ICCJ. Decizia nr. 77/2012. Penal

Decizii penale ICCJ 2012

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 77/2012

Dosar nr. 1720/113/2011

Şedinţa publică din 17 ianuarie 2012

Deliberând asupra recursurilor declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galaţi şi inculpatul D.V. împotriva deciziei penale nr. 209 din 26 septembrie 2011, pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în dosarul nr. 1720/113/2011, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 72 din 29 aprilie 2011, Tribunalul Brăila a respins cererea de schimbare a încadrării juridice a faptei solicitată de inculpaţi prin avocat, din infracţiunea de omor calificat în infracţiunea de lovituri cauzatoare de moarte.

În baza art. 174 alin. (l) – art. 175 alin. (l) lit. d) C. pen., cu aplicarea art. 320¹C. proc. pen., a condamnat inculpatul D.V., la pedeapsa de 16 ani şi 8 luni de închisoare şi interzicerea ca pedeapsă complementară pe o perioadă de 5 ani a drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a Il-a, lit. b)), d) şi e) C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat.

În baza art. 71 C. pen., a interzis inculpatului cu titlu de pedeapsă accesorie drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a Il-a, lit. b)) d) şi e) C. pen., pe durata executării pedepsei şi anume: dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, drepturile părinteşti, dreptul de a fi tutore sau curator.

În baza art. 350 C. proc. pen., a menţinut starea de arest a inculpatului, iar în baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), a dedus din pedeapsă perioada reţinerii şi arestării preventive începând cu data de 07 ianuarie 2011 la zi.

În baza art. 174 alin. (l) – art. 175 alin. (l) lit. c) şi d) C. pen., cu aplicarea art. 320¹C. proc. pen., a condamnat pe inculpata S.M., la pedeapsa de 16 ani şi 8 luni de închisoare şi interzicerea ca pedeapsă complementară pe o perioadă de 5 ani a drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a Il-a, lit. b)), d) şi e) C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat şi anume: dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, drepturile părinteşti, dreptul de a fi tutore sau curator.

În baza art. 306 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 320¹C. proc. pen., a condamnat pe aceeaşi inculpată la pedeapsa de 10 ani închisoare şi interzicerea ca pedeapsă complementară pe o perioadă de 5 ani a drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a Il-a, lit. b)), d) şi e) C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii de rele tratamente aplicate minorului.

În baza art. 33 lit. a) – art. 34 lit. b)) şi art. 35 C. pen., a contopit pedepsele de mai sus şi a aplicat inculpatei pedeapsa cea mai grea sporită cu 8 ani şi 4 luni închisoare, în total dispunându-se ca inculpata S.M. să execute pedeapsa de 25 de ani închisoare şi interzicerea ca pedeapsă complementară pe o perioadă de 5 ani a drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a Il-a, lit. b)), d) şi e) C. pen.

În baza art. 71 C. pen., a interzis inculpatei cu titlu de pedeapsă accesorie drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a Il-a, lit. b), d) şi e) C. pen., pe durata executării pedepsei şi anume: dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, drepturile părinteşti, dreptul de a fi tutore sau curator.

În baza art. 350 C. proc. pen., a menţinut starea de arest a inculpatei, iar în baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), deduce din pedeapsă perioada reţinerii şi arestării preventive începând cu data de 07 ianuarie 2011 la zi.

În baza art. 7 din Legea nr. 76/2008 a dispus prelevarea de probe biologice de la inculpaţii S.M. şi D.V., la eliberarea din penitenciar, în vederea introducerii profilului genetic în S.N.D.G.J.

În baza art. 189 – art. 191 C. proc. pen., a obligat inculpaţii la plata sumei de 2500 lei fiecare reprezentând cheltuieli judiciare către stat, sumă din care 1400 lei reprezintă onorariile avocaţilor din oficiu din faza de urmărire penală şi instanţă ce s-a dispus a se avansa din fondurile M.J. către Baroul Brăila.

Pentru a pronunţa această sentinţă, Tribunalul Brăila a reţinut că în cursul lunii septembrie 2010, inculpaţii S.M. şi D.V. s-au cunoscut şi au decis să înceapă o relaţie de concubinaj, sens în care S.M. s-a mutat în locuinţa concubinului său, în sat Romanu, judeţ Brăila. În respectivul imobil locuiau, în camere separate, şi martorii D.l. şi D.S. (tatăl, respectiv bunica paternă a inculpatului).

Încă de la momentul iniţierii concubinajului, S.M. s-a mutat în locuinţa inculpatului împreună cu unul dintre copiii săi (S.P.S., născut în data de 26 iunie 2007, având tată natural).

Iniţial, inculpaţii au locuit cu copilul în camera „de la faţă” (prima dinspre stradă) a casei, dar după o scurtă perioadă s-au mutat împreună în încăperea alăturată (un antreu, mobilat cu o canapea, o măsuţă şi o sobă tip godin).

Prezenţa copilului alături de inculpată a fost în permanenţă un motiv de nemulţumire pentru inculpat (căruia, la rândul său, tatăl şi bunica îi reproşau că ar creşte copilul altui bărbat), astfel că frecvent inculpaţii aveau certuri în cadrul cărora D.V. îi cerea M.S. să „scape” de copil sau să plece împreună cu el din locuinţa sa.

