ICCJ. Decizia nr. 4175/2012. Penal
Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 4175/2012
Dosar nr. 1713/63/2012
Şedinţa publică din 14 decembrie 2012
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 105 din 5 martie 2012, în Dosarul nr. 1713/63/2012, Tribunalul Dolj a respins cererea de revizuire formulată de G.M., fiul lui D. şi G., născut la data de 14 septembrie 1947, deţinut în Penitenciarul Craiova, ca inadmisibilă.
A obligat revizuentul la plata sumei de 30 RON reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de fond a reţinut următoarele:
La data de 7 februarie 2012 a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Dolj cererea formulată de revizuentul G.M., deţinut în Penitenciarul Craiova, de revizuire a Sentinţei penale nr. 200 din 4 aprilie 2011 pronunţată de Tribunalul Dolj în Dosarul nr. 14787/63/2010.
În cuprinsul cererii revizuentul a arătat că pe parcursul judecării cauzei a fost arestat preventiv o perioadă de aproximativ 4 - 5 luni, fără a fi examinat medico-legal, că instanţele care au judecat cauza nu au ţinut cont de declaraţia dată în faţa organelor de cercetare penală şi că martorii audiaţi pe parcursul cercetărilor sunt rude de gradul II cu acesta.
Potrivit cererii de revizuire, la comiterea faptei de omor revizuentul nu a folosit arme albe sau alte obiecte contondente şi nu a cunoscut faptul că victima a mai fost căsătorită şi avea 4 copii minori, acest lucru aflându-l în anul 1983, la încheierea căsătoriei.
În vederea soluţionării cererii de revizuire prima instanţă a dispus ataşarea Dosarului cu nr. 14787/63/2010 al Tribunalului Dolj.
Examinând lucrările şi materialul de la dosarul cauzei Tribunalul a constatat următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 200 din 4 aprilie 2011 pronunţată de Tribunalul Dolj în Dosarul nr. 14787/63/2010, definitivă prin Decizia nr. 3736 din 24 octombrie 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, revizuentul a fost condamnat la pedeapsa de 18 ani închisoare şi 4 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 174 alin. (1), 175 alin. (1) lit. c) C. pen., deoarece în noaptea de 9/10 august 2010 în jurul orelor 06,00 - 06,30, pentru că soţia sa se afla în stare de ebrietate, a lovit-o cu pumnii şi picioarele, a sugrumat-o şi apoi a lovit-o cu un ciomag peste corp, provocându-i leziuni care au condus la decesul acesteia.
Analizând cererea de revizuire formulată de revizuentul G.M. prin prisma motivelor invocate şi a dispoziţiilor legale incidente prima instanţă a constatat că cererea este inadmisibilă pentru următoarele considerente.
Potrivit art. 394 C. proc. pen. hotărârile judecătoreşti definitive pot fi supuse revizuirii în următoarele situaţii: când s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei, când un martor, un expert sau un interpret a săvârşit infracţiunea de mărturie mincinoasă în cauza a cărei revizuire se cere, când un înscris care a servit ca temei al hotărârii a cărei revizuire se cere a fost declarat fals, când un membru al completului de judecată, procurorul ori persoana care a efectuat acte de cercetare penală a comis o infracţiune în legătură cu cauza a cărei revizuire se cere, când două sau mai multe hotărâri judecătoreşti definitive nu se pot concilia.
Prima instanţă a constatat astfel că situaţiile în care se poate face revizuire contra unei hotărâri judecătoreşti definitive sunt strict şi limitativ prevăzute de lege.
Analizând motivele invocate în susţinerea cererii de revizuire formulate de revizuentul G.M. - a fost arestat preventiv aproximativ 4 - 5 luni fără a fi examinat medico-legal, nu s-a ţinut seama de declaraţia dată în faţa organelor de cercetare penală, martorii audiaţi sunt rude de gradul II - instanţa de fond a constatat că acestea nu se regăsesc între cazurile de revizuire prevăzute de lege.
Având în vedere această situaţie şi ţinând seama de Decizia cu nr. 60/2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie prin care s-a stabilit că "Cererea de revizuire care se întemeiază pe alte motive decât cazurile prevăzute de art. 394 C. proc. pen. este inadmisibilă", instanţa de fond a dispus respingerea cererii de revizuire formulată de revizuentul G.M. ca inadmisibilă.
Împotriva acestei sentinţe, a declarat apel revizuentul G.M., oral prin apărător criticând sentinţa pentru netemeinicie deoarece nu s-a ţinut seama de motivele invocate şi cerând admiterea cererii, rejudecarea cauzei şi reindividualizarea pedepsei.
