ICCJ. Decizia nr. 73/2012. Penal

Decizii penale ICCJ 2012

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 73/2012

Dosar nr. 383/44/2011

Şedinţa publică din 17 ianuarie 2012

Deliberând asupra recursurilor declarate de inculpaţii C.S.A. şi B.I. împotriva deciziei penale nr. 170/ A din 28 iunie 2011 a Curţii de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 179 din 14 februarie 2011 a Tribunalului Galaţi, inculpaţii B.I. şi C.S.A. au fost condamnaţi la câte o pedeapsă principală de 8 ani închisoare şi la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzută de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a Il-a şi lit. b) C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă de omor calificat şi deosebit de grav prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 alin. (1) cu referire la art. 175 alin. (1) lit. i) şi art. 176 alin. (1) lit. b) C. pen., cu aplicarea art. 75 alin. (1) lit. a) şi c) C. pen., prin schimbarea încadrării juridice conform art. 334 C. proc. pen., din infracţiunea prevăzută de 20 raportat la art. 174 alin. (1) în referire la art. 176 alin. (1) lit. b) C. pen., cu aplicarea art. 75 alin. (1) lit. a) şi c) C. pen.

Inculpatul minor C.I. a fost condamnat, la o pedeapsă de 3 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă de omor calificat şi deosebit de grav prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 alin. (1) în referire la art. 175 alin. (1) lit. i) şi art. 176 alin. (1) lit. b) C. pen., cu aplicarea art. 75 alin. (1) lit. a), art. 99 şi art. 109 C. pen., prin schimbarea încadrării juridice conform art. 334 C. proc. pen., din infracţiunea prevăzută de 20 raportat la art. 174 alin. (1) în referire la art. 176 alin. (1) lit. b) C. pen., cu aplicarea art. 75 alin. (1) lit. a) art. 99 şi art. 109 C. pen.

În temeiul art. 71 C. pen., s-a aplicat inculpaţilor pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzută de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a Il-a şi lit. b) C. pen.

Conform art. 350 alin. (1) C. proc. pen., s-a menţinut starea de arest a inculpaţilor, iar potrivit art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a dedus din pedepsele aplicate celor trei inculpaţi durata reţinerii şi arestării preventive cu începere de la data de 05 mai 2010 la zi.

Pe latură civilă, au fost obligaţi inculpaţii B.I., C.S.A. şi C.I. în solidar, inculpatul minor C.I. în solidar şi cu părţile responsabile civilmente C.N. şi L.M. la plata:

- sumei de 10.000 lei cu titlu de daune morale către partea civilă C.C.;

- sumei de 6.611,35 lei cu titlu de despăgubiri civile către partea civilă Spitalul Judeţean de Urgenţă Sf. Apostol Andrei Galaţi.

În baza art. 191 C. proc. pen., a fost obligat inculpatul B.I. la plata sumei de 3.200 lei, inculpatul C.S.A. la plata sumei de 3.000 lei şi inculpatul minor în solidar şi cu părţile responsabile civilmente C.N. şi L.M. la plata de 3.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut, în fapt că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Galaţi nr. 325/P/2010 din 15 iulie 2010, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaţilor B.I. pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă de omor deosebit de grav prevăzută de art. 20 C. pen., raportat la art. 174 alin. (1) C. pen., art. 176 alin. (1) lit. b) C. pen., cu aplicarea art. 75 alin. (1) lit. a) și c) C. pen., C.S.A. pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă de omor deosebit de grav prevăzută de art. 20 C. pen., raportat la art. 174 alin. (1) C. pen., art. 176 alin. (1) lit. b) C. pen., cu aplicarea art. 75 alin. (1) lit. a) și c) C. pen. şi C.I. pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă de omor deosebit de grav prevăzută de art. 20 C. pen., raportat la art. 174 alin. (1) C. pen., art. 176 alin. (1) lit. b) C. pen., cu aplicarea art. 75 alin. (1) lit. a) C. pen. şi art. 99 şi urm. C. pen.

În fapt, Tribunalul a reţinut în sarcina inculpaţilor B.I., C.S.A. şi C.I. că în ziua de 20 martie 2010, în timp ce se aflau pe raza comunei Lieşti şi în urma unui conflict, au aplicat lovituri cu obiecte contondente (par din lemn, iar inculpatul C.I., muchie de topor) părţii vătămate G.G. (producându-i leziuni cranio - cerebrale ce i-au pus în primejdie viaţa) şi părţii vătămate C.C. (producându-i un traumatism abdominal închis, cu plăgi contuze ileale şi peritonită acută generalizată) ce i-au pus în primejdie viaţa.

Analizând ansamblul probelor administrate în cauză, în cursul urmăririi penale şi în faza cercetării judecătoreşti, tribunalul a reţinut că la data de 20 martie 2010, într-o zi de sâmbătă, martorul G.G. şi părţile vătămate G.G. şi C.C. au mers la o rudă a acestuia din urmă, numita P.T., după care aceştia s-au deplasat spre domiciliile lor din satul Buceşti, într-o căruţă ce era mânată de către partea vătămată G.G. Martorul G.G. şi partea vătămată G.G. sunt fraţi, aceştia fiind porecliţi „C.”

Toţi cei trei consumaseră alcool, cu precizarea, făcută de partea vătămată C.C., că nu erau în stare de ebrietate. Din probele administrate a rezultat că părţile vătămate şi martorul au consumat alcool, inclusiv la un bar din comuna Lieşti, aspect confirmat şi de martorul G.G., care a declarat că el era în stare de ebrietate. Pe drumul spre casă, în apropierea bisericii din comuna Lieşti, părţile vătămate şi martorul G.G. s-au întâlnit cu o altă căruţă în care se aflau inculpaţii majori B.I. zis „P.”, şi C.S.A. şi minorul C.I. zis „C.” Inculpatul major C.S.A. zis „S.” şi inculpatul minor C.I. sunt fraţi.

Potrivit declaraţiei inculpatului C.S.A., acesta o cunoştea pe partea vătămată G.G., între aceştia existând anterior discuţii generate de faptul că ambii prestau diferite activităţi la pădure, inculpatul fiind acuzat de către partea vătămată că „i-a luat clienţii”.

La momentul la care cele două căruţe s-au întâlnit, neputându-se stabili cu exactitate care grup a determinat oprirea căruţei celuilalt grup, fiecare oferind propria versiune, martorul G.G. şi partea vătămată G.G. au început să se înjure cu cei trei tineri (inculpaţii), adresându-se cuvinte injurioase de ambele părţi. Partea vătămată C.C. a declarat că nu a înjurat pe niciunul dintre inculpaţi şi că a încercat să aplaneze conflictul, schimbul de cuvinte durând aproximativ 3 minute.

