ICCJ. Decizia nr. 706/2012. Penal. Infracţiuni de corupţie (Legea nr. 78/2000). Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA C RTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 706/2012
Dosar nr. 2997/2/2011
Şedinţa publică din 13 martie 2012
Deliberând asupra recursurilor declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, D.N.A. şi de inculpatul R.S. împotriva sentinţei penale nr. 152 din 14 aprilie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, privind şi pe inculpatul N.F.A., constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 152 din 14 aprilie 2011 pronunţată în Dosarul nr. 2997/2/2011 Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, a hotărât:
În baza art. 254 alin. (1) şi (2) C. pen. raportat la art. 6 şi art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu modificările şi completările ulterioare, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 3201 alin. (7) C. proc. pen. a condamnat inculpatul R.S. la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită în formă continuată.
În baza art. 71 C. pen. a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) C. pen., ca pedeapsă accesorie.
În temeiul art. 81 C. pen. a suspendat condiţionat executarea pedepsei de 2 ani închisoare, pe un termen de încercare de 4 ani, calculat potrivit art. 82 C. pen.
În baza art. 359 alin. (1) C. proc. pen. s-au pus în vedere inculpatului dispoziţiile art. 83 C. pen.
În baza art. 71 alin. (5) C. pen. pe durata termenului de încercare s-a dispus suspendarea executării pedepsei accesorii.
În temeiul art. 350 alin. (3) lit. b) C. proc. pen. s-a dispus punerea de îndată în libertate a inculpatului de sub puterea mandatului de arestare preventivă din 15 martie 2011 emis de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, dacă nu este arestat în altă cauză.
În baza art. 88 C. pen. s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului, durata reţinerii şi a arestatului preventiv, din perioada 15 martie 2011 până la data punerii efective în libertate.
În baza art. 254 alin. (1) şi 2 C. pen. raportat la art. 6 şi art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu modificările şi completările ulterioare, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 3201 alin. (7) C. proc. pen. a condamnat inculpatul N.F.A. la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită în formă continuată.
În baza art. 71 C. pen. a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) C. pen., pe durata executării pedepsei.
În baza art. 81 C. pen. a fost suspendată condiţionat executarea pedepsei de 2 ani închisoare, pe un termen de încercare de 4 ani, calculat potrivit art. 82 C. pen.
În baza art. 359 alin. (1) C. proc. pen. i-au fost puse în vedere inculpatului dispoziţiile art. 83 C. pen.
În baza art. 71 alin. (5) C. pen. pe durata termenului de încercare a fost suspendată executarea pedepsei accesorii.
În temeiul art. 350 alin. (3) lit. b) C. proc. pen. a fost pus de îndată în libertate inculpatul N.F.A., de sub puterea mandatului de arestare preventivă din 15 martie 2011 emis de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, dacă nu este arestat în altă cauză.
În baza art. 88 C. pen. s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului, durata reţinerii şi a arestatului preventiv, din perioada 15 martie 2011 până la data punerii efective în libertate.
În baza art. 254 alin. (3) C. pen. raportat la art. 19 din Legea nr. 78/2000, cu modificările şi completările ulterioare, fost confiscată de la fiecare inculpat suma de câte 650 RON.
În baza art. 357 alin. (2) lit. c) C. proc. pen. au fost menţinute măsurile sechestrului asigurător instituite prin ordonanţele din data de 24 martie 2011 ale Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, D.N.A., Serviciul Teritorial Bucureşti, asupra conturilor: nr. X1 şi nr. X2, deschise la Banca C.E.C., Agenţia S.V., în limita sumei de câte 650 RON şi dispune restituirea către inculpaţi a restului sumelor de bani consemnate în aceste conturi.
În baza art. 191 alin. (2) C. proc. pen. a fost obligat fiecare inculpat la câte 1.500 RON fiecare, cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această sentinţă, tribunalul a reţinut că prin rechizitoriul nr. 17/P/2011 din 31 martie 2011 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, D.N.A., Serviciul Teritorial Bucureşti, înregistrat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti sub Dosar nr. 2997/2/2011, au fost trimişi în judecată inculpaţii R.S. şi N.F.A., pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită în formă continuată prevăzută de art. 254 alin. (1) şi (2) C. pen., raportat la art. 6 şi art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu modificările şi completările ulterioare, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (trei acte materiale).
În fapt, din cercetările efectuate în cauză s-a stabilit în actul de sesizare a instanţei că inculpaţii R.S. şi N.F.A., în calitate de poliţişti în cadrul I.P.J. Ilfov, Poliţia Bragadiru, Poliţia Rutieră, în zilele de 22 noiembrie 2010, 6 decembrie 2010 şi 11 ianuarie 2011, în timp ce se aflau în exercitarea atribuţiilor de serviciu, au pretins şi au primit de la investigatorii sub acoperire R.R.M., P.A. şi N.B., suma totală de 1.300 RON, în scopul de a nu le aplica sancţiuni contravenţionale ca urmare a încălcării normelor privitoare la regimul circulaţiei pe drumurile publice.
