ICCJ. Decizia nr. 4215/2012. Penal. înlocuirea măsurii preventive (art. 139 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 4215/2012
Dosar nr. 7937/1/2012
Şedinţa publică din 19 decembrie 2012
Asupra recursului de faţă
În baza actelor şi lucrărilor dosarului constată următoarele:
Prin Încheierea din 5 decembrie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie, pronunţată în Dosarul nr. 703/44/2011, au fost respinse cererile formulate de inculpaţii B.S., B.I., R.V. şi V.A., de revocare a măsurii arestării preventive.
În baza art. 3002raportat la art. 160b alin. (1) C. proc. pen. şi art. 139 alin. (1) C. proc. pen., au fost admise cererile formulate de inculpaţii B.S., B.I., M.J., P.D., P.Ş.C., R.V. şi V.A., de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura preventivă prevăzută de art. 145 C. proc. pen. a obligării de a nu părăsi localitatea în care locuiesc, respectiv:
- mun. Galaţi pentru inculpaţii B.S., B.I., P.D., P.Ş.C. şi V.A.,
- comuna Independenţa, judeţ Galaţi, pentru inculpatul M.J.,
- comuna Brăhăşeşti, sat Toflea, judeţ Galaţi, pentru inculpatul R.V.
În baza art. 145 alin. (11), (12) C. proc. pen., a fost impusă inculpaţilor B.S., B.I., M.J., P.D., P.Ş.C., R.V. şi V.A. respectarea obligaţiilor prevăzute de art. 145 alin. (11) lit. a), b), c) şi d) C. proc. pen. şi art. 145 alin. (12) lit. c) C. proc. pen., respectiv:
a) să se prezinte la instanţa de judecată, ori de câte ori este chemat;
b) să se prezinte la organul de poliţie desemnat cu supravegherea, respectiv I.P.J. Galaţi;
c) să nu îşi schimbe locuinţa fără încuviinţarea instanţei de judecată;
d) să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte nicio categorie de arme;
e) să nu comunice direct sau indirect cu reprezentanţii părţilor vătămate, ceilalţi inculpaţi şi martorii din cauză.
În baza art. 145 alin. (3) C. proc. pen., a fost atrasă atenţia inculpaţilor B.S., B.I., M.J., P.D., P.Ş.C., R.V. şi V.A. că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a obligaţiilor impuse, se va lua măsura arestării preventive.
S-a dispus punerea în libertate a inculpaţilor B.S., B.I., M.J., P.D., P.Ş.C., R.V. şi V.A. la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri, dacă nu sunt reţinuţi sau arestaţi în alte cauze.
Astfel, Curtea a apreciat, cu privire la cazul prevăzut de art. 148 lit. f) C. proc. pen., că, la acest moment procesual, una din condiţiile cumulative prevăzute de acest text de lege s-a schimbat, respectiv aceea potrivit căreia lăsarea în libertate a inculpaţilor B.S., B.I., P.D., P.Ş.C., R.V. şi V.A. ar mai prezenta pericol pentru ordinea publică.
Analizând oportunitatea menţinerii arestului inculpatului prin prisma exigenţelor Curţii Europene a Drepturilor Omului (cauzele Scundeanu şi Jiga din februarie - martie 2010), Curtea a constatat că referirea la pericolul pentru ordinea publică este invocată în cauza de faţă de o manieră abstractă, prin urmare că nu se bazează pe probe, iar prezumţiile şi presupunerile nu sunt rezonabile.
La dosar nu există probe care să indice magnitudinea pericolului real pentru ordinea publică pe care l-ar prezenta în prezent lăsarea celor 7 inculpaţi în libertate, raportat şi la faptul că din momentul săvârşirii faptelor reţinute în sarcina acestora a trecut o perioadă mare de timp de aproximativ 3 ani şi 8 luni.
