ICCJ. Decizia nr. 658/2012. Penal. Menţinere măsură de arestare preventivă. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 658/2012
Dosar nr. 1689/1/2012
Şedinţa publică din 8 martie 2012
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 519/PI din 21 decembrie 2011, Tribunalul Timiş, printre altele, a dispus condamnarea inculpatei C.C.G., în baza art. 257 C. pen., rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000, pentru infracţiunea de trafic de influenţă, la pedeapsa de 3 (trei) ani închisoare.
În baza art. 25 C. pen., rap. la art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP), şi art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000, pentru infracţiunea de instigare la fals intelectual în scopul ascunderii infracţiunii de trafic de influenţă (prev. de art. 257 C. pen., rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000), a condamnat aceeaşi inculpată la 1 (un) an şi 6 (şase) luni închisoare.
În baza art. 25 C. pen., rap. la art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP), şi art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000, pentru infracţiunea de instigare la fals intelectual în scopul ascunderii infracţiunii de trafic de influenţă (prev. de art. 257 C. pen., rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000), a condamnat aceeaşi inculpată la 1 (un) an şi 6 (şase) luni închisoare.
În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen., a dispus ca inculpata C.C.G. să execute pedeapsa cea mai grea, aceea de 3 (trei) ani închisoare sporită cu 6 (şase) luni închisoare, urmând ca inculpata să execute pedeapsa rezultantă de 3 (trei) ani şi 6 (şase) luni închisoare.
Împotriva sentinţei primei instanţe a declarat apel, printre alţii, inculpata C.C.G., apel ce formează obiectul Dosarului nr. 6877/30/2011 al Curţii de Apel Timişoara, secţia penală.
La termenul din data de 14 februarie 2012, fixat pentru judecarea apelului, instanţa de control judiciar, respectiv Curtea de Apel Timişoara, verificând legalitatea şi temeinicia arestării preventive, a menţinut starea de arest a inculpatei C.C.G. şi a inculpatului M.V. în temeiul art. 3002 combinat cu art. 160b alin. (3) C. proc. pen., pronunţând încheierea atacată cu recurs în prezenta cauză.
Împotriva acestei încheieri, inculpata C.C.G. a declarat recurs solicitând admiterea recursului, casarea încheierii atacate şi revocarea măsurii arestării preventive.
Înalta Curte examinând motivele de recurs invocate, cât şi din oficiu cauza, potrivit art. 3856 alin. (3) C. proc. pen. şi dispoziţia Curţii de Apel Timişoara dată în încheierea atacată, constată că recursul declarat de inculpat este nefondat pentru următoarele considerente:
1. Cu privire la motivul de casare invocat de apărătorul inculpatei C.C. prevăzut de art. 3859 pct. 3 C. proc. pen., constată că acesta nu este fondat.
Împrejurarea că judecătorul B. a făcut parte din completul care a pronunţat decizia nr. 1478/R din 22 septembrie 2011 a Curţii de Apel Timişoara prin care a respins ca nefondat recursul inculpatei C.C.G. împotriva încheierii penale nr. 107/CC din 14 septembrie 2011 pronunţată de Tribunalul Timiş şi a admis propunerea de arestare preventivă a inculpatului M.V. formulată de Parchet şi a dispus arestarea preventivă a inculpatului şi că acelaşi judecător a făcut parte şi din completul care a pronunţat încheierea din data de 14 februarie 2012 a Curţii de Apel Timişoara atacată cu prezentul recurs nu este motiv de incompatibilitate în sensul dispoziţiilor art. 48 alin. (2) C. proc. pen.
Dispoziţiile art. 48 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. prevăd că: „judecătorul este incompatibil de a judeca, dacă în cauza respectivă a pus în în mişcare acţiunea penală sau a dispus trimiterea în judecată ori a pus concluzii în calitate de procuror la instanţa de judecată, a soluţionat propunerea de arestare preventivă ori de prelungire a arestării preventive în cursul urmăriri penale";.