Situaţia de fapt aşa cum a fost reţinută prin rechizitoriu, a fost dovedită în cursul urmăririi penale cu următoarele mijloace de probă: procesul-verbal întocmit la data de 22 noiembrie 2010 de către investigatorul sub acoperire R.R.M., planşa fotografică conţinând cadre din înregistrările video efectuate la data de 22 noiembrie 2010, procesul-verbal întocmit la data de 15 decembrie 2010 cu privire la redarea convorbirii purtată în mediul ambiental la data de 22 noiembrie 2010 între investigatorul sub acoperire R.R.M. şi inculpaţii R.S. şi N.F.A., declaraţia din data de 14 martie 2011 dată de martorul R.R.M., procesul-verbal întocmit la data de 7 decembrie 2010 de către investigatorul sub acoperire P.A., procesul-verbal întocmit la data de 13 decembrie 2010 cu privire la redarea convorbirii purtată în mediul ambiental la data de 6 decembrie 2010 între investigatorul sub acoperire P.A. şi inculpaţii R.S. şi N.F.A., planşa fotografică conţinând cadre din înregistrările video efectuate la data de 6 decembrie 2010, declaraţia din data de 14 martie 2011 dată de martorul P.A., procesul-verbal întocmit la data de 14 ianuarie 2011 de către investigatorul sub acoperire N.B., planşa fotografică conţinând cadre din înregistrările video efectuate la data de 11 ianuarie 2011, procesul-verbal întocmit la data de 25 ianuarie 2011 cu privire la redarea convorbirii purtată în mediul ambiental la data de 11 ianuarie 2011 între investigatorul sub acoperire N.B. şi inculpaţii R.S. şi N.F.A., declaraţia din data de 14 martie 2011 a martorului N.B., procesul-verbal de verificare în baza de date a Direcţiei Generale Resurse Umane din Ministerul Administraţiei şi Internelor a inculpaţilor R.S. şi N.F.A., copii ale fişelor posturilor ocupate de inculpaţii R.S. şi N.F.A., procesul-verbal din 14 martie 2011 de ridicare a graficelor cu planificarea serviciilor lucrătorilor din cadrul Poliţiei oraşului Bragadiru, Poliţia Rutieră pentru lunile noiembrie 2010-ianuarie 2011 şi martie 2011 şi documentele respective în original, copii ale rapoartelor zilnice de activitate întocmite de inculpaţii R.S. şi N.F.A. pentru zilele de 22 noiembrie 2010, 6 decembrie 2010 şi 11 ianuarie 2011, precum şi copii de pe filele registrului de evidenţă a proceselor-verbale de contravenţie pentru aceeaşi perioadă, adresa I.P.J. Ilfov, Poliţia Bragadiru din 17 martie 2011 şi copii de pe filele din registrul radar al acestei unităţi de poliţie pentru perioada noiembrie 2010-ianuarie 2011, suportul optic tip DVD-R marca X ce conţine cele trei înregistrări ale convorbirilor purtate în mediul ambiental în datele de 22 noiembrie 2010, 6 decembrie 2010 şi 11 ianuarie 2011 între investigatorii sub acoperire R.R.M., P.A. şi N.B. şi inculpaţii R.S. şi N.F.A., declaraţiile inculpatului N.F.A.
În şedinţa de judecată din data de 14 aprilie 2011, după verificarea regularităţii sesizării instanţei în conformitate cu prevederile art. 300 C. proc. pen. şi mai înainte de începerea cercetării judecătoreşti, instanţa de fond a adus la cunoştinţă inculpaţilor prevederile art. 3201 C. proc. pen. referitoare la judecarea cauzei în cazul recunoaşterii vinovăţiei, ambii inculpaţi, asistaţi juridic de către apărătorii lor aleşi, precizând că sunt de acord ca judecata să se facă potrivit acestui text de lege.
Astfel, procedându-se la ascultarea nemijlocită a inculpaţilor R.S. şi N.F.A., aceştia au arătat că recunosc în totalitate săvârşirea faptelor reţinute în sarcina lor în actul de sesizare a instanţei şi nu mai solicită administrarea altor probe în faţa instanţei, ci sunt de acord ca judecata să se facă în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, pe care le cunosc şi le însuşesc.
În apărare, în conformitate cu prevederile art. 67 alin. (2) C. proc. pen. inculpatul N.F.A. a administrat proba cu înscrisuri în circumstanţiere.
Din analiza coroborată a întregului material probator administrat în cauză, în cursul urmăririi penale şi a declaraţiilor de recunoaştere date de ambii inculpaţi în faţa instanţei de judecată, s-a reţinut următoarea situaţie de fapt:
La data de 22 noiembrie 2010, în jurul orei 16:30, în timp ce se deplasa pe DN 6/E70, pe raza oraşului B., dinspre municipiul B1, înspre municipiul A., investigatorul sub acoperire R.R.M. a fost oprit în trafic de un echipaj al Poliţiei Rutiere compus din inspectorul principal de poliţie R.S. şi agentul de poliţie N.F.A., ca urmarea a faptului că acesta a condus pe drum public autovehiculul la volanul căruia se afla, fără a purta centura de siguranţă, fără a folosi luminile de întâlnire pe un drum naţional şi neacordând prioritate de trecere autovehiculelor care circulau în sensul giratoriu, încălcând astfel dispoziţiile art. 108 alin. (1) lit. a) pct. 3 şi 7 şi ale art. 100 alin. (3) lit. c) din O.U.G. nr. 195/2002 cu modificările şi completările ulterioare.
În continuare, agentul de poliţie N.F.A. i-a solicitat conducătorului auto oprit în trafic să prezinte actele pentru control, inclusiv poliţa de asigurare obligatorie de răspundere civilă auto şi i-a adus la cunoştinţă că pentru contravenţiile săvârşite îi va reţine permisul de conducere pentru o perioadă de 60 de zile şi îi va aplica o amendă contravenţională în cuantum de 540 RON, urmând să-i elibereze o dovadă provizorie de circulaţie pentru 15 zile.
În timpul controlului efectuat, agentul de poliţie a constatat şi faptul că şoferul contravenient, care era investigatorul sub acoperire R.R.M., nu avea nici rovignetă pentru autoturismul pe care îl conducea, motiv pentru care i-a adus acestuia la cunoştinţă că îi va reţine şi certificatul de înmatriculare al autovehiculului, dându-i de înţeles că îi va aplica o amendă şi pentru această faptă contravenţională prevăzută de art. 8 alin. (1) din O.G. nr. 15/2002 cu modificările şi completările ulterioare.
Apoi, agentul de poliţie N.F.A. şi conducătorul auto R.R.M. s-au deplasat la autospeciala Poliţiei Rutiere unde se afla inspectorul principal de poliţie R.S., acesta din urmă apostrofându-l pe şoferul contravenient pentru multiplele încălcări ale normelor privitoare la regimul circulaţiei rutiere.