Instanţa de control judiciar a reţinut totodată faptul că, conform jurisprudenţei, Curtea a dezvoltat 4 motive în baza cărora arestarea preventivă este considerată ca justificată:
- pericolul de fugă din partea acuzatului (Stögmuller c. Autriche, arret du 10 novembre 1969, série A no 9, § 15);
- riscul ca acuzatul, odată pus în libertate, să împiedice buna administrare a justiţiei (Wemhoff c. Allemagne, 27 juin 1968, § 14, série A no 7);
- ori să comită noi infracţiuni (Matzenetter c. Autriche, arret du 10 novembre 1969, série A no 10, § 9);
- existenţa unui pericol pentru ordinea publică (Letellier c. France, 26 juin 1991, § 51, série A no 207 et Hendriks c. Pays-Bas (déc), no 43701/04, 5 juillet 2007).
Continuarea detenţiei aşadar poate fi justificată dacă din anumite elemente concrete rezultă că trebuie acordată prioritate protejării ordinii publice, libertatea individuală trecând în subsidiar (Smirnova c. Russie, nos 46133/99 et 48183/99, § 61, CEDH 2003 IX (extraits)).
A raţiona în sensul că punerea în primejdie a colectivităţii prin lăsarea în libertate a inculpaţilor B.S., B.I., P.D., P.Ş.C., R.V. şi V.A., în condiţiile descrise mai sus, sau rezonanţa faptei în colectivitate pot fi deduse exclusiv din împrejurările în care s-a comis fapta, natura şi gravitatea acesteia şi că nu sunt necesare probe certe aflate la dosarul cauzei, ar însemna ca instanţa să se pronunţe cu neobservarea condiţiilor expres stabilite prin textul de lege menţionat, ceea ce este inadmisibil faţă de libertatea persoanei prezumate nevinovată.
Faţă de aspectele expuse mai sus, Curtea a constatat că în prezenta cauză a trecut o perioadă de aproximativ 3 ani şi 8 luni de la momentul săvârşirii faptelor, şi o perioadă de aproximativ 3 ani şi 6 luni de la arestarea inculpaţilor, iar conduita ulterioară a inculpaţilor nu este de natură a demonstra un pericol public.
Respectând exigenţele Curţii Europene a Drepturilor Omului, Curtea a reţinut că nu se mai impune menţinerea arestării preventive a inculpaţilor B.S., B.I., P.D., P.Ş.C., R.V. şi V.A., atât din perspectiva inexistenţei unei stări de pericol pentru ordinea publică, cât şi prin raportare la stadiul procedurii.
Prin urmare, ţinând seama de exigenţele Curţii Europene a Drepturilor Omului, Curtea a constatat că se impune luarea unei măsuri alternative prevăzute de lege, neprivativă de libertate, deoarece conduita nonviolentă a inculpaţilor B.S., B.I., P.D., P.Ş.C., R.V. şi V.A. pe care aceştia înţeleg să o adopte în societate nu prezintă pericol imediat, prin urmare nefiind justificată necesitatea protejării ordinii publice.
Împotriva acestei încheieri de şedinţă a declarat, în termen legal, recurs, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Constanţa, dosarul fiind înregistrat pe rolul secţiei penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 13 decembrie 2012, sub numărul 7937/1/2012.
Concluziile reprezentantului Ministerului Public, ale apărătorilor intimaţilor-inculpaţi, precum şi ultimul cuvânt al fiecărui inculpat au fost consemnate în partea introductivă a prezentei decizii.
Examinând recursul declarat, prin prisma dispoziţiilor prevăzute de art. 3856 C. proc. pen., Înalta Curte constată că acesta este fondat, pentru considerentele ce se vor arăta:
Subliniind funcţionalitatea măsurilor preventive, art. 136 C. proc. pen. arată că acestea se iau pentru a se asigura buna desfăşurare a procesului penal ori pentru a se împiedica sustragerea învinuitului sau inculpatului de la urmărirea penală ori de la judecarea cauzei.
Din perspectiva Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, în art. 5 parag. 3 se arată că orice persoană arestată sau deţinută, în condiţiile prevăzute de parag. 1 lit. c) din prezentul articol, are dreptul de a fi judecată într-un termen rezonabil sau eliberată în cursul procedurii.
