ICCJ. Decizia nr. 43/2012. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 43/2012
Dosar nr. 2322/116/2011
Şedinţa publică din 16 ianuarie 2012
Asupra recursului penal de faţă, reţine următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 104 din data de 30 iunie 2011, pronunţată de Tribunalul Călăraşi în Dosarul nr. 2322/116/2011 s-a respins cererea de achitare formulată de inculpatul R.Ş., prin apărător, pentru infracţiunea prev. de art. 197 alin. (3) teza I C. pen., cu aplic. art. 37 lit. a) C. pen.
În baza art. 197 alin. (3) teza I C. pen., cu aplic. art. 37 lit. a) C. pen., a fost condamnat inculpatul R.Ş., domiciliat în com. Fundeni (sat Frunzăneşti), jud. Călăraşi, la 18 ani închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen.
În baza art. 61 alin. (1) C. pen., a fost revocat beneficiul liberării condiţionate pentru restul de pedeapsă de 853 de zile rămas neexecutat din pedeapsa de 5 ani şi 6 luni închisoare stabilită prin sentinţa penală nr. 718 din 03 iulie 2007 pronunţată de Judecătoria sectorului 3 Bucureşti, rămasă definitivă prin Decizia nr. 1424/2007 a Curţii de Apel Bucureşti şi a fost contopit acest rest cu pedeapsa aplicată în cauză, inculpatul având de executat pedeapsa de 18 ani închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lita teza a II-a şi b) C. pen.
În baza art. 71 C. pen., pe durata executării pedepsei, s-a interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen.
În baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen. a fost menţinută starea de arest a inculpatului R.Ş., iar potrivit art. 88 C. pen. s-a dedus din pedeapsă durata reţinerii şi arestării preventive, de la 03 ianuarie 2011 la zi.
S-a luat act că partea vătămată minoră I.M.G., prin reprezentanţi legali I.V. şi I.M. nu a formulat pretenţii civile în cauză.
În baza art. 191 C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la 6.200 lei, cheltuieli t& judiciare către stat, din care 400 lei, onorariile apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru inculpat la urmărire penală şi judecata în fond şi 200 lei, onorariul apărătorului din oficiu desemnat pentru partea vătămată I.M. urmau a fi avansate din fondul M.J.L.C.
Tribunalul a reţinut următoarea situaţie de fapt:
La data de 02 ianuarie 2011, orele 17,15, lucrători de poliţie ai Postului de Poliţie Fundeni au fost sesizaţi prin S.N.A.U. nr. 112, de către numitul R.I., cu privire la faptul că minora I.M.G., în vârstă de 14 ani, a fost victima unui viol.
Din declaraţiile martorilor audiaţi în cauză a rezultat că, în ziua respectivă, în jurul orelor 13,00, inculpatul R.Ş. a mers în vizită la verişoara sa, I.V. din com. Fundeni. Ajuns la destinaţie, inculpatul i-a spus verişoarei sale şi soţului acesteia, I.M., că doreş te să meargă în localitatea Plătăreşti pentru a o aduce acasă pe cumnata sa V.V., solicitându-le celor doi să o lase pe fiica lor, partea vătămată I.M., să-1 însoţească.
Inculpatul împreună cu partea vătămată minoră au plecat cu căruţa acestuia. în com. Plătăreşti, inculpatul a făcut mai multe vizite la cunoscuţi (P.M., C.I. M.I.) în timpul cărora a consumat diverse cantităţi de vin. Ulterior, aflând că cumnata sa plecase spre domiciliu, inculpatul împreună cu partea vătămată s-au întors spre casă.
Pe drum, fiind sub influenţa băuturilor alcoolice, inculpatul i-a făcut avansuri nepoatei sale, iar la un moment dat a ieşit cu căruţa de pe drumul judeţean, pornind pe câmp. Ajunşi într-o zonă izolată, inculpatul a bruscat-o pe partea vătămată, a dezbrăcat-o de pantaloni, a trântit-o la pământ şi a întreţinut un raport sexual intravaginal complet.
