ICCJ. Decizia nr. 4193/2012. Penal. Infracţiuni la regimul vamal (Legea 141/1997, Legea 86/2006). Iniţiere, constituire de grup infracţional organizat, aderare sau sprijinire a unui asemenea grup (Legea 39/2003 art. 7), infracţiuni de evaziune fis
Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 4193/2012
Dosar nr. 5765/62/2011
Şedinţa publică din 17 decembrie 2012
Asupra recursurilor de faţă,
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 308/S din 08 noiembrie 2011 Tribunalul Braşov a dispus următoarele:
În baza art. 270 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 86/2006 privind C. vam., a dispus condamnarea inculpatei P.L., cetăţean ucrainean, la o pedeapsă de 2 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii de contrabandă.
În baza art. 2961 alin. (1) lit. l) din Legea nr. 571/2003, C. fisc., a dispus condamnarea aceleiaşi inculpate la o pedeapsă de 1 an şi 6 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de deţinere în afara antrepozitului fiscal sau comercializarea pe teritoriul României a produselor accizabile supuse marcării fără a fi marcate sau marcate necorespunzător ori cu marcaje false peste limita a 10.000 de ţigarete.
În baza art. 33 lit. a) raportat la art. 34 lit. b) C. proc. pen. a contopit pedepsele aplicate inculpatei P.L., urmând ca aceasta să execute pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.
În baza art. 81 şi art. 82 C. pen. a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei rezultante de 2 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., pe un termen de încercare de 4 ani.
A atras atenţia inculpatei asupra dispoziţiilor art. 83 C. pen.
A făcut aplicarea art. 71 alin. (1) şi (5) C. pen. şi art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.
În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. a dispus achitarea inculpatei P.L. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat, prevăzută în art. 7 Legea nr. 39/2003.
În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. a dispus achitarea inculpatei P.L. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de evaziune fiscală, prevăzută în art. 9 lit. a) din Legea nr. 241/2005.
În baza art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006 C. vam., a dispus condamnarea inculpatei F.L., la o pedeapsă de 2 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii de contrabandă.
În baza art. 81 şi art. 82 C. pen. a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei rezultante de 2 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., pe un termen de încercare de 4 ani.
A atras atenţia inculpatei asupra dispoziţiilor art. 83 C. pen.
A făcut aplicarea art. 71 alin. (1) şi (5) C. pen. şi art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.
În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. a dispus achitarea inculpatei F.L. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat, prevăzută în art. 7 din Legea nr. 39/2003.
În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. a dispus achitarea inculpatei F.L. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de evaziune fiscală, prevăzută în art. 9 lit. a) din Legea nr. 241/2005.
În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. a dispus achitarea inculpatei F.L. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de deţinere în afara antrepozitului fiscal sau comercializarea pe teritoriul României a produselor accizabile supuse marcării fără a fi marcate sau marcate necorespunzător ori cu marcaje false peste limita a 10.000 de ţigarete, prevăzută de art. 2961 alin. (1) lit. l) din Legea nr. 571/2003 C. fisc.
În baza art. 2961 alin. (1) lit. l) din Legea nr. 571/2003 C. fisc. a dispus condamnarea inculpatului C.I.O. la o pedeapsă de 1 an închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de deţinere în afara antrepozitului fiscal sau comercializarea pe teritoriul României a produselor accizabile supuse marcării fără a fi marcate sau marcate necorespunzător ori cu marcaje false peste limita a 10.000 de ţigarete.
În baza art. 81 şi art. 82 C. pen. a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 1 an închisoare, pe un termen de încercare de 3 ani.
A atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 C. pen.
A făcut aplicarea art. 71 alin. (1) şi (5) C. pen. şi art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.
În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. a dispus achitarea inculpatului C.I.O. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de aderare şi sprijinire a unui grup infracţional organizat, prevăzută în art. 7 Legea nr. 39/2003.
În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. a dispus achitarea inculpatului C.I.O. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de contrabandă, prevăzută de art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006.
În baza art. 11 pct. 2 lit. b) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. i1) C. proc. pen. şi art. 10 din Legea nr. 241/2005 a dispus încetarea procesului penal faţă de inculpatul C.I.O., pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 lit. a) din Legea nr. 241/2005.
În baza art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006 C. vam., a dispus condamnarea inculpatului R.R.O., la o pedeapsă de 2 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii de contrabandă.
În baza art. 2961 alin. (1) lit. l) din Legea nr. 571/2003 C. fisc. a dispus condamnarea inculpatului R.R.O. la o pedeapsă de 1 an închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de deţinere în afara antrepozitului fiscal sau comercializarea pe teritoriul României a produselor accizabile supuse marcării fără a fi marcate sau marcate necorespunzător ori cu marcaje false peste limita a 10.000 de ţigarete.
În baza art. 9 lit. a) din Legea nr. 241/2005 a dispus condamnarea inculpatului R.R.O. la o pedeapsă de 2 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală.
În baza art. 33 lit. a) raportat la art. 34 lit. b) C. proc. pen. a contopit pedepsele aplicate inculpatului, urmând ca aceasta să execute pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.
În baza art. 81 şi art. 82 C. pen. a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei rezultante de 2 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., pe un termen de încercare de 4 ani.
A atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 C. pen.
A făcut aplicarea art. 71 alin. (1) şi (5) C. pen. şi art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.
În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. a dispus achitarea inculpatului R.R.O. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de aderare şi sprijinire a unui grup infracţional organizat, prevăzută în art. 7 Legea nr. 39/2003.
În baza art. 2961 alin. (1) lit. l) din Legea nr. 571/2003 C. fisc. a dispus condamnarea inculpatului B.V.O. la o pedeapsă de 1 an închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de deţinere în afara antrepozitului fiscal sau comercializarea pe teritoriul României a produselor accizabile supuse marcării fără a fi marcate sau marcate necorespunzător ori cu marcaje false peste limita a 10.000 de ţigarete.
În baza art. 9 lit. a) din Legea nr. 241/2005 a dispus condamnarea inculpatului B.V.O. la o pedeapsă de 2 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală.
În baza art. 33 lit. a) raportat la art. 34 lit. b) C. proc. pen. a contopit pedepsele aplicate inculpatului, urmând ca aceasta să execute pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.
În baza art. 81 şi art. 82 C. pen. a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei rezultante de 2 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., pe un termen de încercare de 4 ani.
A atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 C. pen.
A făcut aplicarea art. 71 alin. (1) şi (5) C. pen. şi art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.
În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. a dispus achitarea inculpatului B.V.O. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de aderare şi sprijinire a unui grup infracţional organizat, prevăzută în art. 7 Legea nr. 39/2003.
În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. a dispus achitarea inculpatului B.V.O., pentru săvârşirea infracţiunii de contrabandă, prevăzută de art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006 C. vam.
În baza art. 2961 alin. (1) lit. l) din Legea nr. 571/2003 C. fisc. a dispus condamnarea inculpatului A.I.D., la o pedeapsă de 1 an închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de deţinere în afara antrepozitului fiscal sau comercializarea pe teritoriul României a produselor accizabile supuse marcării fără a fi marcate sau marcate necorespunzător ori cu marcaje false peste limita a 10.000 de ţigarete.
În baza art. 81 şi art. 82 C. pen. a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 1 an închisoare, pe un termen de încercare de 3 ani.
A atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 C. pen.
A făcut aplicarea art. 71 alin. (1) şi (5) C. pen. şi art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.
În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. a dispus achitarea inculpatului A.I.D. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de aderare şi sprijinire a unui grup infracţional organizat, prevăzută în art. 7 Legea nr. 39/2003.
În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. a dispus achitarea inculpatului A.I.D. pentru infracţiunea de evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 lit. a) din Legea nr. 241/2005.
În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. a dispus achitarea inculpatului A.I.D., sub aspectul săvârşirii infracţiunii de contrabandă, prevăzută de art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006 C. vam.
În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. a dispus achitarea inculpatului P.I. pentru săvârşirea infracţiunii de contrabandă, prevăzută de art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006 C. vam.
În baza art. 11 pct. 2 lit. b) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. i1) C. proc. pen. şi art. 10 din Legea nr. 241/2005 a dispus încetarea procesului penal faţă de inculpatul P.I., sub aspectul săvârşirii infracţiunii de evaziune fiscală, prevăzută în art. 9 lit. a) din Legea nr. 241/2005.
În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. a dispus achitarea inculpatului P.I. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de deţinere în afara antrepozitului fiscal sau comercializarea pe teritoriul României a produselor accizabile supuse marcării fără a fi marcate sau marcate necorespunzător ori cu marcaje false peste limita a 10.000 de ţigarete, prevăzută de art. 2961 alin. (1) lit. l) din Legea nr. 571/2003 C. fisc.
În baza art. 346 alin. (1) C. proc. pen. raportat la art. 14 C. proc. pen. admis acţiunea civilă formulată de Statul Român, prin Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, prin Direcţia Regională pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Braşov în procesul penal şi în consecinţă a dispus - obligarea inculpatului R.R.O. la plata către aceasta a sumei de 7577 RON plus dobânzile şi/sau penalităţile de întârziere, datorate potrivit Codului de procedură fiscală, care se calculează până în ziua plăţii inclusiv şi - obligarea inculpatului B.V.O. la plata către aceasta a sumei de 14112 RON plus dobânzile şi/sau penalităţile de întârziere, datorate potrivit Codului de procedură fiscală, care se calculează până în ziua plăţii inclusiv.
A respins restul pretenţiilor civile.
În temeiul art. 357 alin. (2) lit. c) C. proc. pen. a dispus ridicarea sechestrului asigurător instituit prin ordonanţa procurorului din data de 10 februarie 2011 asupra sumei de 26886 RON, aparţinând inculpatului A.I.D. şi asupra sumei 5000 RON, aparţinând inculpatei F.L.
În temeiul art. 357 alin. (2) lit. c) C. proc. pen. a dispus menţinerea sechestrului asigurător instituit prin ordonanţa procurorului din data de 10 februarie 2011 asupra sumei de 5000 RON aparţinând inculpatului R.R.O.
Analizând actele şi lucrările dosarului instanţa a constatat că situaţia de fapt reţinută în rechizitoriu nu se confirmă în totalitate.
Astfel, s-a reţinut că din probele administrate rezultă că inculpata P.L. a achiziţionat în perioada august 2009 - ianuarie 2011 diferite cantităţi de ţigări din Ucraina, pe care le-a introdus fraudulos în România, de mai multe ori în decursul unui an, în principal prin punctul de trecere a frontierei Siret, prin sustragere de la controlul vamal a mărfurilor care trebuiau plasate sub un regim vamal. Din baza de date Intranet Poliţia de Frontieră - Evidenţă intrări - ieşiri, situaţia privind intrările şi ieşirile pe teritoriul României a cetăţeanului ucrainean P.L., rezultă că în perioada 03 august 2009 - 26 ianuarie 2011, cetăţeanul ucrainean P.L. figurează ca fiind înregistrată cu 1474 intrări - ieşiri de pe teritoriul României. În perioada 01 ianuarie 2011 - 26 ianuarie 2011, cetăţeanul ucrainean P.L. figurează înregistrată cu 72 intrări - ieşiri de pe teritoriul României. Din declaraţia dată de aceasta în cursul urmăririi penale şi în cursul judecăţii rezultă de asemenea că aceasta a trecut graniţa de mai multe ori cu diferite cantităţi de ţigări nedeclarate la vamă. În cursul urmăririi penale inculpata a declarat că este posibil ca de la începutul anului să fi introdus din Ucraina în România aproximativ 600 cartuşe de ţigări. În declaraţia dată în cursul judecăţii aceasta nu a mai recunoscut această cantitate, susţinând că rareori trecea câte un cartuş sau câteva pachete de ţigări prin vamă, pentru că ştia că nu are voie şi a făcut aceasta pentru că nu avea cu ce trăi şi trebuia să-şi întreţină copiii. Inculpata arată că era speriată la momentul la care a dat declaraţia în cursul urmăririi penale şi din acest motiv a declarat altceva. Instanţa a apreciat că deşi nu se poate stabili cu exactitate numărul de pachete de ţigări pe care inculpata P.L. l-a trecut vama, din declaraţiile inculpatei rezultă că aceasta a trecut în mod repetat diferite cantităţi de ţigări, fără a le declara la vamă. Aceste declaraţii se coroborează cu numărul foarte mare de intrări în ţară, cu care figurează înregistrată inculpata, iar justificarea acesteia cu privire la motivele care au determinat-o să declare altceva în cursul urmăririi penale nu poate fi reţinută.
În consecinţă a fost reţinută în sarcina acestei inculpate săvârşirea infracţiunii de contrabandă, prevăzută în art. 270 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 86/2006 C. vam., care constă în introducerea în sau scoaterea din ţară, de două ori în decursul unui an, prin locurile stabilite pentru controlul vamal, prin sustragere de la controlul vamal, a bunurilor sau a mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal, dacă valoarea în vamă a bunurilor sau a mărfurilor sustrase este mai mică de 20.000 RON în cazul produselor supuse accizelor şi mai mică de 40.000 RON în cazul celorlalte bunuri sau mărfuri. În speţă există mai multe astfel de introduceri în ţară a unor pachete şi cartuşe de ţigări, în cursul unui an, de către inculpata P.L., fapta acesteia întrunind în opinia primei instanţe, elementele constitutive ale infracţiunii de contrabandă, în modalitatea de la art. 270 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 86/2006, C. vam.
În declaraţia dată de inculpata P.L. în cursul urmăririi penale, aceasta arată că în funcţie de comanda pe care i-o dădea inculpata F.L., trecea în România cu ţigările şi i le ducea acesteia să le vândă. În declaraţia dată în cursul judecăţii inculpata susţine că ar fi lăsat doar o singură dată la F.L., 2 cartuşe de ţigări, pentru a le vinde ulterior în parcare. Inculpata F.L. nu recunoaşte acest fapt, însă el rezultă atât din declaraţiile inculpatei P.L. cât şi din interceptarea convorbirilor telefonice dintre cele două inculpate. De pildă, în convorbirea dintre cele două inculpate, din data de 19 ianuarie 2011, ora 17:37:15 rezultă cu claritate că cele două vorbesc de nişte cantităţi de ţigări, iar inculpata F.L. îi spune inculpatei P.L. că îi e frică să mai ţină lângă casă "aşa ceva". La fel, în convorbirile din data de 15 ianuarie 2011, ora 15:56:34 şi ora 16:57:31, dintre cele două, rezultă că acestea vorbesc de banii pe care prima inculpată trebuia să-i dea celei din urmă, pentru ţigările vândute. La fel, în convorbirea din data de 12 ianuarie 2011, ora 14:21:28, cele două inculpate vorbesc tot despre ţigări şi banii pe care inculpata F. trebuia să-i dea inculpatei P., de ordinul zecilor de milioane. Faptul că inculpata F.L. ştia că e vorba de ţigări trecute ilegal peste graniţă rezultă din convorbirea din data de 15 ianuarie 2011, ora 11:13:29, în care inculpata P. îi spune că "tu, io vin încoace la tine, da nu ţi-am luat tărâţe, stătea poliţia şi trebuia să dau un sac de tărâţe lor (...) Că dacă trec pe lângă dânşii, dau 20 de grindini, ştii?"
La fel, din interceptarea convorbirilor telefonice dintre inculpatul R.R.O. şi inculpata P.L., din 3 ianuarie 2011, ora 19:01:35 şi din data de 11 ianuarie 2011, ora 19:19:05, rezultă că inculpatul R.R.O. a preluat de la inculpata P.L. ţigări provenind din contrabandă, cunoscând acest lucru. Inculpatul R.R. a declarat că nu o cunoaşte pe inculpata P., însă aceasta din urmă a declarat că l-a sunat o dată pe acesta să-l întrebe dacă vrea ţigări. Din cele două convorbiri telefonice menţionate anterior rezultă însă că cei doi inculpaţi se cunoşteau bine şi că inculpatul R.R. comanda frecvent ţigări de la inculpata P. Astfel, în convorbirea din data de 3:01:2011, ora 19:12:57 primul îi spune acesteia din urmă că nu vrea "de celea cu filtru alb", dar îi spune totodată: "aduceţi-mi ce mi-aţi adus până acuma". La fel, în convorbirea din 12 ianuarie 2011, ora 18:55:31 inculpatul R.R. îi spune inculpatei P.L. să-i aducă "măcar 50 deocamdată şi că trebuie să veniţi să vă dau, trebuie să vă dau nişte (...)".
Faţă de toate acestea, instanţa a reţinut în sarcina inculpatei F.L. şi a inculpatului R.R.O. săvârşirea infracţiunii de contrabandă, în forma de la art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006, potrivit căreia sunt asimilate infracţiunii de contrabandă şi se pedepsesc potrivit alin. (1) colectarea, deţinerea, producerea, transportul, preluarea, depozitarea, predarea, desfacerea şi vânzarea bunurilor sau a mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal cunoscând că acestea provin din contrabandă sau sunt destinate săvârşirii acesteia. Din probele menţionate anterior rezultă că cei doi inculpaţi au preluat şi depozitat ţigările provenind din contrabandă, introduse în mod ilegal în ţară de către inculpata P.L.
