ICCJ. Decizia nr. 4166/2012. Penal. înşelăciunea (art. 215 C.p.). Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 4166/2012
Dosar nr. 659/120/2010
Şedinţa publică din 14 decembrie 2012
Asupra recursului de faţă,
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 190 din 18 mai 2011 pronunţată de Tribunalul Dâmboviţa, în baza art. 215 alin. (1), (3), (4) şi (5) C. pen., a fost condamnat inculpatul G.I., administrator al SC G. SRL, la o pedeapsă de 10 ani închisoare şi 3 ani pedeapsă complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.
Potrivit disp. art. 71 C. pen., au fost interzise inculpatului, ca pedeapsă accesorie, drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.
În baza art. 88 C. pen. s-a dedus din pedeapsa aplicată perioada reţinerii de la 16 iunie 2009 până la 17 iunie 2009.
S-a admis acţiunea civilă formulată de către partea civilă SC A.M.S.C. SRL, cu sediul în comuna Dragomireşti, judeţul Dâmboviţa.
În baza disp. art. 14 C. proc. pen. rap. la art. 346 C. proc. pen. şi art. 998 şi urm. C. civ., a fost obligat inculpatul G.I. la plata sumei de 659.269,47 RON către partea civilă SC A.M.S.C. SRL.
Pentru a pronunţa această sentinţă prima instanţă a reţinut următoarele:
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dâmboviţa nr. 1/P/2009 din 15 februarie 2010, a fost trimis în judecată inculpatul G.I., pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune prevăzută de art. 215 alin. (1), (3), (4) şi (5) C. pen.
S-a reţinut în actul de sesizare că inculpatul este asociat şi administrator al SC G. SRL Bucureşti, din anul 2007, în cadrul activităţii comerciale desfăşurate la 12 septembrie 2008 s-a încheiat între această societate şi SC A.M.S.C. SRL Dragomireşti, reprezentată de administrator M.I., contratul de vânzare-cumpărare nr. aaa/2008, obiectul acestuia constituindu-l livrarea produselor metalurgice - oţel beton şi plase sudate, plata mărfurilor urmând să se realizeze în termen de 45 de zile de la emiterea facturii, prin file cec sau prin transfer bancar.
În perioada septembrie - noiembrie 2008 SC A.M.S.C. SRL Dragomireşti a livrat firmei partenere beton şi plase de sârmă în valoare de 1.404.341,77 RON, pentru care au fost emise 19 facturi fiscale, stabilindu-se prin convenţia încheiată ca la momentul livrării SC G. SRL Bucureşti să plătească prin ordin de plată 20 - 30% din valoare, pentru diferenţă fiind emise file cec sau bilete la ordin cu scadenţă în 30 - 45 zile.
După primele 5 livrări achitate, au fost comandate alte cantităţi de marfă, pentru care plata s-a făcut în proporţie de 20 - 30%, inculpatul emiţând 6 file cec şi un bilet la ordin, refuzate la plată pentru lipsa totală de disponibil, potrivit sesizării băncii T. din 31 decembrie 2008, valoarea totală a filelor cec şi biletelor la ordin emise, fără a asigura disponibilul necesar fiind de 659.269,47 RON.
Reprezentantul firmei furnizoare, care, la rândul său, a fost pus în situaţia de a gira cu două file cec emise de SC G. SRL Bucureşti, l-a contactat pe inculpat, care a emis 7 bilete la ordin, scadente între 30 ianuarie 2009 - 31 martie 2009, instrumente de plată refuzate la plată pentru lipsa totală de disponibil.
S-a apreciat că intenţia inculpatului de a induce în eroare şi de a-şi asigura un folos material injust, cauzând în acelaşi timp un prejudiciu, a rezultat din modul de acţiune, reţinându-se şi faptul că încă de la data emiterii primei file cec refuzată de unitatea bancară la 26 noiembrie 2008, firma inculpatului se afla în interdicţie bancară, data înregistrării la centrala incidentelor de plată fiind 25 noiembrie 2008.
Mai mult, la scurt timp după achiziţionare, inculpatul a livrat mărfurile către terţe societăţi, la preţuri mai mici decât cele de achiziţie, fiind evident interesul de a obţine rapid lichidităţi, sumele de bani obţinute fiind ridicate, fie în numerar prin bancomate din Bucureşti, fie direct din bancă, cu justificarea plăţii salariilor, în condiţiile în care firma nu avea angajaţi.
S-a mai arătat că potrivit extraselor de cont SC G. SRL Bucureşti a avut încasări, ulterior emiterii instrumentelor de plată şi ulterior refuzului plăţilor, de cele mai multe ori banii fiind ridicaţi înainte de data scadentă, fără manifestarea nici unei diligenţe pentru plata creditorului.
S-au evidenţiat astfel filele cec din 26 noiembrie 2008 şi din 18 decembrie 2008 refuzate, în condiţiile în care în zilele dinaintea scadenţei sumele de bani au fost ridicate în numerar chiar în ziua încasării.
Prejudiciul înregistrat de societatea furnizoare, cu care s-a şi constituit parte civilă a fost de 659.269,47 RON.
Procurorul a apreciat că faptele inculpatului de a induce în eroare o altă persoană cu ocazia executării unui contract şi prin remiterea de file cec fără acoperire prin care s-a creat un prejudiciu mai mare de 200 RON, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de înşelăciune prevăzută de art. 215 alin. (1), (3), (4) şi (5) C. pen.
Inculpatul a recunoscut faptele constând în neefectuarea plăţilor către furnizor, dar şi-a motivat lipsa de diligenţă prin intervenţia unui dezechilibru financiar ca urmare a suprapunerii termenelor scadente aferente a două file cec.
S-a apreciat însă ca nefondată susţinerea sa, în condiţiile în care filele cec au fost redactate de el, iar reprezentantul firmei furnizoare a introdus la plată file cec şi biletele la ordin, la termen.
În urma verificării susţinerilor inculpatului că a vândut mărfurile la un preţ mai mic decât cel de achiziţie ca urmare a necorespunderii din punct de vedere calitativ a reieşit că marfa livrată cumpărătorilor de către inculpat corespundea calitativ, preţul plătit fiind cel solicitat de către inculpat, care a insistat asupra necesităţii ca plata să se facă pe loc, prin ordin de plată.
Inculpatul a încercat să acrediteze ideea că are posibilitatea acoperirii debitului, prezentând un bilet la ordin cu privire la suma de 351.924 RON, pretins eliberat la 09 aprilie 2009 de către SC P.I. SRL, dar cercetările au relevat că din data de 20 august 2008 această societate se afla în proces de lichidare, iar facturile reprezentând tranzacţiile comerciale dintre cele două firme şi instrumentul de plată invocat neregăsindu-se în documentele sale contabile.