În acest timp, minora a reuşit să apeleze numărul de telefon al verişoarei sale A.M.A., care a auzit plânsul minorei şi rugăminţile acesteia de a fi ăsată să plece.
Martora A. a anunţat părinţii părţii vătămate care, împreună cu martorii audiaţi în cauză, au plecat să o caute pe partea vătămată, găsind astfel căruţa în care era inculpatul R.Ş. şi minora. Aceasta le-a relatat părinţilor săi cele întâmplate. Inculpatul a avut o poziţie constantă de nerecunoaştere a infracţiunii, fără a furniza o apărare credibilă şi pertinentă de natură a combate probele administrate în cauză.
S-a mai reţinut că din raportul de constatare medico-legală de examinare a persoanei din 07 ianuarie 2011 întocmit de S.M.L. Călăraşi, a rezultat că partea vătămată a prezentat deflorare recentă, putând data din data de 02 ianuarie 2011 - orele 16,00.
S-a mai constatat existenţa de leziuni de violenţă (lombar median - echimoză violacee de 3/3 cm şi faţă anterioară coapsă stângă 1/3 superioară) putând data de 02 ianuarie 2011, produse prin lovire cu corp dur, prezenţa spermatozoizilor în secreţia recoltată denotând consumarea unui raport sexual.
Din raportul de expertiză medico-legală - examen A.D.N. din 2011 al I.N.M.L. M.M. Bucureşti, a rezultat existenţa spermei la nivelul secreţiei vaginale recoltate şi a chilotului victimei, existenţa unui profil genetic mixt provenit din amestecul de material biologic de la minim două persoane, în care caracterele genetice ale victimei se regăsesc integral alături de caracterele genetice aparţinând suspectului R.Ş. şi existenţa unui profil genetic mixt provenit din amestecul de material biologic de la minim două persoane (în urmele biologice de pe chilotul suspectului) în care caracterele genetice ale suspectului R.Ş. se regăsesc integral alături de caracterele genetice aparţinând victimei I.M.G.
În raport de probatoriul administrat în cauză, tribunalul a apreciat ca fiind dovedită vinovăţia inculpatului, reţinând că proba ştiinţifică amintită anterior, coroborată cu depoziţiile martorilor (care-l indică pe inculpat ca fiind cel care a însoţit minora de la plecarea de acasă până la întâlnirea cu tatăl minorei şi martorul M.E.) îl indică pe inculpat ca autor al faptei, argumente care au stat la baza respingerii cererii de achitare pe temeiul prev. de art. 10 lit. a) C. proc. pen., formulată de apărare.
Constatând dovedită vinovăţia inculpatului, prima instanţă a dispus condamnarea acestuia la o pedeapsă privativă de libertate la a cărei individualizare judiciară au fost avute în vedere gradul de pericol social concret deosebit al faptei, circumstanţele reale în care a fost săvârşită fapta (faptul că inculpatul a profitat de încrederea părţii vătămate şi a părinţilor. acesteia, care i-au încredinţat-o pentru a-1 însoţi pe drum, nesocotirea legăturilor de rudenie^ comiterea faptei în zonă izolată, pe un câmp, unde partea vătămată nu putea găsi un ajutor pentru a scăpa), dar şi circumstanţele personale (inculpatul este recidivist postcondamnatoriu, săvârşind fapta în perioada în care beneficia de liberare condiţionată pentru restul de 853 zile rămas neexecutat din pedeapsa aplicată prin sentinţa penală nr. 718/2007 a Judecătoriei sectorului 3 Bucureşti; este rudă cu partea vătămată; a dovedit lipsă de sinceritate şi nu a contribuit la aflarea adevărului).
Totodată, în raport de starea de recidivă postcondamnatorie în care se afla inculpatul la momentul săvârşirii faptei, prima instanţă a făcut aplicarea dispoziţiilor art61 alin. (1) C. pen. cu privire la restul de pedeapsă de 853 zile închisoare rămas neexecutat din condamnarea anterioară,
Împotriva hotărârii primei instanţe a declarat apel inculpatul criticând-o pentru netemeinicie, sub aspectul mdividualizării judiciare a pedepsei principale şi solicitând reducerea cuantumului acesteia.