În ce priveşte reţinerea infracţiunii de contrabandă în sarcina celorlalţi inculpaţi din cauză, respectiv C.I.O., B.V.O., A.I.D. şi P.I., instanţa a constatat că nu rezultă din nicio probă că aceşti inculpaţi ar fi avut cunoştinţă de faptul că ţigările pe care le-au deţinut sau le-au comercializat ar proveni din contrabandă. Aşa cum au declarat toţi, aceştia nici nu o cunoşteau pe inculpata P.L. şi ei s-au aprovizionat cu astfel de ţigări din piaţa din Suceava, de la diferite persoane necunoscute. Inculpatul A.I. declară de asemenea, că este posibil ca ţigările vândute inculpatului C.O. să le fi cumpărat de la inculpata F.L., însă ştie că mai multe persoane din Suceava se ocupă cu comercializarea unor astfel de ţigări. Din moment ce inculpaţii C.I.O., R.R.O., B.V.O., A.I.D. şi P.I. nu au preluat ţigările găsite asupra lor sau comercializate de ei, în mod direct de la persoana care le-a introdus ilegal în ţară, ci le-au achiziţionat de la diferite persoane care le comercializau în piaţă, nu poate fi reţinută în sarcina acestora săvârşirea infracţiunii de contrabandă, în varianta de la art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2003. Faptul că aceşti inculpaţi ar fi cunoscut că ţigările achiziţionate provin din contrabandă trebuie dovedit, dincolo de orice îndoială rezonabilă, iar orice dubiu cu privire la acest aspect profită inculpaţilor. Nefiind în cauză dovedită vreo legătură directă între aceşti inculpaţi şi inculpata P.L., care a introdus în ţară, în mod ilegal, ţigările pe care le-a predat apoi inculpaţilor F.L. şi R.R., nu se poate prezuma că aceşti inculpaţi ar fi cunoscut provenienţa din contrabandă a ţigărilor găsite asupra lor, chiar dacă acestea aveau timbru de Ucraina. Infracţiunea de contrabandă, prevăzută în art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006 este o infracţiune care se săvârşeşte cu intenţie, neputând fi săvârşită din culpă cu prevedere. În plus, scopul legii este acela de a sancţiona pentru infracţiunea de contrabandă persoanele care primesc marfa direct de la cel care a trecut-o ilegal peste graniţă şi nu a sancţiona pentru această infracţiune toate persoanele care primesc marfa de la intermediari, deoarece altfel s-ar ajunge să fie pedepsiţi pentru această infracţiune inclusiv cei care au cumpărat marfa din piaţă nu în scop de a o revinde ci pentru consum.
Pentru aceste motive s-a dispus condamnarea inculpaţilor P.L., F.L. şi R.R.O. pentru săvârşirea infracţiunii de contrabandă, prevăzută de art. 270 din Legea nr. 86/2006 şi achitarea inculpaţilor C.I.O., B.V.O., A.I.D. şi P.I., pentru săvârşirea acestei infracţiuni, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., deoarece pentru aceşti inculpaţi nu sunt întrunite elementele constitutive ale acestei infracţiuni.
În ce priveşte infracţiunea de evaziune fiscală, reţinută în sarcina tuturor inculpaţilor, în analizarea existenţei acesteia s-a pornit de la faptul că Statul Român prin ANAF s-a constituit parte civilă în cauză, pentru prejudiciul reprezentând taxe neachitate în urma săvârşirii faptelor din prezenta cauză, doar împotriva inculpaţilor C.I.O., pentru suma de 24428 RON (conform DRS nr. 3060 din 18 februarie 2011 emisă de DRAOV Braşov), P.I., pentru suma de 3195 RON (conform DRS nr. 3062 din 18 februarie 2011 emisă de DRAOV Braşov), B.V.I., pentru suma de 12184 RON (conform DRS nr. 4491/2/SAFV din 18 februarie 2011 emisă de DRAOV Iaşi), R.R.O., pentru suma de 7577 RON (conform DRS nr. 4491/1/SAFV din 18 martie 2011 a DRAOV Iaşi) şi F.L., pentru suma de 87 de RON. În constituirea de parte civilă se face referire şi la "inculpata" C.V., împotriva căreia se arată că se constituie parte civilă cu suma de 4458 RON, însă aceasta nu are calitatea de inculpată în prezenta cauză, nefiind trimisă în judecată. S-a constatat că împotriva inculpatei P.L. Statul Român nu s-a constituit parte civilă cu vreo sumă de bani, reprezentând vreun prejudiciu produs prin neplata taxelor sau accizelor, iar împotriva inculpatei F.L. s-a constituit parte civilă cu suma de 87 RON, reprezentând taxele datorate pentru un cartuş de ţigări găsit asupra acesteia.
Deşi în actul de sesizare se susţine că cele 500 de pachete de ţigări găsite în curtea locuinţei numitei C.V., în vârstă de 82 de ani, ar aparţine inculpatei F.L., nu există nicio probă din care să reiasă acest lucru. Inculpata F.L. nu recunoaşte că ţigările respective i-ar aparţine, iar la ridicarea ţigărilor de către organele judiciare numita C.V. a declarat că nu ştie cum au ajuns acele bunuri în locuinţa sa. În ce priveşte cartuşul de ţigări găsit asupra inculpatei F.L., aceasta a declarat şi la momentul ridicării şi în faţa instanţei de judecată că acesta a fost cumpărat de soţul său din piaţă, nefiind destinat comercializării.
Având în vedere că asupra inculpatei P.L. nu au fost găsite ţigări pentru care să nu fi fost plătite taxele prevăzute de lege, iar asupra inculpatei F.L. s-a găsit doar un cartuş de ţigări, cumpărat de soţul său din piaţă pentru consum propriu, nu poate fi reţinută în sarcina acestor inculpate săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 lit. a) din Legea nr. 241/2005. Potrivit acestui text de lege, constituie infracţiunea de evaziune fiscală şi se pedepseşte cu închisoare de la 2 ani la 8 ani şi interzicerea unor drepturi, ascunderea bunului ori a sursei impozabile sau taxabile, săvârşită în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale. Faptele reţinute în sarcina acestor inculpate nu întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de evaziune fiscală, prevăzută în art. 9 lit. a) din Legea nr. 241/2005, deoarece nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de ascundere a unui bun sau surse impozabile.
Cu privire la infracţiunea de evaziune fiscală reţinută în sarcina inculpaţilor C.I.O., P.I., B.V.I. şi R.R.O., s-a constatat că asupra acestora au fost găsite mai multe pachete de ţigări, deţinute în scopul comercializării, fără documente legale. Astfel, la data de 5 ianuarie 2011 inculpaţii R.R.O. şi B.V.O. au fost reperaţi în zona gării CFR Călători, având asupra lor trei valize, două de tip troller şi una tip voiaj. Inculpatul B.V.O. având asupra sa cele două valize tip troller s-a întâlnit cu numitul C.I.O., pe raza localităţii Râşnov, mai exact în spatele clădirii CFR din localitate, primul predându-i acestuia cele două valize, pe care le-au încărcat împreună în autoturismul marca M. Inculpatul R.R.O. având asupra sa valiza tip voiaj s-a poziţionat în zona limitrofă a gării CFR din localitate, plecând apoi împreună cu o altă persoană de sex masculin, luând şi valiza cu care venise. La data de 11 ianuarie 2011 R.R.O. şi B.V.O. au transportat cantitatea de 2243 pachete de ţigări de contrabandă, la comanda inculpatului C.I.O., ce urmau a fi remise contra-cost. Cei doi au fost depistaţi la verificarea efectuată în trafic a mijlocului de transport persoane, având asupra lor cantitatea de ţigarete menţionată. În data de 7 februarie 2011, în jurul orelor 02:00, inculpatul A.I.D. a fost oprit în trafic pe raza localităţii Hărman, asupra sa fiind găsită suma de 26000 RON primită de la inculpatul C.I.O., pentru ţigările vândute, respectiv 26100 ţigarete marca V., cu banderole de Ucraina, 18600 ţigarete marca W., cu banderole de Ucraina, 532 ţigarete marca R., cu banderole de Republica Moldova, 60 ţigarete marca W.D., cu banderole de Republica Moldova şi 20 ţigarete marca S.G., cu banderole de Ucraina.
Faţă de inculpatul A.I.D. nu s-a făcut constituire de parte civilă, deoarece asupra acestuia nu au fost găsite ţigări fără timbru. Pentru aceste motive s-a precizat că nu se poate reţine în sarcina acestuia nici infracţiunea de evaziune fiscală, sub forma ascunderii bunurilor sau surselor impozabile.
Cu ocazia percheziţiilor din data de 07 februarie 2011 efectuate la locuinţele inculpaţilor, au fost descoperite şi confiscate de la inculpaţi următoarele cantităţi de ţigări, deţinute de asemenea fără documente legale. De la depozitul aflat în apropierea locuinţei inculpatului C.I.O. s-au ridicat 1305 pachete ţigări marca V., cu banderole de Ucraina, 930 pachete de ţigări marca W., cu banderole de Ucraina, 266 pachete de ţigări marca R., cu banderole de Republica Moldova şi 1 pachet de ţigări marca S.G., cu banderole de Ucraina. De la sediul SC C.C. SRL, administrată de inculpatul C.I.O. s-au ridicat 11 pachete de ţigări marca K., cu banderole de Egipt, 40 pachete de ţigări V., cu banderole de Ucraina, 18 pachete de ţigări marca W., cu banderole de Ucraina şi 220 pachete de ţigări marca M.C., cu banderole de Ucraina.
La locuinţa inculpatului P.I. s-au descoperit 100 de pachete de ţigări marca V., cu banderole de Ucraina, 222 pachete de ţigări marca M.C. netimbrate, 6 pachete ţigări marca I.V. netimbrate.
La locuinţa inculpatului B.V.O. s-au descoperit 100 pachete de ţigări marca M., cu banderole de Ucraina, 222 pachete de ţigări marca V., cu banderole de Ucraina şi 40 de pachete de ţigări marca M.C., cu banderole de Ucraina.
Cum prin activitatea inculpaţilor de a ascunde ţigările deţinute fără forme legale, în vederea comercializării, s-a realizat o ascundere făcută cu scopul sustragerii de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale, s-a reţinut că sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 lit. a) din Legea nr. 241/2005, astfel încât instanţa a reţinut această infracţiune în sarcina inculpaţilor C.I.O., P.I., B.V.I. şi R.R.O.
Având în vedere că inculpaţii C.I.O. şi P.I. au achitat sumele de 24428 RON (stabilită prin decizia pentru regularizarea situaţiei - DRS nr. 3060 din 18 februarie 2011 emisă de DRAOV Braşov), iar inculpatul P.I. a achitat suma de 3195 RON (stabilită prin DRS nr. 3062 din 18 februarie 2011 emisă de DRAOV Braşov), în temeiul art. 10 lit. i1) C. proc. pen. raportat la art. 10 alin. (1) din Legea nr. 241/2005, s-a dispus încetarea procesului penal faţă de aceşti inculpaţi.
Potrivit art. 10 alin. (1) din Legea nr. 241/2005 "dacă prejudiciul cauzat şi recuperat în aceleaşi condiţii este de până la 50.000 euro, în echivalentul monedei naţionale, se aplică o sancţiune administrativă, care se înregistrează în cazierul judiciar", iar prejudiciile stabilite în sarcina celor doi inculpaţi şi achitate de aceştia sunt până în 50000 de euro, în echivalentul monedei naţionale.
În sarcina tuturor inculpaţilor s-a reţinut şi infracţiunea prevăzută de art. 2961 alin. (1) lit. l) din Legea nr. 571/2003, constând în deţinerea de către orice persoană în afara antrepozitului fiscal sau comercializarea pe teritoriul României a produselor accizabile supuse marcării, potrivit titlului VII, fără a fi marcate sau marcate necorespunzător ori cu marcaje false peste limita a 10.000 ţigarete, 400 ţigări de foi de 3 grame, 200 ţigări de foi mai mari de 3 grame, peste 1 kg tutun de fumat, băuturi spirtoase peste 200 litri, produse intermediare de alcool peste 300 litri. Limita de 10.000 de ţigarete este atinsă prin deţinerea sau comercializarea a cel puţin 500 de pachete de ţigări, fără timbru corespunzător.
Inculpaţii R.R.O., C.I.O., B.V.I. şi A.I.D. au fost depistaţi cu diferite cantităţi de ţigări asupra lor, ce depăşesc limita legală de 10.000 de ţigarete. Asupra inculpatei P.L. nu s-a găsit vreo cantitate de ţigarete, însă în declaraţia dată în cursul urmăririi penale aceasta recunoaşte că de la începutul anului până în momentul dării declaraţiei, 8 februarie 2011, a introdus din Ucraina în România aproximativ 600 de cartuşe de ţigări, deci cu mult peste limita legală de 10.000 de ţigarete. Această declaraţie se coroborează şi cu faptul că această inculpată figurează ca fiind înregistrată cu 1474 intrări - ieşiri de pe teritoriul României, în perioada 03 august 2009 - 26 ianuarie 2011, efectuate cu scopul introducerii ţigărilor în ţară.
În ce priveşte pe inculpata F.L., s-a constatat că asupra acesteia au fost găsite la percheziţia domiciliară doar 10 pachete de ţigări, despre care susţine că au fost cumpărate de soţul său din piaţă. Cum nu există nicio probă că aceasta ar fi deţinut sau comercializat pe teritoriul României cantitatea de peste 10.000 de ţigarete, s-a apreciat că nu poate fi reţinută în sarcina acesteia infracţiunea prevăzută în art. 2961 alin. (1) lit. l) din Legea nr. 571/2003. Chiar dacă sunt probe că aceasta ar fi primit din ţigările introduse ilegal în ţară de către inculpata P.L., nu există nicio probă din care să rezulte că aceasta ar fi primit, deţinut sau comercializat cantitatea de peste 10.000 de ţigarete. Aşa cum reiese din interceptările convorbirilor telefonice, inculpata P.L. a livrat din ţigările introduse în ţară şi altor persoane, însă nu se poate deduce care este cantitatea de ţigarete deţinută de inculpata F.L. şi dacă aceasta este peste limita de 10.000 de ţigarete sau sub această limită.
Asupra inculpatului P.I. au fost găsite la percheziţie 100 de pachete de ţigări marca V., cu banderole de Ucraina, 222 pachete de ţigări marca M.C. netimbrate şi 6 pachete ţigări marca I.V. netimbrate, toate ţigaretele însumate fiind sub limita de 10.000 de bucăţi (sub 500 de pachete de ţigări). În ce priveşte cantitatea de 85 de cartuşe de ţigări, de care se face vorbire şi în rechizitoriu că i-ar fi fost livrate inculpatului P.I. în data de 5 ianuarie 2011, acesta a susţinut încă din declaraţia dată în cursul urmăririi penale că nu a avut bani să cumpere acele ţigări şi că el doar i-a intermediat amicului său D.C. cumpărarea celor 85 cartuşe de ţigări, contra sumei de 4850 RON. Din această declaraţie reiese că inculpatul P.I. nu a deţinut sau comercializat aceste 85 de cartuşe de ţigări, fără timbru, iar cum cantitatea de ţigări găsită asupra acestuia este mai mică de 10.000 de ţigarete, nu poate fi reţinută în sarcina acestui inculpat săvârşirea infracţiunii prevăzută în art. 2961 alin. (1) lit. l) din Legea nr. 571/2003.
Cu privire la existenţa infracţiunii prevăzută de art. 7 din Legea nr. 39/2003, s-a constatat că din niciun mijloc de probă nu rezultă că suntem în prezenţa unui grup infracţional organizat, care să aibă o structură ierarhică închegată, cu sarcini repartizate între membrii grupului sau un lider incontestabil care să-şi impună autoritatea. În speţă, rezultă din probe că inculpata P.L. a trecut peste graniţă mai multe pachete de ţigări, pe care le-a distribuit mai multor persoane, printre care şi inculpaţilor F.L. şi R.R.. Însă, din interceptările telefonice rezultă că inculpata distribuia aceste ţigări şi altor persoane, iar livrarea ţigărilor către cei doi inculpaţi nu se făcea cu caracter de continuitate, ci doar la cererea acestora. De asemenea, ceilalţi inculpaţi din cauză au achiziţionat ţigări fără timbru şi de la alte persoane, care le comercializau de regulă în piaţa din mun. Suceava, motiv pentru care nu se poate reţine un caracter organizat al activităţii inculpaţilor. De asemenea, s-a arătat că nu se poate reţine că inculpata P.L. ar fi liderul grupului infracţional, deoarece nu există nicio probă din care să reiasă că aceasta ar fi coordonat activitatea întregului grup. Pentru aceste motive, având în vedere că activitatea inculpaţilor nu se circumscrie activităţii unui grup infracţional organizat, aşa cum este descrisă în art. 2 din Legea nr. 39/2003, s-a constatat că faptele acestora nu întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii prevăzută în art. 7 din Legea nr. 39/2003. Chiar dacă activitatea infracţională descrisă în rechizitoriu a fost săvârşită de mai multe persoane, care în mod aparent au colaborat la realizarea acesteia, aceasta nu întruneşte elementele unui grup infracţional organizat, colaborarea fiind în afara unei organizări stricte. În consecinţă, s-a apreciat că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de la art. 7 din Legea nr. 39/2003 pentru niciunul dintre inculpaţi.
În drept, s-a reţinut că faptele inculpatei P.L. de a trece peste graniţă mai multe pachete de ţigări, fără forme legale şi de a deţine şi comercializa o cantitate de peste 10.000 de ţigarete în afara antrepozitului fiscal, întruneşte în opinia primei instanţe, elementele constitutive ale infracţiunilor de contrabandă, prevăzută în art. 270 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 86/2006 C. vam. şi deţinere în afara antrepozitului fiscal sau comercializarea pe teritoriul României a produselor accizabile supuse marcării fără a fi marcate sau marcate necorespunzător ori cu marcaje false peste limita a 10.000 de ţigarete, prevăzută de art. 2961 alin. (1) lit. l) din Legea nr. 571/2003 C. fisc.
Pentru aceste infracţiuni, ţinând cont de persoana inculpatei, de faptul că aceasta nu are antecedente penale, a recunoscut în parte acuzaţiile, are o situaţie familială închegată, are domiciliul şi reşedinţa în Ucraina, văzând şi celelalte criterii de individualizare a pedepselor, prevăzute în art. 72 C. pen., instanţa a aplicat inculpatei P.L. o pedeapsă de 2 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii de contrabandă şi o pedeapsă de 1 an şi 6 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de deţinere în afara antrepozitului fiscal sau comercializarea pe teritoriul României a produselor accizabile supuse marcării fără a fi marcate sau marcate necorespunzător ori cu marcaje false peste limita a 10.000 de ţigarete.
Întrucât cele două infracţiuni au fost săvârşite înainte de condamnarea definitivă a inculpatei pentru vreuna dintre ele, în baza art. 33 lit. a) raportat la art. 34 lit. b) C. proc. pen. instanţa a contopit pedepsele aplicate inculpatei P.L., urmând ca aceasta să execute pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.
Având în vedere că inculpata nu a mai săvârşit alte infracţiuni şi că aceasta a avut un comportament conform până în prezent, în baza art. 81 şi art. 82 C. pen. instanţa a apreciat că scopul pedepsei poate fi atins şi prin lăsarea în libertate a inculpatei, astfel încât a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei rezultante de 2 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., pe un termen de încercare de 4 ani.
