ICCJ. Decizia nr. 911/2012. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Fond
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Sentinţa nr. 911/2012
Dosar nr. 3581/1/2011
Şedinţa publică din 12 iunie 2012
Asupra cauzei penale de faţă:
În baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie sub nr. 3581/1/2011, petentul M.I.R. a formulat plângere împotriva rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale din 14 martie 2011, dată în Dosarul nr. 772/P/2010 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică, solicitând infirmarea acestei rezoluţii şi începerea urmăririi penale faţă de numitul B.G.
În conţinutul plângerii sale, petentul a învederat că procurorul G.D.L. nu a motivat în niciun fel rezoluţia dată, că faţă de plângerile anterioare a invocat noi infracţiuni a fi săvârşite de către procurorul B.G., respectiv fals intelectual (art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP)), fals material în înscrisuri oficiale (art. 288 C. pen.), foloase de instrumente oficiale false (art. 287 C. pen.), uz de fals (art. 291 C. pen.), fără a fi analizate, neefectuându-se acte premergătoare şi nefăcând menţiune despre acestea în rezoluţie.
Petentul a ataşat un set de acte plângerii.
Prin cererea înregistrată sub nr. 3582/1/2011 pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, petenta G.M.K. a formulat plângere împotriva rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale din 14 martie 2011, pronunţată în Dosarul nr. 772/P/2010 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, învederând la rândul său aceleaşi critici ca şi petentul M.I.R.
Întrucât cele două plângeri vizau aceeaşi rezoluţie şi aceleaşi părţi, Înalta Curte, la termenul de judecată din 29 septembrie 2011, a dispus conexarea celor două dosare.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, examinând actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin rezoluţia nr. 772/P din 14 martie 2011 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică, s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de B.G. pentru comiterea infracţiunilor prev. de art. 289, art. 288, art. 287, art. 272 şi art. 291 C. pen., întrucât faptele nu există.
Pentru a pronunţa această soluţie, procurorul G.D.L. a reţinut următoarele:
La data de 10 iulie 2010, numitul G.M.K. a formulat o plângere penală împotriva procurorului B.G. de la Direcţia Naţională Anticorupţie pentru comiterea mai multor infracţiuni în legătură cu îndeplinirea atribuţiilor de serviciu, cu prilejul instrumentării Dosarului nr. 12/P/2008.
La data de 10 iulie 2010, persoana vătămată M.I.R. a formulat o plângere penală împotriva magistratului mai sus menţionat cu un conţinut similar celei formulate de către G.M.K., fiind înregistrată ca dosar penal nr. 773/P/2010.
La data 10 iulie 2010, numitul G.D. a formulat o plângere împotriva procurorului B.G. de la Direcţia Naţională Anticorupţie cu conţinut identic celor descrise mai sus, fiind înregistrată cu nr. 774/P/2010.
Prin rezoluţia cu nr. 772/P/2010 din data de 20 septembrie 2010, în temeiul art. 34 lit. d) C. proc. pen., s-a dispus conexarea Dosarelor nr. 773/P/2010, 774/P/2010 la Dosarul nr. 772/P/2010, pentru o mai bună înfăptuire a justiţie, fiind vorba despre aceleaşi fapte şi acelaşi făptuitor.
„Infracţiunea de fals intelectual constă în aceea că, în mod repetat în lunile martie-iunie 2010, acesta a atestat, în mod mincinos, în mai multe acte procedurale, faptul că la audierea martorilor C.B., S.S. şi S.Ş. ar fi a participat o persoană cu numele de S.M., care ar poseda autorizaţie de traducător emisă de Ministrul Justiţiei din Republica Turcia.”
Această susţinere a fost consemnată în referatul cu propunere de luare a măsurii arestării preventive, precum şi în rechizitoriu, iar cu privire la identitatea numitei S.M., persoana vătămată apreciază că procurorul de caz a semnat în fals pentru aceasta şi a folosit fără drept parafa acesteia, a trimis la instanţa de judecată documentele falsificate la dosarul penal nr. 5008/2/2010 al Curţii de Apel Bucureşti solicitând condamnarea inculpaţilor G.L.C., M.I.R., B.B. şi G.D.
Iar cu privire la reţinerea sau distrugerea de înscrisuri, persoanele vătămate ataşează o listă cu înscrisurile despre care consemnează că au dispărut de la dosarul cauzei.”