În acest moment al conflictului, reţine Tribunalul, martorul G.G. şi părţile vătămate G.G. şi C.C. au coborât din căruţă şi au încercat să dea o ripostă, martorul G.G. declarând că s-au „făcut” spre grupul în care se afla „S.” iar aceştia au fugit cu căruţa pe o străduţă. Martorul G.G. şi părţile vătămate G.G. şi C.C. au declarat că, la acest moment, nu au lovit şi nu au fost loviţi de inculpaţii B.I., C.S.A. şi C.I.

Inculpaţii B.I., C.S.A. şi C.I. au declarat însă că, la momentul descris mai sus, martorul G.G. l-a lovit cu pumnul în zona feţei pe inculpatul C.S.A., mai precis l-a „şters” cu pumnul, aşa cum au declarat aceştia. În prima declaraţie dată înainte de începerea urmăririi penale, inculpatul B.I. nu a descris două momente distincte ale conflictului şi nici nu a declarat nimic despre vreo eventuală lovire.

Partea vătămată C.C., în prima declaraţie dată în faţa organelor de poliţie, a declarat doar că anterior se certaseră, fără să amintească despre vreo lovitură cu pumnul aplicată inculpatului C.S.A. de către martorul G.G.

În consecinţă, Tribunalul a reţinut că în acest prim moment nu au existat acţiuni de lovire ale martorului G.G. sau ale părţilor vătămate G.G. şi C.C. asupra grupului format din cei trei inculpaţi, declaraţiile ulterioare ale acestora necoroborându-se cu prima declaraţie a inculpatului B.I., respectiv cu prima declaraţie a părţii vătămate C.C.

În continuare, căruţa mânată de către partea vătămată G.G. şi-a continuat drumul, mergând pe DN 25 spre comuna Iveşti, iar la o intersecţie cu o stradă ce duce spre ocolul silvic, în faţa unui magazin aparţinând SC D. SRL, aceştia s-au întâlnit din nou cu grupul celor trei inculpaţi. Părţile vătămate G.G. şi C.C. au indicat locul în care au fost agresate de către inculpaţii B.I., C.S.A. şi C.I., aceste aspecte fiind fixate în planşele fotografice, vis-a-vis de magazinul aparţinând SC D. SRL aflându-se un depozit şi o staţie P.

În paralel, inculpaţii au mers cu căruţa pe o altă stradă, dar au ajuns primii în locul descris mai sus. Acest aspect este relatat de martora cu identitate protejată „S.I.D.”, aceasta declarând că, la un moment dat, unul dintre aceştia a strigat către tânărul brunet „hai, mă, treci o dată cu căruţa că vin ăştia”.

Martora a făcut şi o descriere a celor trei tineri, precizând că unul era brunet (şaten închis), iar ceilalţi doi erau blonzi, unul fiind înalt, iar al doilea era mai scund, ultimii doi fiind şi fraţi. Aspectele relatate, privind descrierea fizică a inculpaţilor au fost fixate şi în planşa fotografică, stabilindu-se că tânărul brunet era inculpatul B.I., că tinerii blonzi erau inculpaţii C.S.A. şi C.I., cel mai scund fiind inculpatul minor C.I.

Aceleaşi împrejurări au fost relatate şi de martora cu identitate protejată „M.A.”, aceasta declarând că a văzut cum din căruţă a coborât „P.” şi cel mai mic dintre fraţii C., adică I., care s-au dus la asfalt şi părea că se uită după cineva.

Aici inculpaţii s-au înarmat după cum urmează: inculpaţii B.I. şi C.S.A. au luat din căruţă pari din lemn, aşa zisele „ţepuşe”, ce erau folosite la căruţă, iar inculpatul minor C.I. a luat un topor, aşteptând căruţa părţilor vătămate.

Cu privire la topor, iniţial nici inculpatul minor C.I. şi nici ceilalţi inculpaţi nu au recunoscut că au avut vreun astfel de obiect în căruţă. Ulterior, inculpatul minor C.I. a revenit asupra declaraţiei şi a precizat că a avut toporul în mână, dar că nu a lovit pe nimeni, aspect nereal şi contrazis de probe.

În continuare, inculpatul B.I. şi inculpatul minor C.I. au mers după căruţa în care se aflau părţile vătămate şi martorul G.G. şi, potrivit declaraţiei martorei M.A. din mersul căruţei, C.I. a încercat să lovească cu tăişul securii pe unul din ocupanţii căruţei, fără ca martora să poată preciza pe cine anume, însă acesta s-a ferit.

Potrivit declaraţiei părţii vătămate C.C., unui dintre cei trei tineri, din mersul căruţei, l-a lovit pe G.G., aspect confirmat şi de către martor care a declarat, la rându-i, că s-a dezechilibrat şi a căzut din căruţă, cu faţa la pământ. Se reţine că, cel care l-a lovit primul pe martorul G.G. a fost inculpatul B.I., aşa cum rezultă din declaraţia martorului, coroborată cu declaraţia părţii vătămate C.C. şi cu cea a martorei M.A. De altfel, inculpatul B.I. a recunoscut că l-a lovit pe martorul G.G., primul căzut din căruţă, în zona abdomenului, o singură dată. Din declaraţia martorei S.I.D. rezultă că, după ce martorul G.G. a căzut din căruţă, acesta a fost lovit şi de către „fraţii blonzi”, respectiv de inculpaţii C.S.A. şi C.I. M.G.G. a reuşit să se ridice de la pământ şi a fugit la un depozit din apropiere, unde s-a ascuns „de frică” şi nu s-a mai întors la locul agresiunii decât după plecarea inculpaţilor.

În continuare, partea vătămată C.C. a fost lovită cu ţepuşa în partea stângă a capului, fără ca aceasta să poată arăta cu exactitate de care dintre inculpaţi, dar a precizat că cel care l-a lovit era poziţionat pe partea cu depozitul, iar ceilalţi doi erau pe partea cu magazinul.

După aplicarea loviturii, partea vătămată C.C. şi-a pierdut conştienta şi şi-a revenit în momentul în care era spălat de către o femeie, în declaraţia sa, partea vătămată a precizat că a simţit că mai era lovit şi în partea dreaptă a capului, în zona umărului stâng şi în zona abdomenului, durerea cea mai mare având-o de la loviturile primite în abdomen.

Inculpatul B.I. a declarat iniţial că a văzut când inculpatul C.S.A. („S.” ) l-a lovit pe băiatul sur, cu ţepuşa, dar fără să precizeze în ce zonă a corpului sau câte lovituri a aplicat acestuia.

Din planşa foto ataşată la dosar se constată că „băiatul sur” este partea vătămată C.C., făcându-se referire la părul acesteia. Ulterior, inculpatul B.I. a declarat că pe partea vătămată C.C. l-a lovit „S.”, în zona burţii, o singură dată. Acest aspect se coroborează cu concluziile raportului de constatare medico-legală din care rezultă producerea unui traumatism abdominal închis, precum şi cu declaraţia părţii vătămate C.C.

