ICCJ. Decizia nr. 4212/2012. Penal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 4212/2012
Dosar nr. 2484/111/2010
Şedinţa publică din 19 decembrie 2012
Asupra recursului de faţă, în baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 35 din 14 februarie 2000, Tribunalului Bihor a dispus achitarea inculpatei C.E. pentru infracţiunea de complicitate la înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave prevăzută de art. 26 C. pen. raportat la art. 215 alin. (4) şi (5) C. pen. cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen., întrucât fapta nu întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii, soluţie menţinută de Curtea de Apel Oradea prin decizia penală nr. 258 din 14 decembrie 2000, ca urmare a respingerii apelurilor declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor şi partea civilă SC C. SA.
Curtea Supremă de Justiţie, prin decizia penală nr. 4380 din 17 octombrie 2001, admiţând recursurile Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea şi părţii civile SC C. SA, a casat în totalitate hotărârile atacate şi în rejudecare, a condamnat-o pe inculpata C.E. la 5 ani închisoare cu executare în regim de detenţie şi la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) şi c) C. pen. pe o durată de 3 ani, obligând-o în solidar cu U.I. şi I.G. şi cu partea responsabilă civilmente SC U. SRL, la plata sumei de 2.461.000.000 ROL plus „dobânzile” aferente de la data rămânerii definitive a hotărârii şi până la achitarea integrală a debitului, reţinând că aceasta, împreună cu U.I. şi I.G., de comun acord au hotărât să nu aducă la cunoştinţa furnizorilor lipsa de disponibil în cont şi existenţa interdicţiei bancare, pentru a-i determina să încheie un contract în scopul vădit de a induce în eroare, cu speranţa că unitatea bancară va plăti contravaloarea celor 11 cec-uri emise fără acoperire.
Împotriva acestei hotărâri, condamnata C.E. a formulat cerere de revizuire, invocând dispoziţiile art. 394 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., întrucât soluţia de condamnare se fundamentează pe declaraţiile martorului M.N., director general al părţii civile, audiat doar în cursul urmăririi penale, care omiţând să declare împrejurări esenţiale cauzei, a făcut afirmaţii mincinoase cu privire la implicarea sa în negocierea contractului.
Astfel, deşi discuţiile referitoare la relaţia comercială dintre partea civilă SC C. SA Ploieşti şi partea responsabilă civilmente SC U. SRL s-au purtat doar între U.I. şi I.G., persoane ce aveau putere de decizie în cadrul SC U. SRL, martorul M.N. cunoscând că această societate nu are disponibil în bancă deoarece biletele la ordin emise anterior nu au fost onorate, a omis sa aducă la cunoştinţa organelor judiciare aceste aspecte, precum şi că completarea filelor cec de către revizuentă s-a făcut în calitate de angajată şi la solicitarea expresă a directorului general U.I.
Ca urmare, împotriva acestui martor a formulat plângere pentru mărturie mincinoasă, Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea dispunând prin ordonanţa din 15 decembrie 2009 încetarea urmăririi penale faţă de învinuitul M.N. pentru infracţiunea prevăzută de art. 260 C. pen., ca urmare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale, reţinând însă existenţa faptei reclamate.
Prin sentinţa penală nr. 163/P/2010, Tribunalul Bihor a respins cererea de revizuire, reţinând, în esenţă lipsa de relevanţă a puterii de decizie a revizuentei C.E. în cadrul SC U. SRL, în condiţiile în care complice este orice persoană care, cu intenţie, înlesneşte sau ajută în orice mod la săvârşirea unei fapte prevăzută de legea penală, iar necunoaşterea lipsei de provizie necesară la acoperirea filelor cec pe care le-a completat la îndemnul inculpatului U.I., nu reprezintă un element nou în accepţiunea dispoziţiilor art. 394 lit. a) C. proc. pen.
