ICCJ. Decizia nr. 1053/2013. Penal. Infracţiuni de evaziune fiscală (Legea 87/1994, Legea 241/2005). Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1053 /2013
Dosar nr. 1814/116/2011
Şedinţa publică din 27 martie 2013
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Prin Sentinţa penală nr. 165 din 07 decembrie 2011 a Tribunalului Călăraşi s-a admis cererea formulată de reprezentantul Parchetului de pe lângă Tribunalul Călăraşi şi în baza art. 334 C. proc. pen., s-a dispus schimbarea încadrării juridice dată de parchet, faptei comise de inculpatul D.A. din art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 în art. 9 alin. (1) lit. b) şi alin. (2) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi în baza acestui din urmă text legal s-a dispus condamnarea inculpatului D.A. la 4 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen.
În baza art. 85 alin. (1) C. pen. a dispus anularea suspendării condiţionate a executării pedepsei de 1 an închisoare pronunţată împotriva inculpatului D.A. prin Sentinţa penală nr. 431 din 2 decembrie 2009 a Judecătoriei Călăraşi.
A descontopit, în pedepsele componente, pedeapsa de mai sus, astfel:
- 1 an închisoare pentru art. 215 alin. (1), (2), (3) C. pen. cu aplicarea art. 77 lit. a), c) C. pen.
- 2 luni închisoare pentru art. 290 C. pen. cu aplicarea art. 74 lit. a).
În baza art. 34 lit. b) şi 35 (1) C. pen. inculpatul D.A. va executa pedeapsa cea mai grea, respectiv 4 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 674 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen.
În baza art. 71 C. pen. a interzis inculpatului, pe durata executării pedepsei pronunţate, exerciţiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen.
A obligat inculpatul în solidar cu partea responsabilă civilmente SC A.S. 2008 SRL, prin C.H.N., la 618.718,61 RON către partea civilă ANAF Bucureşti şi la 1.300 RON cheltuieli judiciare către stat din care 1.000 RON reprezentând onorariul expertului desemnat în cauză, doamna R.D., sumă care a fost avansată din fondurile Ministerului Justiţiei şi 100 RON reprezentând onorariu apărător oficiu.
S-a reţinut că, prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Călăraşi din data de 15 martie 2011 a fost trimis în judecată, în stare de libertate, inculpatul D.A., pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005.
Prin actul de inculpare s-a reţinut că inculpatul D.A., în calitate de administrator al SC A.S. 2008 SRL Călăraşi a omis în cursul anului 2009 să evidenţieze în actele contabile ale societăţii operaţiunile efectuate în urma cărora s-a stabilit o diferenţă între stocul faptic şi stocul scriptic de 1.829.069,29 RON fiind astfel prejudiciat bugetul de stat cu suma de 618.718,61 RON.
Evaluând actele şi lucrările dosarului tribunalul a reţinut că la data de 8 decembrie 2009 Parchetul de pe lângă Judecătoria Călăraşi a fost sesizat de către ANAF - DGFP Călăraşi cu privire la săvârşirea infracţiunii prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 comisă de numitul D.A.
În fapt, s-a reţinut că în anul 2008 numitul Dumitru Ioan, tatăl învinuitului D.A., a înfiinţat SC A.S. 2008 SRL Călăraşi având ca obiect de activitate:servicii anexe pentru extracţia mineralelor.
Prin împuternicirea din data de 15 ianuarie 2009 administratorul de drept, D.I., a delegat întreaga competenţă şi responsabilitate în reprezentarea firmei cu terţii inculpatului D.A.
În perioada 18 noiembrie 2009 - 27 noiembrie 2009 organele fiscale au efectuat inspecţia fiscală generală la SC A.S. 2008 SRL Călăraşi care s-a finalizat cu procesul-verbal din data de 27 noiembrie 2009 semnat şi necontestat de învinuit, din care reiese că stocul faptic de marfă la data de 24 noiembrie 2009 ar fi trebuit să fie de 1.829.069, 29 RON.
