I.) şi au fost obligaţi inculpaţii, în solidar, la plata următoarelor sume de bani:

- 50.000 RON cu titlu de daune morale către partea civilă G.N. (fratele defunctului);

- 5.000 RON cu titlu de daune materiale şi 100.000 RON cu titlu de daune morale către partea civilă G.C. (tatăl defunctului);

- 5.000 RON cu titlu de daune materiale şi 100.000 RON cu titlu de daune morale către partea civilă G.M. (mama defunctului);

- 50.000 RON cu titlu de daune morale către partea civilă G.A. (sora defunctului);

- 50.000 RON cu titlu de daune morale către partea civilă G.H. (fratele defunctului);

- 100.000 RON cu titlu de daune morale către partea civilă G.C.Z. (fiul defunctului), reprezentat legal de mama sa, R.I.;

- o rentă lunară în cuantum de 1/4 din salariul minim pe economie de la data de 15 octombrie 2010 până la împlinirea vârstei de 18 ani, către partea civilă G.C.Z. (fiul defunctului), reprezentat legal de mama sa, R.I.;

În baza art. 163 alin. (1), (5) şi (6) lit. b) C. proc. pen. s-a dispus instituirea sechestrului asigurător asupra tuturor bunurilor mobile şi imobile ale inculpaţilor până la concurenţa sumei de 200.000 RON în vederea reparării pagubei produse părţilor civile G.A., G.H. şi G.C.Z. (minori lipsiţi de capacitate de exerciţiu sau cu capacitate de exerciţiu restrânsă).

În baza art. 14 rap. la art. 346 C. proc. pen. a fost admisă acţiunea civilă formulată de partea civilă Spitalul Clinic de Urgenţă Bagdasar - Arseni şi obligaţi inculpaţii, în solidar, la plata sumei de 5.519 RON către partea civilă.

În baza art. 7 alin. (1) din Legea nr. 76/2008 s-a dispus prelevarea de probe biologice de la inculpaţi în vederea introducerii profilurilor genetice ale acestora în S.N.D.G.J.

Au fost obligaţi inculpaţii la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat.

Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut, în fapt, următoarele:

La data de 09 octombrie 2010, în jurul orei 19.00, trimişi de inculpatul B.M., inculpaţii V.M., V.V.F., D.N., G.M.T. şi L.N. s-au deplasat la locuinţa numitului C.I. zis "Ţ." din com. Glina, jud. Ilfov cu intenţia de a săvârşi agresiuni asupra numitului G.P., care se afla acolo. Ajunşi la faţa locului, inculpatul G.M.T. a asigurat paza rămânând în faţa imobilului, inculpatul D.N. l-a imobilizat pe martorul B.C. pentru ca acesta să nu intervină în sprijinul victimei, inculpaţii V.M. şi V.V.F. l-au agresat pe G.P. folosind bâte de lemn, iar inculpatul L.N., aflat şi el în imobil, a asistat la întreaga scenă. În urma loviturilor primite, victima a decedat la spital, în data de 15 octombrie 2010.

I. Situaţia preexistentă şi relaţiile dintre persoanele implicate în evenimentele din data de 09 octombrie 2010.

Instanţa a reţinut mai întâi că între inculpatul B.M. şi fiul său, B.C., în vârstă de 21 de ani la data faptelor, exista o relaţie tensionată, determinată de faptul că acesta din urmă era consumator de heroină şi nu dorea să urmeze tratament, de asemenea neavând un loc de muncă sau o sursă licită de venituri. Totodată, din probele administrate în cauză a rezultat că B.C. era o persoană violentă, implicată în diverse conflicte, iar tatăl său a fost obligat în mai multe ocazii să achite sume de bani pentru a despăgubi persoane agresate de fiul său. De asemenea, pentru a obţine fondurile necesare satisfacerii dependenţei de heroină, B.C. săvârşea diverse infracţiuni de furt pe raza comunei, inclusiv în dauna tatălui său.

În acest context, cu aproximativ 5 zile înainte de evenimente, la data de 05 octombrie 2010, inculpatul B.M. a interzis fiului său să mai locuiască în casa sa situată în com. Glina. Odată cu fiul său, inculpatul i-a îndepărtat din imobil pe numita N.M.A., concubina lui B.C., împreună cu cele două fiice minore ale acestuia, precum şi pe propria soţie, B.C.Z., acestea din urmă datorită faptului că ar fi avut o atitudine relativ tolerantă faţă de consumul de droguri al fiului său. În urma îndepărtării din casa părintească, numitul B.C. s-a mutat la locuinţa unui prieten al său, C.I. zis "Ţ.", locuinţă aflată tot în comuna Glina.

Una dintre persoanele împreună cu care B.C. consuma stupefiante era numitul G.P. zis "C.", în vârstă de 18 ani, locuind tot în comuna Glina şi provenind dintr-o familie cu posibilităţi materiale extrem de reduse. Între acesta şi numitul B.M. exista o situaţie tensionată, deoarece inculpatul considera că G.P. era una din persoanele care îl determinau pe fiul său să se drogheze.

De altfel, cu aproximativ 2 săptămâni înainte de incident, din iniţiativa inculpatului B.M. a avut loc o întâlnire între acesta şi G.P., la care a asistat şi tatăl acestuia din urmă, G.C., declaraţiile participanţilor conţinând diferenţe notabile cu privire la cele discutate. Astfel, B.M. a arătat că la întâlnirea respectivă doar i-a propus lui G.P. să se interneze la un centru de dezintoxicare, iar acesta a fost de acord, în timp ce G.C. a arătat că, în afară de discuţia privind dezintoxicarea, inculpatul B.M. a adresat şi ameninţări fiului său. S-a menţionat şi că tratamentul lui G.P. ar fi urmat să fie achitat de B.M., care avea posibilităţi materiale net superioare familiei victimei.

Referitor la acest incident, instanţa a apreciat ca fiind mai plauzibilă declaraţia lui G.C. atât datorită faptului că B.M. nu a făcut demersuri serioase pentru internarea la dezintoxicare a victimei (declaraţia inculpatului G.M.T., care la solicitarea lui B.M. îl programase pe B.C. la o cură de dezintoxicare, fără a face acelaşi lucru şi pentru victimă), dar şi datorită evenimentelor petrecute ulterior întâlnirii, care vor fi expuse în continuare.

Cu privire la situaţia socială a inculpaţilor, Tribunalul a reţinut că inculpatul B.M., în vârstă de 57 de ani, este o persoană cunoscută şi influentă în comuna Glina, datorită situaţiei materiale foarte bune - inculpatul deţine mai multe imobile, un magazin şi o firmă de construcţii. Inculpatul L.N. era la acel moment omul de încredere al inculpatului B., care îi asigura toate cele necesare traiului - L.N., provenind dintr-o familie foarte săracă, muncea pentru inculpatul B. de la vârsta de 14 ani, în anul 2010 locuia împreună cu concubina sa, C.A., într-o dependinţă a unuia din imobilele aparţinând lui B.M. iar singurele venituri pe care le obţinea îi erau furnizate de către acesta din urmă.

Inculpatul G.M.T. este cumnatul inculpatului B., fiind căsătorit cu sora acestuia, B.F. şi, potrivit propriei declaraţii, avea un respect deosebit faţă de acesta datorită diferenţei de vârstă, "considerându-l ca pe socrul său".

Inculpaţii V.M. şi V.V.F. sunt persoane cu posibilităţi financiare reduse şi un grad de instrucţie precar (inc. V.V.F. fiind neşcolarizat şi prestând şi el diferite munci pentru inc. B., iar inc. V.M., absolvent a 6 clase, lucrând ca muncitor necalificat), în timp ce inculpatul D.N., deşi beneficia de mijloace materiale superioare inculpaţilor L.N., V.M. şi V.V.F., se afla la rândul său într-o poziţie subordonată inculpatului B., datorită poziţiei influente în comunitate a acestuia.

II. Evenimentele petrecute în data de 09 octombrie 2010, înainte de agresarea victimei G.P.

La data de 09 octombrie 2010, pe fondul consumului de băuturi alcoolice (aproximativ un litru de ţuică), inculpatul B.M. a decis să administreze prin interpuşi o corecţie fizică numitului G.P., pentru ca acesta să nu mai consume droguri împreună cu fiul său. În consecinţă, în jurul orei 17.00, inculpatul B. le-a comunicat inculpaţilor L.N. şi G.M.T. hotărârea sa şi, apreciind că pentru a o traduce în fapt este nevoie de mai multe persoane, l-a trimis pe inculpatul L.N. să-l aducă cu autoturismul din satul Poşta la magazinul său din satul Bălăceanca pe inculpatul D.N. Acesta din urmă l-a cooptat la săvârşirea faptei pe inculpatul V.M., concubinul surorii sale, care s-a deplasat cu autoturismul personal la magazinul inculpatului B.. Inculpatul V.V.F., care se afla încă din cursul dimineţii la locuinţa lui L.N. (aflată într-un imobil al inculpatului B. din satul Bălăceanca, în aceeaşi curte cu magazinul acestuia), a fost şi el de acord să participe la agresarea lui G.P., deplasându-se de altfel împreună cu L.N. în satul Poşta, pentru a-l aduce pe D.N.

După ce toţi participanţii s-au adunat la magazinul inculpatului B.M., acesta le-a expus în detaliu planul pe care îl pusese la punct. Astfel, inculpatul B.M. dorea ca victimei G.P. să îi fie administrată o corecţie extrem de violentă ("să îi rupă o mână sau un picior", declaraţia inc.D.N., "să îi dea o mamă de bătaie", declaraţia inc. V.M., declaraţia inc. V.V.F.), dar fără a fi lovită în zona capului, atrăgând în mod special atenţia celorlalţi inculpaţi asupra acestui ultim aspect (fapt confirmat de declaraţiile tuturor coinculpaţilor).

De asemenea, inculpatul B.M. le-a cerut numiţilor L.N., G.M.T., D.N., V.V.F. şi V.M. să ia cu ei obiecte contondente pentru săvârşirea agresiunii şi, de asemenea, să poarte cagule pentru a nu fi recunoscuţi (decl. inc. D.N., decl. inc. V.V.F., decl. inc. V.M., decl. inc. L.N.).

În consecinţă, inculpatul L.N. a adus nişte bâte din lemn şi, de asemenea, a confecţionat trei cagule dintr-o pereche de colanţi ai concubinei sale, C.A.. Referitor la numărul obiectelor contondente deţinute de inculpaţi, Tribunalul a reţinut că acesta nu poate fi stabilit cu certitudine, în principal deoarece inculpaţii au dat declaraţii contradictorii în acest sens - două bâte din lemn de corn de 1 metru lungime (inc. B.), o bâtă de baseball şi două "ghioage" (inc. G.), 3 bâte de lemn (inc. D.N.), 3 bâte de lemn sau 4 bâte de lemn (inc. V.M.), o bâtă de baseball şi un baston telescopic (inc. L.N.), două bâte de lemn şi un baston telescopic sau trei bâte de lemn (inc. V.V.F.).

Ceea ce s-a putut stabili însă cu certitudine a fost faptul că inculpaţii au avut asupra lor cel puţin două bâte de lemn (cel mai probabil trei) iar în autoturism inculpatul G. avea şi un baston telescopic, care nu este clar dacă a fost folosit la comiterea faptei.

În privinţa cagulelor, Tribunalul a reţinut că fiecare dintre inculpaţi a deţinut în final câte un astfel de obiect, inculpaţii G. şi V.M. având cagulele proprii, iar ceilalţi pe cele prelucrate de inculpatul L.N.

B.M. a stabilit şi ca inculpaţii să se deplaseze la locuinţa lui C.I. cu un autoturism marca T., de culoare roşu cu negru, care aparţinea lui G.M.T. (deoarece autoturismul nu era cunoscut în comună) şi, totodată, a cerut lui D.N. (cel mai solid dintre aceştia) să îl imobilizeze pe fiul său şi să îl deposedeze de drogurile pe care le avea asupra sa (decl. inc. D.N., , decl. inc. L.N.).

Totodată, înainte de a pleca de la magazinul inculpatului B., numerele de înmatriculare ale autoturismului au fost schimbate de către inculpatul L.N. (decl. inc. D.N., decl. inc. V.V.F.).

De asemenea s-a reţinut şi că, pe parcursul întregii zile, inculpatul B.M. a ţinut legătura telefonic cu martorul C.I. zis "Ţ." pentru a se interesa dacă fiul său şi G.P. se află la locuinţa acestuia (listing convorbiri telefonice), iar în seara zilei de 09 octombrie 2010, sub pretextul de a discuta despre furnizorii de droguri ai fiului său, inculpatul B. s-a întâlnit personal cu acesta. Martorul a fost adus la magazinul inculpatului B. cu autoturismul de către inculpaţii L.N. şi V.V.F., iar pe toată durata evenimentelor care au avut loc la locuinţa sa în seara respectivă acesta s-a aflat împreună cu B.M. (declaraţie C.I.).

La acest moment, instanţa a apreciat că se impune a fi discutate declaraţiile inculpatului B. privind cele întâmplate la magazinul său, înainte de agresiunea asupra victimei.

Astfel, Tribunalul nu a acceptat apărările inculpatului B., care, deşi a recunoscut că i-a trimis pe ceilalţi inculpaţi să îl agreseze pe G.P., a negat că el le-ar fi spus să folosească bâte şi cagule cu această ocazie, aceste susţineri fiind contrazise de declaraţiile celorlalţi coinculpaţi, deja menţionate. De asemenea, instanţa a apreciat ca nereală şi afirmaţia inculpatului B. privind faptul că, în afară de agresarea victimei, coinculpaţii ar fi trebuit şi să îl readucă la domiciliul familiei B. pe fiul său. Şi în acest caz, declaraţiile inculpaţilor (inclusiv cele ale lui B.M., contradictorii sub acest aspect - nu se vede cum inculpaţii ar fi putut şi să "îi alerge pe C.Z. şi C.", dar şi să îl aducă pe fiul său acasă) dar, în special conduita lor ulterioară, contrazic această afirmaţie.

La fel de necredibilă a fost apreciată a fi şi declaraţia inculpatului B. în sensul că ar fi solicitat ca şi fiul său să fie agresat, contrazisă ulterior atât de inculpatul B. în faţa instanţei ("..le-am cerut să le dea peste mâini şi picioare numai dacă se vor opune.."), precum şi de desfăşurarea ulterioară a evenimentelor.