În timpul discuţiilor purtate, cei doi lucrători de poliţie i-au dat de înţeles lui R.R.M. că pentru a nu fi luate măsurile legale în raport cu contravenţiile comise, era necesar să le dea mită, sens în care i-au restituit doar poliţa de asigurare obligatorie de răspundere civilă auto şi i-au cerut să-i urmeze cu autoturismul propriu.
Astfel, autospeciala de poliţie, urmată de autoturismul condus de investigatorul sub acoperire R.R.M., s-a deplasat în curtea unei societăţi comerciale aflată în apropierea locului unde s-a desfăşurat controlul.
Aici, investigatorul sub acoperire R.R.M. s-a apropiat de autospeciala Poliţiei Rutiere având în mână poliţa de asigurare obligatorie de răspundere civilă auto în care introdusese suma de 400 RON şi pe care la solicitarea agentului de poliţie N.F.A., i-a înmânat-o acestuia, deşi o mai verificase şi anterior. În continuare poliţistul a lăsat banii ce se aflau în interiorul poliţei de asigurare să cadă în autospeciala poliţiei, iar apoi i-a restituit asigurarea, împreună cu toate celelalte acte prezentate iniţial la control, fără a lua vreo măsură pentru sancţionarea contravenţiilor săvârşite de investigatorul sub acoperire.
La data de 6 decembrie 2010, în jurul orei 14:30, în timp ce se deplasa pe DN6 pe raza localităţii C., dinspre municipiul B1, înspre municipiul A. investigatorul sub acoperire P.A. a fost oprit în trafic de un echipaj al Poliţiei Rutiere compus din inspectorul principal de poliţie R.S., agentul de poliţie N.F.A. şi agentul principal de poliţie A.M., ca urmarea a faptului că acesta, conducând pe drum public autovehiculul la volanul căruia se afla, a efectuat depăşirea unui alt autovehicul cu încălcarea marcajului longitudinal cu linie dublă continuă, nerespectând astfel dispoziţiile art. 100 alin. (3) lit. e) şi ale art. 102 alin. (2) raportat la art. 108 alin. (1) lit. d) pct. 9 din O.U.G. nr. 195/2002 cu modificările şi completările ulterioare.
Inspectorul principal de poliţie R.S. i-a adus la cunoştinţă conducătorului auto oprit că pentru contravenţia comisă îi va reţine permisul de conducere.
De asemenea şi agentul de poliţie N.F.A. s-a apropiat de autoturismul şoferului contravenient şi l-a încunoştinţat că sancţiunile aplicabile pentru conduita sa imprudentă sunt reţinerea permisului de conducere şi aplicarea unei amenzi contravenţionale în cuantum de 540 RON, urmând a-i fi eliberată o dovadă provizorie de circulaţie valabilă pentru o perioadă de 15 zile.
În acest context, investigatorul sub acoperire P.A. s-a deplasat la autospeciala poliţiei împreună cu agentul de poliţie N.F.A., acesta din urmă având în posesia sa actele prezentate pentru control, inclusiv poliţa de asigurare obligatorie de răspundere civilă auto. Agentul de poliţie i-a restituit investigatorului sub acoperire poliţa de asigurare pe care deja o verificase, constatând valabilitatea sa, cerându-i să meargă la maşină şi să aducă asigurarea, adică acelaşi document, dându-i astfel de înţeles că trebuie să le dea mită pentru a evita tragerea sa la răspundere contravenţională. Totodată, ofiţerul de poliţie din echipaj, inculpatul R.S., spunându-i investigatorului sub acoperire să aducă asigurarea, i-a atras atenţia acestuia să aibă în vedere faptul că sunt trei poliţişti.
În continuare investigatorul sub acoperire P.A. a luat din autoturismul propriu suma de 500 RON şi a introdus-o în poliţa de asigurare, pe care i-a înmânat-o agentului de poliţie N.F.A. Acesta din urmă, după ce a luat suma de bani aflată în interiorul poliţiei de asigurare, i-a restituit conducătorului auto toate documentele prezentate la control, inclusiv poliţa de asigurare, fără a-i aplica vreo sancţiune pentru contravenţia comisă. în tot acest timp, ofiţerul de poliţie R.S. s-a aflat în maşina poliţiei parcată în imediata apropiere.
Imediat după aceea, autospeciala poliţiei în care se aflau cei trei lucrători de poliţie din echipaj a părăsit zona în viteză.
La data de 11 ianuarie 2011, în jurul orei 14:20, investigatorul sub acoperire N.B., ieşind dintr-o benzinărie aflată pe raza oraşului B., a efectuat virajul la stânga către municipiul B1, încălcând marcajul longitudinal cu linie dublă continuă, astfel că a fost oprit în trafic de un echipaj al Poliţiei Rutiere compus din inspectorul principal de poliţie R.S. şi agentul de poliţie N.F.A.
Totodată, s-a constatat că şoferul oprit pentru control, circulase cu autoturismul pe drumul public fără a purta centura de siguranţă, fără a folosi luminile de întâlnire pe drumul naţional şi vorbind la telefonul mobil fără a utiliza un dispozitiv mâini libere. Faptele astfel săvârşite contraveneau prevederilor art. 108 alin. (1) lit. a) pct. 2, 3, 7 şi lit. d) pct. 9 din O.U.G. nr. 195/2002 cu modificările şi completările ulterioare.
După ce i-a solicitat prezentarea documentelor pentru control, ofiţerul de poliţie R.S. i-a adus la cunoştinţă conducătorului auto contravenient că pentru faptele contravenţionale săvârşite îi va reţine permisul de conducere şi îi va aplica o amendă contravenţională, deşi pentru abaterile constatate legea nu prevedea ca sancţiune suspendarea dreptului de a conduce autovehicule.
După ce a remis ofiţerului de poliţie actele solicitate pentru control, investigatorul sub acoperire l-a urmat pe acesta la autospeciala poliţiei în care se afla agentul de poliţie N.F.A.
În continuare agentul de poliţie N.F.A. i-a restituit investigatorului sub acoperire doar poliţa de asigurare, făcându-i totodată semn cu capul să meargă la autoturismul cu care se deplasase, dându-i astfel de înţeles că pentru a evita aplicarea sancţiunilor contravenţionale de care era pasibil, era necesar să le dea mită.
