ICCJ. Decizia nr. 4053/2012. Penal. Recunoaşterea hotărârilor penale sau a altor acte judiciare străine (Legea 302/2004). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 4053/2012
Dosar nr. 3050/2/2012
Şedinţa publică din 7 decembrie 2012
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa din Camera de Consiliu nr. 224/F din 30 mai 2012 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, a recunoscut sentinţa penală nr. 2/04 din 08 octombrie 2004 a Curţii cu Juri din Monza, modificată prin sentinţa penală nr. 26/07 din data de 03 iulie 2007 a Curţii a doua cu juri de Apel Milano, rămasă definitivă la data de 28 martie 2008, prin sentinţa Curţii de Casaţie de condamnare a persoanei transferabile T.G., la o pedeapsă de 24 ani închisoare aplicată pentru comiterea infracţiunilor prev. de art. 575, 576, 61 pct. 2, art. 628 C. pen. italian, în concurs şi graţiată parţial pe o durată de 3 ani, rămânând, în final de executat 21 de ani închisoare, fapte care au corespondenţă în prevederile C. pen. român, art. 174-176 alin. (1) lit. d) C. pen. şi art. 211 alin. (1), alin. (2) lit. b), alin. (21) lit. c) C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.
S-a dispus transferarea persoanei condamnate în vederea continuării executării pedepsei rămase de executat într-un penitenciar din România, luându-se act de acordul de voinţă exprimat de persoana transferabilă.
A fost computată perioada de reţinere, arest preventiv şi perioada executată din pedeapsa aplicată, de la 26 noiembrie 2003 la zi.
Pentru a hotărî astfel instanţa de fond a reţinut următoarele:
Prin adresa nr. 4207/2012 din 01 februarie 2012, Ministerul Justiţiei - Direcţia Drept Internaţional şi Cooperare Judiciară - Serviciul Cooperare Judiciară Internaţională în materie penală a transmis Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, potrivit prevederilor Legii nr. 302/2004 republicată, cererea formulată de Ministerul Justiţiei al Republicii Italiene prin care se solicită transferarea persoanei condamnate T.G., deţinut în Penitenciarul Padova din Republica Italiană, într-un penitenciar din România, în vederea continuării executării pedepsei de 24 de ani închisoare aplicată de către instanţele din statul solicitant.
Cererea formulată de autorităţile italiene a fost însoţită de documentele prevăzute de art. 6 pct. 2 din Convenţia europeană asupra transferării persoanelor condamnate Strasbourg 1983.
În urma verificărilor efectuate de Ministerul Administraţiei şi Internelor a rezultat că numitul T.G.
S-a constatat astfel că este îndeplinită condiţia prevăzută de art. 3 lit. a) din Convenţia de la Strasbourg şi art. 143 lit. a) din Legea nr. 302/2004 republicată.
Din înscrisurile şi documentele transmise de statul solicitant au mai rezultat următoarele:
- prin sentinţa penală nr. 2/04 din 08 octombrie 2004, Curtea cu Juri din Monza a condamnat pe numitul T.G. la pedeapsa cu detenţiunea pe viaţă pentru săvârşirea infracţiunilor de omor şi tâlhărie, aflate în concurs, prev. de art. 575, 576, 61 pct. 2 şi art. 628 C. pen. italian;
- prin sentinţa penală nr. 3/06 din data de 17 ianuarie 2006 pronunţată de Prima Curte cu Juri de apel Milano, a fost modificată în parte sentinţa Curţii cu juri din Monza împotriva numitului T.G., fiind redusă pedeapsa la 24 ani închisoare, în baza aceloraşi texte legale;
- prin sentinţa penală nr. 26/07 din data de 03 iulie 2007 a Curţii a doua cu juri de apel Milano, ca urmare a anulării, de către Curtea de Casaţie, în urma recursului procurorului general şi al apărării, a sentinţei primei Curţi cu Juri de apel din Milano, de la 17 ianuarie 2006, s-a modificat în parte sentinţa penală nr. 2/04 din 08 octombrie 2004 şi s-a aplicat celui în cauză o pedeapsă de 24 ani închisoare;
- această sentinţă penală a rămas definitivă la data de 28 martie 2008 prin sentinţa Curţii de Casaţie.