Pe fondul acestui inconvenient pe care îl reprezenta prezenţa copilului în locuinţa inculpatului (punând în dificultate relaţia lor de concubinaj), D.V. şi S.M. l-au supus consecvent pe S.P.S. unor rele tratamente începând cu luna septembrie 2010, constând în:

- bătăi aproape zilnice asupra întregului corp (cu precădere la nivelul capului) aplicate cu palmele şi cu diverse beţe, până la producerea a numeroase excoriaţii şi echimoze;

- obligarea copilului să stea ziua şi să doarmă noaptea pe oliţă, în intervale neîntrerupte de până la 5 ore, sens în care victima S.P.S., învăţată prin agresiuni anterioare repetate să se conformeze, dormea pe oliţă aplecată în faţă, cu capul sprijinit pe o pernuţă aşezată pe un scăunel în faţa sa;

- agresarea fizică şi verbală a copilului atunci când acesta încerca să se ridice de pe oliţă datorită durerilor inerente cauzate de rămânerea în aceeaşi poziţie inconfortabilă pe perioadele mari de timp în care era obligat de inculpaţi;

- atingerea copilului, în mod repetat, cu un cui metalic şi un portţigaret metalic încinse la soba fierbinte, în zona gâtului, a feselor şi chiar a testiculelor-violenţe în urma cărora minorul suferea dureri majore, rămânându-i totodată şi cicatrice;

- ţinerea minorului în casă îndeosebi complet dezbrăcat pentru a nu-şi murdări hainele de urină şi materie fecală, întrucât inculpata refuza să îi spele vestimentaţia prea des;

- ţinerea copilului doar în curte şi în casă, fără a i se permite joaca şi chiar contactul cu alţi copii;

- hrănirea foarte precară şi rară a minorului cu scopul explicit ca acesta, nehrănit suficient, să îşi facă necesităţile fiziologice mai rar, astfel încât să nu murdărească hainele sau obiectele din cameră.

Toate aceste manifestări agresive la adresa copilului au fost săvârşite de ambii inculpaţi, D.V. exercitând în plus asupra victimei, în mod repetat şi cu putere, inclusiv următoarele violenţe:

- „castane” (lovituri cu încheieturile degetelor strânse în formă de pumn) în diverse zone ale capului, care produceau contuzii vizibile;

- îndepărtarea, prin radere cu o lamă tocită, a unor cruste de mătreaţă de pe scalpul copilului (prin producerea unor leziuni sângerânde);

- lovirea în timpul nopţii (în perioadele rare în care S.P. apuca să doarmă în pat) cu partea exterioară a palmei peste frunte, lovituri în urma cărora se auzea zgomot de os;

- scoaterea copilului din casă, în seara primei ninsori din iarna 2010, complet dezbrăcat, lovirea acestuia şi aruncarea lui cu putere în zăpadă, victima căzând de la circa 2 metri.

Chinul prin care a trecut copilul în vârstă de doar 3 ani în perioada menţionată, precizează instanţa de fond, a fost permanent sesizat de martorii D.l. şi D.S., care însă au intervenit doar limitat în a le cere inculpaţilor să înceteze relele tratamente pe care le aplicau minorului, datorită manifestărilor violente pe care D.V. le avea şi faţă de ei.

În Ajunul Crăciunului 2010, surprinzându-l pe P. în timp ce se spăla şi observând că acesta era vânăt pe circa 80 % din corp, D.l. şi-a înfrânt temerea faţă de fiul său şi le-a reproşat inculpaţilor că îl bătuseră pe copil, atenţionându-i totodată că P. „(.) era mic şi că nu avea să mai reziste (să trăiască mult) dacă ei mai continuau să îl agreseze”.

Martorii D.l. şi D.S. au observat de-a lungul timpului că minorul era hrănit foarte rar, cu ce rămânea din alimentele consumate de inculpaţi, astfel că P. era mereu înfometat şi consuma cu poftă orice tip de aliment pe care martorii i-l ofereau, la cererea copilului, fără a fi observaţi de inculpaţi.

Tratamentul agresiv şi inadecvat la care minorul a fost constant supus a fost ascuns de inculpaţi martorei S.M. (mama inculpatei S.M., domiciliată în municipiul Brăila, la locuinţa căreia S.P.S. fusese crescut o perioadă anterioară).

S.M. a declarat că până la mutarea fiicei sale şi a nepotului la locuinţa inculpatului, S.P.S. nu avea nicio problemă de sănătate („fiind perfect sănătos”), comunicând, jucându-se cu alţi copii şi cu câinele din curtea ei, fiind bine hrănit şi îngrijit. De asemenea, copilul o anunţa înainte de a-şi face nevoile fiziologice.

Martora a constatat însă încă din perioada şederii în locuinţa ei că atunci când P. se apropia de mama sa, aceasta îl trimitea înapoi la ea, evitând să se ocupe de el.

După mutarea lor la locuinţa inculpatului, exceptând luna imediat următoare, inculpaţii veneau singuri în municipiul Brăila. De asemenea, nu îi permiteau martorei S.M. nici contactul telefonic cu copilul, invocând diferite pretexte.

Aceste aspecte i-au stârnit bunicii materne suspiciuni, aceasta întrebându-i direct: „Ce are băiatul? L-aţi omorât? Ce i-aţi făcut? De ce veniţi voi singuri?”.

Pe fondul acestor rele tratamente aplicate cu consecvenţă asupra minorului, S.P.S. a dezvoltat un sindrom carenţial nutriţional şi a suferit numeroase leziuni traumatice de vechimi diferite.