Pentru motivele arătate anterior, privind neîntrunirea elementelor caracteristice ale unui grup infracţional organizat, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. instanţa a dispus achitarea inculpatei P.L. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de constituirea unui grup infracţional organizat, prevăzută în art. 7 Legea nr. 39/2003.
De asemenea, având în vedere că anterior s-a arătat că activitatea inculpatei nu întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de evaziune fiscală prin ascunderea bunurilor sau sursei impozabile, nefiind dovedit vreun prejudiciu, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. s-a dispus achitarea inculpatei P.L. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de evaziune fiscală, prevăzută în art. 9 lit. a) din Legea nr. 241/2005.
În drept, s-a reţinut că fapta inculpatei F.L. de a prelua şi deţine de la inculpata P.L. ţigările pe care aceasta din urmă le trecea ilegal peste graniţă, cunoscând acest lucru, constituie infracţiunea de contrabandă, prevăzută de art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006 C. vam.
Ţinând cont de gradul de pericol social al faptei, de persoana inculpatei, de faptul că aceasta nu mai are antecedente penale, că are o familie închegată, instanţa a dispus condamnarea inculpatei F.L. la o pedeapsă de 2 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. proc. pen., pentru săvârşirea infracţiunii de contrabandă.
Având în vedere că faţă de lipsa antecedentelor penale şi faţă de modul concret de săvârşire a faptei, instanţa a apreciat că scopul pedepsei poate fi atins şi prin lăsarea în libertate a inculpatei, în baza art. 81 şi art. 82 C. pen. s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei rezultante de 2 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., pe un termen de încercare de 4 ani.
În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. s-a dispus achitarea inculpatei F.L. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat, prevăzută în art. 7 Legea nr. 39/2003, deoarece nu sunt întrunite elementele constitutive ale acestei infracţiuni, nefiind întrunite caracteristicile unui grup infracţional organizat.
S-a reţinut că nu există nicio probă că inculpata F.L. ar fi deţinătoarea pachetelor de ţigări găsite la numita C.V. şi având în vedere că asupra inculpatei F.L. a fost găsit doar un cartuş de ţigări cu timbru de Ucraina, pe care aceasta a declarat că l-a cumpărat soţul său din piaţă, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. instanţa a dispus achitarea inculpatei F.L. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de evaziune fiscală, prevăzută în art. 9 lit. a) din Legea nr. 241/2005.
Pentru aceleaşi motive, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. s-a dispus achitarea inculpatei F.L. şi sub aspectul săvârşirii infracţiunii de deţinere în afara antrepozitului fiscal sau comercializarea pe teritoriul României a produselor accizabile supuse marcării fără a fi marcate sau marcate necorespunzător ori cu marcaje false peste limita a 10.000 de ţigarete, prevăzută de art. 2961 alin. (1) lit. l) din Legea nr. 571/2003 C. fisc.
În drept, s-a reţinut că fapta inculpatului C.I.O. de a deţine peste 10.000 de ţigarete în afara antrepozitului fiscal, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 2961 alin. (1) lit. l) din Legea nr. 571/2003 C. fisc.
Ţinându-se cont de faptul că inculpatul nu are antecedente penale, a recunoscut săvârşirea faptei, a acoperit prejudiciul produs prin infracţiunea de evaziune fiscală, s-a prezentat în faţa instanţei, s-a dispus condamnarea inculpatului C.I.O. la o pedeapsă de 1 an închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de deţinere în afara antrepozitului fiscal sau comercializarea pe teritoriul României a produselor accizabile supuse marcării fără a fi marcate sau marcate necorespunzător ori cu marcaje false peste limita a 10.000 de ţigarete.
Având în vedere că pentru motivele menţionate anterior instanţa a apreciat că reeducarea inculpatului se poate realiza şi prin lăsarea acestuia în libertate, în baza art. 81 şi art. 82 C. pen. s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 1 an închisoare, pe un termen de încercare de 3 ani.
Apreciind că nu există elementele unui grup infracţional organizat, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. s-a dispus achitarea inculpatului C.I.O. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de aderare şi sprijinire a unui grup infracţional organizat, prevăzută în art. 7 Legea nr. 39/2003.
Întrucât inculpatul C.I.O. nu a achiziţionat ţigaretele direct de la persoana care le-a introdus ilegal în ţară, ci le-a procurat de la un intermediar, pe teritoriul ţării noastre, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. s-a dispus achitarea inculpatului C.I.O. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de contrabandă, prevăzută de art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006.
Având în vedere că inculpatul a acoperit prejudiciul produs prin infracţiunea de evaziune fiscală, prejudiciu mai mic de 50000 de euro, în baza art. 11 pct. 2 lit. b) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. i1) C. proc. pen. şi art. 10 din Legea nr. 241/2005 s-a dispus încetarea procesului penal faţă de inculpatul C.I.O., pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 lit. a) din Legea nr. 241/2005.
În drept, fapta inculpatului R.R.O., de a achiziţiona şi deţine mai multe pachete de ţigări introduse ilegal peste graniţă de către inculpata P.L., cunoscând acest lucru, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prevăzută de art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006 C. vam.
Fapta acestuia de a deţine peste 10.000 de ţigarete în afara antrepozitului fiscal, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 2961 alin. (1) lit. l) din Legea nr. 571/2003 C. fisc.
Fapta aceluiaşi inculpat de a deţine mai multe pachete de ţigări, în vederea comercializării, fără a avea întocmite evidenţele legale pentru acestea, constituie infracţiunea de evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 lit. a) din Legea nr. 241/2005.
Ţinând cont de gravitatea faptelor, de periculozitatea inculpatului, de faptul că inculpatul nu are antecedente penale, a recunoscut săvârşirea faptelor, s-a prezentat în faţa instanţei de judecată, instanţa a aplicat acestuia o pedeapsă de 2 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii de contrabandă, o pedeapsă de 1 an închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de deţinere în afara antrepozitului fiscal sau comercializarea pe teritoriul României a produselor accizabile supuse marcării fără a fi marcate sau marcate necorespunzător ori cu marcaje false peste limita a 10.000 de ţigarete şi o pedeapsă de 2 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală.
Întrucât faptele au fost săvârşite înainte de condamnarea definitivă a inculpatului pentru vreuna dintre ele, în baza art. 33 lit. a) raportat la art. 34 lit. b) C. proc. pen. s-au contopit pedepsele aplicate inculpatului, şi s-a dispus ca aceasta să execute în forma neprivativă de libertate, pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.
Apreciind că nu sunt întrunite în speţă elementele unui grup infracţional organizat, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. s-a dispus achitarea inculpatului R.R.O. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de aderare şi sprijinire a unui grup infracţional organizat, prevăzută în art. 7 Legea nr. 39/2003.
S-a reţinut că, în drept, fapta inculpatului B.V.O. de a deţine şi comercializa peste 10.000 de ţigarete în afara antrepozitului fiscal, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 2961 alin. (1) lit. l) din Legea nr. 571/2003 C. fisc.
Fapta aceluiaşi inculpat de a deţine mai multe pachete de ţigări, în vederea comercializării, fără a avea întocmite evidenţele legale pentru acestea, constituie infracţiunea de evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 lit. a) din Legea nr. 241/2005.
Ţinând cont de gravitatea faptei, de persoana inculpatului, de faptul că inculpatul nu are antecedente penale, că s-a prezentat în faţa instanţei şi a recunoscut săvârşirea faptei, instanţa a aplicat inculpatului B.V.O. o pedeapsă de 1 an închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de deţinere în afara antrepozitului fiscal sau comercializarea pe teritoriul României a produselor accizabile supuse marcării fără a fi marcate sau marcate necorespunzător ori cu marcaje false peste limita a 10.000 de ţigarete şi o pedeapsă de 2 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală.
Infracţiunile fiind săvârşite mai înainte de condamnarea definitivă a inculpatului pentru vreuna dintre ele, în baza art. 33 lit. a) raportat la art. 34 lit. b) C. proc. pen. s-au contopit pedepsele aplicate inculpatului, şi s-a dispus ca aceasta să execute pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.
S-a apreciat că scopul pedepsei poate fi atins şi fără privarea de libertate a inculpatului, astfel că, în baza art. 81 şi art. 82 C. pen. s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei rezultante de 2 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., pe un termen de încercare de 4 ani.
Nefiind întrunite condiţiile unui grup infracţional organizat, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. s-a dispus achitarea inculpatului B.V.O. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de aderare şi sprijinire a unui grup infracţional organizat, prevăzută în art. 7 Legea nr. 39/2003.
Întrucât inculpatul nu a achiziţionat ţigările găsite asupra sa direct de la inculpata P.L., care le-a trecut ilegal peste graniţă, nefiind nicio probă din care să rezulte acest lucru, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. s-a dispus achitarea inculpatului B.V.O., pentru săvârşirea infracţiunii de contrabandă, prevăzută de art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006 C. vam.
S-a stabilit că, în drept, fapta inculpatului A.I.D. de a deţine peste 10.000 de ţigarete în afara antrepozitului fiscal, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 2961 alin. (1) lit. l) din Legea nr. 571/2003 C. fisc.
Ţinând cont de gravitatea faptei, de cantitatea de ţigări deţinută, de persoana inculpatului, faptul că acesta nu are antecedente penale, a recunoscut săvârşirea faptei, s-a prezentat în faţa instanţei, instanţa de fond a aplicat inculpatului o pedeapsă de 1 an închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de deţinere în afara antrepozitului fiscal sau comercializarea pe teritoriul României a produselor accizabile supuse marcării fără a fi marcate sau marcate necorespunzător ori cu marcaje false peste limita a 10.000 de ţigarete.
Instanţa a apreciat că reeducarea inculpatului se poate realiza şi prin lăsarea în libertate a acestuia, sens în care în baza art. 81 şi art. 82 C. pen. a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 1 an închisoare, pe un termen de încercare de 3 ani.
Nefiind întrunite caracteristicile unui grup infracţional organizat, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. s-a dispus achitarea inculpatului A.I.D. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de aderare şi sprijinire a unui grup infracţional organizat, prevăzută în art. 7 Legea nr. 39/2003.
Nefiind reţinută în sarcina inculpatului A.I.D. vreo acţiune de ascundere a unor bunuri sau surse impozabile, deoarece asupra acestuia nu au fost găsite ţigări cu timbru de Ucraina, iar cu privire la acest inculpat nu există vreo constituire de parte civilă, nereţinându-i-se în sarcină vreun prejudiciu, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. s-a dispus achitarea inculpatului A.I.D. pentru infracţiunea de evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 lit. a) din Legea nr. 241/2005.
Având în vedere că nu există nicio dovadă că inculpatul A.I.D. ar fi achiziţionat ţigări de la inculpata P.L., cunoscând că acestea au fost introduse în ţară prin contrabandă, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. s-a dispus achitarea inculpatului A.I.D., sub aspectul săvârşirii infracţiunii de contrabandă, prevăzută de art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006 C. vam.
Deoarece inculpatul P.I. nu a achiziţionat ţigările găsite asupra sa de la inculpata P.L., cunoscând că acestea provin din contrabandă, ci de la alte persoane, de pe teritoriul României, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. s-a dispus achitarea inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii de contrabandă, prevăzută de art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006 C. vam.
Având în vedere că inculpatul P.I. a achitat prejudiciul stabilit în sarcina sa, ca urmare a infracţiunii de evaziune fiscală, iar acest prejudiciu a fost mai mic de 50000 de euro, în baza art. 11 pct. 2 lit. b) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. i1) C. proc. pen. şi art. 10 din Legea nr. 241/2005 s-a dispus încetarea procesului penal faţă inculpat, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de evaziune fiscală, prevăzută în art. 9 lit. a) din Legea nr. 241/2005.
Întrucât asupra inculpatului s-au găsit mai puţin de 10.000 de ţigarete fără timbru şi nu există dovezi că ar mai fi deţinut sau comercializat şi altele în afara acestora, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. s-a dispus achitarea inculpatului P.I. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de deţinere în afara antrepozitului fiscal sau comercializarea pe teritoriul României a produselor accizabile supuse marcării fără a fi marcate sau marcate necorespunzător ori cu marcaje false peste limita a 10.000 de ţigarete, prevăzută de art. 2961 alin. (1) lit. l) din Legea nr. 571/2003 C. fisc.
Pe latură civilă, instanţa a constatat că Statul Român prin ANAF s-a constituit parte civilă în cauză, pentru prejudiciul reprezentând taxe neachitate în urma săvârşirii faptelor din prezenta cauză, împotriva inculpaţilor C.I.O., pentru suma de 24428 RON (conform DRS nr. 3060 din 18 februarie 2011 emisă de DRAOV Braşov), P.I., pentru suma de 3195 RON (conform DRS nr. 3062 din 18 februarie 2011 emisă de DRAOV Braşov), B.V.I., pentru suma de 12184 RON (conform DRS nr. 4491/2/SAFV din 18 februarie 2011 emisă de DRAOV Iaşi), R.R.O., pentru suma de 7577 RON (conform DRS nr. 4491/1/SAFV din 18 martie 2011 a DRAOV Iaşi) şi F.L., pentru suma de 87 de RON. În constituirea de parte civilă se face referire şi la "inculpata" C.V., împotriva căreia se arată că se constituie parte civilă cu suma de 4458 RON, însă aceasta nu are calitatea de inculpată în prezenta cauză, nefiind trimisă în judecată. Inculpaţii C.I.O. şi P.I. au achitat prejudiciul în cursul urmăririi penale.
Având în vedere că în sarcina inculpaţilor R.R.O. şi B.V.O. s-a reţinut săvârşirea infracţiunilor de evaziune fiscală, în baza art. 346 alin. (1) C. proc. pen. raportat la art. 14 C. proc. pen. s-a admis acţiunea civilă formulată de Statul Român, prin Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, prin Direcţia Regională pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Braşov în procesul penal şi în consecinţă s-a dispus obligarea inculpatului R.R.O. la plata către aceasta a sumei de 7577 RON plus dobânzile şi/sau penalităţile de întârziere, datorate potrivit Codului de procedură fiscală, care se calculează până în ziua plăţii inclusiv şi obligarea inculpatului B.V.O. la plata către aceasta a sumei de 14112 RON plus dobânzile şi/sau penalităţile de întârziere, datorate potrivit Codului de procedură fiscală, care se calculează până în ziua plăţii inclusiv.
Faţă de modul de soluţionare a laturii civile, având în vedere că inculpaţii A.I.D. şi F.L. nu au fost obligaţi la plata despăgubirilor civile, în temeiul art. 357 alin. (2) lit. c) C. proc. pen. s-a dispus ridicarea sechestrului asigurător instituit prin ordonanţa procurorului din data de 10 februarie 2011 asupra sumei de 26886 RON, aparţinând inculpatului A.I.D. şi asupra sumei 5000 RON, aparţinând inculpatei F.L.
În temeiul art. 357 alin. (2) lit. c) C. proc. pen. s-a dispus menţinerea sechestrului asigurător instituit prin ordonanţa procurorului din data de 10 februarie 2011 asupra sumei de 5000 RON aparţinând inculpatului R.R.O., având în vedere obligarea acestuia la plata despăgubirilor civile.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a declarat apel Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism Serviciul Teritorial Braşov criticând-o sub aspectul nelegalităţii, cu privire la greşita achitare a inculpaţilor C.O., B.V.O., A.I.D. şi P.I. pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2003, cu privire la greşita achitare a inculpaţilor P.L., F.L. şi A.I.D. pentru infracţiunea prev. de art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea 241/2005, cu privire la greşita achitare a inculpaţilor F.L. şi P.I. pentru infracţiunile prev. de art. 2961 din Legea nr. 571/2003, cu privire la achitarea inculpaţilor P.L., F.L., C.I.O., B.V.O., A.I.D., R.R.O. pentru comiterea infracţiunii prev. de art. 7 din Legea nr. 39/2003, al neconstatării duratei reţinerii preventive dispusă faţă de inculpaţii P.L., F.L., C.I.O., B.V.O., A.I.D., R.R.O. şi P.I., al neaplicării măsurii de siguranţă prev. de art. 118 lit. a) C. pen. relativ la ţigările cu banderole de Ucraina găsite asupra inculpaţilor cu prilejul percheziţiilor domiciliare, al neaplicării măsurii de siguranţă prev. de art. 118 lit. e) C. pen. privitor la confiscarea de la inculpatul A.I.D. a sumei de 26.886 RON rezultată din săvârşirea infracţiunilor reţinute în sarcina sa, al ridicării sechestrului asigurător înfiinţat asupra sumelor de bani ridicate de la inculpaţii A.I.D. şi F.L. şi al netemeiniciei datorate neîndestulării pedepselor aplicate, şi al oportunităţii alegerii modalităţii de executare permisivă prin dispoz. art. 861 C. pen.
