ICCJ. Decizia nr. 1079/2013. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
DECIZIA NR. 1079/2013
DOSAR NR. 2075/54/2012
Şedinţa publică din 28 martie 2013
Asupra recursului penal de faţă;
Examinând actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
La data de 29 octombrie 2012 a fost înregistrat pe rolul Curţii de Apel Craiova, plângerea formulată de petentul M.I. împotriva soluţiei de neîncepere a urmăririi penale dispusă faţă de intimatul T.N.C., prin rezoluţia Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova nr. 188/P/2012 pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 246 C. pen., întrucât procurorii nu au analizat plângerea sa referitoare la modul abuziv cum a stabilit executorul judecătoresc onorariul, deşi instanţa a dispus începerea urmăririi penale şi nu completarea cercetărilor, aceştia nedispunând asupra incriminărilor aduse executorului.
A fost ataşat dosarul de urmărire penală nr. 188/P/2012 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova.
Analizând actele şi lucrările dosarului, Curtea de apel a constatat următoarele:
Prin Rezoluţia nr. 188/P/2012 din 15 martie 2012 a Parchetului de pe lângă curtea de Apel Craiova, s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de executorul judecătoresc T.N.C., pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 193, art. 194, art. 215, art. 246, art. 256 şi art. 323 C. pen., fiind incidente dispoziţiile art. 228 alin. (4) C. pen. rap. la art. 10 lit. a) C. proc. pen., soluţie ce a fost menţinută prin Rezoluţia nr. 679/II/2/2012 din 11 aprilie 2012, a procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova.
Prin Sentinţa penală nr. 165 din 20 iunie 2012 a Curţii de Apel Craiova, a fost admisă plângerea petentului M.I. împotriva Ordonanţei nr. 188/P/2012 din 15 martie 2012 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, desfiinţată în parte ordonanţa şi Rezoluţia nr. 885/II/2/2012 a procurorului general şi trimisă cauza la parchet în vederea începerii urmăririi penale faţă de executorul judecătoresc sub aspectul săvârşirii infracţiunii prev. de art. 246 C. pen., întrucât organul de urmărire penală nu a lămurit modul de calcul al onorariului executorului judecătoresc şi al celorlalte cheltuieli de executare; celelalte critici ale soluţiei privind pretinsa săvârşire a infracţiunii prev. de art. 193, art. 194, art. 215, art. 256, art. 323 C. pen., fiind nefondate, după cum a motivat Curtea anterior şi a cărei soluţie este definitivă, căpătând caracter de autoritate faţă de o eventuală plângere formulată ulterior.
Prin Rezoluţia nr. 188/P/2012 din 25 septembrie 2012 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de acelaşi intimat sub aspectul săvârşirii infracţiunii prev. de art. 246 C. pen., întrucât a stabilit în mod corect onorariul şi cheltuielile de executare, fiind incidente dispoziţiile art. 10 lit. a) C. proc. pen.
Prin Rezoluţia nr. 1853/II/2/2012 din 18 octombrie 2012 a procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, s-a dispus respingerea plângerii formulată în temeiul art. 275 - 278 C. proc. pen., întrucât raportat şi la precizările executorului judecătoresc, soluţia adoptată răspunde cerinţelor de legalitate, fiind fundamentată pe verificările efectuate, executarea silită fiind continuată pentru restul cheltuielilor de executare neachitate.
În fapt, s-a reţinut că prin Sentinţa civilă nr. 1332 din 30 ianuarie 2009 a Judecătoriei Craiova, modificată prin Decizia civilă nr. 12 din 19 ianuarie 2010 a Tribunalului Dolj, irevocabilă prin Decizia civilă nr. 445 din 29 martie 2010, a Curţii de Apel Craiova, s-a dispus partajarea bunurilor dobândite în timpul căsătoriei de către contestator şi intimată, fiind atribuite contestatorului mai multe bunuri, printre care şi un apartament situat în Craiova, strada H., cu obligaţia pentru acesta de a plăti sultă intimatei în sumă de 153.106 RON, dar şi compensarea cheltuielilor de judecată, fiind obligat contestatorul la 925,29 RON către intimată, precum şi la 600 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.
R.E. a pus în executare hotărârile judecătoreşti, formându-se Dosarul nr. 407/E/2010 al BEJ Asociaţi T.N.C. şi T.B., fiind întocmit procesul-verbal din 26 noiembrie 2010, privind suma totală de 8801,94 RON, din care 8.489 RON reprezentând onorariu executor, fiind emisă şi somaţia la data de 26 noiembrie 2010, pentru suma de 163.433,83 RON.
Conform procesului-verbal din 17 martie 2011, prin recipisa de consemnare CEC, debitorul M.I. a achitat suma de 154.631,29 RON, reprezentând sultă şi cheltuieli de judecată.
La data de 8 decembrie 2010, contestatorul M.I. a formulat contestaţie la executare înregistrată sub nr. 36017/215/2010 la Judecătoria Craiova, fiind suspendată executarea silită la data de 14 ianuarie 2011, iar prin Sentinţa civilă nr. 5256 din 18 martie 2011 a Judecătoriei Craiova, a fost admisă în parte contestaţia, însă prin Decizia civilă nr. 1478 din 19 august 2011 a Tribunalului Dolj, s-a admis recursul intimatei, întrucât contestaţia a fost introdusă tardiv.