Prin Decizia penală nr. 241/ A din 8 august 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpat, menţinându-se starea de arest preventiv a inculpatului şi deducându-se prevenţia la zi.
În considerentele acestei hotărâri s-a reţinut că in mod corect Tribunalul a apreciat că în cauză s-a făcut dovada situaţiei de fapt expuse în actul de sesizare, din probele analizate exhaustiv în considerentele sentinţei rezultând indubitabil că, la data de 02 ianuarie 2011, prin violenţă şi ameninţare, inculpatul R.Ş. a întreţinut un raport sexual normal complet cu partea vătămată I.M.G., în vârstă de 14 ani, împotriva voinţei acesteia.
Totodată, s-a mai constatat că instanţa de fond a făcut o justă individualizare a pedepsei aplicate inculpatului, conform criteriilor prev. de art. 72 C. pen., ţinând seama de natura şi gravitatea deosebită a faptei, de împrejurările şi modalitatea în care a fost comisă, de traumele fizice şi psihice cauzate părţii vătămate, precum şi de circumstanţele personale ale inculpatului (recidivist).
Şi împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs inculpatul R.Ş., solicitând aplicarea dispoziţiilor art. 3201 C. proc. pen. şi reţinerea în favoarea sa a circumstanţelor atenuante prev. de art. 74 lit. b) şi c) C. pen., cu consecinţa reducerii corespunzătoare a pedepsei aplicate.
La termenul de dezbateri din 16 ianuarie 2012, Înalta Curte a luat act de manifestarea de voinţă a recurentului inculpat R.Ş., exprimată nemijlocit în faţa instanţei, în sensul că înţelege să invoce beneficiul art. 3201 C. proc. pen.
În raport de manifestarea de voinţă a inculpatului R.Ş., exprimată nemijlocit în faţa instanţei de recurs, examinând cauza prin prisma criticilor formulate şi cazurilor de casare invocate, dar şi din oficiu, potrivit art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că recursul este fondat pentru considerentele ce urmează:
Prima instanţă şi instanţa de apel, uzând de argumente factuale rezultate din probatoriul administrat şi argumente juridice pertinente, au reţinut o corectă situaţie de fapt, stabilind o încadrare juridică adecvată stării de fapt reţinute în acrul de inculpare şi dispoziţiilor legale care reglementează faptele deduse judecăţii.
În acest sens, confirmând valabilitatea reţinerilor factuale detaliat prezentate în considerentele prezentei hotărâri, reţineri care-şi găsesc fundamentarea în probatoriul administrat în cauză, deopotrivă amplu descris anterior, Înalta Curte reţine că fapta comisă de inculpatul R.Ş. a primit o corectă încadrare juridică astfel încât, având în vedere manifestarea de voinţă a inculpatului, exprimată de o manieră neechivocă în faţa instanţei de recurs, la termenul din 16 ianuarie 2012, în sensul că înţelege să se prevaleze de dispoziţiile art. 3201C. proc. pen., constatând îndeplinite condiţiile legale precitate, înalta Curte va da eficienţă dispoziţiilor legale menţionate urmând a reduce în mod adecvat pedeapsa aplicată inculpatului, în limitele stabilite de art. 3201 alin. (7) C. proc. pen.
Cu privire la aplicabilitatea dispoziţiilor art. 3201 C. proc. pen., contestată de acuzare, înalta Curte reţine următoarele.
Potrivit art. 3201 alin. (1) C. proc. pen., introdus prin art. 18 pct. 43 din Legea nr. 202/2010 (M. Of. nr. 714 din 26 octombrie 2010), până la începerea cercetării judecătoreşti inculpatul poate declara personal sau prin înscris autentic că recunoaşte faptele reţinute prin actul de sesizare a instanţei şi solicita ca judecata să se facă în baza probelor administrate în faza de urmărire penală.