În dezvoltarea motivelor de apel s-au învederat următoarele aspecte: începând cu luna decembrie 2010 inculpata P.L. a introdus în ţară din Ucraina, în mod sistematic, repetat, prin locurile stabilite pentru control vamal, prin sustragerea de la controlul vamal, ţigarete cu banderole de marcare de Ucraina, le-a depozitat la locuinţa inculpatei F. care a ţinut evidenţa vânzărilor şi a încasărilor şi a distribuit ţigări altor beneficiari care asigurau fie desfacerea directă, fie transportul către alţi clienţi; ţigările de contrabandă au fost livrate direct de către inculpata P. inculpaţilor R.R.O. şi B.V.O. care, la rândul lor le-au remis contra cost inculpaţilor P. şi C. Inculpatul A. s-a aflat în legătură cu inculpata F.L. - furnizor de ţigări, cu inculpatul C.I.O. - destinatar al ţigărilor de contrabandă şi cu inculpatul R.R.O. tot pe linie infracţională; cu prilejul percheziţiilor efectuate la domiciliile inculpaţilor au fost identificate ţigări cu banderole de Ucraina; ţigările au purtat banderole de Ucraina, au fost cumpărate în condiţii care au exclus orice provenienţă legală, ceea ce denotă că inculpaţii C., B. şi A. au avut reprezentarea provenienţei acestora; scopul acţiunii infracţionale imputată inculpaţilor a fost tocmai desfăşurarea unei activităţi de natură comercială, prin eludarea dispoziţiilor legale şi sustragerea de la plata taxelor stabilite prin lege; faptul că asupra inculpaţilor P. şi A. nu au fost găsite ţigări de contrabandă nu poate reprezenta un element care să justifice soluţia de achitare, atâta vreme cât s-a stabilit că inculpaţii au pus în circuitul comercial ţigări fără achitarea taxelor impuse de stat, fiind dovedit astfel elementul material al acestei infracţiuni; în cauză s-a stabilit că inculpata F. a primit, în mod repetat, în scop de depozitare şi distribuire, ţigări cu banderole de Ucraina de la inculpata P., obţinând un profit din această activitate, convorbirile telefonice oferind date privind dimensiunile activităţii infracţionale derulate de cele două inculpate; chiar dacă nu s-a dovedit existenţa unui lider, care să acţioneze de pe poziţie de autoritate, în cauză s-a dovedit că inculpaţii au format un grup în care fiecare a avut sarcini distincte, bine stabilite, ei acţionând concertat, coordonat, pe o perioadă de timp în scopul săvârşirii infracţiunilor de contrabandă şi evaziune fiscală, inculpata P. ocupându-se direct de achiziţionarea ţigărilor din Ucraina şi de introducerea lor frauduloasă în România prin punctul de trecere a frontierei Siret, de livrarea acestora în mod direct către inculpaţii R. şi B., inculpata F. având ca sarcini depozitarea în locuinţa sa ori în a altor persoane apropiate a ţigărilor introduse de inculpata P., ţinerea evidenţei vânzărilor şi încasărilor, distribuirea ţigărilor altor beneficiari sau intermediari; activitatea infracţională a scos în evidenţă existenţa între inculpaţi a unor legături bine definite şi conturate, de natură a exclude caracterul ocazional al acestei activităţi; modalitatea de comitere, caracterul organizat al activităţii infracţionale, perioada relativ lungă de timp în care aceştia au acţionat, împrejurarea că stoparea activităţii infracţionale a fost determinată de intervenţia autorităţii, prejudiciul cauzat prin eludarea taxelor şi accizelor datorate statului sunt doar câteva circumstanţe care imprimă faptelor un grad de pericol social crescut, care la rândul lui impune majorarea pedepselor aplicate şi alegerea unei alte modalităţi de executare a lor.
Împotriva aceleiaşi hotărâri au mai declarat apel:
- partea civilă Autoritatea Naţională a Vămilor prin Direcţia Regională pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Braşov care a susţinut că pe latură civilă prejudiciul a fost dovedit prin emiterea DRS nr. 4491/2/sav din 18 februarie 2011, act administrativ-fiscal nerevocat sau desfiinţat pe cale judecătorească şi ca atare inculpaţii B.V.I., R.R.O., F.L. trebuie să fie obligaţi la plata creanţei derivată din acest înscris, inclusiv la plata penalităţilor de întârziere aferente, ca accesorii calculate pentru perioada scursă de la data scadenţei creanţei fiscale şi până la plata plăţii efective; pe latură penală a arătat că bunurile au fost introduse în ţară în mod nelegal, fără a fi supuse controlului vamal, inculpaţii neprezentând documente care să ateste plata drepturilor vamale de import sau efectuarea formalităţilor de vămuire.
- partea civilă Direcţia Regională pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Iaşi care a susţinut că prin calculul făcut încă din faza cercetărilor penale a cerut obligarea inculpaţilor R., B., F. şi C. atât la plata sumei de 26.234 RON cât şi la plata dobânzilor şi a penalităţilor de întârziere legal prevăzute, datorate potrivit Codului de procedură fiscală;
- inculpatul C.I.O. sub aspectul redozării pedepsei aplicate, funcţie şi de concluziile inserate în referatul de evaluare de la dosar;
- inculpata P.L. solicitând reducerea cuantumului pedepselor aplicate, desfiinţarea în parte a sentinţei apelate sub aspectul greşitei sale condamnări pentru infracţiunile prev. de art. 270 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 86/2006, prev. de art. 2961 alin. (1) din Legea 571/2003 în temeiul dispoz. art. 10 lit. a) C. proc. pen.
Prin Decizia penală nr. 57/Ap din 08 mai 2012 pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia penală şi pentru cauze cu minori, s-a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie DIICOT - Serviciul Teritorial Braşov împotriva Sentinţei penale nr. 308/S din 08 noiembrie 2011 a Tribunalului Braşov, s-a desfiinţat sentinţa sub aspectul soluţiei de achitare a inculpaţilor C.I.O., B.V.O., A.I.D. şi P.I. relativ la infracţiunea de contrabandă prev. de art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006, a omisiunii constatării duratei reţinerii preventive, a neaplicării măsurii de siguranţă prevăzută de art. 118 lit. a) C. pen. privitoare la confiscarea ţigaretelor cu banderole de Ucraina găsite asupra inculpaţilor cu prilejul percheziţiilor domiciliare, a neaplicări măsurii de siguranţă prevăzută de art. 118 lit. e) C. pen. privitor la inculpatul A.I.D., a greşitei ridicări a sechestrului asigurător instituit prin ordonanţa procurorului din 10 februarie 2011 privitor la inculpatul A. şi rejudecând în aceste limite.
I. În baza art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006 a condamnat pe inculpatul C.I.O. la pedeapsa de 2 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. pentru săvârşirea infracţiunii de contrabandă.
S-a menţinut pedeapsa aplicată aceluiaşi inculpat pentru infracţiunea prevăzută de art. 2961 alin. (1) lit. l) din Legea nr. 571/2003 de 1 an închisoare.
În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen. s-au contopit pedepsele aplicate inculpatului C.I.O., şi s-a dispus ca acest inculpat să execute pedeapsa cea mai grea, cea de 2 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen.
În baza art. 81 C. pen. s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei aplicate inculpatului C.I. pe durata unui termen de încercare de 4 ani.
S-au pus în vedere inculpatului prevederile art. 83 C. pen.
II. S-a descontopit pedeapsa rezultantă aplicată inculpatului B.V.O. şi s-au repus pedepsele în individualitatea lor componentă, respectiv 1 an închisoare pentru infracţiunea prevăzută de art. 2961 alin. (1) lit. l) din Legea nr. 571/2003, respectiv 2 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. pentru infracţiunea de evaziune fiscală pedepsită de art. 9 lit. a) din Legea nr. 241/2005.
În baza art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006 a condamnat pe inculpatul B.V.O. la pedeapsa de 2 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pentru comiterea infracţiunii de contrabandă.
S-au menţinut pedepsele aplicate aceluiaşi inculpat pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 2961 alin. (1) lit. l) din Legea nr. 571/2003, de 1 an închisoare, şi pentru săvârşirea infracţiunii pedepsită de art. 9 lit. a) din Legea nr. 241/2005, de 2 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor identificate mai sus.
În baza art. 33 lit. a), 34 lit. b) C. pen. s-au contopit pedepsele aplicate inculpatului B.V.O., şi s-a dispus ca acesta să execute pedeapsa cea mai grea, cea de 2 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen.
În baza art. 81 C. pen. s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei aplicate inculpatului B.V.O. pe durata unui termen de încercare de 4 ani.
S-au pus în vedere inculpatului prevederile art. 83 C. pen.
III. În baza art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006 a condamnat pe inculpatul A.I.D. la pedeapsa de 2 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. pentru săvârşirea infracţiunii de contrabandă.
S-a menţinut pedeapsa aplicată aceluiaşi inculpat pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 2961 alin. (1) lit. l) din Legea nr. 571/2003, de 1 an închisoare.
În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen. s-au contopit pedepsele aplicate inculpatului A.I.D., şi s-a dispus ca acest inculpat să execute pedeapsa cea mai grea, cea de 2 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen.
În baza art. 81 C. pen. s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei aplicate inculpatului A.I.D. pe durata unui termen de încercare de 4 ani, stabilit în condiţiile art. 82 C. pen.
S-au pus în vedere inculpatului prevederile art. 83 C. pen.
IV. În baza art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006 a condamnat pe inculpatul P.I. la pedeapsa de 2 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. pentru săvârşirea infracţiunii de contrabandă.
În temeiul dispoziţiilor art. 81 şi 82 C. pen. s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei aplicate acestui inculpat, fixând un termen de încercare de 4 ani.
S-a atras atenţia inculpatului P.I. asupra dispoziţiilor art. 83 C. pen.
S-a făcut aplicarea privitor la acest inculpat a dispoziţiilor art. 71 alin. (1) şi (5) C. pen. şi art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.
În baza art. 88 C. pen. s-a constatat că inculpaţii P.L., F.L., C.I.O., B.V.O., A.I.D., P.I. şi R.R.O. au fost reţinuţi 24 de ore în cursul urmăririi penale, respectiv inculpata P. în data de 07 februarie 2011, inculpatul C. în data de 07 februarie 2011, inculpatul R. în data de 07 februarie 2011, inculpatul B. în ziua de 07 februarie 2011, inculpatul A. în data de 07 februarie 2011, inculpatul P. în data de 07 februarie 2011, inculpata F. în data de 07 februarie 2011.
În baza art. 118 lit. e) C. pen. s-a dispus confiscarea specială de la inculpatul A.I.D. a sumei de 26.886 RON rezultată din vânzarea ţigărilor cu banderole de Ucraina către inculpatul C.I.O. la data de 07 februarie 2011.
S-a menţinut sechestrul asigurător instituit prin ordonanţa procurorului din 10 februarie 2011 asupra sumei de 26.886 RON aparţinând inculpatului A.I.D.
În temeiul dispoziţiilor art. 118 lit. a) C. pen. s-a dispus confiscarea ţigaretelor cu banderole de Ucraina găsite asupra inculpaţilor cu prilejul percheziţiilor domiciliare efectuate pe parcursul urmăririi penale şi ridicate potrivit proceselor-verbale anume încheiate la 07 februarie 2011.
S-au menţinut restul dispoziţiilor din sentinţa apelată.
V. S-au respins ca nefondate apelurile declarate de inculpaţii P.L. şi C.I.O. şi părţile civile Autoritatea Naţională a Vămilor prin Direcţia Regională pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Braşov, Autoritatea Naţională a Vămilor prin Direcţia Regională pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Iaşi, împotriva aceleiaşi sentinţe penale.
A fost obligată apelanta inculpată P.L. la plata către stat a sumei de 400 RON reprezentând cheltuieli judiciare iar inculpatul apelant C.I.O. la plata sumei de 700 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat din care 400 RON onorariu avocat oficiu.
Au fost obligate apelantele părţi civile Autoritatea Naţională a Vămilor prin Direcţia Regională pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Braşov, Autoritatea Naţională a Vămilor prin Direcţia Regională pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Iaşi, la plata către stat, fiecare, a sumei de câte 300 RON reprezentând cheltuieli judiciare.
Pentru a decide astfel, s-a reţinut, în esenţă, că inculpaţii C.I.O. şi A.I.D. au săvârşit infracţiunea de contrabandă prev. de art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006 fapt ce rezultă din probatoriul administrat în cauză respectiv: listingurile telefonice ale posturilor telefonice deţinute de aceşti inculpaţi aferente intervalului 1 octombrie 2010 - 3 ianuarie 2011 care atestă derularea a 34 de convorbiri telefonice, procesul-verbal încheiat la data de 7 februarie 2011 cu ocazia efectuării unei livrări supravegheate precum şi fotografiile aferente acestei activităţi infracţionale, toate coroborate cu declaraţiile inculpaţilor date pe parcursul procesului penal care relevă modul în care aceştia transportau valizele tip troller, care păreau a fi foarte grele, edificatoare fiind declaraţia inculpatului B.V.O. dată în faţa instanţei în care este specificat faptul că aceştia transportau ţigări. Cu ocazia percheziţiei domiciliare efectuată la locuinţa inculpatului B. au fost identificate 800 ţigarete "M.C.", 2000 ţigarete "M.", 1600 ţigarete "V.", situaţie necontestată de acesta. În contextul arătat, instanţa de prim control judiciar a apreciat nelegală soluţia primei instanţe sub aspectul greşitei achitări a inculpatului B.V.O. pentru săvârşirea infracţiunii de contrabandă întrucât probatoriul administrat în cauză dovedeşte că acesta a avut legături directe cu inculpata P.L. de la care a procurat ţigări şi pe care ulterior le-a pus în vânzare pe teritoriul României, împreună cu inculpatul R.R.O. ei punând în circuitul comercial ţigări fără achitarea taxelor impuse de stat.
Împotriva acestei decizii, în termen legal, au declarat recurs Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Serviciul Teritorial Braşov, inculpaţii P.L., A.I.D. şi P.I. precum şi partea civilă Autoritatea Naţională a Vămilor prin Direcţia Regională pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Iaşi, Autoritatea Naţională a Vămilor prin Direcţia Regională pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Braşov formulând critici de nelegalitate şi netemeinicie după cum urmează:
Parchetul a invocat cazurile de casare prev. de art. 3859 alin. (1) pct. 172 şi 14 C. proc. pen., referitor la următoarele motive:
- greşita achitare a inculpaţilor P.L., F.L. şi A.I.D. pentru infracţiunea prev. de art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005;
- greşita achitare a inculpaţilor F.L. şi P.I. pentru infracţiunile prev. de art. 2961 alin. (1) din Legea nr. 571/2003;
- greşita achitare a inculpaţilor P.L., F.L., C.I.O., B.V.O., A.I.D., R.R.O. pentru săvârşirea infracţiunii prev., de art. 7 din Legea nr. 39/2003;
- ridicarea sechestrului asigurător asupra sumelor de bani aparţinând inculpatei F.L.;
- măsura confiscării speciale în baza art. 118 lit. a) C. pen. având ca obiect confiscarea ţigaretelor cu banderole de Ucraina găsite asupra inculpaţilor cu prilejul percheziţiilor domiciliare, în sensul că instanţa de apel nu a stabilit această măsură de siguranţă în sarcina fiecărui inculpat;
- greşita individualizare a pedepselor aplicate inculpaţilor P.L., F.L., C.I.O., B.V.O., A.I.D., P.I., R.R.O., acestea fiind neîndestulătoare şi constatarea instanţei că scopul pedepsei poate fi atins prin suspendarea condiţionată a executării pedepsei, care este neîntemeiată.
În dezvoltarea motivelor de recurs s-au învederat următoarele:
- începând cu luna decembrie 2010, inculpata P.L. a introdus în ţară din Ucraina, în mod sistematic, repetat, prin locurile stabilite pentru control vamal, prin sustragerea de la controlul vamal, ţigarete cu banderole de marcare de Ucraina;
- inculpata P.L. a depozitat ţigările de contrabandă introduse în ţară în condiţiile mai sus descrise la locuinţa inculpatei F.L., care a ţinut evidenţa vânzărilor şi a încasărilor, a distribuit ţigări altor beneficiari sau intermediari care asigurau fie desfacerea directă, fie transportul către alţi clienţi;
- ţigaretele de contrabandă au fost livrate direct de către inculpata ucrainiancă P.L. inculpaţilor R.R.O. şi B.V.O.;
- la data de 05 ianuarie 2011, inculpaţii R.R.O. şi B.V.O. au transportat cantitatea de 85 cartuşe ţigări cu banderole fiscale de Ucraina, - 17.000 ţigarete - pe care le-au remis contra cost inculpatului P., pentru suma de 4850 RON;
- la data de 11 ianuarie 2011, inculpaţii R.R.O. şi B.V.O., au transportat cantitatea de 2243 pachete ţigări de contrabandă cu valoare de piaţă totală de 24.090 RON, la comanda inculpatului C.I.O. ce urmau să-i fie remise contra cost;
- la data de 06 februarie 2011, inculpatul A.I.D. a transportat cu autoturismul marca V. ţigări cu banderole fiscale de Ucraina, procurate de la inculpata F.L., pe care le-a vândut inculpatului C.O.I., contra sumei de 26.886 RON;
- inculpatul A.I.D. s-a aflat în legătură cu inculpata F.L., - furnizor al ţigărilor, cu inculpatul C.I.O., ca destinatar al ţigărilor de contrabandă, fiind în legătură şi cu inculpatul R.R. pe acesta linie infracţională;
- cu prilejul percheziţiilor efectuate la domiciliile inculpaţilor au fost identificate ţigări cu banderole de Ucraina;
- în perioada premergătoare intervenţiei organelor de anchetă, inculpata F.L. împreună cu inculpata P.L. au ascuns o parte din ţigările de contrabandă pe care inculpata F.L. le avea depozitate la locuinţa acesteia; inculpata F.L. a depozitat 500 pachete ţigarete reprezentând în total un număr de 10.000 bucăţi ţigarete în curtea locuinţei numitei C.V. în vârstă de 82 de ani;
- din procesul-verbal de percheziţie domiciliară efectuată la data de 07 februarie 2011 la locuinţa lui C.V., a rezultat că în curtea imobilului, au fost găsiţi în doi saci de plastic, 150 pachete ţigări marca M., cu banderole de Ucraina, 100 pachete ţigări marca M., cu banderole de Ucraina, 70 pachete ţigări marca V., cu banderole de Ucraina şi 180 pachete de ţigări marca W., cu banderole de Ucraina, că, în curtea locuinţei percheziţionată, se afla un chioşc utilizat de inculpata F.L., iar ţigările au fost găsite în apropierea acestui chioşc.
S-a învederat că aceste constatări, coroborate cu interceptările convorbirilor telefonice purtate de cele două inculpate, conduce la concluzia, dincolo de orice bănuială rezonabilă, că ţigările identificate în curtea martorei C.V. au aparţinut celor două inculpate.
S-a arătat că instanţa de fond a dispus achitarea inculpaţilor P.L., F.L. şi A.I.D. pentru infracţiunea prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005, pe considerentul că, atâta vreme cât ţigările vândute cu nerespectarea dispoziţiilor legale nu au fost găsite asupra lor, nu se poate susţine că au ascuns bunurile sau sursa impozabilă, iar instanţa de control judiciar a arătat că nu se poate stabili cu certitudine prejudiciul cauzat statului, acesta fiind o condiţie a angajării răspunderii, atâta vreme cât nu se poate stabili cu certitudine cantitatea de ţigarete introduse de inculpata ucrainiancă P.L., cantitatea de ţigarete deţinută de de inculpata F.L., iar asupra inculpatului A.I.D. nu au fost găsite ţigări cu timbru de Ucraina, în lipsa unui criteriu de determinarea prejudiciului, nu se pot reţine elementele constitutive ale infracţiunii de evaziune fiscală.
