ICCJ. Decizia nr. 3374/2012. Penal. Propunere de arestare preventivă a inculpatului (art. 149 ind 1. C.p.p.). Recurs

Comentarii

0

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Încheierea nr. 3374/2012

Dosar nr. 7691/2/2012

Şedinţa publică din 19 octombrie 2012

Asupra recursului de faţă,

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin încheierea din 15 octombrie 2012, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în Dosarul nr. 7691/2/2012 (3094/2012) s-a admis propunerea Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie - secţia de combatere a corupţiei.

În temeiul art. 149¹ C. proc. pen., s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului A.L. pe o perioadă de 30 de zile, de la data încarcerării.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa, în esenţă, a reţinut următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanţe, la data de 12 octombrie 2012, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie a solicitat să se dispună arestarea preventivă a inculpaţilor F.E., B.S.F. şi C.M.A., pe o durată de 29 de zile, de la data de 12 octombrie 2012 până la data de 09 noiembrie 2012, respectiv a inculpatului A.L. pe o durată de 30 de zile, începând cu data punerii în executare a mandatului de arestare.

În susţinerea propunerii, s-a arătat că, prin rezoluţia rezoluţia nr. 472/P/2010 din data de 04 septembrie 2012, ora 12.00 a fost dispusă începerea urmăririi penale împotriva învinuiţilor F.E., executor judecătoresc în cadrul Biroul Executorului Judecătoresc “F.E.”, din mun. Piteşti, Jud. Argeş, B.S.F., fără ocupaţie, fost director executiv la SC U.S.G. SA, A.L., avocat în cadrul Baroului Teleorman şi C.M.A., avocat în cadrul Baroului Argeş, pentru săvârşirea infracţiunilor de tentativă la infracţiunea de înşelăciune faptă prev. şi ped. de art. 20 C. pen. rap. la art. 215 alin. (1), (2) şi (5) din C. pen. şi asocierea în vederea săvârşirii de infracţiuni faptă prev. şi ped. de art. 323 din C. pen., ambele cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen., în plus, faţă de înv. A.L. fiind începută urmărirea penală şi pentru o altă faptă prev. şi ped. de art. 20 C. pen. rap. la art. 215 alin. (1), (2) şi (5) C. pen., precum şi pentru infracţiunea prev. şi ped. de art. 43 din Legea contabilităţii nr. 82/1991 (republicată).

Prin ordonanţa nr. 472/P/2012 din data de 10 octombrie 2012, ora 14.00 s-a dispus extinderea cercetărilor cu privire la întreaga activitate infracţională şi începerea urmăririi penale împotriva învinuiţilor A.L., B.S.F., F.E. şi C.M.A. pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la înşelăciune prev. şi ped. de art. 20 C. pen. rap. la art. 215 alin. (1), (2), (5) C. pen., întrucât, în perioada 2010–2012, în baza unui plan bine stabilit şi având roluri determinate, au încercat, prin manopere dolosive, să obţină suma de 24.400.000 RON (5.673.626,94 euro la un curs Băncii Naţionale a României de 4,3006 RON/euro la data de 07 decembrie 2010, când a fost depusă ultima chitanţă) de la Banca I. şi Banca C.E. în cadrul procedurii executării silite pornite în Dosarul nr. 1136/2010 al B.E.J. F.E., pentru o creanţă de 11,15 RON (2,62 euro la cursul Băncii Naţionale a României din data de 27 iulie 2010). Paguba nu a fost cauzată urmare a opoziţiei funcţionarilor bancari.

Prin ordonanţa nr. 472/P/2012 din data de 11 octombrie 2012 s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de inculpaţii A.L., B.S.F., C.M.A. şi F.E. pentru faptele prevăzute mai sus.

În fapt, s-a reţinut că, î n cursul anului 2010, inculpaţii A.L., C.M.A., F.E. şi B.S.F., au constituit o asociere infracţională care a urmărit în baza unui plan bine stabilit şi cu roluri determinate pentru fiecare participant, inducerea în eroare a funcţionarilor Banca I. – Agenţia P., Banca C.E. Dublin - Agenţia S. şi Banca C.E. Dublin - Sucursala Bucureşti, în scopul obţinerii, pe nedrept, a sumei de 24.400.000 RON, în cadrul unei proceduri de executare silită pornită pentru suma de 11,15 RON.

Inculpatul B.S.F. a ocupat funcţia de director executiv la SC U.S.G. SA (devenită SC U.S.G.C.C.G. SA, societate pe acţiuni cu acţionariat majoritar polonez din a doua jumătate a anului 2006), din anul 2006 până în data de 26 aprilie 2007, când, prin decizia nr. 2 a Consiliului de Administraţie al SC U.S.G.C.C.G. SA, i-a fost desfăcut contractul individual de muncă, cu consecinţa încetării oricărui raport de muncă cu societatea comercială respectivă.

Decizia nr. 2 din data de 26 aprilie 2007 a fost luată în urma concluziilor stabilite de către o Comisie Disciplinară constituită la nivelul SC U.S.G.C.C.G. SA pentru investigarea modalităţii prin care angajaţi ai societăţii au încheiat şi derulat 8 contracte de asistenţă juridică în valoare totală de 628.000 RON, cu Biroul Avocatului A.L., comisia stabilind că respectivele contracte, au fost încheiate în numele societăţii de către B.S.F., cu încălcarea normelor în vigoare.

Contractele de asistenţă juridică încheiate de B.S.F., în numele SC U.G. SA cu avocat A.L. au fost încredinţate spre executare B.E.J. B.D.T. din Râmnicu Vâlcea şi, conform declaraţiei de martor a acestui executor judecătoresc, şi-au găsit rezolvarea prin efectul popririlor bancare asupra conturilor acestei societăţi comerciale.

După desfacerea contractului de muncă, inc. B.S.F. a contestat d ecizia nr. 2 din data de 26 aprilie 2007 la Tribunalul Vâlcea (secţia civilă, conficte de muncă şi asigurări sociale, Dosar nr. 2177/90/2007), fiind respinsă de către această instanţă prin sentinţa civilă nr. 920 din 02 noiembrie 2007 şi admisă de către Curtea de Apel Piteşti prin decizia nr. 96/R-CM din 02 februarie 2008 în Dosarul nr. 2177/90/2007, care a decis anularea deciziei de desfacere a contractului de muncă, reintegrarea contestatorului pe postul deţinut anterior şi plata drepturilor salariale până la integrarea efectivă.

Martorul B.D.T. a declarat că B.S.F. i-a “prezentat spre executare silită” decizia de reintegrare şi pentru a duce la îndeplinire această decizie, a făcut mai multe deplasări la SC U.S.G.C.C.G. SA, ocazie cu care avocaţii C.M.A. şi A.L. au ataşat la dosarul de executare silită mai multe chitanţe şi facturi în valoare totală de aproximativ 1.000.000 RON.

Martorul B.D.T. mai declară că “în luna decembrie 2008, SC U.G. SA” a comunicat pentru dosarul de executare silită o copie a deciziei de reintegrare a lui B.S.F. în funcţia deţinută anterior, fapt pentru care în calitate de executor judecătoresc a încheiat un proces-verbal de refuz al continuării executării silite, comunicând acest înscris părţilor din dosarul respectiv. Tot din declaraţia acestui martor rezultă că în urma refuzului de a continua executarea silită, B.S.F. a făcut cerere de ridicare a titlului executoriu, despre care a aflat ulterior că a fost depus la B.E.J. F.E. din Piteşti.