Curtea de Apel Oradea, admiţând apelul revizuentei C.E. a dispus, prin decizia penală nr. 61/A/2010, desfiinţarea în totalitate a hotărârii atacate, iar în baza art. 403 alin. (1) C. proc. pen. cu referire la art. 394 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., a admis în principiu cererea de revizuire a sentinţei penale nr. 35/P/2000 a Tribunalului Bihor, definitivă prin decizia penală nr. 4380/2001 a Curţii Supreme de Justiţie şi a trimis cauza spre rejudecare la Tribunalul Bihor, suspendând totodată executarea hotărârii de condamnare cu consecinţa punerii în libertate a revizuentei dacă nu este arestată în altă cauză.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de prim control judiciar a reţinut, în esenţă, că, prin ordonanţa nr. 6425/P/2009 din 15 decembrie 2009, Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea, dispunând scoaterea de sub urmărire penală a învinuitului M.N. sub aspectul infracţiunii de mărturie mincinoasă ca urmare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale, a constatat că acesta fiind audiat în calitate de martor, la data de 09 aprilie 1999, în Dosarul nr. 634/P/1998 al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie a făcut afirmaţii mincinoase cu privire la implicarea revizuentei în negocierile purtate cu reprezentanţii SC U. SRL, care nu i-ar fi adus la cunoştinţă lipsa disponibilului în cont pentru a-l induce în eroare şi a-l determina să încheie contractul, omiţând să precizeze că numita C.E. nu avea putere de decizie, fiind doar o simplă angajată, ce a completat filele CEC la solicitarea expresă a directorului U.I., depoziţii în baza cărora aceasta a fost trimisă în judecată şi condamnată la o pedeapsă de 5 ani închisoare cu executare în regim de detenţie pentru infracţiunea de complicitate la înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave.
Deşi s-a constatat că a intervenit prescripţia răspunderii penale, împrejurare ce a condus la pronunţarea unei soluţii de netrimitere în judecată faţă de martorul M.N., Curtea de Apel Oradea a reţinut incidenţa cazului de revizuire prevăzut de art. 394 lit. b) C. proc. pen., date fiind dispoziţiile art. 395 alin. (2) C. proc. pen., potrivit cărora în cazul în care organele judiciare nu pot examina fondul cauzei, sunt obligate să constate în procedura revizuirii motivele de revizuire prevăzute de art. 394 lit. b), c) şi d) C. proc. pen.
Recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea a fost admis prin decizia penală nr. 157/2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, casându-se decizia atacată doar în ceea ce priveşte suspendarea executării hotărârii de condamnare şi punerea în libertate a condamnatei dacă nu este arestată în altă cauză, reţinându-se de către instanţa supremă că în mod corect s-a admis în principiu cererea de revizuire, cu consecinţa trimiterii spre rejudecare la tribunal a cererii de revizuire pe fond în vederea administrării de probe.
În rejudecarea cererii de revizuire, a fost audiată C.E., care a arătat că nu a avut atribuţii de decizie la nivelul SC U. SRL, iar completarea filelor cec a făcut-o la solicitarea directorului U.I., predându-i-le acestuia, şi a fost depusa sentinţa comercială nr. 204 din 25 februarie 2008 a Tribunalului Prahova prin care s-a dispus închiderea procedurii falimentului debitorului SC C. SA şi radierea acestuia din Registrul Comerţului.
Prin sentinţa penală nr. 160/ P din 28 iunie 2011, Tribunalul Bihor în baza art. 406 C. proc. pen. cu referire la art. 394 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., a admis cererea de revizuire, a anulat sentinţa penală nr. 35/ P din 14 februarie 2000 a aceleiaşi instanţe, definitivă prin decizia penală nr. 4380 din 17 octombrie 2001 a Curţii Supreme de Justiţie în ceea ce o priveşte pe revizuentă atât pe latura penală cât şi pe latura civilă, precum şi formele de executare emise în baza acestei hotărâri, iar în rejudecare, a achitat-o pe inculpata C.E., în temeiul dispoziţiilor art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen., sub aspectul săvârşirii infracţiunii de complicitate la înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, dispunând punerea de îndată în libertate a acesteia dacă nu se află arestată în altă cauză.
