ICCJ. Decizia nr. 74/2012. Penal

Decizii penale ICCJ 2012

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 74/2012

Dosar nr. 1532/121/2011

Şedinţa publică din 17 ianuarie 2012

Asupra recursului penal de faţă:

Prin sentinţa penală nr. 426 din 24 mai 2011 a Tribunalului Galaţi, pronunţată în dosarul nr. 1532/121/2011, s-a dispus condamnarea inculpatului D.P.M. la o pedeapsă de 14 (paisprezece) ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a Il-a şi lit. b) C. pen., pe o durată de 4 (patru) ani, pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat prevăzută de art. 174 alin. (1) C. pen., raportat la art. 175 alin. (l) lit. c) C. pen., în referire la art. 3201 alin. (7) C. proc. pen. (introdus prin Legea 202/2010), faptă din 17 decembrie 2010.

Potrivit art. 71 C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a Il-a şi lit. b) C. pen.

Conform art. 350 C. proc. pen., s-a menţinut starea de arest a inculpatului, iar potrivit art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a dedus din pedeapsa aplicată durata reţinerii şi a arestării preventive de la 24 decembrie 2010 la zi.

S-a constatat că partea vătămată N.E. nu s-a constituit parte civilă.

Conform art. 7 alin. (l) din Legea nr. 76/2008 s-a dispus prelevarea probelor biologice de la inculpat în vederea introducerii profilului genetic în S.N.D.G.J.

În baza art. 5 alin. (5) din Legea nr. 76/2008 s-a adus la cunoştinţă inculpatului că probele biologice ce vor fi recoltate vor fi utilizate pentru obţinerea şi stocarea în S.N.D.G.J. a profilului genetic.

Potrivit art. 118 lit. b) C. pen., s-a dispus confiscarea de la inculpat a unui baston din lemn cu lungimea de 86 cm şi diametrul de 1,5 - 2,5 cm (obiect contondent de care inculpatul s-a folosit la comiterea infracţiunii).

În temeiul art. 191 alin. (l) C. proc. pen., a obligat pe inculpat să plătească către stat suma de 1.970 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care 200 lei reprezintă onorariul apărătorului desemnat din oficiu în faza urmăririi penale, onorariu ce se va avansa către Baroul Galaţi din fondurile Ministerului Justiţiei.

Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că prin rechizitoriul nr. 920/P/2010 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Galaţi a fost trimis în judecată, în stare de arest preventiv, inculpatul D.P.M., pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat prevăzută de art. 174 alin. (l) C. pen., raportat la art. 175 alin. (l) lit. c) C. pen., constând în aceea că, la data de 17 decembrie 2010, a aplicat victimei H.G. (bunică) multiple lovituri cu corpuri contondente pe corp, cauzându-i un şoc traumatic consecutiv unor multiple echimoze pe suprafeţe mari şi fracturi costale, pe un fond patologic preexistent, ce au dus la moartea victimei.

În cursul urmăririi penale s-au efectuat acte de urmărire specifice, concretizate în procesul-verbal de sesizare a infracţiunii, procesul-verbal de cercetare la faţa locului, planşele fotografice efectuate la cercetarea la faţa locului, raportul de constatare medico-legală şi planşele fotografice autopsie, declaraţiile martorilor P.V., H.V., G.G., H.M., declaraţiile de recunoaştere parţială ale inculpatului.

Analizând şi coroborând materialul probator administrat în cursul urmăririi penale, prima instanţă a reţinut că inculpatul D.P.M., în vârstă de 24 de ani şi absolvent al Facultăţii de Educaţie Fizică şi Sport din cadrul Universităţii Al. I. C. Iaşi, locuia împreună cu mama sa, H.M. zisă „C.” şi cu bunica sa, victima H.G. într-un imobil din municipiul Tecuci, judeţul Galaţi. În această locuinţă mai obişnuia să stea şi martorul G.G., concubinul mamei inculpatului.

De la sfârşitul lunii septembrie 2010, atât mama inculpatului, cât şi acesta din urmă nu mai erau angajaţi şi nu mai obţineau venituri.