Înţelegând semnificaţia gestului poliţistului, investigatorul sub acoperire s-a deplasat la autoturismul său, de unde a luat suma de 400 RON pe care a introdus-o în poliţa de asigurare, iar apoi a revenit la autospeciala poliţiei şi i-a înmânat agentului de poliţie documentul în interiorul căruia era disimulată suma de bani constituind mita.
După ce agentul de poliţie, în prezenţa colegului său R.S., a luat suma de bani din interiorul poliţei de asigurare, a restituit investigatorului sub acoperire toate documentele prezentate pentru control, fără ca el sau ofiţerul de poliţie din echipaj să ia vreo măsură legală pentru sancţionarea abaterilor constatate.
Toate aceste activităţi infracţionale desfăşurate în zilele de 22 noiembrie 2010, 6 decembrie 2010 şi 11 ianuarie 2011 au fost înregistrate audio-video în mod autorizat, cu tehnică specială purtată de investigatorii sub acoperire R.R.M., P.A. şi N.B., fiind stocate pe suportul optic tip DVD-R marca X, ataşat la dosarul cauzei, convorbirile purtate de investigatorii sub acoperire cu inspectorul principal de poliţie R.S. şi cu agentul de poliţie N.F.A., fiind redate şi în formă scrisă în cuprinsul proceselor-verbale aflate în dosarul de urmărire penală.
S-a mai reţinut că de altfel, optând pentru aplicarea procedurii speciale de judecare a cauzei prevăzută de dispoziţiile art. 3201 C. proc. pen., niciunul dintre inculpaţi nu a contestat situaţia de fapt dedusă judecăţii, ci dimpotrivă şi-au asumat în mod total şi necondiţionat responsabilitatea faptelor pentru care au fost trimişi în judecată.
În raport cu circumstanţele de fapt ce caracterizează activitatea infracţională a inculpaţilor, instanţa de fond a constatat că în drept, faptele inculpaţilor R.S. şi N.F.A., poliţişti în cadrul I.P.J. Ilfov, Poliţia Bragadiru, Poliţia Rutieră, care în zilele de 22 noiembrie 2010, 6 decembrie 2010 şi 11 ianuarie 2011, în timp ce se aflau în exercitarea atribuţiilor de serviciu, au pretins şi au primit de la investigatorii sub acoperire R.R.M., P.A. şi N.B. suma totală de 1.300 RON, în scopul de a nu le aplica sancţiuni contravenţionale ca urmare a încălcării normelor privitoare la regimul circulaţiei rutiere pe drumurile publice, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de luare de mită în formă continuată, prevăzută de art. 254 alin. (1) şi (2) C. pen., raportat la art. 6 şi art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu modificările şi completările ulterioare, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (trei acte materiale).
Aşadar constatând că faptele care au format obiectul judecăţii există, acestea constituie infracţiunea de luare de mită în formă continuată prevăzută de art. 254 alin. (1) şi (2) C. pen., raportat la art. 6 şi art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu modificările şi completările ulterioare, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi au fost săvârşite de inculpaţii R.S. şi N.F.A. cu forma de vinovăţie cerută de lege (intenţia directă), instanţa de fond a apreciat că se impune condamnarea inculpaţilor în conformitate cu prevederile art. 345 alin. (2) C. proc. pen.
La individualizarea judiciare a pedepsei aplicată fiecăruia dintre inculpaţi, instanţa de fond a ţinut seama de criteriile generale de individualizare judiciară prev. de art. 72 C. pen. şi anume de: dispoziţiile părţii generale a C. pen. referitoare la forma de vinovăţie cu care a fost săvârşită fapta, la participaţia penală a inculpaţilor şi la forma continuată a infracţiunii; limitele de pedeapsă prevăzute de textul incriminator pentru fapta săvârşită, astfel cum sunt reduse cu o treime ca efect al aplicării cauzei legale de reducere a acestor limite prevăzută de art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., pedeapsa închisorii de la 2 la 10 ani; gradul relativ ridicat de pericol social al faptei comise pus în evidenţă de modul, mijloacele şi împrejurările concrete ale săvârşirii faptei, sub acest aspect avându-se în vedere faptul că infracţiunea a fost săvârşită atât în varianta pretinderii, cât şi în varianta primirii unor sume de bani cu titlu de mită, prin acte materiale repetate (trei acte) ce s-au succedat la intervale scurte de timp; scopul urmărit şi urmarea produsă, obţinerea unor sume de bani necuvenite în contextul încălcării cu ştiinţă a atribuţiilor de serviciu de către nişte lucrători de poliţie care, deşi erau chemaţi să vegheze la respectarea legii şi să o aplice în mod corespunzător celor răspunzători de nesocotirea ei, au înţeles ei înşişi să o încalce în mod flagrant, săvârşind fapte de natură penală, aspecte care sunt de natură a afecta serios credibilitatea şi prestigiul Ministerului de Interne şi sentimentul de încredere pe care instituţia poliţiei trebuie să îl aibă în rândul comunităţii; precum şi referinţele ce caracterizează în mod favorabil persoana inculpaţilor, care nu sunt cunoscuţi cu antecedente penale, ceea ce dovedeşte că înainte de comiterea faptei au manifestat o conduită de respect faţă de regulile de convieţuire socială şi de valorile sociale ocrotite de lege, pe parcursul procesului penal au dat dovadă de o atitudine sinceră şi cooperantă, contribuind în mod substanţial la soluţionarea cu celeritate a cauzei, fiecare dintre ei are un grad ridicat de instruire, ambii având studii superioare, din punct de vedere profesional, până a intra în conflict cu legea penală, şi-au îndeplinit cu conştiinciozitate şi profesionalism îndatoririle de lucrători de poliţie, iar din punct de vedere social, amândoi aparţin unor familii organizate care le oferă tot sprijinul necesar îndreptării lor sociale şi morale.
