ICCJ. Decizia nr. 4210/2012. Penal. înşelăciunea (art. 215 C.p.). Recurs

Decizii penale ICCJ 2012

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 4210 /2012

Dosar nr. 1680/98/2011

Şedinţa publică din 19 decembrie 2012

Asupra recursului penal de faţă ;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin decizia penală nr. 196 din 20 iunie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a Il-a penală, a fost respins ca nefondat apelul declarat de inculpatul E.K.Y.N. împotriva sentinţei penale nr. 75 din 7 martie 2012 a Tribunalului Ialomiţa în Dosarul penal nr. 1680/98/2011.

A fost obligat inculpatul la cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunţa această soluţie Curtea a reţinut că prin sentinţa penală nr. 75 din 7 martie 2012 pronunţată de Tribunalul Ialomiţa în Dosarul penal nr. 1680/98/2011, în baza art. 334 C. proc. pen., a fost schimbată încadrarea juridică dată faptei prin rechizitoriu din infracţiunea prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3), (4) şi (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., în infracţiunea prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., text în baza căruia, făcând aplicarea art. 74 lit. a) şi 76 lit. a) C. pen., a fost condamnat inculpatul E.K.Y.N. la pedeapsa de 7 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune (cu consecinţe deosebit de grave).

În baza art. 65 alin. (2) C. pen., i s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) şi c) C. pen. pe durata de 4 ani, pedeapsă ce se execută după executarea pedepsei principale.

S-a făcut aplicarea art. 71 şi 64 lit. a), b) şi c) C. pen.

În baza art 14 şi 346 C. proc. pen., a fost admisă acţiunea civilă şi a fost obligat inculpatul către partea civilă SC U. SA, prin administrator judiciar Casa de insolvenţă Transilvania, Filiala B. la plata sumei de 1.251.966,05 RON.

În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la 3.000 RON cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut următoarea situaţie de fapt:

Prin plângerea penală formulată de conducerea SC U. SA la data de 6 martie 2007, s-a solicitat tragerea la răspundere penală a numiţilor E.K.Y.N., M.M.S., M.E., N.A. ş.a. pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune cu motivarea că, în perioada 15 iunie 2006-23 august 2006 societatea a livrat către SC C.B. SRL cantitatea de 1.332.990 kg şrot soia şi 49.710 litri ulei brut soia în valoare totală de 1.251.966,50 RON. Pentru achitarea contravalorii mărfii, SC C.B. SRL a emis un număr de X file C.E.C. scadente în perioada 26 septembrie 2006-26 octombrie 2006. Toate filele C.E.C. introduse la plată la fiecare din termenele scadente au fost refuzate de Banca I.T. Giurgiu, cu menţiunea „lipsă disponibil, client aflat în interdicţie bancară”.

Urmare cercetărilor a rezultat că inculpatul E.K.Y.N. a derulat în anul 2005 relaţii comerciale cu SC U. SA achiziţionând şrot soia şi ulei soia pentru societăţile SC S.H.C.I. SRL şi SC L.T. SRL.

Aceste două societăţi au fost înfiinţate în noiembrie 2003, având ca principal obiect de activitate creştere păsări (pui şi găini ouătoare).

Pentru SC S.H.C.I. SRL, inculpatul era asociat şi administrator, iar pentru SC L.T. SRL, avea procură generală de administrare, administrator de drept fiind două dintre salariate, respectiv martorele M.E. şi N.A.

Societăţile menţionate au avut încheiate, în anul 2005, trei contracte de vânzare-cumpărare şrot soia şi ulei brut soia, ce s-au derulat fără incidente.

În luna noiembrie 2005, inculpatul E.K.Y.N. a înfiinţat SC C.B. SRL, fuându-l asociat pe martorul K.E., cetăţean libanez (cu 15% părţi sociale), persoană care îl consilia din punct de vedere economic, fiind şi cunoscător al limbii române.

SC C.B. SRL avea acelaşi sediu social ca şi celelalte două firme, folosea aceleaşi numere de telefon şi aceiaşi salariaţi (nu avea personal propriu).

La data de 7 iunie 2006, inculpatul a cedat 30% din părţile sociale numitului M.M.S., cetăţean irakian, iar peste o lună, mai exact la 8 iulie 2006, inculpatul şi K.E. au cedat susnumitului toate părţile sociale.

La data de 15 iunie 2006, dată la care inculpatul E.K.Y.N. deţinea cea mai mare parte din societate, mai exact 50% părţi sociale, între SC C.B. SRL şi partea civilă SC U. SA se încheie, prin fax, contractul de vânzare-cumpărare din 2006, prin care partea civilă se obligă să livreze SC C.B. SRL 2400 tone şrot soia, în perioada iunie 2006-iunie 2007, beneficiara urmând a plăti cu file C.E.C. la 45 zile de la livrarea mărfii (art. 8 din contract).

Pentru încheierea acestui contract, angajata inculpatului, martora M.L.T. a luat legătura cu şeful serviciului comercial de la SC U. SA, martorul T.N., căruia i-a precizat că inculpatul E.K.Y.N. doreşte să continue colaborarea cu SC U. SA, dar pe altă firmă, respectiv SC C.B. SRL, care face parte din grupul de firme administrate de inculpat.

Cercetarea judecătorească efectuată a convins instanţa că a fost posibilă încheierea prin fax a contractului.

Raporturile comerciale între SC C.B. SRL şi partea civilă s-au derulat rapid, astfel că în perioada 15 iunie 2006-23 august 2006, partea civilă a livrat SC C.B. SRL cantităţile: 1.322.990 kg şrot soia şi 49.710 litri ulei brut soia_; în valoare totală de 1.251.966,50 RON.

Pentru ridicarea mărfurilor livrate erau folosite aceleaşi mijloace de transport şi aceiaşi şoferi care efectuaseră transporturi şi în anul 2005, pentru firmele administrate de inculpat cu ocazia derulării contractelor încheiate de partea civilă cu SC S.H.C.I. SRL.

Conducătorii auto respectivi erau anunţaţi de salariata M.L.T. despre efectuarea transporturilor, se prezentau la sediul de la M. unde primeau de la susnumita, ori de la alt salariat, delegaţiile respective şi filele C.E.C. semnate şi ştampilate din partea SC C.B. SRL, care erau completate la rubricile: beneficiarul, localitatea de emitere şi data când cecul urma să fie decontat.

Aceste documente erau predate ulterior de către conducătorii auto la SC U. SA şi în baza acestora se ridicau mărfurile respective.

Nu s-a putut verifica dacă mărfurile achiziţionate de la SC U. SA au fost înregistrate în evidenţa contabilă a SC C.B. SRL deoarece organele de control financiar nu au putut intra în posesia documentelor contabile.

Cert este că, în baza unui contract de vânzare-cumpărare, SC L.T. SRL, societate administrată de inculpatul E.K.Y.N., s-a aprovizionat de la SC C.B. SRL cu 1.297.900 kg şrot soia, la preţul de 0,75 RON/kg şi 49.710 kg ulei brut soia, la preţul de 1.78 RON/kg în valoare de 1.061.908,80 RON (contractul din 7 iunie 2006).

Marfa aprovizionată de firma inculpatului era cea ridicată în numele SC C.B. SRL de la partea civilă.

