ICCJ. Decizia nr. 4184/2012. Penal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 4184/2012
Dosar nr. 6364/95/2011/a4
Şedinţa publică din 14 decembrie 2012
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea din 3 decembrie 2012 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, pronunţată în Dosarul nr. 6364/95/2011, învestită cu judecarea cauzei în calea de atac a apelului, în baza art. 3002 raportat la art. 160b alin. (1) C. proc. pen., s-a dispus menţinerea stării de arest preventiv a inculpaţilor C.L. (fiul lui S. şi al P., născut în Târgu Jiu, judeţul Gorj), T.I. (născut în Craiova, judeţul Dolj), L.C. (fiul lui I. şi al E., născut în Târgu Jiu, judeţul Gorj) şi M.O. (fiica lui N. şi al S., născută în Târgu Jiu, judeţul Gorj).
Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa de apel a reţinut că în cauză sunt îndeplinite atât condiţiile prevăzute de art. 143 C. proc. pen., cât şi condiţiile cumulative instituite de art. 148 lit. f) C. proc. pen.
În ceea ce priveşte condiţia prevăzută de art. 143 C. proc. pen., Curtea a reţinut că în cauză există probe temeinice, în sensul art. 681 C. proc. pen., din care rezultă presupunerea rezonabilă că inculpaţii au săvârşit infracţiunile pentru care instanţa de fond a dispus condamnarea.
De asemenea, instanţa constată că sunt îndeplinite şi condiţiile cumulative prevăzute de art. 148 lit. f) C. proc. pen., respectiv pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea pentru care este judecat este închisoare mai mare de 4 ani şi există probe că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă pericol concret pentru ordinea publică.
Împotriva acestei încheieri au formulat recurs inculpaţii C.L., T.I., L.C. şi M.O., solicitând revocarea măsurii şi punerea sa în stare de libertate.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, examinând recursurile în conformitate cu dispoziţiile art. 38514 C. proc. pen., pe baza lucrărilor şi a materialului din dosarul cauzei, constată că acestea sunt nefondate pentru considerentele ce urmează.
Analizând actele şi lucrările dosarului, Curtea constată că temeiurile care au determinat arestarea iniţială a inculpaţilor C.L., T.I., L.C. şi M.O. se menţin, fiind îndeplinită una din condiţiile alternative prevăzute de art. 160b alin. (3) C. proc. pen.
Sub aspectul dispoziţiilor art. 143 C. proc. pen., raportat la art. 681 C. proc. pen., Curtea constată că probatoriul administrat până în prezent nu a făcut să înceteze presupunerea rezonabilă că inculpaţii au comis infracţiunile pentru care au fost arestaţi şi ulterior trimişi în judecată.
Referitor la dispoziţiile art. 148 lit. f) C. proc. pen., Curtea constată că şi acestea sunt întrunite, în sensul că infracţiunile de săvârşirea cărora sunt acuzaţi recurenţii inculpaţi sunt sancţionate cu închisoarea mai mare de 4 ani, iar lăsarea acestora în libertate prezintă în continuare un pericol concret pentru ordinea publică.
În acest context, se impune sublinierea că în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului în special cu referire la unele cauze împotriva Franţei (Letellier v. France) s-a admis că, prin gravitatea deosebită şi prin reacţia particulară a opiniei publice, anumite infracţiuni pot suscita o tulburare a societăţii de natură să justifice o detenţie preventivă.
Timpul scurs de la momentul luării măsurii arestării preventive nu este de natură a atenua în mod semnificativ impactul negativ pe care l-ar avea asupra opiniei publice judecarea inculpaţilor în stare de libertate pentru infracţiuni de o asemenea gravitate, existând riscul săvârşirii unor noi astfel de fapte.
Pe de altă parte, acest interval de timp nu are nici caracter nerezonabil faţă de particularităţile cauzei şi de diligenţele sporite cu care au acţionat organele judiciare, în prezent cauza aflându-se în faţa instanţei de apel.
Convenţia Europeană a Drepturilor Omului stipulează în art. 5 parag. 1 lit. c) necesitatea existenţei unor motive rezonabile de a presupune că persoana privată de libertate a comis o infracţiune, garantând astfel temeinicia măsurii privative de libertate şi caracterul său nearbitrar.
În Hotărârea Murray v. Regatul Unit, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a subliniat că dacă sinceritatea şi temeinicia unei bănuieli constituiau elemente indispensabile ale rezonabilităţii sale, această bănuială nu putea fi privită ca una rezonabilă decât sub condiţia ca ea să fie bazată pe fapte sau informaţii care ar stabili o latură obiectivă între suspect şi infracţiunea presupusă. În consecinţă, nicio privare de libertate nu se poate baza pe impresii, intuiţie, o simplă asociere de idei sau de prejudecăţi (entice, religioase sau de altă natură) indiferent de valoarea lor, în calitate de indiciu al participării unei persoane la comiterea unei infracţiuni.
Prin hotărârea Calejja v. Malta, Curtea a apreciat că faptele probatorii care ar putea da naştere unei bănuieli legitime nu trebuie să fie de acelaşi nivel cu cele necesare pentru a justifica o condamnare.
În speţa dedusă judecăţii, se are în vedere nu numai conformitatea cu dispoziţiile procedurale ale dreptului intern, ci şi caracterul plauzibil al bănuielilor care au condus la menţinerea măsurii privative de libertate, precum şi legitimitatea scopului urmărit de măsura luată.
La acest moment procesual, Curtea nu identifică vreun motiv întemeiat pentru punerea în libertate, ci apreciază că întregul material probator administrat în cauză, menţionat prin Sentinţa penală nr. 233 din 20 decembrie 2011, de condamnare, impune privarea de libertate, în continuare, iar nu vreo altă măsură preventivă, arestarea preventivă fiind singura aptă să atingă scopul preventiv reglementat de art. 136 C. proc. pen.
Tot astfel, se apreciază că măsura arestării preventive se impune a fi menţinută şi prin raportare la exigenţele art. 5 parag. 3 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului care protejează dreptul la libertate al persoanei, câtă vreme se bazează pe motive pertinente şi suficiente a o justifica.
Pertinenţa şi suficienţa acestor motive se apreciază de instanţă în ansamblul circumstanţelor particulare ale cauzei şi prin raportare la prevederile art. 136 C. proc. pen., privarea de libertate a inculpatului fiind necesară şi pentru buna desfăşurare a procesului penal, în cauză fiind respectate toate garanţiile procesuale de care aceasta se bucură conform legislaţiei în vigoare.
În consecinţă în baza dispoziţiilor art. 3002 C. proc. pen. rap la art. 160b alin. (3) C. proc. pen. Curtea va constata legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive a inculpaţilor şi va menţine starea de arest preventiv a acestora.
Pe cale de consecinţă, constatând că măsura arestării preventive a fost luată cu respectarea prevederilor legale şi că nu s-au schimbat temeiurile avute în vedere la momentul arestării preventive, în acord cu art. 139 alin. (1) şi (3) C. proc. pen., urmează a respinge, ca nefondate, cererile inculpaţilor de revocare, a măsurii arestării preventive.
Faţă de cele reţinute, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Curtea va respinge, ca nefondate, recursurile formulate de inculpaţii C.L., T.I., L.C. şi M.O.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. va obliga inculpaţii la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii C.L., T.I., L.C. şi M.O. împotriva încheierii din 3 decembrie 2012 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, pronunţată în Dosarul nr. 6364/95/2011.
Obligă recurenţii inculpaţi la plata sumei de câte 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 100 RON, reprezentând onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 14 decembrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4179/2012. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 1110/2012. Penal → |
|---|