III. Agresarea lui G.P. şi evenimentele ulterioare acestui moment.

După ce punerea la punct a planului de acţiune s-a încheiat, în jurul orei 19.00, cei cinci inculpaţi au plecat cu autoturismul T.C. de culoare roşu cu negru condus de G.M.T. către locuinţa lui C.I. din comuna Glina. Lângă G.M.T. se afla D.N., iar pe bancheta din spate ceilalţi trei inculpaţi. Ajunşi la destinaţie, toţi inculpaţii au coborât din autoturism, au intrat în curtea imobilului, iar V.V.F. a vrut să acţioneze clanţa, moment la care concubina lui C.I., martora B.M.Z., aflată în imobil, a deschis uşa de la intrare.

V.V.F. i-a spus martorei să fugă, aceasta i-a răspuns că are copilul în casă, iar inculpatul i-a cerut să-şi ia copilul şi să plece, martora conformându-se (declaraţie B.M.Z.). După plecarea martorei, inculpaţii V.V.F., D.N., L.N. şi V.M. au pătruns în locuinţa formată din două încăperi - un hol folosit ca bucătărie şi un dormitor (cercetare la faţa locului), iar inculpatul G.M.T. a rămas în curtea imobilului, unde a stat pe toată durata evenimentelor. S-a reţinut şi faptul că la momentul pătrunderii în casă, unul dintre inculpaţi, fie D.N., fie V.V.F., a strigat "Poliţia! Nu mişca! Culcat!".

În dormitorul locuinţei se afla victima G.P. împreună cu martorii B.C. şi O.V. zis "R.". Martorul B.C. şi G.P. se aflau sub influenţa drogurilor, fapt confirmat de declaraţiile martorilor B.M.Z. şi O.V. Inculpatul D.N., care a pătruns primul în dormitor, l-a imobilizat pe B.C., punându-l la podea şi răsucindu-i o mână la spate, aspect rezultat din declaraţiile tuturor inculpaţilor şi din cele ale lui B.C. (evident, acesta din urmă nu a putut preciza identitatea celui care l-a imobilizat, deoarece inculpatul D.N. avea pe faţă cagula). Din acel moment şi până la finalul evenimentelor, inculpatul D.N. a rămas în dormitorul locuinţei, ţinându-l la pământ pe B.C.. Martorul O.V. a rămas întins pe pat şi nu s-a mişcat de acolo pe toată durata desfăşurării faptelor.

Din probele administrate în cauză, instanţa a reţinut că în dormitorul locuinţei au intrat numai inculpaţii D.N., V.M. şi V.V.F. Faptul că doar trei dintre inculpaţi au intrat în dormitor rezultă atât din declaraţiile lui B.C. şi O.V., dar şi din structura camerei care are 2 metri lăţime şi 5 metri lungime (proces-verbal de cercetare la faţa locului), o mare parte din aceasta fiind ocupată de un pat, o sobă, o măsuţă pentru televizor, două dulapuri, dar şi de inculpatul D.N. care îl ţinea la pământ, lângă pat, pe B.C.. În aceste condiţii, era foarte dificil ca în dormitor să poată pătrunde patru dintre inculpaţi (instanţa a făcut aceste consideraţii, deoarece unii dintre inculpaţi au afirmat că şi L.N. ar fi intrat în încăpere).

Potrivit declaraţiilor lui O.V. şi B.C., victima a fost lovită inclusiv în cap imediat după intrarea inculpaţilor în dormitor, iar apoi a fost trasă de picioare afară din cameră, pe holul locuinţei. Faptul că victimei i s-au administrat lovituri încă de la momentul în care se afla în dormitor a fost confirmat şi de cercetarea la faţa locului, în cursul căreia au fost identificate mai multe urme lăsate de bâtele folosite de inculpaţi pe tavanul camerei.

De asemenea, faptul că victimei i s-au administrat lovituri în dormitor a exclus în totalitate posibilitatea ca în această cameră să fi intrat mai mult de trei inculpaţi. Astfel, chiar dacă, teoretic, spaţiul din cameră ar fi permis pătrunderea a încă trei inculpaţi (în afară de D.N.), în niciun caz aceştia nu ar fi avut loc să administreze lovituri de bâtă victimei, atingând totodată tavanul cu obiectele contondente folosite în cadrul acestei activităţi.

Pe hol, lângă uşa de acces în dormitor, inculpaţii V.M. şi V.V.F. au continuat agresiunea asupra lui G.P., acestuia fiindu-i administrate lovituri inclusiv în zona capului, până la pierderea cunoştinţei. În final, G.P. a rămas la pământ, căzut lângă uşa dormitorului. Faptul că agresiunile asupra victimei au continuat şi pe hol, precum şi poziţia victimei a rezultat cu claritate din fotografiile judiciare realizate la locul faptei. De asemenea, martorii O. şi B. au auzit atât zgomotele produse de loviturile încasate de G.P. pe hol, cât şi ţipetele şi rugăminţile acestuia de a nu fi omorât.

În tot acest timp, inculpatul L.N. s-a aflat pe hol, asistând la desfăşurarea faptelor, fiind posibil chiar să îi fi încurajat pe ceilalţi doi inculpaţi să continue agresiunea asupra victimei (cu privire la acest ultim aspect, a fost reţinută declaraţia din 09 octombrie 2010 a martorului O., care a auzit astfel de îndemnuri).

După încheierea violenţelor asupra victimei, inculpatul V.V.F. a reintrat în dormitor, pentru a-i spune lui D.N. care îl imobiliza în continuare pe B.C. că trebuie să plece, iar apoi toţi inculpaţii au părăsit locuinţa lui C.I. cu autoturismul condus de G.M.T., întorcându-se la magazinul inculpatului B.M. din Bălăceanca.

Imediat după întoarcerea celor cinci inculpaţi, B.M. i-a cerut lui L.N. să îl transporte pe C.I. zis "Ţ." la locuinţa acestuia (martorul fusese anunţat telefonic despre cele întâmplate la domiciliul său de către concubina sa, B.M.Z.), iar ulterior s-a deplasat şi el acolo, în scopul de a discuta cu fiul său, B.C.. După ce a ajuns la locul faptei, inculpatul B.M. a fost observat de fiul său, care i-a reproşat pe un ton ridicat că a ordonat uciderea lui G.P. Între cei doi a avut loc o ceartă la care au asistat mai multe persoane (C.I., B.M.Z., C.M., C.C.) şi în decursul căreia B.C. a repetat în mai multe rânduri că tatăl său este cel care a trimis persoanele care au agresat victima.

Având în vedere faptul că la doar 30 de minute - 1 oră de la săvârşirea faptei, fiul inculpatului B.M. a afirmat că tatăl său este cel care a ordonat agresarea lui G.P., Tribunalul a apreciat că acesta este încă un argument în sensul că relaţiile dintre victimă şi B.M. erau departe de a fi cordiale anterior datei de 09 octombrie 2010, în caz contrar fiul inculpatului neavând niciun motiv să aducă astfel de acuzaţii acestuia.

Numitul G.P. nu a decedat în seara zilei de 09 octombrie 2010, ci a fost transportat la spital, încetând din viaţă datorită leziunilor suferite la data de 15 octombrie 2010.

Raportul de necropsie întocmit în cauză a stabilit că moartea victimei a fost violentă, datorându-se "dilacerării şi hemoragiei meningo-cerebrale consecinţă a politraumatismului cu fractură craniană multieschiloasă, fractură metacarpian II mâna stângă, plagă contuză scalp, plăgi înjunghiate antebraţ stâng". S-a mai arătat că leziunile traumatice s-au putut produce prin lovituri repetate cu corp dur contondent şi respectiv corp dur tăietor-înţepător la nivelul antebraţului stâng. În fine, s-a concluzionat că între leziunile traumatice şi deces există legătură de cauzalitate directă şi necondiţionată.

De asemenea, examenul extern al cadavrului a relevat un număr impresionant de leziuni traumatice prezente pe corpul victimei [pct. 11 lit. c) a raportului de necropsie].

După demararea cercetărilor în cauză, iniţial, niciunul dintre inculpaţi nu a recunoscut participarea la omorul comis asupra lui G.P. şi, mai mult chiar, aceştia au încercat să îşi creeze alibiuri (D.N. a susţinut că în seara zilei de 09 octombrie 2010 s-a aflat la domiciliul concubinei sale, B.P. din com. Plătăreşti, jud. Călăraşi), au ascuns armele folosite la agresiune şi cagulele (de aceasta ocupându-se inculpatul L.N., potrivit declaraţiilor inculpaţilor D.N., V.M. şi V.V.F., respectiv inculpatul V.M., potrivit celor arătate de L.N.), iar inculpatul G. a înstrăinat autoturismul folosit în seara zilei de 09 octombrie 2010 şi apoi a părăsit teritoriul ţării, plecând în Germania, de unde a revenit abia în luna decembrie 2010 (decl. G.).

De asemenea, inculpatul B., asupra căruia planau bănuieli că ar fi instigatorul omorului încă din seara de 09 octombrie 2010, a încercat să îi determine pe ceilalţi inculpaţi să nu declare nimic în legătură cu implicarea sa în omorul săvârşit, dându-le diverse sume de bani (de exemplu, 500 de lei înainte de Crăciun) şi promiţându-le avantaje materiale, fapt confirmat de inculpaţii D.N., V.V.F., L.N. şi V.M..

Relevantă în legătură cu acţiunile inculpatului B. ulterior comiterii faptei a fost apreciată a fi şi interceptarea unei convorbiri în mediul ambiental purtată de acesta la data de 26 februarie 2011, după arestarea sa preventivă, cu un anume "F.", aflat şi el în arestul D.G.P.M.B. Practic, din cuprinsul conversaţiei a rezultat cu claritate atât faptul că inculpatul B. făcea chiar şi la acel moment tot posibilul să evite tragerea la răspundere penală, discutând cu F. diverse variante pe care le-ar putea susţine în faţa instanţei şi, totodată, că anterior arestării acesta a încercat să îi determine pe ceilalţi inculpaţi prin promisiunea unor sume importante de bani (50.000 de euro şi o casă de persoană) să susţină în faţa autorităţilor o variantă care nu l-ar fi implicat în fapta săvârşită.

Din cuprinsul conversaţiei a reieşit destul de clar atât că relaţiile cu inculpatul L.N. erau departe de a fi bune la acel moment (inculpatul adresează înjurături repetate la adresa lui L.N.), ca urmare a autodenunţului făcut de acesta dar şi că inculpatul B. îi considera pe V.V.F., V.M. şi L.N. "trei proşti" pentru că nu au acceptat propunerea sa (discuţia avea loc într-un moment când, urmare a autodenunţului lui L.N., ceilalţi inculpaţi declaraseră că B.M. îi trimisese la locuinţa lui C.I.).

La fel, discuţia menţionată a confirmat faptul că după săvârşirea faptei între inculpaţi au avut loc mai multe întâlniri, în cursul cărora s-a stabilit ce să declare în faţa organelor judiciare. Oricum, acest aspect a reieşit şi din declaraţiile unora dintre inculpaţi şi din interceptările convorbirilor telefonice purtate de aceştia şi de alte persoane apropiate lor.

În final, la data de 17 februarie 2011, într-un moment în care cercetările organelor de poliţie păreau să stagneze, inculpatul L.N. a formulat un autodenunţ în cuprinsul căruia a descris evenimentele petrecute în data de 09 octombrie 2010, implicându-i astfel în cauză pe toţi ceilalţi inculpaţi. Abia după acest moment, restul inculpaţilor şi-au recunoscut participarea la evenimente şi au prezentat versiunile lor cu privire la cele întâmplate.

În cuprinsul considerentelor, prima instanţă a făcut o serie de consideraţii asupra mijloacelor de probă pe baza cărora s-au stabilit modul în care a fost agresat G.P. şi identitatea persoanelor responsabile de aceasta.

Astfel, pentru lămurirea acestor aspecte, instanţa nu a avut la dispoziţie ca probe directe decât declaraţiile inculpaţilor L.N., V.V.F. şi V.M., care au observat în totalitate desfăşurarea faptelor, precum şi pe cele ale martorilor O.V., B.C. şi ale inculpatului D.N., care au observat doar parţial cele întâmplate.

La probele directe deja enumerate s-au adăugat o serie de probe şi indicii cu caracter indirect, anume testele poligraf efectuate de inculpaţii V.V.F. şi V.M., declaraţiile inculpaţilor G. şi D.N. privind ceea ce s-a discutat în autoturism imediat după săvârşirea faptei, precum şi declaraţii ale unor persoane care au aflat de la inculpaţii prezenţi la faţa locului detalii despre cele întâmplate - inculpatul B.M., martorele C.A. (concubina inculpatului L.N.), P.M.R. (concubina inculpatului V.V.F.), C.A.M. (mama martorei C.A.) şi C.T. (concubinul martorei C.A.M.).

În aprecierea declaraţiilor inculpaţilor, instanţa a avut în vedere, alături de subiectivitatea inerentă a acestora, derivată din intenţia inculpaţilor de a-şi diminua propria responsabilitate, şi conflictul survenit între inculpaţi ulterior săvârşirii faptei.

Practic, după autodenunţul inculpatului L.N., când şi ceilalţi inculpaţi au fost obligaţi să recunoască implicarea în evenimentele din 09 octombrie 2010, aceştia au încercat să îl incrimineze exclusiv pe L.N. şi să acrediteze ideea că acesta este cel care l-a ucis pe G.P.

Situaţia probatorie a fost complicată şi mai mult datorită faptului că declaraţiile inculpaţilor din faţa instanţei cu privire la agresarea lui G.P. diferă de declaraţiile date tot de aceştia referitor la acelaşi aspect în cursul urmăririi penale. Totodată, acelaşi grad de subiectivism există şi în privinţa unora din declaraţiile martorilor, datorită legăturilor dintre aceştia şi unii din inculpaţi (declaraţiile concubinelor inculpaţilor L.N. şi V.V.F.).

De aceea, la stabilirea identităţii inculpaţilor care l-au ucis pe G.P., instanţa s-a bazat mai întâi pe declaraţiile martorilor B.C. şi O.V. date la scurt timp după desfăşurarea faptelor (mai exact la datele de 09 octombrie 2010 şi 10 octombrie 2010), moment la care aceştia îşi aminteau cel mai bine întâmplările la care au asistat, nu cunoşteau identitatea persoanelor care pătrunseseră în imobil şi colaborau pe deplin cu organele judiciare (trebuie menţionat că începând cu data de 25 octombrie 2010, B.C. a refuzat să mai dea declaraţii în cauză, folosindu-se de dispoziţiile art. 80 C. proc. pen.

Alături de aspectele înfăţişate de cei doi martori, instanţa a avut în vedere într-o mare măsură şi declaraţiile inculpatului L.N., acestea fiind de departe cele mai credibile dintre declaraţiile date de inculpaţi şi coroborându-se de totodată şi cu susţinerile martorilor B. şi O.

