ICCJ. Decizia nr. 1091/2013. Penal. înşelăciunea (art. 215 C.p.). Recurs

Decizii penale ICCJ 2013

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 1091 /2013

Dosar nr. 4162/111/2006

Şedinţa publică din 29 martie 2013

Deliberând asupra recursurilor penale de faţă,

În baza actelor şi lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 94/P din 13 aprilie 2011, Tribunalul Bihor a respins cererea inculpatului S.I. privind schimbarea încadrării juridice a faptelor reţinute în rechizitoriu în sarcina acestuia din infracţiunea de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, prev. de art. 215 alin. (1), (3), (4) şi (5) C. pen., în infracţiunea de emitere de cecuri fără a avea la tras disponibil suficient, sau de a dispus altfel, în total sau în parte, de disponibilul avut după ce a tras cecul şi mai înainte de trecerea termenelor fixate pentru prezentare, prev de art. 84 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 59/1934.

În baza art. 334 C. proc. pen., a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei reţinute în rechizitoriu în sarcina inculpatului S.I. din infracţiunea de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, prev. de art. 215 alin. (1), (3), (4) şi (5) C. pen. cu aplicarea art. 33 lit. a) şi art. 34 C. pen., în: o infracţiune de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, prev. de art. 215 alin. (1), (4) şi (5) C. pen., privind fapta de la punctul 1 din rechizitoriu; o infracţiune de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave în forma continuată, prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. pen., cu aplicarea art. 41, art. 42 C. pen., privind fapta de la punctul 2 din rechizitoriu; o infracţiune de înşelăciune, prev. de art. 215 alin. (1), (2) şi (3) C. pen., privind fapta de la punctul 3 din rechizitoriu; o infracţiune de înşelăciune, prev. de art. 215 alin. (1) şi (3) C. pen., privind fapta de la punctul 4 din rechizitoriu, toate cu aplicarea art. 33 lit. a) şi art. 34 C. pen.

În baza art. 215 alin. (1), (4) şi (5) C. pen., privind fapta de la punctul 1 din rechizitoriu referitoare la prejudiciul cauzat părţii civile SC A.E. SRL Mădăraş, a condamnat pe inculpatul S.I. la o pedeapsă de 10 ani închisoare cu aplicarea art. 71, 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii de infracţiune de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave.

În baza art. 65 alin. (2), raportat la art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) şi art. 66 C. pen., a interzis inculpatului dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice şi de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 5 ani.

În baza art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. pen., cu aplicarea art. 41, art. 42 C. pen., privind fapta de la punctul 2 din rechizitoriu referitoare la prejudiciul cauzat părţii civile SC A.T.L. SRL Nojorid, a condamnat pe inculpatul S.I. la o pedeapsă de 10 ani închisoare cu aplicarea art. 71, 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii de infracţiune de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave în forma continuată.

În baza art. 215 alin. (1), (2) şi (3) C. pen., privind fapta de la punctul 3 din rechizitoriu referitoare la prejudiciul cauzat părţii civile SC T. SRL Inand, a condamnat pe inculpatul S.I. la o pedeapsă de 7 ani închisoare cu aplicarea art. 71, 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune.

În baza art. 33 lit. a) C. pen. şi 34 lit. b) C. pen. a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea de 10 ani închisoare, cu aplicarea art. 71, 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen., la care a aplicat un spor de 2 ani închisoare, pedeapsa rezultantă ce urmează a fi executată cu privare de libertate este de 12 ani închisoare, cu aplicarea art. 71, 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen.

În baza art. 88 C. pen. a dedus reţinerea de 24 ore din 06 iunie 2006.

În baza art. 350 C. proc. pen. alin. (1) teza a II-a C. proc. pen., raportat la art. 140 alin. (3) C. proc. pen., ţinând seama de dispoziţiile Deciziei nr. 76/2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - recurs în interesul legii, a constatat încetată de drept, la data sesizării instanţei, măsura preventivă a obligării inculpatului de a nu părăsi ţara, dispusă în cursul urmăririi penale prin ordonanţa nr. 530/P/2005 din 06 iunie 2006.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) şi art. 10 lit. b) C. proc. pen., privind fapta de la punctul 4 din rechizitoriu referitoare la prejudiciul cauzat părţii civile SC M.T. SRL Salonta, a achitat pe inculpatul S.I. pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune, prev. de art. 215 alin. (1) şi (3) C. pen.

A constatat că partea responsabilă civilmente SC H. SRL Râmnicu Vâlcea a fost radiată ca urmare a închiderii procedurii insolvenţei prin dispoziţia Sentinţei comerciale nr. 434 din 14 mai 2007 a Tribunalului Vâlcea, definitivă prin nerecurare şi că lichidatorul a fost descărcat de orice obligaţii şi responsabilităţi.

