ICCJ. Decizia nr. 636/2012. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 636/2012
Dosar nr.115/44/2012/a2
Şedinţa publică din 2 martie 2012
Asupra recursului de fată;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea din 22 februarie 2012 a Curţii de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, pronunţată în dosarul nr. 115/44/2012 s-a respins, în temeiul art. 1602 alin. (2) C. proc. pen., raportat la art. 1608a alin. (6) C. proc. pen., cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpata T.A.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa a reţinut următoarele:
Prin rechizitoriul nr. 245/P/2011 al Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, D.N.A., secţia de combatere a corupţiei s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatei T.A. pentru săvârşirea infracţiunilor de: „luare de mită", prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen., raportat la art. 6, la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) (două acte materiale), constând în aceea că, în calitate de judecător la Judecătoria Focşani, a pretins în mod direct şi a primit prin intermediul inculpatului L.A., de la denunţătorul I.C., suma de 80.000 lei la data de 16 iunie 2010 şi suma de 700 euro la data de 17 iunie 2010, pentru a pronunţa o hotărâre judecătorească favorabilă denunţătorului în dosarul nr. 11258/231/2008, dosar în care inculpata a pronunţat ulterior sentinţa civilă nr. 4944 din 5 octombrie 2010 şi „trafic de influenţă", prevăzută de art. 257 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6, la art. 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) (trei acte materiale), constând în aceea că a pretins şi primit foloase constând în lucrări de amenajare a casei de vacanţă, respectiv tâmplărie de termopan, balustrade şi grilaje metalice şi un acoperiş de tablă, pentru a-şi folosi influenţa în vederea obţinerii unei hotărâri judecătoreşti favorabile denunţătorului I.C. în calea de atac a recursului.
Împotriva inculpatei s-a dispus în cursul urmăririi penale, prin încheierea de şedinţă din 09 decembrie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I-a penală, luarea măsurii arestării preventive pe o durată de 29 de zile, reţinându-se că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 136, 143 şi 148 lit. b) şi f) C. proc. pen. iar ulterior, prin încheierea din 29 decembrie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I-a penală, măsura arestării preventive s-a prelungit pe o durată de 30 de zile, până la data de 5 februarie 2012 inclusiv.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Galaţi la data de 30 ianuarie 2012, fiind repartizată spre soluţionare la termenul din 14 martie 2012, fiind acordat un termen intermediar la data de 1 februarie 2012, când, în baza art. 3001 C. proc. pen., s-a dispus menţinerea arestării preventive constatându-se că temeiurile care au determinat arestarea preventivă a inculpatei impun în continuare privarea de libertate, încheiere care a rămas definitivă prin Decizia penală nr. 344 din 9 februarie 2012 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Analizând temeinicia cererii formulată de inculpata T.A. având în vedere atât elementele ce privesc faptele pentru care este cercetată inculpata, cât şi datele care circumstanţiază persoana acesteia, Curtea de Apel a apreciat că aceasta cerere este inoportună, liberarea provizorie sub control judiciar putând impieta buna desfăşurare a procesului penal.
Referitor la persoana şi conduita inculpatei, Curtea de Apel a apreciat că, deşi aceasta s-a bucurat de o reputaţie bună şi a avut o conduită corespunzătoare în societate, acuzaţiile grave aduse vin să zdruncine acest profil moral şi social al inculpatei, situaţie în care aceste aspecte nu pot conduce la admiterea cererii.
Cât priveşte împrejurarea că faţă de inculpată s-a dispus suspendarea din funcţia de judecător, aceasta reprezintă doar consecinţa legală a faptului că în cauză s-a pus în mişcare acţiunea penală, ea neputând constitui un argument în demonstrarea temeiniciei cererii de liberarea provizorie sub control judiciar formulată.
Nici elementele ce ţin de limitele de pedeapsă, de durata arestului preventiv deja executat, de vârsta şi de sănătatea inculpatei, nu pledează pentru admiterea cererii de liberarea provizorie sub control judiciar a inculpatei, acestea nefiind în măsură să contrabalanseze argumentele ce susţin ca procesul penal să se desfăşoare cu inculpata în stare de detenţie preventivă.
Din această perspectivă este de subliniat că buna desfăşurare a procesului penal trebuie privită ca fiind aptitudinea acestuia de a-şi atinge scopul şi funcţiile stabilite în chiar art. 1 C. proc. pen., respectiv constatarea la timp şi în mod complet a faptelor ce constituie infracţiuni precum şi contribuirea la apărarea ordinii de drept, la apărarea persoanei, a drepturilor şi libertăţilor a acesteia, la prevenirea infracţiunilor şi la educarea cetăţenilor în spiritul respectării legilor.
În fine, Curtea de Apel a reţinut că nu este lipsit de relevanţă, faptul că unul dintre temeiurile pentru care s-a dispus arestarea preventivă a inculpatei a fost acela prevăzut de art. 148 lit. b) C. proc. pen., apreciindu-se că existau la dosar date suficiente din care să se poată deduce că inculpata a încercat zădărnicirea aflării adevărului prin preconstituirea unor înscrisuri, ceea ce constituie un element care susţine presupunerea rezonabilă că inculpata, odată pusă în libertate, ar putea reitera activitatea de încercare a zădărnicirii aflării adevărului, direct sau indirect, prin influenţarea probatoriului ce trebuie efectuat în cauză, cu atât mai mult cu cât cercetarea judecătorească nu a debutat încă.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs inculpata T.A. prin care a solicitat, admiterea recursului cu consecinţa admiterii cererii de liberare provizorie sub control judiciar şi cercetarea în stare de libertate.
Recursul declarat nu este fondat.
