ICCJ. Decizia nr. 1110/2012. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 1110/2012
Dosar nr. 10129/1/2008
Şedinţa publică din 21 februarie 2012
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la Tribunalul Olt la 1 iulie 2002, reclamanta I.F. a chemat în judecată pe pârâţii S.C. O. S.A. Slatina, S.C. Z.O.E. S. Slatina, Z.M., S.C. R. S.R.L. reprezentată prin A.C., D.I. şi D.M., solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună restituirea morii ţărăneşti din comuna Slătioara, judeţul Olt, împreună cu toate instalaţiile aferente şi a clădirii din cărămidă acoperită cu tablă, împreună cu suprafaţa de 320 m.p. S-a mai solicitat restituirea casei de locuit cu 4 camere, în suprafaţă de 100 m.p., a şopronului din zidărie acoperit cu tablă, în suprafaţă de 80 m.p., a magaziei din scândură în suprafaţă de 100 m.p., şi a terenului aferent în suprafaţă de 7000 m.p. împrejmuit cu gard şi deţinut de S.C. O. S.A..
S-a solicitat, totodată, obligarea pârâtei S.C. O. la plata contravalorii casei de locuit cu 5 camere din zidărie, în suprafaţă de 150 m.p., precum şi obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea acţiunii, întemeiate în drept pe dispoziţiile art. 480 C. civ. şi ale art. 1, 7, 9 şi 20 din Legea nr. 10/2001, reclamanta a arătat că este unica moştenitoare a fostului proprietar al imobilelor menţionate, I.D., şi că acestea au fost naţionalizate abuziv, iar urmare a unor transferuri succesive au ajuns în folosinţa şi, respectiv, proprietatea pârâţilor. Astfel, ca efect al Legii nr. 15/1990, moara a intrat în patrimoniul S.C. O. S.A., care, ignorând dispoziţiile Legii nr. 112/1995 şi ale Legii nr. 10/2001, a înstrăinat celorlalţi pârâţi o parte din imobile.
Reclamanta a precizat că la notificarea formulată în baza Legii nr. 10/2001, S.C. O. S.A. i-a comunicat că deţine numai 5321 m.p. din terenul în suprafaţă totală de 7000 m.p., iar pentru diferenţă, deşi a solicitat relaţii de la Primăria comunei Slătioara, nu a primit niciun răspuns.
Prin Sentinţa civilă nr. 1083 din 17 decembrie 2002, Tribunalul Olt a respins ca neîntemeiată acţiunea reclamantei, reţinând că imobilele revendicate au fost incluse în patrimoniul S.C. O. S.A., societate privatizată, la care statul nu deţine niciun aport de capital. S-a constatat că în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 27 din Legea nr. 10/2001, conform cărora pentru imobilele preluate de stat cu titlu valabil şi evidenţiate în patrimoniul unor societăţi comerciale privatizate cu respectarea dispoziţiilor legale, persoana îndreptăţită are dreptul doar la măsuri reparatorii prin echivalent, cererea urmând să fie adresată unităţii publice care a efectuat privatizarea.
S-a apreciat ca fiind lipsită de suport probator susţinerea formulată de reclamantă în sensul că bunurile proprietatea sa au fost înstrăinate de pârâta S.C. O. S.A. către ceilalţi pârâţi cu rea credinţă şi cu încălcarea dispoziţiilor Legii nr. 10/2001.
Împotriva sentinţei menţionate a declarat apel reclamanta I.F. criticând-o ca nelegală şi netemeinică pentru aprecierea eronată a probelor administrate în sensul reţinerii preluării imobilelor în litigiu cu titlu valabil, deşi a dovedit preluarea fără titlu şi reaua-credinţă a pârâtei la cumpărarea acestora, în condiţiile în care avea cunoştinţă de cererea sa de restituire în natură în baza Legii nr. 112/1995.
Prin Decizia civilă nr. 633 din 26 martie 2004, Curtea de Apel Craiova a admis apelul reclamantei, a anulat sentinţa atacată şi a reţinut cauza spre rejudecare, pentru stabilirea situaţiei juridice a imobilului.
Prin Decizia civilă nr. 2950 din 22 noiembrie 2005, Curtea de Apel Craiova, secţia civilă, a admis în parte acţiunea reclamantei I.F. (decedată în cursul procesului), acţiune continuată de moştenitorul acesteia, R.S.M., şi a constatat calitatea de persoană îndreptăţită la măsuri reparatorii în echivalent pentru imobilele: teren în suprafaţă de 7000 m.p. pe raza localităţii Slătioara, judeţul Olt, moară (clădire) în suprafaţa de 320 m.p., casă de locuit în suprafaţă de 100 m.p., magazie în suprafaţă de 100 m.p. şi şopron în suprafaţă de 80 m.p., toate construcţiile menţionate fiind situate pe terenul în litigiu.
În motivarea hotărârii, instanţa de apel a avut în vedere expertiza efectuată de expert B.R., care a constatat că, în prezent, nu mai există utilajele de morărit inventariate la naţionalizare, moara fiind în patrimoniul pârâtei S.C. O. S.A. până în anul 1999, când a fost vândută celorlalţi pârâţi.
S-a considerat că moara era sistematică şi intra astfel sub incidenţa art. 50 din Legea nr. 119/1948, astfel că preluarea s-a făcut cu titlu valabil, neputându-se restitui în natură, conform art. 29 din Legea nr. 10/2001.
S-a avut în vedere raportul de expertiză O.G., care a constatat că în timp ce clădirea morii există în integralitatea sa, fiindu-i executate planşee din beton armat, în schimb şopronul şi magazia au fost demolate, iar din casa de locuit s-a demolat o parte, în limita a 27,40 m.p.
S-a considerat că nu se impune restituirea întrucât, anterior intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, casa de locuit a fost înstrăinată de deţinătoarea S.C. O. S.A., iar actul de vânzare-cumpărare nu a fost atacat.
Totodată, s-a reţinut că, pentru cele două construcţii demolate, se impune acordarea de măsuri reparatorii în echivalent, conform art. 1 alin. (2) din Legea nr. 10/2001.
În privinţa terenului de 7000 m.p., preluat odată cu moara, s-a avut în vedere că a operat vânzarea, iar actele de înstrăinare încheiate nu au fost pretinse ca fiind afectate de nulitate.
S-a considerat că, raportat la prevederile art. 1 lit. a) - h), 3, 4 şi 10 din Legea nr. 10/2001, persoanei îndreptăţite i se cuvin măsuri reparatorii prin echivalent.
Împotriva deciziei menţionate a declarat recurs reclamantul R.S.M., recurs ce a fost admis prin Decizia nr. 8411 din 20 octombrie 2006 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin care s-a casat hotărârea menţionată şi s-a trimis cauza pentru rejudecarea fondului la aceeaşi instanţă.
Pentru a pronunţa această decizie, instanţa de recurs a apreciat că se impune suplimentarea probatoriului, eventual cu o expertiză de specialitate, pentru a se verifica deţinătorii imobilelor solicitate în temeiul Legii nr. 10/2001, în actuala configuraţie.
S-a considerat că nu a fost lămurit nici regimul juridic al imobilelor în litigiu, care au făcut obiectul privatizării încă din anul 1999, în beneficiul societăţii pârâte, care le-a înstrăinat prin acte intitulate ";facturi";.
S-a apreciat că este necesară completarea probatoriului în vederea determinării măsurilor reparatorii stabilite în sarcina fiecărui intimat.
Rejudecând cauza, după completarea probatoriului cu expertiză topo, construcţii şi expertiză pentru verificarea situaţiei instalaţiilor şi a utilajelor de morărit, Curtea de Apel Craiova, secţia civilă, prin Decizia civilă nr. 286 din 22 septembrie 2008, a admis în parte acţiunea formulată de reclamanta I.F., continuată, ca urmare a decesului acesteia, de moştenitorul R.S.M.
S-a constatat că reclamantul este îndreptăţit la măsuri reparatorii prin echivalent pentru următoarele imobile: teren în suprafaţă de 7000 m.p. în valoare de 109.204,90 RON, gard împrejmuitor, în valoare de 4431 RON, clădire moară ţărănească în suprafaţă de 320 m.p., casă de locuit cu 4 camere, în suprafaţă de 100 m.p., casă de locuit cu 5 camere, în suprafaţă de 150 m.p., şopron în suprafaţă de 80 m.p. şi magazie în suprafaţă de 100 m.p., construcţii în valoare totală de 500.412,60 RON.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de apel a reţinut că, prin procesul-verbal din 13 iunie 1948, s-au preluat de la autorul reclamantului, P.I., construcţiile menţionate şi terenul în suprafaţă de 7000 m.p., în temeiul Legii nr. 119/1948.
S-a constatat că reclamantul a făcut dovada calităţii sale de persoană îndreptăţită la măsurile reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001, a dreptului de proprietate al autorului său asupra imobilelor în litigiu şi a preluării abuzive a acestora de către stat, în condiţiile art. 1 şi 3 din lege.
S-a avut în vedere că imobilele au fost evidenţiate în patrimoniul pârâtei S.C. O. S.A., societatea privatizată prin cumpărarea de acţiuni, conform contractelor nr. X/1997 şi nr. Y/1999, ulterior moara a fost vândută la licitaţie publică către S.C. Z.O.E. S. Slatina, prin contractul de vânzare-cumpărare din 21 noiembrie 2000, iar o parte din clădiri au fost dobândite prin contractul din 9 februarie 1999 de S.C. A. S.R.L., iar construcţia denumita ";clădire covoare"; a fost cumpărată de D.M. prin contractul din 3 iulie 1997 (încheiat de S.C. O.).
Prin considerente, instanţa de apel a reţinut că, din terenul de 7000 m.p., suprafaţa de 5535,29 m.p. a făcut obiectul contractelor de vânzare-cumpărare încheiate de S.C. O. S.A., după cum urmează: suprafaţa de 1136,36 m.p. a făcut obiectul contractului nr. Z/2002 încheiat de S.C. A. S.R.L., suprafaţa de 2167 m.p. a făcut obiectul contractului nr. X/1997 încheiat de S.C. M. S.R.L. (D.M.), suprafaţa de 1862,56 m.p. a fost dobândită de S.C. Z.O.E. S., în baza contractului nr. Z/2002, 340 m.p. au fost cumpăraţi de Z.M. prin contractul nr. W/2002, iar 30 m.p. de D.I., prin contractul nr. T/1998.
S-a constatat că pentru diferenţa până la 7000 m.p. s-a constituit dreptul de proprietate în baza legilor fondului funciar, conform titlului de proprietate nr. X/2000 eliberat de Comisia Judeţeană Olt, în favoarea Parohiei ";S.A.M. şi G., în limita suprafeţei de 1679 m.p., ulterior transmisă prin contractul de schimb nr. T/2002, soţilor D.M. şi I.
S-a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 29 din Legea nr. 10/2001 (ale cărui modificări aduse prin Legea nr. 247/2005 au fost declarate neconstituţionale prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 829/2008), constatându-se că preluarea morii a cărei restituire s-a solicitat s-a făcut cu titlu valabil, respectându-se dispoziţiile legale în vigoare la momentul preluării, întrucât, aşa cum s-a reţinut prin expertiza efectuată la prima instanţă de expert B.R., moara se încadra în categoria celor sistematice conform art. 50 din Legea nr. 119/1948.
Prin urmare, s-a apreciat că moara, evidenţiată în patrimoniul S.C. O. S.A., societate legal privatizată, nu poate fi restituită în natură, reclamantul fiind îndreptăţit la despăgubiri.
S-a considerat că nu poate forma obiect al restituirii în natură nici terenul de 7000 m.p., atâta timp cât actele de înstrăinare încheiate de S.C. O. S.A., în procesul reorganizării, nu au fost contestate în conformitate cu prevederile art. 45 din Legea nr. 10/2001, aceeaşi soluţie impunându-se şi pentru gardul împrejmuitor al terenului.
Privitor la construcţiile preluate abuziv odată cu moara, s-a avut în vedere expertiza efectuată în cauză de expert P.I., care a constatat că, din cele 4 clădiri, este în fiinţă casa cu 5 camere, în care funcţionează un atelier de vulcanizare, în timp ce casa cu 4 camere, şopronul şi magazia au fost demolate.
Împotriva deciziei menţionate a declarat recurs, în termenul legal, reclamantul R.S.M., criticând-o ca nelegală pentru motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Dezvoltând motivele de recurs, reclamantul a susţinut că instanţa de fond nu s-a conformat îndrumărilor obligatorii ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, date prin decizia de casare, în sensul că nu a statuat cu certitudine cine sunt proprietarii actuali ai imobilelor solicitate prin acţiune şi a preferat să dea relevanţă unor facturi în baza cărora intimaţii au cumpărat doar active şi nu terenuri. S-a învederat că se impunea restituirea în natură a terenului în suprafaţă de 7000 m.p., intimaţii neputând fi consideraţi dobânditori de bună-credinţă, deoarece toate actele de înstrăinare au fost încheiate la o dată ulterioară notificărilor şi demersurilor făcute de autoarea reclamantului încă din anul 1993, cunoscute de intimaţi, în calitate de chiriaşi ai S.C. O. S.A..
O altă critică a vizat faptul că valoarea măsurilor reparatorii este disproporţionată în raport cu valoarea de piaţă a imobilelor revendicate, expertizele fiind efectuate în diferite faze procesuale, cu mulţi ani în urmă, în 2005 şi respectiv 2007.
S-a susţinut că soluţia atacată este injustă şi în ceea ce priveşte instalaţiile şi utilajele aferente morii, în condiţiile în care nu s-a stabilit în mod cert dacă acestea au fost casate, distruse, înlocuite sau transferate la altă moară şi nici dacă, la data formulării notificării acestea existau sau nu.
Urmare a decesului intimatului D.M. la 26 iulie 2010, s-a dispus introducerea în cauză a moştenitoarei D.I., în calitate de soţia supravieţuitoare.
Examinând criticile invocate de recurentul reclamant, raportat la motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Curtea va constata că recursul este nefondat pentru considerentele ce succed:
Critica vizând încălcarea dispoziţiilor Deciziei de casare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 8411 din 20 octombrie 2006, respectiv a art. 315 C. proc. civ. sunt nefondate.
Astfel, în vederea clarificării situaţiei juridice a imobilelor solicitate în temeiul Legii nr. 10/2001 şi a deţinătorilor acestora, urmare a înstrăinărilor de către S.C. O. S.A., în rejudecare, Curtea de Apel Craiova a solicitat relaţii de la Primăria Slătioara şi a dispus efectuarea unor expertize topo, construcţii şi pentru verificarea situaţiei instalaţiilor şi utilajelor de morărit.
Probele administrate au relevat faptul că, prin procesul-verbal din 13 iunie 1948, s-au preluat de la autorul reclamantului, P.I., o moară cu suprafaţa construită de 300 m.p., o casă de locuit cu 4 camere, o casă cu 5 camere, o magazie, un şopron şi suprafaţa de teren de 7000 m.p., în temeiul Legii nr. 119/1948.
Imobilele au fost evidenţiate în patrimoniul pârâtei intimate S.C. O. S.A., societate comercială privatizată prin cumpărarea de acţiuni, conform contractelor nr. 39/1997 şi 5/1999, iar ulterior au fost înstrăinate mai multor persoane fizice şi juridice.
Situaţia de fapt stabilită de instanţa de apel nu a fost contestată de reclamantul-recurent, acesta criticând decizia atacată numai din perspectiva acordării relevanţei juridice actelor de înstrăinare a activelor şi construcţiilor şi nu a terenului de 7000 m.p.
În condiţiile în care, din terenul de 7000 m.p., suprafaţa de 5535,29 m.p. a făcut obiectul contractelor de vânzare-cumpărare încheiate de S.C. O. S.A. şi nu s-a cerut constatarea nulităţii actelor de înstrăinare conform art. 45 din Legea nr. 10/2001, critica menţionată nu poate fi examinată.
În consecinţă, se va constata că terenul în suprafaţă de 7000 m.p. nu putea forma obiect al restituirii în natură, cu atât mai mult cu cât pentru o parte din suprafaţă s-a reconstituit dreptul de proprietate în temeiul legilor fondului funciar în favoarea Parohiei ";S.A.M.G.";, prin titlul de proprietate nr. X/2000 eliberat de Comisia Judeţeană Olt.
Celelalte critici, referitoare la valoarea disproporţionată a măsurilor reparatorii şi neacordarea de despăgubiri şi pentru instalaţiile şi utilajele aferente morii nu vor fi examinate, întrucât nu se circumscriu motivului de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Aceste critici se referă, în realitate, la interpretarea eronată a probatoriului administrat, nemaiputând fi valorificate pe calea recursului, ca urmare a abrogării pct. 11 al art. 304 C. proc. civ.
Pentru toate aceste considerente, Curtea va constata că recursul reclamantului este nefondat şi, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., îl va respinge.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul R.S.M. împotriva Deciziei nr. 286 din 22 septembrie 2008 a Curţii de Apel Craiova, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 februarie 2012.
+++++
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2955/2011
Dosar nr. 18283/118/2010
Şedinţa publică din 7 septembrie 2011
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
A. Prin Sentinţa penală nr. 33 din 27 ianuarie 2011, Tribunalul Constanţa a dispus:
";În baza art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. şi aplicarea art. 3201 alin. (7) C. proc. pen, art. 74 alin. (2) C. pen. - art. 76 lit. b) C. pen. condamnă pe inculpatul C.M. zis R. (fiul lui N. şi V., n. 17 august 1978, în Constanţa, recidivist, cu domiciliu în Constanţa, fără ocupaţie, fără loc de muncă, necăsătorit) la pedeapsa de 5 ani închisoare şi 4 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen ca pedeapsă complementară, pentru infracţiunea de trafic de droguri de mare risc.
În baza art. 26 rap. la art. 3 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. şi aplicarea art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., art. 74 alin. (2) C. pen., art. 76 lit. a) C. pen. condamnă pe inculpatul C.M. la pedeapsa de 8 ani închisoare şi 4 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen. ca pedeapsă complementară pentru infracţiunea de complicitate la introducerea în ţară de droguri de mare risc.
În baza art. 271 din Legea nr. 86/2006 privind C. vam. cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. şi aplicarea art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., art. 74 alin. (2) C. pen., art. 76 lit. d) C. pen., condamnă pe inculpatul C.M. la pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare, pentru infracţiunea de introducere în ţară, fără drept, a unei arme.