Conform alin. (3) din art. 320 C. proc. pen.: "La termenul de judecată, instanţa întreabă pe inculpat dacă solicită ca judecata să aibă loc în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, pe care le cunoaşte şi le însuşeşte, procedează la audierea acestuia şi apoi acordă cuvântul procurorului şi celorlalte părţi"
În acest caz, instanţa va pronunţa condamnarea inculpatului, care beneficiază de reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege.
Raportat la speţa pendinte, Înalta Curte constată că, deşi cercetarea judecătorească a început după intrarea în vigoare a art. 3201 C. proc. pen., iar inculpatul R.Ş. nu s-a prevalat, până în recurs, de dispoziţiile legale precitate, în partida acestuia trebuie reţinut beneficiul dispoziţiilor art. 3201C. proc. pen. întrucât manifestarea sa de voinţă, exprimată de o manieră neechivocă în faţa instanţei de recurs, la termenul din 16 ianuarie 2012, vine să prezerve dreptul inculpatului statuat prin dispoziţia legală susmenţionată, prin raportare la lipsa de & diligentă a instanţei de fond şi de prim control judiciar care, conform dispoziţiilor alin. (3) al textului de lege invocat, aveau obligaţia să întrebe inculpatul dacă solicită ca judecata să aibă loc în baza probelor administrate în faza de urmărire penală.
În acest sens se constată că instituţia ce reglementează judecata în cazul recunoaşterii vinovăţiei, introdusă prin disp. art. 3201 C. proc. pen. în peisajul procesual penal, statuează cu exactitate cu privire la momentul la care inculpatul poate declara personal sau prin înscris autentic că recunoaşte săvârşirea faptelor reţinute în actul de sesizare al instanţei şi solicită ca judecata să se facă pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală, sens în care legiuitorul a statuat că această manifestare procesuală se poate produce până la începutul cercetării judecătoreşti.
Pe de altă parte, însă, nu se poate considera că instanţa de judecată nu ar avea vreo obligaţie de conduită procesuală în aplicarea instituţiei prevăzută de art. 3201C. proc. pen., atâta vreme cât disp. alin. (3) al acestui articol statuează că la termenul de judecată, instanţa întreabă inculpatul dacă solicită ca judecata să aibă loc pe baza probelor administrate la urmărirea penală.
O astfel de evaluare corespunde argumentelor de interpretare ale instanţei de contencios constituţional expuse în considerentele Deciziei nr. 1470/2011 în cuprinsul căreia s-a reţinut că acordul de recunoaştere a vinovăţiei are o dublă natură, de instituţie procesuală şi de drept material, norma de drept penal, respectiv dispoziţiile art. 320 alin. (7) C. proc. pen., regăsindu-se în corpul unei norme de procedură şi fiind condiţionată de îndeplinirea anumitor condiţii procedurale. Or, principiul aplicării legii penale mai favorabile are în primul rând rang constituţional şi în subsidiar rang legal, neputând fi primită teza potrivit căreia producerea efectului în materia dreptului penal este condiţionată de îndeplinirea cerinţelor de drept procesual, deoarece principiul aplicării imediate a legii procesual penale nu poate înfrânge principiul constituţional al aplicării legii penale mai favorabile, care are în vedere situaţia infracţiunilor comise sub legea veche şi judecate sub imperiul legii noi.
Prin urmare, în raport de argumentele anterior expuse, se reţine că concluziile acuzării în sensul să inculpatul R.Ş. nu poate beneficia de prevederile art. 3201 C. proc. pen. întrucât înainte de începerea cercetării judecătoreşti nu a declarat personal sau prin înscris autentic că recunoaşte în totalitate faptele reţinute în actul de sesizare a instanţei şi nu a solicitat judecata conform acestor dispoziţii, s-ar fi dovedit întemeiate în condiţiile în care însăşi prima instanţă ar fi îndeplinit cerinţele prevăzute de art. 3201 alin. (3) C. proc. pen.
Înalta Curte constată însă că nici instanţa de fond şi nici cea de prim control judiciar nu au prezentat inculpatului posibilitatea de a se prevala de prevederile art. 3201 C. proc. pen., fapt ce valorează cu o restrângere a drepturilor procesuale ale acestuia.