Din verificările efectuate la registratura Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică, a rezultat că au fost formulate mai multe plângeri cu conţinuturi similare fiind înregistrate cu nr. 464/P/2010, 606/P/2010 şi 605/P/2010.
Prin rezoluţia cu nr. 464/P/2010 din data de 15 mai 2010, s-a dispus, în temeiul art. 228 alin. (6) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale faţă de B.G. de la Direcţia Naţională Anticorupţie, sub aspectul comiterii infracţiunilor prevăzute de art. 246-248 C. pen., art. 25 raportat la art. 260 alin. (4) C. pen., art. 266 alin. (1) şi (2), art. 2671 şi art. 268 C. pen.
„S-a reţinut că, prin sesizări conexate, denunţătoarea G.M.K. şi persoana vătămată M.I.R. au solicitat cercetarea magistratului B.G. sub aspectul comiterii infracţiunilor prevăzute de art. 246-248 C. pen., art. 25 raportat la art. 260 alin. (4) C. pen., art. 266 alin. (1) şi (2), art. 2671 şi art. 268 C. pen., cu prilejul soluţionării Dosarului nr. 12/P/2008 al Direcţiei Naţionale Anticorupţie.
Au fost aduse în prim plan anumite situaţii procedurale din dosarul cu numărul de mai sus, iar potrivit verificărilor efectuate la Direcţia Naţională Anticorupţie, Dosarul nr. 12/P/2008 se afla în faza urmăririi penale, astfel că s-a apreciat că, de fapt, plângerea constituie în realitate o plângere împotriva actelor efectuate şi măsurilor luate de procuror. Pentru aceste considerente, s-a dispus neînceperea urmăririi penale, întrucât faptele reclamate nu există, iar sesizările au fost trimise la Direcţia Naţională Anticorupţie”.
Aceleaşi persoane vătămate, respectiv G.M.K. şi M.I.R., au formulat în cursul anului 2010, plângeri penale împotriva procurorului P.L. de la Direcţia Naţională Anticorupţie pentru comiterea unor infracţiuni prevăzute de art. 248, 2481 C. pen., art. 25 raportat la art. 181, art. 25 raportat la art. 260 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 273 NCP), raportat la art. 268 şi raportat la art. 260 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 273 NCP), toate în legătură cu ancheta derulată în Dosarul nr. 12/P/2008.
Plângerile formulate au fost înregistrate cu nr. 605/P/2010 şi 606/P/2010 şi au fost conexate la data de 10 iunie 2010.
Prin rezoluţia nr. 605/P/2010 din data de 27 septembrie 2010, s-a dispus, în temeiul art. 228 alin. (6) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale faţă de P.L., procuror şef al secţiei de combatere a corupţiei din Direcţia Naţională Anticorupţie, pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 248, 2481 C. pen., art. 25 raportat la art. 181, art. 25 raportat la art. 260 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 273 NCP), raportat la art. 268 şi raportat la art. 260 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 273 NCP), întrucât faptele nu există.
S-a reclamat că în luna martie 2010 a emis o delegaţie de deplasare în Turcia pentru procurorul B.G., învestit cu soluţionarea Dosarului nr. 12/P/2008, în baza căreia au fost decontate din fonduri publice, în mod nelegal, cheltuieli de cazare şi transport;
- procurorul P.L. l-a determinat pe procurorul B.G. să folosească în cauză serviciile unui interpret care nu se află înscris în lista traducătorilor şi interpreţilor autorizaţi în condiţiile Legii nr. 178/1997;
- i-a impus aceluiaşi procuror să dispună reţinerea, punerea în mişcare a acţiunii penale şi să propună arestarea preventivă a inculpaţilor G.L.C., M.I.R., B.B. şi G.I., cunoscând că sunt nevinovaţi;
- a dispus procurorului B.G. să nu depună la dosar declaraţiile unora dintre persoanelor audiate, precum şi a unora dintre transcrierile convorbirilor telefonice.
Dosarul nr. 12/P/2008 a fost format ca urmarea a denunţului formulat de către cetăţeanul turc A.K. împotriva lucrătorilor de poliţie G.L.C., M.I.R., B.B. şi G.I. din cadrul poliţiei de frontieră de la Aeroportul Internaţional B., au pretins şi primit diferite sume de bani de la un număr de 7 cetăţeni turci pentru a le permite intrarea în ţară, respectiv pentru a le permite reîntoarcerea în ţara de origine şi pentru a nu-i prezenta la arestare, având în vedere că în bagajul unuia dintre aceştia se găsise un cartuş neutilizat.