Contravaloarea prestării serviciilor de transport pentru SC C.B. SRL efectuate de SC E. SRL (prin conducătorul auto D.M.) nu a fost facturată către beneficiară, ci către celelalte două firme ale inculpatului, SC S.H.C.I. SRL şi SC L.T. SRL.

Plata transportului efectuat de firmele de transport cu care acesta avea relaţii contractuale a fost efectuată de aceste două societăţi.

Cu ocazia cercetărilor, organele de poliţie au identificat şi o altă parte de marfă care, prin intermediul SC A.T. SA Alba lulia a fost transportată de la SC U. SA la SC F.R. SRL J., judeţul Mureş, firmă ce este în acelaşi timp client şi furnizor de mărfuri pentru SC S.H.C.I. SRL şi SC L.T. SRL.

A rezultat din cercetările organelor de anchetă că societăţile controlate de inculpat au livrat şrot de soia către SC F.R. SRL pe bază de facturi fiscale în contul unor debite către această din urmă firmă, întocmindu-se procese-verbale de compensare.

Cercetările nu au putut demonstra cine a executat semnăturile de pe documente (delegaţii, file C.E.C.), însă în cauză s-a dispus disjungerea faţă de învinuitul M.M.S.

În luna septembrie 2006, după descoperirea prejudiciului creat de SC C.B. SRL prin plata cu file C.E.C. fără acoperire, partea civilă SC U. SA prin reprezentanţii săi, a făcut demersuri pentru descoperirea clientului şi recuperarea sumei.

În acest sens, directorul comercial I.B.C. şi consilierul M.R. s-au întâlnit cu inculpatul şi cu numitul K.E., consilierul său, aceştia din urmă susţinând că au o „vină morală” că l-au sunat pe martorul T.N. să se încheie contractul în numele SC C.B. SRL. Cu ocazia acestor întâlniri inculpatul şi martorul şi-au arătat disponibilitatea pentru recuperarea prejudiciului părţii civile, propunând variante de stingere a debitului, demersurile rămânând însă fără rezultat.

Inculpatul E.K.Y.N. nu a recunoscut săvârşirea infracţiunii de înşelăciune arătând că, personal, nu a derulat în anul 2006 relaţii comerciale cu partea civilă în numele SC C.B. SRL, susţinând că în calitate de asociat unic şi administrator al acestei firme, numitul M.M.S. ar fi cel care s-a ocupat de cumpărarea mărfii de la SC U. SA. A mai precizat inculpatul că nu a semnat contractul de vânzare-cumpărare din data 15 iunie 2006 cu SC U. SA, că nu îl cunoaşte pe martorul T.N. şi nu a avut vreo discuţie cu acesta în legătură cu afacerile SC C.B. SRL. De asemenea, a susţinut că nu i-a cerut martorei M.L.T. să solicite martorului T.N. continuarea relaţiilor comerciale cu partea civilă pe firma SC C.B. SRL, nu a luat legătura cu şoferii pentru efectuarea transporturilor. Totodată, inculpatul a negat faptul că s-ar fi întâlnit cu reprezentanţi ai SC U. SA pentru a discuta în legătură cu recuperarea pagubei create de SC C.B. SRL.

Inculpatul s-a apărat susţinând că a înfiinţat iniţial SC C.B. SRL pentru vânzare ouă, iar după ce l-a cunoscut pe cetăţeanul irakian M.M.S., a convenit cu acesta să devină asociat la SC C.B. SRL cu condiţia ca acesta să contribuie cu 1 milion dolari SUA la majorarea capitalului. La scurt timp, pentru că susnumitul nu şi-a respectat promisiunea, el şi K.E. i-au cedat toate părţile sociale, continuând relaţiile de afaceri, respectiv convenind să-i vândă cereale cu 10-15% mai ieftin decât preţul pieţii. Inculpatul E.K.Y.N. a susţinut că, după preluarea firmei de către M.M.S., i-a predat acestuia toate documentele şi ştampila, dar sediul administrativ al firmei a rămas în aceeaşi locaţie. A recunoscut că, imediat a intrat în relaţii comerciale cu SC C.B. SRL cumpărând de la acesta şrot soia şi ulei pe care le-a plătit cu ordine de plată şi în numerar.

În declaraţia dată la urmărirea penală, inculpatul a recunoscut că nu a achitat integral aceste produse deoarece M.M.S. îi datora contravaloarea părţilor sociale cesionate.

A mai susţinut că, prin contractul încheiat cu SC C.B. SRL, societate administrată de el, SC L.T. SRL avea obligaţia de asigurare a transportului mărfii şi achitare a contravalorii acestuia.

Apărările inculpatului au fost, în mare parte, combătute de probatoriul administrat.

Astfel, martorul T.N., şeful serviciului desfacere al SC U. SA a susţinut că, în anul 2006, martora M.L.T., contabilă la SC S.H.C.I. SRL, l-a sunat precizându-i că inculpatul E.K.Y.N. doreşte să achiziţioneze şrot soia şi ulei de la partea civilă pe o altă firmă, respectiv SC C.B. SRL, care face parte din grupul de firme ale inculpatului şi a fost înfiinţată pentru că nu mai putea lua credite pe SC L.T. SRL. Martorul a fost convingător dând detalii privind persoana cu care a. ţinut legătura, numerele de telefoane ale societăţilor SC S.H.C.I. SRL şi SC L.T. SRL, fix şi mobil, din portofoliul de clienţi.

Acelaşi martor a susţinut că, în luna august, la apariţia incidentului de plată constând în refuzul băncii pentru lipsa disponibilului în cont, a sunat-o pe martora M.L.T. care i-a cerut să ia legătura cu inculpatul E.K.Y.N. În atare împrejurare, inculpatul i-a precizat că nu sunt probleme, că are o vină morală (aspect pe care martorul nu-l înţelegea) promiţând că va lua el legătura cu preşedintele companiei SC U. SA, la biroul acestuia din Bucureşti.

Din declaraţia martorului D.M., conducător auto la SC E. SRL Bucureşti a reieşit că transporturile pentru SC C.B. SRL le efectua la solicitarea martorei M.L.T. Documentele pentru ridicarea mărfii de la Ţ., delegaţii, file C.E.C. îi erau predate de martora M.L.T. precum şi de martorele M.E. şi N.A.

Ori, persoanele indicate de martor erau salariate la SC S.H.C.I. SRL şi lucrau sub coordonarea inculpatului.

Martorele M.E. şi N.A., în declaraţiile date, au confirmat faptul că SC C.B. SRL a fost administrată iniţial de către inculpat, că firma nu avea salariaţi şi nici bunuri proprii. Pe numitul M.M.S. l-au văzut la sediul de la M. de 2-3 ori, însoţit de o tânără cunoscută sub numele de D. Acestea au recunoscut că deşi figurau ca administratori pentru SC L.T. SRL, de activitatea acestei societăţi se ocupa efectiv inculpatul, acesta având procură generală din partea asociatului majoritar.

Detalii relevante pentru cauză au fost reţinute din declaraţiile martorului I.B.C., director comercial la SC U. SA şi cea a martorului M.R., consilier economic al preşedintelui consiliului de administraţie al SC U. SA.