În una dintre zilele din intervalul 01-04 ianuarie 2011, pe motiv că minorul se întinsese să ia de pe masa din bucătărie ceva de mâncare, inculpata i-a aplicat o pereche de palme peste faţă.

În dimineaţa de 05 ianuarie 2011, S.M. l-a lovit cu putere cu un băţ pe fiul ei, peste fesele dezgolite, producându-i leziuni sângerânde.

În seara de 05 ianuarie 2011, inculpaţii au mâncat în camera lor. Deşi le rămăseseră şi alimente mai consistente (carne de porc şi piftie), S.M. i-a permis ulterior copilului să mănânce doar mămăligă cu sare şi să bea apă.

Mai târziu în aceeaşi seară, inculpaţii s-au aşezat în pat, în timp ce P. stătea pe oliţa, tip scăunel (care era poziţionată cu spătarul lipit de marginea canapelei dinspre uşa exterioară a antreului, în continuarea braţului acesteia, în imediata apropiere a sobei încinse).

Camera era iluminată cu bec, iar la un moment dat D.V. (care acuza dureri dentare) a fost enervat de sunetele produse de copil, astfel că s-a ridicat şi s-a deplasat în spatele minorului, aplecându-se asupra acestuia şi lovindu-l iniţial puternic cu palma stângă peste obrazul lui stâng, după care imediat i-a aplicat o a doua lovitură, de această dată cu mai multă putere, cu palma dreaptă peste obrazul lui drept.

Din această secundă lovitură, P. a fost proiectat cu latura stângă a feţei până în peretele sobei metalice, rămânând pentru moment cu obrazul lipit de soba încinsă şi scoţând instantaneu un strigăt pronunţat de durere.

Inculpatul l-a prins pe copil şi l-a repoziţionat normal pe oliţă, văzând că P. începuse să sângereze din zona nazală.

Aceste două lovituri au fost observate de martora D.S., care a deschis uşa camerei sale alăturate celei a inculpaţilor, alertată de zgomotele anterioare, de scâncetele copilului şi de înjurăturile pe care inculpatul i le adresase.

Bunica inculpatului i-a cerut acestuia să nu-l mai bată pe copil, dar solicitarea sa a rămas fără reacţie din partea lui D.V. şi a inculpatei (care a asistat pasivă la acest episod al agresiunii), astfel că martora s-a culcat.

Ulterior, inculpatul, după ce l-a reaşezat pe P. pe oliţă, i-a aplicat acestuia o altă lovitură puternică cu exteriorul palmei (în stilul loviturii de box - upercut), de jos în sus, sub bărbie, lovitură în urma căreia copilul a fost proiectat cu partea posterior-dreapta a capului în braţul canapelei (construit din lemn, acoperit cu tapiţerie tocită).

În urma acestei lovituri, mai exact a contactului dintre capul victimei şi braţul dur al canapelei, s-a auzit zgomot de ciocnire între os şi lemn.

D.V. a stins becul şi s-a reaşezat în pat lângă concubina lui, în timp ce copilul rămăsese pe oliţă unde urma să doarmă în acea noapte.

Mai târziu în noapte, inculpatul s-a trezit alertat de strigătele concubinei sale. A văzut-o pe aceasta (la lumina becului reaprins între timp) cum ţipa la P., înţelegând din ce spunea aceasta că minorul urinase pe pardoseală, iar ea călcase fără să ştie în zona respectivă în timp ce coborâse din pat pentru a se deplasa la WC-ul din curte.

Pe fondul acestei stări de nervozitate, inculpata l-a prins pe P. de faţă cu degetele mâinii ei drepte şi, stând faţă în faţă cu acesta, l-a strâns cu putere. Simultan cu această manevră de imobilizare, S.M. l-a lovit „cu putere” (cum însăşi a recunoscut) cu palma ei stângă peste obrazul lui drept, iar apoi peste cel stâng.

Ulterior, copilul a început să horcăie, iar S.M. l-a luat în pat lângă ea. Deşi era evident că P. ajunsese în stare gravă, inculpaţii nu au solicitat intervenţia ambulanţei (cu toate că D.V. avea un telefon mobil de pe care putea efectua apelul), ci au ignorat total situaţia minorului, culcându-se până dimineaţa, în timp ce P. respira cu dificultate (practic horcăia), având ochii „daţi peste cap” şi nereacţionând în niciun fel.

La un moment dat, P. a vomat iar mai apoi a decedat, fapt constatat de inculpaţi dimineaţa.

Conştientizând că dacă P. ar fi fost autopsiat medicii legişti ar fi constatat multiplele urme de violenţe şi astfel ei ar fi fost traşi la răspundere penală pentru uciderea copilului, inculpaţii au purtat o discuţie în cadrul căreia au conceput un plan (în sensul de a duce copilul în municipiul Brăila şi a-l înhuma acolo, fără cunoştinţa organelor de urmărire penală şi fără autopsie, astfel încât să scape nepedepsiţi).

Inculpaţii au ascuns martorilor D.I. şi D.S. precum şi altor consăteni cauza decesului copilului şi au refuzat vehement sfaturile acestora de a anunţa organele de poliţie.

În schimb, D.V. a făcut demersuri concrete pentru a transporta de urgenţă cadavrul în municipiul Brăila pentru a-l înhuma acolo, astfel încât să nu fie depistaţi ca agresori.