În baza art. 279 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. şi aplicarea art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., art. 74 alin. (2) C. pen., art. 76 lit. d) C. pen. condamnă pe inculpatul C.M. la pedeapsa de 1 an închisoare pentru infracţiunea de nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor.
În baza art. 33 lit. a) C. pen., art. 34 lit. b) C. pen., art. 35 C. pen. contopeşte pedepsele principale şi complementare aplicate de 5 ani închisoare şi 4 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen, 8 ani închisoare şi 4 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen., 1 an şi 6 luni închisoare, 1 an închisoare, în final inculpatul C.M. va executa pedeapsa cea mai grea de 8 ani închisoare şi 4 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen.
În baza art. 61 C. pen. revocă beneficiul liberării condiţionate cu privire la restul rămas neexecutat de 1063 de zile din pedeapsa de 13 ani închisoare aplicată prin Sentinţa penală nr. 165 din 1 iulie 1997 al Tribunalului Constanţa pe care îl contopeşte cu pedeapsa rezultantă de 8 ani închisoare şi 4 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen., în final inculpatul va executa pedeapsa cea mai grea de 8 ani închisoare şi 4 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen.
Pedeapsa va fi executată în regim de detenţie conform art. 57 C. pen.
În baza art. 71 C. pen. pe durata executării pedepsei principale interzice inculpatului C.M. drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen.
În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP) deduce din pedeapsa aplicată perioada arestării preventive începând cu data de 21 septembrie 2010 la zi.
În baza art. 350 C. proc. pen. menţine starea de arest a inculpatului C.M..
În baza art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., art. 74 alin. (1) lit. a) şi alin. (2) C. pen., art. 76 lit. b) C. pen. condamnă pe inculpata S.Z. zisa V. (fiica lui N. şi N., n. 28 ianuarie 1988, în Constanţa, fără antecedente penale, cu domiciliu în Constanţa, fără ocupaţie, fără loc de muncă, necăsătorită) la pedeapsa de 4 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen. ca pedeapsă complementară, pentru infracţiunea de trafic de droguri de mare risc.
În baza art. 3 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., art. 74 alin. (1) lit. a) şi alin. (2) C. pen., art. 76 lit. a) C. pen. condamnă pe inculpata S.Z. la pedeapsa de 5 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen. ca pedeapsă complementară pentru infracţiunea de complicitate la introducerea în ţară de droguri de mare risc.
În baza art. 33 lit. a) C. pen. art. 34 lit. b) C. pen., art. 35 C. pen. contopeşte pedepsele aplicate inculpatei S.Z., de 4 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen. şi 5 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen., în final va executa pedeapsa cea mai grea de 5 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen.
Pedeapsa va fi executată în regim de detenţie conform art. 57 C. pen.
În baza art. 71 C. pen. pe durata executării pedepsei principale interzice inculpatei S.Z. drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen.
În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP) deduce din pedeapsa aplicată perioada arestării preventive începând cu data de 3 septembrie 2010 la zi.
În baza art. 350 C. proc. pen. menţine starea de arest a inculpatei S.Z..
Constată că prin Sentinţa penală nr. 267 din 3 iunie 2008 a Tribunalului Constanţa s-a făcut aplicarea art. 17 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 şi art. 118 lit. b) C. pen. în sensul dispunerii confiscării în vederea distrugerii a 94,59 grame cocaină, droguri rămase în urma analizei de laborator şi s-a făcut aplicarea şi a art. 118 lit. f) C. pen. privind confiscarea unui pistol marca Gamo, model P23 şi a celor 7 alice.
În baza art. 189 C. proc. pen. dispune avansarea din fondurile Ministerului Justiţiei în favoarea Baroului Constanţa a sumei de 300 RON onorariu apărător din oficiu din faza de urmărire penala pentru avocat N.M. şi a sumei de 800 RON onorariu apărător din oficiu, pentru doamna avocat G.R.I. (400 RON) şi pentru domnul avocat D.A. (400 RON).
În baza art. 191 alin. (2) C. proc. pen., obligă inculpaţii C.M. şi S.Z. la plata a cate 2.000 RON fiecare, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat.";
Pentru a se pronunţa în sensul celor menţionate, prima instanţă a reţinut următoarele:
S-a reţinut în sarcina inculpatului C.M. că, la sfârşitul anului 2007, a introdus în ţară, fără drept, un pistol marca G. şi muniţia acestuia, a transportat aceste bunuri pe distanţa Spania - România şi apoi le-a dăruit numitului I.F., iar la începutul anului 2008 a procurat din Spania cantitatea de 100,07 g cocaină, a oferit-o spre vânzare investigatorului sub acoperire, a încredinţat-o spre transport şi introducere în România concubinei sale, iar în sarcina inculpatei S.Z., care la data de 27 ianuarie 2008 a transportat acea cantitate de cocaină pe care a introdus-o în ţară, apoi a încredinţat-o lui I.F.
Pentru a se dispune trimiterea în judecata a inculpaţilor au fost avute în vedere următoarele mijloace de probă: Rechizitoriul nr. 5D/p/2008 din data de 12 februarie 2008 al D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Constanţa, Sentinţa penala nr. 267 din 3 iunie 2008 a Tribunalului Constanţa, declaraţiile date de I.F. în calitate de inculpat, procese-verbale încheiate de investigatorii sub acoperire, rapoarte de constatare tehnico-ştiinţifice, declaraţiile martorilor I.C., S.M., N.T., I.F., procese-verbale de recunoaştere din fotografii, procese-verbale de audiere a investigatorilor sub acoperire, declaraţiile inculpaţilor.
La primul termen de judecată cu procedura legal îndeplinită, după ce în prealabil s-a acordat termen pentru pregătirea apărării şi le-au fost înmânate rechizitoriile inculpaţilor, încă din data de 10 decembrie 2010, instanţa a pus în vedere inculpaţilor dispoziţiile art. 3201 C. pen. şi au fost întrebaţi dacă înţeleg să se prevaleze de aceste dispoziţii legale, ocazie cu care aceştia au arătat că formulează asemenea cereri, întrucât recunosc faptele aşa cum le-au fost reţinute prin rechizitoriu, sunt de acord cu probele administrate şi nu mai au alte cereri sau probe de formulat.
Prin urmare, instanţa a reţinut situaţia de fapt pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală din care reiese că, la data de 18 ianuarie 2008, lucrătorii din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Constanţa au ajuns în posesia informaţiei că o persoană cunoscută sub numele de C. din Medgidia vinde cocaină primită din Spania.
La data de 22 ianuarie 2008, investigatorii au fost contactaţi de la un număr de telefon cu prefix de Spania de către o persoană de sex masculin care le-a oferit spre vânzare cocaină, iar pentru a intra în posesia unei probe de ";marfă";, le-a indicat să contacteze pe cumnatul său din Medgidia, indicând postul telefonic la care răspunde.
În continuare, investigatorii au intrat în contact cu persoana indicată care s-a recomandat ";C.";, cumnatul lui ";R."; din Spania şi care le-a înmânat o bucată de 0,14 grame de substanţă solidă de culoare albă, spunând că este cocaină. Investigatorilor li s-a atras atenţia să se refere la drog cu termenul ";aur"; sau ";praf de aur";.
Raportul de constatare tehnico-ştiinţific întocmit de specialiştii Laboratorului Central de Analiză şi Profil al Drogurilor, Precursori din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române a concluzionat că substanţa primită conţine cocaină, care face parte din Tabelul II, Anexă la Legea nr. 143/2000.
La data de 27 ianuarie 2008, ";R."; a contactat din nou investigatorii sub acoperire, cărora le-a relatat că soţia sa va ajunge în acea zi în Medgidia cu cantitatea de 100 grame ";aur"; (cocaină), tranzacţia urmând să fie efectuată prin intermediul ";cumnatului C."; .
După ce au fost apelaţi de ";C.";, în aceeaşi seară, investigatorii au participat la o a doua întâlnire cu acesta în zona silozului din Medgidia, în cursul căreia le-a comunicat că este în posesia celor 100 grame cocaină. Pentru a aduce drogurile ";C."; a părăsit zona, revenind după circa 10 minute însoţit de o persoană de sex feminin pe care a prezentat-o ca ";V.";, soţia cumnatului său ";R.";, cea care a venit cu ";aurul"; din Spania. Persoana de sex feminin s-a oprit la circa 5 m de locul întâlnirii, investigatorii observând că acesta avea în mână o pungă din material plastic transparent. De asemenea, s-au sesizat cu privire la faptul că în buzunarul drept al gecii, ";C."; purta un pistol de culoare neagră şi i-au reproşat acest lucru.
De comun acord, s-a stabilit un al doilea loc de întâlnire care prezenta mai multă siguranţă, unde ";C."; urma să vină fără pistol, însă însoţit de o rudă a sa.
În aceste condiţii, în timp ce investigatorii aşteptau la noul loc convenit, ";C."; a contactat martorii S.M. şi N.T. şi, împreună cu aceştia, s-a deplasat la locuinţa sa, de unde a revenit cu aceeaşi pungă de plastic transparent observată anterior la ";V.";.
Cu acelaşi prilej, martorii au remarcat în locuinţă prezenţa a două persoane de sex feminin, respectiv ";V."; şi soţia lui ";C.";, pe care deşi nu le cunoşteau anterior, au reuşit ulterior să le descrie cu acurateţe.
Revenii la locul de întâlnire ";C."; şi cei doi martori au fost prinşi în flagrant în timpul efectuării tranzacţiei.
";C."; a fost identificat în persoana lui I.F., asupra sa găsindu-se punga din material plastic care conţinea 100,07 grame cocaină, substanţă care face parte din Tabelul II, Anexă la Legea nr. 143/2000 (conform Raportului de constatare tehnico-ştiinţifică din 29 ianuarie 2008).
Pistolul pe care acesta îl purtase la el cu ocazia întâlnirii avute cu investigatorii a fost ulterior predat organelor de poliţie de către martora I.C. Cu privire la acesta, prin Raportul de constatare tehnico-ştiinţifică din 4 februarie 2008 s-a stabilit că este fabricat în Spania, marca ";G.";, model P-23, armă cu aer comprimat, iar cele două cutii cu muniţie predate odată cu pistolul conţin alice de calibrul 4,5 mm. (sferice).
Prin Rechizitoriul nr. 5 D/P/2008 din 12 februarie 2008 I.F. a fost trimis în judecată în stare de arest preventiv pentru infracţiunile prev. de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 şi art. 279 alin. (1) C. pen., iar prin Sentinţa penală nr. 267 din 3 iunie 2008 a Tribunalului Constanţa, definitivă prin neapelare, a fost condamnat la o pedeapsă rezultantă de 3 ani închisoare.
În cursul urmăririi penale şi al judecăţii, atât I.F. cât şi martora I.C. au declarat în mod constant că ";R."; este porecla inculpatului C.M., iar ";V."; este cea a concubinei sale, identificată ulterior în persoana inculpatei S.Z..
Ce doi locuiesc în Spania încă din anul 2006, iar Revelionul anului 2007 - 2008 l-au petrecut împreună, în oraşul Medgidia, la domiciliul familiei I. Cu ocazia acelei vizite, inculpatul C.M. a dat cadou lui I.F. pistolul marca ";G."; şi cei doi au pus la punct detaliile referitoare la traficul de droguri, la discuţii participând şi inculpata S.Z..
S-a convenit că termenul folosit pentru cocaină să fie ";aur"; sau ";praf de aur";. I.F. avea sarcina de a găsi cumpărători, iar inculpata S.Z. de a transporta drogul procurat din Spania de C.M. şi de a-i aduce acestuia banii obţinuţi din vânzare.
După Revelion, inculpaţii C.M. şi S.Z. s-au reîntors în Spania, iar I.F. a început să caute eventuali cumpărători, găsind la sfârşitul lunii ianuarie 2008 pe investigatorii sub acoperire pe care i-a pus în contact telefonic cu inculpatul C.";R."; M.
Odată stabilite detaliile tranzacţiei, la 27 ianuarie 2008, inculpata S.Z. a introdus în România punga conţinând 100,07 grame cocaină, pe care i-a transmis-o lui I.F., după ce a participat la una dintre întâlniri şi a observat că situaţia este periculoasă. În consecinţă, acesta a părăsit locul faptei, locuinţa soţilor I. din Medgidia şi apoi ţara, sustrăgându-se tragerii la răspundere penală.
Identitatea inculpaţilor C.M. şi S.Z. a rezultat cu certitudine din procesul-verbal încheiat de investigatorii sub acoperire la 5 februarie 2008, din recunoaşterile după fotografii efectuate de I.F. şi I.C., precum şi din declaraţiile martorilor S.M. şi N.T.
Astfel, faptele inculpaţilor sunt dovedite cu următoarele mijloace de proba: proces-verbal încheiat de lucrătorii de poliţie în data de 18 ianuarie 2008 de sesizare din oficiu cu privire la informaţia că o persoană neidentificată cu numele de C. vinde cocaină ce provine din Spania în pachete de cca. 200 grame, preţul cerut fiind de 60 euro/gram, proces-verbal din data de 22 ianuarie 2008 din care rezultă că investigatorii sub acoperire autorizaţi au fost contactaţi telefonic din Spania pentru a-i întreba dacă sunt interesaţi să cumpere 150 - 200 grame cocaină la preţul de 70 de euro, urmând să fie prezent în România în 2 - 3 zile cu drogurile, iar pentru a verifica şi calitatea mărfii le-a fost indicat cumnatul din Medgidia cu care s-au întâlnit, le-a fost dată o probă de cocaină, pentru care au stabilit să o numească ";aur"; şi care ar proveni de la un individ din Spania pe nume R.; proces-verbal din data de 27 ianuarie 2008 încheiat de investigatorii sub acoperire din care reiese că au fost contactaţi de ";C.";, cumnatul lui R., care le-a spus că are marfa, respectiv 100 de grame de aur, pe care o vinde la preţul de 7000 de euro, urmând să se întâlnească la intrarea în silozul din Medgidia, fapt ce s-a şi întâmplat acolo fiind prezent C. şi o persoană de sex feminin, pe care a recomandat-o drept soţia cumnatului său R., care a şi venit cu aurul din Spania. Persoana de sex feminin a stat la 5 metri de locul în care s-au purtat discuţiile şi întrucât investigatorii sub acoperire au sesizat asupra lui C. un pistol s-au înţeles să amâne negocierile, să meargă într-un loc mai bine iluminat şi fără a purta arma. În jurul orei 20.30 s-au întâlnit din nou, însă de aceasta dată C. a venit însoţit de alte două persoane de sex masculin, iar din buzunarul gecii le-a arătat marfa, respectiv o pungă de culoare albă în care se află o substanţă pulverulentă de culoare albă, ce a fost testată cu trusa N., rezultatul fiind pozitiv, marfa fiind negociată la suma de 9.500 dolari; proces-verbal încheiat de lucrători de poliţie la data de 27 ianuarie 2008 privind prinderea în flagrant şi de supraveghere a întâlnirilor dintre persoanele ce trebuiau să vândă drogurile şi investigatorii sub acoperire, în care se face menţiunea prezenţei persoanei de sex feminin cunoscută sub numele de V., legitimarea lui I.F. care a arătat că avea cunoştinţă că în punga respectivă se aflau droguri ce i le-a dat un prieten din Spania pe nume R.; proces-verbal de consemnare a declaraţiei olografe a lui I.F., în prezenţa apărătorului din care rezultă că a fost sunat din Spania de cumnatul sau R. care i-a spus că va veni soţia lui din Spania să aducă nişte aur unor clienţi, iar ulterior s-a prezentat la el V., care i-a dat o substanţă albă solidă şi care trebuia să o prezinte unor băieţi, înţelegându-se să o numească aur, pentru care trebuia să pretindă suma de 7000 euro ce urma să o înmâneze lui V.; declaraţia martorului I.C. din care rezultă că în luna decembrie 2007 au venit C.M. şi S.Z. pentru a petrece revelionul împreună însă nu a auzit nicio discuţie legată de droguri purtate de aceştia; declaraţiile lui I.F., date în calitate de martor dar şi în calitate de inculpat, din care reiese că în luna decembrie 2007 au venit C.M. şi S.Z. pentru a petrece revelionul împreună, ocazie cu care C.M. i-a înmânat un pistol pe care îl numea jucărie, ce urma să îl poarte la momentul la care vindea marfa, în luna ianuarie 2008 a fost anunţat că va veni în tara soţia sa S.Z. pentru a-i aduce droguri, ce urmau să fie vândute cu suma de 9.000 dolari, fapt ce s-a şi întâmplat, însă după prinderea în flagrant a lui, S.Z. a fugit din nou în Spania; proces-verbal de recunoaştere din planşe foto a inculpaţilor de către martora I.C.; declaraţiile martorului S.M. din care reiese că a primit un telefon de la N.T. care îi cerea să îl însoţească împreună pe un văr al sau care trebuia să vândă nişte aur unor persoane cu maşina cu număr de Bucureşti a văzut că I.F. şi N.T. au discutat cu o persoană din acea maşina în prezenţa şi a două persoane de sex feminin, apoi s-a dus să aducă marfa, fiind surprinşi de politie; declaraţiile investigatorilor sub acoperire în care se relatează despre întâlnirea avută cu C. care a fost identificat în persoana numitului I.F., modul în care au fost oferite drogurile spre vânzare şi prezenta unei persoane de sex feminin ce a fost recomandată ca fiind soţia lui R., proprietarul drogurilor ce urmau a fi vândute şi care le adusese din Spania; declaraţiile inculpatei S.Z. date în faza de urmărire penală în care arată căi se spune V., că a trăit în concubinaj cu inculpatul C.M., în 2007/2008 a venit în România de sărbători, fără a vedea dacă inculpatul a adus şi un pistol, deşi cunoştea că deţine unul în Spania, că i-a dat o pungă cu praf de aur pe care nu trebuia să o deschidă lui I.F. fără a se deplasa într-un loc anume împreună cu acesta; a mai arătat că ştia că în pungă se afla praf de aur, nu cunoştea ce s-a întâmplat ulterior, însă oricum a plecat în acea seara fără un motiv anume; Raportul de constatare tehnico-ştiinţifică din 25 ianuarie 2008 ce prezintă concluziile analizei cantităţii de 0,14 grame substanţă luată drept proba iniţial, ce s-a dovedit a fi cocaină şi reprezintă drog de mare risc; Raportul de constatare tehnico-ştiinţifică din 29 ianuarie 2008 ce prezintă concluziile analizei cantităţii de 100,07 grame cocaină; declaraţiile date de I.F., N.T. şi S.M. în calitate de învinuiţi în dosarul format iniţial nr. 5/D/P/2008; Raportul de constatare tehnico-ştiinţifică din 4 februarie 2008 în care se concluzionează că pistolul marca G., model P 23, calibrul 4,5 mm este în stare de funcţionare, este o armă cu aer comprimat cu alice de calibru 4,5 mm sferice; Sentinţa penală nr. 267 din 3 iunie 2008 a Tribunalului Constanţa ce îl vizează pe inculpatul I.F. şi declaraţia dată de acesta în calitate de inculpat în Dosarul nr. 957/118/2008 al Tribunalului Constanţa în care arată că respectiva cantitate de cocaină a fost adusă de V., însă nu s-a înţeles cu V. şi C.M. să o numească praf de aur, că pistolul aparţinea lui C.M., însă acesta i l-a dat pentru întâlnirea cu cumpărătorii, iar pentru cantitatea de cocaină trebuia să primească 7000 de euro; precizările făcute de inculpaţi în faţa instanţei în care arată că sunt de acord cu învinuirile reţinute prin actul de inculpare, recunosc faptele şi le regretă.
