ICCJ. Decizia nr. 2034/2012. Penal. Dare de mită (art. 255 C.p.). Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2034/2012
Dosar nr. 1534/100/2011
Şedinţa publică din 12 iunie 2012
Deliberând asupra recursului declarat de inculpatul F.G. împotriva Deciziei penale nr. 191/A din 26 octombrie 2011 a Curţii de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 330 din data de 14 iunie 2011 pronunţată în Dosarul nr. 1534/100/2011 al Tribunalului Maramureş, în temeiul art. 255 alin. (1) C. pen. raportat la art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000, s-a dispus condamnarea inculpatului F.G., la 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită.
În temeiul art. 71 C. pen., s-a interzis inculpatului dreptul prevăzut de art. 64 lit. a) teza a II-a C. pen.
În temeiul art. 88 C. pen. s-a scăzut din durata pedepsei aplicate inculpatului durata reţinerii acestuia, de 24 ore, din data de 12 ianuarie 2011 ora 17:00 şi până la data de 13 ianuarie 2011, ora 17:00.
În temeiul art. 255 alin. (4) C. pen. raportat la art. 254 alin. (3) C. pen. s-a dispus confiscarea de la inculpat a sumei de 1.000 Euro, sumă consemnată la BCR Maramureş - Sucursala Baia Mare prin Ordinul de încasare din 17 ianuarie 2011.
În temeiul art. 913 alin. (7) C. proc. pen. s-a dispus păstrarea la sediul instanţei, în plic sigilat, a suporturilor optice înregistrate la poziţia nr. 5/2011 din registrul privind evidenţa CD-urilor şi respectiv, la poziţia nr. 27/2011 din registrul mijloacelor de probă, până la soluţionarea definitivă a prezentei cauze când se vor arhiva odată cu dosarul.
În temeiul art. 191 alin. (1) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la plata către stat a sumei de 1500 RON, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de acesta.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut că prin rechizitoriul nr. 15/P/2011 din data de 17 februarie 2011 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureş a fost trimis în judecată inculpatul F.G., pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită, prevăzută de art. 255 alin. (1) C. pen. raportat la art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000.
Prin actul de sesizare a instanţei s-a reţinut că la data de 12 ianuarie 2011 inculpatul F.G. a promis şi a dat suma de 1000 euro şi alte foloase unui funcţionar care avea atribuţii de constatare şi sancţionare a contravenţiilor, urmărire a infracţiunilor şi atribuţii de control, în scopul ca acesta să facă acte contrare atribuţiilor de serviciu.
În cursul urmăririi penale au fost administrate următoarele probe: procesul-verbal de consemnare a denunţului; rapoartele din 11 ianuarie 2011 şi 12 ianuarie 2011; acte premergătoare; procesul-verbal din data de 10 ianuarie 2011; procesele-verbale de redare a înregistrărilor audio-video; procesul-verbal din 12 ianuarie 2011 şi planşe foto; ordinul de încasare din 17 ianuarie 2011; declaraţii martori şi declaraţiile inculpatului.
Prin Ordonanţa din data de 12 ianuarie 2011 inculpatul F.G. a fost reţinut pentru o durată de 24 de ore, iar prin Încheierea penală nr. 22 din 13 ianuarie 2011 a Tribunalului Maramureş a fost respinsă propunerea de arestare preventivă a acestuia, fiind luată măsura preventivă a obligării de a nu părăsi ţara pe o perioadă de 30 de zile.
În cadrul cercetării judecătoreşti, instanţa a procedat la audierea inculpatului F.G., precum şi a martorilor C.Gh., I.I., B.D.C. şi S.I., declaraţiile acestora fiind consemnate şi ataşate la dosar.
Inculpatul F.G. a recunoscut săvârşirea infracţiunii de care este acuzat, însă a solicitat achitarea sa întrucât ofiţerul de poliţie nu mai avea competenţa în sensul instrumentării dosarului şi în realitate a fost indus în eroare să comită această faptă.