Instanţa de fond a apreciat însă că nu este oportun a se reţine în favoarea inculpaţilor circumstanţe atenuante, în condiţiile art. 74 C. pen., întrucât, pe de o parte buna conduită socială anterioară devine aproape un aspect irelevant, în contextul în care o asemenea cerinţă era absolut necesară pentru exercitarea profesiei pe care inculpaţii o aveau la momentul săvârşirii faptei, iar pe de altă parte atitudinea procesuală adecvată manifestată de cei doi inculpaţi, dincolo de faptul că şi-a găsit expresia adecvată prin reţinerea incidenţei cauzei legale de reducere a limitelor de pedeapsă prevăzute de art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., aceasta constituie în fapt o simplă confirmare a ceea ce probele evidente de vinovăţie existente în cauză demonstrează cu prisosinţă şi, de altfel, toate datele favorabile privitoare la persoana inculpaţilor trebuie evaluate prin raportare şi la incidenţa cauzei legale de agravare a răspunderii penale pe care o reprezintă forma continuată a infracţiunii reţinută în sarcina fiecărui inculpat.
În consecinţă, prima instanţă a considerat că la stabilirea pentru fiecare inculpat a unei pedepse situată la limita minimului special la care se poate ajunge prin reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute în norma de încriminare pentru infracţiunea de luare de mită prevăzută de art. 254 alin. (1) şi (2) C. pen., raportat la art. 6 şi art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu modificările şi completările ulterioare, corespunde şi reflectă în mod adecvat toate criteriile de individualizare judiciară prevăzute de art. 72 C. pen. şi totodată este în măsură să asigure şi realizarea în mod eficient a scopului punitiv, dar şi educativ şi preventiv al pedepsei, astfel cum este prevăzut în art. 52 C. pen.
În ceea ce priveşte pedeapsa accesorie, instanţa de fond a avut în vedere dispoziţiile art. 71 alin. (2) C. pen. potrivit cărora, „condamnarea la pedeapsa detenţiunii pe viaţă sau a închisorii, atrage de drept interzicerea drepturilor prevăzute în art. 64 lit. a)-c) C. pen. din momentul în care hotărârea a rămas definitivă şi până la terminarea executării pedepsei”, precum şi decizia nr. LXXIV din 5 noiembrie 2007 pronunţată în recurs în interesul legii, de secţiile unite ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie care a stabilit că dispoziţiile art. 71 C. pen. referitoare la pedepsele accesorii se interpretează în sensul că, „interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza I-c) C. pen. nu se va face în mod automat, prin efectul legii, ci se va supune aprecierii instanţei, în funcţie de criteriile stabilite în art. 71 alin. (3) C. pen.”.
De asemenea, în aplicarea pedepsei accesorii instanţa de fond a mai ţinut seama şi de jurisprudenţa constantă a C.E.D.O. în această materie, conform căreia, interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 C. pen. trebuie să se facă disociat, în raport cu natura infracţiunilor, cu împrejurările şi modalitatea comiterii acestora, astfel încât să nu se aducă, atingeri nejustificate ale drepturilor şi libertăţilor recunoscute şi garantate de Convenţia Europeană a Drepturilor Omului (a se vedea în acest sens hotărârile date în cauza Hirst contra. Marii Britanii şi cauza Sabou şi Pârcălab contra României).
În raport cu aceste aspecte, prima instanţă a considerat că interzicerea ca pedeapsă accesorie a drepturilor prevăzute în art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) C. pen., apare ca fiind justă şi proporţională cu situaţia ce a generat necesitatea instituirii acestei interdicţii, întrucât, pe de o parte, interzicerea drepturilor, anterior menţionate este îndreptăţită nu doar de natura şi gravitatea relativ sporită a infracţiunilor săvârşite de inculpaţi, dar şi de desconsiderarea cu mare uşurinţă de către aceştia a unei importante valori sociale ocrotite de legea penală pe care, în virtutea calităţii lor de funcţionari ai statului investiţi cu exerciţiul autorităţii publice, aveau obligaţia esenţială să o respecte şi să o protejeze, iar, pe de altă parte, răspunde necesităţii de a-i împiedica să mai exercite activitatea de care s-au folosit în săvârşirea faptelor şi să decidă în legătură cu treburile societăţii, ale cărei reguli normale de convieţuire au înţeles să le încalce.
Referitor la individualizarea judiciară a modalităţii de executare a pedepsei, în raport cu circumstanţele personale ale inculpaţilor şi cu posibilităţile reale şi efective ale acestora de a conştientiza gravitatea faptei comise, instanţa de fond a apreciat că realizarea în mod eficient a scopului preventiv şi educativ al pedepsei şi obţinerea în mod real a reeducării şi reintegrării sociale a inculpaţilor pot fi garantate şi fără executarea propriu-zisă a pedepsei, respectiv prin suspendarea condiţionată a executării acesteia în conformitate cu prevederile art. 81 C. pen. pe durata unui termen de încercare de 3 ani stabilit conform art. 82 C. pen., în cauză fiind îndeplinite şi celelalte condiţii instituite de lege cu privire la posibilitatea acordării beneficiului suspendării condiţionate a executării pedepsei.
Drept urmare, în temeiul art. 350 alin. (3) lit. b) C. proc. pen. s-a dispus punerea de îndată în libertate a inculpaţilor, dacă nu sunt arestaţi în altă cauză.
Împotriva sentinţei penale nr. 152 din 14 aprilie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, au declarat recurs Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, D.N.A., Serviciul Teritorial Bucureşti şi inculpatul R.S.
În recursul său, parchetul a criticat hotărârea atacată sub aspectul greşitei individualizări a pedepselor aplicate inculpaţilor R.S. şi N.F.A., atât sub aspectul cuantumului, cât şi al modalităţi lor de executare.
În baza cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., se solicită admiterea recursului, casarea hotărârii, majorarea pedepselor aplicate inculpaţilor şi executarea lor în regim de detenţie.