Punerea în libertate poate fi subordonată unei garanţii care să asigure prezentarea persoanei în cauză la audiere, totuşi de la această regulă generală sunt înscrise şi excepţii. În art. 5 parag. 1 lit. c) din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, ratificată prin Legea nr. 30/1994, se prevede că "se exceptează de la dreptul de a nu putea fi lipsit de libertate şi cel care a fost arestat sau reţinut în vederea aducerii sale în faţa autorităţii judiciare competente sau când existau motive verosimile de a bănui că a săvârşit o infracţiune ori când există motive temeinice de a se crede în necesitatea de a-l împiedica să săvârşească o infracţiune sau să fugă după săvârşirea acesteia".
Jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului a statuat că la menţinerea unei persoane în detenţie, instanţele de judecată trebuie să se raporteze atât la gravitatea faptei pentru care persoanele sunt cercetate, cât şi la alte circumstanţe, în special cu privire la caracterul persoanei în cauză, la moralitatea sa, domiciliul său, profesia, resursele materiale, legăturile cu familia (cauza N. c. Austriei, Hotărârea din 27 iunie 1968).
În ceea ce priveşte temeinicia cererilor formulate de inculpaţi, de înlocuire a măsurii arestării preventive cu o altă măsură preventivă, Curtea constată următoarele: inculpaţii B.S., B.I., P.D., P.Ş.C., R.V. şi V.A. sunt cercetaţi pentru săvârşirea infracţiunii de constituire, aderare şi respectiv sprijinire la un grup infracţional organizat, prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, şi de înşelăciune, prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3), (4) şi (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., constând în aceea că:
- au aderat la un grup infracţional organizat constituit de către inculpaţii P.D., P.Ş.C., B.I., T.A., G.O., S.D. şi M.A., în scopul de a obţine importante beneficii materiale prin comiterea de înşelăciuni prin emiterea de file cec în numele societăţii controlate de membrii grupului infracţional - SC O.C. SRL Galaţi, prin acţiuni repetate desfăşurate în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale,
- au ajutat ceilalţi membri ai grupului la inducerea în eroare a unui număr de 23 părţi vătămate: SC D.C. SRL Bucureşti, SC L.I.E. SRL Bucureşti, SC Z.C. SRL Brăila, SC U. SRL Lunca de Jos (jud. Harghita), SC P. România SRL Arad, SC B.C. SRL Aleşd (judeţul Bihor), SC M.S.T. SRL Galaţi, SC F.C.I. SRL Galaţi, SC F.D. SRL Constanţa, SC F.S. SRL Medgidia, SC B.P. SRL Făurei (Brăila), SC T.G.I. SRL Cluj-Napoca, SC D. SRL Câmpina, SC G.P. SRL Otopeni, SC C.N. SRL Piteşti, SC I.V.V.C. SRL Bucureşti, SC E. SRL Târgu Mureş, SC H. SRL Diosod Sălaj, SC G.G. SRL Turda (Cluj), SC S. SA Dej (judeţul Cluj), SC O. SRL Bucureşti, SC V.M.T. SRL Hidişel şi SC B. SRL Roman, cu ocazia încheierii şi derulării unor convenţii comerciale, inclusiv prin folosirea de nume şi calităţi false şi prin emiterea de file cec fără acoperire, în scopul obţinerii de foloase materiale injuste, membrii grupului infracţional cauzând un prejudiciu în valoare totală de 1.698.688,17 RON, infracţiuni care au impact social deosebit asupra valorilor şi relaţiilor sociale, ce formează conceptul de ordine publică.
Punerea în libertate a inculpaţilor B.S., B.I., P.D., P.Ş.C., R.V. şi V.A., mărginindu-se la analiza perioadei de timp scurse de la data luării măsurii arestării preventive, fără a avea în vedere complexitatea cauzei, numărul mare de inculpaţi, de părţi vătămate ignoră celelalte criterii enumerate în textul de lege, în raport de care trebuie apreciat termenul rezonabil al judecării cauzei.
