ICCJ. Decizia nr. 873/2012. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 873/2012
Dosar nr.5023/100/2010
Şedinţa publică din 22 martie 2012
Asupra recursului penal de faţă;
Prin sentinţa penală nr. 520 din 18 octombrie 2011 pronunţată de Tribunalul Maramureş în dosarul nr. 5023/100/2010, a fost condamnat inculpatul G.I., la: 5 ani închisoare pentru infracţiunea de violare de domiciliu prev. de art. 192 alin. (2) teza l, III C. pen.; 15 ani închisoare cu interzicerea pe o perioadă de 5 ani a drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b) C. pen. pentru infracţiunea de omor calificat prev. de art. 175 alin. (1) lit. a), c) C. pen.
În baza art. 33 lit. a), 34 lit. b) C. pen. şi a art. 35 alin. (1) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea - de 15 ani închisoare cu interzicerea pe o perioadă de 5 ani a drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b) C. pen.
Cu consecinţele prev. de art. 71, 64 lit. a), b) C. pen.
În baza art. 350 C. proc. pen., a fost menţinută starea de arest preventiv a inculpatului, iar, în temeiul art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a dedus din pedeapsă perioada reţinerii şi a arestului preventiv.
În baza art. 7 din Legea nr. 76/2008, s-a dispus prelevarea de la inculpat de probe biologice pentru S.N.D.G.J.
În temeiul art. 113 C. pen., s-a luat faţă de inculpat măsura de siguranţă a obligării la tratament medical până la însănătoşire sau noi dispoziţii.
S-a constatat că părţile vătămate G.V., G.T., G.D.D. şi G.D.M., toate dom. în comuna Rozavlea, nu s-au constituit părţi civile.
S-a dispus arhivarea la sediul instanţei după rămânerea definitivă a sent. a unui DVD aflat la Parch. de pe lângă Trib. Maramureş.
Dispune restituirea către părţile vătămate a următoarelor bunuri aflate la sediul I.P.J. Maramureş - Serviciul investigaţii criminale: o faţă de masă, cabluri electrice, o pereche de ochelari rupţi, fragmente de fotografii tăiate, un cuţit, un fragment de toporişte, un topor, un alt fragment de toporişte şi un topor şi restituirea unui topor către martorul V.G. şi a unei perechi de pantofi mărimea 44 către inculpat aflate la acelaşi serviciu (toporul) şi la Parchetul de pe lângă Trib. Maramureş (perechea de pantofi).
În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul să plătească statului suma de 2.112 lei - cheltuieli judiciare din care sumele de 265 lei - c-val. expertizei şi a avizului întocmit de I.N.M.L. şi de 200 lei - onorariul avocatului numit din oficiu (av. R.V.) s-a avansat din fondurile Min. Justiţiei.
Pentru a pronunţa această soluţie instanţa a reţinut că în noaptea de 15 iulie 2010 inculpatul G.I. s-a deplasat în localitatea Năneşti la locuinţa martorului V.G:, apoi la un moment dat a luat un topor cu care s-a dus la locuinţa tatălui său - victima G.V. şi cu ajutorul căruia i-a spart un geam, a intrat în locuinţa sa, i-a strangulat pisica şi i-a aplicat victimei mai multe lovituri cu o bucată de lemn la nivelul picioarelor şi a lovit-o cu piciorul la nivelul gâtului de 4-5 ori în timp ce victima era căzută, apoi i-a mai aplicat două lovituri cu piciorul la nivelul abdomenului.
Înainte de data la care a comis fapta inculpatul a afirmat în comuna în care locuieşte că o va omorî pe victimă şi pe fratele său - partea vătămată G.V.
Potrivit raportului de expertiză medico-legală din 6 august 2010 întocmit de S.M.L. Baia Mare, moartea victimei a fost violentă şi a fost cauzată de o asfixie mecanică produsă prin comprimarea căilor respiratorii superioare (inclusiv între piciorul încălţat şi sol). La autopsie s-au constatat şi leziuni traumatice care s-au putut produce prin lovire cu corp dur de formă alungită prismatică pe secţiune (bucată de lemn de forma celor găsite la faţa locului). Poziţia victimă-agresor a fost variabilă în timp, victima prezentând leziuni pe toate segmentele corpului (anterior şi posterior), iar cele tanatogeneratoare au putut fi produse în timp ce victima era culcată pe podea, iar agresorul era în picioare.
Faptele inculpatului G.I. întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor de violare de domiciliu prev. de art. 192 alin. (2) teza I, III C. pen. şi de omor calificat prev. de art. 175 alin. (1) lit. a), c) C. pen.