Instanţa de fond precizează, în continuare, motivele pentru care declaraţiile celorlalţi inculpaţi nu sunt plauzibile.

Astfel, inculpatul V.M. a arătat că D.N. a intrat primul în locuinţă, urmat fiind de el, L.N. şi V.V.F.. Inculpatul a mai arătat că el s-a repezit la G.P. pentru a-l pune jos, acesta l-a împins, ceea ce i-a provocat căderea, iar inculpatul L.N. a lovit victima cu bâta în cap. G.P. nu a căzut în urma loviturii, ci i-a împins pe inculpaţi, ieşind pe hol, unde cei aceştia i-au administrat lovituri peste mâini şi picioare, până când victima a căzut. După ce aceasta se afla la pământ, L.N. i-ar mai fi administrat o lovitură de bâtă în cap.

În faţa instanţei, inculpatul a oferit variantă întrucâtva diferită a modului în care au avut loc faptele. Astfel, la termenul din 27 mai 2011, acesta a arătat că în casă au intrat în ordine D.N., V.V.F., el şi L.N., apoi, în dormitor, el şi inc. V.V.F. au lovit victima în zona mâinilor şi picioarelor. A mai declarat inculpatul că, apărându-se, G.P. l-a împins, iar el a căzut în uşă, moment la care inc. L.N. a lovit victima în cap. A arătat inculpatul şi că victima s-a refugiat pe hol, unde L.N. a continuat să o lovească, iar el, observând aceasta, i-a spus inculpatului V.V.F. ce se întâmplă, acesta din urmă oprindu-l pe inculpatul L.N.

În fine, la termenul din 24 iunie 2011, inculpatul a precizat şi că i-a administrat victimei doar 3 - 4 lovituri în zona picioarelor şi, de asemenea, că a intervenit verbal, cerându-i lui L.N. să nu îl mai agreseze pe G.P.. În ambele declaraţii din faţa instanţei inculpatul a susţinut că în cursul incidentului a întins mâna pentru a-l proteja pe G.P. de loviturile lui L.N., suferind astfel o leziune la unul din braţe.

Din motive evidente, judecătorul cauzei a apreciat că afirmaţiile lui V.M. nu prezintă credibilitate. Astfel, dincolo de diferenţele dintre propriile declaraţii, acestea sunt infirmate de martorii B. şi O. După cum s-a menţionat deja, aceştia au arătat că în cameră au intrat doar trei persoane, două dintre acestea au lovit victima, inclusiv în cap, iar apoi au scos-o din cameră, trăgând-o de picioare (a treia persoană intrată în cameră era D.N., care l-a imobilizat pe martorul B. şi nu agresat pe G.P.).

Niciunul din martori nu a făcut vreo menţiune despre o eventuală opoziţie a victimei, care să fi împins pe vreunul din agresori şi cu atât mai puţin despre căderea la pământ a unuia dintre aceştia. La fel, martorii nu au auzit decât strigătele victimei (martorul O. auzind şi încurajări din partea unui participant la adresa celor care îl băteau pe G.P.), nespunând nimic despre îndemnuri ale unora dintre agresori de a se opri sau de a nu ucide pe G.P.

Pe lângă acestea, instanţa a reamintit aspectele deja arătate cu privire la dimensiunile camerei, care nu ar fi permis în niciun caz o desfăşurare a evenimentelor conform celor expuse de inculpatul V.M. Oricum, declaraţiile acestuia conţin elemente vădit necredibile - dacă victima i-ar fi împins pe inculpaţi şi ar fi ajuns pe hol, rezultă că aceştia au rămas în dormitor, astfel că G.P. ar fi avut posibilitatea de a se îndrepta către ieşire, încercând să scape; la fel, nu se vede motivul pentru care inc.V.M. ar fi trebuit să îi spună inc. V.V.F. că L.N. îl ucide pe G.P., în condiţiile în care acesta se afla la câţiva paşi distanţă şi vedea perfect ce se întâmplă.

În fine, s-a menţionat şi faptul că testul poligraf realizat în faza de urmărire penală a stabilit că inc.V.M. prezintă indicii ale comportamentului simulat când neagă că l-a lovit în zona capului pe G.P. Instanţa nu a primit afirmaţiile inculpatului, care a susţinut că ar fi fost bătut de poliţişti în cursul testului, atât deoarece acestea nu sunt susţinute de vreun mijloc de probă (inculpatul a semnat fără obiecţiuni declaraţia de consimţământ şi fişa cu întrebări), cât şi deoarece, într-o astfel de situaţie (lovituri administrate celui supus unui test poligraf), acesta nu ar fi prezentat indicii ale comportamentului simulat doar la întrebările relevante ale cauzei.

Inculpatul V.V.F. a prezentat o variantă diferită a evenimentelor din locuinţa lui C.I.. Astfel, acesta a arătat că în dormitor au intrat doar el şi cu D.N., moment la care victima a încercat să fugă, ajungând pe hol, unde L.N. a lovit-o cu bâta în cap şi în zona braţelor. A mai arătat inculpatul că, după lovitura la cap, G.P. s-a rezemat de perete, a fost lovit de V.M. cu bâta peste picioare, după care victima a căzut şi din acel moment nu mai fost agresată de nimeni.

În faţa instanţei, inculpatul V.V.F. a prezentat o nouă variantă a desfăşurării faptelor. Astfel, acesta a arătat în continuare că în dormitor au intrat doar el şi D.N., că victima a încercat să fugă, el a lovit-o peste picioare, dar G.P. a sărit peste el, l-a luat (probabil în braţe) pe inculpatul V.M. şi s-au prăbuşit amândoi la podea. Inculpatul a afirmat că, în timp ce se prăbuşea împreună cu inculpatul V.M., victima a fost lovită în cap de L.N. şi după aceea nu s-a mai ridicat. În cadrul aceleiaşi declaraţii, inculpatul a învederat că şi V.M. l-a lovit pe G.P. peste mâini şi peste picioare când acesta se afla pe hol (deşi nu este clar cum ar fi putut face acest lucru, dacă victima căzuse împreună cu el la pământ), iar apoi şi că L.N. l-a mai lovit pe G.P. în cap când acesta încerca să se ridice.

Nici declaraţiile acestui inculpat nu au fost considerate credibile. Astfel, niciuna din declaraţiile sale nu s-a coroborat în vreun fel cu cele arătate de martorii B. şi O. (nici măcar cu privire la numărul celor care au intrat în dormitor), numărul de lovituri administrate victimei conform celor arătate de inculpat nejustificând numărul leziunilor constatate pe corpul acesteia, iar declaraţia din faţa instanţei a fost apreciată a fi lipsită de logică şi contradictorie.

Testul poligraf la care a fost supus inculpatul în cursul judecăţii a stabilit că acesta nu prezintă modificări specifice comportamentului simulat când afirmă că nu l-a lovit în zona capului pe G.P. şi, totodată, nici când afirmă că l-a lovit pe acesta şi în alte zone ale corpului decât mâinile şi picioarele.

În fine, după ce pe tot parcursul procesului penal inculpatul D.N. a susţinut că, datorită faptului că l-a imobilizat pe B.C. în tot timpul desfăşurării evenimentelor, nu a putut vedea cum a fost agresată victima, afirmând doar într-o singură ocazie, la modul general, că ceilalţi patru inculpaţi ar fi lovit-o, acesta depunând la dosarul cauzei un înscris, în cuprinsul căruia a arătat că, de fapt, a observat cum inculpaţii L.N. şi V.V.F. loveau victima cu bâtele în cap, iar inculpatul V.M. era căzut jos. A mai învederat acesta că a strigat la cei doi, cerându-le să se oprească şi a vrut chiar să se ridice de jos şi să intervină, dar, deoarece se temea ca "persoana aflată în pat să nu îi dea în cap" (martorul O.) şi, totodată, B.C. se mişcase, nu a mai făcut nimic. Totodată, inculpatul a afirmat că a văzut cum inculpatul V.M. îi împingea pe inculpaţii L.N. şi V.V.F., strigându-le să nu îl mai lovească pe G.P.

Tribunalul a constatat că nici declaraţia acestui inculpat nu este mai credibilă decât cele ale inculpaţilor V.V.F. şi V.M. prezentate mai sus, acesta urmărind prin cele afirmate să îi incrimineze pe inculpaţii V.V.F. şi L.N. şi să îl disculpe pe V.M.. Astfel, lăsând la o parte momentul la care inculpatul a înfăţişat aceste aspecte, instanţa a reţinut şi în cazul său că susţinerile sale sunt contrazise de declaraţiile martorilor O. şi B. (atât cu privire la cele petrecute în dormitor, cât şi cu privire la ceea ce au auzit martorii, niciunul dintre aceştia neamintind nimic despre intervenţii verbale ale unor inculpaţi în sprijinul lui G.P., deşi D.N. afirmă că atât el cât şi V.M. ar fi "ţipat" la inculpaţii L.N. şi V.V.F.), dar şi de declaraţiile inculpatului V.M., care a afirmat că doar L.N. l-a lovit în cap pe G.P. (nu şi V.V.F.) şi că sprijinul său faţă de victimă a constat doar într-un îndemn de a opri agresiunile adresat lui L.N. (inculpatul nu a afirmat niciodată că i-ar fi împins pe V.V.F. şi L.N.).

Raportat la cele arătate, instanţa a reiterat faptul că declaraţiile inculpatului L.N. privind desfăşurarea evenimentelor sunt singurele care par a avea corespondent în realitate. Astfel, s-a reţinut că inculpatul L.N. nu a intrat în dormitorul imobilului, loviturile primite de victimă în acea cameră neputând fi administrate de el.

Este adevărat că după ce G.P. a fost târât în hol, ar fi fost teoretic posibil ca L.N. să săvârşească agresiuni asupra acestuia, dar, în condiţiile în care inculpaţii V.V.F. şi V.M., singurii care puteau vedea cele petrecute în acea parte a imobilului, nu pot prezenta o variantă plauzibilă şi coerentă a evenimentelor, Tribunalul a acceptat cele arătate de inculpatul L.N., mai ales în contextul în care afirmaţiile sale s-au coroborat cu cele ale martorilor B. şi O.. S-a apreciat de către judecătorul cauzei că orice altă soluţie nu ar constitui decât o încălcare nejustificată a prezumţiei de nevinovăţie de care beneficiază inculpatul.

S-a mai arătat că nici probele cu caracter indirect care l-ar incrimina pe inculpatul L.N. nu prezintă o credibilitate deosebită. Astfel, inculpatul G. a arătat în faţa instanţei că din discuţiile purtate în autoturism imediat după plecarea de la locul faptei "a înţeles că L.N. lovise victima în cap". Declaraţia acestuia nu pare însă credibilă, atâta timp cât la audierile din faza de urmărire penală inculpatul a arătat că în discuţiile din autoturism s-a menţionat doar faptul că victima a fost lovită în cap, fără a se preciza cine a făcut aceasta.

La fel, nici declaraţia inculpatului B.M., care, încercând să susţină una din variantele prezentate de inculpatul V.M., a afirmat că din discuţiile avute cu ceilalţi inculpaţi a reieşit faptul că L.N. este cel care a lovit victima în zona capului, nu a fost apreciată de judecător a fi credibilă, avându-se în vedere suspiciunile privind veridicitatea generală a susţinerilor inculpatului B. (rezultate atât din aspectele prezentate la pct. 11 al hotărârii, dar şi din conduita sa ulterioară datei de 09 octombrie 2010) şi relaţia conflictuală dintre el şi inculpatul L.N. (survenită după autodenunţul acestuia din urmă).

Referitor la susţinerile martorei P.M.R., concubina inculpatului V.V.F., care a arătat pentru prima oară în faza de judecată că în seara zilei de 09 octombrie 2010, după întoarcerea inculpaţilor la magazinul lui B.M., L.N. ar fi afirmat că l-a lovit pe G.P. atât de rău încât "nu crede că o să se mai scoale", instanţa a apreciat că acestea trebuie privite cu reticenţă, în contextul în care martora este concubina inculpatului V.V.F., având şi un copil împreună cu acesta.

Dincolo de relaţia martorei cu unul din inculpaţi, aspect de natură a ridica puternice semne de întrebare cu privire la sinceritatea declaraţiilor sale, s-a reţinut că nu este clar motivul pentru care aceasta nu a relatat aspectele menţionate organelor de urmărire penală, care au audiat-o în trei ocazii.

Oricum, susţinerile sale privind cele afirmate de L.N. nu au fost confirmate de niciun mijloc de probă - singura persoană care ar mai fi fost de faţă la această scenă ar fi fost martora C.A., concubina inculpatului L.N., care, evident, nu a confirmat cele arătate de P.M.R. De altfel, de-a lungul procesului penal, atât martora C.A. cât şi martora P.M.R. au dat declaraţii nesincere în faţa organelor judiciare, fiecare încercând să îşi protejeze concubinul (iniţial ambele susţinând că inculpaţii L.N. şi V.V.F. nu au părăsit locuinţa lui L.N. în seara zilei de 09 octombrie 2010, iar ulterior încercând să susţină variantele diferite ale celor doi inculpaţi).

Cu privire la încadrarea juridică a faptelor, instanţa a constatat mai întâi că moartea lui G.P. este rezultatul unei infracţiuni de omor calificat şi deosebit de grav prevăzută de disp. art. 174, art. 175 alin. (1) lit. a), art. 176 lit. a) C. pen., neputându-se reţine că în cauză s-ar fi săvârşit infracţiunea de lovituri cauzatoare de moarte prev. de art. 183 C. pen.

Infracţiunea prevăzută de art. 183 C. pen. reprezintă o infracţiune praeterintenţionată, specificul acesteia constând în faptul că, deşi autorul doreşte să agreseze victima, fie în mod culpabil nu prevede faptul că aceasta ar putea înceta din viaţă în urma agresiunii, fie apreciază, tot netemeinic, că acest rezultat nu se va produce.

Evident, poziţia subiectivă a autorilor faţă de faptă nu se poate stabili decât prin analiza circumstanţelor şi împrejurărilor concrete în care s-a comis infracţiunea. În speţă, după cum s-a arătat deja, inculpaţii s-au deplasat la locul unde se afla numitul G.P. înarmaţi cu bâte de lemn, hotărâţi să îi administreze o corecţie severă, care s-a şi tradus în fapt prin agresarea extrem de violentă a victimei, aceasta fiind lovită în aproape toate zonele corpului [cum rezultă din menţiunile de la pct. 11 lit. c) al raportul de necropsie întocmit în cauză]. Prima instanţă observă şi că victima prezenta, de asemenea, numeroase leziuni în zona craniană şi cervicală (nu mai puţin de opt, conform aceluiaşi raport de necropsie).