Din nota explicativă dată de inculpat în data de 27 noiembrie 2009 a reieşit că „nu mai există stoc de marfă faptic", fără a putea prezenta documente care să justifice ieşirea din gestiune a acesteia. Având în vedere stocul scriptic de marfă la data de 24 noiembrie 2009, care este de 1829.069,29 RON şi inexistenţa stocului faptic, a rezultat un minus de gestiune de 1.829.069,29 RON.
Inculpatul nominalizat nu a putut prezenta organelor de inspecţie fiscală documente care să justifice minusul în gestiune aferent mărfii cu care societatea figurează în evidenţa contabilă la data de 24 noiembrie 2009, deşi avea această obligaţie conform art. 65 alin. (1) din O.G. nr. 93/2003, care prevede:- „contribuabilul are sarcina de a dovedi actele şi faptele care au stat la baza declaraţiilor sale.." motiv pentru care organele de inspecţie fiscală au considerat că diferenţa dintre stocul faptic şi cel scriptic în valoare de 1.829.069, 29 RON a fost vândută, drept pentru care au procedat la calculul influenţelor fiscale aferente. Prejudiciul stabilit în sumă de 602.632 RON din care:
- impozit pe profit: 116.621 RON.
- TVA suplimentar: 486.011 RON.
Fiind audiat, inculpatul a recunoscut fapta pentru care este cercetat, justificând-o, în parte, prin lipsa proceselor-verbale de scăzământ a balastului transportat naval şi auto.
Acesta a relatat că „în momentul în care primeau balastul, de multe ori cu barja, conform calculelor de calaj, era consemnată o anumită cantitate, dar, în realitate, la descărcare, constatam că era o cantitate mai mică, diferenţa fiind apa care se scurgea. Un alt factor care putea duce la înregistrarea de minusuri era calitatea slabă a balastului prelucrat, aceasta având cantităţi mici de pietrişuri şi conţinut ridicat de parte fină, având ca efect obţinerea de agregate mai mici decât cele obţinute, respectiv sub 90%. Pierderile interveneau şi în activitatea de manipulare-descărcare, precum şi în procesul de transport de la furnizorul de balast către mine".
Martorul D.I., tatăl inculpatului, a declarat că nu poate da relaţii detaliate despre activitatea societăţii.
Martora G.M. a arătat că în calitate de contabil, a ţinut evidenţa contabilă a SC A.S. 2008 SRL în baza documentelor puse la dispoziţie de către învinuit.
Potrivit Sentinţei civile nr. 467/P/2010 Tribunalul Călăraşi a numit lichidator judiciar al SC A.S. 2008 SRL Călăraşi Cabinet Individual de insolvenţă H.N.
Din fişa de cazier judiciar a reieşit că inculpatul a suferit mai multe condamnări pentru infracţiunea prev. de Legea nr. 59/1934.
Prin Sentinţa penală nr. 431 din 2 decembrie 2009, Judecătoria Călăraşi l-a condamnat pe inculpat la pedeapsa cu 1 an de închisoare cu suspendare pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3) C. pen. şi art. 290 C. pen. Sentinţa a rămas definitivă la 22 februarie 2010. Faţă de această condamnare, noua infracţiune a fost săvârşită în condiţiile concursului de infracţiuni prev. de art. 33 lit. a) C. pen., faptele fiind concurente.
Audiat inculpatul în faza de urmărire penală, acesta a recunoscut şi regretat fapta.
Deşi legal citat inculpatul nu s-a prezentat în instanţă pentru a da declaraţie.
La termenul din data de 12 mai 2011 apărătorul desemnat din oficiu pentru inculpat a solicitat proba cu expertiză contabilă, care să stabilească prejudiciul real creat în patrimoniul societăţii al cărei administrator a fost inculpatul şi care stă în proces în calitate de parte responsabilă civilmente.
Reprezentantul parchetului nu s-a opus admiterii probei cu expertiză contabilă.
