ICCJ. Decizia nr. 4231/2012. Penal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 4231/2012
Dosar nr. 13779/63/2012/a2
Şedinţa publică din 21 decembrie 2012
Asupra recursului de faţă
În baza actelor şi lucrărilor dosarului constată următoarele:
Prin încheierea de şedinţă din 12 decembrie 2012 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, pronunţată în Dosarul nr. 13779/63/2012, s-a dispus revocarea măsurii arestării preventive luată faţă de inculpatul O.M. prin încheierea ele la 5 iulie 2012 a Tribunalului Dolj în Dosarul nr. 12051/63/2012.
Totodată, s-a dispus punerea în libertate a inculpatului de sub puterea mandatului de arestare preventivă din 5 iulie 2012, dacă nu este arestat în altă cauză.
Verificând legalitatea şi temeinicia arestării preventive a inculpatului O.M., potrivit art. 3002 raportat la art. 160b C. proc. pen., Curtea a constatat că inculpatul a fost arestat preventiv prin încheierea din 5 iulie 2012, pronunţată de Tribunalul Dolj în Dosarul nr. 12051/63/2012, definitivă prin încheierea nr. 176 din 9 iulie 2012 a Curţii de Apel Craiova.
Totodată, s-a reţinut că măsura a fost prelungită prin încheierea din 30 iulie 2012 pronunţată de Tribunalul Dolj, în Dosarul nr. 13199/63/2012, completul fiind compus din judecătorul M.N., încheiere care a rămas definitivă prin încheierea nr. 198/2012 din 2 august 2012 a Curţii de Apel Craiova.
Inculpatul a fost trimis în judecată prin rechizitoriul nr. 453/P/2012 din 14 august 2012 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj reţinând în sarcina sa săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 20 raportat la art. 174, 175 alin. (1) lit. i) C. pen. şi art. 2 alin. (1) pct. 1 din Legea nr. 61/1991.
Prin sentinţa penală nr. 459 din 5 noiembrie 2012, pronunţată de Tribunalul Dolj în Dosarul nr. 13779/63/2012, de completul constituit din judecătorul M.N., s-au dispus următoarele:
În baza art. 20 C. pen. raportat la art. 174, 175 alin. (1) lit. i) C. pen. cu aplicarea art. 3201 alin. (1)-(4) şi (7) C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul O.M. la pedeapsa închisorii de 5 ani şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a ll-a lit. b) C. pen., ca pedeapsă complementară.
În baza art. 2 alin. (1) pct. 1 din Legea nr. 61/1991 cu aplicarea art. 3201 alin. (1)-(4) şi (7) C. proc. pen. a fost condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa închisorii de 6 luni.
În baza art. 33-34 C. pen. şi art. 35 alin. (1) C. pen., inculpatul O.M. va executa pedeapsa cea mai grea, respectiv de 5 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzut de art. 64 lit. a) teza a ll-a lit. b) C. pen., ca pedeapsă complementară.
În baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen. raportat la art. 88 C. pen.
S-a dedus din pedeapsa rezultantă aplicată inculpatului perioada reţinerii şi arestării preventive de la 5 iulie 2012 la zi şi s-a menţinut starea de arest a inculpatului.
Instanţa de control judiciar a reţinut că în condiţiile în care judecătorul M.N. a admis propunerea de prelungire a arestării preventive în cursul urmăririi penale, nu mai putea să judece cauza, fiind incompatibil potrivit dispoziţiilor art. 48 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.
În acest context, s-a reţinut că există cazul de nulitate prevăzut de art. 197 alin. (2) C. proc. pen., deoarece din compunerea instanţei care a pronunţat sentinţa penală nr. 459 din 5 noiembrie 2012, prin care s-a menţinut măsura arestării preventive, a făcut parte un judecător incompatibil.
Având în vedere dispoziţiile art. 197 alin. (3) C. proc. pen. potrivit cărora „nulitatea prevăzută în alin. (2), nu poate fi înlăturată în niciun mod”, Curtea în baza art. 3002 C. proc. pen. raportat la art. 160b alin. (2) C. proc. pen. a dispus revocarea măsurii arestării preventive luată faţă de inculpatul O.M. prin încheierea de la 5 iulie 2012 a Tribunalului Dolj în Dosarul nr. 12051/63/2012 şi punerea în libertate a inculpatului de sub puterea mandatului de arestare preventivă nr. 67 din 5 iulie 2012, dacă nu este arestat în altă cauză.
Împotriva acestei încheieri de şedinţă au declarat, în termen legal, recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova, dosarul fiind înregistrat pe rolul secţiei penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 18 decembrie 2012, sub nr. 13779/63/2012/a2.
În susţinerea orală a motivelor de recurs procurorul a solicitat admiterea recursului, casarea încheierii de şedinţă recurate şi, în rejudecare menţinerea stării de arest preventiv a inculpatului O.M., în temeiul dispoziţiilor art. 3002 raportat la art. 160b C. proc. pen., apreciind că, judecătorul care a pronunţat sentinţa penală nr. 459 din 5 noiembrie 2012 a Tribunalului Dolj nu era incompatibil a dispune cu privire la menţinerea stării de arest şi precizând că, în raport de activitatea infracţională reţinută în sarcina acestora subzistă temeiurile care au determinat arestarea preventivă a acestuia.