Inculpatul C.S.A., zis „S.” nu a recunoscut, în mod direct, că a lovit-o pe partea vătămată C.C., dar a declarat că el a lovit „la grămadă, cu ţepuşa pe care o ţinea cu ambele mâini, fără să vadă în ce zonă a lovit şi fără să poată preciza de câte ori a lovit”.

Inculpatul C.I. a declarat însă că, în momentul în care a început bătaia, el împreună cu „P.” şi cu „S.” au lovit cele trei persoane din cealaltă căruţă cu parii de lemn, deci, explicit, a lovit şi inculpatul C.S.A.

Inculpatul C.S.A. a mai declarat că a văzut când P. l-a lovit  cu ţepuşa pe C., o singură dată, fără să vadă în ce zonă.

În consecinţă, s-a apreciat de către Tribunal că partea vătămată C.C. a fost lovită cu parii de către inculpaţii majori B.I., C.S.A. şi de inculpatul minor C.I.

Partea vătămată G.G. a declarat că a fost lovit cu o bâtă, în partea dreaptă a capului, fără să poată arăta, cu exactitate, de care dintre inculpaţi şi că, după primirea loviturii şi-a pierdut conştienta. La data agresiunii, partea vătămată G.G. era nebărbierită, având barba mare şi creând impresia că are mustaţă.

S-a reţinut de către Tribunal că partea vătămată G.G. a fost lovită, în zona capului de către inculpatul B.I., acesta recunoscând, de altfel, aplicarea loviturii. Astfel, inculpatul B.I. a declarat că, dintre cei trei, l-a lovit cu ţepuşa de lemn pe cel cu mustaţă, care mâna căruţa şi despre care a aflat că se numeşte Gelu. A precizat că l-a lovit o singură dată, în zona capului, iar la momentul aplicării loviturii ţinea ţepuşa cu ambele mâini. Aşa se explică violenţa loviturii care a dus la pierderea cunoştinţei de către partea vătămată G.G. Acest aspect se coroborează cu concluziile raportului de constatare medico-legală din care a rezultat că partea vătămată a suferit leziuni cranio-cerebrale care i-au pus în primejdie viaţa.

Inculpatul B.I. este cel care a confirmat aplicarea loviturilor cu toporul pe care îl avea asupra sa de către inculpatul minor C.I. Astfel, în prezenţa apărătorului ales, inculpatul a declarat că a văzut când I. l-a lovit în spate pe cel cu mustaţă, cu muchia toporului, o singură dată.

Inculpatul C.S.A. nu a recunoscut că a lovit pe partea vătămată G.G., declarând că de fapt, aceasta a fost lovită cu ţepuşa de către „P.”. Declaraţia acestui inculpat este combătută însă de cea a inculpatului minor C.I. care a arătat că el şi fratele său l-au bătut pe celălalt bărbat, care avea mustaţă, precizând că la momentul în care îl lovea pe acesta, el ţinea ţepuşa cu ambele mâini.

S-a reţinut că, de fapt, inculpatul minor C.I. a lovit-o pe partea vătămată G.G. cu toporul şi nu cu ţepuşa, aşa cum a declarat acesta; acest aspect rezultă din declaraţia martorei cu identitate protejată S.I.D. care a relatat că din căruţă a coborât al treilea tânăr care a încercat să-i oprească pe cei doi băieţi blonzi, însă aceştia au început să-l lovească pe el cu parul şi cu toporul, iar tânărul care era lovit până atunci a rupt-o la fugă. De precizat că tânărul care a fugit era martorul G.G., iar cel care i-a sărit în ajutor şi a fost lovit, în condiţiile arătate era partea vătămată G.G.

În concluzie, prima instanţă a reţinut că, din probele administrate, rezultă că partea vătămată G.G. a fost lovită cu parii de către inculpaţii majori B.I. şi C.S.A. şi cu muchia toporului de către inculpatul minor C.I.

Tribunalul reţine că inculpatul minor C.I. a folosit la aplicarea loviturilor celor două părţi vătămate atât parul din lemn cât şi toporul. Relevantă în acest sens este declaraţia martorei cu identitate protejată M.A., care arătă că a văzut cum I. s-a dus la căruţa lui, unde a lăsat toporul şi a luat un par de lemn.

În continuare, inculpaţii B.I., C.S.A. şi C.I. au părăsit zona, plecând cu căruţele la domiciliile lor.

După agresiunile exercitate asupra părţilor vătămate G.G. şi C.C., în condiţiile arătate mai sus, acestora li s-au acordat primele îngrijiri de către persoanele prezente, ulterior fiind transportate cu ambulanţa la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă.

Potrivit raportului de constatare medico-legală nr. 180/ E din 26 martie 2010, partea vătămată G.G. a prezentat leziuni de violenţă ce au putut fi produse prin lovire cu corpuri dure, leziuni ce pot data din 20 martie 2010 şi care au necesitat 40-45 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare, dacă nu survin complicaţii; interesând cutia craniană şi conţinutul acesteia, leziunile cranio - cerebrale au pus în primejdie viaţa părţii vătămate, salvarea acestuia datorându-se tratamentului medico-chirurgical de înaltă calificare, efectuat în timp util.

În ceea ce o priveşte pe partea vătămată C.C., din concluziile raportului de constatare medico-legală nr. 170/ E din 24 martie 2010 rezultă că aceasta a prezentat leziuni de violenţă ce au putut fi produse prin: traumatismul abdominal (echimoză în hipogastru, plăgi contuze de ansă ileală, plagă contuză de mezenter ileal, contuzii de mezenter jejunal), prin lovire cu corp contondent (posibil picior încălţat, capăt de par, muchie de topor, etc.), leziunile de violenţă epicraniene stânga, prin lovire cu corp contondent alungit şi lovire cu sau de corp dur, echimoza umăr stâng prin lovire cu corp dur sau lovire de plan dur. Leziunile pot data din 20 martie 2010 şi au necesitat pentru vindecare 27-30 zile de îngrijiri medicale pentru vindecarea leziunilor de violenţă abdominale, dacă nu survin complicaţii, iar restul leziunilor au necesitat 1-2 zile de îngrijiri medicale. Traumatismul abdominal închis cu plăgi contuze ileale şi peritonită acută generalizată i-a pus în primejdie viaţa.

În faza cercetării judecătoreşti, inculpaţii au revenit asupra declaraţiilor iniţiale, prezentând o altă versiune a evenimentelor.

Astfel inculpatul B.I. a susţinut că l-a lovit doar pe martorul G.G. cu un par din lemn, negând că ar fi aplicat lovituri părţilor vătămate; de asemenea, a precizat că nu a observat dacă vreunul din ceilalţi doi inculpaţi a lovit părţile vătămate.

Inculpatul C.S.A. a susţinut, de această dată, că a aplicat două lovituri părţii vătămate G.G., peste corp, cu parul pe care i l-a luat din mână, după ce aceasta anterior îl lovise în zona umărului. A mai precizat că a văzut pe B.I. cum l-a lovit pe martorul G.G., respectiv că nu ştie dacă fratele său a lovit pe cineva.