B. În termen legal, împotriva acestei hotărâri au declarat apel inculpaţii C.M. şi S.Z., apelul celor doi inculpaţi vizând modalitatea de individualizare a pedepselor aplicate, invocându-se în apărare circumstanţele personale ale celor doi inculpaţi.
Pentru inculpatul C.M. s-a invocat atitudinea sinceră a acestuia cât şi împrejurarea că a solicitat aplicarea dispoziţiilor art. 3201 C. proc. pen., situaţie în care se impune redozarea pedepsei aplicate.
Pentru inculpata S.Z. s-a solicitat reducerea pedepsei, în raport de gradul de participaţie la comiterea faptelor reţinute în sarcina sa, atitudinea sinceră cât şi vârsta fragedă a acesteia.
Prin Decizia penală nr. 48/P din 19 aprilie 2011 a Curţii de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie, s-au respins ca nefondate apelurile declarate de inculpaţi şi s-a menţinut starea de arest a acestora, apreciindu-se toate criticile ca neîntemeiate.
C. Împotriva acestei decizii, în termen legal, au declarat recurs inculpaţii, criticând ambele hotărâri pentru netemeinicie, sub aspectul greşitei individualizări a pedepselor ce le-au fost aplicate, reiterând susţinerile din apel.
Examinând decizia recurată prin prisma cazului de casare prev. de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursurile sunt nefondate.
În ceea ce priveşte critica vizând individualizarea judiciară a pedepsei aplicată inculpatului C.M., Înalta Curte apreciază că prima instanţă a făcut o corectă adecvare cauzală a criteriilor generale prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), ţinând cont atât de gravitatea deosebită a faptelor, împrejurările în care au fost comise, importanţa valorilor sociale lezate, urmarea produsă şi gradul de pericol social în concret al faptelor săvârşite de inculpat, dar şi de circumstanţele personale ale acestuia - care este tânăr, are antecedente penale ce atrag starea de recidivă şi a avut o atitudine sinceră, asimilată dispoziţiilor art. 3201 C. proc. pen. -, date în raport de care a considerat că scopul sancţiunii penale poate fi atins prin aplicarea unei pedepse cu închisoare orientată sub limita minimă specială prevăzută de lege, în condiţiile reţinerii în favoarea acestuia a unor circumstanţe atenuante judiciare, de natura celor prevăzute de art. 74 alin. (2) C. pen. Prin raportare la condiţiile generale de individualizare a răspunderii penale reglementate de dispoziţiile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), Înalta Curte constată că pedeapsa aplicată, de 8 ani închisoare, a fost just dimensionată şi este aptă să răspundă scopului pedepsei prev. de art. 52 C. pen.
În raport de cele arătate, Înalta Curte apreciază critica formulată de inculpatul privind greşita individualizare a pedepsei, ca neîntemeiată, deoarece în cauză au fost evaluate în mod plural toate criteriile ce caracterizează individualizarea judiciară, iar pedeapsa privativă de libertate, în cuantum de 8 ani închisoare, asigură realizarea funcţiilor educativă şi de exemplaritate cerute de lege.
Referitor la recursul inculpatei S.Z., de a se reduce pedeapsa aplicată de instanţa de fond, menţinută în apel, Înalta Curte constată că solicitarea inculpatei - de a se da un efect mai larg circumstanţelor atenuante reţinute în favoarea sa şi de a se coborî şi mai mult pedepsele de 4 şi, respectiv, 5 ani aplicate -, nu este justificată în raport de celelalte criterii de individualizare prev. de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), întrucât în raport de împrejurările şi modalitatea în care au fost comise faptele, aşa cum au fost descrise mai sus, de gravitatea deosebită a acestora, instanţa de fond a dat dovadă de suficientă clemenţă atunci când a stabilit o pedeapsă într-un cuantum redus la o treime din minimul special prevăzut de lege pentru infracţiunea cea mai gravă.
În ceea ce priveşte solicitarea inculpatei de aplicare a unei pedepse neprivative de libertate, aceasta apare ca inadmisibilă în raport de cuantumul pedepsei aplicate - de 5 ani închisoare, mai mare de 2 ani, respectiv 3 ani, care ar fi permis aplicarea dispoziţiilor art. 81 sau art. 861 C. pen. în cazul concursului de infracţiuni.
Pentru aceste considerente, având în vedere şi faptul că nu există motive de casare care să fie luate în considerare din oficiu, conform dispoziţiilor art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge recursurile formulate de inculpaţi ca nefondate, constatând că pedepsele aplicate sunt bine dozate şi nu se justifică modificarea acestora, întrucât, prin cuantumul şi modalitatea de executare, sunt apte să asigure reeducarea inculpaţilor, prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni dar şi o constrângere corespunzătoare încălcării legii penale.
Conform dispoziţiilor art. 38516 alin. (2) C. proc. pen. se va computa durata arestării preventive, la zi iar în baza art. 192 alin. (2) din acelaşi cod recurenţii-inculpaţi vor fi obligaţi la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii C.M. şi S.Z. împotriva Deciziei penale nr. 48/P din 19 aprilie 2011 a Curţii de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie.
Deduce din cuantumul pedepsei aplicate inculpatului C.M., durata arestării preventive de la 21 septembrie 2010 la 7 septembrie 2011 şi a inculpatei S.Z., durata arestării preventive de la 3 septembrie 2010 la 7 septembrie 2011.
Obligă recurenţii inculpaţi la plata sumelor de câte 500 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care sumele de câte 300 RON, reprezentând onorariile apărătorilor desemnaţi din oficiu, se vor avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 7 septembrie 2011.
++++
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 1793/2012
Dosar nr. 952/109/2009
Şedinţa publică din 13 martie 2012
Deliberând, în condiţiile art. 256 C. proc. civ., asupra recursului de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 3 martie 2009 pe rolul Tribunalului Argeş, petenţii P.A.I.D. şi P.Ş.N.R. au solicitat în contradictoriu cu intimaţii Primarul Municipiului Piteşti şi Municipiul Piteşti, anularea Dispoziţiei nr. 6202 din 31 decembrie 2008 şi obligarea în principal, a intimaţilor la acordarea în compensare a unui alt teren echivalent cu cel preluat abuziv de stat, iar în subsidiar, acordarea de despăgubiri în condiţiile legii speciale.
În motivarea contestaţiei, petenţii au arătat, în esenţă, că au formulat Notificarea nr. 2689/2001 prin care au solicitat restituirea în natură sau acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent cu privire la imobilul compus din teren în suprafaţă de 2.179 m.p., situat în Piteşti, judeţ Argeş, pe care autorul lor comun P.Ş.V.T. l-a dobândit prin actul de donaţie nr. 2935/1936, notificare ce a fost soluţionată prin Dispoziţia nr. 6202/2008 emisă de Primarul Municipiului Piteşti, în sensul respingerii cererii.
Contestatorii au susţinut că dispoziţia contestată este nelegală şi netemeinică pentru că emitentul şi-a depăşit atribuţiile, pronunţând o soluţie neprevăzută de lege, încălcând dispoziţiile art. 1 lit. e) teza a II-a din H.G. nr. 250/2007, în sensul că a apreciat că nu s-a făcut dovada preluării abuzive a terenului în proprietatea statului, deşi legea instituie o prezumţie relativă de preluare abuzivă a terenului, unitatea deţinătoare trebuind să facă dovada contrară pentru a combate această prezumţie. Nu este permisă respingerea notificării pentru că nu s-a depus dovada trecerii nelegale în proprietatea statului, ţinând seama şi de dispoziţiile art. 2 lit. f) din Legea nr. 10/2001 şi de faptul că la data solicitării conform Legii nr. 10/2001, terenul chiar se afla în proprietatea statului şi figura în planul anexă la Decretul de expropriere nr. 152/1988.
Au mai susţinut petenţii că nu au culpă pentru nedepunerea actului de preluare abuzivă, întrucât au făcut demersuri la Arhivele Naţionale - Direcţia Judeţeană Argeş în vederea eliberării acestuia, rămase fără rezultat ca urmare a atitudinii acestei instituţii.
Prin Sentinţa civilă nr. 199 din 27 septembrie 2010, Tribunalul Argeş a admis contestaţia, a anulat în parte Dispoziţia nr. 6202 din 31 decembrie 2008 emisă de Primarul Municipiului Piteşti, în ceea ce priveşte imobilul-teren şi a constatat că petenţii au dreptul la despăgubiri în condiţiile Legii speciale nr. 10/2001 pentru terenul de 2.179 m.p. situat în Piteşti, judeţul Argeş, identificat prin schiţa anexă la raportul de expertiză tehnică efectuat în cauză de ing. expert D.I. prin pct. 1-2-3-4-5-6-7-1.
Pentru a pronunţa această sentinţă, tribunalul a reţinut următoarele:
Prin Dispoziţia nr. 6802/2008, Primarul Municipiului Piteşti a respins notificarea depusă de P.Ş.V.T. prin care acesta a solicitat restituirea în natură sau echivalent a imobilului situat în Piteşti, compus din teren în suprafaţă de 2179 m.p. şi construcţii în suprafaţă de 156 m.p., arătând că notificatorul nu a depus acte cu privire la preluarea imobilului în proprietatea statului, iar construcţia a fost înstrăinată de N.P. anterior exproprierii.
Din actele de stare civilă depuse la dosar şi din conţinutul Certificatului de moştenitor nr. X/2004, rezultă că petenţii sunt copiii autorului P.Ş.V.T., decedat în 2003, fiul D.P. Aceasta a dobândit prin actul de vânzare-cumpărare încheiat la 19 martie 1934 teren în suprafaţă de 810 m.p. în Piteşti, având ca vecini: D.P., rest proprietate cumpărătoare, D.S. şi N.G. Prin actul de donaţie din 16 decembrie 1936 autoarea donează fiului său P.Ş.T. suprafaţa de 1369 m.p. teren dobândit prin Actul autentificat sub nr. X/1933 de Tribunalul Argeş şi construcţiile aflate pe acesta, situate în Piteşti, precum şi suprafaţa de 810 m.p. ce a făcut obiectul contractului din 19 martie 1934. Din conţinutul actului de donaţie rezultă că terenurile ce fac obiectul acestuia se învecinează pe o latură cu proprietatea lui B.P.Ş.
Prin referatul ce a stat la baza emiterii dispoziţiei contestate s-a menţionat că o parte din terenul solicitat de notificator a făcut şi obiectul cererii depuse de sora acestuia, B.P., căreia i s-a emis Dispoziţia nr. 2206/2006. Prin acest act s-a propus acordarea de despăgubiri acesteia în condiţiile legii speciale pentru suprafaţa de 1500 m.p. teren situat în Piteşti, pe care aceasta îl dobândise, aşa cum rezultă tot din cuprinsul Referatului nr. X/2006, prin Actul dotat autentificat sub nr. 18664/1936 la Tribunalul Ilfov. în consecinţă, terenurile solicitate de cei doi notificatori sunt diferite, confuzia datorându-se schimbării ulterioare a numerelor străzii B.
În ceea ce priveşte dovada trecerii terenului din litigiu în proprietatea statului, imobilul deţinut de B.P. a fost preluat de stat prin Decretul nr. 92/1950, iar construcţiile au fost demolate prin Decretul nr. 152/1989 pentru P.A. La dosar se află un plan extras al Anexei la Decretul nr. 152/1989 în care figurează expropriate proprietăţile nefiind evidenţiat în acesta. Nu se poate stabili astfel dacă imobilul din litigiu solicitat de P.Ş.V.T. a făcut obiectul acestui act, iar Serviciul Arhive Naţionale Istorice Centrale, la solicitarea instanţei a comunicat că Decretul nr. 152/1989 nu se referă la exproprieri de construcţii şi terenuri.
Din cuprinsul raportului de expertiză efectuat în cauză şi din relaţiile comunicate de Primăria Piteşti a rezultat însă, că atât la momentul formulării notificării, cât şi în prezent terenul se află în proprietatea statului.
În consecinţă, în cauză sunt aplicabile dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 10/2001, imobilul făcând parte din categoria celor preluate fără titlu de către stat şi ale art. 1 lit. e) teza a II-a din H.G. nr. 250/2007.
Întrucât petenţii au făcut dovada dreptului de proprietate al autorului lor asupra terenului litigios, aceştia sunt îndreptăţiţi la reparaţii pentru bunul preluat abuziv de către stat.
Împotriva acestei sentinţe în termen legal a formulat apel pârâtul Primarul Municipiului Piteşti, susţinând că este nelegală şi netemeinică pentru următoarele motive:
- Prima instanţă în mod greşit a admis contestaţia, deşi nu erau îndeplinite condiţiile legii, întrucât nu s-a făcut dovada preluării în mod abuziv în proprietatea statului a terenului în suprafaţă de 2.179 m.p. situat în Piteşti, pentru a se putea dispune restituirea în natură sau sub formă de despăgubiri.
- Din considerentele hotărârii apelate rezultă în mod clar că imobilul de la nr. X, solicitat de P.Ş.V.T., nu figurează în anexa la decretele de expropriere care au fost aplicate în zonă, ci numai imobilele de la nr. Y şi Z.
- În evidenţele fiscale din perioada 1942 - 1950, P.Ş.T. figurează cu suprafaţa de 500 m.p. teren şi o magazie din scândură, astfel că nu se face dovada continuităţii dreptului de proprietate pentru întreaga suprafaţă de 2.179 m.p. teren.
- Din înscrisurile depuse de solicitant rezultă că magazia existentă pe terenul notificat a fost înstrăinată de către P.N., tatăl notificatorului, prin convenţia încheiată cu M.G. la 15 septembrie 1958, ulterior aplicării Decretului nr. 92/1950 de naţionalizare.
Prin Decizia nr. 44/A din 16 martie 2011, Curtea de Apel Piteşti, secţia civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale şi pentru cauze cu minori şi de familie, a respins apelul pârâtului, ca nefondat.
Pentru a decide astfel, instanţa de apel a reţinut că prima instanţă a făcut o apreciere corespunzătoare probatoriului administrat în cauză şi în mod corect a statuat pe baza acestuia faptul că în cauză sunt aplicabile dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 10/2001, întrucât terenul pentru care a fost emisă notificarea face parte din categoria celor preluate fără titlu de către stat.
Contestatorii au dovedit cu actele depuse la dosar faptul că au calitatea de moştenitori ai notificatorului P.Ş.V.T., notificator care a fost proprietarul terenului în suprafaţă de 2.179 m.p. conform Actului de donaţie din 16 decembrie 1936, suprafaţă de teren care a fost identificată de către expertiza efectuată în cauză de expert D.I., ca fiind în proprietatea statului, în administrarea Ministerului Educaţiei, Cercetării şi Tineretului, conform H.G. nr. 710 din 5 septembrie 1995.
Terenul în suprafaţă de 2.179 m.p. (1.369 m.p. + 810 m.p.) având vecinătăţile nominalizate în actul de donaţie din 16 decembrie 1936, corespunde cu planurile cadastrale din anii 1930 - 1932, teren care nu mai este liber, fiind ocupat de o construcţie nefinalizată a pieţei agroalimentare existentă în spatele Universităţii de Stat din Piteşti şi a zonei funcţionale a acesteia.
Din corespondenţa efectuată cu apelantul-intimat, rezultă că terenul în suprafaţă de 2.179 m.p. situat în str. C.B., ce a aparţinut autorului contestatorilor, P.Ş.V.T., la data formulării notificării era proprietate de stat, iar în prezent terenul are acelaşi regim juridic, fiind ocupat de construcţia Universităţii din Piteşti.
Susţinerea apelantului în sensul că nu s-a făcut dovada preluării în mod abuziv a terenului în proprietatea statului este nejustificată în raport de probatoriul administrat în cauză.
În sensul Legii nr. 10/2001, prin imobile preluate în mod abuziv se înţelege şi orice alte imobile preluate fără titlu valabil sau fără respectarea dispoziţiilor legale în vigoare la data preluării, precum şi cele preluate fără temei legal prin acte de dispoziţie ale organelor locale ale puterii sau ale administraţiei de stat (art. 2 lit. i)).
Cele două înscrisuri depuse de către apelant în susţinerea apelului, un certificat de rol fiscal pe anul 2002 şi copie de pe convenţia intervenită la 15 octombrie 1958, nu poate înlătura situaţia de fapt şi de drept la care a ajuns instanţa de fond cu privire la imobilul din litigiu.
Curtea de apel a arătat că, în speţă, în raport de înscrisurile depuse de către solicitant nu are nicio relevanţă o evidenţă fiscală pentru perioada 1942 - 1950 cu privire la preluarea abuzivă a imobilului deţinut de autor, în suprafaţă de 2.179 m.p., de către Statul Român.
Situaţia invocată de către apelant în sensul că magazia existentă pe terenul notificat a fost înstrăinată de tatăl notificatorului prin convenţia din 15 septembrie 1958, de asemenea nu are nicio relevanţă din punct de vedere juridic cu privire la regimul juridic al terenului pentru care s-a emis notificarea de către autorul contestatorilor.