Faţă de aceste aspecte şi având în vedere poziţia procesuală a inculpatului care în faţa instanţei de recurs a declarat că doreşte să se prevaleze de dispoziţiile art. 3201 C. proc. pen., înalta Curte apreciază întemeiată solicitarea inculpatului R.Ş., ^urmând a proceda la reindividualizarea pedepsei aplicate acestuia, în limitele de pedeapsă care, calculate conform art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., se reduc de la 10 ani la 6,66 ani închisoare şi de la 25 ani la 16,66 ani închisoare.
În cadrul aceleiaşi evaluări, analizând solicitarea inculpatului de reducere a pedepsei ca urmare a reţinerii circumstanţelor atenuante prev. de art. 74 lit. b) şi c) C. pen., în raport de atitudinea postdelictuală adoptată de inculpat, constând în exprimarea regretului sincer faţă de fapta comisă, prezentarea de bună voie în faţa organelor de anchetă şi prezentarea la consilierul psihologic din penitenciar, înalta Curte constată că aceasta este neîntemeiată şi urmează să o respingă.
În acest sens, se reţine că art. 74 C. pen. reglementează o serie de împrejurări de fapt care, raportate cazului particular dedus judecăţii, pot dobândi prin aprecierea ^instanţei valenţe atenuante. Recunoaşterea unor date şi împrejurări ale realităţii ca circumstanţe atenuante nu este posibilă decât dacă circumstanţele avute în vedere de instanţă reduc în asemenea măsură gravitatea faptei în ansamblu sau îl caracterizează de o asemenea manieră pe inculpat, încât numai aplicarea unei pedepse sub minimul special prevăzut de lege pentru infracţiunea săvârşită în concret, satisface imperativul justei individualizări a pedepsei.
Or, raportat la contextul factual al speţei - profitând de încrederea părţii vătămate şi a părinţilor acesteia, care i-au încredinţat-o pentru a-l însoţi pe drum, la data de 02 ianuarie 2011, prin violenţă şi ameninţare, inculpatul R.Ş. a întreţinut un raport sexual normal complet cu partea vătămată I.M.G., în vârstă de 14 ani, împotriva voinţei acesteia - şi atitudinea procesuală oscilantă adoptată de inculpat pe parcursul procesului penal - ulterior sesizării organelor de cercetare penală, acesta nu şi-a recunoscut fapta, aceeaşi atitudine având şi ulterior administrării probelor ştiinţifice care îl incriminau în mod indubitabil - este evident că elementele de circumstanţiere privind comportamentul postdelictual al inculpatului, invocate de apărare, nu justifică reţinerea în favoarea acestuia a circumstanţelor atenuate prevăzute de art. 74 lit. b) şi c) C. pen.
Exprimarea regretului faţă de fapta comisă, prezentarea de bună voie în faţa organelor de anchetă şi la consilierul psihologic din penitenciar sunt elemente circumstanţiale care, prin natura lor, nu pot da conţinut circumstanţei atenuante prev. de art. 74 lit. b) C. pen., putând îmbrăca, cel mult, forma circumstanţei atenuante judiciare prevăzute de art. 74 lit. c) C. pen. Cum atitudinea inculpatului de recunoaştere a faptei, intervenită abia în recurs, este deja valorificată prin reţinerea beneficiului art. 3201 C. proc. pen. ( pentru argumentele prezentate anterior) şi în condiţiile în care prezentarea inculpatului în faţa organelor judiciare s-a produs ca urmare a surprinderii sale de către părinţii victimei, context în care, în pofida dovezilor clare de vinovăţie, inculpatul a negat însă săvârşirea faptei, Înalta Curte constată că în favoarea acestuia nu poate fi reţinută nici circumstanţa atenuantă prev. de art. 74 lit. c) C. pen.