Critica parchetului reţine că s-au apreciat greşit raţionamentele instanţelor de fond şi de control judiciar.
Pornind de la înţelesul noţiunii de "ascunderea bunurilor sau sursei impozabile", respectiv punerea la adăpost a acestora pentru a nu fi depistate de organele fiscale, văzând că fiecare dintre cei trei inculpaţi au avut în posesie ţigarete, în alte condiţii decât cele legale, văzând caracterul clandestin al modalităţii în care cei trei inculpaţi au acţionat, în cauză este îndeplinit elementul material al infracţiunii de evaziune fiscală, sub forma "ascunderii bunurilor sau sursei impozabile".
De altfel, scopul acţiunii infracţionale imputată inculpaţilor, a fost tocmai desfăşurarea unei activităţi de natură comercială, prin eludarea dispoziţiilor legale şi sustragerea de la plata taxelor stabilite prin lege.
Faptul că, asupra inculpatului A.I.D. nu au fost găsite ţigările de contrabandă ce formează obiectul material al infracţiunii de evaziune fiscală, nu poate reprezenta un element care să justifice soluţia de achitare, atâta vreme cât, în cauză s-a stabilit că inculpatul a pus în circuitul comercial ţigări fără achitarea taxelor impuse de stat, fiind dovedit astfel elementul material al acestei infracţiuni.
Este lipsit de logică juridică, ca în cazul tranzacţiei efectuată la data de 06 februarie 2011 de inculpaţii A.I.D. şi C.I.O., având ca obiect vânzarea-cumpărarea de ţigări, fără achitarea taxelor impuse de stat, să fie acuzat de evaziune fiscală doar cel care a achiziţionat cantitatea de ţigări, deşi prejudiciul cauzat statului a fost creat urmare a acţiunii concertate a ambilor inculpaţi.
Chiar dacă constituirea de parte civilă nu-l priveşte personal pe inculpatul A.I.D., în cauză prejudiciul cauzat statului prin săvârşirea faptei în speţă, a fost evidenţiat prin constituirea de parte civilă formulată în cauză de către Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, privind ţigările ridicate de la inculpatul C.I.O., pe care acesta le-a achiziţionat de la inculpatul A.I.D.
Raportat la circumstanţele cauzei, pentru repararea prejudiciului cauzat statului prin neplata taxelor vamale, acciză, TVA se impunea răspunderea solidară a inculpaţilor.
Mai mult, deşi inculpatul A.I.D. a fost condamnat pentru infracţiunea de contrabandă prevăzută de art. 270 alin. final C. vam., acesta nu a fost obligat la plata taxelor vamale aferente infracţiunii săvârşite.
Acelaşi raţionament este incident şi în cazul inculpatelor F.L. şi P.L.
S-a mai învederat că probatoriul administrat în cauză a dovedit faptul că ţigaretele de contrabandă vândute de inculpaţii R.R. şi B.V.O. către inculpaţii C.I.O. şi P.I. au fost procurate de la inculpata P.L., astfel că această circumstanţă de fapt este de natură a reprezenta un criteriu, suficient de precis, pentru a stabili o fracţiune din cantitatea de ţigări introdusă în ţară de către acesta inculpată.
În plus, probatoriul a demonstrat că ţigaretele ridicate din curtea locuinţei martorei C.V. au aparţinut inculpatelor F.L. şi P.L.
În concluzie, s-a arătat că pe de o parte în cauză au fost administrate probe din care rezultă elemente concrete privind cantităţile de ţigarete ce au format obiectul infracţiunilor reţinute în sarcina inculpaţilor; iar pe de altă parte, deşi constituirea de parte civilă privind prejudiciul cauzat statului prin neplata taxelor vamale, accizelor şi TVA nu-i priveşte pe toţi inculpaţii, ci doar pe cei la care s-au identificat ţigările de contrabandă puse în circuitul comercial cu eludarea dispoziţiilor legale, în cauză nu se poate susţine, că în cazul inculpaţilor F.L., P.L. şi A.I.D. nu există prejudiciu, câtă vreme toţi inculpaţii au acţionat împreună la săvârşirea infracţiunilor ce le-au fost reţinute în sarcină, iar nu individual.
S-a apreciat că în speţă este incident principiul solidarităţii răspunderii civile delictuale.
Parchetul a criticat faptul că instanţele de fond şi de control judiciar au dispus achitarea inculpaţilor F.L. şi P.I. pentru infracţiunea prevăzută de art. 2961 alin. (1) din Legea nr. 571/2003, cu motivarea că în ceea ce o priveşte pe inculpata F.L. nu există la dosarul cauzei nicio probă că aceasta ar fi deţinut sau comercializat pe teritoriul României mai mult de 10.000 de ţigarete, iar în ceea ce-l priveşte pe inculpatul P.I., Tribunalul Braşov a dispus achitarea pe considerentul că nu există dovada că cele 85 de pachete de ţigări puse în vânzare de coinculpaţii R.R. şi B.V., au intrat în posesia lui.
În opinia parchetului, în cauză a fost dovedit faptul că cei doi inculpaţi au deţinut mai mult de 10.000 de ţigarete cu banderole de Ucraina.
Deşi cu prilejul percheziţiei efectuată la locuinţa inculpatei F.L. au fost găsite doar 10 pachete de ţigări cu banderole de Ucraina, probatoriul administrat în cauză are aptitudinea de a demonstra întrunirea elementelor constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 2961 din Legea nr. 571/2003 că:
- în cauză s-a stabilit că inculpata F.L. a primit, în mod repetat, în scop de depozitare şi distribuire, ţigări cu banderole de Ucraina de la inculpata P.L., obţinând un profit din acesta activitate.
- convorbirile telefonice oferă date privind dimensiunile activităţii infracţionale desfăşurate în cauză de cele două inculpate;
- în perioada premergătoare intervenţiei organelor de anchetă, inculpata F.L. a înlăturat din locuinţă ţigările de contrabandă depozitate;
- ţigaretele găsite la locuinţa lui C.V. au fost depozitate acolo de inculpata F.L.
Referitor la inculpatul P.I., s-a arătat că probatoriul administrat a stabilit că la data de 05 ianuarie 2011, inculpaţii R.R. şi B.V.O. au transportat cantitatea de 85 cartuşe ţigări cu banderole fiscale de Ucraina, - 17.000 ţigarete - pe care le-au remis contra cost inculpatului P.I., pentru suma de 4850 RON.
În ceea ce-l priveşte pe inculpatul P.I., aşa cum am arătat Tribunalul Braşov a dispus achitarea pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 2961 din Legea nr. 571/2003 pe considerentul că nu există dovada că cele 85 de pachete de ţigări puse în vânzare de coinculpaţii R.R. şi B.V. au intrat în posesia lui, deşi în baza aceluiaşi material probatoriu, instanţele au reţinut vinovăţia acestui inculpat pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală.
Critica parchetului a mai vizat dispoziţia de Tribunalul Braşov a dispus achitarea inculpaţilor C.I.O., B.V.O., A.I.D., P.L., F.L., B.V.O., A.I.D. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 7 cu motivarea că, din nicio probă nu rezultă că există grup infracţional organizat, care să aibă structură ierarhică, cu sarcini repartizate, cu un lider care să-şi impună autoritatea.
S-a apreciat de către parchet netemeinică soluţia de achitare a inculpaţilor relativ la săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 7 din Legea nr. 39/2003 cu următoarea argumentare:
Chiar dacă nu s-a dovedit existenţa unui lider, care să acţioneze de pe poziţie de autoritate, în cauză s-a dovedit că inculpaţii au format un grup, în care fiecare au avut sarcini distincte, bine stabilite, că inculpaţii au acţionat concertat, coordonat, pe o perioadă de timp, în vederea comiterii infracţiunilor de contrabandă şi evaziune fiscală:
Inculpata P.L. s-a ocupat direct de achiziţionarea ţigărilor din Ucraina şi le-a introdus fraudulos în România în principal prin punctul de trecere a frontierei Şiret.
Inculpata F.L., a avut ca principala sarcină depozitarea în locuinţa sa ori în a altor persoane apropiate a ţigaretelor de contrabandă, introduse de inculpata P.L. şi a ţinut evidenţa vânzărilor şi a încasărilor, a distribuit ţigări altor beneficiari sau intermediari care asigurau fie desfacerea directă fie transportul către alţi clienţi.
Ţigaretele de contrabandă au fost livrate direct de către cetăţeanca ucrainiancă P.L. inculpaţilor R.R.O. şi B.V.O.
Inculpatul C.I.O. s-a aprovizionat cu ţigarete cu banderole de marcare din Ucraina de la inculpaţii R.R.O., B.V.O. şi A.D.I. din Suceava, toţi în legătură pe acesta linie infracţională.
Activitatea infracţională reţinută în cauză, a scos în evidenţă existenţa între inculpaţi, a unor legături bine definite şi conturate, stabilite de aşa manieră încât s-a exclus caracterul ocazional al activităţii desfăşurate.
Deşi în doctrină s-a opinat că, pentru existenţa unui grup infracţional organizat este necesară o structură ierarhică, pe relaţii de subordonare, practica a demonstrat că această caracteristică, nu este de esenţa infracţiunii, putând exista la fel de bine grupuri cu structură determinată, care acţionează concertat, legăturile dintre membrii grupului nefiind însă unele de subordonare.
Văzând motivarea instanţei de fond în ceea ce priveşte achitarea inculpaţilor pentru această infracţiune, reţinând că instanţa de fond a statuat colaborarea dintre inculpaţi la săvârşirea infracţiunilor reţinute în sarcina lor, s-a considerat că ar fi fost judicios discutarea unei posibile schimbări de încadrare juridică din infracţiunea prevăzută de art. 7 din Legea nr. 39/2003 în infracţiunea prevăzută de art. 8 din Legea nr. 39/2003.
S-a apreciat nelegală dispoziţia de ridicare a sechestrului asigurător asupra sumelor de bani aparţinând inculpatei F.L., întrucât urma a fi supuse măsurii confiscării speciale, conform art. 118 lit. d) C. pen., fiind dobândite urmare a săvârşirii unor infracţiuni.
S-a mai învederat că dispoziţia instanţei de fond referitoare la confiscarea specială, în baza art. 118 lit. a) C. pen., este criticabilă pentru că nu au fost indicaţi inculpaţii faţă de care s-a aplicat măsura de siguranţă.
Văzând prevederile Ordonanţei de Urgenţă nr. 194/2002, care reglementează în art. 8 alin 2 lit. b1) nepermiterea intrării în România a cetăţenilor străini care au încălcat regimul vamal, s-a considerat că se impunea comunicarea hotărârii de condamnare privind pe inculpata P.L., Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră pentru ca această instituţie să dispună luarea acestei măsuri faţă de inculpată.
Critica Parchetului vizând cuantumul pedepselor aplicate inculpaţilor P.L., F.L., C.I.O., B.V.O., A.I.D., P.I., R.R.O. apreciate neîndestulătoare s-a raportat la modalitatea de comitere, caracterul organizat al activităţii infracţionale desfăşurate de inculpaţi, perioada relativ lungă de timp în care aceştia au acţionat, împrejurarea că stoparea acţiunii infracţionale a fost determinată de intervenţia autorităţii, prejudiciul cauzat prin eludarea taxelor şi accizelor impuse de stat, toate acestea fiind circumstanţe care au impus faptelor un grad de pericol social crescut.
Raportat la aceste împrejurări, văzând şi atitudinea procesuală adoptată de inculpaţi în cursul cercetării judecătoreşti, s-a apreciat că pentru realizarea scopului şi funcţiilor pedepsei, se impunea aplicarea modalităţii de executare a pedepsei cu suspendare condiţionată sub supraveghere, întrucât numai în acesta manieră se poate concluziona că pronunţarea condamnării constituie un avertisment pentru inculpaţii F.L., C.I.O., B.V.O., A.I.D., P.I., R.R.O.
Pentru toate considerentele expuse, în baza art. 3855 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., s-a solicitat admiterea recursului, desfiinţarea în parte a Sentinţei nr. 308 din 08 noiembrie 2011, casarea în parte a Deciziei penale nr. 57/Ap din 08 mai 2012 pronunţată în Dosarul penal nr. 5765/62/2011 de către Curtea de Apel Braşov, şi rejudecând să se dispună:
1. Condamnarea inculpaţilor pentru P.L., F.L. şi A.I.D. pentru infracţiunea prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005;
2. Condamnarea inculpaţilor F.L., şi P.I. pentru infracţiunile prevăzute de art. 2961 alin. (1) din Legea nr. 571/2003;
3. Condamnarea inculpaţilor P.L., F.L., C.I.O., B.V.O., A.I.D., R.R.O. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 7 din Legea nr. 39/2003;
4. Menţinerea sechestrului asigurător asupra sumelor de bani ridicate de la inculpata F.L.;
5. Stabilirea măsurii confiscării speciale în baza art. 118 lit. a) C. pen. privind confiscarea ţigaretelor cu banderole de Ucraina în sarcina fiecărui inculpat;
6. Majorarea pedepselor aplicate inculpaţilor P.L., F.L., C.I.O., B.V.O., A.I.D., P.I., R.R.O. şi aplicarea faţă de pedepsele aplicate inculpaţilor F.L., C.I.O., B.V.O., A.I.D., P.I., R.R.O. a modalităţii de executare prevăzută de art. 861 C. pen.;
7. Comunicarea hotărârii de condamnare privind pe inculpata P.L., Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră pentru ca această instituţie să dispună luarea acestei măsuri faţă de inculpată.
Inculpata P.L. a invocat cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen.
A solicitat în temeiul art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., admiterea recursului, casarea în parte a hotărârilor pronunţate în cauză şi achitarea sa, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. 1 C. proc. pen., pentru infracţiunile prevăzute de art. 270 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 86/2006 privind C. vam. şi art. 2961 alin. (1) lit. l) din Legea nr. 571/2003 C. fisc., întrucât din materialul probator administrat în cauză rezultă că faptele nu există.
A susţinut că materialul probator administrat în cauză nu a putut stabili în mod logic şi fără echivoc împrejurarea că inculpata ar fi deţinut în afara antrepozitului fiscal 10.000 de ţigări. La percheziţia vamală efectuată asupra autoturismului ei nu s-a găsit niciun pachet de ţigări, iar aspectele ce rezultă din interceptările convorbirilor telefonice nu se coroborează cu nicio probă administrată în cauză.
Cu privire la recursurile declarate de parchet şi de părţile civile a solicitat respingerea acestora, ca nefondate.
Inculpatul A.I.D. a invocat cazul de casare prevăzut de art. 3859 punctul 18 C. proc. pen.
A solicitat în temeiul art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., admiterea recursului, casarea în parte a hotărârilor pronunţate în cauză şi achitarea sa, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. a) C. proc. pen., pentru infracţiunile prevăzute de art. 270 alin. (3) lit. b) din Legea nr. 86/2006 privind C. vam. şi art. 2961 alin. (3) din Legea nr. 571/2003 C. fisc., întrucât din materialul probator administrat în cauză rezultă că faptele nu există.
A susţinut că din materialul probator administrat în cauză rezultă că asupra sa nu s-a găsit nicio cantitate de ţigări şi nu a fost dovedit că ar exista vreo legătură între suma de bani pe care o deţinea şi presupusa activitate infracţională.
A mai învederat că suma de bani găsită asupra sa nu provenea din vânzarea ţigărilor, iar menţinerea măsurii sechestrului asigurător asupra acestei sume este ilegală, întrucât plata accizelor şi a taxelor legale datorate statului au fost reţinute de la inculpatul C.I.O., astfel că nu era posibil ca plata acestor sume să se facă de două ori.
A solicitat în temeiul art. 357 alin. (2) lit. c) C. proc. pen. ridicarea sechestrului asigurător instituit asupra sumei de 26.886 RON găsită asupra sa.
Inculpatului P.I. a invocat cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen.
A solicitat în temeiul art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., admiterea recursului, casarea în parte a hotărârilor pronunţate în cauză şi achitarea în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. a) C. proc. pen., pentru infracţiunile prevăzute de art. 270 alin. (3) lit. b) din Legea nr. 86/2006 privind C. vam. şi art. 2961 alin. (3) din Legea nr. 571/2003 C. fisc., întrucât din materialul probator administrat în cauză rezultă că faptele nu există.
A menţionat că la percheziţiilor domiciliare nu a fost găsită cantitatea de peste 10.000 de ţigarete, iar el nu se aproviziona cu ţigări de la coinculpaţii din dosar, ci de la alte persoane.
Recursurile sunt nefondate.
Examinând hotărârea recurată, actele şi lucrările dosarului prin prisma tuturor criticilor formulate în cauză dar şi din oficiu, conform dispoziţiilor art. 3859 alin. (2) şi (3) C. proc. pen., constată că în cauză nu sunt incidente cazurile de casare prev. de art. 3859 alin. (1) pct. 18, 172 şi 14 C. proc. pen.
Din probele administrate în cauză pe parcursul procesului penal rezultă, aşa cum au reţinut instanţele de fond şi de apel, că inculpata P.L. a achiziţionat în perioada august 2009 - ianuarie 2011 diferite cantităţi de ţigări din Ucraina, pe care le-a introdus fraudulos în România, de mai multe ori în decursul unui an, în principal, prin punctul de trecere a frontierei Siret, prin sustragere de la controlul vamal a mărfurilor care trebuiau plasate sub un regim vamal.
Verificând în baza de date a Poliţiei de Frontieră - Serviciul Evidenţă intrări - ieşiri, referitor la situaţia privind intrările şi ieşirile pe teritoriul României a cetăţeanului ucrainean P.L., a rezultat că în perioada 03 august 2009 - 26 ianuarie 2011, cetăţeanul ucrainean P.L. figura ca fiind înregistrată cu 1474 intrări - ieşiri de pe teritoriul României.
În perioada 01 ianuarie 2011 - 26 ianuarie 2011, inculpata P.L. figura înregistrată cu 72 intrări - ieşiri de pe teritoriul României.