În motivarea recursului parchetului s-a susţinut că pedepsele, sub aspectul cuantumului, dar şi al modalităţii lor de executare sunt contrare scopului instituit de legiuitor şi nu sunt de natură să satisfacă cerinţele cuprinse de art. 52 C. pen., nu reflectă o corectă evaluare a criteriilor de individualizare a pedepselor că pedepsele aplicate inculpaţilor, care reprezintă minimul special prevăzut de lege, nu sunt temeinic individualizate. La aplicarea pedepselor, instanţa de fond nu a ţinut seama de toate criteriile generale de individualizare judiciară a pedepsei prevăzute de art. 72 C. pen. şi anume, de gravitatea faptei, cât şi de periculozitatea infractorului. Chiar în condiţiile aplicării dispoziţiilor art. 3201 C. proc. pen., dată fiind poziţia inculpaţilor de recunoaştere a faptelor pentru care au fost trimişi în judecată, criteriile menţionate anterior nu îşi pierd din însemnătate, instanţa fiind obligată să analizeze în mod temeinic felul în care s-a realizat în concret fapta incriminată, precum şi situaţiile, stările sau împrejurările de natură să o particularizeze şi să-i imprime un anumit grad de pericol social.
S-a mai arătat în motivarea recursului că în cazul infracţiunii de luare de mită, prevăzută de art. 254 alin. (1) şi (2) C. pen., cu aplicarea art. 6 şi 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, în condiţiile aplicării art. 3201 C. proc. pen., legiuitorul a prevăzut o pedeapsă cuprinsă între 2 şi 10 ani închisoare, pedeapsă care evidenţiază doar în mod generic pericolul social al acestei infracţiuni. În determinarea pericolului social concret al infracţiunilor săvârşite, relevante sunt modul de comitere a acestora precum şi mijloacele folosite, natura şi gravitatea consecinţelor produse, motivul săvârşirii infracţiunii şi scopul urmărit de inculpaţi prin comiterea faptelor, aspecte la care instanţa a făcut doar referire în mod generic, nu şi o analiză efectivă a lor. De asemenea, s-a mai susţinut că instanţa de fond trebuia să aibă în vedere împrejurarea că inculpaţii, în ciuda statutului special din punct de vedere social şi material, au comis grave infracţiuni de corupţie, în scopul obţinerii unor venituri suplimentare, activitate de natură a prejudicia reputaţia funcţiei deţinute, dar şi prestigiul unor instituţii de natura celor în care activau. Gravitatea faptelor este evidenţiată şi de perseverenţa cu care inculpaţii au acţionat, numărul mare al actelor materiale de pretindere şi primire a sumelor de bani într-o perioadă de timp relativ scurtă respectiv, noiembrie 2010-ianuarie 2011, demonstrează curajul şi predispoziţia inculpaţilor în derularea unor astfel de activităţi ilicite.
Cu privire la modalitatea de executare a pedepselor, în motivarea recursului parchetului s-a arătat că pentru corecta aplicare a dispoziţiilor art. 81 C. pen. care reglementează suspendarea condiţionată a executării pedepsei, era necesar ca instanţa să examineze în mod temeinic toate elementele obiective şi subiective, pe baza cărora se poate intui conduita viitoare a inculpaţilor chiar şi fără executarea efectivă a pedepselor. S-a mai susţinut că, faţă de gravitatea faptelor de corupţie, demonstrată şi de incidenţa stării de agravare a răspunderii penale, cât şi de calitatea în care au acţionat inculpaţii, persoane chemate să respecte şi să aplice legea, nu se justifică aplicarea dispoziţiilor art. 81 C. pen. chiar dacă aceştia nu sunt cunoscuţi cu antecedente penale, ori au un grad ridicat de instruire, întrucât aceste împrejurări sunt condiţii obligatorii pentru obţinerea şi exercitarea profesiei de poliţist.
Cu privire la recursul declarat de inculpatul R.S. se reţine că, la termenul de judecată din 13 martie 2012, inculpatul fiind prezent în şedinţa de judecată, în stare de arest, asistat de apărător ales, a declarat că îşi retrage recursul formulat împotriva sentinţei penale nr. 152 din 14 aprilie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Înalta Curte, examinând recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, D.N.A., prin prisma motivului de recurs invocat care se încadrează în cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., dar şi din oficiu, în conformitate cu art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., constată că acesta este nefondat pentru considerentele ce se vor arătat în continuare.
Potrivit art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., hotărârile pot fi supuse casării când s-au aplicat pedepse greşit individualizate în raport cu prevederile art. 72 C. pen., sau în alte limite decât cele prevăzute de lege.
Individualizarea pedepsei este unul dintre principiile instituţiile de baza ale dreptului penal, fiind reglementată în Partea generala Capitolul V Secţiunea I art. 72, C. pen. şi presupune operaţiunea de adaptare a pedepsei şi a executării ei la cazul concret şi la persoana infractorului, astfel încât să se asigure scopul ei şi să se realizeze finalitatea răspunderii penale.
Această adaptare trebuie să corespundă gravităţii infracţiunii, pericolului social concret al acesteia, situaţiei personale a infractorului, periculozităţii lui.
Individualizarea legală este obligatorie, fiind stabilită de legiuitor prin determinarea unui cadru legal al pedepselor, a unor coordonate de baza pentru individualizarea lor, cum ar fi limitele pedepselor, cauzele de modificare a pedepselor, circumstanţele agravante şi atenuante.
Individualizarea judiciară se aplică de către instanţa de judecată inculpatului, ţinând seama de împrejurările concrete ale faptei, fiind avute în vedere dispoziţiile Părţii generale a C. pen. referitoare la pedepse, limitele pedepsei fixate în lege pentru infracţiunea săvârşită, prevăzute în partea specială, gradul de pericol social, al faptei şi al autorului ei, împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.
Chiar dacă individualizarea pedepsei este un proces interior, strict personal al judecătorului, ea nu este totuşi un proces arbitrar, subiectiv, ci din contră, acesta trebuie să fie rezultatul unui examen obiectiv al întregului material probatoriu, studiat după anumite reguli şi criterii precis determinate.
Înscrierea în lege a criteriilor generale de Individualizare a pedepsei înseamnă consacrarea explicită a principiului individualizării pedepsei, aşa încât respectarea acestuia este obligatorie pentru instanţă.