Inculpatul C.I. a negat că ar fi lovit pe vreuna din părţile vătămate, arătând că el şi inculpatul B.I. au aplicat lovituri doar martorului G.G. A susţinut că nu a observat dacă părţile vătămate au fost lovite de către C.S.A. ori de B.I., încercând să acrediteze ideea că leziunile suferite de partea vătămată C.C. au fost cauzate de faptul că, după ce aceasta a căzut, roata căruţei a trecut peste el. Inculpatul nu a oferit însă o explicaţie pentru leziunile suferite de partea vătămată G.G.

Declaraţiile date de inculpaţi în faza cercetării judecătoreşti au fost înlăturate ca nefiind fiind corespunzătoare realităţii, întrucât aceştia nu au justificat în mod temeinic revenirea asupra declaraţiilor anterioare. S-a avut în vedere că în faza de urmărire penală inculpaţii au fost audiaţi în condiţiile prevăzute de lege, în prezenţa avocaţilor (apărători aleşi la momentul examinării propunerii de arestare preventivă), iar inculpatul minor şi în prezenţa reprezentantului legal. De asemenea, s-a reţinut declaraţiile date de inculpaţi în faţa instanţei nu se coroborează între ele şi nici cu ansamblul faptelor şi împrejurărilor ce rezultă din probe, fiind infirmate de declaraţiile părţilor vătămate şi ale martorilor cu identitate protejată, S.I.D. şi M.A., ale martorului G.G., declaraţii mai sus analizate, care se coroborează cu concluziile rapoartelor de constatare medico-legală.

De asemenea, martorii D.C., C.G., C.G.G. şi M.A., deşi nu au observat desfăşurarea conflictului au putut constata starea părţilor vătămate imediat după agresiune şi au aflat ulterior, din relatările altor persoane, că inculpaţii sunt autorii faptelor.

În concluzie, s-a apreciat că faptele deduse judecăţii există şi au fost săvârşite de inculpaţii B.I., C.S.A. şi C.I., cu vinovăţie.

Cererile de schimbare a încadrării juridice formulate de inculpaţi, prin apărătorii aleşi, din infracţiunea prevăzută de art. 20 C. pen., în referire la art. 174 alin. (1) C. pen., raportat la art. 176 alin. (1) lit. b) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. a) şi c) C. pen., în infracţiunea prevăzută de art. 182 alin. (2) C. pen., prin înlăturarea dispoziţiei art. 75 alin. (1) lit. a) şi c) C. pen., motivate prin aceea că inculpaţii nu a avut intenţionat să suprime viaţa părţilor vătămate, pe care nu le cunoşteau, cu care nu avuseseră anterior conflict, dovadă fiind faptul că nu le-au lovit în zonă vitală, nu au put fi primite.

S-a avut în vedere că raportat la împrejurările comiterii faptei, la mijloacele folosite, la zonele vizate şi ţinând cont de urmările produse, faptele inculpaţilor nu pot fi calificate decât ca fiind tentativă la infracţiunea de omor deosebit de grav.

Sub aspect subiectiv, s-a reţinut de către instanţă că inculpaţii au acţionat cu intenţie indirectă, respectiv că au prevăzut rezultatul acţiunilor lor şi, deşi nu l-au urmărit au acceptat, având în vedere obiectele folosite (pari, muchie de topor), zonele corpului vizate (cap, torace, abdomen), intensitatea şi numărul loviturilor aplicate, posibilitatea ca leziunile produse să le pună în primejdie viaţa acestora.

Relevantă, în acest sens, apreciază instanţa, este declaraţia inculpatului C.S.A. data în faţa instanţei de judecată, cu prilejul examinării propunerii de arestare preventivă, când a arătat că realizează faptul că, urmare unor asemenea lovituri, o persoană poate muri.

Prima instanţă a reţinut că şi dacă nu toate leziunile produse părţilor vătămate au fost de natură a pune în primejdie viaţa acestora, din probele administrate în cauză şi analizate mai sus rezultă fără echivoc că activitatea celor trei inculpaţi a fost conjugată, că au aplicat lovituri într-o succesiune rapidă, în aceleaşi împrejurări şi în acelaşi timp, aceştia acţionând în baza unei rezoluţii infracţionale comune, stabilită în timpul derulării conflictului care, aşa cum arătat mai sus, a avut două momente distincte.

Doctrina şi practica judiciară sunt constante în a aprecia că, în cazul săvârşirii faptei cu participaţie, dacă acţiunile participanţilor sunt conjugate, atât sub aspect rezolutiv cât şi sub aspect material, având drept finalitate punerea în primejdie a vieţii persoanei agresate, există infracţiunea de tentativă de omor chiar şi atunci când numai acţiunea unuia dintre ei a produs această urmare.

În drept, s-a reţinut că faptele inculpaţilor B.I., C.S.A. şi C.I. care în ziua de 20 martie 2010, în timp ce se aflau pe raza comunei Lieşti şi în urma unui conflict, au aplicat lovituri cu obiecte contondente (par din lemn, iar inculpatul C.I., muchie de topor) părţii vătămate G.G., producându-i leziuni cranio - cerebrale ce i-au pus în primejdie viaţa şi părţii vătămate C.C., producându-i un traumatism abdominal închis, cu plăgi contuze ileale şi peritonită acută generalizată ce i-au pus în primejdie viaţa, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de tentativă de omor calificat şi deosebit de grav prevăzută de art. 20 C. pen., în referire la art. 174 alin. (1) C. pen., raportat la art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen. şi art. 176 alin. (1) lit. b) C. pen., cu aplicarea art. 75 alin. (1) lit. a) C. pen., sens în care s-a va dispus schimbarea încadrării juridice potrivit art. 334 C. proc. pen.

S-a reţinut că sunt incidente şi dispoziţiile art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen., deoarece din probele administrate rezultă că acestea au fost săvârşite în loc public, în apropierea unui magazin şi a unei staţii P., de faţă fiind mai multe persoane.

Întrucât la data săvârşirii faptei inculpatul C.I. era minor, în încadrarea juridică a faptei reţinute în sarcina acestuia s-au reţinut şi art. 99 şi următoarele C. pen., iar în sarcina inculpaţilor B.I. şi C.S.A., care au cunoscut starea de minoritate a coautorului, a fost reţinută circumstanţa agravantă prevăzută de art. 75 lit. c) C. pen.

Cererea formulată de inculpaţi, prin apărători de a se reţine comiterea faptelor în condiţiile prevăzute de art. 73 lit. b) C. pen., a fost respinsă.