Astfel, a reieşit din declaraţiile martorului I.B.C., că după descoperirea fraudării părţii civile de către SC C.B. SRL prin ridicare de marfă şi plăţi cu cecuri fără acoperire, cu ajutorul numărului de telefon dat de martorul T.N. a ajuns să poarte discuţii cu inculpatul şi consilierul acestuia, martorul K.E.

Într-o primă întâlnire, din luna septembrie 2006, aceştia au recunoscut că ar avea o „vină morală”, că au vorbit la SC U. SA ca această firmă să ia marfă.

Inculpatul, recunoscut de martor în sala de judecată, şi numitul K.E. au fost conduşi la preşedintele Companiei SC U. SA având mai multe întâlniri cu scopul lichidării prejudiciului creat părţii civile. Cei doi au propus două variante de stingere a litigiului: plata cu ordine de plată pe timp de circa 1 an, ori preluarea unei ferme avicole de la F., judeţul Giurgiu.

Aşa cum a susţinut şi martorul M.R._, într-o altă întâlnire la care a participat şi martorul K.E., s-au deplasat la F. pentru evaluarea fermei avicole. Demersurile au rămas însă fără rezultat întrucât imobilul era ipotecat de Banca C.R.

În sprijinul apărărilor formulate de inculpat, au fost declaraţiile martorei M.L.T. care a recunoscut că a luat legătura cu martorul T.N. doar în perioada anului 2005, când s-au derulat contractele cu partea civilă pentru SC S.H.C.I. SRL şi SC L.T. SRL. A considerat că, afirmaţiile martorului T.N. în sensul că ea l-ar fi contactat pentru contractul cu SC C.B. SRL sunt neadevărate, ori că martorul este într-o „confuzie”.

Martora a mai susţinut că delegaţiile pentru conducătorii auto care se deplasau să ridice marfa de la Ţ. erau lăsate de secretara numitului M.M.S. pe biroul său.

Afirmaţia acesteia a fost combătută de declaraţiile conducătorului auto D.M. (analizată mai sus), precum şi de raportul de constatare tehnico-ştiinţifică întocmit de Serviciul Criminalistic Ialomiţa care a concluzionat că scrisul executat pe delegaţiile emise de SC C.B. SRL aparţine martorei M.E., salariată a societăţii inculpatului.

De altfel, martora a recunoscut în faţa instanţei că ea îi contacta pe şoferii care efectuau transporturile de şrot de la SC U. SA pentru SC C.B. SRL, dar în considerarea faptului că SC L.T. SRL avea obligaţia contractuală să efectueze transportul.

Menţinerea acestei poziţii a martorei M.L.T. pare firească în contextul în care a fost cercetată pentru complicitate la înşelăciune în formă calificată în acelaşi dosar şi lucrează şi în prezent cu acesta.

Şi martorul K.E. avea cunoştinţă despre înfiinţarea de către inculpat a SC C.B. SRL (unde a fost cooptat de către inculpat cu 15% părţi sociale), despre cesionarea firmei către numitul M.M.S. care nu şi-a respectat promisiunea de a veni cu aport mare de capital. Acest martor a confirmat faptul că a fost cu inculpatul E.K.Y.N. la preşedintele companiei, parte civilă, însă pentru rezolvarea altei probleme decât cea legată de afacerile SC C.B. SRL. De asemenea, martorul a arătat că într-o împrejurare s-a întâlnit la sediul de la M. cu un reprezentant al părţii civile, dar a precizat că întâlnirea, a fost pur întâmplătoare şi nu-şi poate explica de ce unii martori îl indică drept persoana care s-a implicat alături de inculpat în demersurile de recuperare a prejudiciului creat părţii civile de către SC C.B. SRL.

Spre deosebire de martor, inculpatul a negat chiar şi aceste întâlniri întâmplătoare cu vreun reprezentant al părţii civile.

La dosar, apărarea inculpatului a depus înscrisuri reprezentând contractul SC L.T. SRL încheiat cu SC C.B. SRL în baza căruia prima societate asigura şi plătea serviciile de transport, alte contracte ale SC L.T. SRL cu alţi furnizori, din care a reieşit că, în general, societatea inculpatului se obliga să asigure transportul produselor achiziţionate, extrase de cont cu care dovedeşte plăţi efectuate către SC C.B. SRL, chitanţe emise de SC C.B. SRL prin care a dovedit achitarea cu numerar a unei părţi din contravaloarea şrotului de soia, contracte de împrumuturi bancare, etc.

Analiza coroborată a întregului material probator administrat în cauză a condus instanţa de fond la concluzia că cel care a coordonat operaţiunile de achiziţie şrot de soia şi ulei de soia în numele SC C.B. SRL inducând în eroare partea civilă SC U. SA, prin predarea filelor C.E.C. fără acoperire a fost inculpatul E.K.Y.N.

Astfel, au fost apreciate a fi certe următoarele elemente:

Firmele administrate de inculpat, SC S.H.C.I. SRL şi SC L.T. SRL erau cunoscute de reprezentanţii SC U. SA (şeful serviciului desfacere T.N., ş.a.) ca urmare a contractelor derulate în anul 2005, fără probleme, făcând parte din portofoliul de clienţi ai părţii civile.

SC C.B. SRL a fost înfiinţată de inculpat, făcând parte din grupul de firme coordonate de acesta. Această societate nu avea salariaţi proprii ori bunuri, folosea acelaşi sediu social şi aceleaşi telefoane ca şi celelalte două firme administrate de inculpat.

Contractul de vânzare-cumpărare din 15 iunie 2006, s-a încheiat între SC C.B.C. SRL şi partea civilă SC U. SA, prin fax, la o dată la care firma beneficiară era condusă de către inculpatul E.K.Y.N., întrucât acesta deţinea cea mai mare parte din părţile sociale (50%).

Livrările de marfă de la partea civilă au început chiar a doua zi după încheierea contractului, la 16 iunie 2006.

Aceasta presupune demersuri organizatorice, antrenarea unor salariaţi, cunoaşterea furnizorului, a transportatorului, etc.

Ori, este puţin probabil că, abia cooptat în SC C.B. SRL (cu 30% părţi sociale) numitul M.M.S. să fi avut posibilitatea (teoretică şi practică) să cunoască acelaşi furnizor de şroturi (SC U. SA), să încheie contract cu acesta şi să obţină derularea livrărilor de la partea civilă.

Pentru eliberarea mărfii de la partea civilă, conducătorii auto implicaţi în activitatea de transport au depus documentele necesare, predate de martora M.L.T., salariată la firma inculpatului, inclusiv filele C.E.C. în legătură cu care s-a dovedit că nu aveau acoperire.

Un aspect deloc de neglijat este faptul că, mărfurile achiziţionate de la partea civilă prin SC C.B. SRL au ajuns direct la societatea administrată de inculpat, SC L.T. SRL administrat de inculpat, iar o parte a ajuns la SC E. SRL (în judeţul Mureş) pentru compensarea unor datorii mai vechi ale firmelor administrate de inculpat (SC S.H.C.I. SRL şi SC L.T. SRL).

Nu în ultimul rând tribunalul a constatat că, deşi inculpatul a negat împrejurarea că s-a întâlnit cu reprezentanţii părţi civile desemnaţi să facă demersuri pentru recuperarea prejudiciului cauzat de SC C.B. SRL, faptul este dovedit de probatoriul administrat, analizat în prezenta hotărâre.