Nu există dovezi în dosar în sensul că acest teren ar fi fost înstrăinat de către autorul contestatorilor.
Împotriva acestei decizii, a declarat recurs pârâtul Primarul Municipiului Piteşti, invocând în drept dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În motivarea recursului, pârâtul a susţinut greşita aplicare de către instanţa de apel a dispoziţiilor art. 1 şi 2 din Legea nr. 10/2001, în sensul că în cauza de faţă nu s-a făcut dovada preluării în proprietatea statului a terenului pentru care au fost solicitate despăgubiri.
Dispoziţiile art. 2 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 definesc în mod clar care sunt situaţiile în care imobilele sunt considerate ca fiind preluate în mod abuziv.
Astfel, recurentul-pârât a arătat că în extrasul anexă la Decretul de expropriere nr. 152/1989, în care figurează expropriate proprietăţile de la nr. 37 şi 37B, proprietatea de la nr. 35 nu figurează.
Pe de altă parte, în evidenţele fiscale din anii 1942 - 1950, P.Ş.T. figurează cu suprafaţa de 500 m.p. şi o magazie de scândură. În aceste condiţii nu se face dovada dreptului de proprietate pentru întreaga suprafaţă de 2.179 m.p. şi nici a continuităţii acestei proprietăţi.
Recursul pârâtului Primarul Municipiului Piteşti este fondat, urmând a fi admis pentru considerentele ce succed:
Potrivit prevederilor art. 314 C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie hotărăşte asupra fondului pricinii în toate cazurile în care casează hotărârea atacată numai cu scopul aplicării corecte a legii la împrejurări de fapt ce au fost pe deplin stabilite.
Or, din acest punct de vedere, din analiza actelor şi lucrărilor dosarului se constată ca instanţa de apel a soluţionat cauza fără să procedeze la stabilirea pe deplin a situaţiei de fapt.
Astfel, reclamanţii, atât prin notificare (dosar fond), cât şi prin acţiunea introductivă solicită restituirea suprafeţei de 2.179 m.p., în baza Legii nr. 10/2001, invocând în susţinere numai actele de proprietate din anii 1932 şi 1934, la care se raportează în mod exclusiv.
În motivarea acţiunii, reclamanţii susţin că ";imobilul teren revendicat a fost preluat abuziv de Statul Român, după anul 1966, când autorul nostru a plătit ultimul impozit pe teren"; (dosar fond). De asemenea, reclamanţii arată că ";terenul în litigiu figurează în Planul anexă la Decretul de expropriere cu nr. 152/1988, conform menţiunii de pe acest act, fiind preluat abuziv cel mai probabil prin acest decret. Vom depune în instanţă acest plan"; (dosar fond).
Însă, reclamanţii nu au depus în dovedirea acestor afirmaţii, nici dovada plăţii ultimului impozit de către autorul lor la nivelul anului 1966 şi nici Planul anexă la Decretul de expropriere cu nr. 152/1988.
Ca urmare, reclamanţii au depus la dosarul cauzei înscrisuri care fac dovada situaţiei imobilului la nivelul anilor 1932 - 1934 şi nu la momentul preluării abuzive a acestuia de către Statul Român, moment faţă de care nu au produs nicio dovadă privind întinderea dreptului de proprietate al autorului lor.
În acelaşi sens, raportul de expertiză tehnică judiciară administrat de instanţa de fond a avut în vedere ";planurile cadastrale din 1930 - 1932"; (dosar fond) şi a stabilit amplasamentul şi suprafaţa terenului în conformitate cu actele de proprietate ale reclamanţilor din anii 1932 şi 1934.
Or, expertul trebuia să realizeze o analiză comparativă a acestei situaţii a terenului cu cea de la nivelul momentului exproprierii bunului pentru a oferi instanţei de judecată date relevante privind imobilul preluat abuziv de către stat de la autorul reclamanţilor.
Pe de altă parte, pârâtul a reţinut în dispoziţia contestată şi a susţinut în mod constant în faţa instanţelor fondului, cât şi prin motivele de recurs că petenţii nu au făcut dovada preluării în mod abuziv în proprietatea statului a terenului în suprafaţă de 2.179 m.p., situat în Piteşti, pentru a se putea dispune restituirea în natură sau sub formă de despăgubiri. Nu se face dovada continuităţii dreptului de proprietate pentru întreaga suprafaţă de 2.179 m.p. teren, întrucât până la aplicarea decretului de naţionalizare, autorul reclamanţilor figura numai cu suprafaţa de 500 m.p.
În dovedirea acestor susţineri, pârâtul a depus la dosarul cauzei certificatul fiscal emis de Serviciul constatare impunere persoane fizice din cadrul Primăriei Municipiului Piteşti din care rezultă că, la matricole pe anii 1942 - 1950, S.V.P. figura în str. B. cu 500 m.p. teren viran pentru construcţie şi o magazie din scândură (dosar apel). Această construcţie a fost vândută de autorul reclamanţilor conform convenţiei aflată la dosarul de apel.
Reclamanţii arată că ";legea instituie o prezumţie relativă de preluare abuzivă a terenului, iar unitatea deţinătoare nu a făcut dovada contrară pentru a combate această prezumţie"; (dosar fond).
Sub acest aspect, certificatul fiscal mai sus-menţionat, invocat de pârât în apărare, reprezintă o dovadă contrară a prezumţiei de proprietate şi de preluare abuzivă a suprafeţei de teren revendicată de reclamanţii, în sensul dispoziţiilor Legii nr. 10/2001.
Aşa fiind, în mod greşit instanţa de apel a reţinut că nu are nicio relevanţă o evidenţă fiscală pentru perioada 1942 - 1950 cu privire la preluarea abuzivă a imobilului deţinut de autor, în suprafaţă de 2.179 m.p., de către Statul Român şi nu a motivat înlăturarea acestei apărări a pârâtului.
În cauză, nu s-a stabilit situaţia de fapt nici sub aspectul temeiului preluării imobilului de la autorul reclamantului, întrucât la dosar există înscrisuri care conţin date contradictorii care creează confuzie şi nu clarifică acest aspect relevant, determinant pentru soluţionarea pricinii.
Astfel, prin Adeverinţa nr. 1007 din 22 iulie 1996 emisă de R. R.A. Piteşti - Serviciul tehnic proiectare rezultă că imobilul situat în Piteşti, a fost naţionalizat cu Decretul nr. 92/1950, la poz. 51, pe numele S.V.P. şi a fost demolat în anul 1988 cu Decretul derogatoriu nr. 152/1989 pentru P.A. (dosar fond)
Serviciul Judeţean Argeş al Arhivelor Naţionale a comunicat Tribunalului Argeş prin adresa înregistrată la data de 17 februarie 2010, faptul că deţine Decretul Consiliului de Stat nr. 152/1988, însă acesta nu are anexe, precum şi că în anexa la Decretul nr. 92/1950 nu figurează imobilele din Piteşti, proprietar P.Ş.V.T. (dosar fond).
Pe de altă parte, la data de 1 iulie 2010, Serviciul Judeţean Argeş al Arhivelor Naţionale a comunicat Tribunalului Argeş că, din Adeverinţa din 22 iulie 1996 emisă de R. R.A. Piteşti reiese că imobilul în cauză a fost demolat cu Decretul nr. 152/1989, nu nr. 152/1988. (dosar fond)
Arhivele naţionale - Serviciul central a transmis Tribunalului Argeş prin adresa înregistrată la data de 5 august 2010 că Decretul nr. 152/1989 al Consiliului de Stat al R.S.R. şi Decretul Prezidenţial nr. 152/1989 nu se referă la exproprieri de terenuri şi construcţii (dosar fond).
Sub acest aspect, reclamanţii arată, pe de o parte, că legea specială prevede că imobilele preluate abuziv sunt şi cele preluate în baza unor acte normative sau decizii administrative nepublicate, la data preluării, în M. Of. sau în Buletinul Oficial.
Pe de altă parte, reclamanţii susţin că terenul în litigiu figurează în Planul anexă la Decretul de expropriere cu nr. 152/1988, conform menţiunii de pe acest act, fiind preluat abuziv cel mai probabil prin acest decret.
Totodată, există inadvertenţe şi cu privire la nr. poştal al imobilului, ce rezultă din actele de proprietate şi din celelalte înscrisuri de la dosarul cauzei, această chestiune fiind esenţial de lămurit pentru identificarea terenului în litigiu.
Ca urmare, în baza probatoriului administrat, în cauză nu a fost identificată cu certitudine suprafaţa de teren preluată abuziv de stat de la autorii contestatorilor şi, implicit, nu a fost stabilită întinderea dreptului de proprietate al reclamanţilor cu privire la imobilul în discuţie la momentul preluării.
Or, potrivit dispoziţiilor Legii nr. 10/2001 se restituie persoanelor îndreptăţite, în natură sau în echivalent, imobilele preluate în mod abuziv de stat în perioada 1945 - 1989.
Prin urmare, în speţă are deplină relevanţă care era întinderea suprafeţei de teren aflată în proprietatea autorului reclamanţilor la momentul preluării imobilului de către Statul Român prin expropriere (sau naţionalizare).
În acest context, este evident că se impune, pentru stabilirea pe deplin a situaţiei de fapt, casarea deciziei atacate şi trimiterea cauzei pentru rejudecare la aceeaşi instanţă.
Având în vedere considerentele ce preced, cu ocazia rejudecării, instanţa de trimitere va verifica, prin orice probe pe care le va considera pertinente şi utile soluţionării cauzei:
- Întinderea suprafeţei de teren deţinute de autorul reclamanţilor în calitate de proprietar, la momentul preluării acesteia de către stat;
- Identificarea terenului a cărui restituire se cere şi stabilirea modului în care acesta a intrat în proprietatea statului, respectiv în baza cărui titlu a fost preluat de la autorul reclamanţilor.
Faţă de particularităţile speţei, aceste aspecte trebuie lămurite, având în vedere că terenul se află în posesia statului, fiind afectat de construcţii, iar recurentul-pârât Primarul Municipiului Piteşti susţine că din probatoriul administrat rezultă că autorul petenţilor deţinea la nivelul anilor 1942 - 1950, o suprafaţă de teren mai mică (500 m.p.) decât cea solicitată a fi restituită.
După administrarea, coroborarea şi analizarea întregului probatoriu de la dosar, curtea de apel va stabili pe deplin situaţia de fapt şi va face aplicarea prevederilor legale incidente, pentru o corectă soluţionare a pricinii.
Faţă de cele ce preced, recursul declarat de pârâtul Primarul Municipiului Piteşti urmează a fi admis în baza art. 312 alin. (1) cu referire la art. 313 C. proc. civ., decizia atacată va fi casată, iar cauza va fi trimisă instanţei de apel pentru rejudecare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâtul Primarul Municipiului Piteşti împotriva Deciziei nr. 44/A din 16 martie 2011 a Curţii de Apel Piteşti, secţia civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Casează decizia şi trimite cauza pentru rejudecare la aceeaşi curte de apel.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 13 martie 2012.
+++++
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1385/2011
Dosar nr. 6410/100/2008
Şedinţa publică din 6 aprilie 2011
Asupra recursurilor penale de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 561 din 27 octombrie 2009 a Tribunalului Maramureş au fost condamnaţi inculpaţii astfel:
- G.I. la 18 ani închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen. pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat prevăzută de art. 175 alin. (1) lit. a), b) şi i) C. pen. cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen.;
- B.V. la 15 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. pentru săvârşirea complicităţii la infracţiunea de omor calificat prevăzută de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) raportat la art. 175 lit. a), b), i) C. pen. cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen., prin schimbarea încadrării juridice din infracţiunea prevăzută de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) raportat la art. 175 lit. a), b) şi i) C. pen.;
- P.I. la 18 ani închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. pentru instigare la infracţiunea de omor calificat prevăzută de art. 25 C. pen. raportat la art. 175 lit. a), b), c) şi i) C. pen. cu aplicarea art. 75 lit. a) şi d) C. pen.
S-a făcut aplicarea art. 71, 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen.;
În temeiul art. 350 C. proc. pen. s-a menţinut starea de arest a inculpaţilor, iar în baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP) s-a dedus din pedepsele aplicate perioada reţinerii şi arestării preventive începând cu data de 20 iunie 2008 la zi.
S-a constatat că în cauză nu există constituire de parte civilă din partea moştenitorilor victimei.
În baza art. 14 C. proc. pen., art. 998 C. civ. au fost obligaţi inculpaţii în solidar să plătească părţii civile Spitalul de Urgenţă ";Dr.C.O."; Baia Mare suma de 2.727,24 RON cheltuieli de spitalizare ocazionate cu asistenţa medicală acordată victimei P.Ir..
Pentru a se pronunţa astfel, prima instanţă a reţinut următoarele:
În baza unei înţelegeri prealabile cei trei inculpaţi, în seara zilei de 6 martie 2008, în jurul orelor 21,00, s-au deplasat în apropierea magazinului mixt de lângă Primăria Săpânţa au aşteptat cu toţii sosirea victimei, despre care ştiau că urma să revină acasă de la o vecină. Inculpatul B. a stat în faţa primăriei, lângă nişte brazi, loc pe care trebuia să-l supravegheze şi să-i anunţe pe ceilalţi dacă vin persoane pe strada principală. Concubina sa, inculpata P.I., a stat pe o străduţă situată vis-a-vis de magazinul mixt, iar G.I. a stat la pândă în colţul magazinului, rezemând tot acolo furca cu care venise de acasă. În acele posturi, cei trei au aşteptat între 50 de minute şi o oră până a apărut victima. Toţi inculpaţii aveau asupra lor telefoane mobile, iar la un moment dat inculpatul B. i-a auzit pe cei doi vorbind la telefon, dar nu a înţeles ce vorbeau. Fiecare stătea la o distanţă de cca 15 - 20 metri, unul faţă de altul. Inculpatul B. a văzut momentul în care a sosit victima şi cel în care inculpatul G.I. i-a aplicat acesteia două sau trei lovituri cu furca în cap, trăgându-i totodată şi baticul peste faţă. A văzut şi că victima încerca să se ridice, dar nu reuşea, după care, cei trei au plecat spre casă pe acelaşi traseu, respectiv pe scurtătura de peste grădini. Inculpatul G.I. avea în continuare coada de la furcă asupra sa, pe care, inculpatul B. nu ştie unde acesta a aruncat-o. Din aceeaşi declaraţie, instanţa reţine că motivul agresării victimei a fost acela de a ajunge în posesia averii ei, că înţelegerea de a-i suprima viaţa a avut loc la iniţiativa inculpatei P.I., ca fiica a acesteia din urmă, numita S.I., cunoştea despre scenariul pus la cale de inculpaţi şi că, înainte de a pleca de acasă, fiecare ştia ce urma să se întâmple. Hotărârea de a-i suprima viaţa au luat-o inculpaţii, de comun acord, cu mai multe ore înainte de a o pune în aplicare. După comiterea faptei, P.I. trebuia să intabuleze casa pe numele inculpatului G.I., iar inculpatul B. nu a emis nicio pretenţie la averea victimei.
Ulterior, la 7 august 2008, inculpatul B. revine în parte asupra declaraţiei sale iniţiale, arătând că înţelegerea de a o omorî pe victimă, le-a aparţinut celorlalţi doi inculpaţi şi că în seara de 6 martie 2008 aceştia au lipsit de acasă timp de circa 20 de minute iar el a rămas acasă cu cele două fiice ale inculpatei P.I. Depoziţiile inculpatului nu suferă modificări majore din perspectiva modului de comitere a faptei, la dosarul de urmărire penală existând mai multe declaraţii, dintre care o mare parte olografe. Din una dintre acestea, respectiv din cea aflată la dosar, reiese că inculpatul G. s-a înţeles cu inculpata P.I. să meargă amândoi la salvare pentru ca nimeni să nu-şi dea seama că aceştia au omorât-o. Planul celor doi a fost pus în aplicare, astfel că, în acea seară, în jurul orelor 22,00, când inculpata a fost anunţată că mama sa a fost găsită căzută lângă poştă şi că este plină de sânge, atât inculpata cât şi inculpatul G. au mers la locul faptei. Deşi s-a încercat inducerea ideii că inculpatul B. are probleme de ordin psihic, care îl pun în imposibilitate de a da declaraţii clare, reale şi de importanţă sub aspectul soluţionării temeinice a cauzei, instanţa nu a dat curs acestor poziţii exprimate în prezenta, neexistând nicio justificare pentru înlăturarea lor. În condiţiile în care inculpatul B. şi-a exprimat dorinţa de a indica în teren, organelor de anchetă, locurile în care s-au postat, a explicat motivul şi scopul săvârşirii acestei fapte, iar o parte din declaraţiile sale se coroborează cu ale unora dintre martorii audiaţi în cauză, instanţa va evidenţia poziţia acestuia în soluţia de condamnare a inculpaţilor. În esenţă, declaraţiile inculpatului B. au fost prioritare şi concludente sub aspectul reţinerii vinovăţiei inculpaţilor. Pornind de la considerentul că acesta nu a avut niciun fel de boală psihică, nu a fost internat în vreun spital de psihiatrie, nu a avut acte medicale de acest gen iar instanţa nu a avut îndoieli cu privire la starea de sănătate a acestuia, s-a dispus respingerea cererii de expertizare psihiatrică a inculpatului, formulată în faza de cercetare judecătorească. Din acest considerent, prezintă suficientă credibilitate şi informaţiile furnizate de acesta la efectuarea reconstituirii, cu atât mai mult cu cât, potrivit declaraţiei lui G.T. (dosar instanţă), inculpatul B. nu a fost forţat să indice locurile unde au stat ceilalţi inculpaţi, de bunăvoie a dat amănunte legate de faptă. Nu s-au exercitat presiuni asupra inculpatului B. şi, în finalul discuţiei sale cu procurorul, în timpul reconstituirii, a declarat că inculpatul G. este cel care i-ar fi dat cu furca în cap lui P.Ir.. Şi precizarea făcută de acelaşi inculpat, potrivit căreia concubina sa a răspândit prin sat zvonul că ";F."; ar fi omorât-o pe mama ei, este reală, în considerarea aceloraşi aspecte de mai sus.