S-a mai arătat în actul de sesizare că inculpatul a fost administrator şi asociat şi al altor firme, prin intermediul cărora a procedat în aceeaşi manieră, emiţând file cec şi bilete la ordin fără acoperire.
S-a menţionat spre exemplificare că BNR a comunicat intrarea în incidenţă de plată a SC S. SRL (24 de incidenţe), SC S.S. SRL (12 incidenţe), SC I.T. SRL, fapte pentru care a fost trimis în judecată, toate societăţile fiind administrate de către inculpat.
La data de 16 iunie 2009 faţă de acesta a fost luată măsura reţinerii pe o perioadă de 24 de ore.
Faptele au fost stabilite prin: plângerea SC A.M.S.C. SRL Dragomireşti, filele cec şi bilete la ordin alături de documentele bancare, actele de constatare încheiate de către Garda financiară, rapoartele de constatare tehnico-ştiinţifică, declaraţiile părţii civile, ale inculpatului şi ale martorilor.
Partea vătămată SC A.M.S.C. SRL Dragomireşti s-a constituit parte civilă cu suma de 659.269,47 RON, reprezentând contravaloarea mărfurilor livrate şi neachitate de către SC G. SRL Bucureşti, reprezentată de către administrator G.I.
S-a dispus introducerea în cauză, în calitate de parte responsabilă civilmente a SC G. SRL Bucureşti, având în vedere şi solicitarea formulată de către partea civilă, inculpatul fiind administratorul şi unicul asociat al societăţii.
Deşi legal citat, pe numele său emiţându-se şi mandate de aducere cu însoţitor, care nu au fost executate, inculpatul s-a prezentat în cauză în vederea audierii abia la data de 08 februarie 2011, când s-a procedat la ascultarea sa, după ce i s-au adus la cunoştinţă prevederile art. 70 alin. (2) C. proc. pen. şi a fost de acord să dea o declaraţie.
Inculpatul a recunoscut săvârşirea faptelor reţinute în sarcina sa, arătând însă că între el şi partea civilă a existat o relaţie comercială, s-au încheiat contracte şi s-au făcut plăţi, el nerespectând protocolul încheiat în luna ianuarie 2009 întrucât nici partea civilă nu l-a respectat. A precizat că a convenit cu administratorul M.I. încheierea unui contract care avea ca obiect livrarea de materiale de construcţie, şi în special, fier beton şi plase sudate, nestabilind cu claritate când şi cum să se facă livrările, urmând să-l contacteze pe furnizor în funcţie de comenzile primite. Cu acea ocazie a convenit să-i lase bilete la ordin şi CEC-uri semnate în alb, drept garanţie pentru livrările care urmau a fi făcute.
Practic, el comanda o cantitate de fier beton şi înainta un avans de maxim 25% din suma totală, plata pentru diferenţă urmând să se facă în termen de 25 - 30 zile de la livrare, pentru acea sumă partea civilă completând ordinele de plată deţinute în alb.
Inculpatul a mai arătat că afacerile au fost derulate, de această manieră, în perioada septembrie - noiembrie 2008, marfa primită de la partea civilă fiind însoţită de certificate de calitate emise de SC M. sau oţel-inox, însă în 99% din cazuri etichetele de pe fierul beton nu corespundeau cu certificate de calitate care însoţeau marfa.
Cu toate acestea a continuat colaborarea cu partea civilă, având comenzi, dar s-a întâmplat să primească şi refuz al mărfii, datorită calităţii diferite a mărfurilor faţă de certificat, aşa cum s-a întâmplat în cazul martorei P.G., dar şi a unei firme din Braşov - SC A. Astfel, pentru a nu i se refuza marfa a trebuit să ia în compensare profile pentru construcţii, pe care le-a dus la Braşov.
Inculpatul a mai arătat că partea civilă era cea care asigura transportul, cu acelaşi mijloc de transport mărfurile fiind livrate către beneficiari, care urmau să realizeze controlul calităţii, primind şi certificatul de calitate, iar preţul stabilindu-se anterior şi având fluctuaţii mari, ajungând de la 31.000 RON pe kilogram la 21 - 22.000 RON.
Marfa o vindea cu un adaos de 5%, însă datorită problemelor legate de calitatea mărfurilor achiziţionate a trebuit să scadă preţul şi să vândă cu 30.000 RON kilogramul faţă de 31.000 RON kilogramul, preţul de achiziţie. A adus la cunoştinţa părţii civile faptul că între marfa de provenienţă românească se găsea şi alta mai slabă calitativ şi a continuat să cumpere la un preţ mare şi să vândă la un preţ mic, întrucât pierderea se compensa cu un câştig realizat la un alt tip de marfă achiziţionat de la alţi furnizori.
Inculpatul a menţionat că la un tir de 20 de tone pe care îl achiziţiona de la partea civilă, în condiţiile în care marfa era necorespunzătoare, încasa cu 2.500 - 5.000 de RON mai puţin decât plătise pe marfă. A intrat în incidenţă de plată în luna noiembrie 2008, după ce au fost introduse la plată ordinele de către partea civilă, dar şi de către o societate unde partea civilă girase ordinele de plată înaintate de el, ordine de plată introduse însă la termen de către partea civilă, conform convenţiei.
Ulterior intrării în incidenţa de plată, partea civilă i-a mai livrat o maşină cu materiale, pentru care însă s-a înţeles cu aceasta să nu introducă la plată ordinele date, stabilind ca la momentul când v-a avea bani să o anunţe şi ordinele să fie introduse la plată eşalonat, fără ca marfa să fie livrată.
Inculpatul a precizat că în total au fost 7 livrări de fier beton şi plase sudate pe care le-a vândut, la rândul său, către SC A., către firma aparţinând numitei P.G., şi a efectuat alte 4 - 5 livrări pe şantiere din Bucureşti, Otopeni şi Cernica.
A arătat că din produsele livrate de partea civilă 60% din marfă a fost de proastă calitate şi, în aceeaşi proporţie, au existat refuzuri din partea cumpărătorilor, că preţul practicat de partea civilă era cu 1.000 de RON peste preţul de producător, acceptând cu toate acestea, să deruleze afacerea, neputând achiziţiona direct de la producător, iar când cumpărătorul său constata diferenţe de calitate, era nevoit să scadă preţul de vânzare sub preţul de producător. Inculpatul a mai arătat că a fost plecat în străinătate, unde a lucrat încercând să restituite banii datoraţi părţii civile, cu care a încercat să facă diferite compensări. Inculpatul a precizat că totuşi marfa primită de la partea civilă era foarte bună din punct de vedere calitativ, dar au existat diferenţe faţă de certificatele de provenienţă care însoţeau marfa şi care atestau provenienţa de la SC M. sau Oţel Inox, în timp ce etichetele aplicate dovedeau o altă provenienţă.