Analizând ansamblul probator administrat în cauză, instanţa de fond a reţinut următoarele:
Potrivit Procesului-verbal de constatare din data de 11 ianuarie 2011, în jurul orei 7:30 inculpatul F.G. a fost oprit în trafic de agenţi din cadrul Inspectoratului Judeţean al Poliţiei de Frontieră Maramureş, în timp ce conducea autovehiculul marca FT cu numărul de înmatriculare .......... pe DN 19, pe raza localităţii Sarasău. În urma controlului efectuat, s-a constatat că inculpatul transporta o cantitate de aproximativ 680 litri de palincă, fără a deţine documente legale, astfel încât s-a apreciat că există indicii privind comiterea unei contravenţii sau fapte prevăzute de legea penală.
Din declaraţiile martorilor S.I. şi B.D.C., poliţişti în cadrul Inspectoratului Judeţean al Poliţiei de Frontieră Maramureş a rezultat că aceştia au întocmit procesul-verbal de constatare a faptei şi l-au condus pe inculpatul F.G. la sediul Sectorului Poliţiei de Frontieră Sarasău, la subinspectorul de poliţie I.I., care era lucrător în cadrul Compartimentului de Combatere a Infracţionalităţii Transfrontaliere şi avea printre atribuţiile de serviciu şi efectuarea cercetării penale putând desfăşura activităţi de poliţie judiciară.
În calitatea menţionată, martorul I.I. a procedat la înregistrarea lucrării penale sub nr. P/405485 din 11 ianuarie 2011 la Inspectoratul Judeţean al Poliţiei de Frontieră Maramureş şi a întocmit dovada de ridicare a bunurilor transportate de inculpat.
Din declaraţia martorului I.I. a rezultat că la acel moment inculpatul F.G. nu i-a făcut nici o propunere sau sugestie cu privire la cercetările efectuate.
Tribunalul reţine că potrivit susţinerilor inculpatului F.G., la data de 11 ianuarie 2011 s-a întâlnit cu martorul C.Gh. şi i-a povestit ce s-a întâmplat, iar acesta din urmă i-a spus că îl cunoaşte pe martorul I.I. şi i-a dat numărul de telefon al acestuia.
Din declaraţia martorului C.Gh., coroborată cu cea a martorului I.I. a rezultat că prin intermediul unei cunoştinţe comune, numitul L.A., intenţia inculpatului F.G. de a-l contacta pe subinspectorul de poliţie I.I. a ajuns la cunoştinţa acestuia din urmă precum şi, prin intermediul martorului, la superiorii ierarhici.
Prin Ordonanţa nr. 15/P/2011 din data de 11 ianuarie 2011 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureş, confirmată ulterior prin Încheierea penală nr. 21 din 13 ianuarie 2011 a Tribunalului, s-a dispus înregistrarea audio-video ambientală a întâlnirilor şi discuţiilor directe şi telefonice dintre inculpatul F.G. şi martorul I.I.
Tribunalul constată că din probele administrate a rezultat că în cursul aceleiaşi zile, 11 ianuarie 2011, la ora 17:30 inculpatul F.G. l-a contactat telefonic pe martorul I.I., solicitându-i o întâlnire a doua zi „pentru a povesti", convenind să aibă loc la data de 12 ianuarie 2011, la biroul martorului.
La data de 12 ianuarie 2011 inculpatul F.G. s-a prezentat la sediul Sectorului Poliţiei de Frontieră Sarasău, în biroul subinspectorului de poliţie I.I., unde i-a propus acestuia să îi dea 1.000 de euro şi 200 litri de ţuică pentru a nu continua cercetările împotriva sa. În concret, inculpatul i-a spus martorului că „a venit cu o variantă cum să facem", l-a întrebat „cât costă? Scurt!" ca să nu trimită dosarul la parchet şi i-a spus că „pune o mie de euro" şi „două sute de litri de palincă", convenind să se întâlnească la ora 12 la un restaurant din Sighetu Marmaţiei.
Potrivit menţiunilor procesului-verbal coroborate cu declaraţiile inculpatului şi martorului, aceştia s-au întâlnit la data de 12 ianuarie 2011, în jurul orei 11 în localul „S" din Sighetu Marmaţiei, unde F.G. i-a remis efectiv suma de 1.000 euro, respectiv 20 de bancnote a câte 50 de euro.
Prin Ordinul de încasare nr. 2011011700005194 din 17 ianuarie 2011 suma de 1.000 de euro ridicată de la inculpatul F.G. a fost consemnată la BCR - Sucursala Baia Mare.