Pe parcursul derulării anchetei, inculpaţii, personal sau prin apărătorii aleşi, au formulat cereri de administrare de probe ce au fost respinse motivat de către procurorul B.G., iar plângerile în temeiul art. 278 C. proc. pen. au fost soluţionate (de către procurorul şef al structurii, P.L.)
Plângerea împotriva soluţiei a fost respinsă ca neîntemeiată prin rezoluţia cu nr. 9083/4057/II/2/2010, constatându-se că soluţia de netrimitere în judecată este legală şi temeinică.
Procurorul a reţinut că în plângerea formulată de către cei doi petenţi se invocă aceleaşi aspecte din dosarele anterioare, cu deosebirea că acestea îl vizează pe procurorul B.G. şi nu pe procurorul P.L.
S-a mai reţinut că, întrucât dosarul privindu-i pe inculpaţii G.L.C., M.I.R., B.B. şi G.I. în care sunt trimişi în judecată pentru comiterea infracţiunii prev. de art. 254 pct. 1 C. pen. rap. la art. 6 şi 7 pct. 1 din Legea nr. 78/2000 se află pe rolul instanţei de judecată, toate aspectele de nelegalitate învederate de către petenţi pot fi constatate în acest cadrul procesual şi se vor dispune măsuri corespunzătoare, nefiind permis ca nevinovăţia să fie dovedită prin alte mijloace decât cele prevăzute de C. proc. pen.
Împotriva acestei rezoluţii petenţii, au formulat plângere la procurorul ierarhic superior, care, prin rezoluţia nr. 2619/845/II/2/2011 din 05 aprilie 2011, a respins-o ca neîntemeiată, dispunându-se comunicarea soluţiei.
S-a reţinut că pentru soluţiile dispuse de procuror există căi specifice de atac în care se pot constata nelegalitatea sau netemeinicia acestora, magistraţii neputând avea calitatea de subiecţi activi ai unei infracţiuni exclusiv pe considerentul că au adoptat o soluţie sau alta.
Nemulţumiţi de modul în care au fost soluţionate plângerile, petenţii s-au adresat, în temeiul art. 2781 C. proc. pen., Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, solicitând desfiinţarea rezoluţiilor, trimiterea cauzei la procuror în vederea începerii urmăririi penale faţă de intimatul B.G., acesta, în opinia petenţilor, săvârşind infracţiunile/faptele reclamate.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, analizând actele şi lucrările dosarului, constată nefondate plângerile formulate de petenţii G.M.K. şi M.I.R. pentru următoarele considerente:
Plângerile penale formulate de către petenţi vizează aspecte ale activităţii de cercetare şi urmărire penală desfăşurată de către procurorul intimat în Dosarul nr. 12/P/2008 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Departamentul Naţional Anticorupţie, care în opinia acestora sunt nelegale şi ar îmbrăca forma infracţiunii.
Se arată că în mod repetat, intimatul în lunile martie-iunie 2010 a atestat în mod mincinos, în mai multe acte procedurale, faptul că la audierea martorilor turci ar fi participat o persoană cu numele S.M., care ar poseda autorizaţie de traducător emisă de Ministerul Justiţiei din Republica Turcia, deşi aceasta nu există.
Se învederează că intimatul ar fi falsificat semnătura acestei persoane şi a folosit fără drept parafa acesteia, iar denunţurile astfel falsificate au fost depuse în Dosarul nr. 5008/2/2010 al Curţii de Apel Bucureşti, săvârşind infracţiunea de uz de fals.
Aceluiaşi intimat i se mai impută că ar fi sustras din dosarul de urmărire penală o serie de înscrisuri săvârşind infracţiunea de reţinere sau distrugere de înscrisuri.
Înalta Curte, contrar celor susţinute de către petenţi, apreciază că deşi învestită cu o plângere întemeiată pe disp. art. 2781 C. proc. pen., aspectele învederate în plângerea penală au legătură directă cu Dosarul nr. 5008/2/2010, aflat în faza recursului, putând fi analizate în acest cadru procesual, atrăgând, în cazul în care vor fi găsite întemeiate, consecinţe directe asupra soluţiei, motiv pentru care nu se poate substitui instanţei învestită cu judecarea cauzei penale respective.