Aspectele enumerate conduc la ideea că era practic imposibil ca autorii infracţiunii (ca şi ceilalţi participanţi prezenţi la locul faptei, care au perceput cu uşurinţă cele întâmplate) să nu fi fost conştienţi de faptul că acest tip de agresiune (prin folosirea unor bâte şi aplicarea a numeroase lovituri în zone vitale) poate duce cu maximă uşurinţă la decesul victimei, dar, deşi nu au urmărit producerea acestui rezultat, l-au acceptat, dovedind indiferenţă faţă de posibilitatea survenirii lui. Drept urmare, în speţă nu se poate vorbi despre existenţa praeterintenţiei, ci despre o intenţie indirectă în sensul art. 19 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. pen.

Aşadar, instanţa a constatat că latura subiectivă a infracţiunii de omor calificat şi deosebit de grav este pe deplin realizată. Pe cale de consecinţă, au fost respinse, ca nefondate, cererile de schimbare a încadrării juridice formulate de inculpaţii L.N., V.V.F. şi V.M. (aceştia solicitând instanţei să se constate că în cauză s-a săvârşit infracţiunea prev. de art. 183 C. pen.).

În ce priveşte săvârşirea infracţiunii de omor deosebit de grav, Tribunalul a constatat că această încadrare juridică a fost atrasă de incidenţa în cauză a situaţiei prev. de art. 176 alin. (1) lit. a) C. pen., anume săvârşirea omorului prin cruzimi. Referitor la interpretarea expresiei de "omor săvârşit prin cruzimi", doctrina şi jurisprudenţa au stabilit că prin aceasta se înţelege omorul săvârşit prin folosirea unor mijloace de natură a produce victimei suferinţe puternice, prelungite în timp, altele decât cele care însoţesc în mod obişnuit moartea violentă. S-a mai arătat că la aprecierea unui omor ca fiind săvârşit prin cruzimi trebuie avut în vedere şi sentimentul de repulsie, de oroare, creat în rândul persoanelor care au luat cunoştinţă de faptă.

După cum s-a arătat deja, în cauza de faţă victima a fost supusă unei agresiuni foarte violente, fiind lovită în mod repetat cu bâtele în majoritatea zonelor corpului, examenul exterior al cadavrului relevând peste 20 de leziuni. De asemenea, violenţele au avut o întindere semnificativă în timp, aproximativ 5-10 minute (conform declaraţiilor martorilor O.V. şi B.M.Z.) şi au fost de natură a provoca suferinţe importante victimei (conform declaraţiilor martorilor B. şi O., G.P. ţipa, rugându-i pe agresori să nu îl omoare, până la momentul când loviturile primite l-au redus la tăcere). Totodată, victima nu a decedat imediat, ci abia la data de 15 octombrie 2010.

De asemenea, instanţa a apreciat că imaginea victimei (plină de sânge şi cu craniul spart) şi scena omorului (astfel relevată în fotografiile judiciare realizate în seara de 9 octombrie 2010) erau de natură a produce o senzaţie de revoltă şi repulsie oricărui privitor.

În fine, s-a apreciat că reacţia de spaimă şi oroare provocată persoanelor care au descoperit victima este relevată atât de convorbirile telefonice interceptate în cauză (B.C., C.I.), cât şi de declaraţiile martorilor audiaţi (B.M., care a arătat că O.V. nu era în stare nici să vorbească). De asemenea, la momentul când locuitorii comunei au aflat despre agresiunea comisă asupra victimei şi modul în care aceasta s-a produs, în localitate au izbucnit adevărate manifestaţii de stradă, reflectate pe larg în mass-media la acea vreme.

În opinia primei instanţe, toate aceste elemente justifică pe deplin incidenţa în cauză a prevederilor art. 176 alin. (1) lit. a) C. pen., astfel că au fost respinse cererile de schimbare a încadrării juridice formulate de inculpaţii G. şi B., care au solicitat înlăturarea incidenţei textului legal menţionat.

În acest context, instanţa a precizat că în cauză este pe deplin incidenţă şi forma agravantă a omorului prevăzută de art. 175 lit. a) C. pen., premeditarea, aspect ce atrage forma calificată a infracţiunii. Din probele administrate a reieşit cu claritate că agresarea lui G.P. a avut la bază un plan bine pus la punct, în cadrul căruia s-a stabilit vehiculul cu care inculpaţii să se deplaseze la locul faptei, instrumentele care se vor folosi la comiterea infracţiunii, rolurile unora dintre participanţi, precum şi mijlocul prin care aceştia urmau să îşi ascundă identitatea (folosirea de cagule).

Cu privire la forma de participaţie a inculpaţilor, Tribunalul a constatat mai întâi că inculpaţii B. şi G. au solicitat ca la încadrarea juridică a faptelor reţinute în sarcina lor să nu se aibă în vedere leziunile suferite de victimă în zona craniană, deoarece niciunul dintre aceşti inculpaţi nu şi-a dorit producerea leziunilor respective şi, totodată, nici nu aveau cum să prevadă apariţia acestora. Pe cale de consecinţă, aceştia au solicitat să se reţină că au participat (în calitate de instigator, respectiv complice) doar la săvârşirea unei infracţiuni de loviri sau alte violenţe prev. de art. 180 alin. (2) C. pen.

Raportat la circumstanţele cauzei, instanţa a reţinut că inculpatul B.M. are în mod incontestabil calitatea de instigator la comiterea unui omor calificat şi deosebit de grav. Astfel, este adevărat că acesta nu a cerut celorlalţi inculpaţi să ucidă victima, ci doar să îi aplice o corecţie foarte violentă. Este, de asemenea, adevărat că inculpatul a solicitat expres ca G.P. să nu fie lovit la cap şi le-a spus expres coinculpaţilor "să nu facă o nenorocire". În acelaşi timp însă, inculpatul B. a trimis cinci persoane având asupra lor obiecte contondente, susceptibile a produce vătămări grave să agreseze victima, solicitându-le, după cum s-a arătat deja, "să îi rupă o mână sau un picior" sau "să îi dea o mamă de bătaie".

Evident, inculpatul a prevăzut posibilitatea ca agresorii să exercite asupra victimei violenţe mai grave decât cele ordonate, acesta fiind şi motivul pentru care le-a spus acestora în mod repetat să nu facă acest lucru. Rezultă aşadar că B.M. a fost perfect conştient de faptul că cei trimişi să îl agreseze pe G.P. erau cu uşurinţă capabili de comiterea unei infracţiuni extrem de grave, ceea ce, din nefericire, s-a şi întâmplat. Încrederea redusă pe care inculpatul B. o avea în capacitatea inculpaţilor V.M., V.V.F., D.N. şi L.N. (sau doar a unora din ei) de a-şi controla actele de violenţă a rezultat de altfel din propria declaraţie, acesta arătând că l-a trimis şi pe G.M.T. cu ei tocmai pentru a-i supraveghea.

Conform art. 28 alin. (2) C. pen., circumstanţele privitoare la faptă (circumstanţele reale) se răsfrâng asupra participanţilor în măsura în care aceştia le-au cunoscut sau le-au prevăzut. În speţă, judecătorul cauzei a apreciat, dincolo de orice îndoială, că B.M. a cunoscut şi a prevăzut posibilitatea ca cei trimişi să îl agreseze pe G.P. să comită o infracţiune mai gravă asupra acestuia. De asemenea, în doctrină şi în practica judiciară s-a stabilit în mod constant că în situaţia în care persoanele instigate să comită o infracţiune săvârşesc o faptă de aceeaşi natură dar mai gravă, instigatorul va răspunde pentru infracţiunea efectiv săvârşită. Soluţia este logică, bazându-se atât pe dispoziţiile art. 28 alin. (2) C. pen., cât şi pe o minimă regulă de echitate care presupune ca o persoană ce determină alte persoane la săvârşirea unei fapte penale să răspundă pentru infracţiunea pe care aceştia o comit efectiv ca urmare directă a insistenţelor sale, şi nu doar pentru infracţiunea la a cărei săvârşire s-a instigat.

Consideraţiile referitoare la inculpatul B. se aplică pe deplin şi în cazul inculpatului G.. Acesta cunoştea perfect atât condiţiile în care urma să fie agresat G.P. (persoanele care urmau să facă aceasta şi instrumentele ce urmau a fi folosite) cât şi temerile inculpatului B. privind posibilitatea producerii unor consecinţe grave, ba, mai mult, aflându-se la locul faptei, a fost în măsură să observe acţiunile celorlalţi inculpaţi. Tribunalul a observat în acest context că strigătele şi rugăminţile victimei, pe care inculpatul G. era în măsură să le audă, nu l-au determinat pe acesta nici măcar să intre în casă pentru a vedea ce se întâmplă.

Drept urmare, instanţa a respins şi aceste cereri de schimbare a încadrării juridice formulate de inculpaţii B. şi G., reţinând că aceştia sunt participanţi la comiterea unei infracţiuni de omor calificat şi deosebit de grav.

Cu privire la forma de participaţie a inculpaţilor prezenţi la săvârşirea infracţiunii, Tribunalul a constatat că Parchetul a apreciat că aceştia ar avea, fără excepţie, calitatea de autori ai infracţiunii săvârşite.

Instanţa nu a primit însă această calificare, reţinând că pentru ca o persoană să poată avea calitatea de autor a unei infracţiuni de omor, trebuie să săvârşească elementul material al laturii obiective a acestei infracţiuni, anume să ucidă victima.

Când victima este ucisă prin acte de violenţă săvârşite asupra sa, autori nu pot fi decât persoanele care au exercitat efectiv actele de violenţă respective. În speţă, probele administrate au dus la concluzia că singurii inculpaţi care au agresat pe numitul G.P. au fost inculpaţii V.M. şi V.V.F.. După cum s-a arătat deja, inculpatul G. a rămas în faţa imobilului, asigurând paza, inculpatul L.N. a pătruns în imobil şi a asistat, fără a interveni în vreun fel la fapta săvârşită de V.M. şi V.V.F., iar inculpatul D.N. l-a imobilizat pe toată durata evenimentelor pe martorul B.C.. Practic, din materialul probator al cauzei a rezultat că inculpaţii L.N., D.N. şi G. nu au avut vreun contact fizic cu victima în seara zile de 09 octombrie 2010.

În aceste condiţii, instanţa a apreciat că aceştia nu pot avea calitatea de autori ai omorului săvârşit asupra lui G.P., contribuţiile lor fiind specifice formei de participaţie a complicităţii. Nu au fost primite argumentele acuzării, în care s-a arătat că asigurarea pazei (în cazul inc. G.), imobilizarea unei persoane care ar fi putut ajuta victima (în cazul inc. D.N.) şi prezenţa la locul faptei pentru a interveni în caz de necesitate (în cazul inc. L.N.) ar constitui acte de autorat, deoarece în cazul tuturor acestor inculpaţi lipseşte elementul material al laturii obiective a infracţiunii - acţiunile sau inacţiunile care au ca efect uciderea unei persoane.

În privinţa inculpaţilor V.M. şi V.V.F., Tribunalul a reţinut că aceştia sunt coautori ai omorului calificat şi deosebit de grav comis, chiar dacă loviturile în zona craniană care au dus la decesul victimei au fost administrate, după toate probabilităţile, doar de inculpatul V.M.

În această materie, s-a stabilit, atât în jurisprudenţă cât şi în literatura juridică, faptul că activităţile coautorilor de executare a faptei nu trebuie să fie identice, ci să se completeze într-o activitate unică. În cauza de faţă, instanţa a reţinut că, potrivit propriilor afirmaţii ale inculpatului V.V.F., făcute chiar şi cu ocazia testului poligraf (ale cărui rezultate nu le-au contrazis), acesta a administrat lovituri victimei în zona mâinilor, picioarelor, a corpului, dar nu şi în zona capului.

Evident, loviturile sale au contribuit din plin şi la înfrângerea rezistenţei victimei, creând cadrul necesar pentru ca celălalt inculpat să lovească mortal victima. Totodată, leziunile provocate victimei de inculpatul V.V.F. au contribuit şi ele la decesul victimei, înrăutăţind starea generală a acesteia.

Drept urmare, atâta timp cât acţiunile inculpaţilor V.M. şi V.V.F. s-au împletit într-o activitate unică, de lovire a victimei, ducând în final la decesul acesteia, cei doi inculpaţi sunt coautori ai infracţiunii de omor calificat şi deosebit de grav.

Faţă de cele arătate, instanţa a schimbat încadrarea juridică a infracţiunilor pentru care au fost trimişi în judecată inculpaţii L.N., G. şi D.N. astfel cum s-a pus în discuţie din oficiu la ultimul termen de judecată.

Referitor la infracţiunea de violare de domiciliu reţinută în sarcina inculpaţilor, Tribunalul a constatat că, deşi B.M. a susţinut că martorul C.I. ar fi fost de acord ca ceilalţi inculpaţi să pătrundă în locuinţa sa, acest aspect a fost infirmat de probele administrate în cauză (atât de declaraţiile lui C.I., cât şi de convorbirile telefonice interceptate) şi, oricum, inculpaţii nu au avut acordul celorlalte persoane care locuiau în imobil (B.M.Z., B.C.).

Drept urmare, s-a apreciat că această infracţiune există, fiind săvârşită în forma agravată prev. de art. 192 alin. (2) C. pen. (de două sau mai multe persoane împreună).

În drept, s-a reţinut că faptele inculpatului B.M., care la data de 09 octombrie 2010, a determinat pe inculpaţii L.N., V.M., G.M.T., D.N. şi V.V.F. să pătrundă fără drept în imobilul din com. Glina, aparţinând numitului C.I., unde inculpaţii V.V.F. şi V.M., ajutaţi fiind de inculpaţii G.M.T., D.N. şi L.N., au ucis prin lovituri repetate de bâtă pe numitul G.P. realizează elementele constitutive ale infracţiunilor de instigare la omor calificat şi deosebit de grav prev. de art. 25 C. pen. rap. la art. 174, art. 175 alin. (1) lit. a), art. 176 lit. a) C. pen. şi instigare la violare de domiciliu prev. de art. 25 C. pen. rap. la art. 192 alin. (1), (2) C. pen., totul cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen. (faptele sunt săvârşite în concurs real).