Victima H.G. avea vârsta de 81 ani şi suferea de scleroză, afecţiune care i-a determinat dificultate în deplasare şi pierderi de memorie. De multe ori s-a întâmplat ca victima să plece de la domiciliu, rară o ţintă anume. Din cauza faptului că mama inculpatului şi inculpatul se purtau urât cu bătrâna, relaţiile dintre cei doi şi alte rude de-ale victimei, martorele N.E. şi H.V., nu erau tocmai bune.

Din probele administrate în cauză a rezultat că, de-a lungul timpului, victima H.G. a fost supusă unor violenţe fizice şi verbale exercitate, în mod majoritar, de către inculpatul D.P.M. şi, într-o mai mică măsură, de către făptuitoarea H.M.

În jurul datei de 15 decembrie 2010, victima H.G. pe fondul afecţiunii de care suferea, a părăsit curtea locuinţei sale. Pentru că nu reuşea să o aducă singură înapoi, H.M. a solicitat ajutorul fiului său, inculpatul D.P.M. Cei doi au luat-o pe victimă de subţiori, au adus-o în curtea imobilului şi pentru că victima s-a împiedicat şi a căzut, a fost lovită de inculpat cu pumnii şi cu picioarele peste corp. Apoi, făptuitoarea a dus-o pe victimă în locuinţă şi a aşezat-o pe pat şi, potrivit susţinerilor acesteia, din acel moment victima nu s-a mai ridicat din pat.

La data de 17 decembrie 2010, în jurul orelor 22:00 - 22:30, inculpatul se afla în camera sa, moment în care victima H.G. a început să delireze şi să vorbească pe un ton ridicat cu persoane imaginare. Enervat de reacţiile victimei (un om bolnav care nu mai avea capacitatea să raţioneze şi să perceapă), după ce în prealabil, timp de aproximativ 2 ore, a strigat la ea să se liniştească, inculpatul a mers în camera victimei şi a lovit-o în repetate rânduri, peste corp, inclusiv în zona toracelui şi peste membrele inferioare şi superioare, cu un obiect contondent (posibil cârjă).

Strigătele victimei au fost auzite şi de către fiica acesteia, H.M., care a venit şi ea în camera victimei pentru a-l linişti pe inculpat. Aceasta a solicitat inculpatului să o lase în pace pe bătrână şi i-a propus să meargă să doarmă în camera sa pentru a nu o mai auzi pe victimă.

Din declaraţiile lui H.M. rezultă că, înainte de acest incident care ar fi avut loc înspre dimineaţă, mai devreme, în jurul orelor 00:00, în timp ce se afla în bucătărie, l-a văzut pe inculpatul D.P.M. ieşind vijelios în curte înspre poarta din spate, spunând „uite nebuna asta iar iese”. H.M. a susţinut că a ieşit şi ea după inculpat să vadă ce se întâmplă şi l-a văzut în dreptul porţii, trăgând-o înapoi în curte pe victimă. Totodată, a susţinut că inculpatul o lovea pe victimă cu pumnii peste umeri, strigând „m-a distrus nebuna asta”.

Urmele de leziuni şi starea gravă în care se afla victima a fost sesizată la data de 18 decembrie 2010 de H.M. care, a doua zi, a hotărât să o anunţe pe sora sa de această situaţie şi să-i solicite să o ia pe victimă de la locuinţa sa.

În dimineaţa zilei de 19 decembrie 2010, H.M. s-a deplasat la domiciliul martorei N.E. (soră) căreia i-a solicitat să vină să o vadă pe victimă deoarece aceasta nu mai are mult de trăit.

În aceeaşi zi, martora N.E., însoţită de cumnata sa, martora H.V., s-au deplasat la locuinţa bătrânei. Aici, în camera victimei, au constatat că hainele şi plapuma erau aruncate pe podea iar bătrâna se afla pe covor, în mijlocul camerei, în poziţia şezut. Victima era îmbrăcată sumar, în picioare avea o pereche de şosete ce prezenta pete de sânge iar mâinile prezentau multiple vânătăi.