Cu privire la ordinele de plată, a precizat că el era cel care trecea data scadenţei, însă trei sferturi dintre ordine au fost emise în alb, iar ulterior intrării în incidenţă de plată cu file cec a mai emis bilete la ordin, având această posibilitate.
Banii pentru marfa vândută erau primiţi prin bancă şi apoi ridicaţi pentru efectuarea altor plăţi, dar şi pentru a cumpăra altă marfă, pentru care plătea bani cash.
Au fost audiaţi, sub prestare de jurământ, martorii din acte, S.V., N.M., P.G., D.R., N.S., V.L., P.L. şi C.N.
În depoziţia sa martorul S.V. a arătat că în calitate de şofer al firmei SC A.M.S.C. SRL Dragomireşti l-a cunoscut pe inculpat care a achiziţionat fier beton şi a efectuat pentru el transporturi la alte firme, primind de la inculpat file cec pe care le înmâna patronului firmei unde lucra. La solicitarea inculpatului a efectuat circa 10 curse în Bucureşti - Cartierele Militari şi Dristor, la Cernica, dar şi în Chitila, că autotrenul pe care îl conducea era încărcat, de regulă, peste limita legală - cu aproximativ 30 de tone, încărcătura maximă fiind de 20 de tone, dar şi că la locaţiile unde ducea fierul era însoţit de către inculpat.
Martorul N.M. a arătat că este administrat la firma SC M.A., unde inculpatul a venit şi i-a oferit spre vânzare fier beton, convenind să-i aducă 15 sau 20 de tone, iar în urma negocierii rezultând un preţ cu 4 - 5% mai mic decât cel pe piaţă. De asemenea, a convenit ca plata să se facă prin bancă, prin ordin de plată, la 2 sau 3 zile de la momentul în care aducea marfa. Au fost efectuate 5 sau 6 transporturi, de fiecare dată inculpatul aducând 15 - 20 de tone, marfa fiind însoţită de documente în care se trecea şi numărul mijlocului de transport. A constatat că marfa era de calitate, în standarde normale, ea recepţionându-se prin cântărire, iar plata se făcea în funcţie de cantitatea recepţionată.
În declaraţia dată la 08 februarie 2011, martora P.G. a arătat că l-a cunoscut pe inculpat în calitate de angajată a firmei SC A.M. SRL Bucureşti, că a încheiat cu acesta un contract în care au stabilit preţul de achiziţionare, modalitatea de plată şi calitatea mărfurilor, că preţul convenit era sub preţul de producător cu circa 3%, stabilindu-se şi ca plata să se facă la 2 - 3 zile de la livrarea mărfurilor. Marfa a fost însoţită de documente de calitate, respectiv certificat de calitate, că la momentul recepţiei se făcea şi verificarea calităţii mărfii comparativ cu certificatele de calitate, constatându-se că a existat corespondent între acestea. Nu au fost primite niciodată reclamaţii în legătură cu calitatea mărfii primită de la firma inculpatului şi nici legate de eventuale discordanţe între certificatele însoţitoare ale mărfii şi eticheta aplicată pe produse.
Martorul D.R. a arătat că lucrează ca inginer la firma SC M.I. SRL, că în calitate de director general al firmei a primit solicitări de la firma administrată de inculpat - SC G. SRL, pentru achiziţionarea de plase sudate şi, prin urmare, a efectuat o comandă de circa 20 de plase sudate, transportul fiind asigurat de către inculpat, care a transportat marfa pe chiar pe şantier. A efectuat personal recepţia mărfii şi a constatat că era de bună calitate, dar pentru că dimensiunile plasei erau mai mici decât cele din comandă, inculpatul a trebuit să mai aducă încă 20 de plase, care, însă, nu au mai fost livrate. Plata s-a făcut în termen de 3 zile de la primirea mărfii, prin ordin de plată, conform convenţiei încheiate cu inculpatul, iar preţul plătit a fost la jumătate din preţul pieţei, deci un preţ foarte bun, nefiind înregistrate probleme legate de calitatea mărfurilor.
N.S. a declarat că la cunoscut pe inculpat în anul 2008, în timp ce lucra pe un şantier din Bucureşti, când i-a oferit spre vânzare fier beton, înmânându-i un certificat de calitate din care rezulta provenienţa mărfii - SC M.E. Târgovişte. Convenindu-i calitatea fierului, dar şi preţul, care era în jur de 33.000 RON pe kilogram, un preţ mai mic decât cel de pe piaţă şi pentru că inculpatul asigura transportul chiar pe şantier a hotărât să cumpere de la el. Deşi nu s-a încheiat un contract scris au convenit ca plata să se facă pe loc, la primirea mărfii, când aceasta era cântărită şi se verifica provenienţa. Au existat 2 transporturi, în total fiind aduse 50 tone de fier beton, marfa fiind corespunzătoare din punct de vedere calitativ, şi având provenienţa indicată în acte, neînregistrându-se probleme legate de calitatea ei.
În depoziţia sa V.S. a arătat că a fost contactat la firma pe care o administra - SC A.C. SRL Bucureşti de către inculpat, care i-a oferit spre vânzare fier beton, însoţit de certificat de calitate, la un preţ situat puţin sub preţul pieţei. A achiziţionat fier beton în două rânduri, care a fost transportat de către inculpat, iar la recepţionarea mărfii s-a procedat la cântărire şi la verificarea calităţii. Pe baloţi erau etichete care atestau calitatea acestora, şi s-a dovedit în urma verificărilor că marfa era corespunzătoare calitativ. Plata s-a realizat în aceeaşi zi, prin ordin de plată. Martorul a precizat că fiecare transport a cântărit circa 20 de tone, precum şi că plata s-a efectuat în raport de cantitatea de marfă adusă, menţionând, totodată, că nu s-a întâmplat să plătească un preţ mai mic decât cel negociat iniţial, marfa adusă la fiecare transport fiind de bună calitate, neînregistrându-se reclamaţii în acest sens.
P.L. a declarat că inculpatul a venit la firma sa care are punct de lucru în Chitila şi i-a propus vânzarea unei cantităţi de fier beton, pentru care deţinea factură de provenienţă. Au stabilit să îl aprovizioneze cu fier beton din producţie internă, dar şi un preţ sub preţul pieţei, iar livrarea mărfii să fie făcută de către inculpat. A menţionat că a recepţionat în jur de 20 de tone, plătind în jur de 25.000 RON pe kilogram, că a verificat personal calitatea fierului şi a constatat că era de bună calitate. A revândut marfa, neavând reclamaţii legate de calitate.