Instanţa a dispus efectuarea unei expertize contabile fixând ca obiective următoarele: dacă diferenţa dintre stocul faptic şi cel scriptic în valoare de 1.829.069,29 RON, pentru care organele fiscale au stabilit un prejudiciu de 602.632 RON este cauzat prin neînregistrarea în evidenţele contabile a proceselor-verbale de scăzământ a balastului transportat naval şi auto şi a altor pierderi ce interveneau în activitatea de manipulare descărcare, precum şi în procesul de transport.
- care este stocul de marfă scriptic şi faptic la data de 24 noiembrie 2009 în urma înregistrării acestor pierderi şi a proceselor verbale de scăzământ
- stabilirea în concret a prejudiciului în raport de stocul scriptic şi faptic la data de 29 noiembrie 2009.
Raportul de expertiză contabilă întocmit a concluzionat la obiectivul nr. 1: Diferenţa dintre stocul faptic şi cel scriptic care este de 1.825.112,06 RON nu este cauzat de neînregistrarea proceselor verbale de scăzământ. La obiectivul nr. 2: Stocul de marfă scriptic la data de 24 noiembrie 2009 este în valoare de 1.825.112,06 RON, stocul de marfă faptic la data de 24 noiembrie 2009 este 0. Pentru obiectivul nr. 3: Prejudiciul stabilit la data de 29 noiembrie 2009 este în sumă de 618.718.61 lei.
La termenul din data de 15 septembrie 2011 reprezentantul parchetului a solicitat în baza în baza art. 334 C. proc. pen., schimbarea încadrării juridice a faptei din art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, în art. 9 alin. (1) lit. b) şi alin. (2) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., deoarece prin fapta dedusă judecăţii în mod repetat, dar în baza unei rezoluţii infracţionale unice, inculpatul a produs un prejudiciu mai mare de 100.000 euro în echivalentul monedei naţionale şi ca atare sunt incidente disp art. 9 alin. (1) dar şi 2 din legea specială, alin. (2) precizând că în astfel de situaţii cu prejudiciu mai mare de 100.000 euro se majorează minimul şi maximul pedepsei cu 2 ani. Aceste solicitări au fost datorită faptului că din actul de inculpare şi din probe s-a reţinut că în calitate de administrator în perioada anului 2009 în mod repetat nu a evidenţiat în acte operaţiunile efectuate, deşi sunt incidente şi aceste dispoziţii.
Faţă de probele administrate în cauză şi în raport de concluziile expertizei efectuate instanţa, în baza art. 334 C. proc. pen. a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei din art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 în art. 9 alin. (1) lit. b) şi alin. (2) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.
În baza textului legal ce a incriminat fapta inculpatului instanţa a dispus condamnarea acestuia.
La individualizarea pedepsei instanţa a avut în vedere pe de o parte circumstanţele reale în care s-a comis fapta, prejudiciul mare creat în dauna statului, dar şi circumstanţele personale ale inculpatului date de vârsta acestuia şi poziţia de recunoaştere în faza de urmărire penală, circumstanţe faţă de care pedeapsa se va situa la limita minimă prevăzută de lege.
Ca modalitate de executare instanţa a avut în vedere faptul că inculpatul a mai suferit anterior condamnări penale pentru fapte grave, respectiv art. 215 C. pen. şi întrucât a fost în prezenţa dispoziţiilor art. 85 C. pen. instanţa a dispus anularea suspendării condiţionate a pedepsei de 1 an închisoare pronunţată prin Sentinţa penală nr. 431/2009 a Judecătoriei Călăraşi şi a aplicat regulile concursului prev. de art. 34 şi 35 C. pen.
Soluţionând latura civilă instanţa a avut în vedere atât situaţia de fapt descrisă în rechizitoriu, dar şi concluziile raportului de expertiză contabilă urmând să-1 oblige pe inculpat în solidar cu partea responsabilă civilmente SC A.S. 2008 SRL, prin C.H.N., la 618.718,61 RON către partea civilă ANAF Bucureşti şi la 1300 RON cheltuieli judiciare către stat din care 1000 RON reprezintă onorariul expertului desemnat în cauză, doamna R.D., sumă avansată din fondurile Ministerului Justiţiei şi 100 RON reprezintă onorariu apărător oficiu.