În acest context, au fost iniţiate mai multe procese civile fie de către inculpaţii B.S.F., C.M.A. şi A.L., fie de către SC U.S.G. C.C.G. SA rezultând printre altele, titlurile executorii reprezentate de sentinţa civilă nr. 3258 din 28 mai 2008 a Judecătoriei Râmnicu-Vâlcea, definitivă şi irevocabilă prin decizia civilă nr. 1518/R din 02 decembrie 2008 a Tribunalului Vâlcea, şi sentinţa civilă nr. 437 din 16 aprilie 2009 a Tribunalului Vâlcea pronunţată în Dosarul nr. 316/90/2009.

Pentru punerea în executare a acestor titluri executorii s-a format dosarul de executare silită 1044/2009 al B.E.J. F.E. pentru recuperarea debitului de 30.194 RON, rezultat din hotărârile judecătoreşti amintite, reprezentând daune morale şi cheltuieli de judecată în favoarea lui B.S.F.

În procesul-verbal privind cheltuielile ocazionate cu executarea silită întocmit în acest dosar, executorul judecătoresc F.E. a menţionat ca şi cheltuieli de executare suma de 2.000.000 RON, rezultată din contractul de prestări servicii nr. 1 din data de 03 mai 2009 în sumă de 2.000.000 RON, încheiat între SC H.B. SRL, în calitate de prestator, p rin administrator B.D. şi B.S.F. în calitate de beneficiar, contractul având ca obiect „prestarea de servicii în folosul beneficiarului şi efectuarea de operaţiuni în numele şi pe seama acestuia” .

SC H.B. SRL a fost înmatriculată în data de 10 martie 2009 şi radiată în urma cererii asociatului unic C.M.A. în data de 14 mai 2010, contractul de prestări servicii amintit fiind singura activitate a societăţii comerciale, care nu a avut vreun angajat şi nici nu avea ca obiect de activitate desfăşurarea de activităţi referitoare la executarea silită.

B.D., administratorul de drept al SC H.B. SRL a declarat că nu a desfăşurat vreo activitate prin intermediul acestei societăţi comerciale, nu a semnat vreo factură şi a devenit administrator la solicitarea inc. C.M.A. pe care îl cunoaşte din anii 1990 şi pe care l-a şi împuternicit să desfăşoare operaţiuni bancare în numele societăţii.

Creanţa stabilită de executor în dosarul de executare silită nr. 1044/2009 al B.E.J. F.E., în valoare de 2.036.979,09 RON, din care 2.000.0000 RON cheltuieli de executare, a fost executată prin poprirea contului pe care SC U.S.G.C.C.G. SA îl avea deschis la Banca C.E. Dublin - Agenţia S., deşi executorul judecătoresc avea cunoştinţă de faptul că creditorul B.S.F. datora SC U.S.G.C.C.G. SA suma de 1.100.000 RON, în baza unor hotărâri judecătoreşti prin care fusese întoarsă executarea. În plus, executorul judecătoresc a procedat la distribuirea sumelor şi a virat banii în contul inc. A.L. în data de 02 noiembrie 2009, deşi i-a fost pusă la dispoziţie o copie legalizată la notar a certificatului de grefă prin care Judecătoria Râmnicu Vâlcea suspenda provizoriu executarea, motivând în procesul verbal de distribuire a sumelor din data de 28 august 2009, că “un birou notarial nu avea posibilitatea legală de a legaliza un certificat emis de o instanţă (minuta) cu privire la pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti”. De asemenea, deşi în procesul verbal de stabilirea a cheltuielilor suma de 2.000.000 RON reprezenta un contract de prestări servicii, banii au fost viraţi în contul inc. A.L. la cererea lui B.S.F. şi SC H.B. SRL, fără a exista vreo altă justificare la dosarul de executare silită.

Acţiunile desfăşurate de către cei patru inculpaţi împotriva SC U.S.G. C.C.G. SA formează obiectul plângerii penale formulate de către această societate comercială împotriva celor patru, înregistrată la Direţia Naţională Anticorupţie, secţia de combatere a infracţiunilor conexe infracţiunilor de corupţie sub nr . 197/P/2012 şi a materialului de urmărire penală disjuns din prezentul dosar şi înregistrat sub nr. 145/P/2012.

În acelaşi context, a fost emisă sentinţa civilă nr. 1504 din 15 februarie 2010 prin care Judecătoria Piteşti a respins cererea formulată de către B.S.F. prin care a cerut indisponibilizarea sumei de 2.036.979,09 RON (stabilită prin procesul verbal privind cheltuielile ocazionate cu executarea silită în Dosarul nr. 1044/2009 al B.E.J. F.E.) din conturile SC U.S.G. C.C.G. SA, ca rămasă fără obiect, întrucât suma respectivă fusese plătită şi a obligat Banca C.E. Dublin şi Banca C. NV Amsterdam, în calitate de terţi popriţi la plata sumei 11,15 RON.

În cursul anului 2010, învinuiţii A.L., C.M.A., F.E. şi B.S.F., au urmărit în baza unui plan bine stabilit şi cu roluri determinate pentru fiecare participant, inducerea în eroare a funcţionarilor Banca I. – Agenţia P., Banca C.E. Dublin - Aenţia S. şi Banca C.E. Dublin - Sucursala Bucureşti, în scopul obţinerii, pe nedrept, a sumei de 24.400.000 RON, în cadrul unei proceduri de executare silită a sumei de 11,15 RON.

În acest scop, la data de 04 iunie 2010, inculpatul C.M.A. a înfiinţat SC I.B.A. SRL, J3/549/2010, CUI 27023006, al cărei asociat unic era C.M.A. Prin actul de constituire a societăţii s-a stabilit ca societatea să fie administrată iniţial de martora M.M., iar din data de 17 septembrie 2010 a fost numit administrator B.G.C. cunoştinţă mai veche a inc. C.M.A. În cadrul societăţii însă, rolul de administrator de fapt, l-a avut inc. C.M.A.

Obiectul principal de activitate al acestei societăţi comerciale a fost „activităţi de consultanţă pentru afaceri şi management’’ cod CAEN 7022.

Nici obiectul principal de activitate şi nici obiectele secundare de activitate ale acestei societăţi comerciale nu corespund serviciilor care se impun a fi prestate pe parcursul unei executări silite. Astfel, ca obiecte secundare de activitate, societatea a avut, printre altele: activităţi de servicii anexe silviculturii – cod CAEN 0240, prelucrarea şi conservarea peştelui, crustaceelor şi moluştelor – cod CAEN 1020, fabricarea sucurilor de legume şi fructe – cod CAEN 1032, fabricarea berii – cod CAEN 1105, ş.a.

Această societate comercială a avut o singură activitate comercială, care face obiectul dosarului cu nr. de mai sus, după care a fost radiată urmare a hotărârii asociatului unic din data de 21 decembrie 2010.