Potrivit art. 23 alin. (10) din Constituţie şi art. 5 alin. (5) C. proc. pen., liberarea provizorie reprezintă o formă de garantare a libertăţii persoanei pe tot parcursul desfăşurării activităţii judiciare de natură penală.
Potrivit art. 1601 C. proc. pen., în tot cursul procesului penal, învinuitul sau inculpatul arestat preventiv poate cere punerea sa în libertate provizorie sub control judiciar sau pe cauţiune.
Analizând recursul inculpatei, prin prisma condiţiilor prevăzute de art. 1602 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., privitoare la admisibilitatea cererii de liberare provizorie, Înalta Curte constată că sub acest aspect, prima instanţă a apreciat, în mod corect, că sunt îndeplinite condiţiile pentru admiterea în principiu a cererii inculpatei, în sensul că pedeapsa prevăzută de lege pentru cele infracţiunea pentru care inculpata este cercetată nu depăşeşte limita maximă de 18 ani închisoare.
Potrivit art. 1602 alin. (2) C. proc. pen., liberarea provizorie sub control judiciar nu se poate acorda în cazul în care există date din care rezultă necesitatea de a-i împiedica pe inculpat să săvârşească alte infracţiuni sau că acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influenţarea unor părţi, martori sau experţi, alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea fapte.
În ce priveşte această a doua condiţie prevăzută de textul de lege, referitoare la temeinicia cererii de liberare provizorie sub control judiciar şi oportunitatea admiterii acesteia, în raport de datele care caracterizează persoana inculpatei, stadiul procesului şi complexitatea cauzei, Înalta Curte constată următoarele:
Analizând temeinicia cererii, prin prisma criteriilor prevăzute la art. 136 alin. (8) C. proc. pen., respectiv: scopul măsurii ce se solicită a fi luată, gradul de pericol social al infracţiunii pentru care inculpata este cercetată, starea de sănătate, vârsta, precum şi alte situaţii privind persoana inculpatei, se constată că din actele şi lucrările dosarului se relevă indicii pe care să se întemeieze, în mod rezonabil, aprecierea că inculpata ar săvârşi sau ar întreprinde acţiuni de natură a influenţa probatoriul în cauză.
Existenţa şi persistenţa unor indicii grave de vinovăţie constituie conform jurisprudenţei C.E.D.O. „factori pertinenţi care legitimează o detenţie provizorie" măsura arestării preventive şi prelungirea acesteia fiind conformă scopului constituit prin art. 5 al C.E.D.O.
Drept urmare, se constată că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de textul de lege care ar conduce la admiterea cererii de liberare provizorie sub control judiciar, în cursul procesului penal, în condiţiile art. 1602 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., şi nici sub aspectul oportunităţii cererea nu este întemeiată, în raport de prevederile art. 136 alin. (2) şi (8) C. proc. pen.
Înalta Curte se raportează atât la elementele care privesc faptele presupus comise de inculpată (gradul de pericol social concret, împrejurările comiterii faptelor, în calitate de magistrat judecător, care pot induce cetăţenilor ideea că în instanţe există persoane oricând coruptibile, fiind de natură a ştirbi „grav încrederea în sistemul judiciar), cât şi la cele care privesc persoana inculpatei, pentru a aprecia în concret dacă scopul măsurii preventive poate fi atins şi prin liberarea provizorie a acesteia.
Examinarea gradului de pericol social al faptelor şi a pericolului concret pentru ordinea publică pe care l-ar prezenta punerea în libertate a inculpatei nu pot fi ignorate cu ocazia verificării temeiniciei cererii de liberare provizorie, în acest sens pronunţându-se în mod constant şi C.E.D.O.
Din examinarea lucrărilor şi actelor dosarului, rezultă că, în raport de natura şi gradul deosebit de ridicat de pericol social concret al faptelor reţinute în sarcina inculpatei, reflectat de modalitatea în care se presupune că le-a săvârşit şi de calitatea inculpatei lăsarea acesteia în libertate nu se impune în acest moment procesual. În acest sens, se constată că pericolul concret pentru ordinea publică penale îl prezintă lăsarea inculpatei în libertate nu s-a diminuat, atâta timp cât aceasta avea, la momentul săvârşirii presupuselor fapte, calitatea de judecător participant la actul de justiţie,căreia i-a adus o gravă atingere, întrucât comportamentul infracţional reţinut în sarcina sa alterează imaginea întregului sistem judiciar şi a persoanelor chemate să îl înfăptuiască.
Privarea de libertate în continuare a inculpatei apare ca necesară şi prin prisma scopului bunei desfăşurări a anchetei penale şi realizarea eficientă a scopului procesului penal acestea fiind garantate numai prin menţinerea inculpatei în stare de arest preventiv, necesară pentru apărarea ordinii de drept.
Liberarea provizorie sub control judiciar este o vocaţie pentru inculpat, instanţa este cea care apreciază dacă se impune sau nu cercetarea inculpatului în stare de libertate în raport de temeiurile de fapt şi de drept care au fost avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive.
În consecinţă, criticile din recurs şi solicitarea de admitere a cererii de liberare provizorie sub control judiciar nu sunt întemeiate.
Faţă de circumstanţele ce preced, Înalta Curte, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) şi a) art. 192 alin. (2) C. proc. pen., urmează a respinge ca nefondat, recursul declarat de inculpata T.A. încheierii din 22 februarie 2012 a Curţii de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, pronunţată în dosarul nr. 115/44/2012.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpata T.A., împotriva încheierii din 22 februarie 2012 a Curţii de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, pronunţată în dosarul nr. 115/44/2012.
Obligă recurenta inculpată la plata sumei de 125 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 25 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
| ← ICCJ. Decizia nr. 641/2012. Penal | ICCJ. Decizia nr. 623/2012. Penal → |
|---|