Pentru aceste motive tribunalul a admis cererea formulată de reprezentantul Parchetului de pe lângă Tribunalul Călăraşi.
În baza art. 334 C. proc. pen., a dispus schimbarea încadrării juridice dată de parchet faptei comise de inculpatul D.A. din art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 în art. 9 alin. (1) lit. b) şi alin. (2) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi în baza acestui din urmă text legal a dispus condamnarea inculpatului D.A., la 4 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b C. pen.
În baza art. 85 alin. (1) C. pen. a dispus anularea suspendării condiţionate a executării pedepsei de 1 an închisoare, pronunţată împotriva inculpatului D.A. prin Sentinţa penală nr. 431 din 2 decembrie 2009 a Judecătoriei Călăraşi.
A descontopit, în pedepsele componente, pedeapsa de mai sus, astfel:
- 1 an închisoare pentru art. 215 alin. (1), (2), (3) C. pen. cu aplicarea art. 77 lit. a), c) C. pen.
- 2 luni închisoare pentru art. 290 C. pen. cu aplicarea art. 74 lit. a) C. pen.
În baza art. 34 lit. b) şi 35 alin. (1) C. pen. inculpatul D.A. va executa pedeapsa cea mai grea, respectiv 4 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 674 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen.
În baza art. 71 C. pen. a interzis inculpatului, pe durata executării pedepsei pronunţate, exerciţiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen.
II. Împotriva acestei sentinţe penale a declarat apel inculpatul D.A., solicitând achitarea pe considerentul că infracţiunea dedusă judecăţii nu a fost probată, iar hotărârea de condamnare a instanţei de fond nu a fost motivată.
Analizând actele şi lucrările dosarului, atât în raport de susţinerile apelantului, cât şi din oficiu, sub toate aspectele de fapt şi de drept, Curtea a constatat că apelul a fost fondat şi l-a va admite ca atare pentru următoarele considerente:
Soluţia instanţei de fond de condamnare sa bazat pe o analiză deficitară a materialului probator administrat în cauză şi a unor împrejurări cărora li s-a dat relevanţă infracţională, deşi este evident caracterul lor speculativ.
Este incontestabil că în urma inspecţiei fiscale s-a constatat că între stocul faptic şi cel scriptic există o diferenţă şi, de asemenea, că inculpatul nu putut prezenta documente care să o justifice, însă concluzia organelor fiscale, ca şi a instanţei, că inculpatul, în calitate de administrator a vândut marfa este pur speculativă.
Astfel, instanţa de fond a preluat integral drept motivare a condamnării inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală supoziţiile organelor de inspecţie fiscală care au considerat că diferenţa dintre stocul faptic şi cel scriptic în valoare de 1.829.069, 29 RON a fost vândută şi pentru care au procedat la calculul influenţelor fiscale aferente, deşi materialul probator administrat în cauză nu a relevat că inculpatul, în calitate de administrator a vândut marfa care nu s-a regăsit în gestiune.
Deşi Curtea apreciază că explicaţiile inculpatului, potrivit cărora lipsa stocului faptic se datora fie manipulării deficitare, fie calităţii slabe a balastului prelucrat, fie sustragerilor repetate nu sunt plauzibile, nu poate eluda exigenţele art. 345 C. proc. pen. alin. (2) C. proc. pen., potrivit cărora, „condamnarea se pronunţă dacă instanţa constată că fapta există, constituie infracţiune şi a fost săvârşită de inculpat."
Or, în speţă, se constată că una dintre condiţiile cumulative cerute de lege pentru o asemenea finalitate nu este întrunită, respectiv fapta nu constituie infracţiune întrucât îi lipseşte unul din elementele constitutive, respectiv latura obiectivă.