A constatat că partea civilă SC C. SA Ploieşti a fost radiată din Registrul Comerţului.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut că SC U. SRL a achiziţionat de la SC C. SA prin intermediul SC E. 94 SRL 2161 porci vii în valoare totală de 3.072.122.025 ROL, din care a plătit 310.000.000 ROL, contract încheiat din partea SC U. SRL de către inculpatul I.G.
Ca urmare a neefectuării plăţilor, la solicitarea martorului M.N., reprezentant al SC C. SA, inculpatul I.G. a emis bilete la ordin în valoarea totală de 2.842.000.000 Rol, girate de M.E. (reprezentantul SC E. 94 SRL), din care a fost onorat doar unul singur, motiv pentru care la data de 30 aprilie 1998, între SC C. SA şi inculpatul I.G. ca reprezentant al SC U. SRL s-a încheiat o convenţie potrivit căreia s-a stabilit ca scadenţă a celor 8 bilete luna mai 1998, termene care însă nu au fost respectate, împrejurare care i-a determinat la data de 13 mai 1998 pe martorii M.N., G.I. şi M.E. să se deplaseze la Oradea pentru a rezolva problema plăţii.
În urma discuţiei purtate între inculpatul U.I. şi M.N., la care au participat şi I.G. şi G.I., s-au stabilit alte scadenţe şi altă modalitate de plată, respectiv file cec, iar ulterior obţinerii unui carnet de cec de la bancă, la solicitarea lui U.I., revizuenta a completat filele cec, ce au fost remise martorului M.N.
Deşi iniţial martorul M.N. a arătat că la negocierea convenţiei a participat şi revizuenta C.E., a revenit asupra acestor declaraţii în condiţiile în care prin ordonanţa nr. 6425/P/2009 din 15 decembrie 2009, Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea a constatat existenţa infracţiunii de mărturie mincinoasă în sarcina acestuia, iar în cadrul revizuirii, a arătat că „în momentul în care am ajuns la Oradea am discutat cu I.G. şi U.I., discuţie care a avut loc la Oşorhei unde era sediul societăţii în abatorul”, „pe inculpată am văzut-o prima dată când s-a semnat acea convenţie prin care mi se dădeau filele cec. în ziua respectivă, înainte de predarea filelor cec concomitent predării sau ulterior, inculpata nu a făcut nici o afirmaţie legată de plata prin utilizarea acelor file cec”, „despre plata datoriei am vorbit doar cu cei doi bărbaţi, U. şi I. Eu am perceput-o pe inculpată ca participând la discuţie întrucât intra, ieşea din birou, se afla într-o încăpere mică alăturată biroului în care ne aflam noi, uşa era deschisă”. „Pe parcursul întregii zile, cei doi I. şi U. m-au tot plimbat; înjurai orei 15.00 cei doi s-au dus la bancă şi au venit cu un carnet de file cec..l-au dat inculpatei şi unul dintre cei doi i-a solicitat să completeze filele cec, nu ştiu ce au discutat legat de completarea acestor file cec, cert este că eu am primit 11 file cec fiecare în valoare de 200.000.000 lei vechi cu scadenţe la date diferite. Ceea ce îi reproşez eu inculpatei este că în calitatea pe care o avea, de contabil şef, nu mi-a atras atenţia că nu au disponibil în bancă ” .