Prin declaraţiile date în cursul procesului, inculpatul F.G. a recunoscut săvârşirea faptei în materialitatea sa, însă a susţinut că nu se face vinovat de comiterea infracţiunii de dare de mită întrucât la momentul când i-a dat banii, martorul I.I. nu mai avea competenţe de efectuare a cercetărilor în dosarul care îl viza.
În ceea ce priveşte apărările formulate de inculpat, instanţa de fond a reţinut că prin Adresa nr. P/405485 din 11 ianuarie 2011, lucrarea penală privind pe numitul F.G. a fost înaintată de Inspectoratul Judeţean al Poliţiei de Frontieră Maramureş la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sighetu Marmaţiei în vederea înregistrării şi alocării numărului unic.
Prin Adresa nr. 63/P/2011 din data de 12 ianuarie 2011 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Sighetu Marmaţiei s-a confirmat înregistrarea dosarului, urmând ca cercetările să fie continuate sub supravegherea exercitată de procuror.
Având în vedere aceste aspecte, instanţa de fond a reţinut că la data săvârşirii faptei, chiar dacă dosarul penal privindu-l pe inculpat a fost înregistrat la parchet, efectuarea cercetărilor penale intra în continuare în competenţa organelor de poliţie judiciară din cadrul Inspectoratului Judeţean al Poliţiei de Frontieră Maramureş, iar martorul I.I. avea atribuţii de serviciu în calitate de ofiţer de poliţie judiciară cu privire la acest dosar.
În raport de situaţia de fapt expusă, instanţa a reţinut că fapta inculpatului F.G., constând în aceea că la data de 12 ianuarie 2011 i-a promis subinspectorului de poliţie I.I. suma de 1.000 de euro şi 200 litri de ţuică şi i-a şi remis efectiv suma de bani, în scopul ca acesta din urmă să facă un act contrar atribuţiilor sale de serviciu privind constatarea şi efectuarea actelor de cercetare privind fapte prevăzute de legea penală, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de dare de mită, prevăzută de art. 255 alin. (1) C. pen. raportat la art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000.
La încadrarea juridică a faptei săvârşită de inculpat, instanţa de judecată a avut în vedere că, din probele administrate în cauză, a rezultat în mod cert că scopul în care acesta a remis suma de bani şi a promis foloasele a vizat oprirea cercetărilor penale declanşate împotriva sa, iar martorul I.I., căruia i-a oferit bunurile, deţinea calitatea de ofiţer de poliţie judiciară.
În consecinţă, în considerarea dispoziţiilor art. 72 C. pen., instanţa de fond a dispus condamnarea inculpatului la o pedeapsă de 2 ani închisoare, apreciind că aceasta corespunde scopului şi funcţiilor prevăzute de art. 52 C. pen.
La individualizarea judiciară a pedepsei aplicate, instanţa a avut în vedere gradul de pericol social concret al infracţiunii săvârşite, determinat atât prin împrejurările concrete ale comiterii cât şi prin dezinvoltura cu care a acţionat inculpatul. Din procesele-verbale de redare a convorbirilor purtate de inculpat a rezultat că acesta, în calitatea sa de persoană care era acuzată de comiterea unei infracţiuni sau contravenţii şi faţă de care se efectuau acte de cercetare, se adresa ofiţerului de poliţie judiciară, spunându-i „cât costă? scurt!" şi oferindu-i direct o sumă de bani relativ mare şi alte foloase. Totodată, la aprecierea gradului de pericol social concret al infracţiunii săvârşite, instanţa a avut în vedere şi contextul social actual, în care dimensiunea fenomenului infracţional în zona de frontieră şi faptele de corupţie asociate acestuia cunosc o amploare din ce în ce mai mare, astfel încât se impune din partea autorităţilor judiciare o reacţie fermă şi promptă împotriva activităţilor de acest gen.
În temeiul art. 71 C. pen., instanţa de fond a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a C. pen., apreciind că natura şi gravitatea faptei săvârşite sunt incompatibile cu gradul de responsabilitate civică pe care îl implică exercitarea acestui drept.
În temeiul art. 88 C. pen., instanţa a scăzut din durata pedepsei aplicate inculpatului durata reţinerii acestuia, de 24 ore, din data de 12 ianuarie 2011 ora 17:00 şi până la data de 13 ianuarie 2011, ora 17:00.
