ICCJ. Decizia nr. 644/2012. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 644/2012
Dosar nr.10630/2/2011
Şedinţa publică din 5 martie 2012
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Prin sentinţa penală nr. 73 din data de 16 februarie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia II-a penală, s-au admis cererile conexate în dosarul nr. 10630/2/2011 formulate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti la solicitarea autorităţilor judiciare germane privind punerea în executare a mandatelor europene de arestare emise pe numele persoanei solicitate D.C.
S-a dispus, în baza art. 107 coroborat cu art. 114 alin. (4) din Legea nr. 302/2004 modificată, republicată, punerea în executare a mandatelor europene de arestare emise la 16 august 2011 şi, respectiv, la 15 august 2011 de autorităţile judiciare din Republica Federală Germania - Procuratura Berlin 119, privindu-l pe D.C., condamnat definitiv prin hotărârile Tribunalului de primă instanţă Tiergarten pentru comiterea infracţiunilor de complicitate la vătămare corporală gravă şi respectiv de furt deosebit de grav, la pedepse de câte 8 luni închisoare.
S-a constatat că persoana solicitată a fost condamnată definitiv de Tribunalul de primă instanţă Tiergarten în dosarul (255 DS) 3034 PLs 16061/09 (241/09) la 22 decembrie 2009 pentru infracţiunea comisă la 30 noiembrie 2009, prevăzută de art. 223, 224, 25 alin. (2) StGB la 8 luni închisoare cu suspendarea executării acesteia în condiţiile art. 56 alin. (1) StGB, suspendare revocată de aceeaşi instanţă prin Decizia din 26 ianuarie 2011 dată în dosarul nr. (255 DS) 3034 PLs 16061/09 (241/09).
Persoana solicitată a fost arestată preventiv în acest dosar la 30 noiembrie 2009 şi a executat 23 de zile din pedeapsa de 8 luni închisoare.
S-a mai constatat că persoana solicitată D.C. a fost condamnată de Tribunalul de primă instanţă Tiergarten în dosarul nr. (265 De) 1 JU Ja 1682/10 (164/10) la 15 octombrie 2010 pentru infracţiunea comisă la 27 septembrie 2010 prevăzută de art. 242, 243 alin. (1) Nr. StGB la 8 luni închisoare cu executare, hotărâre rămasă definitivă la 23 octombrie 2010.
S-a constatat că persoana solicitată a fost arestată preventiv în prezenta cauză la data de 27 septembrie 2010 şi a executat 19 zile din pedeapsa de 8 luni închisoare aplicată.
S-a luat act că persoana solicitată nu a consimţit la predare, conform art. 103 alin. (7) din Legea nr. 302/2004 republicată.
S-a dispus, în baza art. 111 şi 115 din Legea nr. 302/2004 republicată, predarea persoanei solicitate către autorităţile judiciare germane cu condiţia respectării regulii specialităţii.
S-a constatat că persoana solicitată a fost reţinută şi arestată de la 13 decembrie 2011 la 12 ianuarie 2012 inclusiv, în baza mandatului de arestare din 14 decembrie 2011 emis de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală în dosarul nr. 10630/2/2011.
S-a constatat că persoana solicitată se află sub puterea mandatului de arestare emis la 20 decembrie 2011 în dosarul nr. 10843/2/2011 de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, conexat la dosarul nr. 10630/2/2011 al Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.
S-a menţinut starea de arest a persoanei solicitate D.C. dispuse prin mandatul de arestare din 20 decembrie 2011 în vederea predării către autorităţile judiciare germane, de la 16 februarie 2011 la 16 martie 2012, inclusiv.
Pentru a hotărî în acest sens, instanţa de fond a reţinut că, la 14 decembrie 2011, s-a înregistrat pe rol solicitarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, formulată în temeiul art. 102 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 republicată, de punere în executare a mandatului european de arestare emis de autorităţile judiciare germane, faţă de persoana solicitată D.C., cu privire la care s-a cerut luarea măsurii arestării pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la vătămare corporală gravă.
Persoana solicitată a fost reţinută prin Ordonanţa nr. 97 din 14 decembrie 2011 pentru 24 de ore, în data de 13 decembrie 2011.