În camera alăturată, se afla inculpatul D.P.M. care dormea.

La solicitarea martorei H.V., inculpatul a condus-o la locuinţa martorului G.G. unde se afla H.M. Pentru că martora N.E. hotărâse să o ia pe bătrână la locuinţa sa, a cerut lui H.M. să dea şi buletinul victimei însă făptuitoarea a refuzat.

În momentul în care martora N.E. a îmbrăcat-o pe victimă, a observat că aceasta prezenta vânătăi în zona coastelor, pe partea stângă şi pe partea dreaptă, în zona feselor şi a picioarelor.

Victima H.G. a solicitat martorelor să nu o mai lase acolo pentru că „iar vine băiatul şi mă bate, mă omoară”. Martorele N.E. şi H.V. au sprijinit-o pe bătrână până la stradă, pe parcursul deplasării aceasta acuzând dureri în zona coastelor, în partea stângă.

La data de 21 decembrie 2010, în timp ce se afla la locuinţa martorei N.E., victimei i s-a făcut rău, fiindu-i prescris un tratament de către medicul de familie. La data de 22 decembrie 2010, după ce în prealabil martora N.E. a formulat plângere la Poliţia Municipiului Tecuci în care a descris cele suferite de mama sa, victima a decedat.

Din raportul de constatare medico-legală întocmit cu ocazia autopsierii victimei au rezultat următoarele:

- moartea victimei a fost violentă;

- ea s-a datorat insuficienţei cardio-respiratorii acute consecutiv unui politraumatism cu multiple fracturi costale şi multiple revărsate sanguine subcutanate pe suprafeţe mari, pe fond patologic preexistent plurivisceral (ateroscleroză aorto-coronariană, scleroză cicatricială miocardică, miocardoscleroză difuză, nefroangioscleroză, ciroză hepatică);

- având în vedere localizarea, numărul, aspectul morfologic şi ţinând cont de dispoziţia multipolară, leziunile traumatice descrise au putut fi produse prin loviri active cu corpuri dure;

- leziunile descrise pot data de 3-5 zile antemortem;

- leziunile traumatice descrise şi-au cumulat efectul în producerea morţii, ele, în totalitate, concurând cu producerea directă şi necondiţionată a decesului;

- poziţia victimă-agresor a fost variabilă în timp; direcţia de propagare a forţei traumatice în momentul producerii leziunilor a fost de la dreapta spre stânga, de la stânga spre dreapta, antero-posterioară, postero-anterioară şi oblică;

- sângele recoltat de la victimă nu conţine alcool.

În cauză a fost citată, în calitate de parte vătămată, cea de-a doua fiică a victimei, N.E., care însă a precizat că nu se constituie parte civilă.

În cursul urmăririi penale inculpatul a recunoscut parţial comiterea infracţiunii, în sensul că a precizat că a aplicat victimei câteva lovituri cu o cârjă din lemn, în reprize, de câte 3-5 ori, „dar nu într-atât de tare încât să-i provoace moartea”. A mai susţinut inculpatul că a aplicat loviturile peste plapuma cu care era învelită victima şi că nu a urmărit uciderea acesteia ci doar aplicarea unei corecţii, în condiţiile în care nu-l lăsa să se odihnească.

Afirmaţiile sale sunt infirmate de mijloacele de probă administrate în cauză, în mod special de concluziile medicului legist.

Mai mult, împrejurarea că inculpatul aplica bunicii sale, periodic, din varii motive, lovituri peste corp, rezultă din declaraţiile martorilor audiaţi în cauză.

În faza de cercetare judecătorească, la termenul din 03 mai 2011, până la începerea cercetării judecătoreşti, respectiv până la citirea rechizitoriului, inculpatul a declarat că recunoaşte săvârşirea infracţiunii reţinute în actul de sesizare a instanţei şi a solicitat ca judecata să se facă în baza probelor administrate în faza de urmărire penală.

În raport de dispoziţiile art. 320 din Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluţionării proceselor şi faţă de manifestarea de voinţă a inculpatului, judecata a avut loc numai în baza probelor administrate în faza de urmărire penală.