Astfel, nu se poate concluziona că inculpatul a prejudiciat bugetul de stat prin omiterea evidenţierii în actele contabile a unor operaţiuni comerciale, cum ar fi vânzarea unor produse, fără ca la dosarul cauzei să existe probe care să dovedească realitatea acestor operaţiuni.
Şi aceasta pentru că, potrivit textului de lege incriminator, infracţiunea de evaziune fiscală constă în „omisiunea, în tot sau în parte, a evidenţierii, în actele contabile ori în alte documente legale, a operaţiunilor comerciale efectuate sau a veniturilor realizate".
Cum nu există probe care să ateste că operaţiunile comerciale pe care le impune legea ca situaţie premisă a infracţiunii au fost efectuate, Curtea apreciază că se justifică o soluţie de achitare a inculpatului D.A. sub aspectul săvârşirii infracţiunii prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, potrivit art. II pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen.
în raport de exigenţele art. 346 alin. (2) Cod proc. pen, Curtea va respinge ca nefondată acţiunea civilă formulată de către partea civilă D.G.F.P. Călăraşi, în raport de împrejurarea că, în mod corespondent aserţiunilor de mai sus, nu s-a făcut dovada că inculpatul a prejudiciat bugetul de stat cu suma de 618.718,61 RON prin neevidenţierea în actele contabile ori în alte documente legale de operaţiuni comerciale efectuate.
Având în vedere aceste aspecte, în baza art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., Curtea va admite apelul declarat de către inculpatul D.A. împotriva Sentinţei penale nr. 165 din 7 decembrie 2011, pronunţată în Dosarul nr. 1814/116/2011 al Tribunalului Călăraşi, va desfiinţa sentinţa apelată şi rejudecând, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. va achita pe inculpat pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală, prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005.
Va respinge ca nefondată acţiunea civilă.
Aşa fiind, prin Decizia penală nr. 98/A din 22 martie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală s-a admis apelul declarat de către inculpatul D.A. împotriva Sentinţei penale nr. 165 din 7 decembrie 2011, pronunţată în Dosarul nr. 1814/116/2011 al Tribunalului Călăraşi, a desfiinţat sentinţa apelată şi rejudecând, în baza art. II pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. a achitat pe inculpat pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală, prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005.
A respins ca nefondată acţiunea civilă formulată de către partea civilă D.G.F.P. Călăraşi.
În baza art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile au rămas în sarcina statului.
III. Împotriva acestei decizii penale au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi partea civilă ANAF prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice Călăraşi.
În recursul declarat de procuror, decizia atacată a fost criticată prin prisma cazului de casare prev. de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen. şi a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei recurate şi menţinerea ca legală şi temeinică a sentinţei instanţei de fond pentru motivele expuse pe larg în practica şi prin memoriul scris depus la dosarul cauzei.
În recursul declarat de partea civilă ANAF prin DGFP Călăraşi, fără a fi motivat în scris, prin memoriul depus la dosarul cauzei s-a solicitat casarea deciziei ca nelegală şi netemeinică şi menţinerea hotărârii instanţei de fond.
Examinând actele şi lucrările dosarului, decizia recurată în raport de cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen., Înalta Curte are în vedere că prin decizia atacată s-a comis o gravă eroare de fapt, având drept consecinţă pronunţarea unei hotărâri greşite de achitare.
Astfel cum s-a statuat şi prin Decizia în interesul legii nr. 8 din 9 februarie 2009, incidenţa dispoziţiilor art. 3859 alin. (1) pct. 18 C. proc. pen. presupune o evidentă stabilire eronată a faptelor în existenţa sau inexistenţa lor, în natura lor ori în împrejurările în care au fost comise, fie prin neluarea în considerare a probelor care le confirmau, fie prin denaturarea conţinutului acestora, cu condiţia să fi influenţat soluţia adoptată. Aşadar, prin eroare de fapt se înţelege o greşită examinare a probelor administrate în cauză, în sensul că la dosar există o anumită probă, când în realitate aceasta nu există sau atunci când se consideră că un anumit act, un anumit raport de expertiză ar demonstra existenţa unei împrejurări, când în realitate din acest mijloc de probă reiese contrariul.