Consecvenţa inculpatului B. s-a manifestat până la momentul arestării sale, la data de 20 iunie 2008 când, audiat fiind în Dosar nr. 2959/100/2008 a arătat că îşi menţine declaraţiile făcute până la acel moment şi că recunoaşte săvârşirea infracţiunii de care este acuzat. În virtutea unei înţelegeri intervenite între el şi ceilalţi doi inculpaţi, P.Ir. a fost omorâtă de inculpatul G.I. De fapt, ideea de a o omorî pe victimă i-a aparţinut inculpatei P.I., deoarece dorea averea acesteia. Cu aceeaşi ocazie, a audierii sale de către judecătorul învestit cu soluţionarea propunerii de arestare preventivă, inculpatul B. a arătat că şi în ziua respectivă inculpata P.I. s-a certat cu victima şi a lovit-o pe aceasta cu capul de perete de câteva ori, iar în cursul serii tot inculpata P.I. a fost cea care le-a spus să meargă să o omoare pe bătrână. După comiterea faptei, aceeaşi inculpată le-a spus să nu recunoască nimic şi să spună că altcineva a omorât-o pe bătrână, mai exact o persoană cu porecla ";F.";, deoarece oricum nu se va afla.
După arestarea sa, inculpatul B. şi-a modificat declaraţiile de recunoaştere a săvârşirii faptei, adoptând o poziţia contrară celei iniţiale. Astfel se explică şi rezultatul testării sale cu tehnica poligraf, testare care, deşi nu are valoare probantă din perspectiva normelor de procedură penală, prezintă importanţă sub aspectul comportamentului simulat al acestora. Inculpatului B.V. i-au fost adresate mai multe întrebări ale căror răspunsuri sunt menţionate în raportul de constatare tehnico-ştiinţifică (dosar urmărire penală). Printre acestea, a fost întrebat dacă a omorât-o pe P.Ir., dacă a lovit-o în cap pe aceasta, la ambele întrebări răspunsul fiind negativ şi fără evidenţierea unor modificări psihofiziologice semnificativ caracteristice reactivităţii emoţionale (concluzie cu grad de probabilitate - sincer). În ceea ce priveşte însă întrebarea ";te-ai înţeles cu cineva să o omoare pe P.Ir.?"; răspunsul negativ al inculpatului a fost interpretat ca prezentând modificări psihofiziologice caracteristice reactivităţii emoţionale care constituie indici specifici detecţiei comportamentului simulat al acestui subiect.
Audiat la termenul de judecată din 17 februarie 2009 (dosar instanţă), inculpatul B. a arătat că îşi menţine declaraţiile date în faza de urmărire penală dar, doar cele în care a afirmat că niciunul dintre inculpaţi nu este vinovat. În seara reţinută în rechizitoriu, niciunul dintre inculpaţi nu ar fi ieşit din casă şi, din spusele inculpatei P.I., ar fi aflat că ";F."; ar fi omorât-o pe P.Ir.. Cu privire la declaraţiile sale contradictorii şi la rezultatele testului poligraf, inculpatul B. şi le-a justificat, tot la aceeaşi dată, pe considerentul că era stăpânit de emoţii şi de teamă, induse de comisarul T. Acesta l-ar fi ameninţat că va primi 20 de ani de puşcărie dacă nu declară cum spune el. Surprinzător şi nejustificat este faptul că şi-a menţinut poziţia de recunoaştere şi la momentul arestării sale, în faţa judecătorului, când ar fi avut ocazia să revină asupra declaraţiilor iniţiale. Susţinerea inculpatului că declaraţia sa a fost dată în lipsa unui avocat, nu corespunde adevărului, deoarece, în urma verificării, instanţa a constatat că audierea sa s-a făcut cu respectarea dispoziţiilor legale.
Inculpatul G.I. nu a recunoscut săvârşirea faptei şi a susţinut, în mod constant că, în seara de 6 martie 2008, a stat acasă cu soţia sa, cu soacra (inculpata P.I.), cu sora soţiei sale (cealaltă fiică a inculpatei P.I.), cu concubinul soacrei sale (inculpatul B.V.) şi cu victima. Aceasta din urmă a plecat de acasă la un moment dat, mergând la o bătrână să-i ducă cununa de la nuntă. În seara respectivă, niciunul, în afară de victimă, nu a ieşit din casă. La un moment dat, a bătut cineva la uşă şi în casă a intrat I.B. care le-a spus că victima a fost găsită căzută şi plină de sânge în faţa magazinului de lângă poştă. Inculpatul G. împreună cu inculpata P.I., au plecat spre locul unde a fost găsită P.Ir. şi unde au observat o furcă metalică fără coadă şi care avea cornul din mijloc rupt, despre care afirmă că nu a văzut-o la locuinţa soacrei sale. Este surprinzător spiritul de observaţie al inculpatului.
Şi inculpatul G.I. a fost examinat cu tehnica poligraf (dosar urmărire penală), fiind evidenţiate modificări psihofiziologice caracteristice reactivităţii emoţionale la răspunsurile întrebărilor relevante ale cauzei, modificări ce constituie indici specifici detecţiei comportamentului simulat al acestuia. Aceste modificări psihofiziologice au fost constatate în raport de întrebările esenţiale în soluţionarea cauzei, respectiv a acelora care erau în sensul dacă, în seara de 6 martie 2008 a lovit-o în cap pe P.Ir. în faţa magazinului de lângă poştă, dacă s-a înţeles cu cineva să o omoare pe P.Ir. şi dacă ştie sigur cine a lovit-o în cap pe P.Ir. în seara respectivă.
Instanţa a reţinut poziţia de nerecunoaştere exprimată şi de inculpata P.I., în declaraţiile sale de la dosarul de urmărire penală.
Aceasta locuia împreună cu mama sa, P.Ir., care, potrivit declaraţiilor de la dosar urmărire penală, în seara zilei de 6 martie 2008, în jurul orelor 21,00 - 21,30 a plecat de la locuinţă la verişoara sa ";I.S.";. P.Ir. nu a revenit acasă, iar în jurul orelor 23,00 a fost anunţată de către organele de poliţie că a fost găsită inconştientă în faţa magazinului mixt din Săpânţa, în apropierea oficiului poştal. Inculpata nu poate să precizeze nimic cu privire la împrejurările în care mama sa a fost găsită în faţa magazinului mixt. Împreună cu ginerele său (inculpatul G.I.) au mers la faţa locului unde, au văzut-o pe victimă căzută pe partea stângă, cu faţa spre pământ, baticul îi era tras pe faţă şi plin de sânge, iar lângă picioare se afla o furcă fără coadă, care avea un corn rupt la mijloc (declaraţie olografă).
Prin afirmaţiile lor, atât inculpata P.I. cât şi inculpatul G.I. au confirmat varianta ce avea să stea la baza modului în care urma a fi săvârşită infracţiunea, astfel cum a fost expusă de inculpatul B., în sensul că, de la început, s-a stabilit ca cei doi să meargă împreună la locul faptei. Mai mult, din declaraţia inculpatului B. reiese că a văzut când inculpatul G. i-a tras victimei peste faţă baticul, aspect relatat de ambii inculpaţi ce s-au deplasat la faţa locului. Or, cum inculpatul B. nu s-a deplasat la faţa locului, nu avea de unde să cunoască acest amănunt.
Semne de întrebare se ridică şi cu privire la relaţiile mai puţin principiale existente între familia victimei şi familia lui H.I. senior, zis ";F.";. Dacă din declaraţiile inculpatei P.I. şi a inculpatului G.I. s-ar putea desprinde anumite bănuieli că acesta ar fi omorât-o pe victimă, apare inexplicabil de ce, înainte de nuntă, P.I. a chemat-o pe nora lui H.I. senior să o ajute la umplut sarmale, după obiceiul locului (dosar urmărire penală). Mai mult, inculpaţii G.I. şi P.I. susţin în mod constant versiunea că autorul este acest ";F.";, fapt ce, din nou, vine să întărească veridicitatea declaraţiei inculpatului B. Potrivit acestuia, în baza înţelegerii între cei trei, urma să fie răspândit, în sat, zvonul că vinovat ar fi H.I. senior sau junior.
Importantă este şi declaraţia inculpatei P.I., dată la momentul arestării sale, în care arată că ";nu recunosc acuzaţia ce mi se aduce, nu au fost martori"; (Dosar 2959/100/2008). În lipsa unor probe directe şi, pornind de la ideea că inculpatul B. ar da declaraţii similare celor date de inculpată, aceasta s-a considerat la adăpost de o eventuală probaţiune contrară. Or, în condiţiile în care inculpatul B. şi-a menţinut declaraţiile de recunoaştere a săvârşirii infracţiunii, cu ocazia audierii sale separate la momentul arestării, inculpata P.I. s-a bazat pe lipsa de probe. În aceste împrejurări, cu ocazia audierii sale în şedinţa publică din 17 februarie 2009 (dosar instanţă) inculpata a indicat ca autori ai faptei mai multe persoane, mai exact pe H.I. jr., pe C.G. (sluga lui H.I.), implicat fiind şi fiul mătuşii sale, numitul S.I., fapt pe care l-ar fi aflat din spusele martorului B.I. Referitor la numitul H.I. jr., instanţa reţine că a fost supus examinării cu tehnica poligraf, rezultatele testării fiind în sensul că nu s-au evidenţiat modificări psihofiziologice, ce ar putea să denote un comportament simulat (dosar urmărire penală). Martorul B.I. contestă existenţa unor asemenea discuţii între el şi inculpata P.I. (dosar instanţă), situaţie în care, la solicitarea inculpatei P.I., şi acesta a fost supus testului cu tehnica poligraf (dosar instanţă) în urma căruia nu s-au evidenţiat reacţii specifice comportamentului simulat. Tot la cererea inculpatei, acest martor a fost reaudiat (dosar instanţă). Potrivit declaraţiei sale, martorul a mers împreună cu şeful de post la locuinţa inculpatei care, când a ajuns la locul faptei, a spus că ";F."; este cel care a omorât-o pe mama ei. Martorul a insistat pe ideea că nu este adevărat că ar fi discutat cu inculpata despre implicarea lui C.G..
Şi inculpata P.I. a fost supusă testului cu tehnica poligraf (dosar urmărire penală) reţinându-se în concluziile acestuia că, la întrebările relevante ale cauzei, în traseele diagramelor poligraf, s-au evidenţiat modificări psihofiziologice caracteristice reactivităţii emoţionale care constituie indici specifici detecţiei comportamentului simulat al acestui subiect.
În cauză au fost audiaţi martori, ale căror depoziţii sunt, într-o oarecare măsură, neconcludente în soluţionarea prezentului dosar. Totuşi, este de reţinut că martorul S.I. (dosar instanţă) a arătat că nu este real că inculpata P.I. ar fi fost ameninţată, prin intermediul său, de H.I. jr. Martorul nu i-a spus inculpatei nici că H. ar fi încercat, prin intermediar, să o omoare pe mama sa. Martorul S.I.G. a fost cel care a anunţat poliţia şi salvarea, a stat la locul faptei până la sosirea inculpaţilor P.I. şi G.I. Ulterior, în prezenţa sa, cu ocazia reconstituirii, inculpatul B. a arătat locurile unde stăteau cei trei inculpaţi în noaptea săvârşirii omorului. Acelaşi inculpat ar fi spus, tot atunci, că inculpatul G. ar fi lovit-o pe victimă cu furca în cap, de două ori, timp în care el ar fi stat de pază. Martora S.I. confirmă neînţelegeri existente între victimă şi H.I. senior.
Audiat fiind la termenul din 14 aprilie 2009 martorul H.I. jr. a arătat că nu-şi explică de ce inculpata P.I. încearcă să arunce răspunderea pe umerii săi şi că este adevărat că în sat s-ar fi vehiculat mai multe variante cu privire la autorul omorului. Martora P.A.M. este cea care, împreună cu soţul său, au găsit-o pe victimă şi care a fost de faţă la momentul sosirii la faţa locului a inculpatei P.I. Prima reacţie a acesteia a fost ";mamă, te-a omorât F.";, lucru pe care l-a repetat de mai multe ori. P.I. a venit însoţită de un bărbat tânăr, despre care ulterior a aflat că-i este ginere. Din nou, se confirmă afirmaţia inculpatului B. cu privire la înţelegerea dintre cei trei inculpaţi, ca în sat să fie lansat zvonul că ";F."; este cel vinovat. Martora P.A.M. a arătat şi că, la sosirea la faţa locului, inculpata P.I. i-a întrebat, pe ea şi pe soţul ei, dacă au văzut pe cineva la locul faptei şi că aceasta plângea, iar în acest timp spunea că ";F."; a omorât-o pe mama ei. Supoziţii cu privire la autorul faptei se regăsesc şi în declaraţiile martorilor P.T. şi P.I., fiul victimei. În schimb, martorul G.T. (dosar instanţă) participant la reconstituire, a arătat, ceea ce este foarte important, că inculpatul B. arăta locurile unde au stat cei trei inculpaţi şi că nu s-au exercitat presiuni asupra lui. În final, inculpatul B. a declarat că inculpatul G.I. este cel care i-a dat cu furca în cap lui P.Ir..
Martora S.I. (dosar urmărire penală) a arătat iniţial că inculpatul B. ar fi ieşit să-şi cumpere ţigări, la aproximativ 30 de minute după plecarea victimei de acasă, însă ulterior a revenit asupra acestei declaraţii spunând că nici ea şi nici inculpaţii nu au ieşit din casă în acea seară, fapt susţinut şi de P.I. şi de G.I.
Declaraţii nerelevante sub aspectul stabilirii vinovăţiei în sarcina inculpaţilor sau a altor persoane au dat şi H.I. S.I., M.A., P.T.C., P.M., S.I. (dosar instanţă).
În esenţă, martorii audiaţi în faţa instanţei, şi-au menţinut declaraţiile date în faza de urmărire penală, cu precizarea că, la momentul administrării probelor de către procuror, acesta a audiat un număr mai mare, importanţă prezentând declaraţia martorului I.D.G. (dosar urmărire penală). Acestuia, în arestul IPJ, inculpatul B.V. i-a cerut să-i scrie un bilet care ar fi conţinut ideea că, nu vrea să facă singur pedeapsa şi să accepte să-şi asume întreaga responsabilitate a faptei iar ceilalţi făptaşi, adică P.I. şi G. să fie liberi. I-a spus totodată martorului că-şi va schimba declaraţia dacă I. ar accepta căsătoria cu el. Detalii despre modul comiterii faptei i-a dat inculpatul B. şi martorului O.I.V. (dosar instanţă), aflat şi acesta în arestul IPJ Maramureş.
Neconcludente sunt şi declaraţiile martorilor S.I., I.I., S.A., S.I., S.A.I., P.Ir., etc. (dosar urmărire penală) care nu au fost în măsură să dea detalii cu privire la faptă, ci doar în legătură cu relaţiile dintre victimă şi alte persoane din sat sau cu privire la ceea ce au făcut în seara respectivă. Nici martorii P.I. (dosar urmărire penală), Ş.I., S.I. G., P.Ir. şi P.I. nu au contribuit, prin depoziţiilor lor, la soluţionarea acestei cauze, deoarece au dat declaraţii generale, fără relevanţă sub aspect probator.
Din ansamblul probaţiunii, inclusiv a constatărilor preliminarii stabilite Serviciul medico-legal judeţean Baia Mare - Maramureş, conform cărora moartea numitei P.Ir. a fost violentă şi că leziunile s-au putut produce prin lovire cu corp dur, instanţa a reţinut vinovăţia inculpaţilor sub aspectul săvârşirii infracţiunilor pentru care s-a dispus trimiterea lor în judecată, cu precizarea că, în ceea ce-l priveşte pe inculpatul B.V., s-a dispus schimbarea încadrării juridice în complicitate la infracţiunea de omor calificat prevăzută de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) raportat la art. 175 alin. (1) lit. a), b) şi i) C. pen. cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen.
Împotriva acestei sentinţe au formulat apel cei trei inculpaţi, solicitând desfiinţarea acesteia ca nelegală şi netemeinică şi rejudecând cauza să se dispună achitarea lor în baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen., nefiind vinovaţi de săvârşirea infracţiunii de omor calificat ce li s-a reţinut în sarcină, fapta fiind comisă de o altă persoană, iar probele dosarului nu le demonstrează vinovăţia.
Prin Decizia penală nr. 5/A/2011 din 18 ianuarie 2011 a Curţii de Apel Cluj s-au respins ca nefondate recursurile declarate de inculpaţi.
În termen legal, împotriva acestei hotărâri au declarat recurs inculpaţii P.I. şi G.I., reiterând aceeaşi critică referitoare la netemeinicia hotărârii de condamnare.
Inculpaţii au solicitat achitarea în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen. întrucât nu există probe din care să rezulte că sunt autorii infracţiunii pentru care au fost condamnaţi.
În subsidiar, inculpatul G.I. a solicitat reducerea pedepsei prin reţinerea de circumstanţe atenuante, iar dacă se va trece peste apărările formulate, inculpatul solicită trimiterea cauzei spre rejudecare întrucât decizia recurată nu este motivată.
În drept, inculpaţii au invocat dispoziţiile art. 3859 pct. 9, 14 şi 18 C. proc. pen.
Examinând recursurile declarate în cauză prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte reţine că acestea sunt nefondate pentru considerentele ce urmează:
Critica formulată de inculpaţi privind netemeinicia hotărârii de condamnare pentru infracţiunile ce li s-au reţinut în sarcină este nefondată, cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen. nefiind incident în speţă.
Potrivit dispoziţiilor legale invocate, hotărârile sunt supuse casării când s-a comis o gravă eroare de fapt, având drept consecinţă pronunţarea unei hotărâri greşite de achitare sau de condamnare.
Pentru a constitui caz de casare, în sensul art. 3859 pct. 18 C. proc. pen., eroarea de fapt trebuie să fie evidentă, respectiv starea de fapt reţinută de instanţă să fie vădit şi necontroversat contrară probelor existente la dosar şi esenţială - să conducă la adoptarea unei hotărâri greşite de condamnare sau de achitare.
În speţă, nu suntem în prezenţa unei grave erori de fapt, situaţia de fapt reţinută de instanţe nu este contrară probelor administrate, din analiza coroborată a acestora rezultând că recurenţii inculpaţi se fac vinovaţi de infracţiunile pentru care au fost trimişi în judecată.