În întregul context faptic prezentat mai sus, s-a apreciat a fi evident că inculpatul a coordonat întreaga afacere a SC C.B. SRL.

Un argument foarte important în sensul că nu M.M.S., ci inculpatul, s-a ocupat de derularea contractului cu partea civilă a fost şi faptul că activitatea de achiziţie şi ridicarea de mărfuri de la SC U. SA în numele SC C.B. SRL a continuat şi după ce numitul M.M.S. a părăsit teritoriul României (11 august 2006), respectiv până la data de 23 august 2006.

Pe baza acestor dovezi apare mai mult decât plauzibilă concluzia că, de fapt, între inculpatul E.K.Y.N. şi numitul M.M.S. a fost o cesiune formală şi că inculpatul a folosit firma SC C.B. SRL drept „paravan” pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune.

Cu referire strictă la faptul cesionării către M.M.S. a SC C.B. SRL, tribunalul a făcut următoarele aprecieri:

- este nefiresc şi contra oricărei reguli de management să cooptezi într-o societate un tânăr asociat (M.M.S. avea în anul 2006 vârsta de 30 de ani, potrivit menţiunilor de la O.R.C., este născut în 1975), pe care nu-l cunoşti şi căreia îi expira viza de şedere în România peste 2 luni (la 11 august 2006);

- când doi asociaţi nu se înţeleg, este normal şi logic să faci demersuri pentru excluderea acestuia din societate.

Ori, în speţa de faţă, inculpatul, în mod ilogic, deşi a susţinut că nu s-a înţeles cu M.M.S. (pentru că nu şi-a ţinut promisiunea), i-a cedat toate părţile sociale şi, în acelaşi timp, a intrat cu acesta într-o prosperă „afacere”, apărare pe care instanţa a apreciat-o ca neverosimilă.

S-a remarcat derularea rapidă a actelor materiale ce au condus la păgubirea părţii civile.

„Afacerea” SC C.B. SRL prin asumarea obligaţiei de plată cu file C.E.C. la 45 de zile de la livrarea mărfii a fost bine pusă la punct, astfel încât până la apariţia primului incident de plată (refuzul băncii pentru lipsă disponibil) ridicarea de mărfuri de la partea civilă a fost continuă şi ritmică.

Împrejurarea că o parte din marfa ridicată de la partea civilă a fost trimisă pe bază de documente la SC F.R. SRL, achitându-se astfel debite mai vechi ale SC Silver SRL şi SC L.T. SRL, a profitat tot inculpatului care conducea aceste firme.

Concluzionând, pe baza probelor administrate a rezultat că inculpatul a profitat de încrederea câştigată în faţa reprezentanţilor părţii civile pe parcursul derulării altor contracte, în anul 2005, şi, imediat după ce a întocmit documentele pe baza cărora numitul M.M.S. a devenit administrator şi asociat unic al SC C.B. SRL s-a folosit de angajaţii săi de la SC S.H.C.I. SRL şi SC L.T. SRL şi de salariaţii firmelor de transport pentru a ridica de la partea civilă SC U. SA mărfuri, şrot de soia şi ulei brut soia, în valoare totală de 1.251.966,50 RON, prezentând pentru plată file C.E.C. refuzate de bancă pentru lipsa disponibilului din cont.

În atare situaţie, cererea inculpatului de achitare în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen. nu a fost primită.

În legătură cu încadrarea juridică a faptei, s-a reţinut că fapta săvârşită de inculpatul E.K.Y.N. realizează conţinutul constitutiv al infracţiunii de înşelăciune, prevăzută de art. 215 alin. (1) şi (3) C. pen., întrucât inducerea în eroare a părţii civile s-a săvârşit cu prilejul încheierii şi executării contractului din data de 15 iunie 2006, încheiat de SC U. SA cu SC C.B. SRL.

Pentru a întregi conţinutul infracţiunii de înşelăciune, activităţile de inducere în eroare trebuie să fie săvârşite cu vinovăţie sub forma intenţiei directe.

Ori, sub acest aspect, s-a apreciat că sunt probe suficiente care demonstrează, fără putinţă de tăgadă, scopul acţiunilor desfăşurate în numele SC C.B. SRL ce au profitat doar inculpatului.

Dintre modalităţile normative sub care este incriminată infracţiunea de înşelăciune în art. 215 C. pen., s-a apreciat că în cauză se regăseşte forma agravantă prevăzută de art. 215 alin. (2) C. pen., mijlocul fraudulos folosit pentru inducerea în eroare a părţii civile fiind filele C.E.C., şi modalitatea prevăzută de art. 215 alin. (5) C. pen. (consecinţe deosebit de grave, în raport de cuantumul prejudiciului şi dispoziţiile art. 146 C. pen.).

Instanţa nu şi-a însuşit opinia parchetului în legătură cu reţinerea în încadrarea juridică şi a dispoziţiilor art. 215 alin. (4) C. pen.

Practica judiciară a fost constantă în sensul că, pentru a fi incidenţă agravanta prevăzută de art. 215 alin. (4) C. pen., este necesar ca cecul să fie emis de o persoană care să aibă calitatea cerută de lege, adică să fie legal împuternicită de o societate comercială având deschis, un cont la tras, să semneze un astfel de instrument de plată.

Ori, în cauză, formal, inculpatul nu mai avea nicio calitate în societatea în numele căreia au fost emise filele cec (în perioada 13 ianuarie 2006-28 august 2005).

Neîntemeiată a fost apreciată şi susţinerea apărării în sensul că, în situaţia înlăturării alin. (4) al art. 215 C. pen., nu poate fi reţinută forma agravantă prevăzută la alin. (2) al aceluiaşi articol.

Aşa cum s-a arătat mai sus, inducerea şi menţinerea în eroare a reprezentanţilor părţii civile s-a realizat în fapt, folosind mijloace frauduloase, respectiv înscrisuri, mai precis filele C.E.C. purtând ştampila beneficiarului SC C.B. SRL şi care nu erau semnate de titular.

În încadrarea juridică a faptei au fost reţinute şi dispoziţiile art. 41 alin. (2) C. pen., acţiunile fiind săvârşite la intervale de timp, dar în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale.

Constatând că fapta există, constituie infracţiune şi a fost săvârşită de inculpat, în temeiul art. 345 alin. (2) C. proc. pen. s-a pronunţat condamnarea acestuia în baza textelor de lege susmenţionate.

Pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, în formă continuată s-a aplicat inculpatului o pedeapsă la individualizarea căreia au fost avute în vedere criteriile generale de individualizare, gradul de pericol social concret al faptei, limitele de pedeapsă prevăzute de lege, împrejurările săvârşirii faptei, urmările acesteia şi persoana inculpatului, astfel încât să se realizeze eficient . scopul pedepsei prevăzut de art. 52 C. pen.

Pericolul social generic al faptei este determinat de legiuitor, fiind mai gravă infracţiunea de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave.

În concret, fapta este gravă prin modalitatea de săvârşire, mijloacele folosite şi cuantumul ridicat al prejudiciului cauzat părţii civile.

Cât priveşte persoana inculpatului, s-a avut în vedere, pe de o parte atitudinea nesinceră a acestuia, iar pe de altă parte lipsa antecedentelor penale, vârsta şi comportamentul corespunzător în alte împrejurări faţă de aceeaşi parte civilă.