În cele din urmă însă, suspectând o încercare a inculpaţilor de disimulare, consătenii au anunţat organele de poliţie.

Prin raportul de constatare medico-legală (autopsie) nr. 5/A/2011 din 07 ianuarie 2011 s-a ajuns la concluzia că:

„1. Moartea copilului S.P.S. a fost violentă. 2. Ea s-a datorat asfixiei mecanice cu conţinut gastric survenita în cadrul unui sindrom comoţional consecutiv unui traumatism cranio-cerebral acut cu edem cerebral accentuat, hemoragie meningee occipitală şi mic hematom subdural occipital parasinusal la o persoană supusă consecvent unor rele tratamente (multiple leziuni traumatice de vechimi diferite, sindrom carenţial nutriţional) si în condiţiile precizate de anchetă.

Intre leziunile cranio-cerebrale constatate şi deces există raport direct, mediat de cauzalitate.

Leziunile de violenta constatate la nivelul capului şi implicate în tanatogeneză s-au putut produce prin lovire cu corpuri dure, lovire cu şi de corpuri dure şi pot data de cea. 2-3 zile.

Sângele şi urina recoltate de la cadavru nu conţin alcool.

Sângele recoltat de la cadavru corespunde grupei sanguine 0, Rh negativ.”

La nivelul palmei mâinii drepte, inculpatul a prezentat o leziune despre care a declarat că provine de la cuiul încins pe care l-a ţinut în palmă în unul dintre momentele în care l-a atins cu el pe P.

Prin raportul de constatare medico-legală nr. 19/2011 din 18 ianuarie 2011 s-a concluzionat, în urma examinării din 12 ianuarie 2011, că „pe fondul altor leziuni traumatice vechi, numitul D.V. prezintă o leziune recentă ce poate data de circa o săptămână, aceasta fiind produsă prin acţiunea unui corp încălzit”.

Cu prilejul ultimei sale audieri, în prezenţa avocatului, inculpata S.M. a declarat că recunoaşte atât săvârşirea infracţiunii de rele tratamente aplicate minorului cât şi a celei de omor calificat, precizând că „(.) l-am lovit în seara de 05 ianuarie 2011 pe fiul meu, S.P.S., împreună cu D.V., cu scopul de a-l ucide pe copil şi astfel să ne putem continua relaţia de concubinaj, întrucât P. îmi crea probleme faţă de V., concubinul reproşându-mi des prezenţa lui în locuinţa sa şi cerându-mi să rămân fără copil ori să plec şi eu de la el”.

Şi inculpatul D.V. a declarat expres că recunoaşte săvârşirea infracţiunii de omor calificat, menţionând la ultima audiere, în prezenţa avocatului:

„Mi-am dat seama că în urma loviturilor pe care eu şi M. i le aplicam lui S.P.S., acesta putea deceda. Am acceptat acest rezultat şi l-am lovit în continuare. M-am gândit că dacă P. ar fi fost ucis de noi, mie şi M. ne-ar fi fost mai bine singuri în relaţia noastră de concubinaj”.

Audiaţi fiind, inculpaţii au recunoscut şi în faţa instanţei de fond faptele în modalitatea descrisă în rechizitoriu, solicitând aplicarea prevederilor art. 320¹ C. proc. pen.

Împotriva acestei sentinţe au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Brăila şi inculpaţii S.M. şi D.V.

Parchetul de pe lângă Tribunalul Brăila a criticat sentinţa penală pentru nelegalitate, sub aspectul cuantumului sporului de pedeapsă aplicat inculpatei S.M.

S-a susţinut că sporul de 8 ani şi 4 luni închisoare aplicat este nelegal, instanţa putând aplica un spor de cel mult 5 ani şi nu mai mult de 21 ani şi 8 luni închisoare raportat la aplicarea dispoziţiilor art. 320¹ alin. (7) C. proc. pen.

S-a solicitat admiterea apelului şi în rejudecare aplicarea unui spor în limitele legale.

La rândul lor inculpaţii au criticat sentinţa penală pentru netemeinicie, nemulţumiţi de cuantumul pedepselor, apreciat prea aspru.

Prin decizia penală nr. 209 din 26 septembrie 2011, Curtea de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, a admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Brăila şi de inculpaţii S.M. şi D.V., împotriva sentinţei penale nr. 72 din 29 aprilie 2011 pronunţată de Tribunalul Brăila (dosar nr. 1720/113/2011).

A desfiinţat în parte sentinţa penală nr. 72 din 29 aprilie 2011 a Tribunalului Brăila şi, în rejudecare:

A repus în individualitatea lor pedepsele principale aplicate inculpatei S.M., de 16 ani şi 8 luni închisoare şi 10 ani închisoare şi înlătură sporul de pedeapsă de 8 ani şi 4 luni închisoare.

A redus cuantumul pedepsei principale stabilit inculpatei S.M. pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat, de la 16 ani şi 8 luni închisoare la 14 ani închisoare.

A redus cuantumul pedepsei stabilit inculpatei pentru săvârşirea infracţiunii de rele tratamente aplicate minorului, de la 10 ani închisoare la 6 ani închisoare.

În baza art. 33 lit. a) – art. 34 lit. b) C. pen. şi art. 35 C. pen., a aplicat inculpatei S.M. pedeapsa cea mai grea de 14 ani închisoare sporită la 15 ani închisoare şi 5 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza II, lit. b), d) şi e) C. pen.