De altfel, ca să-şi poată îndeplini funcţiile care-i sunt atribuite în vederea realizării scopului său şi al legii, pedeapsa trebuie să corespundă sub aspectul naturii (privativă sau neprivativă de libertate) şi duratei, atât gravităţii faptei şi potenţialului de pericol social pe care îl prezintă, în mod real persoana infractorului, cât şi aptitudinii acestuia de a se îndrepta sub influenţa pedepsei.
Funcţiile de constrângere şi de reeducare, precum şi scopul preventiv al pedepsei, pot fi realizate numai printr-o justă individualizare a sancţiunii, care să ţină seama de persoana căreia îi este destinată, pentru a fi ajutată să se schimbe, în sensul adaptării la condiţiile socio-etice impuse de societate.
Pedeapsa stabilită pentru infracţiunea comisă trebuie în acelaşi timp individualizată pentru a răspunde principiului proporţionalităţii în sensul unui raport echitabil şi echilibrat între fapta săvârşită şi răspunderea penală şi a unei corecte, necesare şi corespunzătoare adecvări a pedepsei la scopul legii penale, în condiţiile prevăzute de art. 52 C. pen.
Raportând cauzei aceste consideraţii teoretice, se constată că pedepsele aplicate inculpaţilor reflectă o justă şi completă valorificare a tuturor criteriilor de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen., cuantumul acestora fiind de natură să asigure realizarea scopului pedepsei, astfel cum acesta este reglementat prin dispoziţiile art. 52 C. pen.
Astfel, la stabilirea şi aplicarea pedepselor instanţa de fond a ţinut seama de dispoziţiile părţii generale a C. pen., de limitele de pedeapsă stabilite de textul incriminator pentru fapta săvârşită, reduse cu o treime ca efect al aplicării cauzei legale de reducere prevăzută de art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., de modalitatea şi împrejurările comiterii faptelor, de numărul actelor materiale reţinute în sarcina inculpaţilor, fiind respectat principiul proporţionalităţii între natura valorilor sociale lezate, de gravitatea faptelor comise, determinată de calitatea inculpaţilor R.S. şi N.F.A. de ofiţeri de poliţie în cadrul I.P.J. Ilfov, Poliţia Bragadiru, Poliţia Rutieră, care, în timp ce se aflau în exercitarea atribuţiilor de serviciu, au pretins şi au primit de la investigatorii sub acoperire R.R.M., P.A. şi N.B. suma totală de 1.300 RON, în scopul de a nu le aplica sancţiuni contravenţionale ca urmare a încălcării normelor privitoare la regimul circulaţiei rutiere pe drumurile publice,
Relaţiile sociale protejate de lege prin incriminarea faptelor de luare de mită reţinute în sarcina inculpaţilor sunt cele referitoare la buna desfăşurare a atribuţiilor de serviciu, activitate incompatibilă cu suspiciunea uzitării funcţiei în scopuri ilicite.
Aceasta presupune corectitudinea funcţionarului public în îndeplinirea atribuţiilor de serviciu care are obligaţia să respecte drepturile cetăţenilor şi să asigure buna funcţionare a serviciilor şi instituţiilor, dar şi abţinerea acestuia de la luarea unor decizii de natură să-i confere, direct sau indirect, ori prin terţe persoane, un anumit avantaj material,
De asemenea, prin incriminarea faptei s-a urmărit ocrotirea relaţiilor sociale referitoare la apărarea intereselor legale ale persoanelor fizice sau publice împotriva intereselor ilicite ale funcţionarului public.
Totodată, se constată că la individualizarea pedepselor, instanţa de fond a avut în vedere şi datele ce caracterizează persoana inculpaţilor, care trebuiau să dea dovadă de probitate morală şi integritate în desfăşurarea activităţii, însă au nesocotit cu bună ştiinţă standardele de conduită impuse de statutul lor profesional, iar prin faptele comise au adus o atingere gravă prestigiului instituţiei în care aceştia îşi desfăşurau activitatea, acţiunile lor fiind de natură să inducă opiniei publice reprezentarea greşită că astfel de acţiuni reprezintă o constantă a comportamentului.
Inculpatul R.S. a avut o atitudine procesuală sinceră, recunoscând fapta în modalitatea descrisă în rechizitoriu, a manifestat regret faţă de comiterea acesteia şi se află la primul conflict cu legea penală, nu a avut abateri disciplinare, are studii superioare şi este căsătorit.
Inculpatul N.F.A. a avut o poziţie procesuală sinceră pe parcursul procesului penal, a recunoscut fapta săvârşită, astfel cum este descrisă în actul de sesizare a instanţei, a avut o conduită bună anterior săvârşirii infracţiunii, aşa cum rezultă din caracterizarea emisă de I.P.J. Ilfov, fiind apreciat cu calificativele de „bun” şi „foarte bun”, are studii superioare şi are o familie organizată.
Se constată că în cauză au fost evaluate plural toate criteriile ce caracterizează individualizarea judiciară, iar pedeapsa în cuantum de câte 2 ani închisoare dispusă faţă de fiecare inculpat asigură realizarea funcţiilor de exemplaritate şi educativă, dând posibilitatea reintegrării lor în societate.
Aşadar, critica parchetului în sensul că pedepsele aplicate celor doi inculpaţi sunt greşit individualizate sub aspectul cuantumului lor, este neîntemeiată şi urmează să fie respinsă.
Totodată, se constată că nici critica referitoare la modalitatea de executare a pedepselor aplicată inculpaţilor este neîntemeită.
Conform dispoziţiilor art. 81 C. pen., instanţa poate dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei aplicate persoanei fizice pe o anumită durată, dacă sunt îndeplinite următoarele condiţii: pedeapsa aplicată este închisoarea de cel mult 3 ani sau amendă; infractorul nu a mai fost condamnat anterior la pedeapsa închisorii mai mare de 6 luni, afară de cazul când condamnarea intră în vreunul din cazurile prevăzute de art. 38 C. pen.; se apreciază că scopul pedepsei poate fi atins chiar fără executarea acesteia.