Martorul C.N. a arătat că în anul 2008, în timp ce îşi edifica locuinţa a fost contactat de către inculpat care i-a spus că poate să-i vândă fier beton şi plasă sudată. A convenit cu el preţul mărfii, care era mai mic cu 1.000 de RON faţă de preţul pieţei, plătind astfel pentru un kilogram de bare de fier beton numai 24.000 RON în loc de 15 - 26.000 RON. A cumpărat circa 15 tone de fier beton, dar şi plasă sudată, mărfurile fiind transportate de către inculpat, marfa dovedindu-se a fi de bună calitate, fierul fiind fabricat în România, calitatea superioară fiind înscrisă şi pe plăcuţele care însoţeau fierul beton, pe care l-a folosit la construcţia casei, fără a înregistra probleme din punct de vedere al calităţii lucrărilor. A preciza că plata a făcut-o direct inculpatului.
La solicitarea instanţei, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, a înaintat copia Deciziei penale nr. 1007 din 02 iulie 2009 pronunţată în Dosarul nr. 12209/4/2005, iar IPJ Dâmboviţa a înaintat la 21 februarie 2011 fişa de cazier judiciar a inculpatului.
Deşi inculpatul a solicitat şi i-a fost admisă proba cu doi martori şi înscrisuri în circumstanţierea persoanei sale nu a administrat nici o probă în acest sens.
La data de 08 aprilie 2011 a depus, prin apărător, copia contractului de vânzare-cumpărare din 01 aprilie 2009 încheiat între SC G. SRL Bucureşti şi SC P.I. SRL Bucureşti, copia protocoalelor încheiate între societăţi la 01 noiembrie 2009 şi 02 decembrie 2010, precum şi copia unor bilete la ordin.
Partea civilă SC A.M.S.C. SRL Dragomireşti a formulat note scrise, solicitând condamnarea inculpatului la pedeapsa maximă prevăzută de art. 215 alin. (1), (3), (4) şi (5) C. pen., precum şi admiterea cererii de constituire ca parte civilă pentru suma de 659.269,47 RON reprezentând contravaloarea mărfurilor livrate şi neachitate de către SC G. SRL reprezentată prin administrator G.I.
După expunerea situaţiei de fapt s-a arătat că martorii audiaţi în cauză, cumpărătorii mărfii achiziţionate de inculpat de la partea civilă, au declarat că marfa a fost achiziţionată de ei sub preţul pieţei, că era de bună calitate şi însoţită, de regulă, de certificate de calitate, fiind produsă de SC M.E. SA, că inculpatul a fost cel care a oferit mărfurile spre vânzare la preţuri sub cele practicate pe piaţă şi că el a fost cel care a solicitat ca plata să se facă la livrare, cu bani lichizi, fiind interesat să obţină rapid lichidităţi.
S-a solicitat a se avea în vedere şi atitudinea nesinceră adoptată de inculpat, care a susţinut că a fost obligat să revândă marfa la preţuri mai mici decât cele de achiziţie, întrucât nu corespundea din punct de vedere calitativ, declaraţie contrazisă de martorii audiaţi, fiind evidentă intenţia sa de a-şi însuşi sumele de bani obţinute din vânzarea produselor, nicidecum de a asigura disponibil în bancă.
Analizând actele şi lucrările dosarului instanţa a reţinut că la data de 29 decembrie 2008 SC A.M.S.C. SRL Dragomireşti prin administrator M.I. a încheiat cu SC G. SRL Bucureşti reprezentată de G.I. contractul de vânzare-cumpărare nr. aaa prin care se obliga să livreze cumpărătorului produse metalurgice - oţel beton şi plase sudate, plata urmând să se facă la zi, prin ordin de plată - 20% - 30% din valoare, iar diferenţa să fie achitată cu file cec sau bilete la ordin, în termen de 30 - 45 zile.
Deşi, iniţial, aşa cum rezultă şi din plângerea formulată de societatea vânzătoare, cumpărătorul şi-a respectat obligaţiile asumate prin contract, pe parcursul derulării relaţiei de afaceri SC G. SRL a emis file cec, care au fost refuzate la plată, pe motivul lipsei de disponibil în contul bancar.
Astfel, la data de 28 noiembrie 2008 au fost refuzate la plată două file cec cu care administratorul M.I. girase achiziţionarea unor mărfuri, valoarea acestora fiind 106.653,17 RON.
De asemenea, la data de 31 decembrie 2008 Banca T. a sesizat Politia sectorului 1 Bucureşti cu faptul că un număr de 6 file cec emise de SC G. SRL în favoarea SC A.M.S.C. SRL Dragomireşti, în valoarea totală de 338.681,02 RON nu aveau asigurate la tras disponibilul suficient, fiind refuzate la plată.
Potrivit facturilor fiscale firmei SC G. SRL i-au fost livrate mărfuri în valoare totală de 1.404.341,77 RON, din care a rămas neachitată suma de 659.269, 47 RON.
Conform declaraţiei inculpatului, care a recunoscut relaţia contractuală cu partea civilă, dar şi neachitarea unei părţi din marfa ce i-a fost livrată, a înregistrat pierderi cu ocazia vânzării, datorită calităţii scăzute a fierului beton, pe care a fost nevoit să-l vândă la un preţ inferior celui de achiziţie.
Declaraţiile sale sunt însă contrazise de declaraţiile martorilor audiaţi în cauză, cumpărătorii ai mărfurilor vândute de inculpat şi care îi fuseseră livrate acestuia de către SC A.M.S.C. SRL Dragomireşti, care au arătat că au achiziţionat de la firma inculpatului diferite cantităţii de oţel - beton, după ce au fost contactaţi de către inculpat, care s-a deplasat firmele pe care le deţineau sau pe şantier şi au încheiat cu acesta contracte de vânzare-cumpărare fie în scris, fie verbal, negociind încă de la început termenii contractuali, atât cu privire la modalitatea de aprovizionare cu marfă, care urma să fie realizată de către inculpat, cât şi cu privire la preţul mărfurilor şi la data plăţii.
Astfel, încă de la momentul încheierii convenţiilor cu partenerii de afacerii, inculpatul a convenit să vândă mărfurile care proveneau de la SC M.E. Târgovişte, însoţite certificate de provenienţă, mărfuri pe care se obliga să le transporte la firmă sau chiar pe şantier, iar preţul de vânzare era deja stabilit şi se situa sub preţul practicat pe piaţă, plata urmând a se face în termen de câteva zile după primirea mărfii sau chiar pe loc.