Cu ocazia dezbaterilor, apărătorul ales al inculpatului a solicitat schimbarea încadrării juridice a faptei din infracţiunea de omor calificat în infracţiunea de lovituri cauzatoare de moarte.

Prima instanţă a arătat că cererea nu poate fi primită, având în vedere că infracţiunea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte, prevăzută de art. 183 C. pen., se săvârşeşte cu praeterintenţie, caracterizată prin intenţie în ceea ce priveşte acţiunea de lovire şi culpă în ceea ce priveşte rezultatul produs (moartea victimei), spre deosebire de infracţiunea de omor, care se comite numai cu intenţie directă sau indirectă.

La stabilirea intenţiei cu care a acţionat făptuitorul s-au avut în vedere, între altele, obiectul vulnerabil folosit, zona spre care au fost îndreptate şi exercitate actele de violenţă, intensitatea acestora, precum şi gravitatea leziunilor cauzate.

În speţă, victima era o persoană în vârstă, de 81 ani, cu grave probleme de sănătate (suferea de scleroză), în timp ce inculpatul este tânăr, având 24 de ani.

Inculpatul i-a aplicat bunicii sale multiple lovituri, în diferite zone ale corpului, lovituri de o intensitate deosebită, având în vedere că deşi au fost aplicate peste plapumă, i-au produs victimei multiple fracturi costale.

Instanţa de fond a considerat relevante, din acest punct de vedere, concluziile din raportul de constatare medico-legală întocmit cu ocazia autopsierii victimei care atestă că moartea acesteia a fost violentă şi s-a datorat insuficienţei cardio-respiratorii acute consecutiv unui politraumatism cu multiple fracturi costale şi multiple revărsate sanguine subcutanate pe suprafeţe mari, pe fond patologic preexistent plurivisceral (ateroscleroză aorto-coronariană, scleroză cicatricială miocardică, miocardoscleroză difuză, nefroangioscleroză, ciroză hepatică).

S-a apreciat că, în raport de persoana inculpatului (persoană instruită, absolventă a unei facultăţi) este greu de crezut că nu a perceput intensitatea loviturilor pe care le-a aplicat şi urmăririle pe care le-ar fi putut avea pe corpul victimei.

Prima instanţă a reţinut că modul în care inculpatul a săvârşit fapta evidenţiază intenţia indirectă de a ucide, specifică infracţiunii de omor şi nu existenţa intenţiei depăşite, ce caracterizează infracţiunea de loviri cauzatoare de moarte.

La individualizarea pedepsei ce a fost aplicată inculpatului, instanţa de fond a avut în vedere criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), respectiv dispoziţiile părţii generale ale Codului penal, limitele de pedeapsă fixate în partea specială, reduse cu o treime, conform alin. (7) al art. 320 din Legea nr. 202/2010, gradul de pericol social concret al infracţiunii, apreciat în raport de modalitatea şi împrejurările concrete în care a fost săvârşită, relaţiile dintre victimă şi inculpat (bunică şi nepot), dar şi persoana şi conduita inculpatului, care este tânăr şi se află la primul impact cu legea penală, conform fişei de cazier judiciar.

Având în vedere criteriile sus menţionate, tribunalul a apreciat că în favoarea inculpatului nu pot fi reţinute circumstanţe atenuante.

Cu privire la modalitatea de executare a pedepsei s-a constatat, în raport de natura şi gravitatea deosebită a faptei comise, că aceasta nu poate fi decât în regim de detenţie.

Împotriva acestei hotărâri a formulat apel inculpatul D.P.M. care a solicitat schimbarea încadrării juridice a faptei în dispoziţiile art. 183 C. pen. şi coborârea pedepsei către minimul special prevăzut prin raportare la art. 320 C. proc. pen.

În subsidiar a solicitat reducerea cuantumului pedepsei aplicate către limita inferioară prevăzută de art. 320" C. proc. pen., în încadrarea juridică dată faptei.

Prin decizia penală nr. 202 din 22 septembrie 2011, Curtea de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, a admis apelul declarat de inculpatul D.P.M. şi a redus de la 14 ani închisoare la 11 ani închisoare pedeapsa principală aplicată inculpatului D.P.M.