A redus cuantumul pedepsei principale aplicată inculpatului D.V. pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat, de la 16 ani şi 8 luni închisoare la 14 ani închisoare.

A menţinut restul dispoziţiilor sentinţei penale atacate. A menţinut starea de arest a inculpaţilor şi a dedus din pedeapsa aplicată fiecăruia durata reţinerii şi arestării preventive începând cu data de 7 ianuarie 2011 lăzi, respectiv 26 septembrie 2011.

A dispus plata din fondurile Ministerului Justiţiei către Baroul Galaţi a sumei de 600 lei reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpaţi.

Pentru a pronunţa această decizie, Curtea de Apel Galaţi a constatat că prima instanţă a reţinut, pe baza probatoriului administrat în cursul urmăririi penale, o corectă stare de fapt (pe care instanţa de control judiciar şi-o însuşeşte, nemaifiind necesară reiterarea ei) şi a dat faptei reţinute în sarcina inculpaţilor încadrarea juridică corespunzătoare.

Astfel, cu procesul - verbal de cercetare la faţa locului şi planşa fotografică, raportul de constatare medico-legală (autopsie) nr. 5/A/2011 din 07 februarie 2011 şi planşa fotografică privind aspecte de la autopsie, raportul de constatare medico-legală nr. 19/2011 din 18 ianuarie 2011, procesul verbal de conducere în teren şi planşe foto, procesul - verbal de reconstituire, declaraţiile martorilor D.I., D.S., S.M., A.G., A.L., B.I., R.L. şi D.Şt. coroborat cu declaraţiile inculpaţilor de recunoaştere a faptelor astfel cum au fost reţinute prin catul de acuzare, s-a demonstrat că, în perioada septembrie 2010 - 6 ianuarie 2011, inculpata S.M. acţionând în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, şi-a supus fiul în vârstă de 3 ani şi 6 luni unor tratamente inumane prin violenţele fizice şi psihice extreme exercitate la diverse intervale de timp asupra acestuia, concludente fiind leziunile traumatice cu vechimi diferite constatate de medicul legist, obligarea copilului să rămână pe oliţă ore în şir, înfometarea copilului care a dezvoltat un sindrom carenţial nutriţional şi interzicerea socializării cu alţi copii, punând astfel în primejdie gravă dezvoltarea fizică, intelectuală şi morală a acestuia.

De asemenea, s-a demonstrat că, în noaptea de 5 ianuarie 2011, inculpaţii S.M. şi D.V. i-au aplicat minorului S.P.S. multiple lovituri, cu precădere în zona feţii şi a capului, în urma cărora minorul s-a lovit cu capul de corpuri dure (soba încinsă sau braţul din lemn al canapelei), producându-i leziuni care au condus la decesul acestuia.

Faptele astfel expuse întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor de rele tratamente şi de omor calificat, prevăzute de art. 306 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi de art. 174 alin. (l) – art. 175 alin. (1) lit. c) şi d) C. pen., în ce o priveşte pe inculpata S.M. şi de omor calificat prevăzută de art. 174 alin. (l) – art. 175 alin. (l) lit. d) C. pen., pentru inculpatul D.V., texte de lege enunţate în şedinţă publică şi în baza cărora s-a dispus condamnarea inculpaţilor în condiţiile art. 320¹ alin. (7) C. proc. pen., având în vedere că inculpaţii s-au prevalat în faţa instanţei de fond de aceste din urmă dispoziţii legale.

Curtea observă că, procedând la individualizarea pedepselor, prima instanţă s-a oprit la limita maximă a pedepselor prevăzute pentru faptele reţinute în sarcina inculpaţilor, raportându-se în exclusivitate la pericolul social ridicat al faptelor şi al împrejurărilor care au agravat răspunderea penală.

Astfel, prin sentinţa apelată, inculpatul D.V. a fost condamnat în baza art. 174 alin. ( 1) – art. 175 alin. (1) lit. d) C. pen., cu aplicarea art. 320¹ C. pen., la o pedeapsă de 16 ani şi 8 luni închisoare şi 5 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a lit. b), d) şi e) C. pen.

Inculpata S.M. a fost condamnată la 16 ani şi 8 luni închisoare pentru infracţiunea prevăzută de art. 174 alin. (l) – art. 175 alin. (1) lit. c) şi d) C. pen., cu aplicarea art. 320^l C. proc. pen. şi la 10 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 306 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 320¹ C. proc. pen.

Or, potrivit art. 72 alin. (l) C. pen., la stabilirea şi aplicarea pedepselor se ţine seama de dispoziţiile părţii generale ale codului penal, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârşite, de persoana infractorului şi de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.

Ca măsură de constrângere, pedeapsa are pe lângă scopul său represiv şi o finalitate de exemplaritate, ea concretizând dezaprobarea legală şi judiciară, atât în ceea ce priveşte fapta penală săvârşită, cât şi în ce priveşte comportamentul făptuitorului. Ca atare, pedeapsa şi modalitatea de executare a acesteia trebuie individualizate în aşa fel încât inculpatul să se convingă de necesitatea respectării legii penale şi să evite în viitor săvârşirea de fapte penale, fără ca prin durata pedepsei să se accentueze doar caracterul ei represiv.

