ICCJ. Decizia nr. 4186/2012. Penal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 4186/2012
Dosar nr. 5418/104/2012/a2
Şedinţa publică din 14 decembrie 2012
Asupra recursului de faţă,
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea din 7 decembrie 2012 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, pronunţată în Dosarul nr. 5418/104/2012, învestită cu judecarea cauzei în calea de atac a apelului, în baza art. 3002 raportat la art. 160b alin. (3) C. proc. pen., s-a dispus menţinerea stării de arest preventiv a inculpatului M.F. (fiul lui M. şi al I., născut în Slatina, jud. Olt), arestat în baza mandatului de arestare preventivă din 6 septembrie 2012, emis de Tribunalul Olt în Dosarul nr. 5122/104/2012.
Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa de apel a reţinut că în cauză sunt îndeplinite atât condiţiile prev. de art. 143 C. proc. pen., cât şi condiţiile cumulative instituite de art. 148 lit. f) C. proc. pen.
În ceea ce priveşte condiţia prev. de art. 143 C. proc. pen., Curtea a reţinut că în cauză există probe temeinice, în sensul art. 681 C. proc. pen., din care rezultă presupunerea rezonabilă că inculpatul M.F. a săvârşit infracţiunea pentru care instanţa de fond a dispus condamnarea.
De asemenea, instanţa constată că sunt îndeplinite şi condiţiile cumulative prev. de art. 148 lit. f) C. proc. pen., respectiv pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea pentru care este judecat este închisoare mai mare de 4 ani şi există probe că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă pericol concret pentru ordinea publică.
Împotriva acestei încheieri a formulat recurs inculpatul M.F., solicitând revocarea măsurii şi punerea sa în stare de libertate.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, examinând recursul în conformitate cu disp. art. 38514 C. proc. pen., pe baza lucrărilor şi a materialului din dosarul cauzei, constată că acesta este nefondat pentru considerentele ce urmează.
Analizând actele şi lucrările dosarului, Curtea constată că temeiurile care au determinat arestarea iniţială a inculpatului M.F. se menţin, fiind îndeplinită una din condiţiile alternative prev. de art. 160b alin. (3) C. proc. pen.
Sub aspectul dispoziţiilor art. 143 C. proc. pen., raportat la art. 681 C. proc. pen., Curtea constată că probatoriul administrat până în prezent nu a făcut să înceteze presupunerea rezonabilă că inculpatul a comis infracţiunea pentru care a fost arestat şi ulterior trimis în judecată.
Referitor la dispoziţiile art. 148 lit. f) C. proc. pen., Curtea constată că şi acestea sunt întrunite, în sensul că infracţiunea de săvârşirea căreia este acuzat recurentul inculpat (art. 20 rap. la art. 174 alin. (1), art. 175 alin. (1) lit. c) C. pen. rap. la art. 176 alin. (1) lit. a) C. pen.) este sancţionată cu închisoarea mai mare de 4 ani, iar lăsarea acestuia în libertate prezintă în continuare un pericol concret pentru ordinea publică.
În acest context, se impune sublinierea că în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, în special cu referire la unele cauze împotriva Franţei (Letellier vs. France) s-a admis că, prin gravitatea deosebită şi prin reacţia particulară a opiniei publice, anumite infracţiuni pot suscita o tulburare a societăţii de natură să justifice o detenţie preventivă.
Timpul scurs de la momentul luării măsurii arestării preventive nu este de natură a atenua în mod semnificativ impactul negativ pe care l-ar avea asupra opiniei publice judecarea inculpatului în stare de libertate pentru o infracţiune de o asemenea gravitate, existând riscul săvârşirii unor noi astfel de fapte.
Timpul scurs de la momentul luării măsurii arestării preventive nu este de natură a atenua în mod semnificativ impactul negativ pe care l-ar avea asupra opiniei negativ pe care l-ar asupra opiniei publice judecarea inculpatului în stare de libertate pentru o infracţiune de o asemenea gravitate, existând riscul săvârşirii unor noi astfel de fapte.
Pe de altă parte, acest interval de timp nu are nici caracter nerezonabil faţă de particularităţile cauzei şi de diligenţele sporite cu care au acţionat organele judiciare, în prezent cauza aflându-se în faţa instanţei de apel.
Convenţia Europeană a Drepturilor Omului stipulează în art. 5 parag. 1 lit. c) necesitatea existenţei unor motive rezonabile de a presupune că persoana privată de libertate a comis o infracţiune, garantând, astfel, temeinicia măsurii privative de libertate şi caracterul său nearbitrar.
Prin hotărârea Calejja v.Malta, Curtea a apreciat că faptele probatorii care ar putea da naştere unei bănuieli legitime nu trebuie să fie de acelaşi nivel cu cele necesare pentru a justifica o condamnare.
În speţa dedusă judecăţii se are în vedere nu numai conformitatea cu dispoziţiile procedurale ale dreptului intern, ci şi caracterul plauzibil al bănuielilor care au condus la menţinerea măsurii privative de libertate, precum şi legitimitatea scopului urmărit de măsura luată.
La acest moment procesual, Curtea nu identifică vreun motiv întemeiat pentru punerea în libertate, ci apreciază că întregul material probator administrat în cauză, menţionat prin Sentinţa penală nr. 195 din 6 noiembrie 2012, de condamnare, impune privarea de libertate, în continuare, iar nu vreo altă măsură preventivă, arestarea preventivă fiind singura aptă să atingă scopul preventiv reglementat de art. 136 C. proc. pen.
Tot astfel, se apreciază că măsura arestării preventive se impune a fi menţinută şi prin raportare la exigenţele art. 5 parag. 3 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului care protejează dreptul la libertate al persoanei, câtă vreme se bazează pe motive pertinente suficiente a o justifica.
Pertinenţa şi suficienţa acestor motive se apreciază de instanţă în ansamblul circumstanţelor particulare ale cauzei şi prin raportare la prevederile art. 136 C. proc. pen., privarea de libertate a inculpatului fiind necesară şi pentru buna desfăşurare a procesului penal, în cauză fiind respectate toate garanţiile procesuale de care aceasta se bucură conform legislaţiei în vigoare.
În consecinţă, în baza disp. art. 3002 rap. la art. 160b alin. (3) C. proc. pen., Curtea va constata legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive a inculpatului şi va menţine starea de arest preventivă acestuia.
Pe cale de consecinţă, constatând că măsura arestării preventive a fost luată cu respectarea prevederilor legale şi că nu s-au schimbat temeiurile avute în vedere la momentul arestării preventive, în acord cu art. 139 alin. (1) şi (3) C. proc. pen., urmează a respinge, ca nefondat, recursul formulat de inculpatul M.F.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va obliga inculpatul la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul M.F. împotriva încheierii din 7 decembrie 2012 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, pronunţată în Dosarul nr. 5418/104/2012.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 14 decembrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1110/2012. Penal | ICCJ. Decizia nr. 1088/2012. Penal. Iniţiere, constituire de... → |
|---|