La data de 27 iulie 2010, inc. B.S.F., în baza înţelegerii de mai înainte stabilite, a formulat o cerere la B.E.J. F.E. prin care solicită „încuviinţarea executării silite pentru recuperarea debitului în sumă de 11,15 RON, reprezentând cheltuieli de judecată, actualizat conform dispoziţiilor art. 371² alin. (3) C. proc. civ., plus cheltuielile ce se vor determina în faza executării silite (…), astfel cum rezultă din titlul executoriu, sentinţa civilă nr. 1504 din 15 februarie 2010 pronunţată de Judecătoria Piteşti, secţia civilă, în Dosarul nr. 15.806/280/2009, rămasă definitivă şi irevocabilă prin nerecurare”, sentinţă pe care o depune la dosar alături de dovezile de achitare a taxei de timbru – 10 RON şi timbru judiciar – 0,15 RON.

Astfel, s-a constituit la B.E.J. F.E. Piteşti dosarul de executare nr. 1136/2010.

La data de 29 iulie 2010 B.E.J. F.E. a solicitat Judecătoriei Piteşti încuviinţarea executării silite a sentinţei civile nr. 1504 din 15 februarie 2010 pronunţată de Judecătoria Piteşti în Dosarul cu nr. 15.806/280/2009, cererea fiind înregistrată pe rolul Judecătoriei Piteşti sub nr. 15.223/280/2010.

Prin încheierea din data de 13 septembrie 2010 pronunţată în Dosarul nr. 15.223/280/2010 s-a dispus încuviinţarea executării silite a sentinţei civile nr. 1504 din 15 februarie 2010 pronunţată de Judecătoria Piteşti în Dosarul cu nr. 15.806/280/2009.

Din acest moment inculpatului F.E. îi revenea obligaţia, potrivit dispoziţiilor art. 373¹ alin. (3) C. proc. civ. de a depune câte un exemplar al fiecărui act de executare, în termen de 48 de ore de la efectuarea acestuia la dosarul de executare nr. 15.223/280/2010, pentru a fi supus controlului instanţei de executare.

Această obligaţie a executorului judecătoresc este prevăzută şi în Legea nr. 188/2000 privind executorii judecătoreşti, art. 50 alin. (1) „un exemplar al proceselor-verbale întocmite rămâne la executor, iar celelalte exemplare se comunică instanţei de executare (…)”.

Inculpatul F.E. nu şi-a îndeplinit această obligaţie tocmai pentru a sustrage controlului instanţei de executare verificarea legalităţii actelor care au fost îndeplinite în cursul executării, astfel cu rezultă din înscrisurile de la dosar.

Astfel, după ce s-au asigurat că au cadrul legal peste care să-şi suprapună activităţile infracţionale, şi anume momentul încuviinţării executării de către instanţă, inculpaţii au încheiat între ei o serie de contracte, au emis facturi fiscale şi au eliberat chitanţe pentru sume care în total la dosarul de executare se ridică la suma de 24.400.000 RON, echivalentul sumei de 5.673.626,94 euro la un curs Băncii Naţionale a României de 4,3006 RON/euro la data de 07 decembrie 2010, când a fost depusă ultima chitanţă.

La data de 15 septembrie 2010 inc. B.S.F. a încheiat două contracte de asistenţă juridică cu cabinetul de avocatură A.L., şi anume contractul nr. XX din 15 septembrie 2010 (o filă) şi contratul nr. YY din 15 septembrie 2010 (o filă).

Obiectul contractului nr. XX din 15 septembrie 2010 îl reprezintă „consultanţă, asistenţă şi reprezentare creditor la B.E.J. F.E. Piteşti în dosar de executare nr. 1136/2010 validare poprire vs. Banca C. Onorariul prevăzut în contract este de 6.000.000 RON.

Obiectul contractului nr. YY din 15 septembrie 2010 îl reprezintă „consultaţii, asistenţă şi reprezentare creditor la B.E.J. F.E. Piteşti în dosar de executare nr. 1136/2010 validare poprire vs. Banca I. Onorariul prevăzut în contract este de 6.000.000 RON.

În baza acestor două contracte, 5 zile mai târziu, în data de 20 septembrie 2010, inc. A.L. a emis în numele Cabinetului de avocat „L.A.” două facturi către B.S.F., nr. AA din 20 septembrie 2010 pentru contractul nr. XX, respectiv BB din 20 septembrie 2010 pentru contractul nr. YY, ambele pentru sumele prevăzute în contracte.

Tot în data de 20 septembrie 2010, inc. B.S.F., a încheiat două contracte de prestări servicii cu SC I.B.A. SRL, nr. 1 din 20 septembrie 2010, respectiv nr. 2 din 20 septembrie 2010, privind recuperarea aceleiaşi creanţe, deşi B.S.F. încheiase anterior contracte de asistenţă juridică pentru recuperarea creanţei în cuantum de 11,15 RON cu inc. A.L.

Contractul nr. 1 din 20 septembrie 2010 are ca obiect, printre altele, oferirea de consultanţă managerială şi de afaceri beneficiarului B.S.F., în ceea ce priveşte recuperarea creanţei de la banca creditoare Banca C.E. Dublin, iar următoarele obligaţii stabilite în contract se referă la verificarea situaţiei financiare a băncii, identificarea de litigii ale băncii, identificarea de bunuri mobile, etc.

Contractul nr. 2 din 20 septembrie 2010 are ca obiect, printre altele, oferirea de consultanţă managerială şi de afaceri beneficiarului B.S.F. şi se referă la recuperarea creanţei de la banca creditoare Banca I.

În ceea ce priveşte obligaţiile contractuale ale SC I.B.A. SRL, care urmau a fi prestate în baza contractelor nr. 1 şi nr. 2, executorul judecătoresc avea sarcina şi posibilitatea de a le întreprinde nestingherit, în baza normelor legale de organizare a profesiei, reprezentând în mare parte obligaţii ale executorului sau obligaţii din care rezultă indirect finalitatea urmărită de inculpaţi prin procedura executării silite, cum ar fi: identificarea tuturor bunurilor mobile şi imobile aflate în proprietatea celor două bănci, identificarea plasamentului fizic al tuturor bunurilor mobile şi imobile ale băncilor la nivel naţional şi internaţional, precum şi a titlurilor de valoare deţinute de bănci, etc.

Aceste obligaţii cuprinse în cele două contracte scot la iveală faptul că cei patru inculpaţi au urmărit încă de la începutul executării silite depăşirea cu mult a cuantumului creanţei de doar 11,15 RON.

Având în vedere faptul că SC I.B.A. SRL nu are printre obiectele de activitate servicii de consultanţă/asistenţă juridică, în conformitate cu dispoziţiile art. 34 alin. (1) din Decretul nr. 31/1954 privitor la persoanele fizice şi juridice, societatea nu putea avea decât acele drepturi şi nu îşi putea asuma decât acele obligaţii care corespund scopului ei, stabilit prin lege, actul de înfiinţare sau statut.

Or, activităţile prevăzute în conţinutul celor două contracte nu puteau fi incluse în sfera obiectului de activitate al SC I.B.A. SRL.

Ambele contracte sunt semnate din partea SC I.B.A. SRL de către martorul B.G.C., administratorul societăţii în acel moment, însă acesta declară că respectivele contracte i-au fost aduse de către inc. C.M. deja completate şi nu ştie ce a semnat. Martorul declară că a acceptat să fie administrator al SC I.B.A. SRL şi să semneze cele două contracte la solicitarea lui C.M. cu care se cunoştea de mai multă vreme, fiind prieteni. Martorul mai declară că ştampila şi toate actele societăţii s-au aflat la prietenul său, iar cele două contracte sunt singurele înscrisuri pe care le-a semnat pentru această societate.