Faţă de datele care caracterizează infracţiunile deduse judecăţii, care reliefează un pericol social concret sporit, reflectat în modul şi mijloacele în care s-au consumat şi în gravitatea urmărilor produse, de limitele de pedeapsă prevăzute de lege pentru acestea, astfel cum acestea au fost reduse în condiţiile art. 320¹ alin. (7) C. proc. pen., dar şi datele care caracterizează persoana fiecărui inculpat (S.M. - în vârstă de 31 de ani, necunoscută cu antecedente penale, necăsătorită, fără loc de muncă, având în prezent încă 3 copii minori, D.V. - în vârstă de 27 de ani, cunoscut cu antecedente penale fără a fi însă recidivist, fără loc de muncă, necăsătorit), ambii având un nivel de instrucţie sub mediu, fiind absolvenţi a 11 clase, respectiv 8 clase, manifestând iniţial o conduită procesuală oscilantă, pentru ca ulterior să recunoască săvârşirea faptelor, expunând în mod detaliat împrejurările concrete în care au fost comise şi care au condus la stabilirea situaţiei de fapt reţinute, se constată că în mod corect prima instanţă a apreciat că nu pot fi reţinute în favoarea inculpaţilor vreuna dintre circumstanţele atenuante prevăzute de art. 74 C. pen.

Cu toate acestea, Curtea constată că pedepsele de câte 16 ani şi 8 luni închisoare, respectiv de 10 ani închisoare sunt prea aspre, impunându-se reducerea acestora într-un cuantum suficient pentru realizarea scopului educativ şi preventiv al pedepsei, astfel că apelurile inculpaţilor apar ca fiind fondate.

De asemenea, se constată că şi apelul Parchetului de pe lângă Tribunalul Brăila este fondat, având în vedere că în urma contopirii pedepselor principale stabilite inculpatei S.M., prima instanţă i-a aplicat un spor de pedeapsă nelegal de 8 ani şi 4 luni închisoare.

Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 34 lit. b) C. pen., „când s-au stabilit numai pedepse cu închisoare, se aplică pedeapsa cea mai grea, care poate fi sporită până la maximul ei special, iar când acest maxim nu este îndestulător, se poate adăuga un spor de până la 5 ani”.

Având în vedere dispoziţiile art. 320¹ alin. (7) C. proc. pen., potrivit cărora inculpata beneficiază de reducerea pedepsei cu o treime a limitelor de pedeapsă rezultă că sporul de 8 ani şi 4 luni închisoare aplicat este nelegal, instanţa putând aplica un spor de cel mult 5 ani şi nu mai mult de 21 ani şi 8 luni închisoare.

Restul dispoziţiilor sentinţei penale atacate au fost menţinute.

Împotriva deciziei penale nr. 209 din 26 septembrie 2011, pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în dosarul nr. 1720/113/2011, au declarat recurs în termenul legal Parchetul de pe lângă Curea de Apel Galaţi la data de 30 septembrie 2011 şi inculpatul D.V. la data de 30 septembrie 2011.

Recurenţii au criticat decizia în ceea ce priveşte cuantumul pedepsei aplicate (critică formulată de Ministerul Public cu privire la sancţiunea prea uşoară aplicată celor doi inculpaţi şi de inculpat cu privire la sancţiunea apreciată prea aspră).

În drept au fost invocate cazurile de casare prevăzute de art. 385⁹ pct. 14 C. proc. pen.

Analizând decizia penală nr. 209 din 26 septembrie 2011, pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în dosarul nr. 1720/113/2011, instanţa de recurs constată următoarele:

În ceea ce priveşte cazul de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 14 C. proc. pen., instanţa de recurs constată critica formulată de Parchet, ca întemeiată, iar critica formulată de inculpat ca neîntemeiată.

În acord cu instanţa de fond, instanţa de recurs apreciază că modul în care cei doi inculpaţi, S.M. şi D.V. s-au comportat cu un copil în vârstă de trei ani, perioada de timp în care au exercitat violenţe asupra copilului, natura violenţelor exercitate, lipsa oricărui sentiment matern pentru S.M. şi cruzimea de care au dat dovadă cei doi inculpaţi S.M. şi D.V. determină aplicarea unei pedepse spre maximul special prevăzut de lege.

Inculpaţii au provocat victimei suferinţe grele, prelungite prin modul în care au acţionat, determinate de resentimentele avute faţă de copil. Nu se poate susţine că cei doi nu au cunoscut, dată fiind vârsta, cum trebuie să se comporte cu un copil sau care sunt nevoile acestuia Scoaterea copilului din casă, în seara primei ninsori din iarna 2010, complet dezbrăcat, lovirea acestuia şi aruncarea lui cu putere în zăpadă, victima căzând de la circa 2 metri nu se justifică indiferent de vârstă şi experienţa de viaţă. Inculpaţii sunt însă persoane mature având vârsta de 33 ani S.M. şi de 29 ani D.V. Celor doi inculpaţi li s-a atras atenţia de către persoanele din jur (martorii D.I. şi D.S.) asupra stării copilului, fără ca atenţionarea să producă un efect pozitiv. Posibilitatea de se reintegra în societate ca urmare a unei pedepsei mai puţin aspre, aşa cum justifică instanţa de apel scăderea sancţiunii, nu are un fundament în probele de la dosar. Astfel, audiaţi de instanţă inculpaţii au motivat comportarea brutală faţă de victima în vârstă de trei ani prin faptul că minorul victimă stătea în calea relaţiei lor şi că părinţii inculpatului D. îi reproşau acestuia că are în îngrijire copilul unui alt bărbat. Cu prilejul ultimei sale audieri, în prezenţa avocatului, inculpata S.M. a declarat că recunoaşte atât săvârşirea infracţiunii de rele tratamente aplicate minorului cât şi a celei de omor calificat, precizând că „(.) l-am lovit în seara de 05 ianuarie 2011 pe fiul meu, S.P.S., împreună cu D.V., cu scopul de a-l ucide pe copil şi astfel să ne putem continua relaţia de concubinaj, întrucât P. îmi crea probleme faţă de V., concubinul reproşându-mi des prezenţa lui în locuinţa sa şi cerându-mi să rămân fără copil ori să plec şi eu de la el”. Inculpatul D.V. a declarat expres că recunoaşte săvârşirea infracţiunii de omor calificat, menţionând la ultima audiere, în prezenţa avocatului: „Mi-am dat seama că în urma loviturilor pe care eu şi M. i le aplicam lui S.P.S., acesta putea deceda. Am acceptat acest rezultat şi l-am lovit în continuare