Este adevărat că prezentul dosar, cât şi Dosarul nr. 5008/2/2010, nu au acelaşi obiect şi temei, privesc căi de atac diferite, însă aşa cum am menţionat, aspectele învederate de către petenţi sunt de natură să influenţeze soluţia în Dosarul nr. 5008/2/2010, instanţa de recurs urmând să analizeze toate actele şi lucrările dosarului, fiind singura în măsură să constate temeinicia susţinerilor petenţilor.
În prezenta plângere, petenţii au depus copie de pe declaraţiile martorilor turci audiaţi prin videoconferinţă în Dosarul nr. 5008/2/2010 în şedinţa publică din 17 aprilie 2012, din care rezultă că aceştia au fost chestionaţi în legătură cu prezenţa traducătorului de limbă turcă, cu modul de audiere, instanţa urmând să se pronunţe cu privire la aceste aspecte în cadrul hotărârii pe care o va lua.
În cursul unui proces penal aflat în curs de soluţionare, C. proc. pen. le asigură persoanelor acuzate căi legale pentru exprimarea nemulţumirilor legate de pretinsa nerespectare ale dispoziţiilor procedurale or pretinsa nerespectare ale drepturilor şi garanţiilor lor (constituţionale, civile sau procesual penale), respectiv:
- plângeri împotriva măsurilor şi actelor de urmărire penală (art. 275-278 C. proc. pen.);
- cereri de recuzare (art. 51 şi urm. C. proc. pen.);
- cereri pentru propunere de probe (art. 67 şi urm. C. proc. pen.);
- plângeri împotriva ordonanţei procurorului în materia măsurilor preventive (art. 1402 C. proc. pen.);
- plângeri ale avocatului în faza de urmărire penală [art. 172 alin. (6) C. proc. pen.];
- cereri pentru excluderea mijloacelor de probă obţinute în mod ilegal [art. 64 alin. (2) C. proc. pen.];
- cereri pentru restituirea la procuror în vederea refacerii urmăririi penale pe motive de nulitate (art. 332 C. proc. pen.);
- cereri şi excepţii formulate în faza judecătorească sau în cursul urmăririi penale (art. 320 C. proc. pen.).
Toate aceste căi legale sunt exercitate în chiar procesul penal aflat în curs de soluţionare şi nu în afara acestuia prin formularea unor plângeri penale faţă de procurorul sau judecătorul care supraveghează/efectuează urmărirea penală sau judecă cauza respectivă.
Aceasta a fost şi raţiunea pe care procurorul a avut-o când a dispus respingerea plângerilor petenţilor.
Deşi petenţii arată că nu se plâng de nerespectarea normelor procedurale, ci de săvârşirea unor infracţiuni cu ocazia instrumentării dosarului, aceştia pierd din vedere faptul că la baza existenţei respectivelor infracţiuni stă practic o încălcare a acestor norme procedurale, astfel încât nu se pot disocia cele două aspecte.
Din această perspectivă nu se poate susţine că rezoluţia este nemotivată sau că nu s-au efectuat acte premergătoare, susţinerile petenţilor fiind nefondate.
Actele depuse de către petenţi la dosar susţin criticile acestora însă urmează a fi analizate şi avute în vedere în cadrul soluţionării recursului, instanţa, neputând analiza aspecte de legalitate sau temeinicie în afara cadrului legal expres menţionat de C. proc. pen. (printr-o procedură situată practic în afara procesului penal aflat în curs de desfăşurare), întrucât în C. proc. pen. nu se prevede dreptul de a formula o plângere penală împotriva procurorului care efectuează/supraveghează urmărirea penală, în cazul în care procesul penal este în curs de desfăşurare.
Pentru aceste considerente, Înalta Curte potrivit art. 2781 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., va respinge ca nefondate plângerile petenţilor.
În conformitate cu disp. art. 192 alin. (2) C. proc. pen. şi decizia nr. 82/2007 a secţiilor unite ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, petenţii vor fi obligaţi la plata către stat a cheltuielilor judiciare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
H O T Ă R Ă Ş T E
Respinge, ca nefondate, plângerile formulate de petenţii M.I.R. şi G.M.K. împotriva rezoluţiei din 14 martie 2011 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică, pronunţată în Dosar nr. 772/P/2010.
Menţine ca legală şi temeinică soluţia atacată.
Obligă petenţii la câte 50 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 12 iunie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 794/2012. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 929/2012. Penal. Nerespectarea hotărârilor... → |
|---|