La individualizarea pedepselor aplicate acestuia tribunalul a avut în vedere gradul de pericol social ridicat al faptelor comise (dat de modalitatea în care au fost săvârşite şi de urmarea produsă - decesul victimei care este tatăl inculpatului) şi gradul de pericol social al inculpatului (şi-a recunoscut în parte faptele, a fost condamnat anterior prin sentinţa penală nr. 27/2005 a Judecătoriei Vişeu de Sus la pedeapsa de 6 luni închisoare a cărei executare a fost suspendată condiţionat pentru o infracţiune silvică). Chiar dacă faptele comise sunt foarte grave, tribunalul a avut în vedere şi starea psihică a acestuia (suferă de tulburare de personalitate de tip mixt având antecedente de episoade psihotice tranzitorii pe fond toxic).
Nu i se pot aplica acestuia prev. art. 3201 C. proc. pen. întrucât nu a recunoscut integral faptele (nu a recunoscut faptul că s-a deplasat la locuinţa victimei cu intenţia de a-i suprima viaţa) şi a solicitat administrarea de probe (efectuarea unei noi expertize psihiatrice).
Fiind îndeplinite cerinţele prevăzute de Legea nr. 76/2008, în baza art. 7 din acest act normativ s-a dispus prelevarea de la inculpat de probe biologice pentru S.N.D.G.J.
În cuprinsul raportului de nouă expertiză medico-legală psihiatrică întocmit de I.N.M.L. avizat de Comisia de avizare şi control din cadrul aceluiaşi institut, dar şi al completării la acest raport s-a recomandat luarea faţă de inculpat a măsurii de siguranţă a obligării la tratament medical prev. de art. 113 C. pen. dată fiind afecţiunea sa psihică şi potenţialul său antisocial.
În consecinţă, tribunalul a luat această măsură fată de inculpat până la însănătoşire sau noi dispoziţii.
Împotriva acestei hotărâri au declarat apel în termen legal, Parchetul de pe lângă Tribunalul Maramureş şi inculpatul G.I.
În motivarea apelului său, Parchetul de pe lângă Tribunalul Maramureş a învederat curţii că, raportat la gravitatea deosebită a faptei comise, la împrejurările concrete în care aceasta a fost săvârşită, la faptul că inculpatul a acţionat cu premeditare şi şi-a ucis tatăl, pedeapsa aplicată de către prima instanţă este într-un cuantum insuficient pentru a servi scopurilor prevăzute de art. 52 C. pen. în motivarea apelului său, inculpatul a învederat faptul că se impune reţinerea art. 3201 C. proc. pen., întrucât a recunoscut în totalitate faptele. Apoi, a mai arăta că în mod greşi s-a reţinut agravanta premeditării în condiţiile în care nu s-a dovedit că inculpatul a acţionat în baza unei rezoluţii infracţionale mai vechi, sau că ar fi pregătit în vreun fel comiterea faptei, astfel că se impune schimbarea încadrării juridice în acest sens. Ca urmare, apreciază, raportat la circumstanţele personale ale inculpatului, la boala psihică de care suferă acesta că se impune micşorarea cuantumului pedepsei aplicate de prima instanţă.
Prin Decizia penală nr. 223/A din 12 decembrie 2011 a Curţii de Apel Cluj, secţia penală şi de minori au fost admise apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Maramureş şi inculpatul G.I., s-a desfiinţat sub aspectul greşitei încadrări juridice a infracţiunii de omor calificat, a neaplicării dispoziţiilor art. 3201 C. proc. pen. şi a cuantumurilor pedepselor aplicate inculpatului.
Pronunţând o nouă hotărâre în limitele de mai sus, în baza art. 334 C. proc. pen. s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei de omor calificat din infracţiunea prev. de art. 175 alin. (1) lit. a), c) C. pen. în infracţiunea de omor calificat prev. de art. 174, 175 lit. c) C. pen., prin înlăturarea agravantei premeditării.
În baza art. 175 alin. (1) lit. c) C. pen. şi art. 3201 C. proc. pen. a fost condamnat inculpatul G.l. la o pedeapsă de 16 ani închisoare şi interzicerea pe o durată de 5 ani a drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b) C. pen. pentru infracţiunea de omor calificat.
În baza art. 192 alin. (2) teza I, III C. pen. cu aplicarea art. 3201 C. proc. pen. a fost condamnat acelaşi inculpat la o pedeapsă de 5 ani închisoare pentru comiterea infracţiunii de violare de domiciliu.
