ICCJ. Decizia nr. 652/2012. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 652/2012
Dosar nr. 709/2/2012/a2
Şedinţa publică din 6 martie 2012
Asupra recursului de faţă.
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti a declarat recurs împotriva încheierii de şedinţă din 29 februarie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în dosarul nr. 709/2/2012 privind pe inculpaţii G.C. şi R.B.
Procurorul apreciază că, în mod netemeinic, prin încheierea de şedinţă din 29 februarie 2012, prin care - urmare a solicitării inculpaţilor G.C. şi R.B. s-a dispus în baza în baza art. 1608a alin. (2), admiterea cererii acestora de liberare provizorie sub control judiciar şi punerea inculpaţilor, de îndată, în libertate.
În dezvoltarea motivelor de recurs, s-a arătat că prin rechizitoriul nr. 585/P/2011 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie din 26 ianuarie 2012, au fost trimişi în judecată, în stare de arest preventiv inculpaţii:
1. M.Ş. zis „D.", sub aspectul săvârşirii unei infracţiuni de violare de domiciliu în formă calificată, faptă prev de art. 192 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 75 lit. c) C. pen., a trei infracţiuni de lipsire de libertate în mod ilegal, în formă agravată, faptă prev de art. 189 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 75 lit. c) C. pen., o infracţiune de şantaj, faptă prev de art. 194 alin. (1) C. pen., toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen..
2. A.V. zis „P.", sub aspectul săvârşirii a două infracţiuni de distrugere, faptă prev de art. 217 alin. (1) C. pen., a patru infracţiuni de lipsire de libertate în mod ilegal în formă agravată prev. de art. 189 alin. (2) C. pen. cu aplic. art. 75 lit. c) C. pen., a trei infracţiuni de violare de domiciliu în formă agravată prev. de art. 192 alin. (2) C. pen. şi a patru infracţiuni de şantaj prev. de art. 194 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 C. pen., toate cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen.,
3. A.L. zis „C.", sub aspectul săvârşirii a două infracţiuni de şantaj în formă continuată prev. de art. 194 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 41, a unei infracţiuni de lipsire de libertate în mod ilegal în formă agravată prev. de art. 189 alin. (2) C. pen. cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen..
4. M.T. zis „M.", sub aspectul săvârşirii a trei infracţiuni de şantaj prev. de art. 194 alin. (1) C. pen.; cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen.,
5. A.G., sub aspectul săvârşirii infracţiunii de complicitate la lipsire de libertate în mod ilegal prev. de art. 26 rap. la art. 189 alin. (2) C. pen. şi a unei infracţiuni de complicitate la şantaj prev. de art. 26 rap. la art. 194 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen.,
6. G.C., sub aspectul săvârşirii unei infracţiuni de şantaj, faptă prev. de art. 194 alin. (1) C. pen. şi a unei infracţiuni de tentativă de omor, faptă prev. de art. 20 rap. la art. 174 C. pen., toate cu aplic art. 33 lit. a) C. pen..
7. V.C., zis P., sub aspectul săvârşirii infracţiunii de complicitate la furt calificat, faptă prev. de art. 26 rap. la art. 208 alin. (1)- 209 alin. (1) lit. a), e) şi i) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. c) C. pen..
8. R.B., sub aspectul săvârşirii infracţiunii de complicitate la furt calificat, faptă prev. de art. 26 rap. la art. 208 alin. (1)- 209 alin. (1) lit. a), e) şi i) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. c) C. pen..
9. G.C., (ofiţer de poliţie judiciară), sub aspectul săvârşirii infracţiunii de favorizarea infractorului, faptă prev de art. 264 C. pen.