Probatoriul administrat a dovedit că inculpata P.I. - fiica victimei le-a propus celor doi inculpaţi - G.I. (ginerele său) şi B.V. (concubinul său) să ucidă victima întrucât aceasta refuzase să vândă un teren şi să-i dea banii rezultaţi din vânzare. După uciderea victimei, inculpata P.I. urma să intabuleze casa pe numele inculpatului G.I.
Inculpaţii au fost de acord şi, în baza înţelegerii comune, în seara zilei de 6 martie 2008, în jurul orelor 21,00 şi-au pus în aplicare planul stabilit şi care urma să ducă la suprimarea vieţii victimei.
Astfel, inculpaţii au aşteptat-o pe victimă în apropierea magazinului mixt de lângă Primăria Săpânţa. Inculpatul B.V. a stat în apropierea primăriei pentru a asigura paza, inculpata P.I. a rămas pe o străduţă situată vis-a-vis de magazin, cu scopul de a supraveghea zona, iar inculpatul G.I. a aşteptat-o pe victimă în colţul magazinului având asupra sa o furcă din fier.
În momentul în care victima s-a apropiat, inculpatul G.I. i-a aplicat acesteia mai multe lovituri cu furca în cap, iar după ce victima a căzut i-a aplicat o lovitură cu piciorul în cap. Partea metalică a furcii s-a rupt şi a fost abandonată de inculpaţi la locul faptei.
După agresarea victimei, inculpaţii s-au deplasat spre casă pe uliţe lăturalnice pentru a nu fi văzuţi.
Moartea victimei P.Ir. a fost violentă şi s-a datorat hemoragiei, contuziilor şi dilacerării cerebrale survenite consecutiv unui traumatism cranio-cerebral cu fractură deschisă, multieschiloasă de craniu. Leziunile traumatice s-au putut produce prin loviri active repetate cu corp dur, urmate de căderea victimei.
Inculpatul B.V., în cursul urmăririi penale, a descris în amănunt modalitatea în care au comis fapta, în prezenţa apărătorilor.
Cu ocazia conducerii în teren, în prezenţa martorilor asistenţi S.I. G. şi G.T., precum şi a avocatului din oficiu C.M.E., inculpatul B.V. a indicat locurile ocupate de inculpaţi în aşteptarea victimei, locul agresiunii, relatând modalitatea în care a fost ucisă aceasta, aspecte pe care inculpatul nu le putea cunoaşte dacă nu ar fi participat la comiterea faptei.
Martorul asistent G.T. a arătat că inculpatul B.V. nu a fost forţat să indice locurile unde au stat în seara zilei de 6 martie 2008 când a fost ucisă victima, acesta a declarat că inculpatul G.I. a fost cel care a lovit victima cu furca în cap, martorul asistent S.I.G. relatând şi el în acelaşi sens.
Martorii I.D.G. şi O.I.V. audiaţi în cursul urmăririi penale şi, ulterior, în apel, au arătat că, în timpul arestului la I.P.J. Maramureş, inculpatul B.V. le-a dat detalii despre modul în care a comis fapta, faptul că victima a fost lovită cu furca de către inculpatul G.I., în timp ce inculpaţii B.V. şi P.I. asigurau paza.
Martorul I.D.G. a fost în celulă cu inculpaţii G.I. şi B.V. în arestul I.P.J. Maramureş.
Inculpatul B.V. i-a relatat acestuia împrejurările în care au săvârşit fapta, solicitându-i martorului ca acesta să-i sugereze o versiune care să nu-l implice. Inculpatul i-a spus că inculpata P.I. i-a promis inculpatului G.I. casa în construcţie din Săpânţa şi o pereche de cai, că agresiunea a avut loc în faţa poştei din Săpânţa, victima a fost lovită cu o furcă.
Aceleaşi aspecte sunt relatate şi de martorul O.I.V., care în perioada 22 iulie - 24 iulie 2008 a purtat discuţii cu inculpaţii B.V. şi G.I. în camera nr. 13 a arestului I.P.J. Maramureş.
Din declaraţia acestuia rezultă că inculpaţii G.I. şi P.I. au încercat să se înţeleagă asupra poziţiei procesuale pe care să o adopte, iar inculpatul B.V. i-a relatat şi acestuia modalitatea în care a comis fapta, rugându-l să se gândească cum să-l ajute ca să nu fie tras la răspundere penală. Acesta i-a zis că a stat lângă nişte brazi aproape de o clădire, iar I.P. a stat pe un drum lăturalnic vis-a-vis de magazinul din sat. G.I. a stat cu furca pe un gang ce este între magazin şi poştă. S-au înţeles să se anunţe reciproc prin telefon dacă apare vreo persoană. Inculpatul i-a motivat că mobilul omorului l-a constituit refuzul victimei de a le da bani şi a le vinde un teren.
Este real că după arestarea sa, inculpatul B.V. a revenit asupra declaraţiilor prin care recunoştea fapta, revenire care este însă nejustificată, inculpatul oferind detalii despre împrejurările comiterii faptei în prezenţa unor martori asistenţi şi a avocaţilor, fără ca asupra sa să fie exercitate presiuni sau ameninţări, unele aspecte relatate de către acesta confirmându-se cu ocazia cercetărilor efectuate la faţa locului (locul agresării victimei, faptul că aceasta avea baticul tras peste faţă, obiectul folosit pentru uciderea victimei).
Inculpaţii G.I. şi P.I. nu au recunoscut comiterea faptei, susţinând că victima a fost ucisă de o altă persoană, respectiv de martorul H.I. junior, S.I. - un nepot al victimei sau C.G.
În aprecierea sincerităţii inculpaţilor cu privire la declaraţiile date sunt şi concluziile testelor cu tehnica poligraf, la întrebările relevante ale cauzei evidenţiindu-se modificări psihofiziologice caracteristice reactivităţii emoţionale, care constituie indicii specifici detecţiei comportamentului simulat.
Inculpata P.I. a relatat martorelor S.T. şi S.I. că victima ar fi suferit de epilepsie, a căzut şi s-a lovit la cap, a reproşat martorului B.I. că a dat declaraţii care o învinovăţesc, iar inculpatul G.I. l-a ameninţat pe acesta, spunându-i că ";vei păţi ca baba";, respectiv ca victima P.Ir..
Inculpaţii s-au înţeles ca ulterior comiterii faptei să spună în sat că autorul este H.I. junior, aspect susţinut de către inculpatul B.V. şi confirmat de comportamentul inculpatei P.I., care l-a indicat pe martorul menţionat ca autor al faptei.
Prezumţia de nevinovăţie a inculpaţilor instituită de dispoziţiile art. 66 C. proc. pen. a fost răsturnată de probele administrate, ce dovedesc săvârşirea faptei de către inculpaţi.
Pedepsele aplicate acestora au fost just individualizate în raport de criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), respectiv gradul de pericol social ridicat al faptei comise, modalitatea de săvârşire - în loc public, după o înţelegere prealabilă între inculpaţi, pe timp de noapte, în condiţiile reţinerii circumstanţei agravante prevăzută de art. 75 lit. a) C. pen. şi art. 75 lit. d) C. pen., persoana inculpaţilor, care nu sunt cunoscuţi cu antecedente penale şi au avut o atitudine nesinceră pe parcursul procesului penal.
Critica formulată de inculpatul G.I. întemeiată pe dispoziţiile art. 3859 pct. 9 C. proc. pen. este, de asemenea, nefondată, hotărârile pronunţate în cauză fiind motivate în fapt şi în drept, făcându-se analiza probelor care au servit ca temei pentru soluţionarea laturii penale a cauzei, în conformitate cu cerinţele art. 356 C. proc. pen. şi art. 383 C. proc. pen.
Faţă de considerentele expuse, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge ca nefondate recursurile declarate de inculpaţi, iar potrivit art. 38516 raportat la art. 381 C. proc. pen. se va deduce din pedepsele aplicate perioada executată începând cu 20 iulie 2008 la zi.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.;
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii P.I. şi G.I. împotriva Deciziei penale nr. 5A din 18 ianuarie 2011 a Curţii de Apel Cluj, secţia penală şi de minori.
Deduce din pedepsele aplicate inculpaţilor, durata reţinerii şi arestării preventive de la 20 iunie 2008, la 6 aprilie 2011.
Obligă recurenta inculpată P.I. la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, iar pe recurentul inculpat G.I. la plata sumei de 500 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 6 aprilie 2011.
+++++
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2190/2011
Dosar nr. 8553/3/2009
Şedinţa publică din 30 mai 2011
Asupra recursurilor penale de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 399 din 14 mai 2010 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, în Dosarul nr. 8553/3/2009 s-a dispus, în baza art. 20 C. pen. raportat la art. 174 - 175 alin. (1) lit. i) C. pen. raportat la art. 176 alin. (1) lit. b) C. pen. condamnarea inculpatului D.M.V. (fiul lui I. şi V., născut la 3 mai 1989 în Bucureşti, domiciliat în Bucureşti) la pedeapsa de 9 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la omor deosebit de grav.
În baza art. 65 C. pen., i s-a aplicat inculpatului pedeapsa complimentară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., pe o perioadă de 10 ani.
În baza art. 321 alin. (1), (2) C. pen., a fost condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea liniştii şi ordinii publice.
În baza art. 33 lit. a), 34 lit. b) C. pen., au fost contopite aceste pedepse, urmând ca inculpatul D.M.V. să execute pedeapsa cea mai grea, de 9 ani închisoare, în regim de detenţie, cu aplicarea art. 71, 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.
În baza art. 35 C. pen., după executarea pedepsei principale, inculpatul D.M.V. va executa şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., pe o perioadă de 10 ani.
În baza art. 350 C. proc. pen., a fost menţinută starea de arest a inculpatului D.M.V.
În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a dedus din pedeapsă perioada executată în arest preventiv, de la data de 10 decembrie 2008 la zi.
În baza art. 118 lit. b) C. pen., s-a confiscat de la inculpat cuţitul tip baionetă folosit la săvârşirea infracţiunii şi aflat la D.G.P.M.B. - Serviciul Omoruri.
În baza art. 14 şi art. 346 C. proc. pen. rap. la art. 998 - 999 C. proc. civ. a fost admisă în parte acţiunea civilă exercitată de inculpatul-parte civilă P.V.
A fost obligat inculpatul D.M.V. să plătească acestuia suma de 5.000 euro daune morale, în echivalent RON, calculat la cursul de schimb oficial al B.N.R. de la data plăţii.
A fost respinsă ca neîntemeiată cererea de daune materiale.
A fost respinsă ca neîntemeiată acţiunea civilă faţă de inculpatul U.R.M..
În baza art. 313 din Legea nr. 95/2006 a fost admisă acţiunea civilă exercitată de partea civilă Spitalul Clinic de Urgenţă Bucureşti.
A fost obligat inculpatul D.M.V. la plata sumelor de 3.588,93 RON (cheltuieli de spitalizare pentru inculpatul-parte civilă P.V.) şi 1.334,50 RON (cheltuieli de spitalizare pentru martorul T.T.A.), la ambele sume, cu dobânda legală calculată de la data pronunţării sentinţei penale şi până la efectiva achitare a debitului.
S-a luat act că T.T.A. nu s-a constituit parte civilă în cauză.
În baza art. 321 alin. (1), (2) C. pen. a fost condamnat inculpatul U.R.M., la pedeapsa de 3 ani închisoare.
În baza art. 264 C. pen., a fost condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa de 1 an închisoare.
În baza art. 33 lit. a), 34 lit. b) C. pen. au fost contopite cele două pedepse, urmând ca inculpatul U.R.M. să execute pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare, în regim de detenţie, cu aplicarea art. 71, 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.
În baza art. 350 C. proc. pen. a fost menţinută starea de arest a inculpatului.
În baza art. 194 alin. (1), (2) C. pen. a fost condamnat inculpatul P.V., la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru infracţiunea de şantaj.
În baza art. 264 C. pen. acelaşi inculpat a fost condamnat la pedeapsa de 1 an închisoare pentru infracţiunea de favorizare a infractorului.
În baza art. 33 lit. a), 34 lit. b) C. pen. au fost contopite cele două pedepse, urmând ca inculpatul P.V. să execute pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare.
În baza art. 81 - 82 C. pen. s-a suspendat condiţionat executarea acestei pedepse pe un termen de încercare de 4 ani.
Au fost puse în vedere inculpatului P.V. dispoziţiile art. 83 C. pen.
În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP) s-a constatat că inculpatul a fost reţinut şi arestat preventiv, de la data de 10 decembrie 2008 la data de 13 octombrie 2009.
În baza art. 71 C. pen. i s-au interzis inculpatului P.V. drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.
În baza art. 71 alin. (5) C. pen. s-a suspendat executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii.
În baza art. 191 alin. (2) C. proc. pen. au fost obligaţi inculpaţii la câte 6.000 RON cheltuieli judiciare către stat fiecare.
Pentru a pronunţa această hotărâre s-au reţinut, în fapt, următoarele:
În data de 13 octombrie 2008, în jurul orelor 22,00, inculpatul D.M.V., în timp ce se afla pe str. M.V., folosindu-se de o baionetă militară, a înjunghiat părţile vătămate P.V. şi T.T.A. provocându-le leziuni grave, tulburând ordinea şi liniştea publică.
Inculpatul era însoţit de mai multe persoane, având asupra lor cuţite dar şi alte obiecte contondente, iar celelalte persoane care însoţeau părţile vătămate au intervenit ulterior acţiunii violente a inculpatului.
Din raportul de expertiză medico-legală întocmit de Institutul de Medicină Legală Mina Minovici Bucureşti din 2008 (dosar u.p.) rezultă că partea vătămată P.V. a prezentat o leziune traumatică ce s-a putut produce prin acţiunea unui corp tăietor-înţepător (posibil cuţit) la data de 13 octombrie 2008, fiind necesare 16 - 18 zile de îngrijiri medicale.
Plaga a fost localizată în zona hemitoracelui stâng, spaţiul IV - V intercostal pe linia axilară medie.
Partea vătămată T.T. a suferit o plagă înjunghiată fosa iliacă stângă - raportul de expertiză medico-legală din 2008 întocmit de INML Bucureşti (d.u.p.), produsă prin lovire cu corp tăietor-înţepător, necesitând pentru vindecare un număr de 16 - 18 zile îngrijiri medicale.
Se apreciază că leziunile i-au pus viaţa în primejdie având în vedere potenţialul evolutiv grav în absenţa tratamentului medico-chirurgical al leziunii arterei epigastrice inferioare.
După consumarea conflictului din 13 octombrie 2008, inculpatul P.V. a constrâns mai multe persoane din grupul care l-a însoţit pe inculpatul D.M. să-i dea diverse sume de bani pentru a nu relata, în mod corespunzător, realitatea faptică, în momentul audierii sale de către organele de urmărire penală. Iniţial, a cerut de la inculpatul D.M.V. şi de la familia sa, suma de 100.000 euro, apoi 60.000 euro, iar după mai multe negocieri, care au durat mai multe săptămâni - în această perioadă inculpatul P.V. a dat mai multe declaraţii mincinoase în faţa organelor de urmărire penală - a acceptat şi a primit suma de 20.000 euro.
Acelaşi inculpat a participat la mai multe discuţii cu persoanele care au făcut parte din grupul inculpatului D.M.V., înţelegându-se cu acestea asupra conţinutului declaraţiilor ce urmau a fi date cu privire la agresiunea din 13 octombrie 2008. Inculpatul P.V., după ce a fost audiat, a luat legătura cu persoanele din grupul inculpatului D., cărora le-a adus la cunoştinţă conţinutul declaraţiilor sale, le-a comunicat detaliile audierii în scopul zădărnicirii aflării adevărului, ascunderea şi distrugerea probelor.
În aceeaşi zi, inculpatul U.R.P. a fost prezent şi a participat efectiv la conflictul în urma căruia părţile vătămate P.V. şi T.T.A. au fost lovite de inculpatul D.M.
După consumarea faptei, inculpatul U.R. a luat legătura cu părţile vătămate solicitându-le să se împace cu inculpatul D., stabilind condiţiile înţelegerii frauduloase, stabilindu-se suma de bani ce urma a fi plătită, detaliile declaraţiilor ce urmau a fi date în faţa organelor de urmărire penală, sugerându-le părţilor vătămate să nu divulge identitatea autorului faptei şi să nu-l recunoască din grup sau planşă foto, astfel încât dosarul să rămână cu autor necunoscut.
Acelaşi inculpat a luat legătura şi cu martorii cauzei, stabilind cu aceştia detaliile declaraţiilor mincinoase, precum şi nedivulgarea identităţii autorului.
În drept, faptele comise de inculpaţii D.M.V. au fost încadrate în dispoziţiile art. 20 C. pen. raportat la art. 174 - 175 alin. (1) lit. i) C. pen. şi art. 176 alin. (1) lit. b) C. pen. raportat la art. 321 alin. (1) şi (2) C. pen.
Faptele inculpatului U.R.M. au fost încadrate în dispoziţiile art. 321 alin. (1) şi (2) C. pen. raportat la art. 264 C. pen., iar pentru inculpatul P.V. s-au reţinut infracţiunile de şantaj prev. de art. 194 alin. (1) şi (2) C. pen., respectiv favorizarea infractorului, prev. de art. 264 C. pen.
În raport de probele administrate în faza de urmărire penală şi în cursul cercetării judecătoreşti, instanţa de fond a reţinut vinovăţia inculpaţilor, aplicând pedepse în limitele stabilite de norma de incriminare.
Împotriva sentinţei au declarat apel inculpaţii D.M.V., U.R.P. şi inculpatul parte civilă P.V.
Prin Decizia penală nr. 265/A din 13 decembrie 2010 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, s-a dispus respingerea, ca nefondate, a apelurilor declarate de inculpaţi.
În esenţă, instanţa de apel a reţinut că instanţa de fond a stabilit o situaţie de fapt corectă, atribuind faptelor o încadrare juridică legală.
De asemenea, individualizarea judiciară a pedepselor s-a realizat cu respectarea criteriilor generale de individualizare, fiind aplicate pedepse de natură să conducă la reeducarea inculpaţilor dar şi la realizarea scopului de prevenţie generală.
În ceea ce priveşte apelul declarat de partea civilă P.V. (acesta având şi calitatea de inculpat) instanţa de apel a înlăturat susţinerile acestuia conform cărora nu a primit nicio sumă de bani, nu au existat acte de constrângere sau de ameninţare, discuţiile ce apar în cadrul transcrierii convorbirilor telefonice sunt simple glume, iar baioneta găsită la domiciliul său, cu ocazia percheziţiei domiciliare nu este aceeaşi cu cea folosită de inculpatul D.M.