Potrivit clauzelor celor două contracte, obligaţiile beneficiarului constau în plata sumei de 6.000.000 RON pentru fiecare contract.

În aceeaşi zi, SC I.B.A. SRL a emis două facturi către beneficiarul B.S.F., şi anume CC din 20 septembrie 2010 în baza contractului nr. 1 din 20 septembrie 2010 şi factura nr. DD din 20 septembrie 2010, ambele în valoare de 6.000.000 RON fiecare.

Deşi facturile sunt emise în aceeaşi zi în care au fost încheiate contractele de prestări servicii, de data aceasta facturile nu mai sunt semnate de către administratorul societăţii, martorul B.G., ci în dreptul numelui său apare o semnătură indescifrabilă.

Din declaraţia martorului B.G. care susţine că nu a semnat nicio factură pentru societate şi nu îşi recunoaşte semnătura de pe facturile nr. CC şi DD din 20 septembrie 2010, coroborată cu declaraţia inc. B.S.F. care susţine că respectivele facturi i-au fost înmânate de către inc. C.M.A., reiese faptul că aceste facturi au fost completate şi semnate de C.M.A. De altfel, în declaraţia olografă, C.M.A. recunoaşte că el este cel care a completat facturile respective.

Practic, în acest moment, astfel cum rezultă din înscrisurile existente la dosar, inc. B.S.F., creditorul unei sume de 11,15 RON (2,62 euro la cursul Băncii Naţionale a României din data de 27 iulie 2010), în procedura executării silite, este debitorul sumei de 24.000.000 RON, din care 12.000.000 RON către Cabinet de avocat A.L. şi 12.000.000 RON către SC I.B.A. SRL, administrată în fapt de inc. C.M.A.

În data de 21 septembrie 2010, se încheie contractul de asistenţă juridică din 21 septembrie 2010 între Cabinet avocat A.L. şi SC I.B.A. SRL al cărui obiect constă în „consultanţă, asistenţă juridică şi reprezentare pentru punerea în executare a contractelor de prestări servicii nr. 1 şi 2 din 20 septembrie 2010 pentru clientul SC I.B.A. SRL”. Onorariul prevăzut în contract este stabilit tot la suma de 12.000.000 RON.

Contractul este semnat de inc. A.L., însă în dreptul menţiunii „Client, prin administrator B.G.” apare o semnătură indescifrabilă pe care martorul nu o recunoaşte.

Astfel, în acest moment, avocatul A.L. „acorda consultanţă juridică” atât inc. B.S., cât şi societăţii angajate de B.S. să îi acorde consultanţă pentru recuperarea creanţei, SC I.B.A. SRL.

La data de 21 septembrie 2010 inc. A.L. a emis chitanţa din 21 septembrie 2010 în care atestă că a primit de la B.S.F. suma de 6.000.000 RON cu titlu „onorariu avocat conform facturii nr. AA din 20 septembrie 2010”.

La data de 22 septembrie 2010 inc. A.L. a emis chitanţa din 22 septembrie 2010 în care atestă că a primit de la B.S.F. suma de 6.000.000 RON cu titlu „onorariu avocat conform facturii nr. BB din 20 septembrie 2010”.

În declaraţiile date în faţa procurorului inc. A.L. şi B.S.F. nu susţin, iniţial, afirmaţii credibile cu privire la plata acestei sume, iar coroborat cu adresa Finanţelor Publice Vâlcea din data de 25 septembrie 2012, potrivit căreia B.S. în anul 2010 nu figura cu venituri declarate supuse impozitului pe venit, rezultă că plata sumei de 12.000.000 RON de către B.S.F. către A.L. nu a avut loc.

Ulterior, în declaraţia din data de 11 octombrie 2012 dată în calitate inculpat, B.S.F. recunoaşte că nu a achitat nicio sumă de bani astfel cum rezultă din facturile şi chitanţele depuse la dosarul de executare, întrucât nu dispunea de aceşti bani.

De asemenea, avocatul A.L. nu ţine evidenţă contabilă, tocmai pentru a ascunde organelor de control realitatea operaţiunilor efectuate de către acesta.

La data de 22 septembrie 2010 inc. B.S.F. a introdus o cerere la dosarul de executare prin care solicită „executarea silită prin poprire pentru recuperarea debitului menţionat în cuprinsul titlului executoriu, sentinţa civilă nr. 1504 din 15 februarie 2010 pronunţată în Dosarul nr. 15.806/280/2009 al Judecătoriei Piteşti, rămasă definitivă şi irevocabilă, cât şi cheltuielile efectuate în faza de executare silită”. În cuprinsul cererii nu se precizează care sunt înscrisurile invocate cu titlu de cheltuieli de executare.

A doua zi, pe data de 23 septembrie 2010, executorul judecătoresc F.E. a întocmit un înscris intitulat „Proces-verbal privind cheltuielile ocazionate cu executarea silită” în care stabileşte că „debitul şi cheltuielile ocazionate cu executarea silită sunt următoarele, după cum urmează:

- taxă timbru - 10.00 RON;

- timbru judiciar - 0.15 RON;

- onorariu executor – 74,40 RON – TVA inclus;

- cheltuieli conforma art. 371⁷ C. proc. civ. – Ordin 2550 din 14 noiembrie 2006, publicat în M. Of. partea I nr. 936/20.11.2006 şi Hotărârea nr. 2/2007 din 17 februarie 2007 publicată în M. Of. Partea I nr. 164/07.03.2007 – 372 RON TVA inclus;

- onorariu avocat – 10.000 RON; (subl. noastră)

- cheltuieli ocazionate de efectuarea executării silite conform factură nr. CC din 20 septembrie 2010 în sumă de 6.000.000 RON şi factură DD din 20 septembrie 2010 – în sumă de 6.000.000 RON;

- debit conform titlurilor executorii – 11,15 RON.

Total general 12.010.467,70 RON.”

Analizând cuprinsul procesului-verbal de stabilire a cheltuielilor din data de 23 septembrie 2010 întocmit de inc. F.E. rezultă că inculpaţii au depus la dosarul de executare, într-o primă fază, doar cele două facturi emise de inc. C.M. în numele SC I.B.A. SRL în cuantum de 12.000.000 RON, dar şi faptul că la dosar, iniţial a mai fost depusă o dovadă de efectuare a unor cheltuieli cu titlu de „onorariu avocat” în sumă de 10.000 RON. Din analiza dosarului de executare nr. 1136/2010 depus de către inc. F.E., în original, la data de 04 mai 2012 la Direcţia Naţională Anticorupţie urmare adresei din data de 25 aprilie 2012, această dovadă nu se regăseşte în dosar, ceea ce denotă că a fost sustrasă de către executor, singura persoană în măsură să dispună cu privire la actele din dosarele de executare.

Procesul-verbal menţionat mai sus nu este comunicat la dosarul de executare de către executor, astfel cum îi revenea obligaţia, tocmai pentru a nu supune controlului instanţei legalitatea întocmirii respectivului proces-verbal.