Faptele inculpatului G.M.T., care la data de 09 octombrie 2010, acţionând conform unui plan prestabilit, a pătruns fără drept împreună cu inculpaţii L.N., V.M., D.N. şi V.V.F. în imobilul din com. Glina, aparţinând numitului C.I., unde, în timp ce G.M.T. asigura paza, inculpaţii V.V.F. şi V.M. au ucis prin lovituri repetate de bâtă pe numitul G.P. realizează elementele constitutive ale infracţiunilor de complicitate la omor calificat şi deosebit de grav prev. de art. 26 C. pen. rap. la art. 174, art. 175 alin. (1) lit. a), art. 176 lit. a) C. pen. şi violare de domiciliu prev. de art. 192 alin. (1), (2) C. pen. cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen.

Faptele inculpatului D.N., care la data de 09 octombrie 2010, acţionând conform unui plan prestabilit, a pătruns fără drept împreună cu inculpaţii L.N., V.M., G.M.T. şi V.V.F. în imobilul din com. Glina, , aparţinând numitului C.I., unde, în timp ce D.N. îl imobiliza pe martorul B.C., inculpaţii V.V.F. şi V.M. au ucis prin lovituri repetate de bâtă pe numitul G.P. realizează elementele constitutive ale infracţiunilor de complicitate la omor calificat şi deosebit de grav prev. de art. 26 C. pen. rap. la art. 174, art. 175 alin. (1) lit. a), art. 176 lit. a) C. pen. cu aplic. art. 37 lit. b) C. pen. şi violare de domiciliu prev. de art. 192 alin. (1), (2) C. pen. cu aplic. art. 37 lit. b) C. pen., totul cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen.

Starea de recidivă postexecutorie este atrasă de condamnarea de 6 ani închisoare aplicată inculpatului prin Sentinţa penală nr. 198 din 11 noiembrie 1998 a Tribunalului Militar Teritorial Bucureşti.

Faptele inculpatului L.N., care la data de 09 octombrie 2010, acţionând conform unui plan prestabilit, a pătruns fără drept împreună cu inculpaţii D.N., V.M., G.M.T. şi V.V.F. în imobilul din com. Glina, , aparţinând numitului C.I., unde inculpaţii V.V.F. şi V.M. au ucis prin lovituri repetate de bâtă pe numitul G.P., în timp ce L.N. a asistat la cele întâmplate, fiind pregătit să intervină dacă victima ar fi încercat să fugă, realizează elementele constitutive ale infracţiunilor de complicitate la omor calificat şi deosebit de grav prev. de art. 26 C. pen. rap. la art. 174, art. 175 alin. (1) lit. a), art. 176 lit. a) C. pen. şi violare de domiciliu prev. de art. 192 alin. (1), (2) C. pen. cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen.

Faptele inculpatului V.V.F., care la data de 09 octombrie 2010 acţionând conform unui plan prestabilit, a pătruns fără drept împreună cu inculpaţii D.N., V.M., G.M.T. şi L.N. în imobilul din com. Glina, , aparţinând numitului C.I., unde, împreună cu inculpatul V.M., l-a ucis cu lovituri de bâtă pe numitul G.P. realizează elementele constitutive ale infracţiunilor de omor calificat şi deosebit de grav prev. de art. 174, art. 175 alin. (1) lit. a), art. 176 lit. a) C. pen. şi violare de domiciliu prev. de art. 192 alin. (1), (2) C. pen. totul cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen.

Faptele inculpatului V.M., care la data de 09 octombrie 2010 acţionând conform unui plan prestabilit, a pătruns fără drept împreună cu inculpaţii D.N., G.M.T., V.V.F. şi L.N. în imobilul din com. Glina, aparţinând numitului C.I., unde, împreună cu inculpatul V.V.F., l-a ucis cu lovituri de bâtă pe numitul G.P. realizează elementele constitutive ale infracţiunilor de omor calificat şi deosebit de grav prev. de art. 174, art. 175 alin. (1) lit. a), art. 176 lit. a) C. pen. cu aplic. art. 37 lit. b) C. pen. şi violare de domiciliu prev. de art. 192 alin. (1), (2) C. pen. cu aplic. art. 37 lit. b) C. pen., totul cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen.

Starea de recidivă postexecutorie este atrasă de condamnarea de 4 ani închisoare aplicată inculpatului prin Sentinţa penală nr. 1262 din 27 iulie 2001 a Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti.

La individualizarea pedepselor ce se vor aplica inculpaţilor, instanţa a avut în vedere criteriile oferite de art. 72 C. pen.

Astfel, s-a apreciat că faptele comise inculpaţi au un caracter grav, ce rezultă atât din limitele de pedeapsă prevăzute de lege, cât şi din circumstanţele concrete de săvârşire ale acestora. În acest sens, instanţa a avut în vedere mai întâi numărul mare al persoanelor implicate în activitatea infracţională, participanţii urmărind astfel să-şi asigure succesul operaţiunii şi să evite orice posibilitate de rezistenţă a victimei.

S-a reţinut că inculpaţii au acţionat după un plan stabilit anterior şi cu luarea a numeroase măsuri de precauţie (folosirea de cagule, deplasarea cu un autoturism puţin cunoscut în zonă, ale cărui numere de înmatriculare fuseseră schimbate). După săvârşirea faptelor, aceştia au încercat într-un mod elaborat, prin crearea de alibiuri, ascunderea armelor şi cagulelor folosite în data de 09 octombrie 2010, etc. să evite răspunderea penală, după cum s-a arătat deja la pct. III al hotărârii. De altfel, aceste activităţi ulterioare comiterii faptei sunt de natură să agraveze semnificativ pedepsele ce se vor aplica inculpaţilor.

Astfel, inculpatul B.M. este, alături de cei doi coautori ai infracţiunii de omor, principalul responsabil pentru evenimentele petrecute în data de 09 octombrie 2010. Instanţa a reţinut că acest inculpat, pe fondul consumului de alcool şi a unei antipatii personale faţă de numitul G.P., a luat decizia de a îl supune pe acesta unei agresiuni foarte violente, în speranţa ca, după administrarea corecţiei, victima să nu mai consume heroină împreună cu B.C., fiul inculpatului. Practic, inculpatul a încercat să reducă cercul de consumatori de droguri din care făcea parte fiul său, sperând că acesta va renunţa astfel la dependenţa de stupefiante. Evident, întregul raţionament este profund viciat din punct de vedere logic, deoarece ignoră complet faptul că fiul inculpatului nu avea nici o intenţie de a renunţa la acest obicei, astfel că agresiunea împotriva lui G.P. oricum nu putea să producă rezultatul scontat.

Inculpatul a profitat de poziţia influentă pe care o deţinea în comunitate, atrăgând în activitatea infracţională o serie de persoane care, fie datorită situaţiei materiale dificile şi gradului de cultură redus, fie datorită relaţiilor personale cu inculpatul, se aflau într-o poziţie de subordonare faţă de acesta. Practic, inculpatul B., neavând curajul de a aplica personal o corecţie victimei, a decis să facă acest lucru prin intermediari. Aceeaşi atitudine de neasumare a responsabilităţii a caracterizat şi atitudinea inculpatului ulterior datei de 09 octombrie 2010, când a făcut tot posibilul să evite tragerea la răspundere penală, inclusiv prin încercarea de a influenta declaraţiile celorlalţi inculpaţi în schimbul unor sume importante de bani.

Judecătorul cauzei nu a putut face abstracţie nici de faptul că inculpatul B. a conceput planul infracţional, ideea folosirii bâtelor şi cagulelor aparţinându-i.

Instanţa a mai reţinut că inculpatul nu a dovedit nici o remuşcare faţă de decesul lui G.P., după cum rezultă cu claritate din convorbirile telefonice interceptate, în care inculpatul vorbeşte ironic despre victima recent decedată, rudele acesteia şi persoanele care îl acuzau de implicarea în evenimentele din 09 octombrie 2010: "..Dacă vrea Dumnezeu om bătrân să fac..am instigat. Instigare la rahat", "Era un concurent în afaceri J.C. ăla şi eu nu ştiam."; "..Am eu nevoie de cioarele alea? (n.n. persoanele care manifestau în com. Glina, acuzându-l de ordonarea uciderii victimei) Ce crede ăia..dacă mă duc şi le dau un pic de bani, p-ormă zice că l-a omorât ei, bă, mânca-ţi-aş..", "Păi ăla, C. ăla m-a sunat întruna, m-am dus la el acasă, i-am dat un milion şi întruna mă suna să-i dau bani, că-mi sparge ălălaltu", drogatu" ălălaltu" (n.n. primul drogat era, evident, victima), îmi sparge geamurile şi n-am vrut să-i mai răspund, bătrâne", "..Ne-am strâns să-l omoram p-ăla, să-i luăm drogurile lui şi să ne drogăm noi". Instanţa a reţinut că inculpatul a făcut aceste afirmaţii în contextul în care la acel moment (oct. 2010) nega orice implicare a sa în evenimente, dar, în condiţiile în care B.M. era mai mult decât implicat în faptele din 09 octombrie 2010, expresiile folosite relevând din partea sa o doză importantă de aroganţă şi cinism.

Raportat la cele arătate, instanţa a apreciat că inculpatul B. nu poate primi niciun fel de circumstanţe atenuante, astfel că i-a aplicat o pedeapsă de 15 ani închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. (ca pedeapsă complementară) pentru infracţiunea de instigare la omor calificat şi deosebit de grav şi o pedeapsă de 3 ani închisoare pentru infracţiunea de instigare la violare de domiciliu, făcându-se aplic. art. 33 - 34 C. pen.

În baza art. 71 C. pen., i-au fost interzise inculpatului ca pedeapsă accesorie drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. Atât cu privire la această măsură, cât şi cu privire la pedeapsa complementară, instanţa a apreciat că, în raport de faptele foarte grave comise, inculpatul nu este în măsură să ocupe o funcţie electivă publică sau o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat.

Totodată, s-a menţionat că aceste considerente privitoare la pedepsele accesorii şi complementare sunt perfect valabile şi în cazul tuturor celorlalţi coinculpaţi.

Inculpatul G.M.T. a avut una dintre cele mai mici contribuţii concrete la faptele din data de 09 octombrie 2010, însă judecătorul cauzei a apreciat că şi faptele sale sunt unele de o mare gravitate. Astfel, acesta şi-a pus la dispoziţie autoturismul pentru a-i conduce pe ceilalţi inculpaţi la locul faptei şi i-a transportat înapoi, a participat la planificarea activităţii infracţionale, iar la locul faptei a asigurat paza coinculpaţilor pătrunşi în imobil. Ulterior, inculpatul a înstrăinat autoturismul folosit în seara respectivă şi a fugit din ţară pentru a evita răspunderea penală, dând ulterior declaraţii nereale în faţa organelor de urmărire penală şi încercând să îl incrimineze pe L.N.

La locul faptei, inculpatul a manifestat un indiferentism total faţă de cele ce se întâmplau în interiorul imobilului unde era ucis G.P., deşi era imposibil să nu audă ţipetele şi implorările acestuia. De asemenea, deşi fusese trimis de B.M. pentru a-i supraveghea pe coinculpaţi, în realitate acesta pare a se fi deplasat la locul faptei mai mult pentru că nu dorea să le încredinţeze autoturismul celorlalţi inculpaţi ("Eu am refuzat să le dau maşina .. şi m-am oferit să-i transport la casa lui Ţ.").

Oricum, având în vedere contribuţia sa redusă la infracţiunile comise şi lipsa antecedentelor penale, instanţa a acordat inculpatului circumstanţa atenuantă prev. de art. 74 lit. a) C. pen. şi a aplicat acestuia în condiţiile ari.76 alin. (2) C. pen. şi art. 76 lit. b) C. pen. o pedeapsă de 8 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. (ca pedeapsă complementară) pentru infracţiunea de complicitate la omor calificat şi deosebit de grav, respectiv o pedeapsă de 2 ani şi 6 luni închisoare pentru infracţiunea de violare de domiciliu, făcându-se aplic. art. 33 - 34 C. pen.

Inculpaţii V.M. şi V.V.F. se află într-o situaţie relativ asemănătoare. Amândoi sunt persoane de condiţie modestă, cu o instrucţie precară şi posibilităţi materiale reduse, dar cu un evident apetit pentru fapte violente (dedus atât din infracţiunea comisă, dar şi din faptul că au acceptat fără ezitare să se deplaseze la locuinţa lui C.I. pentru a-l bate pe G.P.). Contribuţiile acestora la comiterea faptei sunt asemănătoare, ambii agresând victima cu bâtele avute asupra lor şi chiar dacă V.M. a administrat victimei loviturile în zona craniană, nu rezultă că la acel moment inculpatul V.V.F. ar fi intervenit sau şi-ar fi manifestat în vreun fel nemulţumirea. Ambii inculpaţi au încercat până la finalul procesului să inducă în eroare organele judiciare şi să transfere responsabilitatea faptei către inculpatul L.N., cel care îi denunţase.

În cazul inculpatului V.M., Tribunalul a reţinut că acesta are antecedente penale, fiind anterior condamnat pentru comiterea unei infracţiuni de furt calificat.

Totodată, instanţa a subliniat din nou că dacă după comiterea faptei sau la scurtă vreme după aceasta, inculpaţii s-ar fi predat organelor judiciare, recunoscând cele întâmplate şi asumându-şi responsabilitatea pentru faptele comise, tratamentul sancţionator aplicat ar fi fost semnificativ mai uşor.

În aceste condiţii, instanţa a aplicat inculpatului V.M. o pedeapsă de 17 ani închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. (pedeapsă complementară), iar inculpatului V.V.F. o pedeapsă de 16 ani închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. (pedeapsă complementară) pentru infracţiunea de omor calificat şi deosebit de grav săvârşită în coautorat. Diferenţierea pedepselor s-a datorat stării de recidivă şi contribuţiei mai mari a inculpatului V.M. la infracţiunea comisă.

Pentru infracţiunea de violare de domiciliu, instanţa a aplicat inculpaţilor câte o pedeapsă de 3 ani închisoare, făcându-se aplicaţi. 33 - 34 C. pen. în cazul fiecăruia dintre inculpaţi.

Ambilor inculpaţi le-a fost menţinută starea de arest, Tribunalul având în vedere aspectele deja menţionate în cuprinsul numeroaselor încheieri prin care această măsură a fost luată, prelungită şi menţinută în cursul procesului penal (gravitatea faptei, modul şi mijloacele de comitere a acesteia, încercările inculpaţilor de a evita tragerea la răspundere penală, starea de recidivă a inculpatului V.M.), la care s-a adăugat şi existenţa unei condamnări în primă instanţă. Toate aceste aspecte au condus instanţa la concluzia că inculpaţii prezintă pericol concret pentru ordinea publică, existând riscul semnificativ ca aceştia fie să comită noi fapte penale, fie să încerce să se sustragă de la judecată sau de la executarea pedepsei.