S-a reţinut că, din probele administrate în cauză, în prima fază a conflictului martorul G.G. şi partea vătămată G.G. pe de o parte şi cei trei inculpaţi şi-au adresat reciproc injurii. În acelaşi moment, martorul G.G. şi părţile vătămate G.G. şi C.C. au coborât din căruţă şi au încercat să dea o ripostă, martorul G.G. declarând că s-au „făcut” spre grupul în care se afla „S.” iar aceştia au fugit cu căruţa pe o străduţă. În a doua etapă a conflictului, inculpaţii au fost cei care s-au dat jos din căruţă şi au exercitat agresiuni împotriva părţilor vătămate.

Circumstanţa atenuantă legală prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen., presupune săvârşirea infracţiunii sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoţii, determinată de o provocare din partea persoanei vătămate, produsă prin violenţă, printr-o atingere gravă a demnităţii sau prin altă acţiune ilicită gravă.

Pentru a se reţine această circumstanţă atenuantă a provocării nu este suficient ca persoana vătămată să aibă o comportare injurioasă sau ameninţătoare; pentru incidenţa art. 73 lit. b) C. pen., se cere ca victima să dovedească o agresivitate sau o altă comportare care să fie considerată gravă, de natură să cauzeze făptuitorului o stare de puternică tulburare sau emoţie, încât să nu fie în stare să se abţină de la ripostă, prin săvârşirea de infracţiuni. Legea nu cere ca fapta provocatorului să fie la fel de gravă ca riposta celui provocat dar pentru existenţa unei puternice tulburări sau emoţii se presupune, afirmă instanţa de fond, că faptele celor în cauză să aibă o apropiată semnificaţie. Or, atitudinea părţilor vătămate şi a martorului G.G., din prima fază a conflictului, nu era aptă să cauzeze inculpaţilor o stare de puternică tulburare, sub imperiul căreia să fi săvârşit faptele.

Din expertizele medico-legale psihiatrice efectuate în fază de urmărire penală rezultă că inculpaţii nu prezintă tulburări psihice de natură a le afecta capacitatea psihică de apreciere critică a conţinutului şi consecinţelor faptelor săvârşite şi au discernământul păstrat în raport cu faptele pentru care sunt cercetaţi.

La individualizarea judiciară a pedepselor ce s-au aplicat inculpaţilor, instanţa a avut în vedere criteriile generale prevăzute în art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), respectiv dispoziţiile părţii generale a Codului penal, limitele de pedeapsă fixate în art. 176 alin. (1) C. pen. (limite ce se reduc la jumătate conform art. 21 C. pen., iar în privinţa inculpatului minor şi în conformitate cu art. 109 C. pen.), gradul de pericol social concret al faptei, apreciat în raport de modalitatea şi împrejurările concrete în care a fost săvârşită (mai multe persoane împreună, având asupra lor corpuri contondente, într-un mod deosebit de violent, în loc public, producând temere persoanelor aflate în zonă, asupra unor persoane vulnerabile, dat fiind faptul că se aflau sub influenţa băuturilor alcoolice, prin aplicarea de lovituri multiple).

S-a ţinut seama, totodată, de urmările produse precum şi de persoana şi conduita procesuală a inculpaţilor care sunt la prima abatere de la legea penală, au avut o conduită oscilantă pe parcursul procesului penal şi nu au manifestat regret în raport de fapta săvârşită.

În ceea ce-l priveşte pe inculpatul minor C.I. din referatul de evaluare rezultă că provine dintr-o familie organizată, relaţiile cu ceilalţi membri fiind caracterizate ca fiind pozitive, de înţelegere, ajutor moral şi material reciproc. Inculpatul a absolvit 10 clase, obţinea venituri din prestarea unor activităţi lucrative în domeniul forestier şi obişnuia să-şi petreacă timpul liber în compania unor prieteni şi consăteni între care se numără şi coinculpatul B.I. şi fratele acestuia B.S. (cercetat în mai multe dosare penale pentru comiterea de infracţiuni de furt şi violare de domiciliu). Se concluzionează că, de-a lungul timpului inculpatul şi-a format şi pus în valoare abilităţile pentru desfăşurarea de activităţi lucrative. Acesta a fost sprijinit moral şi material de familia sa.

Inculpatul minor şi-a însuşit cunoştinţe profesionale pe care le poate folosi în procesul de reinserţie socială, însă în vedere corectări conduitei, este necesar ca acesta să fie motivat să obţină un loc de muncă stabil, care să-i ocupe timpul de care dispune şi care să-i asigure venituri satisfăcătoare. De asemenea, este necesar ca membrii familiei să-l determine să conştientizeze consecinţele implicării în comiterea de infracţiuni.

Având în vedere gravitatea infracţiunii reţinute în sarcina inculpaţilor şi conduita procesuală oscilantă adoptată de acesta, de natură a îngreuna aflarea adevărului, instanţa de fond a considerat că nu se pot reţine circumstanţe atenuante în favoarea acestora.

Ţinând cont de datele ce caracterizează persoana inculpatului minor, de condiţiile în care a fost crescut şi a trăit, precum şi de celelalte elemente de individualizare mai sus indicate, instanţa şi-a format convingerea că scopul preventiv şi coercitiv al pedepsei prevăzută în art. 52 C. pen. şi reeducarea inculpatului C.I. se pot realiza prin aplicarea unei pedepse în cuantum de 3 ani închisoare.

La stabilirea pedepsei aplicate inculpatului minor, s-a dat eficienţă în primul rând dispoziţiilor art. 109 alin. (1) teza finală C. pen., reţinându-se că minimul pedepsei nu poate depăşi (în urma reducerii) 5 ani şi apoi dispoziţiilor art. 21 alin. (2) C. pen., privitoare la sancţionarea tentativei. Aşa fiind minimul special avut în vedere este, în situaţia dată, 2 ani şi 6 luni închisoare.

În privinţa inculpaţilor B.I. şi C.S.A., ţinând cont de elementele de individualizare mai sus indicate precum şi de faptul că aceştia au săvârşit fapta împreună cu un minor, de datele ce caracterizează persoana inculpaţilor, instanţa a reţinut că scopul preventiv şi coercitiv al pedepsei prevăzute în art. 52 C. pen. şi reeducarea inculpaţilor se pot realiza prin aplicarea unor pedepse orientate spre minimul special prevăzut de lege.

Faţă de natura şi gravitatea infracţiunii săvârşite, de cuantumul pedepselor principale stabilite, instanţa a aplicat inculpaţilor majori B.I. şi C.S.A. şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzută de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., pe o durată de 2 ani.

Cât priveşte modalitatea de executare, având în vedere natura şi gravitatea infracţiunilor, atitudinea inculpaţilor în raport cu faptele comise, precum şi cuantumul pedepselor aplicate, instanţa a reţinut că scopul procesului penal şi reeducarea inculpaţilor nu pot fi realizate decât prin executarea efectivă a pedepselor.

Pe latură civilă, instanţa a avut în vedere că partea vătămată G.G. nu s-a constituit parte civilă.

Partea vătămată C.C. s-a constituit parte civilă cu suma de 3000 lei reprezentând daune materiale şi 50.000 lei daune morale.