De asemenea, în baza art. 255 alin. (4) C. pen. raportat la art. 253 alin. (3) C. pen., instanţa de fond a dispus confiscarea de la inculpat a sumei de 1.000 Euro, sumă consemnată la BCR Maramureş - Sucursala Baia Mare prin Ordinul de încasare nr. 2011011700005194 din 17 ianuarie 2011. Instanţa nu a dispus şi confiscarea prin echivalent a cantităţii de 200 litri de ţuică, având în vedere că în legătură cu acest folos material, modalitatea alternativă a elementului material în care infracţiunea a fost săvârşită este cea a „promisiunii", astfel încât s-a apreciat că nu este posibilă confiscarea.
În temeiul art. 913 alin. 7 C. proc. pen., instanţa a dispus păstrarea la sediul instanţei, în plic sigilat, a suporturilor optice înregistrate la poziţia nr. 5/2011 din registrul privind evidenţa CD-urilor şi respectiv, la poziţia nr. 27/2011 din registrul mijloacelor de probă, până la soluţionarea definitivă a prezentei cauze când se vor arhiva odată cu dosarul.
În temeiul art. 191 alin. (1) C. proc. pen., instanţa l-a obligat pe inculpat la plata către stat a sumei de 1.500 RON, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de acesta.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel inculpatul F.G., solicitând admiterea căii de atac şi, în principal, achitarea sa în baza art. 10 lit. d) C. proc. pen. în acelaşi timp, s-a solicitat schimbarea încadrării juridice în infracţiunea de cumpărare de influenţă prevăzut de art. 61 din Legea nr. 78/2000, iar în subsidiar, reindividualizarea pedepsei aplicate, prin reţinerea de circumstanţe atenuante, precum şi modificarea modalităţii de executare a pedepsei, care s-a solicitat a fi suspendată condiţionat sau sub supraveghere.
Prin Decizia penală nr. 191/A/2011 Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori a admis apelul declarat de către inculpatul F.G. împotriva Sentinţei penale nr. 330 din 14 iunie 2011 pronunţată de Tribunalul Maramureş pe care o desfiinţează doar sub aspectul greşitei individualizări a executării pedepsei şi rejudecând:
În baza art. 81, 82 C. pen. a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 4 ani compus din durata pedepsei de 2 ani şi din intervalul de timp de 2 ani.
În baza art. 71 alin. (5) C. pen. a suspendat executarea pedepsei accesorii constând în interzicerea dreptului prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a C. pen.
A pus în vedere inculpatului cazurile de revocare a suspendării condiţionate prevăzute de art. 83 C. pen.
A dedus din pedeapsă durata reţinerii din 12 ianuarie 2011 până în 13 ianuarie 2011.
A menţinut restul dispoziţiilor sentinţei atacate. Cheltuielile judiciare din apel au rămas în sarcina statului.
Analizând apelul declarat în cauză, prin prisma actelor de la dosar, a dispoziţiilor legale în materie şi a motivelor invocate, Curtea de Apel a reţinut următoarele:
Instanţa de fond a constatat o stare de fapt conformă cu realitatea, pe baza materialului probator administrat în cursul urmăririi penale şi în cursul judecăţii, starea de fapt nefiind de altfel contestată de reclamant.
S-a reţinut în mod corect în ceea ce priveşte apărările formulate de apelant, reiterate de altfel în faţa Curţii, că la data săvârşirii faptei, chiar dacă dosarul penal care îl privea pe inculpat era deja înregistrat la parchet, cercetările penale erau efectuate în continuare de organele de poliţie judiciară, în cadrul cărora martorul I.I. avea atribuţii de serviciu. În consecinţă, în acord cu cele statuate şi de către prima instanţă, Curtea a apreciat că în cauză nu este vorba despre infracţiunea de cumpărare de influenţă, fiind întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de dare de mită. Din această perspectivă, solicitarea apărării de achitare este neîntemeiată.
Cu menţiunea că instanţa de control judiciar şi-a însuşit în totalitate considerentele care au stat la baza hotărârii de condamnare a inculpatului reţinute în hotărârea atacată, Curtea de Apel a apreciat că în procesul de individualizare a pedepsei prima instanţă a făcut o greşită aplicare a art. 72 C. pen., dispunând executarea în regim de detenţie a pedepsei aplicate.