Din coroborarea acestei informaţii cu declaraţia dată de inculpată în cursul urmăririi penale şi în cursul judecăţii rezultă că aceasta a trecut graniţa de mai multe ori cu diferite cantităţi de ţigări nedeclarate la vamă.
În declaraţia dată de aceasta în faza de urmărire penală inculpata a arătat că este posibil ca de la începutul anului să fi introdus din Ucraina în România aproximativ 600 cartuşe de ţigări, însă în declaraţia dată în cursul judecăţii aceasta nu a mai recunoscut această cantitate, susţinând că rareori trecea câte un cartuş sau câteva pachete de ţigări prin vamă, pentru că ştia că nu are voie şi a făcut aceasta pentru că nu avea cu ce trăi şi trebuia să-şi întreţină copii.
Astfel, în cauză s-a apreciat în mod corect că deşi nu se poate stabili cu exactitate numărul de pachete de ţigări cu care inculpata P.L. a trecut vama, din declaraţiile acesteia rezultă că în mod repetat, a trecut diferite cantităţi de ţigări, fără a le declara la vamă, declaraţii care se coroborează cu numărul foarte mare de intrări în ţară, cu care figurează înregistrată inculpata, iar justificarea acesteia cu privire la motivele care au determinat-o să declare altceva în cursul urmăririi penale este contrazisă chiar de propriile declaraţii.
În declaraţia dată de inculpata P.L. în cursul urmăririi penale, aceasta arată că în funcţie de comanda pe care i-o dădea inculpata F.L., trecea în România cu ţigările şi i le ducea acesteia să le vândă.
În declaraţia dată în cursul judecăţii inculpata susţine că ar fi lăsat doar o singură dată la F.L., 2 cartuşe de ţigări, pentru a le vinde ulterior în parcare.
Deşi inculpata F.L. nu a recunoscut acest fapt, el rezultă atât din declaraţiile inculpatei P.L. cât şi din interceptarea convorbirilor telefonice dintre cele două inculpate.
Astfel, în convorbirea dintre cele două inculpate, din data de 19 ianuarie 2011, ora 17:37:15 rezultă că cele două vorbesc de nişte cantităţi de ţigări, iar inculpata F.L. îi spune inculpatei P.L. că îi e frică să mai ţină lângă casă "aşa ceva".
Tot astfel, în convorbirile din data de 15 ianuarie 2011, ora 15:56:34 şi ora 16:57:31, dintre cele două, rezultă că acestea vorbesc de banii pe care prima inculpată trebuia să-i dea celei din urmă, pentru ţigările vândute.
De asemenea, în convorbirea din data de 12 ianuarie 2011, ora 14:21:28, cele două inculpate vorbesc tot despre ţigări şi banii pe care inculpata F. trebuia să-i dea inculpatei P., de ordinul zecilor de milioane.
Faptul că inculpata F.L. ştia că e vorba de ţigări trecute ilegal peste graniţă rezultă din convorbirea din data de 15 ianuarie 2011, ora 11:13:29, în care inculpata P. îi spune că "tu, io vin încoace la tine, da nu ţi-am luat tărâţe, stătea poliţia şi trebuia să dau un sac de tărâţe lor (...) Că dacă trec pe lângă dânşii, dau 20 de grindini, ştii?"
Pe de altă parte, din interceptarea convorbirilor telefonice dintre inculpatul R.R.O. şi inculpata P.L., din 3 ianuarie 2011, ora 19:01:35 şi din data de 11 ianuarie 2011, ora 19:19:05, rezultă că inculpatul R.R.O. a preluat de la inculpata P.L. ţigări provenind din contrabandă, cunoscând acest lucru.
Susţinerea inculpatului R.R. că nu o cunoaşte pe inculpata P., este contrazisă chiar de aceasta din urmă care a declarat că l-a sunat odată pe acesta să-l întrebe dacă vrea ţigări.
Astfel fiind, rezultă neîndoios faptul că cei doi inculpaţi se cunoşteau bine şi că inculpatul R.R. comanda frecvent ţigări de la inculpata P.
În acest sens, în convorbirea din data de 3:01:2011, ora 19:12:57 primul îi spune acesteia din urmă că nu vrea "de celea cu filtru alb", dar îi spune totodată: "aduceţi-mi ce mi-aţi adus până acuma". În convorbirea din 12 ianuarie 2011, ora 18:55:31 inculpatul R.R. îi spune inculpatei P.L. să-i aducă "măcar 50 deocamdată şi că trebuie să veniţi să vă dau, trebuie să vă dau nişte (...)".
Din probele menţionate rezultă fără putinţă de tăgadă că cei doi inculpaţi au preluat şi depozitat ţigările provenind din contrabandă, introduse în mod ilegal în ţară de către inculpata P.L.
Este dovedit în cauză că există mai multe astfel de introduceri în ţară a unor pachete şi cartuşe de ţigări, în cursul unui an, de către inculpata P.L., fapta acesteia întrunind elementele constitutive ale infracţiunii de contrabandă, în modalitatea normativă de la art. 270 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 86/2006, C. vam.
În consecinţă, în mod corect a fost reţinută în sarcina inculpatei P.L. săvârşirea infracţiunii de contrabandă, prevăzută în art. 270 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 86/2006 C. vam., care constă în introducerea sau scoaterea din ţară, de două ori în decursul unui an, prin locurile stabilite pentru controlul vamal, prin sustragere de la controlul vamal, a bunurilor sau a mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal, dacă valoarea în vamă a bunurilor sau a mărfurilor sustrase este mai mică de 20.000 RON în cazul produselor supuse accizelor şi mai mică de 40.000 RON în cazul celorlalte bunuri sau mărfuri.
De asemenea, în mod corect s-a reţinut în sarcina inculpatei F.L. şi a inculpatului R.R.O. săvârşirea infracţiunii de contrabandă, în forma de la art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006, potrivit căreia sunt asimilate infracţiunii de contrabandă şi se pedepsesc potrivit alin. (1) colectarea, deţinerea, producerea, transportul, preluarea, depozitarea, predarea, desfacerea şi vânzarea bunurilor sau a mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal cunoscând că acestea provin din contrabandă sau sunt destinate săvârşirii acesteia.
Astfel, referitor la critica formulată de Parchet vizând greşita achitare a inculpaţilor P.L., F.L. şi A.I.D. pentru infracţiunea prev. de art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că aceasta este neîntemeiată.
În ceea ce priveşte săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală, reţinută în sarcina tuturor inculpaţilor, în analizarea existenţei acesteia s-a pornit de la faptul că Statul Român prin ANAF s-a constituit parte civilă în cauză, pentru prejudiciul reprezentând taxe neachitate în urma săvârşirii faptelor din prezenta cauză, doar împotriva inculpaţilor C.I.O., pentru suma de 24428 RON (conform DRS nr. 3060 din 18 februarie 2011 emisă de DRAOV Braşov), P.I., pentru suma de 3195 RON (conform DRS nr. 3062 din 18 februarie 2011 emisă de DRAOV Braşov), B.V.I., pentru suma de 12184 RON (conform DRS nr. 4491/2/SAFV din 18 februarie 2011 emisă de DRAOV Iaşi), R.R.O., pentru suma de 7577 RON (conform DRS nr. 4491/1/SAFV din 18 martie 2011 a DRAOV Iaşi) şi F.L., pentru suma de 87 de RON.
Într-adevăr, în cererea de constituire de parte civilă se face referire şi la "inculpata" C.V., împotriva căreia se arată că se constituie parte civilă cu suma de 4458 RON, însă aceasta nu are calitatea de inculpată în prezenta cauză, nefiind trimisă în judecată.
S-a constatat că împotriva inculpatei P.L. Statul Român nu s-a constituit parte civilă cu vreo sumă de bani, reprezentând vreun prejudiciu produs prin neplata taxelor sau accizelor, iar împotriva inculpatei F.L. s-a constituit parte civilă cu suma de 87 RON, reprezentând taxele datorate pentru un cartuş de ţigări găsit asupra acesteia.
Deşi în actul de sesizare se susţine că cele 500 de pachete de ţigări găsite în curtea locuinţei numitei C.V., în vârstă de 82 de ani, ar aparţine inculpatei F.L., nu există nicio probă din care să rezulte acest fapt.
Inculpata F.L. nu a recunoscut că ţigările respective i-ar fi aparţinut, iar la ridicarea ţigărilor de către organele judiciare numita C.V. a declarat că nu cunoaşte cum au ajuns acele bunuri în locuinţa sa.
Referitor la cartuşul de ţigări găsit asupra inculpatei F.L., aceasta a declarat şi la momentul ridicării şi în faţa instanţei de judecată că acesta a fost cumpărat de soţul său din piaţă, nefiind destinat comercializării.
Având în vedere că asupra inculpatei P.L. nu au fost găsite ţigări pentru care să nu fi fost plătite taxele prevăzute de lege, iar asupra inculpatei F.L. s-a găsit doar un cartuş de ţigări, cumpărat de soţul său din piaţă pentru consum propriu, nu poate fi reţinută în sarcina acestor inculpate săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 lit. a) din Legea nr. 241/2005.
Potrivit acestui text de lege, constituie infracţiunea de evaziune fiscală şi se pedepseşte cu închisoare de la 2 ani la 8 ani şi interzicerea unor drepturi, ascunderea bunului ori a sursei impozabile sau taxabile, săvârşită în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale.
Or, în considerarea celor menţionare, faptele reţinute în sarcina acestor inculpate nu întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de evaziune fiscală, prevăzută în art. 9 lit. a) din Legea nr. 241/2005, deoarece nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de ascundere a unui bun sau surse impozabile.
Referitor la inculpatul A.I. cu privire la infracţiunea de evaziune fiscală despre care Parchetul susţine că în mod greşit s-a dispus achitarea acestuia, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine următoarele:
Din probele administrate în cauză rezultă că la data de 5 ianuarie 2011, inculpaţii R.R.O. şi B.V.O. au fost reperaţi în zona gării CFR Călători, având asupra lor trei valize, două de tip troller şi una tip voiaj. Inculpatul B.V.O. care avea asupra sa cele două valize tip troller s-a întâlnit cu numitul C.I.O., pe raza localităţii Râşnov, în spatele clădirii CFR din localitate, predându-i acestuia din urmă cele două valize, pe care le-au încărcat împreună în autoturismul marca M.
Inculpatul R.R.O. având asupra sa valiza tip voiaj s-a poziţionat în zona limitrofă a gării CFR din localitate, plecând apoi împreună cu o altă persoană de sex masculin, luând şi valiza cu care venise.
De asemenea, la data de 11 ianuarie 2011 R.R.O. şi B.V.O. au transportat cantitatea de 2243 pachete de ţigări de contrabandă, la comanda inculpatului C.I.O., care urmau a fi remise contra cost. Aceştia au fost depistaţi la verificarea efectuată în trafic a mijlocului de transport persoane, având asupra lor cantitatea de ţigarete menţionată.
La data de 7 februarie 2011, în jurul orelor 02:00, inculpatul A.I.D. a fost oprit în trafic pe raza localităţii Hărman, asupra sa fiind găsită suma de 26000 RON primită de la inculpatul C.I.O., pentru ţigările vândute, respectiv 26100 ţigarete marca V., cu banderole de Ucraina, 18600 ţigarete marca W., cu banderole de Ucraina, 532 ţigarete marca R., cu banderole de Republica Moldova, 60 ţigarete marca W.D., cu banderole de Republica Moldova şi 20 ţigarete marca S.G., cu banderole de Ucraina.
Faţă de inculpatul A.I.D. nu s-a făcut constituire de parte civilă, deoarece asupra acestuia nu au fost găsite ţigări fără timbru.
Pentru aceste motive nu se poate reţine în sarcina acestuia nici infracţiunea de evaziune fiscală, sub forma ascunderii bunurilor sau surselor impozabile.
Aşa fiind, sub acest aspect criticile formulate de Parchet nu sunt întemeiate, dispoziţia de achitare a acestui inculpat pentru această infracţiune fiind legală şi temeinică.
Referitor la ceilalţi inculpaţi menţionaţi, probatoriul analizat dovedeşte că aceştia au săvârşit infracţiunea de evaziune fiscală prev. de art. 9 lit. a) din Legea nr. 241/2005.
Aşa cum s-a arătat, cu ocazia percheziţiilor din data de 07 februarie 2011 efectuate la locuinţele inculpaţilor, au fost descoperite şi confiscate de la inculpaţi următoarele cantităţi de ţigări, deţinute de asemenea fără documente legale; de la depozitul aflat în apropierea locuinţei inculpatului C.I.O. s-au ridicat 1305 pachete ţigări marca V., cu banderole de Ucraina, 930 pachete de ţigări marca W., cu banderole de Ucraina, 266 pachete de ţigări marca R., cu banderole de Republica Moldova şi 1 pachet de ţigări marca S.G., cu banderole de Ucraina. De la sediul SC C.C. SRL, administrată de inculpatul C.I.O. s-au ridicat 11 pachete de ţigări marca K., cu banderole de Egipt, 40 pachete de ţigări V., cu banderole de Ucraina, 18 pachete de ţigări marca W., cu banderole de Ucraina şi 220 pachete de ţigări marca M.C., cu banderole de Ucraina; la locuinţa inculpatului P.I. s-au descoperit 100 de pachete de ţigări marca V., cu banderole de Ucraina, 222 pachete de ţigări marca M.C. netimbrate, 6 pachete ţigări marca I.V. netimbrate; la locuinţa inculpatului B.V.O. s-au descoperit 100 pachete de ţigări marca M., cu banderole de Ucraina, 222 pachete de ţigări marca V., cu banderole de Ucraina şi 40 de pachete de ţigări marca M.C., cu banderole de Ucraina.
Prin activitatea inculpaţilor de a ascunde ţigările deţinute fără forme legale, în vederea comercializării, s-a realizat o ascundere făcută cu scopul sustragerii de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale, astfel că sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 lit. a) din Legea nr. 241/2005, aşa cum în mod corect a reţinut instanţa de fond în sarcina inculpaţilor C.I.O., P.I., B.V.I. şi R.R.O.
Referitor la critica formulată de Parchet vizând greşita achitare a inculpaţilor F.L. şi P.I. pentru infracţiunile prev. de art. 2961 alin. (1) din Legea nr. 571/2003, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că aceasta este neîntemeiată.
În sarcina tuturor inculpaţilor s-a reţinut şi săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 2961 alin. (1) lit. l) din Legea nr. 571/2003, constând în deţinerea de către orice persoană în afara antrepozitului fiscal sau comercializarea pe teritoriul României a produselor accizabile supuse marcării, potrivit titlului VII, fără a fi marcate sau marcate necorespunzător ori cu marcaje false peste limita a 10.000 ţigarete, 400 ţigări de foi de 3 grame, 200 ţigări de foi mai mari de 3 grame, peste 1 kg tutun de fumat, băuturi spirtoase peste 200 litri, produse intermediare de alcool peste 300 litri.
Limita de 10.000 de ţigarete este atinsă prin deţinerea sau comercializarea a cel puţin 500 de pachete de ţigări, fără timbru corespunzător.
În cauză, inculpaţii R.R.O., C.I.O., B.V.I. şi A.I.D. au fost depistaţi cu diferite cantităţi de ţigări asupra lor, ce depăşesc limita legală de 10.000 de ţigarete. Asupra inculpatei P.L. nu s-a găsit vreo cantitate de ţigarete, însă în declaraţia dată în cursul urmăririi penale aceasta recunoaşte că de la începutul anului până în momentul dării declaraţiei, 8 februarie 2011, a introdus din Ucraina în România aproximativ 600 de cartuşe de ţigări, deci cu mult peste limita legală de 10.000 de ţigarete.
Această declaraţie se coroborează şi cu faptul că această inculpată figurează ca fiind înregistrată cu nu mai puţin de 1474 intrări - ieşiri de pe teritoriul României, în perioada 03 august 2009 - 26 ianuarie 2011, efectuate cu scopul introducerii ţigărilor în ţară.
În ce priveşte pe inculpata F.L., s-a constatat că asupra acesteia au fost găsite la percheziţia domiciliară doar 10 pachete de ţigări, despre care susţine că au fost cumpărate de soţul său din piaţă.
Cum nu există nicio probă că aceasta ar fi deţinut sau comercializat pe teritoriul României cantitatea de peste 10.000 de ţigarete, nu poate fi reţinută în sarcina acesteia infracţiunea prevăzută în art. 2961 alin. (1) lit. l) din Legea nr. 571/2003.
Chiar dacă sunt dovezi care atestă că aceasta ar fi primit din ţigările introduse ilegal în ţară de către inculpata P.L., nu există nicio probă din care să rezulte cu certitudine că aceasta ar fi primit, deţinut sau comercializat cantitatea de peste 10.000 de ţigarete.
Din conţinutul convorbirilor telefonice interceptate rezultă că, inculpata P.L. a livrat din ţigările introduse în ţară şi altor persoane, astfel încât nu se poate deduce care este cantitatea de ţigarete deţinută de inculpata F.L. şi dacă aceasta este peste limita de 10.000 de ţigarete sau sub această limită.
Din probatoriul administrat în cauză rezultă că asupra inculpatului P.I. au fost găsite la percheziţie 100 de pachete de ţigări marca V., cu banderole de Ucraina, 222 pachete de ţigări marca M.C. netimbrate şi 6 pachete ţigări marca I.V. netimbrate, toate ţigaretele însumate fiind sub limita de 10.000 de bucăţi (sub 500 de pachete de ţigări).
În ceea ce priveşte cantitatea de 85 de cartuşe de ţigări, de care se face vorbire şi în rechizitoriu că i-ar fi fost livrată inculpatului P.I. la data de 5 ianuarie 2011, acesta a susţinut încă din declaraţia dată în cursul urmăririi penale că nu a avut bani să cumpere acele ţigări şi că doar a intermediat amicului său D.C. cumpărarea celor 85 cartuşe de ţigări, contra sumei de 4850 RON.
Din această declaraţie rezultă că inculpatul P.I. nu a deţinut sau comercializat aceste 85 de cartuşe de ţigări, fără timbru, iar cum cantitatea de ţigări găsită asupra acestuia este mai mică de 10.000 de ţigarete, nu poate fi reţinută în sarcina acestui inculpat săvârşirea infracţiunii prevăzută în art. 2961 alin. (1) lit. l) din Legea nr. 571/2003.