Având în vedere vârsta părţii vătămate, suferinţele fizice ce i-au fost cauzate, gravitatea leziunilor ce i-au pus în primejdie viaţa, privaţiunile la care a fost supusă datorită perioadei de spitalizare şi de convalescenţă, instanţa a apreciat că pretenţiile cu titlu de daune morale solicitate de aceasta sunt întemeiate, însă nu în cuantumul solicitat de aceasta, această sumă fiind exagerat de mare.

Cât priveşte pretenţiile cu titlu de daune materiale s-a reţinut că sunt nefondate, întrucât partea civilă C.C. nu a probat în niciun fel existenţa şi întinderea prejudiciului.

Împotriva sentinţei penale nr. 179 din 14 februarie 2011 a Tribunalului Galaţi au declarat apel, în termen legal, Parchetul de pe lângă Tribunalul Galaţi şi inculpaţii B.I., C.S.A. şi C.I.

Parchetul de pe lângă Tribunalul Galaţi a criticat hotărârea pe motive de netemeinicie.

În motivarea apelului s-a susţinut că faţă de modul şi împrejurările concrete în care cei trei inculpaţi au săvârşit faptele, de gradul ridicat de pericol social al faptelor săvârşit, de urmările produse şi care s-ar fi putut produce de circumstanţele personale ale inculpaţilor şi de atitudinea oscilantă pe care aceştia au avut-o pe parcursul procesului penal, pedepsele aplicate sunt modice şi nu sunt de natură să ducă la realizarea scopului procesului penal şi la reeducarea inculpaţilor.

Inculpaţii B.I., C.S.A. şi C.I. au criticat hotărârea pe motive de nelegalitate şi netemeinicie.

Sub un prim aspecte de nelegalitate au invocat că, în mod greşit, prima instanţă a reţinut că faptele săvârşite întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de tentativă de omor calificat şi deosebit de grav prevăzută de art. 20 C. pen., raportat la art. 174 alin. (1) cu referire la art. 175 alin. (1) lit. i) şi art. 176 alin. (1) lit. b) C. pen. şi a respins cererea prin care au solicitat să se facă aplicarea art. 334 C. proc. pen. şi să se dispună schimbarea încadrării juridice în infracţiunea de vătămare corporală gravă prevăzută de art. 182 alin. (1) şi (2) C. pen.

Au invocat că nu au avut intenţia de omorî părţile vătămate, cu care nu aveau nimic de împărţit, că a fost vorba de un conflict spontan generat de părţile vătămate care erau invidioase pe ei că munceau la pădure şi câştigau bani, că nu au avut obiecte pregătite pentru a lovi părţile vătămate şi nu au lovit cu precădere o anumită zonă.

Tot sub aspectul încadrării juridice, au susţinut că sunt contradicţii mari între concluziile medicului specialist care a efectuat tratamentul medical şi concluziile medicului legist.

Astfel în cazul părţii vătămate C.C. medicul specialist a reţinut diagnosticul de „Politraumatism prin agresiune, traumatism cranio - cerebral minor grad 0, traumatism abdominal forte”, pe când medicul legist a concluzionat că „traumatismul abdominal închis cu plăgi confuze ileale şi peritonită acută generalizată i-a pus în primejdie viaţa”.

În cazul părţii vătămate G.G., medicul specialist a reţinut „TCC minor grad 0 cu risc. Plagă confuză fronto-parietală dr. Intoxicaţie ac. Etanolică”, pe când, medicul legist a concluzionat că” Interesând cutia craniană şi conţinutul acesteia, leziunile cranio - cerebrale au pus în primejdie viaţa susnumitului, salvarea acestuia datorându-se tratamentului medico-chirurgical de înaltă calificare, efectuat în timp util”.

Un alt motiv de apel a vizat faptul că în mod greşit nu s-a reţinut că au săvârşit faptele în stare de provocare prevăzute de art. 73 lit. b) C. pen.

Au susţinut că au săvârşit faptele fiind provocaţi de părţile vătămate care fiind invidioşi pe ei deoarece munceau la pădure şi câştigau bani şi aflându-se sub influenţa băuturilor alcoolice i-au înjurat şi ameninţat şi G.G. l-a lovit cu pumnul în bărbie pe C.I. Au susţinut că ei veneau de la muncă şi erau paşnici, pe când părţile vătămate, persoane mai în vârstă erau în stare de ebrietate şi cu chef de scandal.

Au susţinut că nu au antecedente penale, provin din familii organizate, până în prezent au avut o comportare bună în familie şi societate situaţie în care pot beneficia de circumstanţele atenuante prevăzute de art. 74 alin. (1) lit. a) şi c) şi alin. (2) C. pen., cu consecinţa aplicării art. 76 alin. (2) C. pen. şi coborârea pedepselor sub minimul special prevăzut de lege.

Inculpatul C.I. a susţinut că poate beneficia de dispoziţiile art. 81 sau art. 86! C. pen., deoarece nu are antecedente penale, pedeapsa nu este mai mare de 3 ani, până în prezent a avut o conduită bună. a recunoscut şi regretat fapta.

Curtea de Apel a respins ca nefondate apelurile declarate de Parchetul de pe Lângă Tribunalul Galaţi şi inculpaţii B.I. (zis „P.”, C.S.A. (zis „S.”), şi C.I. (zis „C,”), împotriva sentinţei penale nr. 179 din 14 februarie 2011 a Tribunalului Galaţi pronunţată în dosarul nr. 9243/121/2010.

Conform art. 383 alin. (I1) în referire la art. 350 alin. (1) C. proc. pen., a menţinut starea de arest a inculpaţilor.

În baza art. 383 alin. (2) C. proc. pen., a dedus din pedepsele aplicate inculpaţilor durata reţinerii şi arestării preventive cu începere de la data de 05 mai 2010 şi până la data de 28 iunie 2011.

În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., a obligat pe inculpaţii C.S.A. şi C.I. la plata sumei de câte 200 lei fiecare şi pe inculpatul B.I. la plata sumei de 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat în apel.

Pentru a pronunţa această decizie, Curtea de apel, analizând sentinţa penală apelată prin prisma motivelor de apel invocate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Galaţi şi inculpaţii B.I., C.S.A. şi C.I., a constatat că prima instanţă pe baza unei analize ample şi judicioase a probelor administrate în cauză, a reţinut în mod corect faptele săvârşite de cei trei inculpaţi cu vinovăţie.

De fapt în ceea ce priveşte existenţa faptelor hotărârea nu a fost criticată, ceea ce se contestă fiind încadrarea juridică, contribuţia şi vinovăţia pe care inculpaţii şi părţile vătămate au avut-o la declanşarea conflictului,

În condiţiile în care inculpaţii au lovit părţile vătămate concomitent, cu pari şi muchie de topor, corpuri apte de a ucide, loviturile au fost aplicate cu mare intensitate şi au vizat zone vitale ale corpului (cap, torace, abdomen), numărul mare de lovituri aplicate şi leziunile produse au pus în primejdie viaţa victimelor, în mod corect prima instanţă a reţinut că inculpaţii chiar dacă nu au dorit rezultatul letal, l-au acceptat în mod conştient, ceea ce înseamnă că au acţionat cu intenţia indirectă de a ucide, iar faptele săvârşite întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de tentativă de omor calificat şi deosebit de grav şi nu ale infracţiunii de vătămare corporală gravă.