Prn decizia nr. VII/2007 Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţiile unite, s-a dispus ca „judecătorul care a participat la judecare a recursului împotriva încheierii prin care s-a dispus luarea ori prelungirea măsurii arestării preventive, în cursul urmării penale, nu devine incompatibil să judece un nou recurs, având ca obiect o altă încheiere, prin care s-a dispus în aceeaşi fază de urmărire penală cu privire la măsura arestări preventive în aceeaşi cauză";.
Prin decizia nr. 22/2008 ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţiile unite, s-a dispus „judecătorul care a soluţionat în cursul urmăriri penale propunerea de arestare preventivă nu devine incompatibil să soluţioneze ulterior, în aceeaşi cauză, cereri care au ca obiect prelungirea arestării preventive";.
În cauza de faţă prin decizia penală nr. 1478/R din 22 septembrie 2011 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală, s-a respins ca nefondat recursul inculpatei C.C.G. împotriva încheierii nr. 107/CC din 15 septembrie 2011 pronunţată de Tribunalul Timiş în Dosarul nr. 6452/30/2011 şi s-a admis propunerea de arestare preventivă a inculpatului M.V. formulată de Parchetul de pe lângă ICG - DNA - ST Timişoara.
Prin încheierea nr. 107/CC din 15 septembrie 2011 pronunţată de Tribunalul Timiş în Dosarul nr. 6452/30/2011 a fost respinsă excepţia nulităţii propunerii de arestare preventivă formulată de inculpaţii C.C.G. şi M.V. şi a fost admisă propunerea de arestare preventivă a inculpatei C.C.G. formulată de Parchetul de pe lângă ICG - DNA - ST Timişoara şi s-a dispus atestarea preventivă a inculpatei C.C.G. pe o durată de 29 de zile începând cu data de 15 septembrie 2011 până la data de 13 octombrie 2011 şi a dispus luarea faţă de inculpatul M.V. a măsurii preventive a obligării de a nu părăsi localitatea Timişoara pentru o perioadă de 30 de zile.
Prin încheierea din 14 februarie 2012 pronunţată în Dosarul nr. 6877/30/2011, Curtea de Apel Timişoara, secţia penală, fixat pentru judecarea apelului, instanţa de control judiciar, respectiv Curtea de Apel Timişoara, verificând legalitatea şi temeinicia arestării preventive, a menţinut starea de arest a inculpatei C.C.G. şi a inculpatului M.V. în temeiul art. 3002 combinat cu art. 160b alin. (3) C. proc. pen.
În legătură cu cazul de incompatibilitate a judecătorului, astfel cum sunt reglementate prin dispoziţiile art. 48 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., motiv invocat de inculpata C.C.G., Înalta Curte constată că judecătorul G.B. a făcut parte din completul de judecată care a pronunţat decizia nr. 1478/R din 22 septembrie 2011 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală, precum şi din completul care a pronunţat încheierea din data de 14 februarie 2012 pronunţată în Dosarul nr. 877/30/2011 al Curţii de Apel Timişoara, încheiere atacată cu prezentul recurs.
Împrejurarea că judecătorul G.B. a făcut parte din completul care a dispus arestarea inculpatului M.V. - în faza de urmărire penală - şi a menţinut starea de arest a inculpaţilor M.V. şi C.C.G. - în faza de cercetare judecătorească - nu este incompatibil în sensul dispoziţiilor art. 48 lit. a) C. proc. pen., inculpatei C. nefiindu-i vătămat nici un drept atâta timp cât s-a dispus arestarea în faza de urmărire penală a celuilalt coinculpat, iar acesta la rândul său nu a declarat recurs împotriva încheierii prin care s-a menţinut starea de arest a sa în faza de cercetare judecătorească.
De asemenea prin decizia nr. 1478/R din 22 septembrie 2011 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală, s-a dispus luarea măsurii arestării preventive faţă de inculpatul M.V. şi s-a confirmat starea de arest a inculpatei C.C.G., respingându-i-se recursul acesteia - în faza de urmărire penală - arestarea inculpatei dispunându-se prin încheierea nr. 107/CC din 15 septembrie 2011 pronunţată de Tribunalul Timiş în Dosarul nr. 6452/30/2011, de către un complet din care nu făcea parte judecătorul G.B.