Punând în balanţă toate aceste date, instanţa a apreciat că, pentru a satisface, în concret, imperativul justei individualizări a pedepsei, s-a impus reţinerea în favoarea inculpatului a circumstanţelor atenuante prevăzute de art. 74 lit. a) C. pen., cu consecinţa reducerii pedepsei sub limita minimă prevăzută de lege pentru infracţiunea săvârşită, conform art. 76 lit. a) C. pen. raportat la art. 76 alin. (2) C. pen.

Totodată, în raport de dispoziţiile art. 65 alin. (2) C. pen., s-a aplicat inculpatului şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) şi c) C. pen.

Partea civilă SC U. SA s-a constituit parte civilă cu suma de 1.251.966,50 RON reprezentând contravaloarea bunurilor livrate SC C.B. SRL.

În raport de dovezile administrate, în temeiul art. 14 şi 346 C. proc. pen., prima instanţă a apreciat că acţiunea civilă este întemeiată, astfel că a fost admisă, fiind obligat inculpatul la plata sumei de 1.251.966,05 RON către partea civilă SC U. SA, prin administrator judiciar Casa de insolvenţă Transilvania, Filiala B.

Împotriva acestei sentinţe a formulat apel inculpatul E.K.Y.N., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, atât din perspectiva laturii penale cât şi a celei civile, arătând că hotărârea primei instanţe este rezultatul interpretării şi aplicării eronate a dispoziţiilor legale şi a unei greşite aprecieri a probelor administrate în cauză.

În dezvoltarea motivelor de apel depuse în scris la dosar se arată:

- în primul rând, că în mod greşit prima instanţă a înlăturat apărările inculpatului cu privire la schimbarea încadrării juridice a infracţiunii de înşelăciune prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3), (5) C. pen. în sensul de a se înlătura alin. (2) al art. 215 C. pen., în condiţiile în care din probatoriul administrat în cauză nu rezultă faptul că inculpatul a executat semnăturile pe filele C.E.C. sau că a dispus emiterea acestora, în speţă nefăcându-se dovada faptului că respectivele file au fost semnate de inculpat sau la ordinul acestuia, că filele C.E.C. sunt instrumente de plată valabile, emise cu respectarea dispoziţiilor Legii nr. 59/1934 constituind de altfel şi titluri executorii. În plus, s-a arătat că SC C.B. SRL, în numele căreia au fost emise filele C.E.C., nu avea disponibil în cont la data emiterii nu conduce la concluzia că acest instrument de plată este un mijloc fraudulos, întrucât alin. (4) al art. 215 C. pen. se referă la alte situaţii. Mai mult, dacă prima instanţă a considerat că filele C.E.C. emise în numele SC C.B. SRL sunt mijloace frauduloase, în mod corect ar fi trebuit să dispună anularea acestora ceea ce în cauză nu s-a întâmplat. S-a subliniat faptul că refuzul la plată s-a datorat lipsei disponibilului în conturi la data scadenţei iar nu nevalabilităţii semnăturii aplicate pe respectivele file sau a altui element al cecului ceea ce înseamnă că acestea au fost emise în mod valabil.

- cel de-al doilea motiv de apel vizează nelegalitatea şi netemeinicia soluţiei de condamnare la pedeapsa de 7 ani închisoare.

În susţinerea acestui motiv de apel s-a arătat că infracţiunea de înşelăciune nu a fost comisă de inculpat, în mod greşit instanţa de fond apreciind că sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de înşelăciune în formă agravantă, întrucât inculpatul ar fi încheiat la 15 iunie 2006 (dată la care inculpatul deţinea 50% din părţile sociale), în numele SC C.B. SRL, cu SC U. SA contractul de vânzare-cumpărare din 2006, prin fax, contract conform căruia partea civilă se obliga să livreze către SC C.B. SRL 2.400 tone şrot soia în perioada iunie 2006 -iunie 2007, beneficiara urmând a plăti cu file C.E.C. în termen de 45 de zile de la livrarea mărfii.

S-a adus în atenţia instanţei de prim control judiciar faptul că nu a existat nicio acţiune de inducere în eroare a părţii civile la încheierea contractului, deoarece inculpatul nu a încheiat semnat acest înscris cu atât mai mult cu cât directorul general al SC U. SA, martorul I.S. a declarat că este exclus a se fi întocmit un contract doar pe baza unui telefon primit de la un client şi puţin probabil ca un contract ajuns la firma prin fax sa fie semnat de către acesta fără a fi original.

A arătat apelantul că întrucât declaraţiile martorilor I.S. şi I.M. contrazic pe cea a martorului T.N., declaraţiile acestuia din urmă martor trebuiau înlăturate de către prima instanţă, ele nefiind susţinute de alte mijloace de probă.

În plus s-a arătat că pentru existenţa infracţiunii de înşelăciune prevăzută de art. 215 alin. (2) C. pen. este necesar ca acţiunea ce formează elementul material al laturii obiective, respectiv „inducerea sau menţinerea în eroare a persoanei să se realizeze cu prilejul încheierii sau executării unui contract, dispoziţiile legale având în vedere numai contractele încheiate cu respectarea dispoziţiilor legii, a ordinii publice şi a bunelor moravuri, întrucât în caz contrar s-ar ajunge la situaţia ca orice convenţie contrară legii să producă efecte juridice nerecunoscut de normele de drept.

S-a apreciat că întrucât contractul de vânzare-cumpărare în discuţie nu este unul valabil din punct de vedere legal, infracţiunii de înşelăciune îi lipseşte latura obiectivă pentru a putea primi încadrarea prevăzută de art. 215 alin. (2), (3) C. pen.

S-a mai arătat că probatoriul administrat în cauză nu releva faptul că inculpatul a indus-menţinut în eroare reprezentanţii SC U. SA la încheierea-executarea contractului de vânzare-cumpărare întrucât acesta nu a încheiat, semnat respectivul document în numele SC C.B. SRL şi nu a dispus emiterea celor X file C.E.C. pentru achitarea contravalorii mărfii achiziţionate de partea civilă, simplele indicii şi bănuieli nesusţinute de probe nu pot constitui temei al condamnării.

Tot în susţinerea celui de-al doilea motiv de apel se arată că prima instanţă a apreciat în mod greşit că inculpatul a fost administrator în fapt la SC C.B. SRL pentru simplul fapt că această societate şi-a desfăşurat în continuare activitatea în acelaşi sediu social în care îşi avea sediul şi SC L.T. SRL şi că între acest două societăţi 4 comerciale s-au derulat raporturi comerciale. Faptul că SC L.T. SRL a asigurat transportul pentru achiziţionarea produselor de la SC U. SA nu echivalează cu o participaţie la infracţiunea de înşelăciune întrucât între cele două societăţi fusese încheiat un contract de vânzare-cumpărare având ca obiect comercializarea de şrot soia şi ulei soia, conform căruia SC L.T. SRL se obliga să asigure transportul produselor, această modalitate de lucru nefiind una singulară ci constituia o regulă în cazul achiziţiei de produse pe care o realiza SC L.T. SRL. Mai mult, arată apelantul inculpat, chiar în contractatele folosite de societatea SC U. SA se prevedea ca produsele sunt ridicate de cumpărători pe cheltuiala lor, astfel încât o clauză similară în contractul dintre SC C.B. SRL şi SC L.T. SRL nu putea constitui un indiciu al implicării inculpatului în înşelăciune.