Cu privire la inculpatul D.N., instanţa a reţinut mai întâi faptul că acesta are antecedente penale, fiind anterior condamnat la o pedeapsă de 6 ani închisoare pentru comiterea unei infracţiuni de viol. S-a apreciat astfel că sancţiunea penală anterioară nu pare a-şi fi atins scopurile în cazul acestui inculpat, care a acceptat fără ezitări să participe la o faptă de mare violenţă. În acelaşi timp însă, contribuţia sa efectivă la omorul comis asupra lui G.P. a fost apreciată a fi una relativ redusă. Practic, pe tot parcursul agresiunilor exercitate de inculpaţii V.M. şi V.V.F. asupra victimei, inculpatul D.N. l-a imobilizat la pământ pe martorul B.C.. Fără a diminua gravitatea acţiunilor acestui inculpat, instanţa a considerat că imobilizarea lui B.C. nu a contribuit substanţial la facilitarea agresării victimei, posibilităţile martorului B. de a interveni în favoarea acesteia fiind oricum minimale (acesta se afla sub influenţa heroinei şi nu avea cum să facă faţă fizic celorlalţi inculpaţi).

Ca un aspect agravant însă, instanţa a reţinut că inculpatul D.N. nu a intervenit în favoarea victimei, deşi era în măsură să audă şi chiar să vadă (măcar parţial) cele întâmplate cu aceasta.

Totuşi, instanţa a considerat că participarea redusă a inculpatului la infracţiunea de omor calificat şi deosebit de grav comisă de inculpaţii V.M. şi V.V.F. reprezintă o circumstanţă atenuantă judiciară în sensul art. 74 alin. (2) C. pen., astfel că, în baza art. 76 alin. (2) C. pen. a aplicat acestuia pentru infracţiunea de complicitate la omor calificat şi deosebit de grav o pedeapsă de 11 ani şi 6 luni închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. (pedeapsă complementară). Circumstanţa atenuantă a vizat decât această infracţiune, neavând influenţă asupra celeilalte fapte reţinute în sarcina sa (violare de domiciliu). Drept urmare, inculpatului i s-a aplicat o pedeapsă de 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de violare de domiciliu, făcându-se aplic. art. 33 - 34 C. pen.

Conform art. 350 C. proc. pen. a fost menţinută starea de arest a inculpatului cu privire la care au incidenţă considerentele expuse în cazul inculpaţilor V.M. şi V.V.F. - participarea la o faptă gravă, comisă cu participarea a numeroase persoane, măsurile luate de inculpat pentru a se sustrage răspunderii penale (inc. D.N. a încercat şi să-şi creeze un alibi, aspect deja expus anterior) - la care se adaugă atât antecedentele sale penale constând într-o faptă de violenţă, cât şi condamnarea aplicată prin prezenta hotărâre. Împrejurările înfăţişate au conturat şi în cazul acestui inculpat presupunerea că, odată lăsat în libertate, ar putea comite noi infracţiuni sau ar putea să încerce să se sustragă de la judecată ori executarea pedepsei.

În fine, referitor la inculpatul L.N., Tribunalul a reţinut mai întâi situaţia sa de persoană aflată într-o subordonare cvasi-totală faţă de inculpatul B.M.. Astfel, inculpatul L.N. a fost luat de inculpatul B. de la familia sa (care avea o situaţie materială extrem de precară) încă de la vârsta de 14 ani, moment de la care mijloacele sale de existenţă (locuinţa, cele necesare traiului, câştigurile financiare) au fost asigurate exclusiv de B.M. în schimbul muncii prestate de acesta în serviciul său. În aceste condiţii, s-a apreciat că acest inculpat avea cele mai mici posibilităţi concrete de a refuza propunerea lui B.M. de a participa la agresiunea îndreptată împotriva lui G.P.. Aceste aspecte însă nu au schimbat faptul că inculpatul avea la data săvârşirii faptelor vârsta de 26 de ani, se afla în deplinătatea facultăţilor mintale şi avea, evident, capacitatea de a înţelege acţiunile în cadrul cărora se angajează.

De asemenea, instanţa a avut în vedere faptul că inculpatul L.N. a asistat nonşalant la actele de violenţă exercitate asupra victimei, cu toate că avea atât autoritatea morală (fiind "mâna dreaptă" a inculpatului B.) cât şi capacitatea fizică de a interveni în favoarea acesteia. La acest aspect s-au adăugat activităţile sale anterioare comiterii faptei (procurarea de arme şi cagule pentru ceilalţi inculpaţi), dar şi cele ulterioare, când, acţionând ca mesager al lui B.M., a luat legătura cu ceilalţi inculpaţi, transmiţându-le acestora diverse mesaje din partea acestuia.

Judecătorul cauzei nu a putut face însă abstracţie de împrejurarea că, probabil şi sub influenţa persoanelor apropiate, la începutul anului 2011 inculpatul L.N. a formulat un autodenunţ la organele de poliţie, descriind faptele săvârşite de el şi de ceilalţi inculpaţi în data de 09 octombrie 2010, împrejurare care a uşurat în mod semnificativ soluţionarea cauzei de fată.

Inculpatul nu poate beneficia de disp. art. 19 din Legea nr. 682/2002, astfel cum a solicitat apărătorul său, avându-se în vedere că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de acest text de lege (acesta nu are calitatea de martor în cauza de faţă, ci pe cea de inculpat şi a participat la aceleaşi infracţiuni la care au participat şi ceilalţi inculpaţi).

Instanţa a acordat însă inculpatului circumstanţa atenuantă prevăzută de art. 74 lit. c) C. pen. şi, în baza art. 76 alin. (2) C. pen., a aplicat acestuia o pedeapsă de 10 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. (pedeapsă complementară) pentru infracţiunea de complicitate la omor calificat şi deosebit de grav.

De asemenea, inculpatului i s-a aplicat o pedeapsă de 2 ani şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de violare de domiciliu (ca urmare a incidenţei art. 74 lit. c) şi art. 76 lit. b) C. pen.). În baza art. 33 lit. a) - 34 lit. b) C. pen. şi art. 35 alin. (1) C. pen. au fost contopite pedepsele menţionate mai sus şi i s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 10 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.

În baza art. 350 C. proc. pen. a fost menţinută starea de arest a inculpatului, instanţa având în vedere motivele expuse în cazul celorlalţi inculpaţi (participarea la o faptă de mare gravitate, încercările de a evita răspunderea penală, etc), la care s-a adăugat acţiunile inculpatului ulterioare sesizării instanţei, care au atras înlocuirea unei măsuri neprivative de libertate cu măsura arestării preventive (luarea legăturii cu martori din dosar şi celelalte încălcări ale obligaţiilor fixate în sarcina sa). Aspectele înfăţişate au condus la concluzia că inculpatul L.N. prezintă pericol concret pentru ordinea publică, dar şi la presupunerea rezonabilă că, odată pus în libertate, ar putea să încerce influenţarea unor martori sau să se sustragă de la procesul penal.

Cu privire la toţi inculpaţii din cauza de faţă, Tribunalul a apreciat că nu li se poate aplica măsura de siguranţă a interzicerii prezenţei în com. Glina, astfel cum a solicitat Ministerul Public, deoarece aceştia au puternice legături cu localitatea menţionată, majoritatea locuind acolo şi având numeroase rude pe raza localităţii. Totodată, Tribunalul a observat că, după comiterea faptei, în perioada în care o mare parte din inculpaţi erau suspectaţi de uciderea lui G.P., iar acest aspect era cunoscut de locuitorii comunei, aceştia s-au aflat pe raza localităţii, fără a exista incidente cu rudele victimei sau alte persoane (cu excepţia zilelor imediat următoare comiterii faptei). În aceste condiţii, instanţa a apreciat că, după executarea pedepselor, riscul apariţiei unor conflicte în comuna respectivă ca urmare a prezenţei inculpaţilor în zonă este unul destul de redus. Latura civilă înainte de a analiza temeinicia acţiunilor civile formulate în cauză, Tribunalul a precizat că rezolvarea acestora se va face în baza prevederilor vechiului C. civ., având în vedere că raporturile juridice dintre inculpaţi şi părţile civile s-au născut sub imperiul acestui act normativ.

Cu privire la pretenţiile formulate în cauză de rudele victimei (părinţii, fraţii şi fiul acestuia), instanţa a reţinut că acestea sunt doar parţial întemeiate.

Astfel, cu privire la daunele materiale solicitate de G.C. şi G.M. (părinţii defunctului), constând în cheltuieli de înmormântare şi alte sume achitate ulterior pentru respectarea perceptelor religioase s-a constatat că părţile civile au dovedit doar faptul că au făcut cheltuieli în acest scop (declaraţia martorului I.L.), dar nu au putut proba şi cuantumul acestora.

Instanţa a apreciat că într-o astfel de situaţie ar fi vădit inechitabil ca acţiunea civilă privind daunele materiale să fie respinsă în totalitate. Practic, ar fi excesiv ca rudelor apropiate ale unei persoane care a suferit o moarte violentă şi neaşteptată să li se ceară să păstreze într-un mod detaliat toate chitanţele şi actele care atestă cheltuielile efectuate, mai ales că la momentul când aceste sume sunt avansate, părţile civile nu au în vedere recuperarea lor ulterioară.

În aceste condiţii, Tribunalul a apreciat că părţilor civile le poate fi acordată o sumă modică, ce nu va constitui o povară excesivă pentru inculpaţi, dar care să acopere, măcar în parte, cheltuielile efectuate ca urmare a decesului victimei.

În aceste condiţii, s-a considerat că o sumă de 5.000 lei cu titlu de daune materiale pentru fiecare din părţile civile G.C. şi G.M. este de natură să corespundă criteriilor deja arătate.

Referitor la prejudiciul moral suferit de rudele victimei, Tribunalul a apreciat că acesta nu poate fi contestat, fiind evident şi netrebuind a fi dovedit că decesul unei rude foarte apropiate, având vârsta de doar 18 ani, în circumstanţele deja prezentate, este de natură a provoca oricărei persoane grave suferinţe de ordin moral. Cu privire la situaţia specială a minorului G.C.Z., fiul victimei, în vârstă de aproape 2 ani în luna octombrie 2010, instanţa a reţinut că acesta nu era în măsură ca la acea dată să sufere un prejudiciu moral, tocmai datorită vârstei extrem de fragede, fiind însă incontestabil că acest prejudiciu de ordin moral va surveni în viitor, dat fiind faptul că minorul G.C.Z. nu îşi va cunoaşte niciodată tatăl şi va fi implicit lipsit de îndrumarea şi ocrotirea paternă.

S-a mai constatat însă că sumele solicitate cu titlu de daune morale de rudele defunctului au un caracter vădit excesiv, fiind mai mult o încercare de sancţionare suplimentară a inculpaţilor şi nu o compensare a suferinţelor produse de decesul lui G.P.

În acest context, instanţa a apreciat că la stabilirea daunelor morale nu se poate face abstracţie nici de condiţiile socio-economice concrete existente la momentul acestei evaluări şi nici de scopul acestui tip de despăgubiri, care este doar acela de a atenua durerea produsă de moartea unei persoane apropiate.

În aceste condiţii, instanţa a acordat rudelor defunctului, constituite părţi civile, următoarele sume de bani cu titlu de daune morale:

- 50.000 RON către partea civilă G.N. (fratele defunctului);

- 100.000 RON către partea civilă G.C. (tatăl defunctului);

- 100.000 RON către partea civilă G.M. (mama defunctului);

- 50.000 RON către partea civilă G.A. (sora defunctului);

- 50.000 RON către partea civilă G.H. (fratele defunctului);

- 100.000 RON către partea civilă G.C.Z. (fiul defunctului), reprezentat legal de mama sa, R.I.

Cu privire la diferenţele dintre sumele acordate, Tribunalul a avut în vedere criteriul proximităţii gradului de rudenie, folosit de altfel şi de părţile civile la momentul formulării pretenţiilor în cauza de fată.

De asemenea, minorului G.C.Z. i s-a fixat şi o rentă lunară în cuantum de 1/4 din salariul minim pe economie, de la data de 15 octombrie 2010 până la împlinirea vârstei de 18 ani, pentru a compensa întreţinerea pe care tatăl său nu mai este în măsură să o ofere. La stabilirea acestei rente, Tribunalul a avut în vedere faptul că victima G.P. nu era încadrat în muncă la data decesului, astfel că la stabilirea rentei nu se poate apela decât la criteriul salariului minim pe economie. Evident, renta nu se poate fixa la nivelul solicitat de partea civilă prin reprezentant legal (3.000 lei lunar), deoarece defunctul nu asigura minorului o întreţinere în acest cuantum la data decesului.

A fost admisă în totalitate, avându-se în vedere disp. art. 313 din Legea 95/2006, acţiunea civilă a Spitalului Bagdasar - Arseni privind cheltuielile de spitalizare a numitului G.P., în cuantum de 5.519 RON.

În baza art 1003 C. civ., inculpaţii au fost obligaţi în solidar la plata tuturor sumelor stabilite cu titlu de daune materiale şi morale.

Conform art 163 alin. (1), (5) şi (6) lit. b) C. proc. pen., instanţa a dispus instituirea sechestrului asigurător asupra tuturor bunurilor mobile şi imobile ale inculpaţilor până la concurenţa sumei de 200.000 lei în vederea reparării pagubei produse părţilor civile G.A., G.H. şi G.C.Z. (minori lipsiţi de capacitate de exerciţiu sau cu capacitate de exerciţiu restrânsă).

Împotriva acestei sentinţe au formulat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi inculpaţii B.M., G.M.T., V.M., D.N., V.V.F. şi L.N.

Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti critică soluţia primei instanţe pentru nelegalitate, sub următoarele aspecte:

- greşita nereţinere a circumstanţei agravante legale prev. de art. 75 alin. (1) lit. a) C. pen. pe lângă infracţiunea prev. de art. 174, 175 lit. a), 176 lit. a) C. pen. în privinţa inculpaţilor G.M.T., V.M., D.N., V.V.F. şi L.N.;

- omisiunea de a dispune confiscarea contravalorii obiectelor vulnerante folosite, respectiv a cagulelor purtate de inculpaţi la data săvârşirii infracţiunilor.

Se solicită admiterea căii de atac şi desfiinţarea în parte a hotărârii apelate în sensul criticilor formulate.

Inculpatul V.M. critică soluţia instanţei de fond sub aspectul individualizării pedepsei aplicată în primă instanţă, arătând că în favoarea sa pot fi reţinute circumstanţe atenuante prev. de art. 74 C. pen. cu consecinţa reducerii cuantumului pedepsei pe care o apreciază a fi exagerată. Precizează în susţinerea cererii că este singurul întreţinător al familiei sale, că are doi copii minori în creştere şi îngrijire iar la momentul arestării sale avea un loc de muncă stabil.