Atunci când minorul a pierdut conştienta ca urmare a loviturilor primite nici unul dintre cei doi inculpaţi nu au anunţat medicul, deşi în locuinţă exista un telefon mobil, lăsând practic victima fără orice speranţă de a fi salvată. Aceeaşi lipsă de remuşcare este probată de comportarea celor doi după decesul minorului, când au încercat să ascundă cauza morţii (cei doi au intenţionat să ducă victima în municipiul Brăila şi să-l înhumeze acolo, fără cunoştinţa organelor de urmărire penală şi fără autopsie, refuzând vehement sfatul celor din jur de a anunţa poliţia) fiind denunţaţi de consăteni.

Instanţa de recurs constată că declaraţiile martorilor indică un comportament violent lipsit de orice remuşcare, chiar şi atunci când li se trăgea atenţia asupra cruzimii cu care se purtau faţă de victimă. Acţiunile celor doi sunt cu atât crude cu cât aveau posibilitatea să îl lase pe minor la bunicii materni sau să îl dea în îngrijirea autorităţilor.

Instanţa de fond a făcut o corectă apreciere a circumstanţelor producerii decesului copilului, apreciind nevoia aplicării unei pedepse orientate pre maximul special.

Astfel, în Ajunul Crăciunului 2010, surprinzându-l pe P. în timp ce se spăla şi observând că acesta era vânăt pe circa 80 % din corp, D.I. le-a reproşat inculpaţilor că îl bătuseră pe copil, atenţionându-i totodată că P. „(.) era mic şi că nu avea să mai reziste (să trăiască mult) dacă ei mai continuau să îl agreseze”.

În stabilirea sancţiunii instanţa de fond subliniază şi declaraţiile martorilor D.I. şi D.S. care au observat de-a lungul timpului că minorul era hrănit foarte rar, cu ce rămânea din alimentele consumate de inculpaţi, astfel că P. era mereu înfometat şi consuma cu poftă orice tip de aliment pe care martorii i-l ofereau, la cererea copilului, fără a fi observaţi de inculpaţi.

Tratamentul agresiv şi inadecvat la care minorul a fost constant supus a fost ascuns de inculpaţi martorei S.M. (mama inculpatei S.M., la locuinţa căreia S.P.S. fusese crescut o perioadă anterioară).

Martora a constatat însă încă din perioada şederii în locuinţa ei că atunci când P. se apropia de mama sa, aceasta îl trimitea înapoi la ea, evitând să se ocupe de el.

Instanţa de fond subliniază şi că în dimineaţa de 05 ianuarie 2011, S.M. l-a lovit cu putere cu un băţ pe fiul ei, peste fesele dezgolite, producându-i leziuni sângerânde.

Probele indică un comportament lipsit de umanitate. Astfel, în seara de 05 ianuarie 2011, inculpaţii au mâncat în camera lor. Deşi le rămăseseră şi alimente mai consistente (carne de porc şi piftie), S.M. i-a permis ulterior copilului să mănânce doar mămăligă cu sare şi să bea apă.

În aceeaşi seară, inculpaţii s-au aşezat în pat, în timp ce P. stătea pe oliţa, tip scăunel.

Instanţa de fond scoate în evidenţă că D.V. (care acuza dureri dentare) a fost enervat de sunetele produse de copil, astfel că s-a ridicat şi s-a deplasat în spatele minorului, aplecându-se asupra acestuia şi lovindu-l iniţial puternic cu palma stângă peste obrazul lui stâng, după care imediat i-a aplicat o a doua lovitură, de această dată cu mai multă putere, cu palma dreaptă peste obrazul lui drept.

Inculpatul l-a prins pe copil şi l-a repoziţionat normal pe oliţă, observând că P. începuse să sângereze din zona nazală.

Pedepsele aplicate de instanţa de fond sunt justificate şi de faptul că inculpatul, după ce l-a reaşezat pe P. pe oliţă, i-a aplicat acestuia o altă lovitură puternică cu exteriorul palmei (în stilul loviturii de box - upercut), de jos în sus, sub bărbie, lovitură în urma căreia copilul a fost proiectat cu partea posterior-dreapta a capului în braţul canapelei (construit din lemn, acoperit cu tapiţerie tocită).

În urma acestei lovituri, mai exact a contactului dintre capul victimei şi braţul dur al canapelei, s-a auzit zgomot de ciocnire între os şi lemn.