Din actele depuse la dosarul cauzei a rezultat că numitul T.G. are de executat în final 21 ani închisoare, deoarece prin ordonanţa din 14 octombrie 2008 a Curţii de Casaţie s-a graţiat pedeapsa de 24 ani închisoare pentru o durată de 3 ani închisoare.
Curtea a mai constatat îndeplinită şi condiţia prevăzută de art. 3 lit. b) din Convenţia europeană - Strasbourg 1983 şi de art. 143 lit. b) din Legea nr. 302/2004 republicată.
În privinţa situaţiei executării pedepsei, Curtea de Apel a reţinut că cel în cauză a fost arestat preventiv la data de 26 noiembrie 2003 şi că în afară de perioada de 3 ani menţionată anterior ca fiind graţiată, persoana condamnată mai beneficiază de un total de 540 zile de eliberare anticipată, dispuse prin ordinele de punere în libertate din 25 martie 2009 şi respectiv 09 decembrie 2009 emise de Biroul desemnat cu supravegherea din Padova, ceea ce face ca încetarea anticipată a executării pedepsei să aibă loc la data de 04 iunie 2023.
În consecinţă, este îndeplinită şi condiţia prevăzută de art. 3 lit. c) din Convenţia Europeană - Strasbourg 1983 şi art. 143 lit. c) din Legea nr. 143/2004 rep.
În fapt, prin sentinţa definitivă de condamnare s-a reţinut că la data de 22 iulie 2003, în localitatea Cologno Monzese, condamnatul T.G. a ucis-o în locuinţa sa, prin ştrangulare, pe numita T.M., însuşindu-şi ulterior suma de 4950 euro, un telefon mobil, un paşaport şi alte obiecte personale ale acesteia.
Infracţiunile astfel săvârşite au corespondent în legislaţia penală română, realizând conţinutul constitutiv al infracţiunilor de omor deosebit de grav, prev. de art. 174-176 alin. (1) lit. d) C. pen., pedepsită cu închisoarea de la 15 la 25 de ani şi tâlhărie prev. de art. 211 alin. (1), alin. (2) lit. b), alin. (21) lit. c) C. pen., pedepsită cu închisoarea de la 7 la 20 de ani, aflate în concurs real conform dispoziţiilor art. 33 lit. a) C. pen.
Aşa fiind, cerinţa dublei incriminări, prevăzută de art. 3 pct. 1 lit. c) din Convenţia europeană şi de art. 143 lit. e) din Legea nr. 302/2004 republicată este realizată.
În fine, conform procesului-verbal din data de 05 octombrie 2011, numitul T.G. a consimţit la transferarea sa într-un penitenciar din România [art. 143 lit. d) din Legea nr. 302/2004 rep.].
În consecinţă, instanţa de fond constatând îndeplinite în mod cumulativ cerinţele legale şi convenţionale, a admis cererea, a recunoscut hotărârea de condamnare la pedeapsa de 24 ani închisoare aplicată de autorităţile judiciare ale Republicii Italiene şi a dispus transferarea persoanei condamnate într-un penitenciar din România, în vederea continuării executării pedepsei, luându-se act de acordul exprimat în acest sens de condamnat.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, criticând hotărârea pentru motive de nelegalitate constând în omisiunea constatării graţierii parţiale precum şi omisiunea recunoaşterii pedepselor accesorii aplicate prin hotărârea de condamnare.