Referitor la critica formulată de Parchet privind greşita achitare a inculpaţilor P.L., F.L., C.I.O., B.V.O., A.I.D., R.R.O. pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 7 din Legea nr. 39/2003, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că aceasta este neîntemeiată.
Înalta Curte, ţinând cont că din definiţia legală dată grupului infracţional organizat, rezultă faptul că pentru a fi în prezenţa acestuia este necesar ca grupul să fie format din trei sau mai multe persoane şi să funcţioneze pe o anumită perioadă de timp, nu ocazional, ci în mod coordonat, fiind nevoie ca în cadrul grupului să existe o subordonare ierarhică prestabilită, o ierarhizare în rândul membrilor grupului, încât rolul fiecărui membru să fie dinainte cunoscut, grupul trebuind să aibă o structură determinată, o aşa-zisă diviziune a muncii, o continuitate şi reguli de comportare specifice unei unităţi structurate, apreciază că, în speţă, nu suntem în prezenţa unui grup care să aibă o structură ierarhică închegată, un lider incontestabil, inculpaţii nefiind supuşi anumitor reguli referitoare la ierarhia, rolurile lor şi planurile de activitate, neavând reprezentarea clară a aspectului că acţionează ca membrii de fapt ai grupului, necunoscându-şi cel puţin rolul şi modul în care se vor subordona celorlalţi membri.
Caracterul coordonat menţionat mai sus presupune şi planificare, organizare, control, constituire pe baza unui "Studiu", caracteristici neîntâlnite în speţă, iar mai mult din interceptările telefonice efectuate autorizat rezultă nu numai că livrarea ţigărilor către inculpaţii F. şi R. se făcea doar ocazional, la cererea lor expresă şi nu cu o anumită continuitate, aceştia achiziţionând ţigări şi de la alte persoane în afara inculpatei P. dar şi aspectul că inculpata P. nu are statutul de lider, neexistând vreo probă din care să reiasă că aceasta ar fi pregătit, organizat şi coordonat activitatea aşa-zisului grup.
Din probele administrate rezultă că inculpata P.L. a trecut peste graniţă mai multe pachete de ţigări, pe care le-a distribuit mai multor persoane, printre care şi inculpaţilor F.L. şi R.R.
Din conţinutul interceptărilor telefonice rezultă că inculpata distribuia aceste ţigări şi altor persoane, iar livrarea ţigărilor către cei doi inculpaţi nu se făcea cu caracter de continuitate, ci doar la cererea acestora.
De asemenea, ceilalţi inculpaţi din cauză au achiziţionat ţigări fără timbru şi de la alte persoane, care le comercializau de regulă în piaţa din municipiul Suceava, motiv pentru care nu se poate reţine un caracter organizat al activităţii inculpaţilor.
Astfel, nu se poate reţine că inculpata P.L. ar fi liderul grupului infracţional, deoarece nu există nicio probă din care să reiasă că aceasta ar fi coordonat activitatea întregului grup.
Aşa fiind, referitor la existenţa infracţiunii prevăzută de art. 7 din Legea nr. 39/2003, se constată că din niciun mijloc de probă nu rezultă existenţa unui grup infracţional organizat, care să aibă o structură ierarhică închegată, cu sarcini repartizate între membrii grupului sau un lider incontestabil care să-şi impună autoritatea, aşa cum impune textul legal menţionat.
Pentru aceste motive, având în vedere că activitatea inculpaţilor nu se circumscrie activităţii unui grup infracţional organizat, aşa cum este descrisă în art. 2 din Legea nr. 39/2003, faptele acestora nu întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii prevăzută în art. 7 din Legea nr. 39/2003.
Chiar dacă activitatea infracţională descrisă în rechizitoriu a fost săvârşită de mai multe persoane, care în mod aparent au colaborat la realizarea acesteia, aceasta nu întruneşte elementele unui grup infracţional organizat, colaborarea fiind în afara unei organizări stricte. În consecinţă, s-a apreciat ca nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de la art. 7 din Legea nr. 39/2003 pentru niciunul dintre inculpaţi.
Pentru motivele arătate anterior, privind neîntrunirea elementelor caracteristice ale unui grup infracţional organizat, în mod corect în baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. instanţa a dispus achitarea inculpatei P.L. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de constituirea unui grup infracţional organizat, prevăzută în art. 7 Legea nr. 39/2003.
De asemenea, având în vedere că anterior s-a arătat că activitatea inculpatei nu întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de evaziune fiscală prin ascunderea bunurilor sau sursei impozabile, nefiind dovedit vreun prejudiciu, în mod corect în baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. s-a dispus achitarea inculpatei P.L. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de evaziune fiscală, prevăzută în art. 9 lit. a) din Legea nr. 241/2005.
Referitor la critica formulată de Parchet vizând ridicarea sechestrului asigurător asupra sumelor de bani aparţinând inculpatei F.L., se constată că aceasta este neîntemeiată.
Din examinarea lucrărilor dosarului rezultă că pe latură civilă, instanţa a constatat că Statul Român prin ANAF s-a constituit parte civilă în cauză, pentru prejudiciul reprezentând taxe neachitate în urma săvârşirii faptelor din prezenta cauză, împotriva inculpaţilor C.I.O., pentru suma de 24428 RON (conform DRS nr. 3060 din 18 februarie 2011 emisă de DRAOV Braşov), P.I., pentru suma de 3195 RON (conform DRS nr. 3062 din 18 februarie 2011 emisă de DRAOV Braşov), B.V.I., pentru suma de 12184 RON (conform DRS nr. 4491/2/SAFV din 18 februarie 2011 emisă de DRAOV Iaşi), R.R.O., pentru suma de 7577 RON (conform DRS nr. 4491/1/SAFV din 18 martie 2011 a DRAOV Iaşi) şi F.L., pentru suma de 87 de RON. În constituirea de parte civilă se face referire şi la "inculpata" C.V., împotriva căreia se arată că se constituie parte civilă cu suma de 4458 RON, însă aceasta nu are calitatea de inculpată în prezenta cauză, nefiind trimisă în judecată. Inculpaţii C.I.O. şi P.I. au achitat prejudiciul în cursul urmăririi penale.
Având în vedere că în sarcina inculpaţilor R.R.O. şi B.V.O. s-a reţinut săvârşirea infracţiunilor de evaziune fiscală, în baza art. 346 alin. (1) C. proc. pen. raportat la art. 14 C. proc. pen. s-a admis acţiunea civilă formulată de Statul Român, prin Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, prin Direcţia Regională pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Braşov în procesul penal şi în consecinţă s-a dispus obligarea inculpatului R.R.O. la plata către aceasta a sumei de 7577 RON plus dobânzile şi/sau penalităţile de întârziere, datorate potrivit Codului de procedură fiscală, care se calculează până în ziua plăţii inclusiv şi obligarea inculpatului B.V.O. la plata către aceasta a sumei de 14112 RON plus dobânzile şi/sau penalităţile de întârziere, datorate potrivit Codului de procedură fiscală, care se calculează până în ziua plăţii inclusiv.
Faţă de modul de soluţionare a laturii civile, având în vedere că inculpaţii A.I.D. şi F.L. nu au fost obligaţi la plata despăgubirilor civile, în temeiul art. 357 alin. (2) lit. c) C. proc. pen. s-a dispus ridicarea sechestrului asigurător instituit prin ordonanţa procurorului din data de 10 februarie 2011 asupra sumei de 26886 RON, aparţinând inculpatului A.I.D. şi asupra sumei 5000 RON, aparţinând inculpatei F.L.
Referitor la critica formulată de Parchet vizând măsura confiscării speciale în baza art. 118 lit. a) C. pen. având ca obiect confiscarea ţigaretelor cu banderole de Ucraina găsite asupra inculpaţilor cu prilejul percheziţiilor domiciliare în sensul că instanţa de apel nu a stabilit această măsură de siguranţă în sarcina fiecărui inculpat, Înalta Curte constată că aceasta este neîntemeiată.
Pornind de la noţiunea şi condiţiile confiscării speciale, măsură dispusă cu privire la anumite lucruri care au legătură cu săvârşirea faptei prevăzută de legea penală, instanţa de apel, în temeiul art. 118 lit. e) C. pen. a dispus confiscarea specială de la inculpatul A.I.D. a sumei de 26.886 RON rezultată din comercializarea ţigărilor cu banderole de Ucraina către inculpatul C.I.O., iar în temeiul art. 118 lit. a) C. pen. a dispus confiscarea ţigaretelor cu banderole de Ucraina găsite asupra inculpaţilor cu prilejul percheziţiilor domiciliare efectuate în cursul zilei de 07 februarie 2011, ridicate potrivit proceselor-verbale încheiate cu acel prilej.
Confiscarea specială, ca sancţiune de drept penal, constă în scoaterea forţată din patrimoniul inculpaţilor şi trecerea în patrimoniul statului a bunurilor anume determinate prin lege, având caracter "in rem", producând efecte faţă de orice persoană la care s-ar găsi lucrurile confiscate.
Această măsură îşi găseşte corespondentul în menţinerea sechestrului asigurător instituit prin ordonanţa procurorului din data de 10 februarie 2011 asupra sumei de 26.886 RON aparţinând inculpatului A.I.D.
Criticile formulate de inculpaţii P.L., A.I.D. şi P.I. circumscrise cazului de casare prev. de art. 3859 alin. (1) pct. 18 C. proc. pen., în ceea ce priveşte săvârşirea infracţiunilor prev. de art. 270 alin. (3) lit. b) din Legea nr. 86/2006 C. vam. şi respectiv art. 2961 alin. (3) din Legea nr. 571/2003 C. fisc. şi implicit cererile de achitare a acestora pentru aceste fapte, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., sunt neîntemeiate.
Cazul de casare invocat de recurenţii inculpaţi menţionaţi implică două cerinţe: pe de o parte să se fi comis o eroare în stabilirea faptelor şi pe de altă parte această eroare să fie gravă.
Eroarea gravă de fapt nu poate proveni din îndoiala pe care o provoacă probele administrate, ci ea trebuie să fie evidentă, să ducă la concluzia că situaţia de fapt este alta decât cea reţinută de instanţa de judecată.
Doctrina a statuat că există eroare gravă de fapt, ori de câte ori este evidentă stabilirea faptelor în existenţa sau inexistenţa lor, în natura lor ori în împrejurările în care au fost comise, fie prin neluarea în considerare a probelor care le confirmau, fie prin denaturarea conţinutului acestora, cu condiţia ca acest aspect să fi influenţat asupra soluţiei adoptate.
În acelaşi sens, jurisprudenţa a statuat că există eroare gravă de fapt atunci când în hotărârea instanţei de fond se susţine că la dosar există probe de vinovăţie, deşi, în realitate, acestea nu există, sau că nu există astfel de probe, deşi acestea există.
Aşadar, nu orice eroare asupra faptelor este de natură să atragă incidenţa acestui caz de casare, cu numai acea eroare care a influenţat soluţia procesului în sensul sus-menţionat.
Din această perspectivă, în raport de probatoriul administrat, analizat şi coroborat în cauză, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că în cauză nu este incident cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen.
Evaluând materialul probator administrat în cauză, în limitele învestirii sale, Înalta Curte constată că starea de fapt şi încadrarea juridică stabilite de instanţa de prim control judiciar, precum şi raţionamentele de interpretare a probatoriului administrat, sunt conforme normelor de drept material, substanţial judicios aplicate în cauză.
Din probele administrate în cauză rezultă că inculpata P.L. a achiziţionat în perioada august 2009 - ianuarie 2011 diferite cantităţi de ţigări din Ucraina, pe care le-a introdus fraudulos în România, de mai multe ori în decursul unui an, în principal, prin punctul de trecere a frontierei Siret, prin sustragere de la controlul vamal a mărfurilor care trebuiau plasate sub un regim vamal.
Verificând baza de date Intranet Poliţia de Frontieră - Evidenţă intrări - ieşiri, situaţia privind intrările şi ieşirile pe teritoriul României a cetăţeanului ucrainean P.L., rezultă că în perioada 03 august 2009 - 26 ianuarie 2011, cetăţeanul ucrainean P.L. figurează ca fiind înregistrată cu 1474 intrări - ieşiri de pe teritoriul României. În perioada 01 ianuarie 2011 - 26 ianuarie 2011, cetăţeanul ucrainean P.L. figurează înregistrată cu 72 intrări - ieşiri de pe teritoriul României.
Din declaraţia dată de aceasta în cursul urmăririi penale şi în cursul judecăţii rezultă de asemenea că aceasta a trecut graniţa de mai multe ori cu diferite cantităţi de ţigări nedeclarate la vamă.
În cursul urmăririi penale inculpata a declarat că este posibil ca de la începutul anului să fi introdus din Ucraina în România aproximativ 600 cartuşe de ţigări.
În declaraţia dată în cursul judecăţii aceasta nu a mai recunoscut această cantitate, susţinând că rareori trecea câte un cartuş sau câteva pachete de ţigări prin vamă, pentru că ştia că nu are voie şi a făcut aceasta pentru că nu avea cu ce trăi şi trebuia să-şi întreţină copii.
Inculpata a arătat că era speriată la momentul la care a dat declaraţia în cursul urmăririi penale şi din acest motiv a declarat altceva.
Instanţa a apreciat că deşi nu se poate stabili cu exactitate numărul de pachete de ţigări pe care inculpata P.L. l-a trecut vama, din declaraţiile inculpatei rezultă că aceasta a trecut în mod repetat diferite cantităţi de ţigări, fără a le declara la vamă. Aceste declaraţii se coroborează cu numărul foarte mare de intrări în ţară, cu care figurează înregistrată inculpata, iar justificarea acesteia cu privire la motivele care au determinat-o să declare altceva în cursul urmăririi penale nu poate fi reţinută.
În consecinţă, în mod corect a fost reţinută în sarcina acestei inculpate săvârşirea infracţiunii de contrabandă, prevăzută în art. 270 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 86/2006 C. vam., care constă în introducerea în sau scoaterea din ţară, de două ori în decursul unui an, prin locurile stabilite pentru controlul vamal, prin sustragere de la controlul vamal, a bunurilor sau a mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal, dacă valoarea în vamă a bunurilor sau a mărfurilor sustrase este mai mică de 20.000 RON în cazul produselor supuse accizelor şi mai mică de 40.000 RON în cazul celorlalte bunuri sau mărfuri.
În speţă, există mai multe astfel de introduceri în ţară a unor pachete şi cartuşe de ţigări, în cursul unui an, de către inculpata P.L., fapta acesteia întrunind în opinia primei instanţe, elementele constitutive ale infracţiunii de contrabandă, în modalitatea de la art. 270 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 86/2006, C. vam.
În declaraţia dată de inculpata P.L. în cursul urmăririi penale, aceasta arată că în funcţie de comanda pe care i-o dădea inculpata F.L., trecea în România cu ţigările şi i le ducea acesteia să le vândă.
În declaraţia dată în cursul judecăţii inculpata susţine că ar fi lăsat doar o singură dată la F.L., 2 cartuşe de ţigări, pentru a le vinde ulterior în parcare. Inculpata F.L. nu recunoaşte acest fapt, însă el rezultă atât din declaraţiile inculpatei P.L. cât şi din interceptarea convorbirilor telefonice dintre cele două inculpate. Elocventă este convorbirea dintre cele două inculpate, din data de 19 ianuarie 2011, ora 17:37:15 din care rezultă cu claritate că cele două vorbesc de nişte cantităţi de ţigări, iar inculpata F.L. îi spune inculpatei P.L. că îi e frică să mai ţină lângă casă "aşa ceva". La fel, în convorbirile din data de 15 ianuarie 2011, ora 15:56:34 şi ora 16:57:31, dintre cele două, rezultă că acestea vorbesc de banii pe care prima inculpată trebuia să-i dea celei din urmă, pentru ţigările vândute.
Tot astfel, în convorbirea din data de 12 ianuarie 2011, ora 14:21:28, cele două inculpate vorbesc tot despre ţigări şi banii pe care inculpata F. trebuia să-i dea inculpatei P., de ordinul zecilor de milioane. Faptul că inculpata F.L. ştia că e vorba de ţigări trecute ilegal peste graniţă rezultă din convorbirea din data de 15 ianuarie 2011, ora 11:13:29, în care inculpata P. îi spune că "tu, io vin încoace la tine, da nu ţi-am luat tărâţe, stătea poliţia şi trebuia să dau un sac de tărâţe lor (...) Că dacă trec pe lângă dânşii, dau 20 de grindini, ştii?"
La fel, din interceptarea convorbirilor telefonice dintre inculpatul R.R.O. şi inculpata P.L., din 3 ianuarie 2011, ora 19:01:35 şi din data de 11 ianuarie 2011, ora 19:19:05, rezultă că inculpatul R.R.O. a preluat de la inculpata P.L. ţigări provenind din contrabandă, cunoscând acest lucru. Inculpatul R.R. a declarat că nu o cunoaşte pe inculpata P., însă aceasta din urmă a declarat că l-a sunat odată pe acesta să-l întrebe dacă vrea ţigări. Din cele două convorbiri telefonice menţionate anterior rezultă însă că cei doi inculpaţi se cunoşteau bine şi că inculpatul R.R. comanda frecvent ţigări de la inculpata P. Astfel, în convorbirea din data de 3:01:2011, ora 19:12:57 primul îi spune acesteia din urmă că nu vrea "de celea cu filtru alb", dar îi spune totodată: "aduceţi-mi ce mi-aţi adus până acuma". La fel, în convorbirea din 12 ianuarie 2011, ora 18:55:31 inculpatul R.R. îi spune inculpatei P.L. să-i aducă "măcar 50 deocamdată şi că trebuie să veniţi să vă dau, trebuie să vă dau nişte (...)".
Faţă de toate acestea, instanţa a reţinut în sarcina inculpatei F.L. şi a inculpatului R.R.O. săvârşirea infracţiunii de contrabandă, în forma de la art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006, potrivit căreia sunt asimilate infracţiunii de contrabandă şi se pedepsesc potrivit alin. (1) colectarea, deţinerea, producerea, transportul, preluarea, depozitarea, predarea, desfacerea şi vânzarea bunurilor sau a mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal cunoscând că acestea provin din contrabandă sau sunt destinate săvârşirii acesteia. Din probele menţionate anterior rezultă că cei doi inculpaţi au preluat şi depozitat ţigările provenind din contrabandă, introduse în mod ilegal în ţară de către inculpata P.L.