A arătat inculpatul că nu a beneficiat de niciun folos material şi cu atât mai puţin injust, persoana care a încasat personal preţul mărfii achitate de SC L.T. SRL fiind reprezentantul în fapt şi în drept al SC C.B. SRL, M.M.S. care a părăsit România la data de 11 august 2006, în ziua următoare încasării în numerar a preţului mărfurilor.

- cel de-al treilea motiv de apel vizează greşita individualizare a pedepsei în raport de criteriile prevăzute de art. 72 C. pen., apelantul inculpat apreciind că gradul de pericol social concret al faptei şi datele care circumstanţiază persoana sa justifică aplicarea unei pedepse neprivative de libertate în cuantum orientat sub minimul special prevăzut de lege, întrucât a avut o atitudine şi o comportare corectă în familie şi societate, s-a prezentat în faţa organelor de urmărire penală şi a instanţei şi a fost sincer în cursul procesului.

- cel de-al patrulea motiv de apel se referă la faptul că hotărârea primei instanţe nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluţia de admitere a laturii civile, ceea ce echivalează cu o nemotivare a hotărârii. Sub aspectul laturii civile a cauzei, apelantul inculpat arată, că instanţa de fond nu a analizat condiţiile generale ale răspunderii civile delictuale şi nu a precizat argumentele de drept şi de fapt care au determinat pronunţarea soluţiei de admitere a acţiunii civile, probele care au fost luate în considerare în dovedirea presupusului prejudiciu, cu atât mai mult cu cat în speţă nu a fost efectuată nici măcar o expertiză contabilă, astfel că prejudiciul nu este cert atât sub aspectul existenţei sale cât şi al posibilităţilor de evaluare.

S-a solicitat, în principal admiterea căii de atac, desfiinţarea în tot a sentinţei apelate şi în fond achitarea sa în temeiul art. 11 alin. (2) lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 215 alin. (1), (2), (3), (5) C. pen. iar, în subsidiar, reindividualizarea pedepsei în sensul reducerii cuantumului acesteia sub minimul special prevăzut de lege a cărei executare să fie suspendată (condiţionat, sub supraveghere). Din perspectiva laturii civile a cauzei s-a solicitat respingerea acţiunii ca nefondată.

Examinând legalitatea şi temeinicia hotărârii apelate, prin prisma criticilor formulate, dar şi din oficiu cauza, conform art. 371 alin. (2) C. proc. pen., Curtea a constatat că apelul formulat de către inculpat este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Curtea a constatat că prima instanţă a reţinut corect situaţia de fapt, pe baza unei analize judicioase a mijloacelor de probă administrate în faza de urmărire penală şi de judecată, astfel:

Inculpatul E.K.Y.N. a derulat în anul 2005 relaţii comerciale cu SC U. SA achiziţionând şrot soia şi ulei soia pentru societăţile SC S.H.C.I. SRL şi SC L.T. SRL.

În luna noiembrie 2005, inculpatul E.K.Y.N. a înfiinţat SC C.B. SRL, luându-l asociat pe martorul K.E., cetăţean libanez (cu 15% părţi sociale), persoană care îl consilia din punct de vedere economic, fiind şi cunoscător al limbii române.

SC C.B. SRL avea acelaşi sediu social ca şi celelalte două firme, folosea aceleaşi numere de telefon şi aceiaşi salariaţi, neavând personal propriu.

La data de 7 iunie 2006, inculpatul a cedat 30% din părţile sociale numitului M.M.S., cetăţean irakian, iar la data de 8 iulie 2006, inculpatul şi K.E. au cedat susnumitului toate părţile sociale.

Pentru încheierea acestui contract, angajata inculpatului, martora M.L.T. a luat legătura cu şeful serviciului comercial de la SC U. SA, martorul T.N., căruia i-a precizat că inculpatul E.K.Y.N. dorea să continue colaborarea cu SC U. SA, dar pe altă firmă, respectiv SC C.B. SRL, care face parte din grupul de firme administrate de către inculpat.

Pentru ridicarea mărfurilor livrate erau folosite aceleaşi mijloace de transport şi aceiaşi şoferi care efectuaseră transporturi şi în anul 2005, pentru firmele administrate de către inculpat cu ocazia derulării contractelor încheiate de partea civilă cu SC S.H.C.I. SRL.

Conducătorii auto respectivi erau anunţaţi de salariata M.L.T. despre efectuarea transporturilor, se prezentau la sediul de la M. unde primeau de la sus-numita, ori de la alt salariat, delegaţiile respective şi filele C.E.C. semnate şi ştampilate din partea SC C.B. SRL, care erau completate la rubricile: 4 beneficiarul, localitatea de emitere şi data când cecul urma să fie decontat.

Aceste documente erau predate ulterior de către conducătorii auto la SC U. SA şi în baza acestora se ridicau mărfurile respective.

Marfa achiziţionată de firma inculpatului era cea ridicată în numele SC C.B. SRL de la partea civilă.

De asemenea, s-a constatat că o parte din marfă a fost transnortată de la SC U. SA la. SC F.R. SRL J., judeţul Mureş, prin intermediul SC A.T. SA Alba Iulia, firmă ce este în acelaşi timp client şi furnizor de mărfuri pentru SC S.H.C.I. SRL şi SC L.T. SRL.

În acest sens, directorul comercial I.B.C. şi consilierul M.R. s-au întâlnit cu inculpatul şi cu numitul K.E., consilierul inculpatului, aceştia din urmă susţinând că au o „vină morală” că l-au sunat pe martorul T.N. să se încheie contractul în numele SC C.B. SRL. Cu ocazia acestor întâlniri inculpatul şi martorul şi-au arătat disponibilitatea pentru recuperarea prejudiciului părţii civile, propunând variante de stingere a debitului, demersurile rămânând însă fără rezultat.

Inculpatul s-a apărat susţinând că a înfiinţat iniţial SC C.B. SRL pentru vânzare ouă, iar după ce l-a cunoscut pe cetăţeanul irakian M.M.S., a convenit cu acesta să devină asociat la SC C.B. SRL cu condiţia ca acesta să contribuie cu 1 milion dolari SUA la majorarea capitalului. La scurt timp, pentru că sus-numitul nu şi-a respectat promisiunea, el şi K.E. i-au cedat toate părţile sociale, continuând relaţiile de afaceri, respectiv convenind să-i vândă cereale cu 10-15% mai ieftin decât preţul pieţii. Inculpatul E.K.Y.N. a susţinut că, după preluarea firmei de către M.M.S., i-a predat acestuia toate documentele şi ştampila, dar sediul administrativ al firmei a rămas în aceeaşi locaţie. A recunoscut că, imediat a intrat în relaţii comerciale cu SC C.B. SRL cumpărând de la acesta şrot soia şi ulei pe care le-a plătit cu ordine de plată şi în numerar.

A mai susţinut că, prin contractul încheiat cu SC C.B. SRL, societate administrată de el, SC L.T. SRL avea obligaţia de asigurare a transportului mărfii şi achitare a contravalorii acestuia.

Apărările inculpatului au fost, în mare parte, combătute de probatoriul administrat.