Examinând recursul prin prisma motivelor de casare invocate, cât şi din oficiu, potrivit dispoziţiilor art. 3856alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, constatând că recursul promovat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti este fondat, urmează a-l admite, pentru cele ce urmează:
Înalta Curte reţine că simpla recunoaştere a unei hotărâri judecătoreşti pronunţate de o instanţă străină nu conduce la transferul în vederea executării hotărârii, exact în condiţiile în care aceasta a fost pronunţată în străinătate, instanţa trebuind să analizeze ulterior, conform art. 159 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 modificată, dacă felul pedepsei aplicate sau durata acesteia este compatibilă cu legislaţia română, în caz contrar putând dispune adaptarea acestei pedepse la cea prevăzută de legea română pentru faptele care au atras condamnarea.
În acest sens se constată că prin sentinţa penală nr. 2/04 din data de 08 octombrie 2004 pronunţată de Curtea de Juri din Monza, modificată prin sentinţa penală nr. 26/07 din data de 03 iulie 2007 a Curţii a doua cu juri de Apel Milano, rămasă definitivă la data de 28 martie 2008, prin sentinţa Curţii de Casaţie, numitul T.G. a fost condamnat la pedeapsa închisorii de 24 ani din care perioada de 3 ani a fost graţiată, cu interzicerea permanentă a dreptului de a deţine o funcţie publică şi a interdicţiei legale pe timpul executării pedepsei.
Din relaţiile înaintate de către autorităţile italiene, rezultă că, în conformitate cu art. 20 C. pen. italian pedepsele accesorii urmează de drept asemeni efectelor condamnării, aceste pedepse influenţând „capacitatea juridică" a persoanelor condamnate. Astfel, o pedeapsă a închisorii de cel puţin 5 ani sau detenţiunea pe viaţă implică interdicţia permanentă a persoanei condamnate de a deţine funcţii publice (art. 29 C. pen. italian) precum şi dreptul de a vota sau de a fi ales şi orice alt drept politic, orice funcţie publică, oricare atribuţie care nu are caracter obligatoriu sau orice caracteristică referitoare la un funcţionar public însărcinat cu o funcţie publică, dreptul de a fi tutore sau curator, chiar şi pe perioadă temporară şi orice altă funcţie referitoare la tutelă sau curatelă, grade academice şi distincţii, titluri, decoraţii sau alte titluri onorifice, remuneraţii, pensii şi alocaţii plătite de către stat sau instituţii publice, orice privilegii referitoare la oricare servicii, grade, titluri, caracteristici, distincţii, decoraţii, precum şi capacitatea de a-şi asuma sau a dobândi orice drept, funcţie, caracteristică, grad, titlu, distincţie, decoraţie şi titlu onorific menţionat anterior.
Deşi instanţa a reţinut în mod corect că a fost sesizată în vederea recunoaşterii sentinţei penale nr. 2/04 din data de 08 octombrie 2004 pronunţată de Curtea de Juri din Monza, modificată prin sentinţa penală nr. 26/07 din data de 03 iulie 2007 a Curţii a doua cu juri de Apel Milano, rămasă definitivă la data de 28 martie 2008, prin sentinţa Curţii de Casaţie şi punerii în executare a acesteia în conformitate cu dispoziţiile art. 158 din Legea nr. 302/2004 modificată, Curtea de Apel Bucureşti nu a dat eficienţă dispoziţiilor art. 159 din Legea nr. 302/2004, cu privire la pedepsele accesorii dar şi cu privire la durata pedepsei principale de executat.
Prin hotărârea străină de condamnare numitului T.G. i s-au aplicat pedepsele accesorii constând în interzicerea permanentă a dreptului de a deţine o funcţie publică şi a interdicţiei legale pe timpul executării pedepsei, corespondentă acestora în C. pen. român, fiind pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) şi lit. b) C. pen.
Referitor la durata pedepsei de executat instanţa reţine că potrivit dispoziţiilor art. 137 alin. (4) din Legea nr. 302/2004 graţierea poate fi acordată atât de statul român cât şi de cel străin, iar în cadrul procedurii speciale a recunoaşterii hotărârii şi transferului persoanei condamnate acest beneficiu acordat de unul dintre state trebuie constatat potrivit dispoziţiilor art. 137 alin. (5) din Legea nr. 302/2004, efectul fiind conform art. 120 C. pen. român înlăturarea în tot sau în parte a executării pedepsei sau comutarea în alta mai uşoară.