Instanţa de fond a constatat că declaraţiile martorului se coroborează cu cele ale martorului I.G. care a arătat că „filele cec au fost completate de către C.E. şi semnate şi ştampilate de U.I.. Nu ştiu ca revizuenta să fi avut vreun rol în emiterea acelor file cec. De altfel consider că aceasta neavând putere de decizie fiind un simplu angajat şi având în vedere firea autoritară a lui U.I. nu cred că ar fi putut să-l influenţeze în vreun fel”.. „nu ştiu dacă revizuenta a fost sau nu" la discuţia cu M.N. „revizuenta nu a avut nici un rol în negocierea contractului cu SC C. SA”, precum şi cu cele ale martorelor D.V. şi B.I., angajate ale SC U. SRL, potrivit cărora deciziile legate de contractul cu SC C. SA au fost luate de U.I.;
În aceste condiţii, s-a constatat că inculpata C.E. nu a avut niciun rol în încheierea convenţiei din 13 mai 1998, neparticipând la negociere, motiv pentru care nu se poate reţine că a desfăşurat activităţi de complicitate, simpla completare a filelor cec fiind lipsită de relevanţă penală în condiţiile în care martorul M.N. cunoştea lipsa disponibilului în cont, iar semnarea şi ştampilarea filelor cec s-a făcut de U.I., cu atât mai mult cu cât la momentul completării nu prezenta importanţă dacă exista disponibil în bancă, lichidităţile trebuind să existe la data înscrisă pe instrumentul de plată şi nu în ultimul rând, obligaţia alimentării contului nu îi revenea revizuentei.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor, criticând-o sub aspect de nelegalitate, sens în care a arătat că s-a făcut o apreciere greşită a probelor administrate în procedura revizuirii, soluţia de achitare întemeindu-se în mare parte pe depoziţia martorului M.N., făcându-se abstracţie de declaraţiile contradictorii ale revizuentei C.E., precum şi cele ale celorlalţi martori audiaţi în cauză.
Prin decizia penală nr. 62/ A din 03 mai 2012, Curtea de Apel Oradea a respins ca nefondat apelul parchetului, reţinând, în esenţă, că în mod corect instanţa de fond a stabilit pe baza materialului probator din primul ciclu procesual coroborat cu mijloacele de probă administrate în procedura revizuirii, că revizuenta C.E. nu a avut niciun rol la încheierea convenţiei din 13 mai 1989, neparticipând la negocieri, împrejurare care exclude orice formă de complicitate a sa la inducerea în eroare a părţii civile, în condiţiile în care completarea filelor cec a făcut-o la solicitarea lui U.T., care însă în calitate de director general al SC U. SRL le-a semnat şi ştampilat.
Relevantă a fost considerată şi împrejurarea că obligaţia alimentării contului nu îi revenea revizuentei, iar existenţa disponibilului - în bancă trebuia raportată la data înscrisă pe instrumentul de plată şi nu la data completării acestuia.
S-a mai constatat că la discuţiile purtate de martorul M.N. cu inculpatul U.I. în vederea renegocierii contractului având ca obiect vânzarea de porci vii către SC U. SRL, societate care nu plătise din preţ suma de 2.472.988.993 ROL, au participat doar inculpatul I.G. şi martora G.I., precum şi că prin ordonanţa nr. 6425/P/2009 din 15 decembrie 2009, Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea a dispus încetarea urmăririi penale faţă de martor pentru infracţiunea de mărturie mincinoasă, ca urmare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale, stabilind însă că fapta există în materialitatea ei.
În acelaşi context, s-a reţinut şi că revizuenta nu avea putere de decizie la nivelul SC U. SRL, fiind un simplul angajat al societăţii, fiind lipsită de relevanţă calitatea acesteia de director economic în condiţiile în care, aşa cum a rezultat din probele administrate, C.E. nu a participat la renegocierea contractului.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea, invocând cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen.
În motivarea recursului s-a arătat că probele administrate nu dovedesc că declaraţia martorului M.N. din 09 aprilie 1999 ar fi în mod obiectiv mincinoasă, în condiţiile în care pe de o parte martorul şi-a menţinut poziţia iniţială şi în declaraţiile; ulterioare, inclusiv din data de 14 iunie 2011, iar pe de altă parte susţinerile martorei G.I., condamnatului I.G. şi chiar a revizuentei C.E. nu conduc la împrejurări de fapt contrare celor reţinute în hotărârea de condamnare a acesteia în ceea ce priveşte contribuţia sa la inducerea/menţinerea în eroare a SC C. SA.
Sub aspectul laturii subiective s-a precizat că nu s-a făcut dovada intenţiei cu care a acţionat martorul M.N. în denaturarea împrejurărilor esenţiale, motiv - pentru care s-a concluzionat că: acesta a săvârşit in fracţiunea de mărturie mincinoasă, procurorul reţinând în mod greşit în ordonanţă acesta împrejurare.