În fapt, cu privire la cei doi inculpaţi s-a reţinut că la data de 29 mai 2011, inculpatul C.C., tatăl lui M.C., împreună cu inculpatul G.C., comisar şef de poliţie, i-a ajutat pe inculpaţii M.C., zis V., V.C., R.B. şi V.G. zis R. să scape de urmărirea penală şi să rămână cu folosul infracţiunii, în legătură cu săvârşirea de către aceştia din urmă a unei fapte de furt dintr-un autoturism, comisă în aceeaşi dată, sens în care a apelat la G.C. Astfel, inculpatul G.C., în conformitate cu înţelegerea prealabilă i-a asigurat pe cei patru inculpaţi, că nu vor suporta rigorile legii şi le-a solicitat acestora, prin intermediul lui C.C. să arunce bunurile furate în curtea Poliţiei Municipiului Urziceni, urmând ca dosarul să rămână în evidenţa cauzelor cu autori necunoscuţi. Ulterior, i-a prezentat ofiţerului însărcinat cu instrumentarea dosarului, bunurile sustrase, afirmând că le-a găsit întâmplător.
Prin încheierea nr. 9370/3 din 31 octombrie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, s-a dispus arestarea preventivă, printre alţii, şi a inculpatului G.C. pentru o perioadă de 29 de zile, măsură ce a fost prelungită succesiv, până la 28 ianuarie 2012.
Prin încheierea nr. 10716/3 din 16 decembrie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, s-a dispus arestarea preventivă, printre alţii, şi a inculpatului R.B., pentru o perioadă de 29 de zile, măsură prelungită succesiv, până la 28 ianuarie 2012.
La data de 27 ianuarie 2012 în dosarul 70912/2/2012 a fost constatată, în baza art. 3001 C. proc. pen., legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive şi a inculpaţilor G.C. şi R.B.
La termenul de judecată din 29 februarie 2012 instanţa de judecată, la solicitarea inculpaţilor G.C. şi R.B. a dispus în baza art. 1608a C. proc. pen. admiterea cererii acestora de liberare provizorie sub control judiciar şi punerea în libertate a inculpaţilor.
Totodată, în baza art. 1602 alin. (3) C. proc. pen. pe timpul liberării sub control judiciar inculpaţii au fost obligaţi să respecte o serie de măsuri concrete enumerate de instanţă, atrăgându-le atenţia asupra consecinţelor nerespectării obligaţiilor stabilite.
În recurs se arată că hotărârea instanţei este netemeinică, în sensul că, greşit s-a admis cererile de liberare provizorie sub control judiciar formulate de inculpaţii G.C. şi R.B., faţă de indiciile temeinice ce caracterizează periculozitatea inculpaţilor, nediluate prin simpla trecere a timpului şi faţă de poziţia procesuală a acestora pe parcursul urmăririi penale, precum şi în faza premergătoare cercetării judecătoreşti, care impun menţinerea detenţiei inculpaţilor.
Astfel, în cazul cererii de liberare provizorie în cadrul procedurii reglementate de art. 1604 C. proc. pen. referitoare la examinarea şi admiterea în principiu a cererii, instanţa trebuie să analizeze nu doar condiţia pozitivă de admisibilitate prev.de art. 1602 alin. (1) C. proc. pen., privind limita maximă a pedepsei închisorii, prevăzută de legea penală, ci şi cerinţele negative de admisibilitate prevăzute în alin. (2) al aceluiaşi articol, referitoare la inexistenţa datelor din care să rezulte necesitatea de a-l împiedica pe inculpat să comită alte infracţiuni, sau a datelor că acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influenţarea unor părţi, martori sau experţi, alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea fapte, care nu ţin de temeinicia cererii, astfel că admiterea în principiu nu presupune, în mod automat, admiterea pe fond a cererii de liberare provizorie sub control judiciat.
Liberarea sub control judiciar nu constituie un drept absolut şi nici formal al inculpaţilor, fapt ce rezultă din dispoziţiile art. 1601 C. proc. pen., care implică dreptul de apreciere al judecătorului în raport cu probele administrate în cauză. Sub aspectul temeiniciei cererii, se consideră că, în contextul în care legea nu limitează şi nici nu indică criteriile ce urmează a sta la baza aprecierii organului judiciar, acestea trebuie raportate la elementele ce privesc fapta săvârşită, gradul ei de pericol social concret, împrejurările comiterii acesteia, urmările produse şi persoana inculpatului.