Suspendarea condiţionată a executării pedepsei este o măsură de individualizare a reacţiei penale pe care o poate lua instanţa de judecată prin pronunţarea unei hotărâri de condamnare. Ea constă în suspendarea pe o anumită durată denumită termen de încercare, a executării pedepsei aplicate, cu obligaţia pentru cel condamnat de a avea o comportare corectă în tot acest timp, acordată şi în caz de concurs de infracţiuni dacă pedeapsa aplicată este închisoarea de cel mult 2 ani şi infractorul nu a mai fost condamnat anterior la pedeapsa închisorii mai mare de 6 luni, afară de cazul când condamnarea intră în vreunul din cazurile prevăzute de art. 38 C. pen., precum şi dacă se apreciază că scopul pedepsei poate fi atins chiar fără executarea acesteia.
Suspendarea condiţionată a executării pedepsei nu este un drept al persoanei condamnate, iar simpla îndeplinire a condiţiilor referitoare la cuantumul sancţiunii, nu conduce la aplicarea în mod obligatoriu a dispoziţiilor art. 81 C. pen.
Totodată, suspendarea condiţionată a executării pedepsei este o măsură bazată, pe încrederea în posibilităţile de îndreptare a infractorului fără executarea efectivă a pedepsei, aplicate şi supunerea lui la încercare în acest scop, prin această măsură se evită dezavantajele privaţiunii de libertate, respectiv scoaterea condamnatului din mediul familia şi social obişnuit.
Raportând cauzei aceste consideraţii teoretice, în acord cu prima instanţă, Înalta Curte apreciază că faţă de natura şi gravitatea faptelor, circumstanţele personale ale inculpaţilor, care nu sunt cunoscuţi cu antecedente penale, înainte de comiterea faptelor au avut o conduită de respect faţă de lege şi de regulile de convieţuire socială, pe parcursul desfăşurării procesului penal au avut o atitudine sinceră şi cooperantă, contribuind la soluţionarea cu celeritate a cauzei, fiecare dintre ei are un grad ridicat de instruire, ambii având studii superioare, şi-au îndeplinit cu conştiinciozitate şi profesionalism îndatoririle de lucrători de poliţie, aşa cum rezultă din caracterizările emise de instituţia la care şi-au desfăşurat activitatea, iar din punct de vedere social, aparţin unor familii organizate care le oferă tot sprijinul necesar îndreptării lor sociale şi morale.
Aşadar, se constată că în cauză sunt îndeplinite toate condiţiile instituite de lege cu privire la posibilitatea acordării inculpaţilor R.S. şi N.F.A. a beneficiului suspendării condiţionate a executării pedepsei, aceştia având posibilităţi reale şi efective de a conştientiza gravitatea faptelor comise, astfel că realizarea în mod eficient a scopului preventiv şi educativ al pedepsei şi obţinerea în mod real a reeducării şi reintegrării lor sociale, pot fi garantate şi fără executarea propriu-zisă a pedepselor, respectiv prin suspendarea condiţionată a executării lor, în conformitate cu prevederile art. 81 C. pen., aşa cum în mod corect a apreciat şi instanţa de fond.
Având în vedere toate aceste aspecte, valorificate în mod judicios de instanţa de instanţa de fond în procesul de cuantificare a sancţiunilor penale şi de alegere a modalităţii lor de executare, Înalta Curte apreciază că nu se impune, agravarea răspunderii penale a inculpaţilor R.S. şi N.F.A., aşa cum s-a solicitat în recursul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, D.N.A., sancţiunile penale aplicate fiind corect individualizate, cu luarea în considerare a tuturor criteriilor prevăzute de art. 72 alin. (1) C. pen., proporţionale atât cu gravitatea faptelor, cât şi cu circumstanţele personale ale inculpaţilor şi apte să asigure reeducarea acestora şi realizarea scopului preventiv-educativ prevăzut de art. 52 C. pen.
Aşa fiind, se constată că şi critica formulată de parchet cu privire la greşita modalitate de executare a pedepselor aplicată inculpaţilor este neîntemeiată şi urmează să fie respinsă.
Asupra retragerea recursului declarat de inculpatul R.S. împotriva sentinţei penale nr. 152 din 14 aprilie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală:
Potrivit art. 3854 alin. (2) combinat cu art. 369 C. proc. pen., până la închiderea dezbaterilor, la instanţa de recurs, oricare dintre părţi îşi poate retrage recursul declarat.
Aceleaşi texte prevăd că, retragerea trebuie făcută personal, iar când partea se află în stare de detenţie şi printr-o declaraţie atestată într-un proces-verbal, de către comandantul locului de deţinere.
Aşa fiind, având în vedere că inculpatul R.S., prezent în instanţă, în stare de arest, la termenul de judecată din 13 martie 2013, asistat de apărătorul său ales, şi-a manifestat voinţa de a-şi retrage recursul formulat, până la închiderea dezbaterilor, Înalta Curte constată că sunt îndeplinite cerinţele dispoziţiilor legale mai sus menţionate.
În raport de aceste considerente, constatând neîntemeiate criticile formulate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, D.N.A., în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul.
În conformitate cu dispoziţiile art. 3854 alin. (2) combinat cu art. 369 C. proc. pen., Înalta Curte va lua act de retragerea recursului declarat de inculpatul R.S. împotriva sentinţei penale nr. 152 din 14 aprilie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat R.S. va fi obligat la plata sumei de 250 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 RON, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu pentru intimatului inculpat N.F.A., până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 100 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, D.N.A. împotriva sentinţei penale nr. 152 din 14 aprilie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Ia act de retragerea recursului declarat de inculpatul R.S. împotriva aceleiaşi hotărâri.
Obligă recurentul inculpat R.S. la plata sumei de 250 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 RON, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu până la prezentarea apărătorului ales a intimatului inculpat N.F.A., în sumă de 100 ron, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 13 martie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2019/2012. Penal. Infracţiuni privind... | ICCJ. Decizia nr. 4231/2012. Penal → |
|---|