În aceeaşi zi, 23 septembrie 2010, inc. F.E. emite ordonanţe de poprire către Banca Naţională a României cu sediul în Bucureşti şi Piteşti prin care dispune „înfiinţarea popririi pe veniturile, conturile, sume de bani, titluri de valoare sau alte bunuri mobile incorporale urmăribile datorate debitoarelor Banca I., cu sediul în Piteşti, jud. Argeş, Banca C.E. Dublin - Agenţia Banca C S., cu sediul în Sibiu, str. E.C., jud. Sibiu, Banca C.E. Dublin – Sucursala Bucureşti, cu sediul în Bucureşti, B-dul I.H., sector 1, de o a treia persoană sau pe care aceasta i le va datora în viitor în temeiul unor raporturi juridice existente, până la concurenţa sumei de 12.010.467,70 RON, reprezentând debit conform titlului executoriu şi cheltuieli B.E.J. F.E.”.

Prin adresa din 27 septembrie 2010 Banca Naţională a României – Direcţia Juridică comunică B.E.J. F.E. faptul că, având în vedere valoarea creanţei de doar 11,15 RON, cheltuielile de executare stabilite în procesul-verbal din data de 23 septembrie 2010 apar ca fiind rezultatul unei erori şi solicită reanalizarea dosarului, precum şi comunicarea cuantumului creanţei pentru fiecare bancă debitoare în parte.

Reacţia executorului judecătoresc nu s-a lăsat aşteptată şi, la data de 29 septembrie 2010, a înaintat o adresă Băncii Naţionale a României în care precizează că în ceea ce priveşte Ordonanţa de poprire nr. 1136/2010 pentru suma de 12.010.467,70 RON „nu este vorba despre o eroare în ceea ce priveşte cuantumul cheltuielilor de executare”. Precizează, de asemenea, că executorul judecătoresc a respectat prevederile legale în materie şi insistă ca Banca Naţională să înfiinţeze popirea asupra sumelor terţilor popriţi.

În data de 29 septembrie 2010, inc. F.E. emite pentru prima dată somaţii către băncile debitoare, Banca C. şi I. în vederea plăţii întregii sume de 12.010.467,70 RON.

În data de 30 septembrie 2010 se încheie un contract de cesiune de creanţă între SC I.B.A. SRL, în calitate de cedent, B.S.F., în calitate de debitor cedat şi Cabinet individual de avocatură A.L., în calitate de cesionar prin care se stinge datoria înv. B.S. către SC I.B.A. SRL şi a SC I.B.A. SRL către inc. A.L.

Încheierea contractului este realizată de către inculpaţi pentru a sustrage SC I.B.A. SRL de la plata impozitelor şi taxelor legale.

Întrucât inc. F.E. nu a reuşit să obţină suma de bani prin poprirea sumelor depuse de cele două bănci în conturile Băncii Naţionale, inculpaţii şi-au îndreptat atenţia asupra agenţiei din Piteşti a Banca I.

Astfel, inc. F.E. s-a deplasat în mod repetat la sediul Băncii I. Agenţia Piteşti, şi anume, în datele de 30 noiembrie 2010, 04 octombrie 2010, 02 decembrie 2010 şi 07 decembrie 2010, unde, invocând procedura executării silite, în prezenţa organelor de poliţie, cărora le-a solicitat sprijin, sub pretextul „realizării actului de justiţie şi restabilirii ordinii de drept”, a cerut reprezentanţilor băncii plata sumei de 12.010.467,70 RON. Ca şi în data de 04 octombrie 2010, cu ocazia uneia dintre deplasări a executorului la această agenţie, reprezentanţii legali ai Banca I. Agenţia P. au comunicat că executarea silită fusese suspendată încă din data de 29 septembrie 2010, conform certificatului de grefă emis la data de 01 octombrie 2010 de către Judecătoria sector 3 Bucureşti în Dosarul nr. 34.693/301/2010 şi în privinţa sumei au făcut dovada unei plăţi de 23,33 RON în contul B.E.J. F.E., reprezentând suma de 11,15 RON, debit actualizat, 10 RON taxa de timbru, 1,2 RON onorariu maximal pentru executorul judecătoresc, în plus motivând că nu au mandat pentru o asemenea plată.

Inc. C.M.A. a fost prezent la toate deplasările executorului stăruind la executarea Banca I. Piteşti, iar B.S.F. în datele de 30 noiembrie 2010 şi 02 decembrie 2010 insistând pentru obţinerea banilor, toate acestea cu invocarea dispoziţiilor legale în materia executării silite.

Inc. A.L. a fost prezent în data de 02 decembrie 2010, dată la care, două persoane, cu un flex şi unelte de lăcătuşărie, chemate de inc. B.S.F., la îndemnul învinuiţilor au spart două uşi, din zona de birouri a agenţiei, creând cale liberă executorului până la biroul directorului băncii, în vederea ducerii la îndeplinire a scopului urmărit.

Tot în aceeaşi zi, 02 decembrie 2010, inc. F.E. a solicitat unuia dintre cei doi indivizi, şi anume martorul S.I.C., să spargă uşa casieriei băncii, însă acesta a manifestat reticenţă când i s-a cerut autorizaţia de către reprezentanţii unităţii bancare. Totodată, inc. F.E. a aplicat sigilii pe casierie şi pe 18 sertare de mobilier, sigilii ridicate în data de 23 decembrie 2010, în urma încheierii dată de Judecătoria Piteşti în Dosarul nr. 25.690/280/2010, prin care a fost admisă cererea de ridicare a sigiliilor formulată de Banca I. - Sucursala Bucureşti.

Din studierea dosarului de executare nr. 1136/2010, se constată faptul că inculpaţii au depus la dosar următoarele documente contabile cu titlu de cheltuieli ocazionate de executarea creanţei:

- factura fiscală nr. CC din 20 septembrie 2010 emisă de SC I.B.A. SRL către B.S.F. în baza contractului de prestări servicii nr. 1 din 20 septembrie 2010, în cuantum de 6.000.000 RON;

- factura fiscală nr. DD din 20 septembrie 2010 emisă de SC I.B.A. SRL către B.S.F. în baza contractului de prestări servicii nr. 2 din 20 septembrie 2010, în cuantum de 6.000.000 RON;

- factura nr. AA din 20 septembrie 2010 emisă de Cab. Avocat L.A. către B.S.F. în baza contractului nr. XX din 15 septembrie 2010, în cuantum de 6.000.000 RON;

- factura nr. BB din 20 septembrie 2010 emisă de Cab. Avocat L.A. către B.S.F. în baza contractului nr. YY din 15 septembrie 2010, în cuantum de 6.000.000 RON;

- chitanţa din 26 noiembrie 2010 emisă de inc. A.L. prin care atestă primirea sumei de 100.000 RON de la inc. B.S.F. cu titlu de onorariu avocat, contract din anul 2010;

- chitanţa din 02 decembrie 2010 emisă de inc. A.L. prin care atestă primirea sumei de 100.000 RON de la inc. B.S.F., cu titlu de onorariu avocat contract din anul 2010;

- chitanţa din 03 decembrie 2010 emisă de inc. A.L. prin care atestă primirea sumei de 100.000 RON de la inc. B.S.F. cu titlu de onorariu avocat, contract din anul 2010;

- chitanţa din 07 decembrie 2010 emisă de inc. A.L. prin care atestă primirea sumei de 100.000 RON de la inc. B.S.F. cu titlu de onorariu avocat, contract din anul 2010;

- chitanţa din 21 septembrie 2010 emisă de inc. A.L. prin care atestă primirea sumei de 6.000.000 RON de la inc. B.S.F. cu titlu de onorariu avocat, conform factura AA din 20 septembrie 2010;

- chitanţa din 22 septembrie 2010 emisă de inc. A.L. prin care atestă primirea sumei de 6.000.000 RON de la inc. B.S.F. cu titlu de onorariu avocat, conform factura BB din 20 septembrie 2010;

În total, rezultă faptul că la dosar sunt depuse acte din care rezultă plata, în cazul chitanţei, ori angajamentul de plată, în cazul facturii, pentru suma de 24.400.000 RON.