Cu referire la temeinicia cererii de liberare provizorie sub control judiciar, recursul declarat consideră că dincolo de prevederile referitoare la necesitatea de a-i împiedica pe inculpaţi să săvârşească alte infracţiuni, precum şi să zădărnicească aflarea adevărului trebuie avute în vedere şi alte aspecte rezultate din probatoriul administrat, precum şi din verificarea îndeplinirii condiţiei prev. de art. 136 alin. (2) din C. proc. pen.
Cererea de liberare provizorie este o cerere în cazul căreia trebuie să se analizeze în ce măsură este afectată buna desfăşurare a procesului penal şi punerea în libertate a inculpaţilor, în cadrul acesteia impunându-se să se verifice şi oportunitatea admiterii acesteia.
Parchetul a apreciat că hotărârea instanţei în sensul liberării celor doi inculpaţi ca neoportună, întrucât probele administrate până în momentul judecării cererii, susţin presupunerea rezonabilă că inculpaţii se fac vinovaţi de faptele pentru care sunt cercetaţi.
Recursul relevă, în sensul admiterii lui şi o serie de contradicţii existente între considerentele încheierii recurate şi cele din încheierile anterioare.
Parchetul a solicitat, în temeiul considerentelor invocate, admiterea recursului, casarea în parte a încheierii atacate şi pe fond, respingerea cererilor de liberare provizorie sub control judiciar, formulate de inculpaţii G.C. şi R.B.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, examinând recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti împotriva încheierii din 29 februarie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în baza criticilor formulate dar şi a materialului probator existent în dosarul cauzei, constată că într-adevăr, recursul trebuie privit ca fondat şi admis ca atare, în sensul solicitat, încheierea atacată impunându-se a fi casată în parte, respingându-se cererile de liberare provizorie sub control judiciar, formulate de inculpaţii R.B. şi G.C.
Pentru a face această constatare, instanţa de control judiciar are în vedere, pe de o parte, analiza judicioasă şi de substanţă a argumentelor Parchetului, iar pe de altă parte, situaţia critică, nefavorabilă, ce se desprinde din probe, referitoare la fiecare inculpat.
Astfel, analiza fişei de cazier judiciar a inculpatului R.B. scoate în relief săvârşirea unor infracţiuni deosebit de grave, de natură a marca periculozitatea deosebită a acestuia, ce face inoportună, lăsarea sa în libertate. Tot aşa, un grad mare de pericol social se desprinde şi în ce priveşte pe inculpatul G.C., care a comis fapta în calitate de ofiţer de poliţie judiciară, constituind astfel un factor de încurajare, pentru cei favorizaţi, în încălcarea legii penale.
În raport cu cele arătate, Curtea va proceda la admiterea recursului şi casarea încheierii atacate, în sensul arătat, respingând totodată, cererile de liberare provizorie ale intimaţilor inculpaţi R.B. şi G.C.
Se vor menţine celelalte dispoziţii ale încheierii atacate.
Văzând şi reglementarea plăţii sumelor privind onorariile pentru apărătorii din oficiu.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti împotriva încheierii din 29 februarie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, pronunţată în dosarul nr. 709/2/2012/a2.
Casează în parte încheierea atacată şi, rejudecând:
Respinge cererile de liberare provizorie sub control judiciar formulate de inculpaţii R.B. şi G.C.
Menţine celelalte dispoziţii ale încheierii atacate.
Sumele de câte 25 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorilor aleşi, pentru intimaţii inculpaţi R.B. şi G.C., se suportă din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 6 martie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 654/2012. Penal | ICCJ. Decizia nr. 645/2012. Penal. Extrădare pasivă (Legea... → |
|---|