Este adevărat că libertatea individuală trebuie să fie protejată, dar acest fapt nu trebuie să stânjenească autorităţile în eforturile lor de a administra probe şi în desfăşurarea procesului penal.
În cauză, Înalta Curte, procedând la efectuarea verificărilor dispuse de legea procesual-penală, constată că temeiurile de fapt şi de drept care au stat la baza luării măsurii arestării preventive subzistă, confirmând în continuare privarea de libertate a inculpaţilor B.S., B.I., P.D., P.Ş.C., R.V. şi V.A., respectiv infracţiunile deduse judecăţii sunt sancţionate cu pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani şi există probe certe că lăsarea acestora în libertate prezintă pericol pentru ordinea publică.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat prin jurisprudenţa sa că persistenţa motivelor plauzibile de a bănui că persoana privată de libertate ar fi comis o infracţiune, după o anumită perioadă nu mai este suficientă, autorităţile trebuind să analizeze situaţia personală a acuzatului mai în detaliu şi să găsească motive specifice pentru menţinerea sa în detenţie (cauza Khudoyorov c. Rusiei).
Pe această linie, Curtea a dezvoltat 4 motive acceptabile pentru a se refuza eliberarea: riscul ca acuzatul să nu se prezinte la proces; riscul ca, în cazul eliberării, acuzatul să împiedice desfăşurarea procesului sau să comită alte infracţiuni; riscul să tulbure ordinea publică.
În privinţa primului aspect - riscul de a nu se prezenta la proces - în prezenta cauză, se constată a fi minim, deoarece în cazul înlocuirii măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea de domiciliu, legea instituie anumite obligaţii în sarcina inculpatului, a căror nerespectare atrage revocarea liberării şi arestarea din nou a acestuia.
Pentru următoarele două riscuri, prevăzute de altfel şi de legislaţia naţională - riscul de a împiedica desfăşurarea procesului sau de a comite alte infracţiuni, actele dosarului nu evidenţiază date din care să rezulte necesitatea împiedicării inculpaţilor de a săvârşi alte infracţiuni sau că aceştia vor încerca să zădărnicească aflarea adevărului, prin influenţarea unor părţi, martori sau experţi, alterarea sau distrugerea mijloacelor de probă.
În ceea ce priveşte riscul de tulburare a ordinii publice, în chiar accepţiunea instanţei europene (prin gravitatea lor şi prin reacţia publicului la săvârşirea lor, anumite infracţiuni pot suscita o tulburare socială, de natură a justifica o detenţie provizorie, cel puţin o perioadă de timp) - instanţa apreciază că acesta se regăseşte în cauză, pentru următoarele considerente:
S-a apreciat la momentul arestării că pericolul pentru ordinea publică a lăsării în libertate a inculpaţilor este unul real, derivând din natura faptei şi gravitatea deosebită a acesteia, rezonanţa socială negativă a unei astfel de manifestări infracţionale, respectiv a unei eventuale lipse de reacţie a autorităţilor judiciare relativ la fenomenul corupţiei.
În cauză, o astfel de tulburare a ordinii publice, cel puţin la acest moment al procedurii derulate împotriva inculpaţilor - este încă de actualitate, neputându-se susţine că dimensiunile acestei tulburări s-ar fi redus, s-ar fi diminuat, aşa încât nu se poate ridica nici problema depăşirii unui termen rezonabil de detenţie.
Această tulburare este, deci, încă evidentă şi certă, iar fapta care a putut genera o astfel de reacţie publică aşteaptă o reacţie promptă şi fermă din partea organelor abilitate, cu atât mai mult cu cât incriminarea faptei în discuţie vizează ocrotirea unor relaţii sociale deosebit de importante.