Eroarea gravă de fapt presupune deci reţinerea unei împrejurări esenţiale fără ca probele administrate să o susţină sau o nereţinere a unei astfel de împrejurări esenţiale, deşi probele administrate o confirmau, ambele ipoteze fiind rezultatul denaturării grave a probelor.
Pornind de la aceste explicaţii din considerentele Deciziei în Interesul Legii nr. 8 din 9 februarie 2009 a Secţiilor Unite ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, dezvoltate anterior şi de doctrină, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare, Înalta Curte are în vedere că în cauză există o contradicţie esenţială, intrinsecă, necontroversată şi manifestă între soluţia de achitare dispusă de instanţa de apel şi actele, lucrările şi probele directe şi indirecte care coroborate conduc la concluzia că inculpatul a efectuat operaţiuni comerciale cu marfa ce nu a fost găsită faptic în urma controlului.
Astfel, în conformitate cu dispoziţiile art. 65 alin. (1) din O.G. nr. 92/2003, cu modificările ulterioare, sarcina probei potrivit Codului de procedură fiscală revine contribuabilului, care are sarcina de a dovedi actele şi faptele care au stat la baza declaraţiilor sale, iar conform alin. (2) al aceluiaşi articol de lege organul fiscal are sarcina de a motiva decizia de impunere pe bază de probe sau constatări proprii şi totodată, potrivit art. 90 alin. (2) C. proc. pen., procesele-verbale şi actele de constatare încheiate de alte organe sunt mijloace de probă dacă legea prevede aceasta.
Dispoziţiile art. 214 C. proc. pen., care fac referire la actele încheiate de unele organe de constatare, enumera, printre altele, organele inspecţiilor de stat, organele de stat, precum şi cele ale unităţilor publice la care se referă art. 145 C. proc. pen., iar printre acestea se regăsesc şi actele de constatare întocmite de organele financiar fiscale.
Potrivit art. 108 alin. (1) şi (2) din O.G. nr. 92/2003, organele fiscale vor sesiza organele de urmărire penală în legătură cu controalele efectuate cu ocazia inspecţiei fiscale şi care ar putea întruni elementele constitutive ale unei infracţiuni, în condiţiile prevăzute de lege, fiind obligate să întocmească un proces-verbal semnat de organul de inspecţie şi de contribuabilul supus inspecţiei.
Din coroborarea dispoziţiilor art. 90 alin. (2) cu cele ale dispoziţiilor art. 214 alin. (1) lit. a) cu referire la alin. (5) ale aceluiaşi articol şi art. 108 alin. (1) şi (2) din O.G. nr. 92/2003, rezultă că procesele-verbale încheiate de organele fiscale pot constitui mijloace de probă.
În speţă, organele de inspecţie fiscală au constatat în urma controlului efectuat la „SC A.Ş. SRL" unde intimatul inculpat nominalizat avea calitatea de administrator o diferenţă între stocul faptic şi cel scriptic în valoare de 1.829.069,29 RON pentru care acesta nu a prezentat documente justificative, stabilindu-se un prejudiciu de 602.632 RON datorat bugetului de stat, rezultând că acelaşi intimat nu a făcut dovada altei realităţi decât cea reţinută de organele fiscale.
În cursul cercetării judecătoreşti, instanţa fondului a dispus efectuarea unei expertize contabile care a concluzionat că diferenţa dintre stocul faptic şi cel scriptic este de 1.825.112,06 RON şi nu s-a datorat neînregistrării proceselor verbale de scăzământ, iar prejudiciul stabilit la data de 29 noiembrie 2009 este în cuantum de 618.718,61 RON.
Deşi, instanţa de apel, analizând declaraţiile inculpatului nominalizat potrivit cărora lipsa stocului faptic se datora fie manipulării deficitare, fie calităţii slabe a balastului, fie a sustragerilor repetate, a considerat că nu sunt plauzibile, totuşi, l-a achitat considerând că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii, respectiv latura obiectivă.
