ICCJ. Decizia nr. 663/2012. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Fond
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Sentinţa nr. 663/2012
Dosar nr. 6918/1/2011
Şedinţa publică din 26 aprilie 2012
Asupra plângerii de faţă în baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
La data de 30 august 2011, s-a înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, plângerea formulată de petiţionara F.M. împotriva ordonanţei din 1 iulie 2011 dată în dosarul nr. 669/P/2011 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia Urmărire Penală şi Criminalistică.
Prin ordonanţa din 1 iulie 2011 dată în dosarul nr. 669/P/2011 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia Urmărire Penală şi Criminalistică, s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de magistratul C.V., procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie -D.I.I.C.O.T., pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 242, art. 246, art. 264 C. pen., reţinându-se, în esenţă, că faptele nu există, pentru următoarele motive :
Petiţionara a formulat plângere penală la parchet, susţinând că magistratul C.V., procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T. a dispus soluţia în dosarul nr. 399/P/2004 pe baza unor cercetări incomplete, aspect constatat şi de conducerea Parchetului de pe lângă Judecătoria laşi prin rezoluţia de infirmare nr. 541/11/2/2005 şi a dat o interpretare eronată actelor din dosar, cu scopul de a exonera de răspundere penală persoanele reclamate.
Din actele premergătoare efectuate în cauză, s-a reţinut, că este reală susţinerea petiţionarei că rezoluţia nr. 399/P/2004 emisă de magistratul procuror C.V. a fost infirmată parţial în controlul ierarhic, însă, în lipsa unor date certe care să ateste încălcarea cu rea credinţă a atribuţiilor de serviciu sau comiterea de acte de favorizare în înţelesul normei de incriminare, această împrejurare nu poate constitui prin ea însăşi temei pentru antrenarea răspunderii penale.
S-a mai reţinut că pentru faptele reclamate de petiţionară, pretins a fi fost comise de magistratul procuror C.V. în cursul anului 2004, s-a împlinit termenul de prescripţie a răspunderii penale prevăzut de lege.
Fiind aplicabile simultan atât prevederile art. 10 lit. g) C. proc. pen., cât şi cele ale art. 10 lit. a) C. proc. pen., s-a dispus neînceperea urmăririi penale în baza celui din urmă temei legal pentru infracţiunile prevăzute de art. 246 şi art. 264 C. pen.
Referitor la infracţiunea prevăzută de art. 242 C. pen., constând în sustragerea de către persoane neprecizate, de acte din dosarul nr. 7395/2004 al Judecătoriei laşi, s-a reţinut că nu există indicii în sensul sustragerii unor astfel de acte de către magistratul procuror C.V.
Ordonanţa de neîncepere a urmăririi penale a fost ulterior confirmată, prin rezoluţia nr. 1771//II/2/2011 din 29 iulie 2011 a procurorului şef al Secţiei de Urmărire penală şi criminalistică.
Plângerea petiţionarei, formulată la instanţă, nu este fondată.
Din examinarea lucrărilor şi actelor dosarului, rezultă că soluţia procurorului este temeinică şi legală.
Într-adevăr, aşa cum rezultă din actele premergătoare efectuate în cauză, magistratul procuror C.V. şi-a îndeplinit atribuţiile de serviciu în conformitate cu dispoziţiile legale, pe baza actelor de cercetare efectuate în dosarul nr. 399/P/2004 al Parchetului de pe lângă Judecătoria laşi.
Criticile petiţionarei referitoare la modul de soluţionare de către intimatul procuror a unei cauze penale nu pot fi primite, întrucât activitatea desfăşurată de procuror urmare unei sesizări nu poate constitui prin ea însăşi infracţiunile incriminate de legiuitor, prin textul art. 246 şi art. 264 C. pen. Pe de altă parte, emiterea în cauzele penale a unor soluţii de netrimitere în judecată, chiar greşite, nu poate antrena răspunderea penală a procurorilor, decât în măsura în care există probe că au fost interesaţi sau de rea-credinţă.
Or, în cauză, a rezultat că soluţia de neîncepere a urmăririi penale dispusă de magistratul procuror C.V. a fost doar în parte infirmată de procurorul ierarhic superior.
Legalitatea şi temeinicia activităţii efectuate de procuror poate fi supusă cenzurii, prin exercitarea căii de atac a plângerii la procurorul ierarhic superior, iar, ulterior instanţei, în condiţiile procedurii reglementate de art. 2781 C. proc. pen.
Aşa fiind, nu se constată indicii cu privire la săvârşirea vreunei infracţiuni în sarcina intimatului procuror.
În raport de considerentele expuse, se constată că rezoluţia de neîncepere a urmăririi penale este temeinică şi legală, urmând a fi respinsă, ca nefondată, plângerea formulată de petiţionara F.M., cu obligarea acesteia la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂŞTE
Respinge, ca nefondată, plângerea formulată de petiţionara F.M. împotriva ordonanţei din 1 iulie 2011 dată în dosarul nr. 669/P/2011 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia Urmărire Penală şi Criminalistică, rezoluţie pe care o menţine.
Obligă petiţionara la plata sumei de 300 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 26 aprilie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 664/2012. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 825/2012. Penal → |
|---|