Relevante sub acest aspect sunt declaraţiile inculpaţilor B.I. şi C.S.A. din care rezultă că aceştia ţineau parii cu ambele mâini şi declaraţiile inculpatului C.S.A. dată în faţa instanţei, acesta declarând textual „realizez însă faptul că urmare unor asemenea lovituri o persoană poate muri”.

În ceea ce priveşte contradicţiile dintre diagnosticul medicului specialist şi concluziile medicului legist, cu adresele nr. 1558 din 23 mai 201 şi nr. 1159 din 23 mai 2011 I.M.L. Iaşi a avizat cele două rapoarte de constatare medico - legală, reţinând că acestea sunt ştiinţific elaborate şi bazate pe datele medicale inserate în expertiză.

În cazul părţii vătămate C.C. s-a reţinut că nu există contrarietate între traumatismul abdominal forte (menţionat ca diagnostic de internare în foaia de observaţie) şi peritonita acută generalizată care i-a pus în pericol viaţa (diagnostic stabilit de medicul legist), peritonita survenind în evoluţia traumatismului abdominal forte consemnat în foaia de observaţie.

În cazul inculpatului G.G. s-a reţinut că nu există contradicţii între traumatismul craniocerebral minor grad 0 cu risc. Plagă Contuză fronto-parietală dr. (menţionat ca diagnostic de internare în foaia de observaţie) şi leziunile craniocerebrale care au pus în primejdie viaţa părţii vătămate.

În mod corect faţă de modul şi împrejurările concrete în care inculpaţii au săvârşit faptele, prima instanţă a reţinut că in favoarea inculpaţilor nu poate fi reţinută circumstanţa atenuată prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen.

Din probele administrate în cauză rezultă că disputa dintre inculpaţi şi părţile vătămate s-a desfăşurat în două etape. într-o primă fază, inculpaţii şi părţile vătămate doar s-au injuriat reciproc părţile, fiecare grup susţinând că iniţiativa a aparţinut celuilalt grup, martorul G.G. „s-a făcut” spre grupul inculpaţilor, după care conflictul s-a stins, cele două grupuri plecând cu căruţa pe drumuri diferite. în momentul în care inculpaţii au ajuns în faţa magazinului, inculpaţii au văzut venind căruţa în care se aflau părţile vătămate şi au hotărât să le aplice o corecţie. Din declaraţiile martorilor „S.E.D.” şi „M.A.” rezultă că de această dată iniţiativa a aparţinut inculpaţilor. Inculpaţii B.I. şi C.S.A. au luat din căruţă pari din lemn, aşa zisele „ţepuşe” ce erau folosite la căruţă, iar inculpatul minor C.I. a luat din căruţă un topor şi toţi trei au început să lovească părţile vătămate.

Reţinerea circumstanţei atenuate prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen., nu este justificată pe de o parte deoarece atitudinea părţilor vătămate şi martirului G.G. din prima parte a conflictului nu a fost de natură să creeze inculpaţilor o stare de tulburare puternică, după acest prim conflict părţile sa-u despărţit, iar pe de altă parte, în cea dea doua fază, iniţiativa a aparţinut în exclusivitate inculpaţilor.

Se constată că prima instanţă a efectuat şi o judicioasă operaţiune de individualizare, atât atunci când a stabilit cuantumul pedepselor, cât şi atunci când a stabilit modalitatea de executare a pedepselor pentru cei trei inculpaţi.

Sub acest aspect prima instanţă a avut în vedere modul şi împrejurările concrete în care inculpaţii au săvârşit faptele (mai multe persoane împreună, având asupra lor corpuri contondente, într-un mod deosebit de violent, în loc public, asupra unor persoane vulnerabile deoarece se aflau în stare de ebrietate), aplicând lovituri multiple şi cu mare intensitate, producând temere persoanelor aflate în zonă gradul ridicat de pericol social al faptelor săvârşite, urmările produse şi circumstanţele personale ale inculpaţilor.

Faţă de elementele de individualizate analizate anterior, Curtea a constatat că nu se justifică nici majorarea pedepselor aşa cum s-a susţinut în apelul declarat de Parchet şi nici reducerea acestora, sau schimbarea modalităţii de executare în cazul inculpatului C.I., aşa cum s-a solicitat în apelurile declarate de inculpaţi.

Faptul că inculpaţii nu au antecedente penale, până în prezent au avut o conduită bună în societate, în principiu au recunoscut şi regretat faptele săvârşite şi că şi părţile vătămate ar fi avut o parte din vină, nu justifică reţinerea circumstanţelor atenuante prevăzute de art. 74 alin. (1) lit. a) şi c) şi alin. (2) C. pen. Potrivit art. 74 C. pen., recunoaşterea unor atare împrejurări drept circumstanţe atenuante este lăsată la aprecierea instanţei, ori în această apreciere instanţa trebuie să aibă în vedere şi modul şi împrejurările concrete în care inculpaţii au săvârşit faptele, gradul ridicat de pericol social al faptelor săvârşite, urmările produse, precum şi atitudinea oscilantă pe care cei trei inculpaţi au avut-o pe parcursul procesului penal.

Împotriva deciziei penale nr. 170/ A din 28 iunie 2011 a Curţii de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, au declarat recurs, în termenul legal, la 01 iulie 2011, inculpaţii C.S.A. şi B.I.

În recurs s-a cerut să se dispună schimbarea încadrării juridice a faptei reţinută în sarcina inculpaţilor din tentativă la infracţiunea de omor în infracţiunea de vătămare corporală gravă şi să se aplice o pedeapsă în consecinţă. S-a arătat că niciunul dintre inculpaţi nu a avut intenţia de a omorî iar instanţele nu au ţinut cont de faptul că aceştia au fost provocaţi de victimă.

În drept au fost invocate cazurile de casare prevăzute de art. 3859 pct. 14 şi 17 C. proc. pen.

Analizând decizia penală nr. 170 din 28 iunie 2011, pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în dosarul nr.  383/44/2011, instanţa de recurs constată criticile formulat de recurenţi, ca nefondate, pentru următoarele considerente:

În ceea ce priveşte cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 17 C. proc. pen., instanţa de recurs constată că faptelor de care sunt acuzaţi inculpaţii li s-a dat o corectă încadrare juridică.