Concluziile reprezentantului Ministerului Public, ale apărătorului intimatului inculpat, precum şi ultimul cuvânt al inculpatului au fost consemnate în partea introductivă a prezentei decizii, urmând a nu mai fi reluate.
Examinând recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova, prin prisma dispoziţiilor prevăzute de art. 3856 C. proc. pen., Înalta Curte constată că acesta este fondat pentru considerentele ce se vor arăta:
Potrivit dispoziţiilor art. 6 parag. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, orice persoană are dreptul la un proces echitabil, una dintre componentele acestui drept fiind accesul la un tribunal imparţial.
Imparţialitatea presupune lipsa oricărei prejudecăţi sau idei preconcepute cu privire la soluţia ce trebuie pronunţată în cadrul unui proces, jurisprudenţa instanţei de contencios european analizând imparţialitatea judecătorilor, atât sub aspect subiectiv, cât şi sub aspect obiectiv.
C.E.D.O. a stabilit că orice îndoială legitimă împotriva imparţialităţii unei instanţe este suficientă în sine, indiferent de conduita magistratului, pentru a conduce la încălcarea dispoziţiilor art. 6 parag. 1 din Convenţie (Atanasiu contra României, Kyprianou împotriva Ciprului), întrucât aceasta are drept efect încălcarea imparţialităţii obiective, iar într-o societate democratică instanţele trebuie să inspire încredere justiţiabililor.
În legătura cu cazurile de incompatibilitate a judecătorului, astfel cum sunt reglementate prin dispoziţiile art 46-48 C. proc. pen., este de observat ca în art. 48 alin. (1) lit. a) din acest cod se prevede că „judecătorul este de asemenea incompatibil de a judeca”, dacă în cauza respectivă „a pus în mişcare acţiunea penala sau a dispus trimiterea în judecata ori a pus concluzii în calitate de procuror la instanţa de judecată, a soluţionat propunerea de arestare preventivă ori de prelungire a arestării preventive în cursul urmăririi penale”.
Cu privire la acest caz de incompatibilitate se impune a se preciza că textul legal foloseşte expresia „incompatibil de a judeca”. Prin urmare, se poate concluziona că judecătorului aflat în una dintre ipotezele prevăzute de art. 48 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., îi este oprită judecarea în fond a acelei cauze şi nu soluţionarea unei alte cereri vizând măsurile preventive.
Această concluzie este susţinută de faptul că, în asemenea ipoteze, judecătorul nu se pronunţă pe fondul cauzei. Activitatea judecătorului în astfel de situaţii se rezumă la verificarea existenţei suspiciunilor rezonabile privind existenţa unei infracţiuni, cazurilor prevăzute de art. 148 C. proc. pen., necesitatea şi proporţionalitatea măsurii preventive, temeinicia cererilor etc.
În practica sa constantă C.E.D.O. a considerat că, la momentul dezbaterii privării de libertate, judecătorul analizează în mod sumar date existente în dosar în scopul stabilirii dacă există temeiuri pentru suspiciunea privind comiterea unei infracţiuni de către acuzat.
Pe de altă parte, în cazul în care este pronunţată o hotărâre, instanţa trebuie să aprecieze dacă probele administrate sunt suficiente pentru a stabili vinovăţia acuzatului. Prin urmare, suspiciunea şi stabilirea formală a vinovăţiei nu pot fi tratate ca asemănătoare.
În consecinţă, din perspectiva garanţiilor furnizate de Convenţia Europeană a Drepturilor Omului în materia imparţialităţii obiective este evident ca intr-o asemenea situaţie nu ne aflam în prezenta unei incompatibilităţi dintre cele la care se refera textul art. 48 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.
Aşa fiind, Curtea constatând că detenţia preventivă a inculpatului O.M., este legală, fiind respectate, atât exigenţele cerute de legea internă, cât şi cele prevăzute de art. 5 parag. 1 lit. a) din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi Libertăţilor Fundamentale, în temeiul art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen. va admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova, împotriva încheierii din data de 12 decembrie 2012 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, pronunţată în Dosarul nr. 13779/63/2012, privind pe intimatul inculpatul O.M., va casa, în totalitate, încheierea atacată şi rejudecând în baza art. 3002 şi a art. 160b alin. (1) şi (3) C. proc. pen., va menţine starea de arest a inculpatului O.M.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Cu majoritate:
Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova, împotriva încheierii din data de 12 decembrie 2012 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, pronunţată în Dosarul nr. 13779/63/2012, privind pe intimatul inculpatul O.M.
Casează, în totalitate, încheierea atacată şi rejudecând:
În baza art. 3002 şi a art. 160b alin. (1) şi (3) C. proc. pen., menţine starea de arest a inculpatului O.M.
Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat O.M. în sumă de 100 RON se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluţionarea recursului declarat de parchet, rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică azi 21 decembrie 2012.
În opinie separată, constat că, în mod corect, Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, a statuat prin încheierea din 12 decembrie 2012 pronunţată în Dosarul nr. 13779/63/2012 că judecătorul fondului era incompatibil să judece cauza privindu-l pe inculpatul O.M., inclusiv să se pronunţe asupra menţinerii în stare de arest a acestuia, întrucât în cursul urmăririi penale a prelungit măsura arestării preventive luată faţă de inculpat, motiv pentru care constatându-se existenţa unui caz de nulitate absolută se impunea punerea sa în libertate.
Potrivit dispoziţiilor art. 48 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. este incompatibil de a judeca, judecătorul care a soluţionat propunerea de prelungire a măsurii arestării preventive.
Legiuitorul consacrând acest caz de incompatibilitate a urmărit să excludă de la judecarea cauzei, fără să facă distincţie între stadiile procesuale (fond, apel şi recurs), pe judecătorul care dispunând asupra propunerii de prelungire a măsurii arestării preventive, s-a pronunţat asupra existenţei indiciilor şi probelor temeinice din care rezultă presupunerea rezonabilă a săvârşirii infracţiunii reţinute în sarcina inculpatului, pentru a se înlătura cea mai mică bănuială că acesta nu mai poate fi imparţial, în condiţiile în care şi-ar fi a format deja o opinie asupra faptei şi vinovăţiei inculpatului ca urmare a soluţionării unei asemenea cereri.
Texul nu face deosebire între judecătorii care au participat la dezbateri în primă instanţă, apel sau recurs, deci cei care pronunţă hotărârea şi judecătorii care compun completul de judecată în tot cursul judecării cauzei, adică care dispun diferite măsuri procesuale, inclusiv asupra stării de arest, în faza de judecată, şi care de cele mai multe ori sunt aceiaşi, rar modificându-se în practică componenţa completului, ci reglementarea se referă la magistraţii care judecă cauza, în ansamblu.
Altfel spus, devin incompatibili judecătorii care în faza de judecată ar lua măsuri într-un dosar, chiar fără să se pronunţe pe fondul cauzei, indiferent de stadiul procesual, dacă în cursul urmăririi penale au soluţionat propunerea de prelungire a măsurii arestării preventive a inculpatului trimis în judecată în respectivul dosar.
În speţă, judecătorul care s-a pronunţat în primă instanţă asupra fondului cauzei este cel care în cursul urmăririi penale a prelungit măsura arestării preventive faţă de inculpatul O.M. prin încheierea din camera de consiliu din data de 30 iulie 2012 pronunţată în Dosarul nr. 13199/63/2012 al Tribunalului Dolj.
Prin sentinţa penală nr. 459 din 5 noiembrie 2012 a Tribunalului Dolj, judecătorul fondului pronunţând o soluţie de condamnare la o pedeapsă de 5 ani închisoare, cu executare în regim de detenţie, a menţinut în condiţiile art. 350 C. proc. pen. şi starea de arest preventiv faţă de inculpatul O.M.
Este evident că judecătorul, deşi a pronunţat o hotărâre de condamnare în condiţiile procedurii simplificate ca urmare a manifestării de voinţă a inculpatului O.M. care a recunoscut necondiţionat comiterea faptei reţinute în sarcina sa, solicitând totodată judecarea numai în baza probelor administrate la urmărire penală, şi-a format propria opinie asupra existenţei faptei şi a vinovăţiei acestuia, în raport de aceste aspecte apreciind că se impune în continuare menţinerea în arest preventiv a inculpatului.
În acest context, starea de incompatibilitate a judecătorului este mult mai clară dat fiindcă s-a pronunţat asupra stării de arest prin aceiaşi hotărâre prin care a fost dezlegat şi fondul cauzei, cu ocazia constatării existenţei faptei şi a vinovăţiei inculpatului.
Pentru aceste considerente, Înalta Curte constată că, în mod just, Curtea de Apel Craiova a apreciat că judecătorul fondului a fost incompatibil să se pronunţe, în conformitate cu dispoziţiile art. 350 C. proc. pen., asupra menţinerii în arest a inculpatului O.M., întrucât s-a pronunţat în cursul urmăririi penale asupra propunerii de prelungire a acestei măsurii preventive, iar pentru a se asigura exigenţele unui proces echitabil, astfel cum e consacrat şi de Convenţia europeană se impunea punerea în libertate a inculpatului, indiferent de gravitatea faptei care i se impută, întrucât suntem în prezenţa unui caz de nulitate absolută care poate fi invocat şi din oficiu de către organul judiciar, în orice stadiu al procesului, neputând fi acoperit niciodată.
În consecinţă, recursul Parchetului de pe lângă Curţii de Apel Craiova este nefondat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 706/2012. Penal. Infracţiuni de corupţie... | ICCJ. Decizia nr. 4144/2012. Penal. Infracţiuni de corupţie... → |
|---|