În contextul infracţional derulat, din perspectiva examinării şi din oficiu a cauzei, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie apreciază că este necesar a face referire şi cu privire la reţinerea infracţiunii de contrabandă în sarcina celorlalţi inculpaţi din cauză, respectiv C.I.O., B.V.O., A.I.D. şi P.I.
Instanţa de fond a constatat că nu rezultă din nicio probă că aceşti inculpaţi ar fi avut cunoştinţă de faptul că ţigările pe care le-au deţinut sau le-au comercializat ar proveni din contrabandă.
Într-adevăr, din declaraţiile acestora rezultă că aceştia nu o cunoşteau pe inculpata P.L. şi ei s-au aprovizionat cu astfel de ţigări din piaţa din Suceava, de la diferite persoane necunoscute.
Este de observat că inculpatul A.I. a declarat că este posibil ca ţigările vândute inculpatului C.O. să le fi cumpărat de la inculpata F.L., însă ştie că mai multe persoane din Suceava se ocupă cu comercializarea unor astfel de ţigări.
Din moment ce inculpaţii C.I.O., R.R.O., B.V.O., A.I.D. şi P.I. nu au preluat ţigările găsite asupra lor sau comercializate de ei, în mod direct de la persoana care le-a introdus ilegal în ţară, ci le-au achiziţionat de la diferite persoane care le comercializau în piaţă, nu se poate reţine în sarcina acestora săvârşirea infracţiunii de contrabandă, în varianta de la art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2003.
Faptul că aceşti inculpaţi ar fi cunoscut că ţigările achiziţionate provin din contrabandă trebuie dovedit, dincolo de orice îndoială rezonabilă, iar orice dubiu cu privire la acest aspect profită inculpaţilor. În cauză însă s-a dovedit existenţa unei legături directe între aceşti inculpaţi şi inculpata P.L., care a introdus în ţară, în mod ilegal, ţigările pe care le-a predat apoi inculpaţilor F.L. şi R.R., condiţii în care nu se poate prezuma că aceşti inculpaţi ar fi cunoscut provenienţa din contrabandă a ţigărilor găsite asupra lor, chiar dacă acestea aveau timbru de Ucraina.
Infracţiunea de contrabandă, prevăzută în art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006 este o infracţiune care se săvârşeşte cu intenţie, neputând fi săvârşită din culpă cu prevedere. Este cunoscut că scopul legii este acela de a sancţiona pentru infracţiunea de contrabandă persoanele care primesc marfa direct de la cel care a trecut-o ilegal peste graniţă şi nu a sancţiona pentru această infracţiune toate persoanele care primesc marfa de la intermediari, deoarece altfel s-ar ajunge să fie pedepsiţi pentru această infracţiune inclusiv cei care au cumpărat marfa din piaţă nu în scop de a o revinde ci pentru consum.
Pentru considerentele arătate, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că în mod corect s-a dispus condamnarea inculpaţilor P.L., F.L. şi R.R.O. pentru săvârşirea infracţiunii de contrabandă, prevăzută de art. 270 din Legea nr. 86/2006 şi achitarea inculpaţilor C.I.O., B.V.O., A.I.D. şi P.I., pentru săvârşirea acestei infracţiuni, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., deoarece pentru aceşti inculpaţi nu sunt întrunite elementele constitutive ale acestei infracţiuni.
În sarcina tuturor inculpaţilor s-a reţinut însă infracţiunea prevăzută de art. 2961 alin. (1) lit. l) din Legea nr. 571/2003, constând în deţinerea de către orice persoană în afara antrepozitului fiscal sau comercializarea pe teritoriul României a produselor accizabile supuse marcării, potrivit titlului VII, fără a fi marcate sau marcate necorespunzător ori cu marcaje false peste limita a 10.000 ţigarete, 400 ţigări de foi de 3 grame, 200 ţigări de foi mai mari de 3 grame, peste 1 kg tutun de fumat, băuturi spirtoase peste 200 litri, produse intermediare de alcool peste 300 litri. Limita de 10.000 de ţigarete este atinsă prin deţinerea sau comercializarea a cel puţin 500 de pachete de ţigări, fără timbru corespunzător.
Inculpaţii R.R.O., C.I.O., B.V.I. şi A.I.D. au fost depistaţi cu diferite cantităţi de ţigări asupra lor, ce depăşesc limita legală de 10.000 de ţigarete. Asupra inculpatei P.L. nu s-a găsit vreo cantitate de ţigarete, însă în declaraţia dată în cursul urmăririi penale aceasta recunoaşte că de la începutul anului până în momentul dării declaraţiei, 8 februarie 2011, a introdus din Ucraina în România aproximativ 600 de cartuşe de ţigări, deci cu mult peste limita legală de 10.000 de ţigarete. Această declaraţie se coroborează şi cu faptul că această inculpată figurează ca fiind înregistrată cu nu mai puţin de 1474 intrări - ieşiri de pe teritoriul României, în perioada 03 august 2009 - 26 ianuarie 2011, efectuate cu scopul introducerii ţigărilor în ţară.
În ce priveşte pe inculpata F.L., s-a constatat că asupra acesteia au fost găsite la percheziţia domiciliară doar 10 pachete de ţigări, despre care susţine că au fost cumpărate de soţul său din piaţă. Cum nu există nicio probă că aceasta ar fi deţinut sau comercializat pe teritoriul României cantitatea de peste 10.000 de ţigarete, nu poate fi reţinută în sarcina acesteia infracţiunea prevăzută în art. 2961 alin. (1) lit. l) din Legea nr. 571/2003. Chiar dacă sunt probe că aceasta ar fi primit din ţigările introduse ilegal în ţară de către inculpata P.L., nu există nicio probă din care să deducem că ar fi primit, deţinut sau comercializat cantitatea de peste 10.000 de ţigarete. Aşa cum reiese din interceptările convorbirilor telefonice, inculpata P.L. a livrat din ţigările introduse în ţară şi altor persoane, astfel încât nu se poate deduce care este cantitatea de ţigarete deţinută de inculpata F.L. şi dacă aceasta este peste limita de 10.000 de ţigarete sau sub această limită.
Asupra inculpatului P.I. au fost găsite la percheziţie 100 de pachete de ţigări marca V., cu banderole de Ucraina, 222 pachete de ţigări marca M.C. netimbrate şi 6 pachete ţigări marca I.V. netimbrate, toate ţigaretele însumate fiind sub limita de 10.000 de bucăţi (sub 500 de pachete de ţigări). În ce priveşte cantitatea de 85 de cartuşe de ţigări, de care se face vorbire şi în rechizitoriu că i-ar fi fost livrate inculpatului P.I. în data de 5 ianuarie 2011, acesta a susţinut încă din declaraţia dată în cursul urmăririi penale că nu a avut bani să cumpere acele ţigări şi că el doar i-a intermediat amicului său D.C. cumpărarea celor 85 cartuşe de ţigări, contra sumei de 4850 RON. Din această declaraţie reiese că inculpatul P.I. nu a deţinut sau comercializat aceste 85 de cartuşe de ţigări, fără timbru, iar cum cantitatea de ţigări găsită asupra acestuia este mai mică de 10.000 de ţigarete, nu poate fi reţinută în sarcina acestui inculpat săvârşirea infracţiunii prevăzută în art. 2961 alin. (1) lit. l) din Legea nr. 571/2003.
În drept, faptele inculpatei P.L. de a trece peste graniţă mai multe pachete de ţigări, fără forme legale şi de a deţine şi comercializa o cantitate de peste 10.000 de ţigarete în afara antrepozitului fiscal, întruneşte în opinia primei instanţe, elementele constitutive ale infracţiunilor de contrabandă, prevăzută în art. 270 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 86/2006 C. vam. şi deţinere în afara antrepozitului fiscal sau comercializarea pe teritoriul României a produselor accizabile supuse marcării fără a fi marcate sau marcate necorespunzător ori cu marcaje false peste limita a 10.000 de ţigarete, prevăzută de art. 2961 alin. (1) lit. l) din Legea nr. 571/2003 C. fisc.
În drept, fapta inculpatului A.I.D. de a deţine peste 10.000 de ţigarete în afara antrepozitului fiscal, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 2961 alin. (1) lit. l) din Legea nr. 571/2003 C. fisc.
Criticile formulate de Parchet vizând pedepsele aplicate inculpaţilor P.L., F.L., C.I.O., B.V.O., A.I.D., P.I., R.R.O. în sensul că acestea sunt neîndestulătoare şi că modalitatea de executare, cu suspendare condiţionată, nu corespunde scopului pedepsei, aşa cum este reglementat de art. 52 C. pen. sunt neîntemeiate.
În ceea ce o priveşte pe inculpata P.L., instanţele au avut în vedere persoana inculpatei, faptul că aceasta nu are antecedente penale, că a recunoscut în parte acuzaţiile, că are o situaţie familială închegată, are domiciliul şi reşedinţa în Ucraina.
În raport de celelalte criterii de individualizare a pedepselor, prevăzute în art. 72 C. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că s-a aplicat acesteia câte o pedeapsă principală şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., pentru săvârşirea infracţiunilor reţinute în sarcina sa într-un cuantum suficient şi proporţional care este de natură a atinge scopul preventiv educativ prevăzut de art. 52 C. pen.
Având în vedere că inculpata nu a mai săvârşit alte infracţiuni şi că aceasta a avut un comportament corespunzător, instanţa în mod corect a apreciat că scopul pedepsei poate fi atins chiar fără executarea efectivă a pedepsei, dispunând suspendarea condiţionată a executării pedepsei rezultante pe un termen de încercare calculat conform art. 82 C. pen., de asemenea, suficient pentru atingerea scopului prevăzut de art. 52 C. pen.
În ceea ce o priveşte pe inculpata F.L., instanţa ţinând cont de gradul de pericol social al faptei, de persoana inculpatei, de faptul că aceasta nu are antecedente penale, că are o familie închegată, în mod corect a dispus condamnarea acesteia la o pedeapsă principală şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. proc. pen., pentru săvârşirea infracţiunii de contrabandă, într-un cuantum suficient şi proporţional de natură a atinge scopul pedepsei prevăzut de art. 52 C. pen.
Având în vedere lipsa antecedentelor penale şi modul concret de săvârşire a faptei, instanţa a apreciat în mod just că scopul pedepsei poate fi atins şi prin lăsarea în libertate a inculpatei, astfel că în baza art. 81 şi art. 82 C. pen., a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei rezultante pe un termen de încercare calculat conform art. 82 C. pen.
În ceea ce priveşte pe inculpatul C.I.O., instanţa a ţinut cont de faptul că acesta nu are antecedente penale, a recunoscut săvârşirea faptei, a acoperit prejudiciul produs prin infracţiunea de evaziune fiscală, s-a prezentat în faţa instanţei, astfel că pedeapsa stabilită fiind într-un cuantum suficient şi proporţional cu gravitatea faptei săvârşite nu se impune majorarea cuantumului întrucât cel stabilit corespunde exigenţelor impuse de art. 52 C. pen.
Instanţa a apreciat corect, în raport de criteriile de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen., că reeducarea inculpatului se poate realiza şi prin lăsarea acestuia în libertate, astfel că în baza art. 81 şi art. 82 C. pen., în mod just, a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei aplicate, pe un termen de încercare stabilit în considerarea aceluiaşi scop prevăzut de art. 52 C. pen.
În ceea ce îl priveşte pe inculpatul R., instanţa a avut în vedere gravitatea faptelor, periculozitatea inculpatului, faptul că inculpatul nu are antecedente penale, că a recunoscut săvârşirea faptelor şi că s-a prezentat în faţa instanţei de judecată, astfel că instanţa a aplicat acestuia o pedeapsă într-un cuantum care este de natură a răspunde exigenţelor prev. de art. 52 C. pen., cuantum care nu se impune a fi majorat.
În ceea ce îl priveşte pe inculpatul B.V.O., în raport de gravitatea faptei, de persoana inculpatului, de faptul că inculpatul nu are antecedente penale, de faptul că s-a prezentat în faţa instanţei şi a recunoscut săvârşirea faptei, instanţa a aplicat acestuia o pedeapsă principală pentru săvârşirea infracţiunii de deţinere în afara antrepozitului fiscal sau comercializarea pe teritoriul României a produselor accizabile supuse marcării fără a fi marcate sau marcate necorespunzător ori cu marcaje false peste limita a 10.000 de ţigarete şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală într-un cuantum suficient, care corespunde scopului pedepsei aşa cum este reglementat de art. 52 C. pen., astfel că nu se impune majorarea acesteia.
Instanţa de recurs apreciază că scopul pedepsei astfel stabilită poate fi atins şi fără privarea de libertate a inculpatului, având în vedere elementele menţionate anterior, astfel că în baza art. 81 şi art. 82 C. pen. în mod corect s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei rezultante pe un termen de încercare care corespunde scopului prevăzut de art. 52 C. pen.
În ceea ce îl priveşte pe inculpatul A.I.D., ţinând cont de gravitatea faptei, de cantitatea de ţigări deţinută, de persoana inculpatului, de faptul că acesta nu are antecedente penale şi că a recunoscut săvârşirea faptei, s-a prezentat în faţa instanţei, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie apreciază că pedeapsa aplicată acestuia este corespunzătoare scopului prev. de art. 52 C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii de deţinere în afara antrepozitului fiscal sau comercializarea pe teritoriul României a produselor accizabile supuse marcării fără a fi marcate sau marcate necorespunzător ori cu marcaje false peste limita a 10.000 de ţigarete, astfel că nu se impune majorarea acesteia.
Raportat la aceleaşi criterii se constată că în mod just instanţa a apreciat că reeducarea inculpatului se poate realiza şi prin lăsarea în libertate a acestuia, sens în care în baza art. 81 şi art. 82 C. pen. a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei aplicate pe un termen de încercare stabilit în vederea îndeplinirii scopului prev. de de art. 52 C. pen.
Referitor la infracţiunea de contrabandă reţinută în sarcina inculpaţilor achitaţi la fond, în raport de coordonatele expuse în art. 72 C. pen., de lipsa antecedentelor penale, dar şi de concluziile favorabile lor din referatele de evaluare existente la dosar, de nivelul corespunzător de integrare a acestora în societate, se constată că s-a aplicat acestora câte o pedeapsă principală şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen., apreciată în mod adecvat nu numai în raport cu pericolul social concret al faptei, ci şi în raport de periculozitatea socială a inculpaţilor şi de posibilităţile de reeducare a acestora.
Prin urmare, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie apreciază că pedepsele aplicate acestor inculpaţi sunt de natură a le influenţa în mod pozitiv conştiinţa, caracterul şi deprinderile, cuantumul acestora fiind suficient pentru a stopa o eventuală perseverenţă infracţională, modalitatea de executare dispusă fiind adaptată la existenţa criteriilor de individualizare legală.
În ceea ce priveşte recursurile părţilor civile Autoritatea Naţională a Vămilor prin Direcţia Regională pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Iaşi, Autoritatea Naţională a Vămilor prin Direcţia Regională pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Braşov, constată că acestea sunt nefondate.
Pornind de la criticile formulate de acestea, critici identice cu cele exprimate în faţa instanţei de prim control judiciar, Înalta Curte reţine că inculpaţii B.V.O. şi R.R.O. au fost deja obligaţi la plata despăgubirilor pretinse în raport de activitatea infracţională a acestora, prima instanţă considerându-le în mod corect întemeiate funcţie şi de incidenţa dispoziţiilor art. 1169 C. civ.
În ceea ce priveşte infracţiunea pentru care s-a dispus condamnarea inculpatei F.L. în mod corect s-a constatat că aceasta nu a generat prejudiciul al cărui cuantum a fost indicat de părţile civile menţionate.
Pentru toate considerentele arătate, în baza dispoziţiilor art. 38515 alin. (1) pct. 2 lit. b) C. proc. pen., urmează a respinge ca nefondate recursurile declarate în cauză de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Serviciul Teritorial Braşov, de părţile civile Autoritatea Naţională a Vămilor prin Direcţia Regională pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Iaşi, Autoritatea Naţională a Vămilor prin Direcţia Regională pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Braşov şi de inculpaţii P.L., A.I.D. şi P.I. împotriva Deciziei penale nr. 57/Ap din 08 mai 2012 a Curţii de Apel Braşov, secţia penală şi pentru cauze cu minori, hotărâre pe care o va menţine ca legală şi temeinică.
În baza dispoziţiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen. se va dispune obligarea recurenţilor inculpaţi la plata cheltuielilor judiciare către stat, cheltuieli ocazionate de judecarea recursurilor formulate de aceştia.
În baza dispoziţiilor art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare ocazionate de judecarea recursului declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Serviciul Teritorial Braşov vor rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Serviciul Teritorial Braşov, de recurentele părţi civile Autoritatea Naţională a Vămilor prin Direcţia Regională pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Iaşi, Autoritatea Naţională a Vămilor prin Direcţia Regională pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Braşov şi de recurenţii inculpaţi P.L., A.I.D. şi P.I. împotriva Deciziei penale nr. 57/Ap din 08 mai 2012 a Curţii de Apel Braşov, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Obligă recurenţii intimaţi inculpaţi, A.I.D. şi P.I. la plata sumei de câte 600 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 400 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Obligă recurenta intimată inculpată P.L. la plata sumei de 300 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Obligă recurentele părţi civile Autoritatea Naţională a Vămilor prin Direcţia Regională pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Iaşi, Autoritatea Naţională a Vămilor prin Direcţia Regională pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Braşov la plata sumei de câte 100 RON cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru intimaţii inculpaţi B.V.O., C.I.O., F.L. şi R.R.O., în sumă de câte 400 RON, se va suporta din fondul Ministerului Justiţiei.
Onorariul cuvenit interpretului de limba rusă pentru traducerea dezbaterilor se va plăti din fondul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluţionarea recursului declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Serviciul Teritorial Braşov rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 17 decembrie 2012.
Procesat de GGC - NN
← ICCJ. Decizia nr. 4189/2012. Penal | ICCJ. Decizia nr. 420/2012. Penal → |
---|