De menţionat este faptul că, în declaraţia dată în faţa procurorului, în calitate de învinuit, B.S. recunoaşte că nu a plătit lui A.L. sumele prevăzute în chitanţe, întrucât nu avea banii necesari, declaraţie care se coroborează şi cu adresa Finanţelor Publice Vâlcea din care rezultă că în anul 2010 aceasta nu înregistra venituri impozabile.

Ulterior, cu ocazia declaraţiei de inculpat, B.S. recunoaşte că nu a plătit inculpatului A.L. nicio sumă de bani dintre cele prevăzute în chitanţele depuse la dosarul de executare.

Analizând succesiunea în timp a actelor de executare desfăşurate de executorul judecătoresc F.E., coroborată cu declaraţia acestuia în faţa procurorului din data de 27 septembrie 2012, potrivit căreia un proces-verbal încheiat în conformitate cu prevederile art. 371⁷ C. proc. civ. constată sumele până la data emiterii acestuia, iar dacă ulterior se mai fac cheltuieli ocazionate de efectuarea executării silite, executorul judecătoresc poate încheia alte procese-verbale în baza aceluiaşi text de lege, constituind titluri executorii, se poate aprecia că facturile fiscale şi chitanţele depuse până la concurenţa sumei de 24.400.000 RON au fost depuse ulterior încheierii procesului-verbal din data de 23 septembrie 2010 şi ar fi urmat să fie cuprinse într-un alt proces-verbal de consemnare a cheltuielilor de executare, în ipoteza în care acţiunea infracţională ar fi avut sorţi de izbândă într-o primă fază.

Intenţia coinculpaţilor de a obţine prin procedura executării silite întreaga sumă de 24.400.000 RON cu titlu de cheltuieli de executare, fără a avansa nici un leu din aceste cheltuieli rezultă şi din conţinutul cererii adresate executorului judecătoresc F.E. de către inc. A.L. şi B.S.F. la data de 26 noiembrie 2010 prin care solicită „continuarea executării silite, stăruind în recuperarea integrală a onorariului de avocat, aşa cum rezultă din factura emisă de Cabinet Avocat A.L. şi depusă la dosar”. (subl. ns.)

Opoziţia funcţionarilor bancari, atât din cadrul Băncii Naţionale a României, cât şi din cadrul Băncii I. a condus la nerealizarea finalităţii activităţii infracţionale a celor patru inculpaţi, deşi aceştia insistă în continuare în realizarea silită a întregii creanţe, astfel cum rezultă din Dosarul nr. 42.776/301/2010 al Judecătoriei sector 3 Bucureşti, aflat în faza de recurs la Tribunalul Bucureşti, recurs care a fost formulat chiar de către inculpaţi.

Activitatea de executare silită, ca parte a procesului civil, este supusă controlului de legalitate al instanţelor de judecată, potrivit art. 399 şi urm. C. proc. civ.

Or, executorul judecătoresc F.E., prin toată activitatea sa nu a făcut decât să sustragă controlului instanţei de executare actele de executare nelegale, astfel cum rezultă din cuprinsul Dosarului nr. 15.223/280/2010 al Judecătoriei Piteşti.

Inc. F.E. a continuat executarea în condiţiile în care prin încheierea din data de 29 septembrie 2010 pronunţată în Dosarul nr. 34.693/301/2010 al Judecătoriei sector 3 Bucureşti, aceasta fusese suspendată provizoriu, fără a comunica actele de executare instanţei de executare, inculpatul invocând în faţa funcţionarilor bancari autoritatea instanţei de judecată asupra activităţii sale.

Potrivit pct. 15 din Normele metodologice de întocmire şi utilizare a documentelor financiar-contabile aprobate prin O. M.E.F. 3512/2008 publicat în M. Of. nr. 870bis/23.12.2008 şi ale art. 6 alin. (1) din Legea nr. 82/1991 a contabilităţii, republicată, şi art. 155 C. fisc., natura juridică a facturii este aceea de document contabil justificativ şi nu aceea a unui înscris care să ateste efectuarea unei plăţi, astfel încât executorul judecătoresc nu trebuia să includă în cuantumul cheltuielilor de executare obligaţii asumate de plată.

Potrivit dispoziţiilor art. 371⁷ alin. (1) C. proc. civ. „Partea care solicită îndeplinirea unui act sau a altei activităţi care interesează executarea silită este obligată să avanseze cheltuielile necesare în acest scop”.

Or, prin interpretarea gramaticală a sensului cuvântului „a avansa cheltuielile” nu se poate înţelege decât „a efectua efectiv” acele cheltuieli, „a plăti efectiv” acele sume de bani prevăzute în acte.

De asemenea, potrivit alin. (2) teza a II-a, debitorul va fi ţinut să suporte cheltuielile de executare făcute (de partea care a solicitat efectuarea actului – precizarea ns.) după înregistrarea cererii de executare şi până la data realizării obligaţiei stabilite în titlul executoriu prin executare voluntară.

Avocatul A.L. nu deţine evidenţe contabile, motivând la un prim control al Gărzii Financiare Teleorman, în data de 28 ianuarie 2010, că i-au fost sustrase de la sediul cabinetului de avocatură şi nici nu le-a refăcut, aspect constatat la controlul din data de 15 septembrie 2011 de aceeaşi instituţie. Astfel, av. A.L. nu a înregistrat niciuna dintre operaţiunile comerciale descrise mai sus. Deşi la dosarul de executare silită nr. 1136/2010 au fost depuse cele două chitanţe fiscale în valoare de 6.000.000 RON fiecare, în nota explicativă din data de 13 septembrie 2011 la Garda Financiară Teleorman A.L. a menţionat că facturile fiscale în baza cărora emisese cele două chitanţe amintite, “nu au fost onorate la plată” precizând totodată şi faptul că “beneficiază de scutire de impozit pe veniturile realizate ca avocat”, conform sentinţei civile nr. 688 din 29 februarie 2000 emisă de Judecătoria Alexandria în Dosar nr. 933/2000.

Astfel, A.L. nu a întocmit evidenţe contabile care să ateste activitatea desfăşurată în calitate de avocat şi a emis chitanţe pentru sume exorbitante pentru care Legea nr. 656 din 2002 pentru prevenirea şi sancționarea spălării banilor, precum şi pentru instituirea unor măsuri de prevenire şi combatere a finanţării actelor de terorism prevede obligativitatea raportării la Oficiul de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor, în situaţia derulării prin conturi bancare [art. 3 alin. (6) şi art. 8 din Legea nr. 565 din 2002].