La dosarul cauzei s-au depus: procesul-verbal din 14 decembrie 2011 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, documentul prin care autorităţile judiciare române au fost informate cu privire la semnalarea introdusă în sistemul informatic Schengen cu privire la persoana solicitată, procesul-verbal de depistare al acesteia şi alte înscrisuri.
Din documentele susmenţionate, a rezultat că numitul D.C. a fost judecat de către Tribunalul de primă instanţă Tiergarten pentru comiterea infracţiunii de complicitate la vătămare corporală gravă din data de 30 noiembrie 2009, prevăzută de art. 223, 224 şi 25 alin. (2) StGB C. pen. german, care îşi găseşte similaritatea în dispoziţiile Codului penal român şi condamnat la o pedeapsă de 8 luni închisoare, cu suspendarea executării acesteia pe o durată de 2 ani.
Actele dosarului atestă îndeplinirea dispoziţiilor art. 99 şi urm. din Legea nr. 302/2004 republicată, privind respectarea procedurii prealabile şi reţinerea persoanei solicitate în condiţiile legii.
Sesizată, instanţa de fond a procedat la identificarea persoanei solicitate, i-a adus la cunoştinţă obiectul sesizării instanţei conform art. 102 şi urm. din Legea nr. 302/2004, republicată. Aceasta a fost audiată şi, în baza art. 90 alin. (2) combinat cu art. 883 din Legea nr. 302/2004, s-a dispus arestarea sa cu începere de la 14 decembrie 2011, având în vedere aplicabilitatea procedurii arestării în regim de urgenţă pe baza semnalării transmise în condiţiile legii. S-a apreciat că există urgenţă în raport de natura şi gravitatea infracţiunii reţinute în sarcina persoanei solicitate, recunoscută de aceasta, a elementelor care o particularizează, precum şi temerea că în lipsa unui domiciliu stabil şi a unui loc de muncă s-ar putea sustrage solicitării organelor judiciare abilitate.
În urma diligentelor instanţei de fond, s-au depus la dosar hotărârile autorităţilor judiciare germane, prin care persoana solicitată a fost condamnată.
Audiat în instanţă, D.C. a arătat că a comis fapta pentru care a fost judecat, că a executat 23 de zile în arest preventiv şi că, la data reţinerii sale de către autorităţile judiciare române, sosise în ţară, din Olanda unde a lucrat ca zidar în construcţii, pentru a-şi rezolva câteva probleme familiale, cu intenţia de a se reîntoarce în această ţară.
D.C. nu a fost de acord să fie predat autorităţilor judiciare germane, exprimându-şi dorinţa ca pedeapsa ce ar avea de executat să se facă în România.
La termenul de judecată de la 11 ianuarie 2012, instanţa de fond a dispus, în baza art. 114 alin. (4) din Legea nr. 302/2004 rep., conexarea la acest dosar a dosarului nr. 10843/2/2011, privindu-l pe D.C., faţă de care s-a cerut punerea în executare a altui mandat european de arestare emis de Tribunalului de primă instanţă Tiergarten.
Prima instanţă a avut în vedere că, la data de 20 decembrie 2011, în condiţiile art. 102 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti a solicitat punerea în executare a mandatului european de arestare emis la data de 15 august 2011 de către aceleaşi autorităţi judiciare germane faţă de numitul D.C., condamnat pentru comiterea infracţiunii de furt deosebit de grav, prevăzută de art. 242, 243 alin. (1) pct. 1, 25 alin. (2) C. pen. german şi solicitarea de a se lua măsura arestării preventive.
La dosarul nr. 10843/2/2011 s-a ataşat dosarul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, din care rezultă îndeplinirea procedurilor prealabile cu privire la persoana solicitată, conform art. 100 alin. (3) şi urm. din Legea nr. 302/2004 rep.
Din actele depuse, rezultă că D.C. a fost condamnat de Tribunalul de primă instanţă Tiergarten la 15 octombrie 2010 pentru comiterea unei infracţiuni de furt calificat pe care a recunoscut-o şi pentru care i s-a aplicat o pedeapsă de 8 luni închisoare cu executare.
Din procesul-verbal încheiat la 20 decembrie 2011 rezultă că, în faţa procurorului, D.C. a declarat că este de acord să fie predat autorităţilor germane pentru a rezolva problemele judiciare.