Raportat la întreaga stare de fapt şi la circumstanţele personale ale inculpatului, având în vedere lipsa antecedentelor penale, vârsta acestuia, situaţia familială, modul de săvârşire a faptei, atitudinea sa în faţa organelor judiciare, Curtea a apreciat că scopul pedepsei poate fi atins şi fără privarea de libertate a inculpatului, prezenta condamnare constituind un avertisment suficient de serios pentru ca inculpatul să înţeleagă gravitatea comiterii unor astfel de fapte, precum şi impactul pe care acestea îl au asupra societăţii şi asupra credibilităţii de care trebuie să se bucure organele statului.
Curtea a apreciat că executarea pedepsei în regim de detenţie, aşa cum a fost dispusă de către prima instanţă, nu este nici în interesul societăţii şi nici în interesul inculpatului.
Împotriva Deciziei penale nr. 191/A din 26 octombrie 2011 a Curţii de Apel Cluj, secţia penală şi de minori a declarat recurs, la 31 octombrie 2011, inculpatul F.G.
În motivele de recurs formulate de inculpat au fost invocate cazurile de casare prevăzute de art. 3859 pct. 17, 18 şi 14 C. proc. pen.
Recurentul a solicitat achitarea pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită având în vedere că fapta nu întruneşte elementele constitutive ale acestei infracţiuni.
În subsidiar, recurentul a cerut admiterea recursului şi schimbarea încadrării juridice dată faptei din infracţiunea de dare de mită în infracţiunea de cumpărare de influenţă prevăzută de art. 61 din Legea nr. 78/2000.
Analizând hotărârea recurată, instanţa urmează să admită calea de atac doar în ceea ce priveşte cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen.
În ceea ce priveşte cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 17 C. proc. pen., cazul de casare este nefondat.
O primă critică formulată de recurent are în vedere faptul că acuzaţia priveşte în mod greşit darea de mită (art. 255 C. pen.) în loc de cumpărarea de influenţă art. 61 din Legea nr. 78/2000.
Art. 61 din Legea nr. 78/2000 prevede că promisiunea, oferirea sau darea de bani, de daruri ori alte foloase, direct sau indirect, unei persoane care are influenţă sau lasă să se creadă că are influenţă asupra unui funcţionar, pentru a-l determina să facă ori să nu facă un act ce intră în atribuţiile sale de serviciu, se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 10 ani.
Art. 255 C. pen. prevede că promisiunea, oferirea sau darea de bani ori alte foloase, în scopul de a îndeplini, a nu îndeplini ori a întârzia îndeplinirea unui act privitor la îndatoririle sale de serviciu sau în scopul de a face un act contrar acestor îndatoriri modurile şi scopurile arătate în art. 254 C. pen., se pedepsesc cu închisoare de la 6 luni la 5 ani.
Diferenţa din art. 61 din Legea nr. 78/2000 şi art. 255 C. pen. se produce în ceea ce priveşte subiectul pasiv. Promisiunea, oferirea sau darea de bani ori alte foloase se face în cazul infracţiunii de dare de mită către cel care are îndatoririle de serviciu a căror a îndeplinire, neîndeplinire, întârziere sau act contrar acestora se solicită. În cazul cumpărării de influenţă actele de promisiune, oferire sau dare de bani, de daruri ori alte foloase, se exercită către o altă persoană decât funcţionarul ale cărui îndatoriri de serviciu sunt legate de banii sau foloasele în cauză, respectiv actele sunt făcute către o persoană care are influenţă sau lasă să se creadă că are influenţă asupra unui funcţionar.
În acord cu instanţa de fond şi cea de apel, Înalta Curte constată că persoana acuzată a oferit bani şi produse martorului I.I. pentru ca martorul, ofiţer de poliţie, să nu trimită dosarul care îl privea pe recurent către Parchet şi în consecinţă suma oferită avea legătură cu îndatoririle de serviciu ale martorului. Susţinerile recurentului în legătură cu faptul că la momentul la care a oferit suma de bani dosarul fusese deja trimis de către ofiţerul de poliţie către parchet nu au relevanţă, având în vedere că recurentul nu a cunoscut acest fapt, decât ulterior. La momentul la care discuţia a avut loc cu martorul, inculpatul i s-a adresat acestuia în calitate de persoană care făcea cercetări în cauză, astfel încât condiţia de la art. 255 C. pen. este îndeplinită.