D.V. a stins becul şi s-a reaşezat în pat lângă S.M., în timp ce copilul rămăsese pe oliţă unde urma să doarmă în acea noapte.

Noaptea, inculpatul s-a trezit alertat de strigătele concubinei sale. A văzut-o pe aceasta (la lumina becului reaprins între timp) cum ţipa la P., înţelegând din ce spunea aceasta că minorul urinase pe pardoseală, iar ea călcase fără să ştie în zona respectivă în timp ce coborâse din pat pentru a se deplasa la WC-ul din curte.

Ulterior, copilul a început să horcăie, iar S.M. l-a luat în pat lângă ea. Deşi era evident că victima ajunsese în stare gravă, inculpaţii nu au solicitat intervenţia ambulanţei (cu toate că D.V. avea un telefon mobil de pe care putea efectua apelul), ci au ignorat total situaţia minorului, culcându-se până dimineaţa, în timp ce copilul respira cu dificultate (practic horcăia), având ochii „daţi peste cap” şi nereacţionând în niciun fel.

În aceste condiţii este justificată o pedeapsă cu închisoarea în cuantumul maxim prevăzut de lege prin aplicarea prevederilor art. 320¹ alin. (7) C. proc. pen., pentru fiecare din faptele deduse judecăţii,.

Instanţa va admite recursul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galaţi formulat împotriva deciziei 209 din 26 septembrie 2011 pronunţate de Curtea de Apel Galaţi.

Va casa decizia atacată şi sentinţa nr. 72 din 29 aprilie 2011 a Tribunalului Brăila numai cu privire la cuantumul sporului aplicat inculpatei S.M., pe care îl reduce de la 8 ani şi 4 luni la 3 ani şi 4 luni, inculpata S.M. urmând să execute pedeapsa cea mai grea de 16 ani şi 8 luni închisoare la care se adaugă sporul de 3 ani şi 4 luni, în total 20 ani închisoare.

Va menţine pedeapsa de 16 ani şi 8 luni închisoare aplicată inculpatului D.V.

Instanţa de fond a acordat semnificaţia cuvenită datelor referitoare la persoana inculpaţilor, respectiv modalităţile de comitere a faptei vârsta minorului, faptul că S.M. era mama copilului, actele violente exercitate de cei doi, regretul manifestat de aceştia doar la audierea în faza cercetării judecătoreşti, aplicând o pedeapsă orientată spre maximum.

Cu toate acestea inculpaţii au posibilitatea să fie liberaţi înainte de executarea integrală a pedepselor ce le-au fost aplicate. în condiţiile pedepsei rezultante aplicate, de 20 ani închisoare pentru S.M. şi 16 ani şi 8 luni pentru D.V., condamnaţii se pot libera condiţionat după executarea efectivă a minimum 13 ani şi patru luni pentru S.M. şi respectiv 11 ani o lună şi 10 zile închisoare.

După ce a executat cel puţin trei pătrimi din durata pedepsei în cazul închisorii care depăşeşte 10 ani condamnatul care este stăruitor în muncă, disciplinat şi dă dovezi temeinice de îndreptare, ţinându-se seama şi de antecedentele sale penale, poate fi liberat condiţionat înainte de executarea în întregime a pedepsei.

În calculul fracţiunilor de pedeapsă prevăzute anterior se ţine seama de partea din durata pedepsei care poate fi considerată, potrivit legii, ca executată pe baza muncii prestate. în acest caz însă, liberarea condiţionată nu poate fi acordată înainte de executarea efectivă a cel puţin două treimi din durata pedepsei când aceasta depăşeşte 10 ani. Va menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei.

Va deduce din pedepsele aplicate inculpaţilor perioada reţinerii şi arestării preventive de la data de 07 ianuarie 2011 la 17 ianuarie 2012.

Va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul D.V.

Va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 500 lei cheltuieli judiciare către stat, din care 200 lei onorariul avocatului din oficiu.

Onorariul avocatului din oficiu pentru inculpata S.M. se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galaţi formulat împotriva deciziei 209 din 26 septembrie 2011 pronunţate de Curtea de Apel Galaţi.

Casează decizia atacată şi sentinţa nr. 72 din 29 aprilie 2011 a Tribunalului Brăila numai cu privire la cuantumul sporului aplicat inculpatei S.M., pe care îl reduce de la 8 ani şi 4 luni la 3 ani şi 4 luni, inculpata S.M. urmând să execute pedeapsa cea mai grea de 16 ani şi 8 luni închisoare la care se adaugă sporul de 3 ani şi 4 luni, în total 20 ani închisoare.

Menţine pedeapsa de 16 ani şi 8 luni închisoare aplicată inculpatului D.V.

Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei.

Deduce din pedepsele aplicate inculpaţilor perioada reţinerii şi arestării preventive de la data de 07 ianuarie 2011 la 17 ianuarie 2012.

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul D.V.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 500 lei cheltuieli judiciare către stat, din care 200 lei onorariul avocatului din oficiu.

Onorariul avocatului din oficiu pentru inculpata S.M. se avansează din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 17 ianuarie 2012.

← ICCJ. Decizia nr. 74/2012. Penal		CSJ. Decizia nr. 78/2012. Penal. Rejudecarea după extrădare... →

ICCJ. Decizia nr. 77/2012. Penal

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 77/2012. Penal