ICCJ. Decizia nr. 722/2012. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Contestaţie în anulare - Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 722/2012
Dosar nr. 7083/2/2011
Şedinţa publică din 13 martie 2012
Asupra recursului de faţă;
În baza actelor dosarului, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 345 din 27 iulie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în Dosarul nr. 4360/2/2011, a fost respinsă ca nefondată plângerea formulată de petentul P.V. împotriva Rezoluţiei nr. 2113/P/2010 din 27 aprilie 2011 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale, sub aspectul infracţiunii prevăzută de art. 246 şi art. 264 alin. (1) C. pen. faţă de procurorul M.V. (Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti) şi agenţii de poliţie B.D. şi B.M. (Secţia de poliţie nr. 23), hotărârea fiind definitivă.
Împotriva Sentinţei penale nr. 345 din 27 aprilie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, petentul P.V. a formulat contestaţie în amânare invocând prevederile art. 386 lit. c) şi e) C. proc. pen.
Prin Decizia penală nr. 475/F din 25 octombrie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală a fost respinsă, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare formulată de contestatorul P.V.
A fost obligat contestatorul la plata sumei de 100 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut următoarele:
Contestaţia în anulare este o cale de atac extraordinară cu o natură juridică mixtă de anulare şi retractare fiind îndreptată exclusiv împotriva hotărârilor pronunţate în recurs pentru cazurile prevăzute de art. 386 lit. c) şi e) C. proc. pen., invocate de contestator.
Or, prin efectul modificărilor operate de Legea nr. 202/2010, conform art. 2781 alin. (10) C. proc. pen. „hotărârea judecătorului, pronunţată potrivit alin. (8) este definitivă".
Cum, Sentinţa nr. 345 din 27 aprilie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti face parte dintre hotărârile pronunţate în temeiul art. 2781 C. proc. pen., nesupuse căii de atac a recursului, împotriva acesteia nu se poate formula contestaţie în anulare.
Împotriva Deciziei penală nr. 475/F din 25 octombrie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală a formulat recurs contestatorul P.V.
La termenul fixat pentru soluţionarea recursului şi anume, 13 martie 2012, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie din oficiu, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. a) teza a II-a C. proc. pen., raportat la art. 3851 C. proc. pen., a pus în discuţia părţilor excepţia de inadmisibilitate a recursului declarat în cauză.
Excepţia pusă în discuţie este întemeiată pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Examinând hotărârea atacată, din oficiu, astfel cum impun dispoziţiile art. 3856 alin. ultim, C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în temeiul art. 38515 lit. a) teza a II-a C. proc. pen., constată că recursul declarat în cauză este inadmisibil, având în vedere că Decizia penală nr. 475/F din 25 octombrie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală este definitivă.
Înalta Curte reţine că inadmisibilitatea reprezintă o sancţiune procedurală care intervine atunci când părţile implicate în proces efectuează un act pe care legea nu îl prevede sau îl exclude, precum şi în situaţia când se încearcă exercitarea unui drept epuizat pe o altă cale procesuală.
Prin art. 129 din Constituţia României, revizuită, a fost statuat principiul potrivit căruia părţile interesate pot apela la protecţia judiciară a drepturilor subiective încălcate, oferită imparţial de către instanţele competente, în cadrul procesului penal.
Mai mult, potrivit dispoziţiilor cuprinse în Codul de procedură penală, legiuitorul a impus în sarcina persoanelor interesate exercitarea drepturilor procedurale în condiţiile, ordinea şi termenele stabilite de lege sau judecător.
Prin urmare, revine persoanei interesate obligaţia de a sesiza jurisdicţia competentă, în condiţiile legii procesual penale, aceleaşi pentru subiecţii de drept aflaţi în situaţii identice.
Legea procesual penală, prin norme imperative, a stabilit un sistem al căilor de atac menit a asigura, concomitent, prestigiul justiţiei, pronunţarea de hotărâri judecătoreşti care să corespundă legii şi adevărului şi care să evite provocarea oricărei vătămări materiale sau morale părţilor din proces.
În raport de dispoziţiile art. 3851 C. proc. pen., sunt susceptibile de a fi atacate cu recurs hotărârile judecătoreşti, sentinţe sau decizii, după caz, nedefinitive.
Totodată, art. 417 C. proc. pen., cu referire la dispoziţiile înscrise în Capitolul III din Titlul II al aceluiaşi cod, prevede că deciziile pronunţate în recurs nu sunt supuse niciunei alte căi ordinare de atac, ele fiind definitive şi executorii.
Pe de altă parte, dispoziţiile art. 392 C. proc. pen. prevăd că hotărârea prin care este soluţionată contestaţia în anulare este susceptibilă de a fi atacată pe calea ordinară a apelului sau recursului într-o singură ipoteză şi anume, atunci când această cale extraordinară de atac este întemeiată pe cazul prevăzut de art. 386 lit. d) C. proc. pen., cu condiţia prevăzută de art. 392 alin. (4) C. proc. pen. şi anume, ca hotărârea a cărei anulare se cere să fi rămas definitivă la prima instanţă sau la instanţa de apel.
Având în vedere că pentru cazurile prevăzute de art. 386 lit. c) şi e) C. proc. pen., invocate de contestator, contestaţia în anulare se îndreaptă împotriva deciziei pronunţată de instanţa de recurs, care potrivit dispoziţiilor art. 3851 C. proc. pen. nu mai poate fi supusă vreunei căi ordinare de atac, nici hotărârea prin care este soluţionată contestaţia în anulare nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs.
Cum contestatorul P.V. a declarat recurs împotriva unei hotărâri prin care a fost soluţionată contestaţia în anulare pe care a formulat-o împotriva Sentinţei penale nr. 345 din 27 aprilie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, care prin efectul modificărilor operate de Legea nr. 202/2010, conform art. 2781 alin. (10) C. proc. pen. a rămas definitivă încă de la data pronunţării sale, calea de atac exercitată de acesta în prezenta cauză este inadmisibilă.
Or, recunoaşterea unei căi de atac în alte condiţii, decât cele prevăzute de legea procesuală penală, constituie o încălcare a principiului legalităţii acestora şi, din acest motiv, apare ca o soluţie inadmisibilă în ordinea de drept.
În consecinţă, pentru considerentele ce preced şi ca urmare a admiterii excepţiei, conform art. 38515 pct. 1 lit. a) teza a II-a C. proc. pen., Înalta Curte va respinge recursul declarat de contestatorul P.V. împotriva Deciziei penale nr. 475/F din 25 octombrie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, ca inadmisibil.
În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul contestator va fi obligat la plata sumei de 100 RON cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de contestatorul P.V. împotriva Deciziei penale nr. 475/F din 25 octombrie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.
Obligă recurentul contestator la plata sumei de 100 RON cheltuieli judiciare către stat.
Procesat de GGC - LM
| ← ICCJ. Decizia nr. 4094/2012. Penal | ICCJ. Decizia nr. 2034/2012. Penal. Dare de mită (art. 255... → |
|---|