Mai mult din declaraţiile martorilor a reieşit că niciuna dintre părţile contractante nu a negociat un preţ iniţial, pentru ca ulterior să sufere modificării datorite calităţii slabe a mărfurilor livrate, infirmând, de asemenea, declaraţiile inculpatului.
Au fost încheiate contracte de vânzare cu firma SC M.A. SRL Chitila, administrată de N.M., pentru care au fost emise facturile fiscale din 27 octombrie 2008, din 29 octombrie 2008, din 31 octombrie 2008, din 06 noiembrie 2008 şi din 11 noiembrie 2008 şi pentru care plata s-a făcut prin ordin de plată, în aceeaşi zi, aşa cum rezultă din actele ataşate cauzei. Martorul N.M. a declarat că marfa achiziţionată a fost de bună calitate şi nu a existat nici un motiv să o refuze, aceasta fiind corespunzătoare din punct de vedere calitativ.
De asemenea, marfa vândută firmei SC A.M. SRL Bucureşti, pentru care a fost încheiat contractul de furnizare marfă din 2 octombrie 2008, a fost livrată în baza facturilor din 08 octombrie 2008, pentru care s-a întocmit notele de recepţie din 08 octombrie 2008, din 20 noiembrie 2008, din 30 septembrie 2008, factura din 20 noiembrie 2008 şi notele de recepţie din 20 noiembrie 2008 şi din 05 noiembrie 2008. Martora P.G., director în cadrul acestei firme, a arătat că inculpatul a fost cel care s-a prezentat la sediul firmei unde funcţiona şi a prezentat o ofertă de oţel - beton, la preţuri bune, în raport de preţul mărfurilor, pentru care inculpatul a solicitat plata într-un termen foarte scurt, prin ordin de plată. Transporturilor mărfurilor a fost asigurat de inculpat şi a fost corespunzătoare standardelor româneşti, neavând o calitate inferioară, motiv pentru care nu au fost primite sesizări din partea Departamentului CTC cu privire la calitatea mărfurilor livrate, contrar celor afirmate de inculpat, care a arătat că s-ar fi constatat nereguli legate de calitatea mărfii şi a fost nevoit să scadă preţul de vânzare.
Afaceri asemănătoare au fost încheiate şi cu firma SC M.P. SRL Bucureşti, pe numele căreia au fost emise două facturi din 10 noiembrie 2008 şi din 10 decembrie 2009, privind achiziţonarea de plasă sudată, marfa fiind livrată de către inculpat şi neexistând probleme legate de calitatea mărfurilor, plata fiind făcută în termen de trei zile, potrivit declaraţiei martorului D.R. Şi martorul N.S. a arătat că a încheiat cu firma administrată de inculpat contractul de vânzare-cumpărare din 1 octombrie 2008, privind achiziţionarea de oţel - beton, prin contract stabilindu-se ca plata să se facă în termen de 30 de zile de la facturarea produselor, pentru care a fost emisă factura din 19 noiembrie 2008, achitată la data de 17 decembrie 2008.
Conform declaraţiilor martorului, marfa a fost de bună calitate, deţinând certificat de calitate emis de producătorul SC M.E. SA, iar preţul convenit cu inculpatul era sub preţul pieţei, negocierea preţului se datora, potrivit discuţiilor avute cu inculpatul, obţinerii mărfurilor prin compensare de la firma producătoare, neachitând nici TVA.
De asemenea, firma administrată de inculpat a derulat afacerii comerciale cu firma SC A.J.C. SRL Bucureşti, administrată de V.L., căreia i-a livrat oţel - beton, pentru care au fost emise facturile fiscale din 17 noiembrie 2008, din 18 decembrie 2008 şi din 7 mai 2008.
În contractul de prestări servicii nr. 250 din 15 decembrie 2008, părţile au convenit ca prestatorul SC G. SRL să livreze cantitatea de 600 tone oţel - beton, beneficiarul obligându-se să deconteze factura în termen de 30 zile de la data finalizării serviciilor, pe bază de proces-verbal, plata urmând a se face pe baza calculului preţului unitar de 50 RON/tonă, la care să se adauge TVA. P.L. a arătat şi el că l-a cunoscut pe inculpat la firma pe care o administrează SC A. SRL Doiceşti, acesta venind să facă o ofertă pentru vânzarea unor materiale de construcţii, convenind cu el să achiziţioneze oţel - beton, la un preţ sub preţul practicat de producător, şi pentru care plata să se facă pe loc.
A fost emisă din 26 noiembrie 2008, pentru care plata s-a realizat conform înţelegerii, în aceeaşi zi.
Inculpatul a livrat plasă sudată şi oţel - beton şi numitului C.N., emiţând facturile din 19 noiembrie 2008, plata realizându-se conform chitanţelor ataşate la dosarul cauzei în aceeaşi zi. Martorul a arătat că produsele au fost de bună calitate, neîntâmpinând probleme cu ocazia utilizării acestora.
S-a reţinut din probatoriul administrat, că inculpatul personal s-a ocupat de găsirea unor cumpărători pentru mărfurile achiziţionate de la partea civilă, că a depus stăruinţă pentru a se asigura că acestea vor fi cumpărate, stabilind în toate cazurile un preţ mai mic decât cel plătit iniţial de el şi care se situa sub preţul pieţei, fiind astfel tentant pentru cei interesaţi.
Preţul propus de inculpat şi acceptat de cumpărători a fost în toate cazurile mai mic decât cel de achiziţie, fără ca aceasta să se datoreze slabei calităţi a mărfurilor livrate, ori lipsei certificatelor de provenienţă sau a neconcordanţelor acestora din urmă cu produsele, aşa cum a invocat inculpatul, martorii infirmând că ar fi existat probleme de acest fel, ci menţionând că au primit marfă de calitate, conform standardelor şi certificatelor de provenienţă care le-au însoţit.
Nu a putut fi primită, apărarea inculpatului în sensul că a fost nevoit să ceară un preţ mai mic datorită calităţii mărfii, dar a continuat să facă afaceri cu partea civilă doar pentru că avea comenzi, în condiţiile în care chiar el a declarat că pierderile înregistrate de societatea sa erau mari, nefiind posibil ca în calitate de administrator al firmei să accepte să înregistreze constant pierderi în relaţiile cu un alt comerciant şi să continue în aceleaşi condiţii relaţiile de afaceri cu acesta.
Potrivit aceloraşi depoziţii de martori, inculpatul s-a asigurat, în acelaşi timp, şi că va primii banii curând, stabilind modalităţi de plată care să nu conducă la tergiversarea obţinerii preţului cerut.