În plus, atitudinea ulterioară săvârşirii faptei invocată de apărare ca temei al reţinerii de circumstanţe atenuante nu poate diminua gradul deosebit de pericol social al infracţiunii deduse judecăţii - care rezidă în circumstanţele reale în care a fost săvârşită fapta : inculpatul a profitat de încrederea părţii vătămate şi a părinţilor acesteia (care îi erau rude) care i-au încredinţat-o pentru a-l însoţi pe drum; nesocotirea legăturilor de rudenie; comiterea faptei îhtr-o zonă izolată, pe un câmp, unde partea vătămată nu putea găsi un ajutor pentru a scăpa - şi în urmările faptei asupra dezvoltării ulterioare a victimei,, dar nici periculozitatea inculpatului, dată fiind şi situaţia sa particulară, respectiv faptul că la momentul săvârşirii faptei se afla în cursul executării unei pedepse privative de libertate pentru care s-a dispus liberarea condiţionată.
Faţă de aceste aspecte, aplicând principiul proporţionalităţii pedepsei cu natura şi gradul de pericol al faptei săvârşite în raport de datele concrete ale speţei, atât strict factuale, cât şi cele personale ale inculpatului R.Ş., Înalta Curte apreciază că o pedeapsă de 15 ani închisoare, orientată spre maximul special obţinut ca urmare a diminuării limitelor de pedeapsă conform art. 3201alin. (7) C. proc. pen. este suficientă pentru atingerea scopului punitiv şi de reeducare al acesteia.
Aşa fiind, în temeiul art. 38515 pct. 2 lit. d) raportat la art. 3859pct. 14 C. proc. pen., Înalta Curte va admite recursul declarat de inculpatul R.Ş. împotriva Deciziei penale nr. 241/ A din 8 august 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.
Va casa decizia penală atacată şi, în parte, sentinţa penală nr. 104 din 30 iunie 2011 a Tribunalului Călăraşi, secţia penală, şi, rejudecând:
În baza art. 197 alin. (3) teza I C. pen. cu aplic.art. 37 lit. a) C. pen. şi art. 3201 C. proc. pen. va condamna inculpatul R.Ş. la pedeapsa de 15 ani închisoare şi 5 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev.de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen. pentru săvârşirea infracţiunii de viol.
Va menţine revocarea beneficiului liberării condiţionate pentru restul de pedeapsă rămas neexecutat de 853 zile din pedeapsa aplicată prin sentinţa penală nr. 718 din 3 iulie 2007 a Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti şi va contopi restul de pedeapsă rămas neexecutat cu pedeapsa aplicată în cauză, urmând ca inculpatul R.Ş. să execute pedeapsa de 15 ani închisoare şi 5 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev.de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen.
Va menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei.
Va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului durata prevenţiei de la 3 ianuarie 2011 la 16 ianuarie 2012.
În baza art. 192 alin. (3) C. proc. pen. cheltuielile judiciare ocazionate de judecarea prezentului recurs vor rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de inculpatul R.Ş. împotriva Deciziei penale nr. 241/ A din 8 august 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.
Casează decizia penală atacată şi, în parte, sentinţa penală nr. 104 din 30 iunie 2011 a Tribunalului Călăraşi, secţia penală, şi, rejudecând:
În baza art. 197 alin. (3) teza I C. pen. cu aplic.art. 37 lit. a) C. pen. şi art. 3201 C. proc. pen. condamnă inculpatul R.Ş. la pedeapsa de 15 ani închisoare şi 5 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev.de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen. pentru săvârşirea infracţiunii de viol.
Menţine revocarea beneficiului liberării condiţionate pentru restul de pedeapsă rămas neexecutat de 853 zile din pedeapsa aplicată prin sentinţa penală nr. 718 din 3 iulie 2007 a Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti şi contopeşte restul de pedeapsă rămas neexecutat cu pedeapsa aplicată în cauză, urmând ca inculpatul R.Ş. să execute pedeapsa de 15 ani închisoare şi 5 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev.de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen.
Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului durata prevenţiei de la 3 ianuarie 2011 a 16 ianuarie 2012.
Suma de 50 lei reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se suportă din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 16 ianuarie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4109/2012. Penal | ICCJ. Decizia nr. 45/2012. Penal → |
|---|