Conform art. 31 alin. (2) din Legea nr. 51/1995 (a profesiei de avocat), „avocatul poate să îşi deschidă cont bancar pentru încasarea onorariilor (…)”. Deşi la data emiterii chitanţelor în cauză av. A.L. avea deschise mai multe conturi bancare prin care efectuase operaţiuni acesta nu a încasat banii prin cont şi pretinde că a încasat în numerar suma de 12.400.000 RON.

În cauză, s-a dispus de către preşedintele Curţii de Apel Bucureşti, la solicitarea procurorului, interceptarea şi înregistrarea unor convorbiri şi comunicări telefonice purtate de către inculpaţi, fiind întocmite procese-verbale de redare a unor convorbiri telefonice.

Astfel, potrivit convorbirii telefonice din data de 25 ianuarie 2011, ora 18:41:59 purtată de A.L. cu B.S.F., în contextul în care inculpaţii fuseseră audiaţi în data de 24 ianuarie 2011 la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Piteşti în Dosarul nr. 575/P/2010 şi aşteptau soluţia de neîncepere a urmăririi penale, soluţie pronunţată, de altfel, chiar în data de 25 ianuarie 2011 prin rezoluţia nr. 575/P2010, rezultă că motivarea soluţiei le-ar fi servit drept justificare legală pentru activităţile infracţionale ulterioare, pe care ei le denumesc „tunuri”:

Soluţia de neîncepere a urmăririi penale a fost infirmată de către procurorul general al Parchetului Curţii de Apel Piteşti, prin ordonanţa nr. 145/II/2/2012 din 22 februarie 2012, iar dosarul cauzei a fost înaintat Direcţiei Naţionale Anticorupţie.

Din convorbirile telefonice rezultă faptul că cei patru inculpaţi au ţinut permanent legătura şi s-au informat reciproc cu privire la stadiul demersurilor făcute pentru obţinerea banilor, stabilindu-şi rolurile în cadrul activităţii infracţionale.

Inc. A.L. a utilizat metoda de a emite chitanţe pentru sume pe care nu le-a încasat, pentru ca ulterior “clientul” să le recupereze cu titlu de cheltuieli de judecată, în cazul lui V.C. În această speţă, av. R.F. din cadrul Baroului Teleorman, la acea dată consilier juridic la SC P. SA, i l-a recomandat înv. V.C., pe avocat A.L., pentru ca acesta din urmă să-l reprezinte la Tribunalul Giurgiu, în Dosarul nr. 2616/122/2006 având ca obiect plângerea împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată formulată de P. SA Bucureşti – P. Giurgiu, intimat V.C., fost angajat al acestei unităţi. Plângerea a fost respinsă ca inadmisibilă.

Astfel, A.L. a întocmit contractul de asistenţă juridică din 20 martie 2007, factura fiscală din 21 martie 2007 şi a emis chitanţa din 29 martie 2007 pentru suma de 350.000 RON, sumă care în realitate nu a fost remisă. Ulterior, întocmirii acestor înscrisuri, inc. A.L. a încercat să obţină această sumă prin obligarea SC P. SA la cheltuieli de judecată, însă Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, prin decizia civilă nr. 444 din 22 aprilie 2010, pronunţată în Dosar nr. 1273/299/2008 (irevocabilă prin decizia civilă nr. 188 R a C.A.P. Bucureşti, Dosar nr. 10043) a redus onorariul de avocat de la 350.000 RON la 5.000 RON.

Învinuitul V.C. declară faptul că nu a plătit inculpatului A.L. suma de 350.000 RON, ci numai suma de 35.000 RON, iar cererea de chemare în judecată şi factura au fost semnate „în alb”. Ulterior, acesta a aflat că avocatul A.L. solicitase prin cererea de chemare în judecată formulată împotriva SC P. SA suma de 350.000 RON, însă a fost asigurat de către acesta că totul este legal. Acesta declară că nu a primit nicio chitanţă de la avocatul A.L.

Participarea la constituirea asocierii în vederea săvârşirii infracţiunii de înşelăciune rezultă din modul de săvârşire a faptei, faptul că aceasta se grafa pe o faptă asemănătoare în cursul căreia inculpaţii au reuşit, la o scară mai mică, să sustragă prin aceleaşi manopere dolosive suma de peste 2.000.000 RON din conturile U.S.G.G. în Dosarul nr. 1044/2009 înregistrat pe rolul B.E.J. F.E., durata în timp a asocierii, începând cu anul 2009 şi până în prezent, rolurile fiecăruia, indispensabile săvârşirii faptelor, încurajarea reciprocă în continuarea activităţii infracţionale atunci când unul dintre membri arăta intenţia de abandonare a ideii infracţionale, discuţiile telefonice de conivenţă purtate pentru a da aspect de legalitate activităţii infracţionale şi a-şi asigura apărările în cazul în care convorbirile ar fi fost interceptate.

Procurorul a apreciat că lăsarea în libertate a inculpaţilor prezintă pericol concret pentru ordinea publică.

Având în vedere că în ziua şi la ora fixate pentru soluţionarea propunerii de arestare preventivă în condiţiile art. 149¹ alin. (3) C. proc. pen., nu a fost posibilă îndeplinirea procedurii de citare cu inculpatul A.L., conform art. 38 C. proc. pen. instanţa a disjuns cauza privind propunerea de arestare preventivă a inculpatului şi a acordat termen la data de 15 octombrie 2012 pentru soluţionarea acestei cereri.

Potrivit art. 148 C. proc. pen., măsura arestării preventive a inculpatului poate fi luată dacă sunt întrunite condiţiile prevăzute în art. 143 C. proc. pen.; în cursul urmăririi penale, conform art. 149¹ C. proc. pen., arestarea preventivă a inculpatului se dispune la propunerea motivată a procurorului.

Din analiza dosarului cauzei se constată că cererea Parchetului este întemeiată, inculpatul A.L. aflându-se în situaţiile prev. de art. 148 lit. a) şi f) C. proc. pen., întrucât a fugit în scopul de a se sustrage de la urmărirea penală, respectiv lăsarea acestuia în libertate ar prezenta pericol concret pentru ordinea publică.

Astfel, în cauză există indicii temeinice, în accepţiunea dată acestei noţiuni de art. 68¹ C. proc. pen., care să justifice presupunerea rezonabilă că, în perioada 2010 – 2012, inculpatul A.L. împreună cu inculpaţii C.M.A., B.S.F. şi F.E., au constituit o asociere infracţională care a urmărit în baza unui plan bine stabilit şi cu roluri determinate pentru fiecare participant, inducerea în eroare a funcţionarilor Banca I. – Agenţia P., Banca C.E. Dublin Agenţia S. şi Banca C.E. Dublin Sucursala Bucureşti, în scopul obţinerii, pe nedrept, a sumei de 24.400.000 RON, în cadrul unei proceduri de executare silită pornită.

Verificând temeinicia propunerii de arestare preventivă, Curtea de Apel a apreciat că sunt îndeplinite cerinţele impuse de art. 143 C. proc. pen. în referire la art. 68¹ C. proc. pen., precum şi cele ale art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., faptele săvârşite de inculpat fiind pedepsite cu închisoarea mai mare de 4 ani, iar lăsarea în libertate a acestuia prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, evidențiat de natura şi gravitatea faptelor de comiterea cărora este bănuit, de împrejurările şi modul concret de comitere, existând presupunerea că, lăsat în libertate, ar putea să perturbe buna desfăşurare a urmăririi penale, în contextul în care această suspiciune creează o gravă neîncredere în principiul aflării adevărului şi a soluţionării legale a cauzei penale.