Audiat în instanţă după ce a fost identificat, cu respectarea dispoziţiilor legale susmenţionate, persoana solicitată a precizat că în situaţia admiterii sesizării este de acord să fie predat autorităţilor judiciare germane, doar cu privire la faptele menţionate în mandatele europene de arestare în discuţie.
La dosarul cauzei s-au depus mandatele europene emise la datele de 15 august şi respectiv 16 august 2011 în limba germană şi în limba română, precum şi hotărârile judecătoreşti ale instanţelor germane.
Pe baza actelor şi lucrărilor dosarului, prima instanţă a reţinut că persoana solicitată D.C. a fost condamnată pentru două infracţiuni, prin două hotărâri judecătoreşti distincte, rămase definitive, la pedepse de câte 8 luni închisoare, din care a executat în arest preventiv 23 şi, respectiv, 19 zile.
Persoana solicitată a recunoscut faptele reţinute în sarcina sa, a participat la procedura judiciară din Germania.
S-a reţinut că, la 26 ianuarie 2011, Tribunalul de primă instanţă Tiergarten a dispus revocarea suspendării executării pedepsei de 8 luni închisoare aplicată pentru infracţiunea de complicitate la vătămare corporală gravă, comisă la 30 noiembrie 2009 întrucât, în perioada urmată suspendării acestei pedepse şi care s-ar fi întins pe durata a 2 ani, D.C. a comis la 27 septembrie 2010 o infracţiune de furt calificat, pentru care a fost condamnat definitiv la 23 octombrie 2010 la 8 luni închisoare, cu executare.
Audiat în instanţă, inclusiv în ultimul cuvânt cu ocazia judecării cauzei, D.C. a declarat că nu este de acord să fie predat autorităţilor germane. În lipsa procesului verbal prevăzut de dispoziţiile art. 103 şi urm. din Legea nr. 302/2004 republicată, semnat de persoana solicitată, avocatul său şi autorităţile judiciare române, prima instanţă a constatat că nu poate lua act de declaraţia existentă la dosar nr. 10843/2/2011.
Analizând probele dosarului, prima instanţă a constatat că infracţiunile reţinute în sarcina persoanei solicitate sunt printre faptele care dau loc la predare (art. 96 pct. 14 şi 18 din Legea nr. 302/2004), că s-a respectat procedura prealabilă prevăzută de art. 99, 102, 103 alin. (1), (3) şi (7) din Legea nr. 302/2004, că reţinerea şi arestarea s-au dispus în condiţiile art. 100 şi 101 a legii sus menţionate.
Prima instanţă a mai reţinut că în cauză nu s-a semnalat incidenţa vreuneia din situaţiile care constituie motive obligatorii sau facultative de refuz al executării în condiţiile legii, astfel că a admis cererile conexate în dosarul nr. 10630/2/2011 formulate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti la solicitarea autorităţilor judiciare germane privind punerea în executare a mandatelor europene de arestare emise pe numele persoanei solicitate D.C., dispunând punerea în executare a acestora în vederea predării persoanei solicitate autorităţilor judiciare germane, conform art. 111 şi 115 din Legea nr. 302/2004 republicată, cu respectarea condiţiei regulii specialităţii.
2. Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, pentru motivele arătate pe larg în practicaua prezentei decizii, solicitând, în esenţă, respingerea cererii autorităţii judiciare emitente, recunoaşterea hotărârilor judecătoreşti pronunţate în dosarele nr. 241/2009 şi nr. 164/2010 şi executarea pedepsei în România, scop în care să se emită mandatul de executare a pedepsei de un an şi 4 luni închisoare şi să deducă prevenţia de la 30 noiembrie 2009 la 22 decembrie 2009, de la 27 septembrie 2010 la 15 octombrie 2010, precum şi de la 13 decembrie 2011 la zi.