De altfel, s-a mai susţinut că revizuenta a urmărit să dovedească prin prezenta cale de atac extraordinară aceeaşi împrejurări ca cele invocate printr-o cerere anterioară de revizuire, întemeiată pe dispoziţiile art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., respectiv că nu avea nicio putere pentru a putea participa la inducerea în eroare a părţii civile.
Examinând hotărârile atacate atât prin prisma criticilor formulate şi a cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen., cât şi din oficiu conform dispoziţiilor art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată ca fiind fondat recursul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea pentru următoarele considerente:
Potrivit dispoziţiilor art. 3859 pct. 18 C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării când s-a comis o gravă eroare de fapt, având drept consecinţă pronunţarea unei soluţii greşite de achitare sau de condamnare. Eroarea de fapt constituie caz de casare ori de câte ori într-o cauză este evidentă stabilirea eronată a faptelor în existenţa sau inexistenţa lor, în natura acestora sau în împrejurările în care au fost comise, fie prin neluarea în considerare a probelor care le confirmau/fie prin denaturarea conţinutului acestora, cu condiţia să fi influenţat asupra soluţiei.
Înalta Curte constată că există contradicţie evidentă între considerentele hotărârii de achitare şi conţinutul real al mijloacelor de probă, starea de fapt reţinută prin hotărârile atacate fiind consecinţa ignorării şi a denaturării probelor administrate. Prima instanţă şi cea de apel, fără a face o examinare a materialului probator administrat atât în fondul cauzei, cât şi în procedura de judecare a celor două cereri de revizuire ale condamnatei C.E., s-au limitat să reţină că Pachetul de pe lângă Judecătoria Oradea, prin ordonanţa nr. 6425/P/2009 din 15 decembrie 2009, a constatat vinovăţia martorului M.N. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de mărturie mincinoasă, situaţie în care au apreciat că martorul a revenit asupra declaraţiilor iniţiale, în depoziţia dată la 14 iunie 2011, întrucât a susţinut că a văzut-o pe revizuentă, pentru prima dată, în ziua în care s-au renegociat clauzele contractului cu privire la modalitatea de efectuarea a plăţilor restante, aceasta completând filele CEC la solicitarea lui U.I. care, însă, le-a semnat şi datat, pentru ca în final să concluzioneze, în raport şi de declaraţiile martorelor D.V., B.I. care au precizat că deciziile legate de contractul cu SC C. SA au fost luate de U.I., dar şi ale condamnatului I.G. care nu cunoştea dacă revizuentă a avut vreun rol în emiterea filelor CEC, că aceasta nu a participat la încheierea şi la negocierea respectivului contract, simpla completare a instrumentelor de plată neavând semnificaţie penală, motiv pentru care nu a comis niciun act de complicitate, ignorând astfel aspecte evidente ce rezultau din conţinutul probelor.
Or, conform dispoziţiilor art. 356 lit. c) C. proc. pen. şi 378 C. proc. pen. expunerea hotărârii trebuie să cuprindă o analiză a probelor care au servit ca temei pentru soluţionarea laturii penale a cauzei, cât şi a celor care au fost înlăturate, precum şi analiza oricăror elemente de fapt pe care se sprijină soluţia dată.
În acest context, trebuia să fie avute în vedere toate mijloacele de probă administrate atât în cursul urmăririi penale, la judecarea cauzei în fond, cât şi cu ocazia soluţionării primei cereri de revizuire a condamnatei C.E., nu doar cele administrate ca urmare a admiterii în principiu a prezentei cereri de revizuire, în condiţiile în care probele potrivit dispoziţiilor art. 63 C. proc. pen. nu au o valoare mai dinainte stabilite, aprecierea fiecăreia dintre acestea făcându-se în urma examinării întregului material probator, în scopul aflării adevărului. Altfel spus, împrejurările de fapt sunt stabilite în urma unei analize coroborate a întregului material probator nu doar în baza unor mijloace de probă administrate într-un anumit ciclu procesual, cu atât mai mult cu cât declaraţiile martorilor D.V., B.I., M.N., ale numitului I.G. date în rejudecarea cauzei ca urmare a admiterii în principiu a cererii de revizuire, au cunoscut anumite nuanţări determinate de trecerea timpului, în condiţiile în care a trecut mai bine de un deceniu de la primele lor depoziţii date în faţa organelor de cercetare penală, fără a fi însă modificate în substanţa lor.