Astfel, toţi partenerii de afaceri ai inculpatului au relatat că plata s-a făcut, conform solicitării exprese a acestuia, în cel mai scurt timp de la momentul livrării mărfurilor, respectiv în aceeaşi zi, prin ordin de plată - martorii N.M., P.L. sau cash - C.N., ori la câteva zile - D.R., P.G., N.S., V.L.
În aceste condiţii, deşi inculpatul a avut asigurate sumele de bani necesare achitării mărfurilor achiziţionate de la partea civilă nu i-a plătit la termenele stipulate întreaga cantitate care i-a fost furnizată, ci, mai mult a emis file cec care nu aveau acoperirea necesară, fiind, prin urmare refuzate la plată.
Intenţia inculpatului de neachitare a sumelor datorate către partea civilă se desprinde din aceea că a solicitat de la beneficiarii săi ca banii să-i fie plătiţi cash, şi nu prin bancă - C.N., sau atunci când s-au achitat prin ordin de plată au fost ridicaţi de urgenţă, înaintea termenelor scadente, lipsind-o pe partea civilă de posibilitatea de a -şi acoperii debitul.
În acest sens, au fost avute în vedere biletul la ordin din data de 11 decembrie 2008, scadent la data de 12 decembrie 2008, în valoare de 60.000 RON care a fost refuzat la plată, după ce în perioada 10 - 12 decembrie 2008 din contul SC G. SRL a fost retrasă suma de cca. 30.000 RON sau filele cec din datele de 18 decembrie 2008, în valoare de 65.898,80 RON şi de 58.138 RON refuzate şi ele la plată, după ce în perioada 16 - 18 decembrie 2008 din contul firmei administrată de inculpat a fost retrasă, chiar în ziua încasării suma de 63.000 RON (plângere Banca T.).
În aceste condiţii, deşi inculpatul a depus la dosarul cauzei dovada existenţei unor raporturi contractuale cu alţi comercianţi care îi datorau sume de bani, în condiţiile în care a rezultat că proceda la retragerea sumelor pe care le încasa din diverse surse înainte de scadenţa filelor cec emise de el sau a biletelor la ordin pe care chiar el le-a avalizat pentru SC A.M.S.C. SRL Dragomireşti, conform concluziilor Raportului de constatare tehnico-ştiinţifică din 17 septembrie 20092008 nu a putut fi primită apărarea sa, în sensul că numai blocajul financiar a fost cauza constatării incapacităţii sale de plată, fiind evident că nu a depus eforturi pentru a-şi alimenta contul la termenele scadente, ci dimpotrivă îl golea înaintea acestei date.
Instanţa de fond a apreciat, în raport de cele reţinute, că inculpatul se face vinovat de săvârşirea infracţiunii de înşelăciune, inducându-şi în eroare partenerul de afaceri SC A.M.S.C. SRL Dragomireşti că ar fi avut posibilitatea achitării sumelor rezultate în urma derulării contractului încheiat în anul 2008, şi emiţând instrumente de plată care nu aveau acoperirea necesară, motiv pentru care au fost refuzate la plată, în condiţiile în care a şi retras proviziile înainte de împlinirea datei scadenţei, cauzând un prejudiciu de 659.269,47 RON.
Astfel s-a apreciat a fi întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de înşelăciune prev. de art 215 alin. (1), (3), (4) şi (5) C. pen., texte de lege enunţate în şedinţă publică şi în baza cărora inculpatul a fost condamnat.
La individualizarea pedepsei, prima instanţă a avut în vedere prevederile art. 72 C. pen. referitoare la gradul de pericol social al faptei săvârşite, împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală, dar şi persoana inculpatului.
În speţă, s-a reţinut în sarcina inculpatului săvârşirea unei infracţiuni contra patrimoniului, care a avut consecinţe deosebit de grave, motiv pentru care a şi atras aplicarea alin. (5) al textului de lege incriminator, dar şi că inculpatul nu este la primul contact cu legea penală, fiind cercetat şi chiar condamnat anterior pentru săvârşirea unor fapte similare, aşa cum rezultă din fişa de cazier judiciar şi din copia Deciziei penale nr. 1007 din 2 iulie 2009 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, aspect care denotă insistenţă în săvârşirea unor fapte infracţionale de acelaşi gen şi implicit necesitatea luării unor măsuri severe faţă de acesta.
S-a apreciat că scopul educativ şi sancţionator al pedepsei poate fi atins totuşi şi prin aplicarea unei pedepse cu minimul special prevăzut de lege, însă prin privare de libertate, o altă modalitate de executare neputând fi de natură să asigure îndeplinirea cerinţelor art. 52 C. pen., în condiţiile în care fapte similare sunt tot mai dese în ultima perioadă, impunându-se ca autorităţile să reacţioneze ferm, pentru a preveni manifestări identice, iar în cazul inculpatului fiind necesară, constituind atât un mijloc de constrângere, dar şi de reeducare în spiritul respectării legilor.
Împrejurările invocate de inculpat, prin apărător, referitor la faptul că are o familie organizată şi depune stăruinţă în vedere acoperirii prejudiciului, nu au fost suficiente pentru a se dispune o altă modalitate de executare, în raport de atitudinea sa anterioară faţă de normele de drept şi ţinând seama de faptul că în cauză nu au fost produse dovezi, în sensul legii, că a achitat vreo parte din datoriile avute către partea civilă.
În consecinţă, inculpatului i-au fost interzise, ca pedeapsă accesorie, în baza disp. art. 71 C. pen., drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., apreciindu-se că nu sunt probe care să impună şi interzicerea dreptului de a alege.
Totodată, în raport de prevederile art. 215 alin. (5) C. pen. rap. la art. 65 C. pen. i-au fost interzise inculpatului, ca pedeapsă complementară şi drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., pe o perioadă apreciată ca suficientă pentru a-şi atinge scopul cerut de lege, raportat la fapta săvârşită şi care se va aplica după executarea pedepsei închisorii.
Întrucât inculpatul a fost reţinut pe o perioadă de 24 ore, de la data de 16 iunie 2009 până la 17 iunie 2009, în baza disp. art. 88 C. pen. s-a dedus din pedeapsa aplicată perioada menţionată.
Sub aspectul laturii civile, s-a reţinut că la data de 27 aprilie 2010 SC A.M.S.C. SRL Dragomireşti s-a constituit parte civilă cu suma de 659.269,47 RON, reprezentând contravaloarea mărfurilor livrate şi neachitate de către SC G. SRL.