Astfel, Înalta Curte constată că nu este fondat motivul de casare ce face obiectul recursului de faţă în sensul dispoziţiilor art. 3859 pct. 3 C. proc. pen. privind incompatibilitatea judecătorului ce s-a pronunţat în faza de urmărire penală şi în faza de cercetare judecătorească în ceea ce o priveşte pe inculpata C.C.G., întrucât din completul de judecată care a dispus arestarea preventivă a inculpatei C.C. a făcut parte judecătorul M.B., iar din completul de judecată care a dispus menţinerea stării de arest a inculpatei în faza de cercetare judecătorească au făcut parte alţi membrii ai completului respectiv, Preşedinte – A.N., judecător – L.A.B. şi judecător – G.B.
II. Cu privire la dispoziţia instanţei de menţinere a stării de arest a inculpatei C.C.G. în temeiul art. 3002 combinat cu art. 160b alin. (3) C. proc. pen., prin încheierea atactă cu prezentul recurs, Înalta Curte constată următoarele:
Potrivit dispoziţiilor art. 5 parag. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, orice persoană are dreptul la libertate şi nimeni nu poate fi lipsit de libertatea sa.
De la această regulă, există însă excepţia privării licite de libertate, circumscrisă cazurilor prevăzute în mod expres şi limitativ de dispoziţiile art. 5 parag. 1 lit. c). Potrivit textului invocat, o persoană poate fi privată de libertate dacă a fost arestată sau reţinută în vederea aducerii sale în faţa autorităţii judiciare competente, atunci când există motive verosimile de a bănui ca a săvârşit o infracţiune sau când există motive temeinice de a crede în necesitatea de a-l împiedica să săvârşească o infracţiune sau să fugă după săvârşirea acesteia, în materia privării de libertate, Convenţia trimite, în esenţă, legislaţia naţională şi la aplicabilitatea dreptului intern.
Legalitatea sau regularitatea detenţiei obligă ca, arestarea preventivă a unei persoane să se facă în conformitate cu normele de fond şi de procedură prevăzute de legea naţională, care, la rândul lor, trebuie să fie compatibile cu dispoziţiile convenţiei şi să asigure protejarea individului împotriva arbitrariului.
Altfel spus, să se poată demonstra că detenţia acelei persoane este conformă cu scopul prevăzut de art. 5 parag. 1.
În cauza supusă analizei, înalta Curte constată respectate, deopotrivă, atât dispoziţiile cuprinse în legea internă, cât şi exigenţele ce decurg din prevederile Convenţiei.
Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 160b alin. (1) C. proc. pen., instanţa de judecată, în exercitarea atribuţiilor de control judiciar, este obligată să verifice periodic legalitatea şi temeinicia arestării preventive. Conform alin. (3) al aceluiaşi art. „când instanţa constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate, dispune prin încheiere motivată, menţinerea arestării preventive";.
Înalta Curte constată că, în raport de modul de operare a activităţii infracţionale, de împrejurările comiterii faptelor, respectiv că inculpata C.C.G., în cursul lunii iulie 2011, împreună cu inculpatul M.V., au pretins de la martorul G.A. suma de 10.000 RON pentru ca acesta să o achite cu titlu de donaţie la casieria partidului din care toţi trei făceau parte, lăsând în schimb să se înţeleagă că inculpata C. în calitatea sa de inspector şef la Inspectoratul Teritorial de Muncă Timiş şi de membru de partid, va uza de influenţa pe care o are asupra subordonaţilor săi, inspectori de muncă, pentru ca aceştia să aplice sancţiuni mai blânde decât cele care se impun societăţii comerciale administrată de denunţător, care fusese supusă anterior unui control pe linia respectării legislaţiei muncii. De asemenea, inculpata C.C.G. i-a impus numitei V.C., inspector de muncă pe linia respectării securităţii şi sănătăţii în muncă la I.T.M. Timiş să întocmească în fals două anexe la un proces-verbal de control de specialitate efectuat la SC R.&A. SRL Timişoara, anexe care să constate aspecte contrare realităţii şi care să atragă sancţiuni mai blânde societăţii administrată de denunţătorul G.A., în scopul ascunderii infracţiunii de trafic de influenţă descrisă mai sus. Inculpata C.C.G. i-a impus numitei R.M., să înregistreze în fals la data de 16 august 2011 şi să antedateze cu data de 09 august 2011 în Registrul de Intrare-Ieşire al I.T.M. Timiş, contestaţia denunţătorului G.A., în scopul ascunderii infracţiunii de trafic de influenţă descrisă mai sus, cât şi faptul că pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea pe care inculpata a săvârşit-o, este pedeapsa cu închisoare mai mare de 4 ani, lăsarea în libertate a acesteia prezintă pericol concret pentru ordinea publică, prin crearea unui sentiment de insecuritate şi neîncredere în buna desfăşurare a justiţiei.