În propriul demers analitic, Înalta Curte are în vedere că infracţiunea prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 prevede că, omisiunea, în tot sau în parte, a evidenţierii în actele contabile ori în alte documente legale, a operaţiunilor comerciale efectuate sau a veniturilor realizate.
Sub aspectul laturii obiective infracţiunea de evaziune fiscală constă tocmai în neînregistrarea în actele contabile a operaţiunilor comerciale efectuate ori a veniturilor realizate.
Conţinutul infracţiunii este realizat indiferent de împrejurarea că există ori nu o evidenţă contabilă şi aceasta poate fi săvârşită în nenumăratele modalităţii faptice, una dintre acestea poate fi şi derularea unor activităţi subterane.
Este evident că diferenţa dintre stocul faptic şi cel scriptic pentru care inculpatul intimat nu a prezentat documente justificative se datorează tocmai unor asemenea activităţi pentru a se sustrage de la plata impozitului datorat semnificativă în cest sens fiind declaraţia martorei G.M. care s-a ocupat de evidenţa contabilă a firmelor administrate de inculpat.
Astfel, inculpatul sus-indicat a solicitat martorei la finele anului 2008 reconstituirea evidenţei contabile la SC G&G P.S., faţă de controlul inspecţiei fiscale, iar martora deja menţionată arată că erau neconcordanţe între evidenţele clienţilor şi furnizorilor şi ale SC G&G P.S., la sfârşitul inspecţiei fiscale stocurile care nu au fost găsite au fost facturate către A.S. SRL.
Se mai are în vedere că în declaraţia dată în data de 8 decembrie 2010, inculpatul D.A., încercând să justifice lipsa stocului faptic la un moment dat afirmă că.." cu toate acestea nu pot explica tot minusul din gestiune pe baza argumentelor expuse mai sus.
Majoritatea banilor încasaţi mergeau către celelalte firme pe care le administram, în sensul că plăteam datorii ale acestor firme, fără să întocmesc documente în acest sens".
În consecinţă, din declaraţiile suscitate rezultă că, pe de-o parte că inculpatul obişnuia să întocmească documente fictive cu privire la stocurile lipsă din gestiune, iar pe de altă parte că făcea plăţi fără să întocmească documentele justificative, ceea ce demonstrează chiar în mod indirect că mărfurile lipsă din gestiune au fost vândute fără a fi facturate.
Aşa fiind, constatând incidenţa în cauză a susmenţionatului caz de casare prevăzut de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen., Înalta Curte urmează ca în baza art. 38515 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., să admită recursurile de faţă declarate de procuror şi partea civilă ANAF prin DGFP Călăraşi şi să dispună casarea în totalitate a deciziei atacate şi menţinerea sentinţei instanţei de fond a Tribunalului Călăraşi.
Urmează ca sumele de bani cu titlu de cheltuieli judiciare ocazionate de soluţionarea recursurilor declarate de procuror şi de partea civilă nominalizată să rămână în sarcina statului.
Urmează ca onorariul parţial pentru apărătorul desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat până la prezentarea apărătorului ales în sumă de 100 RON să se dispună a fi suportat din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi partea civilă Agenţia Naţională de Administrare Fiscală prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice Călăraşi împotriva Deciziei penale nr. 98/A din 22 martie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, privind pe intimatul inculpat D.A.
Casează în totalitate decizia recurată şi menţine Sentinţa penală nr. 165 din data de 07 decembrie 2011, pronunţată de Tribunalul Călăraşi în Dosarul nr. 814/116/2011.
Onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 100 RON, se va suporta din fondul Ministerului Justiţiei.
Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluţionarea recursurilor declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi partea civilă Agenţia Naţională de Administrare Fiscală prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice Călăraşi, rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 27 martie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1050/2013. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 1059/2013. Penal. Recunoaşterea hotărârilor... → |
|---|