Aceste susţineri, reţine instanţa de apel, nu au un suport probator, astfel că, în mod corect, instanţa de fond le-a înlăturat ca fiind nesincere.
Împotriva ambelor hotărâri au declarat recurs inculpaţii D.M.V., U.R.M. şi inculpatul parte civilă P.V.
Recurentul inculpat D.M.V. a criticat hotărârile prin prisma cazurilor de casare prev. de art. 3859 pct. 18 şi 14 C. proc. pen. solicitând, în principal, achitarea sa în temeiul dispoziţiilor art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., iar în subsidiar, reţinerea circumstanţelor judiciare atenuante prevăzute de art. 74 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., cu consecinţa reducerii pedepsei şi aplicarea dispoziţiilor art. 861 C. pen.
În susţinerea orală, recurentul inculpat a susţinut, prin apărătorul său, că nu a avut intenţia de a ucide părţile vătămate P.V. şi T.A., viaţa acestora nefiind pusă în pericol. A invocat declaraţiile martorilor audiaţi în cauză care au confirmat că inculpatul a participat la conflict urmare unui telefon pe care l-a primit şi că scopul deplasării sale la locul faptei a fost acela de a aplica părţilor vătămate o corecţie şi nu de a le ucide.
Recurentul inculpat U.R., în motivele scrise de recurs şi în susţinerile orale, a invocat cazurile de casare prev. de art. 3859 pct. 10, 14, 17 şi 21 C. proc. pen.
S-a susţinut astfel că instanţa de fond nu a pus în discuţia părţilor regularitatea actului de sesizare a instanţei, aspect invocat în apel, iar instanţa de control judiciar a omis să verifice încheierea de şedinţă din 5 august 2009 - prin care instanţa de fond a dispus îndreptarea erorii materiale strecurate în încheierea de şedinţă de la termenul din 13 mai 2009, în sensul că din eroare, a fost adoptată aserţiunea ";constată regularitatea actului de sesizare a instanţei"; - ceea ce echivalează - în opinia apărării - cu nepronunţarea asupra unei cereri esenţiale.
Pentru această critică s-a solicitat casarea ambelor hotărâri şi trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de fond pentru verificarea regularităţii actului de sesizare a instanţei, iar în subsidiar, trimiterea cauzei la instanţa de apel care nu s-a pronunţat asupra unor cereri esenţiale de natură a influenţa soluţia procesului.
Corelativ acestui caz de casare au fost invocate şi dispoziţiile art. 3859 pct. 21 C. proc. pen., ţinând seama de faptul că procedura de citare, în apel, nu a fost îndeplinită, fiind aplicabile dispoziţiile art. 177 alin. (4) C. proc. pen., deoarece nu se cunoştea adresa inculpatului şi nici locul său de muncă, astfel că inculpatul trebuia citat prin afişare la consiliul local.
În ceea ce priveşte cazul de casare circumscris dispoziţiilor art. 3859 pct. 18 C. proc. pen., recurentul inculpat U.R.P. a arătat că în cauză, instanţele au comis o eroare gravă de fapt ceea ce impune achitarea sa în temeiul dispoziţiilor art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., întrucât infracţiunea prevăzută de art. 321 C. pen. nu există.
Pentru infracţiunea de favorizarea infractorului prev. de art. 264 C. pen. s-a solicitat achitarea inculpatului în temeiul dispoziţiilor art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. e) C. proc. pen. şi art. 46 C. pen.
Nu a fost contestat conflictul în care au fost implicate cele două grupuri de persoane, dar probele administrate nu au conturat existenţa unor acte sau gesturi de natură a aduce atingere bunelor moravuri sau de natură a produce scandal public ori tulburarea liniştii publice.
Sub aspectul infracţiunii de favorizarea infractorului, recurentul inculpat U.R. a arătat că instanţele au avut în vedere faptele comise de tatăl inculpatului şi nu de inculpatul U.R.M.
Cu privire la aceleaşi aspecte, s-a arătat că au fost avute în vedere datele reţinute în fişa de cazier a tatălui său deoarece inculpatul U.R.M. nu a mai săvârşit alte fapte penale.
În ceea ce priveşte încadrarea juridică a faptelor, recurentul inculpat U.R.M. a solicitat schimbarea încadrării juridice din infracţiunea prev. de art. 322 alin. (1) şi (2) C. pen. în infracţiunea prev. de art. 322 alin. (1) C. pen. şi din infracţiunea de favorizarea infractorului, prev. de art. 264 C. pen. în infracţiunea de încercare de a determina mărturia mincinoasă prev. de art. 261 alin. (1) C. pen.
Sub primul aspect se arată că probele administrate confirmă doar o altercaţie de natură fizică, ceea ce atrage incidenţa dispoziţiilor art. 322 alin. (1) C. pen., iar în ceea ce priveşte a doua faptă, apărarea a susţinut că inculpatul U.R.M. a încercat indirect să determine martorii pentru a face declaraţii mincinoase, fapta putând fi încadrată, eventual, în dispoziţiile art. 261 C. pen.
Întrucât inculpatul, deşi a fost prezent la locul faptei, nu s-a implicat în conflict, astfel că se impune achitarea sa pentru infracţiunea prev. de art. 322 alin. (1) C. pen.,- în temeiul dispoziţiilor art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen.
În fine, au fost invocate şi dispoziţiile art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., solicitând reţinerea circumstanţelor judiciare atenuante prev. de art. 74 C. pen. şi reducerea pedepsei sub limita stabilită de instanţa de fond.
Recurentul parte civilă P.V. şi-a retras recursul, manifestarea sa de voinţă fiind consemnată în încheierea din 7 martie 2011.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, examinând recursurile declarate în cauză, prin prisma motivelor invocate dar şi din oficiu, conform art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., constată că sunt nefondate pentru următoarele considerente:
Din probele administrate în cauză rezultă că incidentul din data de 13 octombrie 2008 a fost generat de un conflict anterior pe care P.M.G. l-a avut în trafic cu o altă persoană cunoscută sub numele de V.
Acest aspect rezultă din declaraţiile părţii vătămate P.V. care se coroborează cu declaraţiile martorilor C.M., P.A.M., P.I.N., R.G., P.M.G., dar şi cu declaraţiile inculpatului D.M. date în faza de urmărire penală.
Incidentul din trafic a fost confirmat de martora G.N., dar şi de martorul T.T.A. căruia P.M.G. i-a relatat modul în care s-au derulat evenimentele.
Inculpatul D.M.V. a fost contactat telefonic de către inculpatul U.R. care l-a rugat să se întâlnească în zona I. pentru a lămuri incidentul din trafic.
Deplasarea celorlalte persoane din grupul inculpatului D.M.V. s-a efectuat cu un taxi, condus de martorul C.M., acesta constatând că aveau asupra lor cozi de lopată din lemn.
Grupul inculpatului D.M.V. a ajuns la locul unde se aflau părţile vătămate P.V. şi T.T.A. în jurul orelor 22,00.
Din declaraţiile părţii vătămate T.T.A. rezultă că la un moment dat a auzit pe stradă mai multe persoane care ţipau. În momentul în care a mers să vadă ce se întâmplă, l-a văzut pe inculpatul D.M.V. - pe care l-a recunoscut ulterior din planşa foto pusă la dispoziţie de organele de anchetă - care avea în mână un cuţit. A putut să observe acest detaliu dat fiind faptul că inculpatul se afla sub un stâlp de iluminat public, lumina fiind suficient de puternică iar distanţa dintre el şi locul unde se afla inculpatul D. nu era mare.
În aceste împrejurări a mers cu partea vătămată P.V. la inculpatul D. cerându-i să stea pe loc şi să nu fugă, dar inculpatul s-a împiedicat de bordură şi a căzut. În momentul în care martorul T.T.A. a vrut să-i ia cuţitul din mână, inculpatul i-a aplicat o lovitură în zona abdominală şi tot atunci a fost lovită şi partea vătămată P.V. În timp ce se îndepărtau de la locul incidentului, partea vătămată P.V. i-a spus martorului că a fost înţepat după care i-a luat cuţitul inculpatului.
Lovirea celor două victime de către inculpatul D.M.V. este confirmată şi de martorii A.N., N.M., etc.
Aceşti martori au perceput fie direct, fie indirect, împrejurările în care s-a derulat evenimentul.
Astfel, martorul A.N. a arătat că a văzut cum un bărbat înalt şi solid i-a înjunghiat mai întâi pe P.V. şi după aceea pe T.T.A., fiind foarte aproape, respectiv, la o distanţă de aproximativ 2 - 3 metri.
Aceleaşi aspecte au fost prezentate şi de martorul N.M. care a observat cele două victime îndreptându-se spre inculpatul D. - prezentând semnalmentele acestuia - care l-a lovit pe ";T."; în zona abdomenului, iar pe P.V. în zona toracelui.
Martorii R.G. şi P.M. au observat când, în apropierea locuinţei, au apărut patru maşini de unde au coborât mai multe persoane care aveau asupra lor bâte din lemn, fiind avertizaţi de partea vătămată P.V. să fugă deoarece a fost lovită, existând riscul de a fi agresate şi alte persoane din grupul părţilor vătămate.
Se impune a se reţine faptul că persoanele din grupul părţilor vătămate au venit la locul incidentului după ce inculpatul D.M. a lovit victimele, împrejurare care exclude exercitarea violenţelor de către o altă persoană.
Astfel cum rezultă din declaraţiile martorilor, conflictul a durat aproximativ 5 minute şi s-a desfăşurat în faţa porţii părţii vătămate P.V.
După consumarea infracţiunii, la data de 10 decembrie 2008 a fost efectuată o percheziţie domiciliară la inculpatul D.M. unde au fost ridicate hainele cu care acesta a fost îmbrăcat în data de 13 octombrie 2008, ţinuta vestimentară fiind recunoscută de martorii audiaţi în cauză.
De asemenea, la aceeaşi dată, s-a efectuat o percheziţie domiciliară şi la locuinţa părţii vătămate P.V. de unde a fost ridicat cuţitul pe care l-a folosit inculpatul D.M. la săvârşirea faptelor. Acesta a fost recunoscut de martorul T.T. dintr-un grup de obiecte similare, constatându-se că avea o lungime de 50 cm şi o lăţime de 3 cm.
În aceste condiţii, susţinerile inculpatului D., în sensul că intenţia sa nu a fost aceea de a lovit şi nici de a produce scandal public nu sunt fondate.
Inculpatul s-a deplasat la locul faptei înarmat fiind cu un cuţit, alături de alte persoane care avea asupra lor obiecte contondente, aplicând, celor două victime, lovituri în zone vitale, de natură a pune în primejdie viaţa acestora. S-a folosit, la comiterea faptelor, de o baionetă militară, a lovit părţile vătămate de la o distanţă mică, existând astfel pericolul real de a suprima viaţa acestora.
Acţiunile violente ale inculpatului D. au avut loc în prezenţa mai multor persoane, în loc public, ceea ce a atras şi reţinerea în sarcina acestuia, a infracţiunii de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea liniştii publice. Manifestarea violentă, scandalul produs de inculpat şi de grupul din care făcea parte şi inculpatul U.R., au creat o stare de pericol pentru relaţiile de convieţuire socială a căror ocrotire este asigurată prin apărarea moralităţii şi liniştii publice.
Reţinerea formei agravate a infracţiunii este generată de faptul că prin faptele inculpaţilor D.M. şi U.R. a fost tulburată grav liniştea publică, producându-se un rezultat mai grav decât cel pe care îl implică infracţiunea în forma sa simplă. A rezultat din probe faptul că, după ce inculpatul D. a lovit cele două părţi vătămate, acestea le-au cerut celorlalte persoane aflate la faţa locului să se îndepărteze, existând riscul de a fi lovite.
Ca atare, nefiind vorba de o indignare izolată a unei persoane, de o revoltă cu caracter singular, ci de o acţiune violentă care a cuprins mai multe persoane care au luat cunoştinţă de fapta săvârşită, în cauză, în mod corect a fost reţinută şi infracţiunea de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea liniştii publice prev.de art. 321 alin. (1) şi (2) C. pen.
În ceea ce priveşte infracţiunea de favorizarea infractorului reţinută în sarcina inculpatului U.R., Înalta Curte constată că probele administrate dovedesc vinovăţia acestuia. Astfel, martorul T.T. a arătat că la câteva zile după incident a vorbit cu partea vătămată P.V. afirmând că vrea 100.000 euro pentru a-şi retrage plângerea şi pentru a nu da date cu privire la identitatea autorului agresiunii, deşi acesta ştia că inculpatul D.M. a fost cel care i-a lovit în seara zilei de 13 octombrie 2008.
Demersurile inculpatului U.R.M. pentru a încheia o înţelegere frauduloasă cu părţile vătămate rezultă şi din declaraţiile martorului R.G. care arată că acesta l-a căutat rugându-l să vorbească cu partea vătămată P.V. şi să-l întrebe câţi bani vrea pentru a nu depune plângere la poliţie. Martorul a dat curs solicitării inculpatului U.R.M., partea vătămată afirmând că vrea 100.000 euro şi că a fost căutat de tatăl inculpatului care i-a oferit suma de 20.000 euro.
La discuţiile purtate de partea vătămată şi tatăl inculpatului U.R.P. a fost prezent şi martorul P.A.M., despre acestea aflând, ulterior, şi martorul M.I. Acest martor a relatat faptul că partea vătămată P.V. a acceptat, în final, suma de 20.000 euro, banii fiind daţi de familia inculpatului U., dat fiind faptul că acest inculpat a apelat la inculpatul D.M. pentru a se deplasa la locuinţa celor două părţi vătămate.
Despre oferirea unor sume de bani pentru ca părţile vătămate să nu depună plângere şi să prezinte organelor de urmărire penală o altă situaţie de fapt, se face vorbire şi în declaraţiile martorilor I.M. şi P.D. dar şi în declaraţiile părinţilor părţii vătămate P.V., aceştia afirmând însă că nu au acceptat şi nici nu au primit bani de la familia inculpatului U.M.
Înţelegerea frauduloasă intervenită între inculpatul U.R.M. rezultă, fără dubiu, şi din transcrierea convorbirilor telefonice, purtate între acest inculpat cu mai mulţi martori audiaţi în cauză dar şi cu partea vătămată P.V.
Activitatea infracţională desfăşurată de inculpatul U.R.M. a fost de natură a îngreuna urmărirea penală şi judecata ceea ce atrage răspunderea sa penală şi pentru infracţiunea de favorizarea infractorului.
Nu poate fi acceptată susţinerea apărării în sensul schimbării încadrării juridice a faptei din infracţiunea de favorizarea infractorului în infracţiunea de încercare de a determina mărturia mincinoasă dat fiind faptul că acţiunea ce constituie elementul material al acestei infracţiuni trebuie să se realizeze prin constrângere sau corupere.
Or, din probe a rezultat că inculpatul U.R.M. a oferit părţii vătămate P.V. sume de bani cu scopul zădărnicirii aflării adevărului şi în cele din urmă a-l exonerării sale de răspunderea penală.
Partea vătămată, lovită ulterior de inculpat, nu a fost nici constrânsă, nici coruptă, ea însăşi pretinzând sumele de bani sub ameninţarea relatării organelor de poliţie a faptelor comise de inculpaţii U.R.M. şi D.M.
În privinţa celorlalte critici formulate de inculpatul U.R.M., Înalta Curte constată că instanţa de apel s-a pronunţat cu privire la toate motivele invocate, inclusiv la regularitatea actului de sesizare reţinând că susţinerile inculpatului sunt contrazise de menţiunile cuprinse în încheierea de şedinţă din 13 mai 2009 (dosar fond). Totodată, reţine, instanţa de apel, că în cauză au fost respectate cerinţele prevăzute de art. 263 C. pen. şi 264 C. proc. pen., astfel că restituirea cauzei la procuror, pentru refacerea urmăririi penale nu se justifică.
Pe de altă parte, o eventuală omisiune de consemnare în încheiere a verificării regularităţii actului de sesizare a instanţei, nu constituie o nulitate absolută ci una relativă, care obligă partea ce o invocă la dovedirea unei vătămări ce nu ar putea fi înlăturată decât prin anularea actului.
Or, în cauză, instanţa a trecut la cercetarea judecătorească, ceea ce presupune ca fiind respectate toate cerinţele legii procesuale penale, iar, pe de altă parte, în cursul cercetării judecătoreşti, au fost administrate toate probele ce exclud o vătămare a intereselor inculpatului U.R.M.
În fine, în apel, inculpatul U.R.M. a fost citat la adresele cunoscute -, nefiind incidente dispoziţiile art. 177 alin. (4) C. proc. pen., fiind obligaţia acestuia de a anunţa organele judiciare despre o schimbare a domiciliului său.
Totodată, s-a constatat că inculpatul a avut apărător ales, ceea ce înseamnă că avea cunoştinţă de proces.
Având în vedere considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondate apelurile declarate de inculpaţii D.M.V. şi U.R.M..
Va lua act de retragerea recursului declarat de inculpatul parte civilă P.V.
În baza art. 38517 alin. (4) raportat la art. 383 alin. (2) şi art. 381 C. proc. pen., va deduce, din durata pedepsei aplicată inculpatului D.M.V., durata reţinerii şi arestării preventive de la 10 decembrie 2008 la zi.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurenţii inculpaţi la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii D.M.V. şi U.R.M. împotriva Deciziei penale nr. 265/A din 13 decembrie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Ia act de retragerea recursului declarat de inculpatul parte civilă P.V. împotriva aceleiaşi decizii.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului D.M.V., durata reţinerii şi arestării preventive de la 10 decembrie 2008 la 30 mai 2011.
Obligă recurenţii inculpaţi D.M.V. şi U.R.M. la plata sumelor de câte 875 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care sumele de câte 75 RON, reprezentând onorariile apărătorilor desemnaţi din oficiu până la prezentarea apărătorilor aleşi, se vor avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Obligă recurentul inculpat parte civilă P.V. la plata sumei de 275 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 75 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 30 mai 2011.