Examinând recursul declarat de parchet sub toate aspectele, conform dispoziţiilor art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că acesta este întemeiat, pentru următoarele considerente:
CURTEA constată că prima instanţă, deşi a luat act că persoana solicitată nu a fost de acord să fie predată autorităţilor judiciare germane, exprimându-şi dorinţa să execute pedeapsa în România, precum şi că, atât anterior cât şi ulterior conexării celor 2 cereri de punere în executare a mandatelor europene, a efectuat demersurile prevăzute de lege în această situaţie, solicitând, în mod repetat, autorităţii judiciare de emitere transmiterea unor copii certificate ale hotărârilor de condamnare şi alte informaţii considerate necesare, informând totodată autoritatea judiciară emitentă cu privire la scopul pentru care astfel de documente sunt solicitate, a omis să analizeze şi să se pronunţe cu privire la existenţa acestui motiv facultativ de refuz al executării, prevăzute de art. 98 alin. (2) lit. c) din lege.
Mai exact, deşi a urmat procedura prevăzută de art. 98 alin. (3) şi i-au fost transmise copiile hotărârilor de condamnare solicitate, precum şi informaţii cu privire la perioadele executate, prima instanţă, în mod inexplicabil şi nemotivat, a abandonat această procedură, fără a analiza motivul facultativ de refuz a executării mandatului european de executare şi posibilitatea recunoaşterii hotărârilor penale străine de condamnare, pe cale incidentală, cu consecinţă executării pedepsei în România.
Prin simpla inserare în hotărâre a menţiunii în sensul că „în cauză nu s-a semnalat incidenţa vreuneia din situaţiile care constituie motive obligatorii sau facultative de refuz al executării în condiţiile legii", nu se poate susţine pertinent că prima instanţă a motivat acest aspect, în jurul căruia a gravitat practic instrumentarea întregului dosar, astfel că ne aflăm în situaţia unei nemotivări.
Ca atare, cum motivul facultativ de refuz a executării mandatului european de executare şi posibilitatea recunoaşterii hotărârilor penale străine de condamnare, pe cale incidentală, cu consecinţa executării pedepsei în România nu a făcut obiectul analizei primei instanţe, hotărârea nefiind motivată sub acest aspect, CURTEA apreciază că se impune casarea sentinţei şi trimiterea cauzei spre rejudecare, întrucât instanţa de recurs nu poate complini această omisiune, deoarece ar priva persoana solicitată de un grad de jurisdicţie.
În consecinţă, constatând întemeiate criticile formulate de recurentul Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, Înalta Curte, văzând şi prevederile art. 38515 pct. 2 lit. c) C. proc. pen., va admite recursul, va casa în parte sentinţa recurată, mai puţin dispoziţia privind menţinerea stării de arest a intimatei persoană solicitată D.C., dispoziţie pe care o va menţine şi va trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe, respectiv Curtea de Apel Bucureşti, care se va conforma indicaţiilor din considerentele prezentei decizii, respectiv va examina existenţa motivului facultativ de refuz a executării mandatului european de executare, prevăzute de art. 98 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004, republicată şi posibilitatea recunoaşterii hotărârilor penale străine de condamnare, pe cale incidentală, cu consecinţa executării pedepsei în România.
Cu privire la starea de arest a persoanei solicitate, dispusă iniţial prin mandatul de arestare din 14 decembrie 2011 şi apoi prin cel purtând din 20 decembrie 2011, CURTEA constată că acesta a fost prelungită succesiv şi, respectiv menţinută, prin sentinţa recurată, de prima instanţă, de la 16 februarie 2012 până la 16 martie 2012 inclusiv, iar în recurs această dispoziţie nu a fost înlăturată, astfel că persoana solicitată se află sub puterea acestui mandat de arestare.
În baza art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare ocazionate cu soluţionarea recursului declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, rămân în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti împotriva sentinţei penale nr. 73 din data de 16 februarie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în dosarul nr. 10630/2/2011(4084/2011), privind pe intimata persoană solicitată D.C.
Casează în parte sentinţa recurată, mai puţin dispoziţia privind menţinerea stării de arest a intimatei persoană solicitată D.C., dispoziţie pe care o menţine şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe, respectiv Curtea de Apel Bucureşti.
Onorariului apărătorului desemnat din oficiu intimatei persoană solicitată în sumă de 320 lei se va suporta din fondul Ministerului Justiţiei.
Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluţionarea recursului declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 5 martie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 645/2012. Penal. Extrădare pasivă (Legea... | ICCJ. Decizia nr. 643/2012. Penal → |
|---|