A menţinut starea de arest preventiv a inculpatului şi a dedus din pedeapsă perioada arestării preventive cu începere de la 24 decembrie 2010 la zi. A menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate. Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de control judiciar a reţinut că pedeapsa aplicată inculpatului este deosebit de aspră raportat la vârsta acestuia, a poziţiei procesuale sincere pe durata procesului, a lipsei antecedentelor penale, a gradului de cultură şi instrucţie al inculpatului, a comportării sale bune în familie şi societate, aspecte reliefate de caracterizările favorabile depuse la dosar.

S-a apreciat că o pedeapsă prea aspră nu mai are menirea să contribuie la reeducarea şi resocializarea condamnatului.

Referitor la cel de-al doilea motiv de apel privind schimbarea de încadrare juridică, instanţa de apel a considerat că se dovedeşte nefondat, întrucât în mod constant doctrina şi practica judiciară au apreciat că lovirea activă, în mod repetat, cu un băţ din lemn lung şi gros, a unei persoane în vârstă, chiar printr-o plapumă, de către o persoană tânără, cu forţă, conturează intenţia (chiar indirectă) de a ucide, astfel încât nu se poate vorbi de infracţiunea de lovituri cauzatoare de moarte.

Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs inculpatul D.P.M. care a solicitat schimbarea încadrării juridice a faptei în infracţiunea de lovituri cauzatoare de moarte prevăzută de art. 183 C. pen. şi diminuarea cuantumului pedepsei aplicate prin reţinerea dispoziţiilor art. 74 alin. (l) lit. a) C. pen.

Examinând hotărârile atacate prin prisma motivelor de casare invocate de inculpat, prevăzute de art. 3859 pct. 17 şi pct. 14 C. proc. pen., precum şi din oficiu, în conformitate cu dispoziţiile art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., Curtea constată că recursul nu este întemeiat.

Potrivit art. 3859 pct. 17 C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării când faptei săvârşite i s-a dat o greşită încadrare juridică.

Înalta Curte consideră că critica inculpatului privind greşita încadrare juridică dată faptei este neîntemeiată întrucât încadrarea juridică în art. 174 alin. (l) raportat la art. 175 alin. (l) lit. c) C. pen., corespunde situaţiei de fapt reţinută de către cele două instanţe de fond şi poziţiei subiective a inculpatului faţă de fapta comisă.

În acord cu instanţele de fond, Înalta Curte reţine, în fapt, că la 17 decembrie 2010, recurentul inculpat a aplicat bunicii sale, victima H.G., multiple lovituri cu corpuri contondente pe corp, cauzându-i un şoc traumatic consecutiv unor multiple echimoze pe suprafeţe mari şi fracturi costale, pe un fond patologic preexistent ce au dus la moartea victimei, la data de 22 decembrie 2010.

Conform probelor administrate în cauză, inculpatul în vârstă de 24 de ani, absolvent al Facultăţii de Educaţie Fizică şi Sport, a lovit în mod repetat, cu un corp contondent, pe bunica sa, în vârstă de peste 80 de ani, cu multiple afecţiuni medicale, în diferite zone corporale, cauzându-i un politraumatism cu multiple fracturi costale şi multiple revărsate sanguine subcutanate pe suprafeţe mari, pe un fond patologic preexistent plurivisceral.

Potrivit raportului de constatare medico legală, leziunile traumatice pe care le-a prezentat victima, au cumulat efectul în producerea morţii victimei, în totalitatea lor, concurând cu producerea directă şi necondiţionată a decesului, ceea ce înseamnă o legătură de cauzalitate directă între leziunile provocate de acţiunea inculpatului şi decesul victimei.

Pe cale de consecinţă, ţinându-se cont de instrumentul contondent folosit de inculpat, zonele corporale ale victimei unde a aplicat loviturile, numărul acestora, intensitatea lor, vârsta victimei şi starea de sănătate a acesteia, se consideră că inculpatul a acţionat cu intenţia indirectă de a ucide.