În baza art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. proc. pen. s-a constatat concursul de infracţiuni şi s-a dispus contopirea pedepselor aplicate inculpatul executând în final pedeapsa cea mai grea de 16 ani închisoare în regim de detenţie şi interzicerea pe o durată de 5 ani a drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b) C. pen.
S-a menţinut starea de arest preventiv şi dedus din pedeapsa aplicată timpul reţinerii şi al arestului preventiv începând cu data de 4 august 2010 la zi.
S-a menţinut restul dispoziţiilor hotărârii atacate.
Analizând hotărârea atacată, prin prisma motivelor de apel invocate, a actelor şi lucrărilor dosarului, precum şi a dispoziţiilor legale în materie curtea de apel a reţinut următoarele:
În urma administrării unui vast probatoriu, a analizei atente şi detaliate a acestuia, instanţa de fond a reţinut o stare de fapt corectă, conformă cu realitatea.
Astfel, s-a constatat pe deplin dovedită vinovăţia inculpatului care în noaptea de 15 iulie 2010 s-a deplasat în localitatea Năneşti la locuinţa martorului V.G., apoi la un moment dat a luat un topor cu care s-a dus la locuinţa tatălui său - victima G.V. şi cu ajutorul căruia i-a spart un geam, a intrat în locuinţa acestuia, i-a strangulat pisica şi i-a aplicat victimei mai multe lovituri cu o bucată de lemn la nivelul picioarelor şi a lovit-o cu piciorul la nivelul gâtului de 4-5 ori în timp ce victima era căzută, apoi i-a mai aplicat două lovituri cu piciorul la nivelul abdomenului.
În ceea ce priveşte aplicabilitatea în cauză a dispoziţiilor art. 3201 C. proc. pen., curtea apreciază, raportat la declaraţiile de recunoaştere a inculpatului, care în faţa curţii a detaliat, recunoscând şi faptul că a afirmat în mod public că i-ar ucide pe tatăl şi pe fratele său din răzbunare pentru faptul că l-au internat la psihiatrie precum şi la Decizia nr. 1470/2011 a Curţii Constituţionale că se impune reţinerea în favoarea inculpatului a dispoziţiilor textului de lege invocat, fiind apreciat ca o lege mai favorabilă aplicabil pe durata întregului proces penal.
Cu privire la cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de apărare, curtea o apreciază ca fiind întemeiată din următoarele considerente.
În cauză nu s-a făcut dovada existenţei premeditării, simplul fapt al afirmării de către inculpat în public că şi-ar omorî din răzbunare fratele şi tatăl nu poate constituit prin el însuşi circumstanţa agravantă a premeditării.
Este de asemenea important a se observa modul în care s-au derulat evenimentele, faptul că inculpatul a fost în vizită la martorul V. şi abia la un moment dat a luat un topor şi s-a deplasat la locuinţa tatălui său dovedeşte că a hotărârea a fost luată intempestiv.
Potrivit doctrinei în domeniu, pentru a ne afla în prezenţa acestei agravante, trebuie să existe probe certe că inculpatul a luat hotărârea de a ucide victima pe baza unei reflecţii lungi şi temeinice, cumpănind motivele pro şi contra faptei sale şi chibzuind la rece asupra lor iar mai apoi să treacă la activitatea premergătoare şi pregătitoare.
În speţă, nu s-a dovedit că inculpatul a acţionat în baza unui plan mai dinainte stabilit şi că a existat acel proces deliberativ anterior, esenţial reţinerii stării de premeditare. Faptul că acesta a luat un topor şi a pornit spre locuinţa victimei nu constituie în sine un act preparator, cu atât mai mult cu cât inculpatul nu a uzat de acel topor la comiterea faptei. Un alt aspect important ce trebuie avut în vedere este afecţiunea sa psihică şi potenţialul său antisocial rezultat din concluziile raportului de expertiză medico-legală psihiatrică întocmit de I.N.M.L. avizat de Comisia de avizare şi control din cadrul aceluiaşi institut.
În ceea ce priveşte individualizarea judiciară a pedepsei, curtea apreciază că se impune majorarea cuantumului pedepsei ce urmează a i se aplica inculpatului pentru comiterea infracţiunii de omor calificat, cu orientarea acesteia spre maximul special prevăzut de textul incriminator şi redus conform art. 3201 alin. (7) C. proc. pen.
Pentru a conchide astfel, curtea a ţinut seama în primul rând de gradul de pericol social deosebit de ridicat al faptei comise, de natura infracţiunii săvârşite, aceasta aducând atingere unei valori sociale importante apărate de lege, viaţa unei peroane. Mai mult decât atât, împrejurările concrete în care s-a comis fapta, inculpatul pătrunzând fără drept prin spargerea geamului locuinţei cu un topor, apoi mijloacele care au servit la comiterea infracţiunii de omor, faptul că inculpatul i-a aplicat victimei mai multe lovituri toate conduc la concluzia că o astfel de faptă trebuie aspru sancţionată.