Prin Decizia penală nr. 251 din 28 august 2012, Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, a respins, ca nefondat, apelul declarat de revizuentul G.M. împotriva Sentinţei penale nr. 105 din 5 martie 2012, pronunţată de Tribunalul Dolj, în Dosarul nr. 1713/63/2012.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de control judiciar a apreciat că motivele invocate de condamnat nu se înscriu în cazurile de revizuire prevăzute de art. 394 C. proc. pen.
Împotriva deciziei anterior menţionate, în termen legal, a declarat recurs revizuentul G.M., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În motivarea orală a recursului, s-a susţinut că cererea de revizuire este admisibilă în principiu, făcându-se referire la împrejurarea că recurentul revizuent nu a fost investigat medico-legal şi că pedeapsa este prea mare.
Examinând recursul declarat în cauză, respectiv actele şi lucrările din dosar, Înalta Curte constată că acesta nu este întemeiat pentru considerentele care urmează:
Potrivit art. 394 alin. (1) C. proc. pen., revizuirea poate fi cerută când:
a) s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei;
b) un martor, un expert sau un interpret a săvârşit infracţiunea de mărturie mincinoasă în cauza a cărei revizuire se cere;
c) un înscris care a servit ca temei al hotărârii a cărei revizuire se cere a fost declarat fals;
d) un membru al completului de judecată, procurorul ori persoana care a efectuat acte de cercetare penală a comis o infracţiune în legătură cu cauza a cărei revizuire se cere;
e) când două sau mai multe hotărâri judecătoreşti definitive nu se pot concilia.
În prezenta cauză, pe calea revizuirii condamnatul a invocat, deşi nu a precizat, expres, dispoziţiile art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., făcând referire la faptul că nu a fost investigat medico-legal şi că pedeapsa care i-a fost aplicată este prea mare.
Verificând cererea de revizuire, instanţa de fond şi cea de prim control judiciar au apreciat că motivele invocate de revizuent nu reprezintă fapte sau împrejurări necunoscute instanţei şi care afectează temeinicia hotărârii atacate, în sensul la care se referă legiuitorul în art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.
Din analiza textului legal menţionat rezultă că temeiul revizuirii nu se referă la probe noi prezentate instanţei în această procedură, revizuirea nefiind o cale ordinară de atac în care s-ar putea continua probaţiunea.
Dimpotrivă, pe calea extraordinară de atac a revizuirii, ceea ce pare a fi nouă este fapta probatorie şi nu mijlocul nou de probă prin care s-ar putea face dovada existenţei unei fapte probatorii necunoscute de instanţă la momentul judecăţii.
Revizuirea unei hotărâri judecătoreşti definitive este posibilă în anumite cazuri, expres şi limitativ prevăzute de lege, în speţă condamnatul invocând prevederile art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. care se referă la existenţa unor împrejurări noi, necunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei, împrejurări care ar fi în măsură să conducă la concluzia netemeiniciei hotărârii de condamnare.
În prezenta cauză se constată că recurentul revizuent a urmărit, de fapt, reindividualizarea pedepsei în sensul reducerii acesteia, făcând referire la împrejurări ce au fost supuse analizei instanţelor, acesta făcând confuzie între faptele probatorii, care potrivit art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., trebuie să fie noi pentru a justifica admisibilitatea cererii de revizuire formulate în baza acestui temei şi mijloacele de probă, care servesc la aflarea adevărului.
Astfel, în mod corect a fost respinsă cererea de revizuire, deoarece motivele invocate şi susţinute de condamnat nu se înscriu în vreunul din cazurile de revizuire prevăzute de art. 394 C. proc. pen.
Rezultă, aşadar, că susţinerile recurentului revizuent nu se încadrează în dispoziţiile art. 394 C. proc. pen., astfel încât criticile formulate nu pot fi primite, soluţia de respingere a cererii de revizuire fiind temeinică şi legală.
În lumina acestor consideraţii, având în vedere că în cauză nu se identifică nici alte motive de casare a hotărârilor atacate, Înalta Curte, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge recursul declarat de condamnat, ca nefondat.
În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul revizuent va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în care se va include şi onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuentul condamnat G.M. împotriva Deciziei penale nr. 251 din 28 august 2012 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Obligă recurentul revizuent condamnat la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 14 decembrie 2012.
← ICCJ. Decizia nr. 1154/2012. Penal. Infracţiuni de corupţie... | ICCJ. Decizia nr. 1133/2012. Penal → |
---|