Relevantă sub aspectul poziţiei psihice cu care a acţionat inculpatul este şi împrejurarea că acesta, după agresiunea fizică exercitată asupra victimei, la 17 decembrie 2010, nu a acordat vreun ajutor acesteia, ci a lăsat-o în starea în care a adus-o, iar în ziua în care una dintre fiicele victimei a venit să o ia acasă la ea (găsind victima singură, în camera ei, pe jos, cu şosete ce prezentau urme de sânge şi cu vânătăi), inculpatul dormea în camera sa.

În concluzie, se consideră că inculpatul a prevăzut rezultatul letal al faptei sale şi, deşi nu l-a urmărit, a acceptat posibilitatea producerii lui.

Aşadar, inculpatul nu a comis cu praeterintenţie infracţiunea ce a avut ca urmare socialmente periculoasă moartea victimei, ci cu intenţie indirectă, condiţii în care încadrarea juridică a faptei nu este cea invocată de inculpat în apărarea sa, respectiv lovituri cauzatoare de moarte prevăzută de art. 183 C. pen., ci omor calificat prevăzută de art. 174 alin. (1) raportat la art. 175 alin. (l) lit. c) C. pen.

Potrivit art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării când s-au aplicat pedepse greşit individualizate în raport cu prevederile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP)

Din perspectiva acestui caz de casare, Înalta Curte consideră că pedeapsa de 11 ani închisoare aplicată inculpatului este just individualizată în funcţie de circumstanţele reale ale faptei şi persoana inculpatului recurent.

Pedeapsa este evident orientată spre minimul special de 10 ani închisoare, stabilit ca efect al aplicării art. 3201 C. proc. pen., iar reţinerea circumstanţei atenuante judiciare prevăzută de art. 74 alin. (l) lit. a) C. proc. pen., nu se impune.

Conduita bună a inculpatului înainte de săvârşirea infracţiunii nu trebuie să se reducă la absenţa antecedentelor penale, ci presupune existenţa unei bune comportări în toate relaţiile sociale, fiind imperios necesar să fie analizată conduita anterioară a inculpatului, în întregul ei.

Sub acest aspect, din actele dosarului rezultă că inculpatul nu a avut atât în societate, cât şi în familie şi faţă de rudele sale un comportament ireproşabil, acesta exercitând violenţe fizice chiar împotriva victimei, şi înainte de data de 17 decembrie 2010.

Totodată, Înalta Curte precizează că aplicarea circumstanţelor atenuante judiciare este facultativă, iar faţă de datele cauzei, chiar dacă s-ar fi constatat existenţa unei bune conduite a inculpatului înainte de comiterea infracţiunii, nu ar fi fost incidente dispoziţiile art. 74 alin. (l) lit. a) C. proc. pen., întrucât raportând această circumstanţă atenuantă la ansamblul faptei concrete şi la persoana inculpatului, circumstanţa în discuţie nu apare suficient de uşurătoare pentru a determina diminuarea pedepsei sub minimul special de 10 ani închisoare.

Pe cale de consecinţă, constatând legale si temeinice hotărârile instanţelor de fond, analizate si din perspectiva motivelor de casare care pot fi luate in discuţie din oficiu, în temeiul art. 38515 alin. (l) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul D.P.M. împotriva deciziei penale nr. 202/ A din 22 septembrie 2011 a Curţii de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

În temeiul art. 38517 alin. (3) C. proc. pen., va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul reţinerii şi arestării preventive de la 24 decembrie 2010 la 17 ianuarie 2012.

În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata sumei de 250 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 lei, reprezentând onorariul parţial pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul D.P.M. împotriva deciziei penale nr. 202/ A din 22 septembrie 2011 a Curţii de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul reţinerii şi arestării preventive de la 24 decembrie 2010 la 17 ianuarie 2012.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 250 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 lei, reprezentând onorariul parţial pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 17 ianuarie 2012.


← ICCJ. Decizia nr. 73/2012. Penal  ICCJ. Decizia nr. 77/2012. Penal →

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 74/2012. Penal