De asemenea solicită a se face aplicarea disp. art. 320¹ C. proc. pen.

Inculpatul L.N. critică soluţia instanţei de fond arătând că în mod nelegal prima instanţă a reţinut în sarcina sa comiterea infracţiunii de complicitate la omor deosebit de grav în condiţiile în care activitatea desfăşurată a constat în aplicarea mai multor lovituri victimei, într-un interval de timp cu mult mai scurt decât cel reţinut de către prima instanţă (5 - 10 minute), activitate care potrivit practicii judiciare se circumscrie infracţiunii de lovituri cauzatoare de moarte.

Cel de-al doilea motiv de apel vizează nelegala reţinere în favoarea sa a circumstanţei atenuante prev. de art. 74 lit. a) C. pen. referitoare la conduita bună a inculpatului în societate anterior conflictului dedus judecăţii în prezenta cauză.

Inculpatul L.N. arată că deşi subordonarea sa morală şi materială faţă de B.M., existentă la data săvârşirii faptei nu îndeplineşte condiţiile cerute de art. 46 C. pen. pentru a constitui o cauză care să înlăture caracterul penal al faptei săvârşite, consideră că mijloacele de probă existente la dosarul cauzei relevă, fără echivoc, faptul că nu avea posibilitatea efectivă de a refuza pe inculpatul B. în cererea acestuia de a participa la agresarea victimei G.P.

În fine, apelantul inculpat L.N. consideră că pedeapsa de 10 ani închisoare ce a fost aplicată prin sentinţa apelată este foarte mare raportat la contribuţia sa efectivă în ceea ce priveşte săvârşirea acestei infracţiuni.

Inculpatul B.M. critică soluţia instanţei de fond pentru nelegalitate şi netemeinicie din următoarele considerente:

- în principal, în mod greşit instanţa a respins cele două cereri de schimbare a încadrării juridice formulate de către acesta şi tot astfel l-a condamnat pentru faptele reţinute în sarcina sa,

- în subsidiar se apreciază că în mod netemeinic instanţa de fond a aplicat o pedeapsă excesiv de severă în contradicţie cu criteriile prev. de art. 72 C. pen.

În susţinerea primului motiv de apel inculpatul B. arată că a dovedit o atitudine proactivă, atenţionând în mod expres pe cei care au participat propriu-zis la săvârşirea infracţiunii de omor să evite orice acte de violenţă ce pot provoca decesul victimei, cerându-le să evite orice lovituri în zonele letale şi să se limiteze la aplicarea unei corecţii asupra "mâinilor şi picioarelor" victimei, atitudinea inculpatului neputând astfel a fi circumscrisă formei de vinovăţie a intenţiei (cerută de lege pentru existenţa infracţiunii de omor deosebit de grav reţinută în sarcina sa).

Prin urmare, în opinia apelantului inculpat, se impune o corectă calificare a faptei reţinute în sarcina acestuia respectiv instigare la infracţiunea de loviri sau alte acte de violenţă prev. de art. 25 C. pen. rap la art. 180 C. pen., fiind totodată inacceptabilă calificarea faptei comise ca omor săvârşit prin cruzimi. Arată inculpatul că în cauză, atât durata incidentului (3-5 minute) cât şi violenţele executate (lovituri în zone vitale cu obiecte contondente) sunt elemente proprii infracţiunii de omor şi care o diferenţiază de fapta prev. de art. 183 C. pen. şi în niciun caz acestea nu corespund noţiunii de cruzimi.

Referitor la cel de-al doilea motiv de apel se arată că în cauză nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunilor pentru care inculpatul a fost trimis în judecată, probatoriul administrat (declaraţiile inc. B. şi ale tuturor celorlalţi coinculpaţi ce au participat direct la comiterea faptei) nerelevând intenţia indirectă a inculpatului B., dat fiind faptul că, prevăzând potenţialul rezultat al faptelor, ar fi avut o atitudine activă şi constantă pentru a le preîntâmpina, acesta în mod repetat şi cu obstinaţie atrăgând atenţia coinculpaţilor să ia toate măsurile pentru ca incidentul să nu degenereze, indicând făptuitorilor să aplice o corecţie fizică în egală măsură victimei cât şi propriului său fiu.

Solicită de asemenea schimbarea încadrării juridice din instigare la omor calificat şi deosebit de grav în infracţiunea de instigare la infracţiunea de omor calificat şi achitarea sa în temeiul art. 10 lit. d) C. proc. pen., în speţă faptei lipsindu-i latura subiectivă.

Cel de-al treilea motiv de apel constituie un motiv subsidiar celorlalte două, apreciindu-se că în cauză pedeapsa aplicată inc. B. este mult prea severă, în mod eronat nefiind reţinute în favoarea acestuia niciun fel de circumstanţe atenuante cu toate că actele materiale au fost determinate de starea psihică în care se afla din pricina faptului că fiul său se droga împreună cu victima de o bună perioadă de timp, nu este cunoscut cu antecedente penale, este în vârstă de 58 ani, cu unele afecţiuni medicale, căsătorit şi tată a încă doi copii majori perfect integraţi social.

Se solicită, în principal, schimbarea încadrării juridice date faptei în primă instanţă, achitarea sa pentru infracţiunea de instigare la omor iar, în subsidiar, reţinerea circumstanţei atenuante prev. de art. 74 lit. a) C. pen. cu consecinţa reducerii semnificative a cuantumului pedepsei aplicate în primă instanţă.

Apelantul inculpat G.M.T. solicită instanţei de prim control judiciar să constate că judecătorul cauzei a interpretat greşit materialul probator administrat şi a dat faptei reţinută în sarcina sa o greşită încadrare juridică în condiţiile în care nu a premeditat şi nu avea cum să prevadă că faptele vor degenera şi vor culmina cu moartea victimei, inculpatul nefiind nici măcar martor al agresiunii.

De asemenea, critică soluţia primei instanţe pentru faptul că a refuzat cererea sa de schimbare a încadrării juridice din coautorat la infracţiunea de omor calificat şi omor deosebit de grav prev. de art. 174, 175 lit. a) şi art. 176 lit. a) C. pen. în complicitate la loviri sau vătămări cauzatoare de moarte, prev. de art. 26 rap. la art. 183 C. pen. deoarece aceasta a fost reprezentarea faptelor în percepţia sa la momentul când a acceptat să meargă cu maşina împreună cu ceilalţi coinculpaţi spre locaţia în care se găseau fiul cumnatului său şi victima G.P.

Un alt motiv de apel îl constituie faptul că instanţa de fond nu a reţinut în sarcina sa circumstanţa atenuantă prev. de art. 74 lit. a) C. pen. referitor la buna sa conduită avută în societate anterior evenimentului nefast şi la faptul că nu este cunoscut cu antecedente penale.

Apelantul inculpat critică, de asemenea, şi soluţia adoptată în primă instanţă pe latură civilă apreciind ca fiind exagerate despăgubirile materiale acordate către toţi membrii familiei victimei.

Inculpatul V.V.F. solicită, cu ocazia dezbaterilor în faţa Curţii, achitarea sa în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) rap la art. 10 lit. d) C. proc. pen., întrucât intenţia a fost aceea de a-i aplica victimei o corecţie, activitatea sa rezumându-se la aplicarea unor lovituri la nivelul braţelor şi antebraţelor fără a pricinui moartea victimei. În subsidiar solicită reducerea cuantumului pedepsei.

Prin Decizia penală nr. 194/A din 20 iunie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală. a fost admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti.

S-a desfiinţat, în parte, sentinţa penală atacată şi rejudecând, în fond:

S-au descontopit pedepsele aplicate inculpaţilor B.M., G.M.T., V.M., D.N., V.V.F. şi L.N., fiind repuse în individualitatea lor. S-a făcut aplic. art. 75 lit. a) C. pen. pe lângă fiecare dintre acestea şi în baza art. 33-34 C. pen. s-a dispus contopirea lor, în ceea ce priveşte pe fiecare inculpat, în pedeapsa cea mai grea, astfel cum a fost aplicată de instanţa fondului.

S-au menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei penale atacate. Au fost respinse cererile de schimbare a încadrării juridice a faptelor formulate de inculpaţii B.M. şi G.M.T.

Au fost respinse, ca nefondate, apelurile declarate de inculpaţii B.M., G.M.T., V.M., D.N., V.V.F. şi L.N. împotriva aceleiaşi sentinţe.

Examinând legalitatea şi temeinicia hotărârii apelate, prin prisma criticilor formulate, dar şi din oficiu cauza conform art. 371 alin. (2) C. proc. pen., Curtea de Apel a reţinut următoarele:

Instanţa de fond, în urma unei analize amănunţite a întregului probatoriu administrat în cauză a reţinut în mod corect situaţia de fapt dedusă judecăţii căreia i-a dat şi în drept o justă încadrare juridică şi constatând întrunite condiţiile răspunderii penale a dispus condamnarea inculpaţilor la pedeapsa închisorii.

În baza propriului examen al actelor şi lucrărilor dosarului, Curtea reţine că în data de 09 octombrie 2010, inculpaţii G.M.T., D.N., V.V.F., L.N. şi V.M., la solicitarea coinculpatului B.M. de a-i aplica victimei G.P. o corecţie fizică pentru ca acesta să nu mai consume droguri împreună cu fiul său (B.C.), s-au deplasat, cu autoturismul T.C. de culoare roşu cu negru, la locuinţa numitului C.I. din comuna Glina unde au pătruns fără drept. În timp ce inculpatul G.M.T. a rămas în curtea locuinţei, inculpaţii D.N., V.V.F., L.N. şi V.M. au pătruns în interiorul casei.

Inculpatul D.N. a pătruns în dormitorul locuinţei primul şi l-a imobilizat pe numitul B.C. în timp ce inculpaţii V.V.F. şi V.M. s-au repezit asupra victimei G.P. (aflată în acelaşi dormitor cu B.C. şi aflându-se, ca şi acesta din urmă, sub influenţa drogurilor) care a fost lovită inclusiv în cap după care a fost trasă afară din cameră pe holul locuinţei unde cei doi inculpaţi i-au administrat în continuare lovituri pe corp şi în zona capului, cu bâtele, până la pierderea cunoştinţei. Precizăm că inculpatul în final, G.P. a rămas la pământ, căzut lângă uşa dormitorului. În tot acest timp inculpatul L.N. s-a aflat pe hol asistând desfăşurarea evenimentului, posibil chiar încurajându-i pe ceilalţi doi inculpaţi să continue agresiunea asupra victimei.

Ulterior încheierii violenţelor, inculpatul V.V.F. a reintrat în dormitor şi i-a spus inculpatului D.N., care îl imobiliza în continuare pe B.C. că trebuie să plece iar apoi toţi inculpaţii au părăsit locuinţa numitului C.I. cu autoturismul condus de inculpatul G.M.T., aceştia întorcându-se la magazinul aparţinând inculpatului B.M. din Bălăceanca.

La reţinerea acestei situaţii de fapt sunt avute în vedere declaraţiile inculpatului L.N. care conform art. 69 C. proc. pen. se coroborează cu parte din restul probatoriului administrat în cauză, respectiv cu: declaraţiile martorilor B.C., O.V., rezultatele testelor poligraf şi ale cercetării la faţa locului. În mod corect prima instanţă a apreciat ca nefiind plauzibile declaraţiile inculpaţilor V.M., D.N., V.V.F., G. şi B.M., acestea nefiind avute în vedere, într-o mare măsură, la stabilirea situaţiei de fapt întrucât nu s-au coroborat cu niciuna dintre celelalte probe administrate în cauză.

În raport de această situaţie de fapt, Curtea apreciază că în mod corect prima instanţă a respins cererile inculpatului B.M. de schimbare a încadrării juridice din infracţiunea de instigare la omor calificat şi deosebit de grav în cea de instigare la loviri şi alte violente prev. de art. 25 rap la art. 180 alin. (2) C. pen., dar şi pe cea de schimbare în instigare la omor calificat prev. de art. 25 rap la art. 174 - 175 lit. a) C. pen., care de altfel au fost reiterate în faţa instanţei de apel.

Astfel, în acord cu judecătorul fondului, instanţa de apel are în vedere faptul că moartea victimei este fără dubiu rezultatul infracţiunii de omor calificat şi deosebit de grav iar nu a unei fapte de lovituri cauzatoare de moarte.

Probatoriul administrat în cauză relevă obiectele vulnerante (bâtele de lemn folosite la comiterea faptei), zonele în care victimei i s-au aplicat loviturile (pe tot corpul inclusiv în zona capului - cf. raportului de necropsie), numărul şi intensitatea acestora (nu mai puţin de 8 leziuni constatate în zona craniană şi cervicală prin acelaşi raport de necropsiei), intervalul în care victimei i s-au aplicat lovituri succesive cu corpuri dure (5 - 10 minute) dar şi celelalte împrejurări concrete de comitere a faptei, astfel cum au fost mai sus expuse, constituie aspecte ce conduc la concluzia că rezultatul letal nu este consecinţa culpei inculpaţilor ci a intenţiei acestora de a ucide.

Apărările inculpatului B. în sensul că i-a îndemnat pe ceilalţi cinci inculpaţi să comită asupra victimei o simplă agresiune fizică ("ruperea unei mâini ori a unui picior") care în opinia sa s-ar circumscrie elementului material al infracţiunii prev. de art. 180 alin. (2) C. pen. nu poate fi primită câtă vreme acesta a premeditat fapta împreună cu ceilalţi coinculpaţi, trimiţând o "trupă" formată din cinci persoane înarmate cu bâte pentru a aplica o "simplă corecţie fizică" victimei G.P., asumându-şi şi acceptând astfel ca agresiunea să poată atinge rezultatul care de altfel s-a şi produs.

În speţă, faptele de omor calificat şi deosebit de grav reţinute în sarcina coautorilor V.M. şi V.V.F., de complicitate la aceasta reţinută în sarcina inculpaţilor G., L.N. şi D.N. precum şi de instigare la omor calificat şi deosebit de grav comisă de B.M. au fost săvârşite cu intenţie indirectă aceştia prevăzând rezultatul constând în decesul victimei şi deşi nu l-au urmărit au acceptat producerea lui (fapt întâmplat).

Instanţa de fond a reţinut în mod just, în încadrarea juridică dată faptei şi circumstanţa comiterii acesteia prin cruzimi ce conferă omorului caracter deosebit de grav.

