ICCJ. Încheierea nr. 1025/2012. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Încheierea nr. 1025/2012
Dosar nr. 8359/302/2010
Şedinţa publică din 11 iulie 2012
Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă ;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin decizia penală nr. 648 R din 29 martie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, s-a constatat întrerupt cursul justiţiei şi în baza art. 29 pct. 5 lit. b) C. proc. pen. a fost înaintat dosarul la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru stabilirea instanţei ce va continua judecata.
Pentru a pronunţa această soluţie s-a constatat că prin sentinţa penală nr. 1463 din 28 octombrie 2010 pronunţată de Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen., a fost achitat inculpatul L.R. pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie împotriva părţii vătămate S.A.
S-a constatat că inculpatul e arestat în altă cauză.
În baza art. 346 alin. (3) C. proc. pen. a fost respinsă ca nefondată acţiunea civilă formulată împotriva inculpatului de partea civilă S.A.
Împotriva acestei sentinţe penale a declarat apel Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti, criticând-o ca netemeinică şi nelegală şi solicitând condamnarea inculpatului L.R.
Prin decizia penală nr. 179/A din 16 septembrie 2011 a Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală, a fost respins ca nefondat apelul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs, în termen legal Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti.
Prin decizia penală nr. 2329 din 18 noiembrie 2011, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, a fost admis recursul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti formulat împotriva deciziei penale nr. 179/A din 16 septembrie 2011 a Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală, a casat decizia şi a trimis cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă, Tribunalul Bucureşti, întrucât în hotărârea acesteia a fost preluată în totalitate motivarea primei instanţe, fără o analiză critică a motivelor de apel formulate de Parchet.
În rejudecare, Tribunalul Bucureşti, prin decizia nr. 3/A din 08 februarie 2012, în baza art. 42 C. proc. pen. raportat la art. 281 pct. 3 C. proc. pen. cu referire la art. 24 alin. (3) din Legea nr. 202/2010, a dispus declinarea soluţionării căii de atac declarate de Parchet în favoarea Curţii de Apel Bucureşti.
Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti, invocând dispoziţiile art. 29 alin. (5) C. proc. pen. şi solicitând sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, ceea ce a şi decis Curtea de apel prin decizia penală nr. 648/R din 29 martie 2012 a secţiei a II-a penală.
Înalta Curte, constată că în cauză nu sunt incidente dispoziţiile privind întreruperea cursului justiţiei, ci cele privind conflictul negativ de competenţă prevăzut de art. 43 alin. (1) şi (3) C. proc. pen. raportat la art. 29 pct. 5 lit. a) C. proc. pen., întrucât în cauză nu au fost emise opinii contradictorii la nivelul aceleiaşi instanţe cu privire la competenţa de soluţionare a cauzei, ci Tribunalul Bucureşti şi Curtea de Apel Bucureşti şi-au declinat reciproc competenţa de a soluţiona calea de atac împotriva sentinţei penale nr. 1463 din 28 octombrie 2010 a Judecătoriei Sectorului 5.
Înalta Curte constată că hotărârea primei instanţe, sentinţa penală nr. 1463 din 28 octombrie 2010 a Judecătoriei Sectorului 5 a fost pronunţată anterior intrării în vigoare a Legii nr. 202/2010.
Prin această lege au fost aduse modificări C. proc. pen. de natură a contribui la accelerarea soluționării proceselor, între acestea regăsindu-se şi suprimarea unor căi de atac, aşa cum este cazul apelului împotriva hotărârilor pronunţate în primă instanţă de judecătorii, respectiv tribunalul militar, în alte cauze decât cele privind infracţiuni pentru care punerea în mişcare a acţiunii se face la plângerea prealabilă a persoanei vătămate.
Aceste modificări au impus inserarea în cadrul legii a unor dispoziţii tranzitorii ce se regăsesc în art. 24.
Din examinarea acestor norme tranzitorii rezultă că acestea se referă la trei chestiuni distincte: regimul căilor de atac, competenţa organelor judiciare şi recursul în interesul legii.
În privinţa căilor de atac singura normă tranzitorie se regăseşte în alin. (1) al art. 24, iar aceasta stabileşte cu claritate drept criteriu pentru aplicarea modificărilor prevăzute de lege data pronunţării hotărârii ce se doreşte a fi atacată.
În cauză, hotărârea primei instanţe fiind anterioară intrării în vigoare a Legii nr. 202/2010, ea rămâne supusă căilor de atac reglementate de lege la momentul pronunţării (apelul soluţionat de Tribunal şi recursul soluţionat de Curtea de apel).
Dispoziţiile alin. (4) din art. 24 conform cărora „în caz de desfiinţare sau casare cu trimitere spre rejudecare dispoziţiile prezentei legi privitoare la competenţă sunt aplicabile” sunt incidente doar în situaţia în care se derogă de la dispoziţiile alin. (1) din acelaşi articol, în sensul că este casată sau desfiinţată şi hotărârea primei instanţe, în cazul în care se casează doar decizia pronunţată în apel, fiind incidente dispoziţiile art. 1 al art. 24 din Legea nr. 202/2010.
De aceea, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, instanţă căreia îi va trimite dosarul.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D I S P U N E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe inculpatul L.R., în favoarea Tribunalului București, instanţă căreia i se va trimite dosarul.
Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului, iar onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 100 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 11 iulie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3474/2012. Penal | ICCJ. Încheierea nr. 1028/2012. Penal. Conflict de competenţă... → |
|---|