Apoi, trebuie observat că inculpatul a acţionat cu discernământul păstrat, fapt ce rezultă cu certitudine din raportul de expertiză medico-legală psihiatrică întocmit în cauză, iar tulburările psihice de care suferă acesta pot fi ţinute sub control prin aplicarea măsurii de siguranţă prevăzută de art. 113 C. pen.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs inculpatul G.I., invocând temeiul art. 3859 pct. 14 C. proc. pen. în susţinerea motivului de casare, a solicitat reducerea pedepsei aplicate inculpatului, prin reţinerea circumstanţelor atenuante, arătând că inculpatul suferă de schizofrenie şi tulburări de tip mixt.
Anterior dezbaterilor, reprezentantul Ministerului Public a invocat excepţia tardivităţii recursului declarat de inculpat.
Analizând cu prioritate această excepţie, Curtea constată că la dosarul instanţei de apel există 3 comunicări diferite către inculpat ale hotărârii pronunţate de această instanţă.
În acelaşi timp, cererea de recurs este datată olograf de inculpat 27 decembrie 2011, fiind înaintată instanţei de către administraţia locului de deţinere cu o adresă datată 4 ianuarie 2012.
Întrucât pe baza înscrisurilor menţionate anterior nu se poate stabili nici data certă a comunicării hotărârii către inculpat, dar nici data la care calea de atac a fost declarată, urmează a interpreta acest dubiu ca fiind în favoarea inculpatului şi a considera recursul formulat în termen.
Examinând hotărârea atacată prin prisma criticii formulate şi a cazului de casare invocat, Curtea constată că recursul este nefondat.
Inculpatul a beneficiat de dispoziţiile art. 3201 C. proc. pen., limitele speciale de pedeapsă fiind astfel reduse cu o treime (de la 15 -25 ani închisoare la 10-16 ani şi 8 luni închisoare pentru omor calificat şi de la 3-10 ani închisoare la 2-6 ani şi 8 luni închisoare pentru violare de domiciliu).
Pedepsele aplicate în concret inculpatului, de 16 ani închisoare pentru omor calificat şi de 5 ani închisoare pentru violare de domiciliu, au fost în mod corect orientate către maximul special rezultat din aplicarea art. 3201 C. proc. pen., ţinând seama în primul rând de circumstanţele în care faptele au fost comise.
Astfel, inculpatul a luat hotărârea de a ucide victima pe fondul unor neînţelegeri mai vechi existente între părţi, însă datorate inculpatului, acesta acţionând cu intenţie directă şi cu o violenţă deosebită, fapt care rezultă din modalitatea în care inculpatul şi-a conceput şi realizat activitatea infracţională ( agresând victima în două rânduri, în cursul aceleiaşi zile, mai întâi cu pumnii şi picioarele, apoi şi cu corpuri contondente, iar în final încercând să o sugrume cu o bucată de cablu).
Aceste circumstanţe reale, alături de relaţia dintre părţi ( victima fiind tatăl inculpatului) şi de vârsta acesteia (63 de ani), justifică pe deplin severitatea tratamentului sancţionator aplicat inculpatului, în condiţiile în care, potrivit expertizei medico-legale psihiatrice inculpatul a avut discernământul păstrat, în ciuda afecţiunii psihice de care suferă (tulburare de personalitate de tip mixt, având în antecedenţă episoade psihotice induse însă de consumul de alcool şi droguri).
În consecinţă, pedepsele aplicate în cauză satisfac în mod corespunzător necesităţile de constrângere şi reeducare a inculpatului, neexistând vreun temei pentru reducerea lor, aşa cum a solicitat acesta prin motivele de recurs.
Aşa fiind, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. recursul inculpatului va fi respins ca nefondat.
Va fi dedusă prevenţia la zi.
Văzând şi disp. art. 192 alin. (2) C. proc. pen.,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge excepţia tardivităţii recursului invocată de Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul inculpat G.I. împotriva deciziei penale nr. 223/A din 12 decembrie 2011 a Curţii de Apel Cluj, secţia penală şi de minori.
Deduce din pedeapsa aplicată recurentului inculpat, durata reţinerii şi a arestării preventive, de la 4 august 2010 la 22 martie 2012.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 22 martie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 884/2012. Penal. Strămutare (art. 55 şi... | ICCJ. Decizia nr. 86/2012. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