Deşi pericolul pentru ordinea publică nu se confundă cu pericolul social ca trăsătură esenţială a infracţiunii, aceasta nu înseamnă că la aprecierea pericolului pentru ordinea publică trebuie făcută abstracţie de gravitatea faptei. Sub acest aspect, existenţa pericolului public poate rezulta, între altele, din însuşi pericolul social al infracţiunii de care este învinuită inculpata, din reacţia publică la comiterea unor astfel de infracţiuni, din posibilitatea comiterii unor alte asemenea fapte de către alte persoane, în lipsa unei reacţii ferme faţă de cei presupuşi ca autori ai faptelor respective.
În acord cu prima instanţă, Înalta Curte apreciază că sunt întrunite şi la acest moment procesual condiţiile prevăzute de art. 3002 coroborat cu art. 160b alin. (3) C. proc. pen., impunându-se, în continuare, privarea de libertate a inculpatei.
Se reţine, de asemenea, că menţinerea arestării preventive a inculpatului nu contravine dreptului la libertate ocrotit de Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi Libertăţilor Fundamentale, iar pe de altă parte, având în vedere circumstanţele reale ale faptelor, modalitatea concretă de săvârşire, gradul crescut de pericol social ce caracterizează această faptă, durata detenţiei provizorii nu excede termenului rezonabil la care face referire art. 5 parag. 3 din Convenţie, existând temeiuri suficiente pentru a constata că menţinerea detenţiei provizorii este licită, respectându-se legislaţia internă şi prevederile Convenţiei Europene a Drepturilor Omului.
În acelaşi sens, Înalta Curte reţine că, în cauză, menţinerea măsurii arestării preventive nu alterează prezumţia de nevinovăţie şi nici dreptul inculpatei de a fi judecată într-un termen rezonabil, limitarea libertăţii acestuia încadrându-seîn dispoziţiile şi limitele legii.
Pericolul concret pentru ordinea publică este reprezentat şi de calitatea inculpatei care, potrivit statutului său, avea atribuţii, privind respectarea legii şi identificarea faptelor care încalcă dispoziţiile prevăzute de lege prin funcţia deţinută ce implica exerciţiul autorităţii de stat.
În concluzie, Înalta Curte apreciază că, în prezenta cauză, scopul măsurilor preventive nu poate fi atins printr-o altă măsură preventivă mai puţin severă.
Înalta Curte, conform art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen. va respinge ca nefondat recursul declarat de inculpata C.C.G. împotriva încheierii din 14 februarie 2012 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală, pronunţată în Dosarul nr. 6877/30/2011.
Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentei inculpate la cheltuieli judiciare conform dispozitivului prezentei hotărâri.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpata C.C.G. împotriva încheierii din 14 februarie 2012 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală, pronunţată în Dosarul nr. 6877/30/2011.
Obligă recurenta-inculpată la plata sumei de 225 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 25 RON reprezentând onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se avansează din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţata în şedinţă publica, azi 8 martie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 620/2012. Penal | ICCJ. Decizia nr. 660/2012. Penal. Menţinere măsură de... → |
|---|