Comiterea omorului în această circumstanţă constă în aceea că făptuitorul întrebuinţează în mod voit anumite metode şi mijloace de chinuire a victimei, cauzându-i acestea suferinţe puternice, prelungite în timp, altele decât cele care însoţesc moartea violentă.

Astfel, urmare a loviturilor primite, victima a suferit numeroase leziuni pe tot corpul (inclusiv la nivel cranian şi cervical), suferinţele de natură fizică ale acesteia fiind prelungite pe o durată de 5 zile de la comiterea agresiunii până la data decesului.

Fiind vorba de o circumstanţă reală în mod justificat judecătorul cauzei a constatat că aceasta se răsfrânge asupra tuturor participanţilor, din această perspectivă apărarea inculpatului B.M. în sensul schimbării încadrării juridice în infracţiunea de instigare la omor calificat neputând fi primită.

În raport de cele anterior expuse, achiesând întru totul la argumentele şi considerentele primei instanţe privitor la toate cererile de schimbare a încadrărilor juridice formulate de către inculpaţi, Curtea apreciază ca fiind inutilă o reluare a expunerii acestor argumente.

Instanţa de apel găseşte însă întemeiată critica Parchetului în sensul că prima instanţă a omis să reţină că fapta de omor a fost comisă de trei sau mai multe persoane împreună, împrejurare ce atrage incidenţa circumstanţei agravante prev. de art. 75 lit. a) C. pen.

Curtea precizează că pentru ca această împrejurare să poată fi reţinută drept circumstanţă agravantă nu prezintă relevanţă gradul de participare/contribuţie (autor, instigator ori complice) al fiecăruia dintre inculpaţi la comiterea faptei.

Fiind vorba de o circumstanţă reală, de asemenea cunoscută de inculpatul B. (autor moral al faptei şi totodată persoana care a instigat pe cei cinci coinculpaţi), se constată că şi aceasta se răsfrânge asupra sa, urmând a fi reţinută.

Sub aspectul individualizării pedepselor aplicate inculpaţilor Curtea constată că instanţa de fond a făcut o corectă aplicare a criteriilor prev. de art. 72 C. pen., pedepsele aplicate inculpaţilor fiind apte să satisfacă exigenţele art. 52 C. pen., o reducere a cuantumurilor pedepselor aplicate, aşa cum solicită inculpaţii având ca efect o înfrângere a scopurilor trasate sancţiunilor penale şi o nesocotire a exigenţelor impuse de prevenţia generală şi de prevenţia specială.

Prin raportare la gravitatea faptei comise ce relevă în egală măsură şi periculozitatea inculpaţilor, Curtea constată că instanţa de fond a dat dovadă de clemenţă în aplicarea sancţiunilor penale, aplicând inculpaţilor pedepse cu închisoarea în cuantumuri a căror redozare evident nu se impune.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs inculpaţii B.M., G.M.T., V.M., D.N., V.V.F. şi L.N.

La dosar a fost depusă o adresă din partea Parchetului de pe lângă I.C.C.J. - D.N.A., secţia de combatere a corupţiei, emisă în Dosarul nr. 321/P/2012 din care rezultă că la data de 8 octombrie 2012 inculpaţii B.M. şi G.M.T. au formulat denunţuri împotriva numiţilor N.V. şi D.A., faţă de care s-a dispus ulterior începerea urmăririi penale pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă prev. de art. 257 C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000.

Din această adresă mai rezultă faptul că înregistrările puse la dispoziţie de denunţători au contribuit în mod esenţial la fundamentarea învinuirilor, la lămurirea situaţiei de fapt şi la facilitarea posibilităţii de tragere la răspundere penală a persoanelor învinuite.

În privinţa motivelor de recurs, inculpaţii B.M. şi G.M.T. au invocat cazurile de casare prev. de art. 385⁹ pct. 17 şi 14 C. proc. pen., susţinându-se pe de o parte că participaţia acestora a fost la infracţiunea de loviri şi alte violenţe, iar nu la infracţiunea de omor deosebit de grav, iar pe de altă parte că la individualizarea pedepselor aplicate inculpaţilor nu au fost avute în vedere toate criteriile prev. de art. 72 C. pen.

Cu ocazia dezbaterilor, fată de conţinutul adresei menţionate anterior, s-a solicitat aplicarea art. 19 din Legea nr. 682/2002.

Inculpaţii V.M., D.N., V.V.F. şi L.N. au invocat cazurile de casare prev. de art. 385⁹ pct. 17 C. proc. pen. (inculpatul D.N. a făcut referire în mod greşit la art. 385⁹ pct. 12 C. proc. pen., deşi în esenţă critica vizează de asemenea încadrarea juridică a faptei), precum şi cazul de casare prev. de art. 385⁹ pct. 14 C. proc. pen.

Examinând hotărârea atacată prin prisma criticilor formulate şi a cazurilor de casare invocate, Curtea reţine următoarele:

În ce priveşte cazul de casare prev. de art. 385⁹ pct. 17 C. proc. pen., Curtea constată ca fiind nefondate criticile formulate de inculpaţi.

Astfel, referitor la inculpaţii B. şi G., sunt incidente disp. art. 28 alin. (2) C. pen. potrivit cărora circumstanţele privitoare la faptă se răsfrâng asupra participanţilor, numai în măsura în care aceştia le-au cunoscut sau le-au prevăzut.

Din probatoriul administrat în cauză rezultă fără dubiu că inculpatul B. i-a instigat pe ceilalţi cinci la săvârşirea unor acte de violenţă împotriva victimei G.P., solicitându-le acestora să-l lovească la mâini şi la picioare, iar nu în zona capului.

În acelaşi timp însă, pentru producerea rezultat urmărit de inculpat (vătămarea corporală a victimei) nu era necesară o asemenea desfăşurare de forţe pusă la cale de inculpat, constând în trimiterea a cinci persoane înarmate cu două bâte.

La acestea se mai adaugă şi împrejurarea că inculpatul B. l-a trimis pe inculpatul G. să-i însoţească pe ceilalţi patru agresori, ceea ce demonstrează încrederea redusă pe care inculpatul B. a avut-o în capacitatea acestora de a se conforma limitelor impuse cu privire la gravitatea actelor de violenţă ce urmau a fi comise.

Curtea constată că pentru reţinerea unei circumstanţe reale este suficient ca participantul să fi prevăzut existenţa acesteia, nefiind necesară vreo poziţionare subiectivă suplimentară (cum ar fi acceptarea posibilităţii ca fapta să fie săvârşită în respectivele circumstanţe).

Or, toate aspectele relevate anterior demonstrează că, chiar dacă nu a urmărit producerea unui rezultat letal, inculpatul B. a prevăzut posibilitatea ca în realitate limitele actelor de violenţă să fie depăşite de autorii acestora (prin aplicarea unor lovituri apte să conducă la un rezultat letal), ceea ce justifică reţinerea în sarcina acestuia a participaţiei la infracţiunea mai gravă comisă de ceilalţi inculpaţi.

Situaţia este similară şi în cazul inculpatului G., acesta cunoscând condiţiile în care urma să fie agresată victima, fiind de faţă la momentul discuţiei purtate de instigator cu autorii actelor de violenţă. În plus, acest inculpat s-a deplasat împreună cu ceilalţi la locul faptei şi a asigurat paza, fiind astfel în situaţia de a percepe, măcar prin reacţiile victimei (care ţipa, rugându-i pe agresori să nu o omoare), acţiunile mai grave săvârşite de aceştia, fără a interveni în vreun fel pentru a le limita actele de violenţă.

În privinţa inculpaţilor care au participat nemijlocit la agresarea victimei, ca şi celor care au fost prezenţi la faţa locului, facilitând comiterea infracţiunii, Curtea constată că în mod corect s-a reţinut că aceştia au acţionat cu intenţia de a ucide, fapt ce rezultă din circumstanţele în care actele de violentă au fost săvârşite.

Or, lovirea repetată a victimei cu bâtele, în majoritatea zonelor corpului, inclusiv în cea a capului, timp de aproximativ 10 minute, conduce la concluzia că inculpaţii nu doar au prevăzut, ci chiar au urmărit decesul acesteia, cu atât mai mult cu cât, deşi în timpul exercitării violenţelor victima i-a rugat pe agresori să nu o omoare, aceştia nu au dat curs solicitărilor ei, lovind-o în continuare.

Pe de altă parte, suferinţele cauzate victimei au fost deosebit de puternice şi prelungite în timp, depăşindu-le pe cele care îndeobşte însoţesc moartea violentă (fiind vorba despre opt leziuni doar în zona craniantă şi cervicală, decesul victimei survenind după şase zile), împrejurări care justifică reţinerea în sarcina inculpaţilor a omorului comis prin cruzimi, în condiţiile în care fapta săvârşită a produs o reacţie de spaimă şi oroare (a se vedea spre exemplificare convorbirea telefonică post-factum între B.C. şi N.M.: "Dacă vedeai ce bătaie i-a dat, îi plângeai de milă.Sărea sângele pe pereţi. Deci, îi dădeau trei, patru inşi cu bâtele în cap cât puteau (...) l-au strivit placa la cap.îi sărea sângele pe pereţi. Au venit să-l omoare, nu să-l bată sau să-l sperie").

În concluzie, Curtea reţine că faptele săvârşite de inculpaţi au primit o corespunzătoare încadrare juridică, astfel încât acest motiv de recurs nu este întemeiat.

În ce priveşte cazul de casare prev. de art. 385⁹ pct. 14 C. proc. pen., Curtea constată că atât instanţa de fond, cât şi cea de apel au evaluat corespunzător criteriile de individualizare prev. de art. 72 C. pen., astfel încât sub acest aspect criticile sunt de asemenea neîntemeiate.

Au fost astfel avute în vedere gradul de pericol social concret deosebit de ridicat al faptelor comise, contribuţia fiecărui participant la săvârşirea infracţiunii, circumstanţele lor personale (inclusiv starea de recidivă, acolo unde a fost cazul), conduita procesuală, dar şi cea anterioară comiterii faptelor.

Pedepsele aplicate inculpaţilor răspund astfel necesităţilor de constrângere şi reeducare înscrise în art. 52 C. pen., nefiind justificată clemenţa solicitată de inculpaţi.

Cu toate acestea, în cazul inculpaţilor B. şi G. se impune a se da efecte conduitei lor extraprocesuale ulterioare pronunţării deciziei instanţei de apel, în sensul reducerii pedepselor în condiţiile art. 19 din Legea nr. 682/2002 ca urmare a unor denunţuri formulate de aceştia şi a contribuţiei lor la facilitarea tragerii la răspundere penală a altor persoane acuzate de săvârşirea unor infracţiuni grave.

În aceste limite şi doar pentru aceşti inculpaţi recursurilor vor fi admise, iar cauza rejudecată conform art. 385¹⁵ pct. 2 lit. d) C. proc. pen., restul căilor de atac fiind respinse ca nefondate conform art. 385¹⁵ pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

Văzând şi disp. art. 88 C. pen., precum şi art. 192 alin. (2), (3) C. proc. pen.,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate de inculpaţii B.M. şi G.M.T. împotriva Deciziei penale nr. 194/A din 20 iunie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.

Casează în parte decizia recurată precum şi Sentinţa penală nr. 159 din 1 martie 2012 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, şi rejudecând:

Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 15 ani închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen aplicată inculpatului B.M. în pedepsele componente de 15 ani închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. şi 3 ani închisoare.

Face aplicarea art. 19 din Legea nr. 682/2002 şi reduce pedeapsa principală aplicată acestui inculpat pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 25 C. pen. rap. la art. 174, art. 175 alin. (1) lit. a), art. 176 lit. a) C. pen. cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen. de la 15 ani închisoare la 7 ani şi 6 luni închisoare.

Face aplicarea art. 19 din Legea nr. 682/2002 şi reduce pedeapsa principală aplicată acestui inculpat pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 25 C. pen. rap. la art. 192 alin. (1) şi (2) C. pen. cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen. de la 3 ani închisoare la 1 an şi 6 luni închisoare.

În baza art. 33 lit. a) - 34 lit. b) C. pen. şi art. 35 alin. (1) C. pen. contopeşte pedepsele sus menţionate, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 7 ani şi 6 luni închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.

Face aplicarea art. 71-64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 8 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen aplicată inculpatului G.M.T. în pedepsele componente de 8 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. şi 2 ani şi 6 luni închisoare.

Face aplicarea art. 19 din Legea nr. 682/2002 şi reduce pedeapsa principală aplicată acestui inculpat pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 26 C. pen. rap. la art. 174, art. 175 alin. (1) lit. a), art. 176 lit. a) C. pen. cu aplicarea art. 74 lit. a) şi art. 75 lit. a) C. pen. de la 8 ani închisoare la 4 ani închisoare.

Face aplicarea art. 19 din Legea nr. 682/2002 şi reduce pedeapsa principală aplicată acestui inculpat pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 192 alin. (1) şi (2) C. pen. cu aplicarea art. 74 lit. a) şi 75 lit. a) C. pen. de la 2 ani şi 6 luni închisoare la 1 an şi 3 luni închisoare.

În baza art. 33 lit. a) - 34 lit. b) C. pen. şi art. 35 alin. (1) C. pen. contopeşte pedepsele sus menţionate, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 4 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.

Face aplicarea art. 71-64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.

Menţine celelalte dispoziţii ale ambelor hotărâri.

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii V.M., D.N., V.V.F. şi L.N. împotriva aceleiaşi decizii penale.

Deduce din pedeapsa aplicată inculpaţilor, durata reţinerii şi arestării preventive după cum urmează: pentru inculpatul V.V.F., de la 17 februarie 2011 la 13 decembrie 2012, pentru inculpatul L.N., de la 17 octombrie 2011 la 13 decembrie 2012 şi pentru inculpaţii V.M. şi D.N., durata reţinerii din 20 octombrie 2010 şi durata arestării preventive de la 18 februarie 2011 la 13 decembrie 2012.

Obligă recurenţii inculpaţi V.M., D.N., V.V.F. şi L.N. la plata sumei de câte 800 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 400 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Onorariul apărătorilor din oficiu pentru recurenţii inculpaţi B.M. şi G.M.T. în suma de câte 100 lei, se suportă din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată, în şedinţă publică, azi 13 decembrie 2012.

← ICCJ. Decizia nr. 4167/2012. Penal. înşelăciunea (art. 215...		ICCJ. Decizia nr. 4122/2012. Penal. Traficul de minori (Legea... →

ICCJ. Decizia nr. 4135/2012. Penal. Omorul (art. 174 C.p.). Recurs

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 4135/2012. Penal. Omorul (art. 174 C.p.). Recurs