Relevante sunt înscrisurile depuse la dosar, din care rezultă că la data încheierii contractului între SC C.B. SRL şi partea civilă, inculpatul E.K.Y.N. era încă asociatul care deţinea majoritatea capitalului social al acestei societăţi. De asemenea, este importantă împrejurarea că anterior acelaşi inculpat a derulat activităţi comerciale cu SC U. SA, prin SC S.H.C.I. SRL şi SC L.T. SRL, reprezentanţii acestora fiind cunoscuţi de către cei care le livraseră marfă de la societatea parte civilă anterior.

În legătură cu faptul că nu inculpatul E.K.Y.N. sau vreun angajat al acestuia ar fi încheiat contractul de livrare de marfă, Curtea a considerat că nu este foarte important, în materie comercială, ca încheierea contractului să se fi făcut într-o anumită formă. În această materie contractul se poate încheia şi pe baza unei comenzi, chiar şi telefonice, urmată de livrarea mărfii şi stabilirea condiţiilor de plată. Or, din probele administrate, derularea relaţiilor comerciale dintre SC C.B. SRL şi societate parte civilă s-a făcut în condiţii similare cu cele derulate anterior prin celelalte două societăţi administrate de către inculpat.

Aşa încât, nu are mare importanţă cine a semnat în final contractul de livrare marfă sau dacă a fost trimis pe fax ori în original, ci modalitatea concretă în care s-a încheiat şi derulat această operaţiune comercială.

Curtea a reţinut ca relevantă declaraţia martorului T.N., întrucât aspectele relatate de acesta se coroborează şi cu celelalte mijloace de probă, după se va arăta.

Ideea că acest martor ar fi avut un interes să declare împotriva inculpatului, motivat de faptul că şi acesta a fost cercetat în cauză, nu a putut fi reţinută de către Curte. Aceasta deoarece, pe de o parte, dacă ar fi vrut să se disculpe pe sine, toate apărările sale ar fi fost în sensul că nu are nicio legătură cu inculpatul sau cu angajatele acestuia.

Pe de altă parte, s-a constatat că şi martora M.L.T. a fost cercetată în aceeaşi cauză, dispunându-se în final şi faţă de aceasta scoaterea de sub urmărire penală.

Tot în legătură cu această martoră, Curtea a reţinut că declaraţiile sale sunt subiective şi datorită faptului că între aceasta şi inculpatul E.K.Y.N. exista o relaţie de serviciu de lungă durată, lucrând încă din anul 2003 pentru inculpat, fiind şi cea care asigura legătura cu alte persoane, întrucât la momentul săvârşirii faptei inculpatul nu cunoştea bine limba română.

Aşa încât, fără a mai relua declaraţia martorului T.N., fiind analizată de către prima instanţă, Curtea a reţinut că este proba care susţine faptul că încheierea acestui contract s-a realizat ca urmare a solicitării inculpatului, prin intermediul martorei M.L.T.

De asemenea, este relevantă, sub aspectul constatării că inculpatul a fost cel care a perfectat încheierea contractului de livrare marfă (indiferent de forma acestuia), împrejurarea că ulterior apariţiei incidentelor de plată cu privire la filele C.E.C., reprezentaţii societăţii parte civilă s-a deplasat împreună şi cu un avocat la sediul SC C.B. SRL, în scopul stingerii acestui litigiu, însă s-au purtat discuţii cu reprezentanţii SC L.T. SRL şi nu cu cei ai SC C.B. SRL, cum ar fi fost firesc.

Acest aspect rezultă din declaraţiile martorului T.N., dar şi din declaraţiile martorilor M.I.R., D.I. şi N.M., reprezentanţi ai societăţii parte civilă. Cu acea ocazie s-a propus preluarea în contul datoriei a unei ferme ce aparţine SC L.T. SRL, împrejurare ce nu are nicio logică dacă inculpatul nu ar fi avut nicio implicare în această afacere.

Din toate mijloacele de probă expuse şi analizate temeinic de către prim instanţă rezultă că cel care a coordonat operaţiunile de achiziţie şrot de soia şi ulei de soia în numele SC C.B. SRL inducând în eroare partea civilă SC U. SA, prin predarea filelor C.E.C. fără acoperire a fost inculpatul E.K.Y.N.

Foarte importante în reţinerea acestei stări este faptul că SC C.B. SRL, după preluarea sa de către M.M.S., societatea a continuat să aibă sediul în fapt în aceeaşi locaţie cu SC S.H.C.I. SRL şi SC L.T. SRL, societăţi administrate de către inculpatul E.K.Y.N., de derulare a tuturor operaţiunilor ocupându-se angajaţii celor două societăţi ale inculpatului.

În acest sens, sunt declaraţiile martorilor audiaţi care au asigurat transportul mărfurilor, dar şi raportul tehnico-ştiinţific în s-a constatat că cele 29 de delegaţii emise de SC C.B. SRL, au fost completate la rubrica intrare-ieşire de către numita M.E., care avea calitatea de contabil şef la SC S.H.C.I. SRL.

De asemenea, un alt aspect din care reiese că inculpatul E.K.Y.N. a fost cel care a desfăşurat în fapt această operaţie, îl reprezintă împrejurarea că activitate de achiziţie şi ridicare de mărfuri de la societatea partea civilă SC U. SA în numele SC C.B. SRL a continuat şi după părăsirea României de către M.M.S.

Sub aspectul încadrării juridice a faptei, Curtea a constatat că cea reţinută de către prima instanţă este corectă, respectiv infracţiunea de înşelăciune prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. pen., schimbarea de încadrare juridică realizată fiind legală şi temeinică.

Curtea nu a putut reţine susţinerea inculpatului în sensul că nu ar putea exista varianta reglementată în alin. (2) al art. 215, dacă nu s-ar reţine şi varianta prevăzută în alin. (4) C. pen., întrucât nu este întemeiată. Varianta prevăzută de alin. (2), respectiv prin folosirea de mijloace frauduloase, există şi în ipoteza în care actele false, chiar dacă nu au fost completate şi semnate de către acesta, au fost folosite la săvârşirea infracţiunii.

Apărarea inculpatului în sensul că filele C.E.C. au fost înmânate ulterior şi nu la momentul încheierii contractului, astfel că nu ar putea fi reţinut şi alin. (2), este de asemenea, nefondată, întrucât acestea au fost prevăzute ca mijloc de plată la momentul încheierii contractului, când operaţiunea fusese stabilită în toţi termenii, chiar dacă înmânare a avut loc la o dată ulterioară.

Astfel că, în mod corect prima instanţă l-a condamnat pe inculpat pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. pen.

În ceea ce priveşte pedeapsa aplicată inculpatului, Curtea a constatat că prima instanţă a avut în vedere criteriile de individualizare a pedepsei, prevăzute de art. 72 C. pen.

Astfel, instanţa de fond a constatat în mod just că fapta săvârşită prezintă un grad de pericol social ridicat, faţă de forma continuată de comitere, mijloacele frauduloase folosite, dar şi urmările produse, având în vedere că a produs consecinţe deosebit de grave.

Cât priveşte persoana inculpatului, s-au avut în vedere, pe de o parte atitudinea nesinceră a acestuia, iar pe de altă parte lipsa antecedentelor penale, vârsta şi comportamentul corespunzător anterior.