S-a apreciat că sunt incidente şi temeiurile avute în vedere de disp. art. 148 lit. a) C. proc. pen., inculpatul încercând să se sustragă urmăririi penale, împrejurare relevată de faptul că acesta, deşi ştia că este chemat în faţa organelor de urmărire penală, fiind legal citat, există indicii că a părăsit ţara la 07 octombrie 2012.

De asemenea, starea precară de sănătate a inculpatului şi faptul că acesta s-ar afla internat într-o clinică din Germania, invocate de apărare, nu pot constitui un motiv suficient care să justifice respingerea cererii parchetului, întrucât nu s-au depus acte din care să rezulte că inculpatul suferă de boli ce nu pot fi tratate în reţeaua medicală a Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor.

În final, a apreciat judecătorul fondului că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă pericol concret pentru ordinea publică, generând, implicit, o stare de neîncredere şi insecuritate în rândul persoanelor care respectă ordinea de drept şi valorile sociale.

Împotriva acestei încheieri a declarat recurs, în termen legal, inculpatul A.L. criticând-o pentru motive de nelegalitate şi netemeinicie, sub aspectul greşitei admiteri a propunerii de arestare preventivă, arătând că nu sunt întrunite condiţiile prev. de art. 148 C. proc. pen. Ca urmare, a solicitat admiterea recursului, casarea încheierii atacate şi, pe fond, respingerea propunerii parchetului de arestare preventivă.

Recursul nu este fondat.

Înalta Curte constată că în mod întemeiat instanţa de fond a admis propunerea de arestare preventivă formulată de parchet cu privire la inculpatul A.L., fiind îndeplinite cerinţele prevăzute de art. 143 şi art. 148 lit. f) C. proc. pen.

Astfel, în cauză există indicii temeinice, în sensul art. 68¹ C. proc. pen., din care rezultă presupunerea rezonabilă că inculpatul a săvârşit faptele pentru care este cercetat, relevante în acest sens fiind înscrisurile aflate în dosarul de executare silită nr. 1136/2010, declaraţiile inculpatului B.S.F., adresa Direcţiei Finanţelor Publice Vâlcea din 25 septembrie 2012, depoziţiile martorilor audiaţi în cauză, procesele-verbale de redare a înregistrărilor convorbirilor şi comunicărilor telefonice, declaraţiile învinuitului V.C.

Sunt, de asemenea, îndeplinite, în mod cumulativ, condiţiile prev.de art. 148 lit. f) C. proc. pen., atât sub aspectul cuantumului pedepsei prevăzute de lege, mai mare de 4 ani închisoare, dar şi a pericolului concret pentru ordinea publică pe care îl prezintă lăsarea în libertate a inculpatului, care ar avea un puternic impact social, determinând producerea unei rezonanţe negative în rândul opiniei publice, prin crearea unui precedent de natură a stimula comiterea unor infracţiuni de aceeaşi natură şi a unui climat de insecuritate socială, astfel că, pentru buna desfăşurare a cercetărilor, este necesară arestarea preventivă a inculpatului, în raport de natura şi gravitatea faptelor reţinute în sarcina sa.

Totodată, se impune a fi avută în vedere natura şi modalitatea concretă în care se reţine că ar fi fost săvârşite faptele, existând date că inculpatul a fost iniţiatorul acestei activităţi ilicite în care i-a atras, în primul rând, pe inculpatul B.S.F. şi pe învinuitul V.C., perioada de timp în care s-a desfăşurat activitatea infracţională, sumele de bani ce urmau a fi obţinute din această activitate, aspecte ce conturează un pericol social ridicat şi o periculozitate sporită a inculpatului.

De asemenea, corect s-a reţinut în cauză şi incidenţa disp. art. 148 lit. a) C. proc. pen., apreciindu-se că inculpatul se sustrage urmăririi penale în condiţiile în care nu s-a probat necesitarea internării sale, din motive medicale, într-o clinică din străinătate.

Deşi este urmarea unei aprecieri subiective, evaluarea pericolului concret pentru ordinea publică se bazează pe criterii obiective, chiar dacă acestea nu sunt strict cuantificabile. În aplicarea art. 5 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale, dispoziţiile art. 136 alin. (8) C. proc. pen. stabilesc cu titlu de generalitate criteriile de alegere a măsurii preventive, acestea constituind, implicit, şi criterii de apreciere a pericolului pentru ordina publică.

Astfel, conform art. 136 alin. (8) C. proc. pen.: „Alegerea măsurii ce urmează a fi luată se face ţinându-se seama de scopul acesteia, de gradul de pericol social al infracţiunii, de sănătatea,de vârsta, antecedentele şi alte situaţii privind persoana faţă de care se ia măsura”.

În acest context, se constată lipsa unor motive rezonabile care să poată justifica aplicarea unei măsuri preventive alternative, mai puţin restrictive, cum este măsura obligării de a nu părăsi ţara sau localitatea.

Invocarea de către inculpat a unor circumstanţe personale favorabile, legate de statutul lui social, mediul familial organizat, lipsa antecedentelor penale, faptul că a profesat timp de 35 de ani, starea precară a sănătăţii, nu poate conduce la respingerea propunerii de arestare preventivă şi luarea unei măsuri restrictive de libertate mai puţin severe, câtă vreme sunt îndeplinite cerinţele art. 143 C. proc. pen. şi art. 148 lit. a) şi f) C. proc. pen.

Măsura arestului preventiv este justificată şi de necesitatea unei bune desfăşurări a procesului penal, aşa cum cere art. 136 C. proc. pen., aspect care nu încalcă prezumţia de nevinovăţie garantată de art. 5² C. proc. pen.

Faţă de cele menţionate, se apreciază că există motive relevante şi suficiente care justifică necesitatea luării măsurii arestării preventive.

Pentru motivele învederate, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul A.L. împotriva încheierii din 15 octombrie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în Dosarul nr. 7691/2/2012 (3094/2012).

În temeiul art. 192 C. proc. pen. va obliga recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D I S P U N E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul A.L. împotriva încheierii din 15 octombrie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în Dosarul nr. 7691/2/2012 (3094/2012).

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 125 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 25 RON, reprezentând onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 19 octombrie 2012.

← ICCJ. Decizia nr. 2835/2012. Penal. Propunere de arestare...		ICCJ. Decizia nr. 3676/2012. Penal. Iniţiere, constituire de... →

Vezi şi alte speţe de drept penal:

ICCJ. Decizia nr. 2369/2012. Penal ICCJ. Decizia nr. 2392/2012. Penal ICCJ. Decizia nr. 2480/2012. Penal. Propunere de arestare preventivă a inculpatului (art. 149 ind 1. C.p.p.). Recurs ICCJ. Decizia nr. 2835/2012. Penal. Propunere de arestare preventivă a inculpatului (art. 149 ind 1. C.p.p.). Recurs ICCJ. Decizia nr. 3676/2012. Penal. Iniţiere, constituire de grup infracţional organizat, aderare sau sprijinire a unui asemenea grup (Legea 39/2003 art. 7). Traficul de persoane (Legea 678/2001 art. 12). Recurs