+++++
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1771/2011
Dosar nr. 14426/3/2010
Şedinţa publică din 2 mai 2011
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 399 din 1 iunie 2010, Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, a respins ca inadmisibilă cererea formulată de condamnatul M.A., de revizuire a Sentinţei penale nr. 847 din 12 iulie 2006 a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală, definitivă prin Decizia penală nr. 4302 din 19 septembrie 2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi a obligat pe condamnat la 35 RON cheltuieli judiciare către stat.
Tribunalul a reţinut că, sus-numitul condamnat a solicitat revizuirea sentinţei de condamnare, motivat de faptul că pentru unul dintre inculpaţii din acea cauză (M.F.) s-a dispus schimbarea încadrării juridice a infracţiunii, cu consecinţa reducerii pedepsei, revizuientul fiind în aceeaşi situaţie faptică.
A invocat ca temei al cererii de revizuire dispoziţiile art. 394 alin. (1) lit. a) şi e) C. proc. pen.
Din actele şi lucrările dosarului, Tribunalul a reţinut că prin Sentinţa penală nr. 847 din 12 iulie 2006 a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală, pronunţată în Dosarul nr. 40517/3/2005, revizuientul M.A. a fost condamnat:
- În baza art. 7 alin. (1) şi alin. (3) din Legea nr. 39/2003 raportat la art. 2 lit. b) pct. 12 din Legea nr. 39/2003 la 9 ani închisoare;
- În baza art. 12 alin. (1) şi alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu referire la art. 2 pct. 2 lit. b) teza a II-a şi lit. e) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) la 12 ani închisoare;
- În baza art. 13 alin. (1), alin. (3) teza a II-a şi alin. (4) teza I şi ultima teză din Legea nr. 678/2001 cu referire la art. 2 pct. 2 lit. b) teza a II-a şi lit. e) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP) la 11 ani închisoare;
- În baza art. 33 lit. a) C. pen., art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen. şi art. 35 alin. (3) C. pen. i s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea de 12 ani închisoare.
Împreună cu revizuientul M.A., în acelaşi dosar, a fost condamnat (alături de mai multe persoane) şi numitul M.F. pentru următoarele infracţiuni:
- În baza art. 7 alin. (1) şi alin. (3) din Legea nr. 39/2003 raportat la art. 2 lit. b) pct. 12 din Legea nr. 39/2003 la 9 ani închisoare;
- În baza art. 12 alin. (1) şi alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu referire la art. 2 pct. 2 lit. b) teza a II-a şi lit. e) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) la 10 ani închisoare;
- În baza art. 13 alin. (1), alin. (3) teza a II-a şi alin. (4) teza I şi ultima teză din Legea nr. 678/2001 cu referire la art. 2 pct. 2 lit. b) teza a II-a şi lit. e) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP) la 11 ani închisoare;
- În baza art. 33 lit. a) C. pen., art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen. şi art. 35 alin. (3) C. pen. i s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea de 11 ani închisoare.
Această sentinţă penală a fost atacată cu apel de către toţi inculpaţii, iar prin Decizia penală nr. 898 din 22 decembrie 2006 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, au fost respinse apelurile acestora.
Împotriva acestei decizii penale inculpaţii au declarat recurs, iar Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin Decizia penală nr. 4302 din 19 septembrie 2007 a respins recursul declarat de revizuientul M.A., ca nefondat, şi a admis recursurile altor inculpaţi, printre care şi recursul inculpatului M.F., dispunând pentru acesta din urmă, trimiterea cauzei spre rejudecare la Curtea de Apel Bucureşti.
În ce-l priveşte pe inculpatul M.F., Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în rejudecarea apelului, prin Decizia penală nr. 255 din 6 noiembrie 2008 a admis apelul acestuia a desfiinţat în parte Sentinţa penală nr. 847 din 12 iulie 2006 a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală, pronunţată în Dosarul nr. 40517/3/2005 şi rejudecând a dispus:
- În baza art. 334 C. proc. pen., schimbă încadrarea juridică a infracţiunii prevăzută de art. 7 alin. (1) şi alin. (3) din Legea nr. 39/2003 raportat la art. 2 lit. b) pct. 12 din Legea nr. 39/2003, în infracţiunea prevăzută de art. 323 alin. (1) şi alin. (2) cu aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP);
- În baza art. 334 C. proc. pen., schimbă încadrarea juridică a infracţiunii prevăzută art. 13 alin. (1), alin. (3) teza a II-a şi alin. (4) teza I şi ultima teză din Legea nr. 678/2001 cu referire la art. 2 pct. 2 lit. b) teza a II-a şi lit. e) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), în infracţiunea prevăzută de art. 13 alin. (1), alin. (3) teza I şi alin. (4) teza I şi teza a III-a din Legea nr. 678/2001 cu referire la art. 2 pct. 2 lit. b) teza a II-a şi lit. e) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP)
- În baza art. 323 alin. (1) şi alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP) a fost condamnat numitul M.F. la 7 ani închisoare;
- În baza art. 13 alin. (1), alin. (3) teza I şi alin. (4) teza I şi teza a III-a din Legea nr. 678/2001 cu referire la art. 2 pct. 2 lit. b) teza a II-a şi lit. e) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP) a fost condamnat numitul M.F. la 9 ani închisoare;
- A fost redus cuantumul pedepsei aplicate acestuia pentru infracţiunea prevăzută de art. 12 alin. (1) şi alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu referire la art. 2 pct. 2 lit. b) teza a II-a şi lit. e) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) de la 10 ani închisoare la 9 ani închisoare;
- În baza art. 33 lit. a) C. pen., art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen. şi art. 35 alin. (3) C. pen. i-a fost aplicată inculpatului pedeapsa cea mai grea de 9 ani închisoare;
- Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei penale.
Împotriva acestei decizii penale, inculpatul M.F. a declarat recurs, iar prin Decizia nr. 765 din 5 martie 2009 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins recursul, ca nefondat.
S-a constatat că motivele invocate de revizuient nu se încadrează în cazurile strict şi limitativ prevăzute de art. 394 C. proc. pen.
Pentru existenţa cazului de revizuire prevăzut de art. 394 lit. a) C. proc. pen. se cere ca faptele şi împrejurările învederate în cerere - deci faptele probatorii - să fie noi, iar nu mijloacele de probă, fiind inadmisibil ca pe calea extraordinară a revizuirii să se obţină o prelungire a probaţiunii, pentru fapte şi împrejurări deja cunoscute şi verificate de instanţele care au soluţionat cauza.
În speţă, condamnatul nu a indicat fapte şi împrejurări noi, ci a contestat încadrarea juridică dată faptelor săvârşite de el, în condiţiile în care pentru un coinculpat aflat în aceeaşi situaţie juridică s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor pentru care a fost trimis în judecată.
Existenţa faptei şi a vinovăţiei inculpatului a fost constatată de instanţele care au judecat fondul cauzei (Tribunal, Curte de apel, Înalta Curte), iar condamnarea revizuientului s-a dispus pe baza întregului material probator administrat în cauză.
Astfel, instanţele au apreciat că se impune schimbarea încadrării juridice a faptelor doar pentru coinculpatul M.F., nu şi pentru revizuient, această apreciere neputând reprezenta o ";împrejurare"; nouă şi nefiind posibil a fi contestată în calea extraordinară de atac a revizuirii.
În lipsa unor probe noi, certe, care să conducă fără echivoc la stabilirea nevinovăţiei, cererea revizuientului este inadmisibilă, neîncadrându-se în textul legal.
Revizuirea trebuie să fie totală, să ducă la o soluţie radical opusă celei pronunţate anterior; or, în cauza de faţă s-a solicitat schimbarea încadrării juridice şi reducerea cuantumului pedepselor aplicate, chestiuni de fond deja soluţionate de instanţe.
Referitor la dispoziţiile art. 394 alin. (1) lit. e) C. proc. pen., Tribunalul a constatat că nu sunt aplicabile, dat fiind faptul că ambele hotărâri despre care se pretinde că nu se pot concilia trebuie să privească acelaşi inculpat, nu doi coinculpaţi pentru care instanţele au încadrat diferit - în funcţie de materialul probator - faptele comise de aceştia.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel revizuientul M.A. criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Revizuientul a invocat aceleaşi temeiuri ale cererii de revizuire şi anume cele prevăzute de art. 394 alin. (1) lit. a) şi e) C. proc. pen. şi a susţinut că prima instanţă nu a ţinut cont de împrejurarea că pentru M.F. s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor, soluţie ce se impunea şi pentru revizuient. Mai arată că aceasta este o împrejurare nouă, iar hotărârea prin care el a fost condamnat nu se poate concilia cu hotărârea de condamnare a numitului M.F., ambii fiind condamnaţi în aceeaşi cauză dar cu situaţii juridice diferite.
Curtea, examinând potrivit art. 371 şi art. 378 C. proc. pen. apelul revizuientului, văzând şi dispoziţiile art. 394 alin. (1) lit. a) şi e) C. proc. pen. şi art. 407 C. proc. pen., a constatat că acesta nu este întemeiat.
Revizuientul a invocat drept prim motiv de revizuire a hotărârii de condamnare, existenţa unei împrejurări noi, necunoscută de instanţa care a dispus condamnarea (temeiul prevăzut de art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.), dar a ignorat faptul că, pe de o parte, schimbarea de încadrare juridică a infracţiunii pentru unul dintre inculpaţi nu poate constitui o împrejurare nouă pentru un alt inculpat din aceeaşi cauză şi care să conducă la revizuirea hotărârii, iar pe de altă parte că situaţia juridică a numitului M.F. a fost modificată tocmai în procesul penal în care a figurat şi revizuientul ca inculpat, prin exercitarea căilor legale de atac.
Reiese astfel că instanţele de condamnare au cunoscut situaţia juridică a fiecărui inculpat, solicitarea revizuientului nefiind o împrejurare nouă în sensul art. 394 lit. a) C. proc. pen.
Revizuirea hotărârii pe acest prim temei nu poate impune o prelungire a probatoriilor deja administrate pentru a se ajunge la o altă încadrare a faptei, această cale de atac fiind una extraordinară şi de retractare, soluţia ce se preconizează ar trebui să fie una diametral opusă celei dispuse prin hotărârea a cărei revizuire se cere.
Al doilea motiv de revizuire, întemeiat pe art. 394 alin. (1) lit. e) C. proc. pen., are în vedere neconcilierea a două sau mai multor hotărâri judecătoreşti definitive. Textul de lege menţionat cere ca hotărârile judecătoreşti să privească acelaşi inculpat, dar pentru care s-au stabilit situaţii juridice diferite.
Ori în cauză, s-a constatat că hotărârile privesc doi inculpaţi, condamnaţi pentru fapte diferite, nefiind deci vorba de posibilitatea concilierii acestor hotărâri.
Aşa fiind, s-a constatat că prima instanţă a reţinut temeinic lipsa motivelor de revizuire a sentinţei, şi în consecinţă, potrivit art. 379 pct. 1 lit. b) cu referire la art. 407 C. proc. pen. apelul revizuientului condamnat a fost respins ca nefondat.
Împotriva deciziei a declarat recurs revizuientul M.A. criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie pe motiv că în cauză s-a făcut o greşită aplicare a legii, în sensul dispoziţiilor art. 3859 alin. (1) pct. 172 C. proc. pen. În dezvoltarea motivului de recurs, revizuientul a susţinut că a formulat cerere de revizuire împotriva Sentinţei penale nr. 847 din 12 iulie 2006 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 4302 din 19 septembrie 2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în conformitate cu dispoziţiile art. 394 alin. (1) lit. a) şi e) C. proc. pen. deoarece pentru un coinculpat s-a dispus schimbarea încadrării juridice într-o faptă mai uşoară, - cu consecinţa reducerii pedepsei - deşi acesta se afla într-o situaţie juridică identică cu a sa. În aceste condiţii, susţine revizuientul, au apărut fapte şi împrejurări noi, necunoscute de instanţele care au soluţionat cauza, iar Decizia penală nr. 225 din 16 octombrie 2008 prin care Curtea de Apel Bucureşti l-a condamnat pe coinculpatul M.F. la o pedeapsă mai uşoară şi Sentinţa penală nr. 847/2006 a Tribunalului Bucureşti sunt două hotărâri judecătoreşti care nu se pot concilia.
Examinând hotărârea atacată atât prin prisma motivului invocat, care în drept se încadrează în cazul de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 172 C. proc. pen., cât şi din oficiu în conformitate cu dispoziţiile art. 3859 alin. ultim din acelaşi cod, Înalta Curte constată că recursul nu este fondat.
În conformitate cu dispoziţiile art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., revizuirea poate fi cerută când ";s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei";.
Potrivit alin. (2) al textului de lege sus-menţionat, cazul de la lit. a) constituie motiv de revizuire dacă pe baza faptelor sau împrejurărilor noi se poate dovedi netemeinicia hotărârii de achitare, de încetare a procesului penal ori de condamnare.
Din interpretarea dispoziţiilor legale sus-menţionate rezultă că pentru existenţa cazului de revizuire prevăzut de art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. se cer a fi îndeplinite două condiţii.
Cu privire la prima condiţie, Înalta Curte reţine că expresia ";fapte sau împrejurări"; semnifică probele propriu-zise, adică elementele de fapt cu caracter informativ cu privire la ceea ce trebuie dovedit în calea de atac a revizuirii.
Legea cere să fie noi faptele sau împrejurările ca făcând parte din obiectul probaţiunii, în sensul că pot contribui la soluţionarea corectă a cauzei (fapte probatorii). Or, recurentul revizuient nu a indicat fapte şi împrejurări noi, ci a contestat încadrarea juridică dată faptelor pentru care a fost trimis în judecată, în condiţiile în care pentru un coinculpat aflat în aceeaşi situaţie juridică s-a dispus schimbarea încadrării juridice într-o infracţiune mai uşoară cu consecinţa condamnării acestuia la o pedeapsă mai mică.
Cu privire la cea de-a doua condiţie a cazului de revizuire prevăzut de art. 394 lit. a) C. proc. pen. şi anume, faptele sau împrejurările noi să poată dovedi netemeinicia hotărârii de achitare, de încetare a procesului penal sau de condamnare, se reţine că invocarea elementelor noi trebuie să ducă la o soluţie diametral opusă celei pronunţate. În concret, în cazul în care este atacată o hotărâre de condamnare, faptele sau împrejurările noi trebuie să conducă la soluţia achitării sau încetării procesului penal; în cazul în care este atacată o hotărâre de achitare, faptele sau împrejurările noi trebuie să conducă la soluţia condamnării sau a încetării procesului penal, iar în cazul în care este atacată o hotărâre de încetare a procesului penal, faptele noi trebuie să ducă la soluţia condamnării sau la soluţia achitării.
În cauză însă, existenţa faptei şi a vinovăţiei recurentului revizuient a fost constatată de instanţa de fond (tribunalul) şi ulterior, de instanţele de control judiciar (curtea de apel şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie), iar condamnarea acestuia s-a dispus în raport de întregul material probator administrat atât în cursul urmăririi penale, cât şi în faza cercetării judecătoreşti.
Schimbarea încadrării juridice a faptelor deduse judecăţii dispusă doar pentru coinculpatul M.F., nu şi pentru recurent, nu se circumscrie noţiunii de împrejurare nouă în sensul art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. şi nu este posibil a fi contestată în calea extraordinară de atac a revizuirii, concluzie la care a ajuns şi instanţa de fond şi care a fost menţinută de prima instanţă de control judiciar învestită cu soluţionarea căii de atac a apelului exercitată de revizuient. În plus, schimbarea încadrării juridice a faptelor comise de către coinculpatul M.F. a fost dispusă în dosarul în care figura ca inculpat şi recurentul revizuient, astfel că nu este întemeiată susţinerea acestuia în sensul că împrejurarea invocată în sprijinul cererii formulate şi a recursului declarat este una nouă, necunoscută de instanţe.
Potrivit art. 394 alin. (1) lit. e) C. proc. pen. - cel de-al doilea caz de revizuire invocat de recurent -, ";revizuirea poate fi cerută când două sau mai multe hotărâri judecătoreşti definitive nu se pot concilia.
Hotărârile nu se pot concilia când datorită datelor şi dispoziţiilor pe care le conţin se exclud reciproc.
Pentru a fi admis acest caz de revizuire trebuie să fie îndeplinite cumulativ următoarele condiţii:
- Să existe două sau mai multe hotărâri penale definitive, adică hotărâri care conţin o rezolvare a fondului cauzei şi care nu pot fi atacate în acelaşi timp printr-o altă cale extraordinară de atac şi
- Hotărârile să nu se poată concilia. Cu privire la această a doua condiţie, şi anume inconciliabilitatea hotărârilor, se cere ca aceasta să privească dispoziţiile hotărârilor supuse revizuirii.
Pentru a fi aplicabile dispoziţiile legale sus-menţionate, Înalta Curte constată, - contrar celor susţinute de recurent - că hotărârile despre care se pretinde că nu se pot concilia trebuie să privească acelaşi inculpat şi nu doi coinculpaţi pentru care instanţele au încadrat în drept diferit - în urma evaluării materialului probator administrat în cauză - faptele comise de aceştia.
Or, recurentul revizuient a susţinut că nu se pot concilia Sentinţa penală nr. 847/2006 a Tribunalului Bucureşti prin care atât el, cât şi coinculpatul M.F. au fost condamnaţi la mai multe pedepse cu închisoarea şi Decizia penală nr. 255 din 6 noiembrie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti prin care s-a respins, ca nefondat apelul formulat de inculpatul M.A. - recurentul revizuient - şi s-a admis apelul declarat de coinculpatul M.F. faţă de care s-au aplicat dispoziţiile art. 334 C. proc. pen., deci două hotărâri penale definitive care privesc doi inculpaţi diferiţi, ceea ce exclude posibilitatea concilierii respectivelor hotărâri, în raport de interpretarea ce trebuie dată art. 394 lit. e) C. proc. pen.
În consecinţă, constatând că hotărârea pronunţată de instanţa de apel este legală şi temeinică, - criticile aduse de revizuient acesteia fiind neîntemeiate -, recursul declarat în cauză se priveşte ca nefondat şi se va respinge ca atare în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
Potrivit art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul revizuient M.A. va fi obligat la plata sumei de 350 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 RON reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuientul M.A. împotriva Deciziei penale nr. 198/A din 27 septembrie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Obligă recurentul revizuient la plata sumei de 350 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 RON reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 2 mai 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 9/2012. Penal | ICCJ. Decizia nr. 4200/2012. Penal → |
|---|