Din analiza actelor dosarului se constată că statul italian, ca stat de condamnare, a graţiat, prin ordonanţa din 14 octombrie 2008 a Curţii de Casaţie, o perioadă de 3 ani din pedeapsa de 24 ani stabilită prin sentinţa penală nr. 26/07 din data de 03 iulie 2007 a Curţii a doua cu juri de apel Milano.
Ca urmare, potrivit textului de lege evocat şi hotărârii statului italian trebuia constatată graţiată această durată.
Ca atare, reţinând incidenţa dispoziţiilor art. 3859 pct. 172 C. proc. pen., Înalta Curte, în temeiul art. 385 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., va admite recursul Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, va casa în parte sentinţa penală recurată şi, rejudecând, va dispune recunoaşterea sentinţei penale nr. 2/04 din data de 08 octombrie 2004 pronunţată de Curtea de Juri din Monza, modificată prin sentinţa penală nr. 26/07 din data de 03 iulie 2007 a Curţii a doua cu juri de Apei Milano, rămasă definitivă la data de 28 martie 2008, prin sentinţa Curţii de Casaţie de condamnare la o pedeapsă de 24 ani închisoare şi pedepsele accesorii: interdicţia pe viaţă de a deţine funcţii publice şi interdicţia drepturilor pe durata executării pedepsei aplicate pentru comiterea infracţiunilor prev. de art. 575, 576, 61 pct. 2, art. 628 C. pen. italian.
Va constata graţiată parţial pedeapsa pe o durată de 3 ani, urmând ca, condamnatul persoană transferabilă să execute 21 de ani închisoare.
În baza art. 159 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 va adapta pedepsele accesorii aplicate condamnatului persoană transferabilă T.G. la pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 71, art. 64 lit. a) şi lit. b) C. pen. pe durata pedepsei principale.
Va dispune transferarea condamnatului persoană transferabilă T.G. într-un penitenciar din România, în vederea continuării executării pedepsei de 21 ani închisoare şi a pedepsei accesorii a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 71, art. 64 lit. a) şi lit. b) C. pen.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (3) C. proc. pen.,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti împotriva sentinţei penale nr. 224/F din 30 mai 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, privind pe intimatul condamnat persoană transferabilă T.G.
Casează în parte sentinţa recurată şi, rejudecând:
Dispune recunoaşterea sentinţei penale nr. 2/04 din data de 08 octombrie 2004 pronunţată de Curtea de Juri din Monza, modificată prin sentinţa penală nr. 26/07 din data de 03 iulie 2007 a Curţii a doua cu juri de Apel Milano, rămasă definitivă la data de 28 martie 2008, prin sentinţa Curţii de Casaţie de condamnare la o pedeapsă de 24 ani închisoare şi pedepsele accesorii: interdicţia pe viaţă de a deţine funcţii publice şi interdicţia drepturilor pe durata executării pedepsei aplicate pentru comiterea infracţiunilor prev. de art. 575, 576, 61 pct. 2, art. 628 C. pen. italian.
Constată graţiată parţial pedeapsa pe o durată de 3 ani, urmând ca condamnatul persoană transferabilă să execute 21 de ani închisoare. În baza art. 159 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 adaptează pedepsele accesorii aplicate condamnatului persoană transferabilă T.G. la pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 71, art. 64 lit. a) şi lit. b) C. pen. pe durata pedepsei principale.
Dispune transferarea condamnatului persoană transferabilă T.G. într-un penitenciar din România, în vederea continuării executării pedepsei de 21 ani închisoare şi a pedepsei accesorii a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 71, art. 64 lit. a) şi lit. b) C. pen.
Onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu a intimatului condamnat persoană transferabilă, în sumă de 320 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Celelalte cheltuieli judiciare rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 07 decembrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4046/2012. Penal. înşelăciunea (art. 215... | ICCJ. Decizia nr. 4082/2012. Penal. înşelăciunea (art. 215... → |
|---|