În acord cu instanţa de fond şi cea de apel, instanţa de recurs constată că spre deosebire de infracţiunea de vătămarea corporală gravă care are ca urmare punerea în primejdie a vieţii victimei, care are ca formă de vinovăţie praeterintenţia, infracţiunea de omor se săvârşeşte sub aspectul laturii subiective fie cu intenţie directă, fie cu intenţie indirectă, ţinând seama de caracterul vulnerant al obiectului folosit, zona vitală vizată, intensitatea loviturilor aplicate.

Raportul de constatare medico-legală nr. 180/ E din 26 martie 2010, indică faptul că partea vătămată G.G. a prezentat leziuni cranio - cerebrale care au pus în primejdie viaţa părţii vătămate, salvarea acestuia datorându-se tratamentului medico-chirurgical de înaltă calificare, efectuat în timp util.

Raportul de constatare medico-legală nr. 170/ E din 24 martie 2010 indică faptul că partea vătămată C.C. a prezentat leziuni de violenţă, între care un traumatism abdominal închis cu plăgi contuze ileale şi peritonită acută generalizată i-a pus în primejdie viaţa.

Fapta de vătămare corporală gravă prin care s-a pus în primejdie viaţa unei persoane atunci când făptuitorul are reprezentarea că s-ar putea produce decesul victimei, rezultat pe care l-a acceptat fără ca moartea să se fi produs din cauze independente de voinţa sa (intervenţia medicilor) constituie tentativă de omor. Jurisprudenţa este constantă în acest sens începând cu decizia de îndrumare nr. 6/1974 a fostului Tribunal Suprem şi până în prezent. Aplicând victimelor lovituri cu intensitate în regiuni vitale, inculpaţii au prevăzut rezultatul acţiunilor lor. De regulă acţiunile exterioare ale persoanei exprimă forma de vinovăţie. În ipoteza în care inculpaţii susţin contrariul trebuie să dovedească o formă de vinovăţie diferită de cea care rezultă din conduita exterioară. Este posibil ca obiectiv activitatea materială a inculpaţilor să pună în pericol viaţa victimei, dar subiectiv aceştia să nu fi acţionat cu intenţia de a ucide (ipoteză care ar atrage răspunderea inculpaţilor pentru infracţiunea prevăzută de art. 182 C. pen., teza punerii în primejdie a vieţii persoanei). Această din urmă situaţie ar trebui să fie dedusă nu din acţiunile exterioare, care în cauză indică existenţa intenţiei de omor, ci pe baza altor elemente. Cum în cauză nu s-a făcut o asemenea dovadă, având în vedere mobilul conflictului dintre victime şi inculpaţi, şi anume faptul că aceştia concurau pentru prestarea aceloraşi servicii în comunitate, având în vedere că inculpaţii puteau evita cea de a doua întâlnire cu victimele pe care văzându-le că vin pe stradă, le-au aşteptat în intersecţie, inculpaţii vor răspunde pentru tentativă de omor.

Leziunile constatate, ca şi numeroasele urme de violenţă de pe întreg corpul victimelor sunt urmarea unor acţiuni violente şi de durată. Aplicarea unor asemenea lovituri, repetate, de mare intensitate, în zone vitale, având drept consecinţă leziuni grave, îndreptăţesc concluzia că inculpaţii au avut reprezentarea suprimării vieţii victimelor, rezultat faţă de care chiar dacă nu l-a urmărit, au manifestat indiferenţă, acceptându-l.

Prevederea rezultatului, posibilitatea de suprimare a vieţii rezultă şi din declaraţiile date de aceştia cu ocazia prezentării materialului de urmărire penală, astfel încât cererea de schimbare a încadrării juridice este nefondată.

În ceea ce priveşte cazul de casare prevăzut de ari. 3859 pct. 14 C. proc. pen., instanţa de recurs constată critica formulată de inculpaţi ca neîntemeiată.

În acord cu instanţa de fond şi cea de apel, instanţa de recurs apreciază că s-a făcut o corectă apreciere a circumstanţelor punerii în pericol a vieţii victimelor apreciind nevoia aplicării unei pedepse orientate pre maximul special.

În concordanţă cu motivele expuse de instanţa de fond şi cea de apel, instanţa de recurs apreciază că nu există provocare. Nu există provocare atunci când riposta inculpaţilor a fost cauzată de starea de vrăjmăşie dintre ei şi victime şi nu de comportarea victimelor. în cuprinsul art. 73 lit. b) C. pen., sunt enumerate generic actele cu caracter provocator: actele de violenţă atingerea gravă a demnităţii persoanei, alte acţiuni ilicite grave, fiecare dintre ele putând lua în concret diferite forme. Condiţia hotărâtoare ca aceste manifestări să capete relevanţă penală este ca ele să fi provocat o puternică tulburare sau emoţie.

Art. 73 lit. b) C. pen., nu îşi produce efectele atunci când inculpaţii asociază acţiunilor nesemnificative ale victimelor elemente agravante rezultat al unei antipatii mai vechi.

În acelaşi timp, inculpaţii care au avut o conduită provocatoare anterioară trebuie să suporte consecinţele faptelor lor. Nu se poate scinda desfăşurarea reală a faptelor pentru a se reţine agresivitatea victimelor (ceea ce ar justifica riposta) trecând peste factorii care au determinat comportarea victimelor.

Cu toate acestea inculpaţii au posibilitatea să fie liberaţi înainte de executarea integrală a pedepselor ce le-au fost aplicate. în condiţiile pedepsei de 8 ani închisoare pentru C.S.A. şi B.I., condamnaţii se pot libera condiţionat după executarea efectivă a minimum patru ani închisoare.

După ce a executat cel puţin două treimi din durata pedepsei în cazul închisorii care nu depăşeşte 10 ani condamnatul care este stăruitor în muncă, disciplinat şi dă dovezi temeinice de îndreptare, ţinându-se seama şi de antecedentele sale penale, poate fi liberat condiţionat înainte de executarea în întregime a pedepsei.

În calculul fracţiunilor de pedeapsă prevăzute anterior se ţine seama de partea din durata pedepsei care poate fi considerată, potrivit legii, ca executată pe baza muncii prestate. în acest caz însă, liberarea condiţionată nu poate fi acordată înainte de executarea efectivă a cel puţin jumătate din durata pedepsei când aceasta depăşeşte 10 ani.

Apreciind recursurile, ca nefondate, instanţa va face aplicarea art. 192 C. proc. pen. şi va obliga recurenţii la cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Conform art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.:

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii C.S.A. şi B.I. împotriva deciziei penale nr. 170/ A din 28 iunie 2011 a Curţii de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

Deduce din pedepsele aplicate ambilor inculpaţi, timpul reţinerii şi arestării preventive de la 5 mai 2010 la 17 ianuarie 2012.

Obligă recurenţii inculpaţi la plata sumei de câte 250 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 lei, reprezentând onorariul parţial pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 17 ianuarie 2012.


← ICCJ. Decizia nr. 662/2012. Penal  ICCJ. Decizia nr. 74/2012. Penal →

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 73/2012. Penal