Probatoriul a relevat că în baza contractului nr. aaa/2008 partea civilă a livrat mărfuri către firma inculpatului în sumă de 1.404.341,77 RON, potrivit facturilor depuse în cauză şi necontestate de inculpat, din care a fost achitată numai o parte, pentru suma de 659.269,47 RON, acesta emiţând instrumente de plată fără a avea acoperire în bancă, sumă care a rămas astfel neachitată până în prezent.
Prin urmare, s-a apreciat că sunt întrunite cerinţele art. 14 C. proc. pen. rap. la art. 346 C. proc. pen. şi art. 998 şi urm. C. civ., potrivit cărora cel care a cauzat un prejudiciu este obligat a-l repara, motiv pentru care acţiunea civilă a fost apreciată ca fiind întemeiată şi a fost admisă, cu consecinţa obligării inculpatului la plata sumei datorate către partea civilă.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel inculpatul G.I., criticând-o, în primul rând sub aspectul greşitei încadrări juridice a faptei, iar în al doilea rând, greşita individualizare a pedepsei (concluzii scrise fila 140 şi urm.).
În motivarea orală a apelului, inculpatul susţine, prin apărător, că prima instanţă nu a ţinut seama de Decizia nr. IX/2005 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţiile Unite prin care s-a stabilit încadrarea juridică a faptei de emitere de file cec fără acoperire.
Se susţine că partea vătămată nu a fost indusă în eroare cu prilejul încheierii contractelor de furnizare oţel - beton, ci a avut cunoştinţă de situaţia firmei inculpatului, cerând acestuia instrumente de plată drept "garanţie". Reprezentantul părţii vătămate cunoştea că inculpatul nu are disponibil necesar la momentul facturării şi că sumele de bani urmau să fie virate în cont la data vânzării mărfurilor de către inculpat.
Declaraţia dată de reprezentantul părţii vătămate numitul M.I. nu reflectă realitatea, întrucât nu recunoaşte că avea cunoştinţă de situaţia financiară a inculpatului. Mai mult decât atât, între cei doi au avut loc mai multe discuţii referitoare la stingerea datoriei prin eşalonări ori compensări cu nişte bunuri imobile (terenuri).
Se mai arată de către apărător că, incidentele de plată au apărut ca urmare a faptului că şi cumpărătorii inculpatului nu-i onorau obligaţiile de plată la termen, consecinţa fiind întreruperea acestui lanţ comercial între societăţi şi blocaj financiar.
Un alt aspect invocat de apărare în apel este faptul că prima instanţă nu a ţinut seama că inculpatul era de bună-credinţă, deoarece la achiziţionarea mărfii, achita părţii vătămate un avans de 25 - 30% prin bilete la ordin în alb.
În legătură cu individualizarea pedepsei inculpatul susţine că, prima instanţă nu a avut deloc în vedere că el este la primul conflict cu legea penală, a fost sincer şi a colaborat cu organele judiciare, că este de acord a achita restanţele părţii vătămate şi are o bună conduită socială şi familială.
Prin Decizia penală nr. 48 din 16 martie 2012, Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul G.I. împotriva Sentinţei penale nr. 190 din 18 mai 2011 pronunţată de Tribunalul Dâmboviţa.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de control judiciar a apreciat că infracţiunea de înşelăciune reţinută în sarcina inculpatului este probată în cauză şi nu se impune schimbarea încadrării juridice a faptei, iar pedeapsa aplicată este just individualizată.
Referitor la latura civilă a cauzei, s-a reţinut că în mod justificat a fost obligat inculpatul la plata sumelor neachitate către partea vătămată, în valoare de 659.269,47 RON.
Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs inculpatul G.I., solicitând, în principal, schimbarea încadrării juridice a faptei din infracţiunea de înşelăciune în infracţiunea de emitere de file cec fără acoperire, iar în subsidiar reducerea pedepsei, în raport de lipsa antecedentelor penale şi poziţia procesuală a inculpatului.
Inculpatul invocă cazurile de casare prevăzute de art. 3859 pct. 14 şi 17 C. proc. pen.
Criticile aduse sunt fondate doar în parte.
Analizând legalitatea şi temeinicia deciziei recurate prin prisma cazurilor de casare invocate, conform art. 3856 alin. (2) C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că recursul declarat de inculpat este fondat, urmând a fi admis ca atare pentru considerentele ce urmează.
Înalta Curte apreciază că situaţia de fapt a fost bine stabilită de instanţa de fond în urma coroborării tuturor probelor administrate atât în faza de urmărire penală, cât şi în faza de cercetare judecătorească, încadrarea juridică dată faptei este justă, fiind corespunzătoare situaţiei de fapt reţinută, în mod corect reţinând instanţa de fond că în cauză sunt întrunite condiţiile tragerii la răspundere penală a inculpatului sub aspectul comiterii infracţiunii prev. de art. 215 alin. (1), (3), (4) şi (5) C. pen.
Solicitarea inculpatului de schimbare a încadrării juridice a faptei în infracţiunea prev. de art. 84 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 59/1934 nu poate fi primită.
Practica judiciară a stabilit diferenţa care există între infracţiunea de înşelăciune - prin emiterea de file cec fără acoperire şi infracţiunea prev. de art. 84 pct. 2 din Legea nr. 59/1934 în sensul că infracţiunea din urmă există în cazul în care beneficiarul cecului are cunoştinţă, în momentul emiterii, că nu există disponibil necesar acoperirii acestuia la tras, iar în cazul în care beneficiarul nu cunoaşte această situaţie financiară este vorba de infracţiuni de înşelăciune prev. de art. 215 alin. (4) C. pen.
În cauza de faţă, aşa cum s-a reţinut, inculpatul a achiziţionat produse de la partea civilă pentru plata cărora a emis file cec şi un bilet la ordin, fără a încunoştinţa reprezentanţii acesteia de lipsa de disponibil în cont.
S-a mai reţinut că aceste achiziţii de marfă s-au efectuat într-un termen de circa o lună de la plata avansului, însă până la scadenţa instrumentelor de plată, în scopul de a avea mai multă marfă disponibilă (pe stoc).
Raportând dispoziţiile art. 215 alin. (1) şi (3) C. pen. la cauza dedusă judecăţii, Înalta Curte constată că în mod corect s-a reţinut că inculpatul G.I. a săvârşit infracţiunea de înşelăciune prev. de art. 215 alin. (1), (3), (4) şi (5) C. pen. întrucât din probatoriul administrat rezultă că acesta a indus în eroare reprezentantul părţii civile pe parcursul derulării contractului încheiat.
Un aspect concludent din care rezultă intenţia specifică infracţiunii de înşelăciune constă în aceea că inculpatul retrăgea banii de la instituţiile bancare imediat după revânzarea bunurilor achiziţionate de la partea vătămată, operaţiune efectuată de inculpat înainte ca instrumentele de plată emise de el către partea vătămată să ajungă la scadenţă şi ca banca să le onoreze.