Oricum, indiferent de faza procesuală (urmărire penală, judecata în fond, căi extraordinare de atac) în care au dat declaraţii martorii D.V. (contabilă la SC U. SA), B.I. (angajată la SC U. SA), B.V. (angajata la SC U. SA), G.I. (consilier juridic SC C. SA), Înalta Curte constată că din coroborarea acestora rezultă dincolo de orice dubiu participarea revizuentei C.E. la discuţiile purtate de martorul M.N., reprezentantul părţii civile SC C. SA cu condamnatul U.I., asociat şi administrator al părţii responsabile civilmente SC U. SA, la data de 13 mai 1998, când, cu ocazia renegocierii termenilor contractuali determinată de neachitarea contravalorii mărfii de către SC U. SA, s-a stabilit în baza unei noi convenţii ca plata să se facă prin file CEC, ce urmau să fie încasate la anumite termene, instrumente de plată ce au fost semnate şi ştampilate de U.I., fiind însă completate la solicitarea sa de către C.E., contabilă şefa la SC U. SA, calitate în care cunoştea că societatea nu are disponibil în bancă, precum şi că este în interdicţie bancară întrucât nu îşi rambursase creditul către B.A., împrejurări de fapt reţinute şi de instanţa supremă prin decizia de condamnare a acesteia, şi care au valoarea unor acte de complicitate la activitatea de inducere şi menţinere în eroare realizată de U.I., fiind lipsit de orice relevanţă faptul că nu avea putere de decizie în cadrul societăţii şi că nu a determinat încheierea contractului, în condiţiile în care pentru existenţa participaţiei penale sub forma complicităţii este suficient ca subiectul activ să facă acte de ajutor sau sprijin, fără ca legea să ceară ca acesta să aibă vreo calitate specială.
Chiar dacă, aşa cum rezultă din declaraţiile martorilor, revizuenta nu a fost prezentă pe toată durata discuţiilor purtate, părăsind încăperea în anumite momente, inclusiv pentru a-i dicta martorei B.V., secretară la SC U. SA, diferite variante ale noului contract, schiţate într-o agendă a sa (vezi declaraţii B.V. - fila 33, B.I. - fila 34, Dosar nr. 4010/2005 al Tribunalului Arad, D.V. - fila 51, I.G. - fila 50, B.I. - fila 52, Dosar nr. 2484/III/2010 al Tribunalului Bihor), ajutorul dat condamnatului U.I., s-a concretizat în faptul că nu i-a comunicat martorului M.N. că societatea nu are disponibilităţi, precum şi că se află în interdicţie bancară, nici măcar când a completat filele CEC, ce i-au fost remise acestuia după semnarea şi ştampilarea de către U.I., împrejurări despre care avea cunoştinţă, în condiţiile în care C.E. avea atribuţii de control şi supraveghere a activităţii financiar contabile, dată fiind calitatea sa de contabil şef, funcţie în care cunoştea situaţia patrimonială a societăţii şi posibilităţile de plată pe termen scurt, aspecte confirmate^ inclusiv de martora D.V. cu ocazia audierii de către prima instanţă,ulterior admiterii în principiu a cererii de revizuire şi rejudecării pe fond a acestei cereri.
De altfel, nici revizuenta C.E. nu a contestat participarea sa la discuţiile purtate de martorul M.N. cu U.I., afirmând în propria-i declaraţie dată în cursul cercetării judecătoreşti, la prima instanţă, (fila 36 Dosar nr. 3095/1999 al Tribunalului Bihor) că a semnat convenţia cunoscând că nu există disponibil în cont, moment în care s-a stabilit ca onorarea filelor CEC să se facă la o dată ulterioară emiterii pentru a putea fi recuperate creditele societăţii în valoare de peste 1 miliard ROL.
Pe de altă parte, pentru a fi incident cazul de revizuire prevăzut de art. 394 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., martorul care a declarat în cauză trebuie să fi fost condamnat definitiv sau printr-o ordonanţă a procurorului să se fi dispus asupra fondului cauzei în sensul constatării săvârşirii mărturiei mincinoase.