În ceea ce priveşte schimbarea de încadrare juridică solicitată de către recurent din infracţiunea de dare de mită prevăzută de art. 255 alin. (1) C. pen. raportat la art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000 în infracţiunea de cumpărare de influenţă prevăzută de art. 61 din Legea nr. 78/2000 instanţa de recurs constată şi că solicitarea recurentului ar conduce la agravarea situaţiei acestuia în propria cale de atac.
Astfel, limitele de pedeapsă pentru infracţiunea de care este acuzat inculpatul, art. 255 alin. (1) C. pen. raportat la art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000 sunt de la 6 luni la 7 ani astfel cum se prevede în varianta agravantă a infracţiunii în legea specială.
Limitele de pedeapsă pentru infracţiunea de cumpărare de influenţă prevăzută de art. 61 din Legea nr. 78/2000 sunt de la 2 la 10 ani.
Compararea sancţiunilor dintre cele două incriminări arată faptul că, atât minimul cât şi maximul pedepsei faptei a cărei încadrare juridică o solicită inculpatul sunt mai ridicate în raport de cele ale faptei pentru care a fost condamnat. Dând curs solicitării recurentului, instanţa constată că s-a încălcat principiul ne agravării situaţiei în propria cale de atac având în vedere că s-ar ajunge la reţinerea elementelor unei fapte sancţionată cu o pedeapsă mai mare decât cea de care este acuzat.
În ceea ce priveşte cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen., s-a comis o gravă eroare de fapt având drept consecinţă pronunţarea unei hotărâri greşite de condamnare, cazul de casare este nefondat.
Prin eroare de fapt se înţelege o greşită examinare a probelor administrate în ideea că la dosar există o anumită probă când în realitate aceasta nu există sau atunci când se consideră că un anumit act, ar demonstra existenţa unei împrejurări, când, în realitate, din aceste mijloace de probă rezultă contrariul. O eroare gravă de fapt trebuie să decurgă din probele administrate care se află la dosar şi faptele reţinute de instanţa de fond. Instanţa de recurs apreciază că nu există o stabilire greşită a situaţiei de fapt, nu au fost ignorate probe şi nici nu s-a acordat încredere excesivă unor probe.
În ceea ce priveşte cazul de casare vizând grava eroare de fapt, în acord cu instanţa de fond şi cea de apel, instanţa de recurs apreciază că faptele au fost corect reţinute şi corespund probelor administrate.
Astfel, din declaraţia inculpatului din şedinţa publică din 12 aprilie 2011 rezultă că s-a dus în biroul poliţistului I.I. şi i-a spus că a venit să-şi rezolve problema pentru a acoperi cantitatea de ţuică.
Inculpatul arată că „I.I. m-a întrebat cât îi dau, eu i-am răspuns 1.000 de euro, iar el mi-a spus că e puţin. Din acest motiv i-am spus că îi dau şi 200 litri de ţuică şi am convenit să ne întâlnim la Restaurantul S. din Sighet. În jurul orei 11:00 m-am întâlnit la restaurant cu acel prieten, iar pe la ora 12:00 a sosit şi I.I. M-am retras cu acesta într-un separeu unde i-am dat suma de 1.000 de euro şi apoi a apărut procurorul". Inculpatul a recunoscut faptul că a dat suma de bani, apărarea solicitând achitarea pe considerentul lipsei de competenţă a poliţistului în ceea ce priveşte instrumentarea dosarului.
În acord cu instanţa de fond şi cea de apel, Înalta Curte constată că martorul I.I., cel căruia inculpatul i-a oferit suma de bani, avea atribuţii de serviciu în calitate de ofiţer de poliţie judiciară. În această calitate, martorul a înregistrat lucrarea penală nr. P/405485 din 11 ianuarie 2001 prin care constată că inculpatul a transportat 680 litri de palincă, fără a deţine documente legale.
Iniţiativa oferirii unei sume de bani i-a aparţinut inculpatului, care, fiind acuzat de comiterea unei fapte ilicite faţă de care se efectua acte de cercetare, s-a adresat ofiţerului de poliţie spunându-i „Cât costă? Scurt!" oferindu-i direct banii şi foloasele descrise anterior.
Instanţa apreciază că situaţia de fapt reţinută este corectă şi nu există erori în aprecierea acesteia.