Pe de altă parte, cei care au cumpărat produsele oferite de inculpat, martori în prezenta cauză, au declarat că inculpatul solicită ca plata să se facă în aceeaşi zi de la livrare, dacă este posibil direct (cash) ori prin ordin de plată.
Referitor la al doilea motiv de recurs formulat în subsidiar şi care vizează o nouă individualizare a pedepsei în sensul reducerii acesteia, Înalta Curte constată că este întemeiat sub aspectul cuantumului pedepsei.
Examinarea criticii formulate de inculpaţi va fi analizată prin prisma cazului de casare menţionat, respectiv art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., când s-au aplicat pedepse greşit individualizate în raport cu prevederile art. 72 C. pen. sau în alte limite decât cele prevăzute de lege.
Astfel, Înalta Curte constată că în cauză, la individualizarea pedepsei, instanţa de fond, precum şi instanţa de control judiciar nu au avut în vedere împrejurările concrete în care fapta a fost săvârşită, pericolul social al faptei şi persoana inculpatului.
În argumentarea punctului de vedere îmbrăţişat, Curtea reţine că potrivit art. 72 din C. pen., la stabilirea şi aplicarea pedepselor se ţine seama de dispoziţiile părţii generale a acestui cod, de limitele de pedeapsă fixate în legea specială, de gradul de pericol social al faptelor săvârşite, de persoanele infractorilor şi de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.
Chiar dacă individualizarea pedepsei este un proces interior, strict personal al judecătorului, ea nu este totuşi un proces arbitrar, subiectiv, ci, din contră, el trebuie să fie rezultatul unui examen obiectiv al întregului material probator, studiat după anumite reguli şi criterii precis determinate.
Înscrierea în lege a criteriilor generale de individualizare a pedepsei înseamnă consacrarea explicită a principiului individualizării pedepsei, aşa încât respectarea acestuia este obligatorie pentru instanţă.
Ca să-şi poată îndeplini funcţiile care-i sunt atribuite în vederea realizării scopului său şi al legii, pedeapsa trebuie să corespundă sub aspectul naturii (privativă sau neprivativă de libertate) şi duratei, atât gravităţii faptei şi potenţialului de pericol social pe care îl prezintă, în mod real persoana infractorului, cât şi aptitudinii acestuia de a se îndrepta sub influenţa pedepsei.
Funcţiile de constrângere şi de reeducare, precum şi scopul preventiv al pedepsei, pot fi realizate numai printr-o justă individualizare a sancţiunii, care să ţină seama de persoana căreia îi este destinată, pentru a fi ajutată să se schimbe, în sensul adaptării la condiţiile socio-etice impuse de societate.
Sub aspectul individualizării pedepsei, trebuie efectuată o justă adecvare cauzală a criteriilor generale prev. de art. 72 C. pen., ţinându-se cont de gradul de pericol social al faptei comise, de circumstanţele reale ale săvârşirii ei, dar şi de circumstanţele personale ale inculpatului (atitudinea cu privire la fapta comisă, antecedenţa penală).
Exemplaritatea pedepsei produce efecte atât asupra conduitei infractorului contribuind la reeducarea sa, cât şi asupra altor persoane care, văzând constrângerea la care este supus acesta, sunt puse în situaţia de a reflecta asupra propriei lor comportări viitoare şi de a se abţine de la săvârşirea de infracţiuni.
Fermitatea cu care o pedeapsă este aplicată şi pusă în executare, intensitatea şi generalitatea dezaprobării morale a faptei şi făptuitorului, condiţionează caracterul preventiv al pedepsei care totdeauna, prin mărimea privaţiunii trebuie să reflecte gravitatea infracţiunii şi gradul de vinovăţie a făptuitorului.
Numai o pedeapsă justă şi proporţională este de natură să asigure atât exemplaritatea, cât şi finalitatea acesteia, prevenţia specială şi generală înscrise şi în Codul penal român, în art. 52 alin. (1), potrivit căruia "scopul pedepsei este prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni."
Fireşte, în lumina criteriilor prev. de art. 72 C. pen., gravitatea completă a unei activităţi infracţionale trebuie stabilită consecutiv unui examen aprofundat şi cuprinzător al tuturor elementelor interne specifice faptei şi făptuitorului.
În acelaşi timp însă, se impune ca în cadrul operaţiei de individualizare a pedepsei, judecătorul să ia în considerare împreună toate criteriile prevăzute de norma legală amintită, să le evalueze laolaltă şi, după caz, să le acorde o pondere deosebită fiecăruia dintre acestea, determinată de propriul lor conţinut, în vederea stabilirii pedepsei celei mai corespunzătoare pentru reeducarea celui condamnat.
Astfel, Înalta Curte constată că pedeapsa de 7 ani închisoare, cu executare în regim de detenţie, constituie o replică socială adecvată gravităţii infracţiunii şi periculozităţii inculpatului, de natură a realiza scopul şi a îndeplini funcţiile pedepsei prevăzute de art. 52 C. pen.
Prin urmare, faţă de cele învederate, Înalta Curte constată că în cauză nu s-a făcut o corectă individualizare a sancţiunii dispuse faţă de inculpat, motiv pentru care, în temeiul art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., va admite recursul declarat de inculpat, va casa decizia penală în totalitate şi Sentinţa penală nr. 190 din 18 mai 2011 pronunţată de Tribunalul Dâmboviţa numai cu privire la individualizarea pedepsei şi, în rejudecare, va reduce pedeapsa aplicată inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 215 alin. (1), (3), (4) şi (5) C. pen. de la 10 ani închisoare la 7 ani închisoare, urmare reţinerii dispoziţiilor art. 74 alin. (2) şi art. 76 alin. (2) C. pen.
Se vor menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei.
Onorariul apărătorului desemnat din oficiu se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de inculpatul G.I. împotriva Deciziei penale nr. 48 din 16 martie 2012 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Casează în totalitate decizia penală şi în parte Sentinţa penală nr. 190 din 18 mai 2011 pronunţată de Tribunalul Dâmboviţa, numai cu privire la individualizarea pedepsei şi în rejudecare.
Reduce pedeapsa principală aplicată inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 215 alin. (1), (3), (4) şi (5) C. pen., de la 10 ani închisoare la 7 ani închisoare, urmarea reţinerii dispoziţiilor art. 74 alin. (2) şi art. 76 alin. (2) C. pen.
Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei.
Onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 50 RON, se va suporta din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 14 decembrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4159/2012. Penal. Omorul deosebit de grav... | ICCJ. Decizia nr. 4170/2012. Penal → |
|---|