Într-adevăr, în speţă, Pachetul de pe lângă Judecătoria Oradea, prin ordonanţa nr. 6425/P/2009 din 15 decembrie 2009, dispunând încetarea urmăririi penal faţă de martorul M.N. ca urmare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale pentru infracţiunea prevăzută de art. 260 C. pen., a reţinut în baza actelor de urmărire că acesta se face vinovat de săvârşirea infracţiunii de mărturie mincinoasă, însă, în condiţiile art. 394 alin. (3) C. proc. pen., pentru a fi admisă o cerere. de revizuire întemeiată pe cazul prevăzut în alin. (1) lit. b) al aceluiaşi articol, trebuie ca mărturia mincinoasă să fi condus la luarea unei hotărâri netemeinice sau nelegale de condamnare.
Altfel spus, constatarea faptului că adevărul a fost alterat prin afirmaţii mincinoase sau prin trecerea sub tăcere a unor împrejurări esenţiale nu este suficientă pentru ca mărturia mincinoasă să constituie temei al revizuirii hotărârii definitive de condamnare a revizuenţii C.E., fiind necesar a se aprecia în ce măsură declaraţia mincinoasă a martorului I.G. a fost determinantă la luarea hotărârii.
Or, în cauză se constată că la pronunţarea soluţiei de condamnare au fost avute în vedere şi alte probe (declaraţii martorilor D.V., B.I., B.V., G.I., ale condamnaţilor U.I. şi I.G. şi inclusive ale revizuentei date în la judecata în fond la prima instanţă), depoziţia martorului M.N. nefiind singurul mijloc de probă pe care instanţa supremă şi-a întemeiat hotărârea şi care, de altfel nu a avut un rol covârşitor la luarea deciziei.
Înalta Curte constată că în lipsa acestei mărturii, celelalte probe administrate în cauză, inclusiv în rejudecare ca urmare a admiterii în principiu a cererii de revizuire, au condus la formarea convingerii că revizuenta C.E. a contribuit prin acte de complicitate la inducerea şi menţinerea în eroare a părţii civile de către U.I.
Este de menţionat că, în realitate, revizuenta C.E. tinde să dovedească şi prin această nouă cerere de revizuire al cărei temei sunt dispoziţiile art. 394 alin. (1) C. proc. pen. aceleaşi împrejurări ca cele invocate în precedenta cerere căreia fost respinsă definitiv prin decizia penală nr. 503/2009 a instanţei supreme, precum că nu a avut nicio putere de decizie în cadrul SC U. SRL, motiv pentru care nu a participat la încheierea contractului cu SC C. SA şi la stabilirea„ modalităţii şi termenelor de plată, împrejurări de fapt ce au fost deja avute în vedere de Curtea Suprema de Justiţie când a dispus condamnarea sa pentru acte de complicitate, reţinând că a fost suficient să înlesnească şi să-l ajute pe U.I. în activitatea infracţională, legea necondiţionând calitatea de complice de vreo condiţie specială.
Pentru considerentele anterior dezvoltate, în temeiul art. 38515 pct. 2 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea, casând, în totalitate, hotărârile atacate şi în rejudecare va respinge cererea de revizuire a sentinţei penale nr. 35/ P din 14 februarie 2000 a Tribunalului Bihor formulată de condamnata C.E., obligând-o la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACEST MOTIVE
ÎN NUMELE LEGE
D E C I D E
Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea împotriva deciziei penale nr. 62/ A din 03 mai 2012 a Curţii de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Casează decizia penală recurată, precum şi sentinţa penală nr. 160/ P din 28 iunie 2011 a Tribunalului Bihor, secţia penală şi, rejudecând:
Respinge cererea de revizuire a sentinţei penale nr. 35/ P din 14 februarie 2000 a Tribunalului Bihor formulată de condamnata C.E.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. obligă revizuenta condamnată la 300 lei cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică azi, 19 decembrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 420/2012. Penal | ICCJ. Decizia nr. 423/2012. Penal. Vătămarea corporală din... → |
|---|