Continuând executarea silită, contestatorul a plătit intimatei 1696,31 RON, prin mandat poştal, apreciind că este echivalentă onorariului stabilit prin Sentinţa civilă nr. 5256 din 18 martie 2011 a Judecătoriei Craiova, aşa încât pentru diferenţa de 7767,43 RON s-a emis somaţie imobiliară, cu consecinţa procedării la vânzarea la licitaţie a apartamentului, dar şi înfiinţarea popririi în mâinile terţului potrivit C.J.P. Dolj.
S-a arătat că susţinerile petentului sunt nefondate atât în ceea ce priveşte modul de calcul al onorariului executorului judecătoresc şi neanalizarea de către procurori a incriminărilor pentru care a înţeles să formuleze plângere.
Astfel, Sentinţa penală nr. 165 din 20 iunie 2012 a Curţii de Apel Craiova, a desfiinţat în parte ordonanţa procurorului şi a trimis cauza în vederea începerii urmăririi penale numai sub aspectul săvârşirii infracţiunii prev. de art. 246 C. pen., pentru a se stabili modul de calcul cu onorariul prin incidenţa fie a Legii nr. 188/2000, fie Ordinul nr. 2550/C/2006, celelalte aspecte invocate în plângere şi menţinute şi în prezenta plângere fiind apreciate ca nefondate, aşa încât acest din urmă aspect are caracter de autoritate de lucru judecat, sentinţa penală fiind definitivă.
Prin Ordonanţa de urgenţă nr. 144 din 19 decembrie 2007, a fost modificat alin. (1) al art. 37 din Legea nr. 188/2000, între care la lit. d) se stipulează că pentru creanţele în valoare de peste 100.000 RON, onorariul maxim este de 6.300 RON, plus un procent de până la 1% din suma ce depăşeşte 100.000 RON din valoarea creanţei ce face obiectul executării silite.
Ca atare, raportat şi la valoarea creanţei, s-a constatat că onorariul se calculează potrivit dispoziţiilor art. 37 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 188/2000, republicată (M. Of. 738/20.10.12011), respectiv 6.300 RON, plus procentul de 1%, respectiv 546,32 RON, la care se adaugă TVA de 24% calculat la suma totală, respectiv 1643,12 RON, rezultând un total de 8489,44 RON.
De precizat este că la suma stabilită se aplică TVA, fiind o taxă neutră ce se aplică indiferent de produs.
Pe considerentele sus-menţionate şi având în vedere şi dispoziţiile art. 2781 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., Curtea a respins plângerea ca nefondată şi a menţinut soluţia de neîncepere a urmăririi penale faţă de intimatul T.N.C. sub aspectul infracţiunii prev. de art. 246 C. pen.
Împotriva sentinţei instanţei de fond a declarat recurs petentul M.I., iar pentru termenul de azi, a trimis la dosar o cerere prin care solicită să se ia act că îşi retrage recursul. Cererea este scrisă de mână şi semnată indescifrabil.
Potrivit dispoziţiilor art. 3854 C. proc. pen., părţile îşi pot retrage recursul în condiţiile art. 369, care se aplică în mod corespunzător, iar potrivit acestui din urmă text de lege, retragerea trebuie să fie făcută personal de parte sau prin mandatar special şi se poate face fie la instanţa de apel, fie la instanţa de recurs.
În cauza de faţă petentul a trimis la dosar, prin poştă, o cerere prin care îşi retrage recursul, semnată indescifrabil, fără date de identificare, care nu îndeplineşte condiţiile prevăzute de dispoziţiile legale menţionate.
Examinând hotărârea atacată în raport de actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte constată că recursul declarat de petent este inadmisibil.
Potrivit dispoziţiilor art. 2781 alin. (1) C. proc. pen., împotriva rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale sau a ordonanţei, persoana vătămată, precum şi orice alte persoane ale căror interese legitime sunt vătămate, pot face plângere la judecătorul de la instanţa căreia i-ar reveni, potrivit legii, competenţa să judece cauza în primă instanţă.
Potrivit dispoziţiilor art. 2781 alin. (8) C. proc. pen., judecătorul, soluţionând plângerea o poate respinge ca nefondată prin sentinţă, ca în cauza de faţă, iar potrivit art. 2781 alin. (10) C. proc. pen., astfel cum acesta a fost modificat prin art. XVIII pct. 39 din Legea nr. 202/2010, hotărârea judecătorului, pronunţată potrivit alin. (8), este definitivă.
Potrivit dispoziţiilor art. 385 C. proc. pen., sunt susceptibile de reformare, pe calea recursului, exclusiv hotărârile judecătoreşti nedefinitive, determinate de lege.
În cauză, petentul M.I. a declarat recurs împotriva unei hotărâri definitive, cu care Secţia Penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a fost sesizată, cale de atac care nu întruneşte cerinţele textului menţionat şi, ca atare, nu este admisibilă potrivit dreptului comun.
Or, recunoaşterea unei căi de atac în situaţii neprevăzute de legea procesuală penală, constituie o încălcare a principiului legalităţii căilor de atac şi, din acest motiv, apare ca o soluţie inadmisibilă în ordinea de drept.
În consecinţă, Înalta Curte constată că recursul declarat de petiţionar este inadmisibil, iar în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. a) C. proc. pen. urmează a fi respins.
Potrivit dispoziţiilor art. 192 alin. (2) din C. proc. pen., recurentul petent va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca inadmisibil recursul declarat de petentul M.I. împotriva Sentinţei penale nr. 280 din 23 noiembrie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Obligă recurentul petent la plata sumei de 100 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică azi 28 martie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1076/2013. Penal | ICCJ. Decizia nr. 1091/2013. Penal. înşelăciunea (art. 215... → |
|---|