În ce priveşte perioada de timp scursă de la data arestării inculpaţilor B.S., B.I., P.D., P.Ş.C., R.V. şi V.A., Înalta Curte consideră că aceasta nu poate fi apreciată ca fiind nerezonabilă şi nici că menţinerea în continuare în detenţie a inculpaţilor ar echivala cu executarea anticipată a eventualei pedepse la care aceştia ar putea fi condamnaţi, raportat la complexitatea cauzei deduse judecăţii. Argumentele mai sus expuse sunt de natură să ducă la convingerea instanţei că, la acest moment procesual, nu este oportună revocarea măsurii arestării preventive a inculpaţilor şi luarea faţă de aceştia a unei măsuri preventive mai puţin intruzive, aşa cum s-a solicitat.
Condiţia existenţei pericolului social concret pentru ordinea publică este îndeplinită, având în vedere infracţiunile pentru care inculpaţii B.S., B.I., P.D., P.Ş.C., R.V. şi V.A. sunt cercetaţi, gravitatea faptelor, împrejurările concrete în care se reţine în actul de inculpare că s-ar fi acţionat, rezonanţa socială negativă şi valorile sociale însemnate lezate, sentimentul de indignare, frustrare, care s-ar putea crea în rândul colectivităţii prin cercetarea acestora în stare de libertate pentru astfel de fapte, la un interval de timp relativ scurt de la comiterea acestora.
În acest context, Înalta Curte apreciază că lăsarea în libertate a acestora ar crea o stare de nelinişte şi neîncredere în rândul membrilor societăţii, sporindu-se nejustificat gradul de insecuritate socială la nivel local (Letellier vs. Franţa).
Înalta Curte reţine de asemenea că durata excesivă a detenţiei preventive nu poate fi considerată a fi împlinită, deoarece cauza are un caracter complex şi necesită continuarea administrării de probe, elemente care impun la acest moment procesual privarea de libertate a inculpaţilor B.S., B.I., P.D., P.Ş.C., R.V. şi V.A.
Având în vedere cele învederate, Înalta Curte consideră că nu au dispărut temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive, că aceasta este pe deplin justificată în raport cu dispoziţiile evocate coroborate cu cele ale art. 5 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale.
În speţă, Înalta Curte constată că pericolul concret pentru ordinea publică pe care-l reprezintă inculpaţii B.S., B.I., P.D., P.Ş.C., R.V. şi V.A. este actual şi persistent, temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive subzistând, iar lăsarea în libertate a acestora prezintă pericol pentru ordinea publică.
Faţă de considerentele arătate, constatând criticile formulate de parchet fondate, Înalta Curte urmează a admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, va casa în totalitate încheierea recurată şi în rejudecare va respinge cererile formulate de inculpaţii B.S., B.I., M.J., P.D., P.Ş.C., R.V. şi V.A. de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea de domiciliu.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Constanţa împotriva Încheierii din 5 decembrie 2012, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie, pronunţată în Dosarul nr. 703/44/2011, privind pe intimaţii-inculpaţi B.S., B.I., M.J., P.D., P.Ş.C., R.V. şi V.A.
Casează în totalitate încheierea recurată şi, rejudecând:
Respinge cererile formulate de inculpaţii B.S., B.I., M.J., P.D., P.Ş.C., R.V. şi V.A. de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea de domiciliu.
Menţine starea de arest a inculpaţilor B.S., B.I., M.J., P.D., P.Ş.C., R.V. şi V.A.
Onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales pentru intimaţii-inculpaţi M.J. şi P.D., în sumă de câte 25 RON, se va suporta din fondul Ministerului Justiţiei.
Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimaţii-inculpaţi B.S., B.I., P.Ş.C., R.V. şi V.A., în sumă de câte 100 RON, se va suporta din fondul Ministerului Justiţiei.
Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluţionarea recursului declarat de parchet rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi, 19 decembrie 2012.
Procesat de GGC - AZ
| ← ICCJ. Decizia nr. 4165/2012. Penal | ICCJ. Decizia nr. 50/2012. Penal → |
|---|