Faţă de toate acestea, Curtea a considerat că prima instanţa a apreciat în mod just că se impune reţinerea în favoarea inculpatului a circumstanţelor atenuante prevăzute de art. 74 lit. a) C. pen., cu consecinţa reducerii pedepsei sub limita minimă prevăzută de lege pentru infracţiunea săvârşită, conform art. 76 lit. a) C. pen. raportat la art. 76 alin. (2) C. pen.

Sub aspectul laturii civile, Curtea a constatat că, de asemenea, apelul declarat de către inculpat este nefondat, întrucât prima instanţă l-a obligat pe inculpatul E.K.Y.N. la repararea întregului prejudiciu cauzat societăţii parte civilă reprezentând contravaloarea mărfurilor livrate către SC C.B. SRL, astfel cum reiese din filele C.E.C. cu care urma să se efectueze plata. Astfel că susţinerea inculpatului în sensul că prejudiciul nu ar fi determinat este total nefondată.

Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs inculpatul criticând soluţia ca netemeinică şi nelegală.

A solicitat, în principal, admiterea recursului, casarea hotărârii atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de apel pentru că aceasta nu a analizat toate criticile şi a preluat argumentele instanţei de fond şi pentru că nu a respectat dreptul la apărare deoarece a respins cererea de administrare a unor probe.

În subsidiar, a solicitat casarea hotărârii şi achitarea în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit.c) C. proc. pen. pentru că din materialul probator nu rezultă că inculpatul ar fi indus în eroare partea civilă.

Inculpatul a invocat cazurile de casare prevăzute de art. 385⁹ pct. 9 şi 17² C. proc. pen.

Înalta Curte, analizând decizia prin prisma cazurilor de casare invocate, cât şi a celor care, conform dispoziţiilor art. 385⁹ alin. (3) C. proc. pen. se iau în discuţie din oficiu de către instanţă constata următoarele:

În cauză nu este incident cazul de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 9 C. proc. pen., deoarece în hotărârea instanţei de apel este reluată situaţia de fapt reţinută de prima instanţă şi sunt analizate toate criticile formulate de inculpat, ca atare este nefondată critica acestuia că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluţia.

Deşi a fost circumscrisă cazului de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 17² C. proc. pen., hotărârea este contrară legii sau prin hotărâre s-a făcut o greşită aplicare a legii, critica inculpatului că i-a fost încălcat dreptul la apărare întrucât nu i-a fost admisă administrarea unor probe, nu poate fi considerată o cauză de nelegalitate.

În mod fondat instanţa de apel a respins reaudierea unor martori care au fost audiaţi în faţa instanţei de fond în prezenţa inculpatului care le-a putut pune întrebări, precum şi proba cu acte propusă de inculpat din care rezulta că ferma de la F. era ipotecată şi ca atare nu putea fi înstrăinată deoarece o asemenea probă nu era utilă, pentru că nu putea infirma aspectul că inculpatul le-a promis martorilor că le va da ferma în schimbul unei datorii.

Ca atare aceste aspecte nu pot constitui un argument pertinent că inculpatului i-a fost încălcat dreptul la apărare.

Critica inculpatului că în mod eronat a concluzionat instanţa că a indus-o în eroare pe partea civilă a fost de asemenea greşit circumscrisă de acesta cazului de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 17² C. proc. pen.

Cele invocate de inculpat pot atrage incidenţa cazului de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 18 C. proc. pen. sau a celui prevăzut de art. 385⁹ pct. 12 C. proc. pen.

În ceea ce priveşte cazul de casare prevăzut de art. 385⁹pct. 18 C. proc. pen., eroarea gravă de fapt având drept consecinţă pronunţarea unei hotărâri greşite de achitare sau condamnare, acesta desemnează un viciu în stabilirea situaţiei de fapt în sensul că în considerente se afirmă contrariul a ceea ce rezultă din probele administrate, existând o vădită neconcordanţă între modul cum acestea au fost percepute şi analizate prin hotărâre.

Eroarea gravă de fapt nu trebuie confundată cu o greşită apreciere a probelor pentru că aprecierile şi concluziile instanţei nu pot fi cenzurate prin intermediul acestui caz de casare.

Inculpatul a negat că ar fi avut o convorbire la telefon cu martorul T.N. întrucât el nu cunoaşte limba română, iar martorul nu cunoaşte limba engleză.

Aspectul invocat de inculpat nu poate conduce la concluzia că instanţa a făcut o eroare gravă de fapt pentru că şi în situaţia în care această declaraţie ar fi înlăturată, materialul probator administrat ar susţine situaţia de fapt reţinută de prima instanţă.

Criticile formulate de inculpat pot fi încadrate în cazul de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 12 C. proc. pen., deoarece inculpatul neagă îndeplinirea în cauză a elementelor constitutive ce ţin de latura obiectivă şi subiectivă a infracţiunii de înşelăciune.

Aşa cum a arătat prima instanţă, modalitatea în care inculpatul a înfiinţat SC C.B. SRL după ce crease părţii civile SC U. SA încrederea că este un partener serios, modalitatea în care a achiziţionat marfa prin această societate, dar a direcţionat-o către celelalte două societăţi ale sale, modul cum a înstrăinat părţile sociale ale SC C.B. SRL către o persoană care a plecat din ţară cu puţină vreme înainte de a se produce prejudiciul atestă intenţia inculpatului de a induce în eroare pe partea civilă încă din momentul încheierii contractului. Aşa cum a arătat şi prima instanţă, aspectul că semnătura de pe contract nu aparţine inculpatului nu este relevant pentru a aprecia asupra elementului material al infracţiunii atâta vreme cât s-a dovedit că inculpatul conducea în fapt cele trei firme şi lua deciziile privind funcţionarea lor, contractele care se încheiau şi modul cum se derulau.

Din modalitatea în care a fost concepută fapta este evident că inculpatul a indus în eroare pe reprezentanţii SC U. SA cu scopul de a le crea o pagubă şi de a-şi procura un avantaj material, deoarece contravaloarea produselor achiziţionate de la aceasta de SC C.B. SRL nu a fost achitată nici până în prezent.

De aceea, Înalta Curte constată că sunt îndeplinite elementele constitutive ale infracţiunii de înşelăciune atât în ceea ce priveşte latura subiectivă cât şi cea obiectivă a infracţiunii de înşelăciune şi ca atare nu este incident cazul de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 12 C. proc. pen.

Solicitarea inculpatului de reindividualizare a pedepsei nu poate fi primită întrucât sancţiunea este adecvată gravităţii faptei săvârşite, prejudiciului produs şi circumstanţelor personale ale inculpatului.

În consecinţă, va respinge în baza art. 385¹⁵ pct. 1 lit. b) C. proc. pen. recursul inculpatului şi în conformitate cu dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen. îl va obliga la cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul E.K.Y.N. împotriva deciziei penale nr. 196 din 20 iunie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 350 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 RON, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Onorariul interpretului de limba arabă se va plăti din fondul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Definitivă.

Pronunţată, în şedinţă publică, azi 19 decembrie 2012.

#Inselaciune. Jurisprudenta

← ICCJ. Decizia nr. 291/2012. Penal		ICCJ. Decizia nr. 701/2012. Penal →

ICCJ. Decizia nr. 4210/2012. Penal. înşelăciunea (art. 215 C.p.). Recurs

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 4210/2012. Penal. înşelăciunea (art. 215 C.p.). Recurs