În ceea ce priveşte cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., instanţa de recurs constată că fapta comisă de inculpat este tipică, în sensul oferirii unei sume de bani unui ofiţer de poliţie judiciară pentru ca acesta să-şi îndeplinească atribuţiile de serviciu legate de sancţionarea faptei de transport fără a deţine documente legale a unei cantităţi de alcool.
La individualizarea pedepselor au fost avut în vedere limitele speciale de pedeapsă, închisoare de la 6 luni la 7 ani, stabilindu-se de către instanţa de fond o pedeapsă de doi ani.
Datele personale ale inculpatului, în vârstă de 52 de ani, lipsit de antecedente penale, provenind dintr-o familie organizată, justifică o pedeapsă orientată spre minim din probele administrate în cauză, instanţa de recurs constată că inculpatul, în vârstă de 52 de ani, are venituri licite obţinute din agricultură. În ceea ce priveşte alcoolul pe care îl transporta inculpatul a făcut dovada că a plătit accizele. Nu poate fi ignorată conduita procesuală caracterizată prin sinceritate, în raport cu infracţiunea comisă, dar şi prin prezentarea în faţa instanţei, la fiecare termen de judecată.
În ceea ce priveşte modalitatea de executare instanţa de recurs în acord cu cea de apel, apreciază că scopul educativ al unei pedepse aplicare unui inculpat infractor primar pentru o faptă recunoscută, având o formă tipică de săvârşire a acesteia poate fi atins şi fără privare de libertate.
Caracterul tipic al faptei trebuie să atragă o sancţiune legală orientată către minimul prevăzut de lege. Totodată, instanţa de recurs apreciază că recunoaşterea faptei în materialitatea ei de către inculpat, atât în cursul urmăririi penale cât şi la instanţa de judecată, faptul că inculpatul obţine venituri licite din agricultură justifică modalitatea de executare a pedepsei aleasă de către instanţa de apel.
În consecinţă, Înalta Curte va admite recursul declarat de către inculpatul F.G. împotriva Deciziei penale nr. 191/A din 26 octombrie 2011 a Curţii de Apel Cluj, secţia penală şi de minori.
Va casa în parte decizia recurată precum şi Sentinţa nr. 330 din data de 14 iunie 2011 a Tribunalului Maramureş şi rejudecând:
În baza art. 255 alin. (1) C. pen. raportat la art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000, va condamna pe inculpatul F.G. la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită.
În temeiul art. 71 C. pen., va interzice inculpatului dreptul prevăzut de art. 64 lit. a) teza a II-a C. pen.
În baza art. 81, 82 C. pen. va dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 3 ani compus din durata pedepsei de 1 an şi din intervalul de timp de 2 ani.
În baza art. 71 alin. (5) C. pen. va suspenda executarea pedepsei accesorii constând în interzicerea dreptului prevăzut de art. 64 lit. a) teza a II-a C. pen.
Va pune în vedere inculpatului cazurile de revocare a suspendării condiţionate prevăzute de art. 83 C. pen.
Va menţine restul dispoziţiilor hotărârilor atacate.
În baza art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare din recurs vor rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de către inculpatul F.G. împotriva Deciziei penale nr. 191/A din 26 octombrie 2011 a Curţii de Apel Cluj, secţia penală şi de minori.
Casează în parte decizia recurată precum şi Sentinţa nr. 330 din data de 14 iunie 2011 a Tribunalului Maramureş şi rejudecând:
În baza art. 255 alin. (1) C. pen. raportat la art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000, condamnă inculpatul F.G. la pedeapsa de 1 an închisoare pt. săvârşirea infracţiunii de dare de mită.
În temeiul art. 71 C. pen., interzice inculpatului dreptul prevăzut de art. 64 lit. a) teza a II-a C. pen.
În baza art. 81, 82 C. pen. dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 3 ani compus din durata pedepsei de 1 an şi din intervalul de timp de 2 ani.
În baza art. 71 alin. (5) C. pen. suspendă executarea pedepsei accesorii constând în interzicerea dreptului prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a C. pen.
Pune în vedere inculpatului cazurile de revocare a suspendării condiţionate prevăzute de art. 83 C. pen.
Menţine restul dispoziţiilor hotărârilor atacate.
În baza art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare din recurs rămân în sarcina statului.
Onorariul apărătorului din oficiu, în sumă de 200 de RON se va suporta din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 12 iunie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 722/2012. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 790/2012. Penal → |
|---|