În baza art. 14 C. proc. pen. raportat la art. 998 şi următoarele C. civ. a obligat inculpatul la plata pretenţiilor civile, după cum urmează:

- 250.710,25 RON, cu dobânzi legale cu începere de la 02 noiembrie 2005 până la achitarea sumei, în favoarea părţii civile SC A.E. SRL Mădăraş, reprezentând despăgubiri civile.

- 302.333,05 RON, cu dobânzi legale până la achitarea sumei, în favoarea părţii civile SC A.T.L. SRL Nojorid, reprezentând despăgubiri civile.

- 122.910 RON, cu dobânzi legale până la achitarea sumei, în favoarea părţii civile SC T. SRL Inand, reprezentând despăgubiri civile.

În baza art. 346 alin. ultim C. proc. pen., a lăsat nesoluţionată acţiunea civilă la constituirea formulată de partea civilă SC M.T. SRL Salonta.

În baza art. 118 C. pen. a dispus confiscarea specială a filei CEC "X" emisă pe seama părţii civile SC A.E. SRL Mădăraş şi păstrarea acesteia la dosarul cauzei, constituind titlu executoriu.

În baza art. 118 C. pen. a dispus confiscarea specială a filei CEC "Y" emisă pe seama părţii civile SC T. SRL Inand.

în baza art. 14 alin. (3) lit. a) şi 445 C. proc. pen. a dispus anularea acesteia ca fiind falsă.

A constatat că filele CEC "Z" şi "W", emise pe seama părţii civile SC A.T.L. SRL Nojorid nu există în original la dosarul cauzei.

În baza art. 14 alin. (3) lit. a) şi 445 C. proc. pen. a dispus anularea acestora ca fiind false.

În baza art. 193 alin. (1) C. proc. pen. a obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare în cuantum de 1.000 RON în favoarea părţii civile SC A.E. SRL Mădăraş, reprezentând onorariu avocat.

În baza art. 193 alin. (1) C. proc. pen. a obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare în cuantum de 500 RON în favoarea părţii civile SC T. SRL Inand, reprezentând onorariu avocat.

În baza art. 193 alin. (1) C. proc. pen. a obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare în cuantum de 500 RON în favoarea părţii civile SC A.T.L. SRL Nojorid, reprezentând onorariu avocat.

În baza art. 191 alin. (2) C. proc. pen. a obligat inculpatul la plata sumei de 3.000 RON cheltuieli judiciare în favoarea statului.

În baza art. 7 din Legea nr. 26/1990 a dispus înregistrarea în registrul comerţului a prezentei hotărâri.

În baza art. 189 C. proc. pen., raportat la art. 68¹¹ din Legea nr. 51/1995 republicată, cu referire la art. 5 din Protocolul nr. 113928/2008, a dispus plata din fondurile Ministerului Justiţiei a onorariului apărătorului din oficiu.

Pentru a hotărî astfel, instanţa, analizând probatoriul, a reţinut că la data de 08 august 2005 inculpatul - în calitate de administrator al părţii responsabile civilmente SC H. SRL Râmnicu Vâlcea - a încheiat un contract pentru cumpărarea unei cantităţi de cereale cu partea civilă SC A.E. SRL Mădăraş, pentru plata căreia a emis fila CEC "X" „în alb", purtând semnătura şi ştampila emitentului. La înmânarea instrumentului de plată s-a stabilit şi scadenţa pentru introducerea la plată a filei CEC, inculpatul încredinţând partea civilă de existenţa disponibilului. La data de 03 octombrie 2005 cecul a fost completat de posesorul acestuia - reprezentantul părţii civile - şi introdus la plată cu suma convenită de 296.710,25 RON. Cecul a fost refuzat la plată pentru motivul lipsei disponibilului. Partea civilă a recuperat ulterior suma de 46.000 RON, prejudiciul cu care s-a constituit parte civilă în cauză fiind de 250.710,25 RON, cu dobânzi legale cu începere de la 02 noiembrie 2005 până la achitarea sumei.

Inculpatul a săvârşit infracţiunea de înşelăciune prin folosirea cecului în perioada în care partea responsabilă civilmente avea dreptul să îl emită.

În lunile iulie - august 2005 inculpatul - în calitate de administrator al părţii responsabile civilmente SC H. SRL Râmnicu Vâlcea - a cumpărat o cantitate de cereale de la partea civilă SC A.T.L. SRL Nojorid, pentru plata căreia a emis filele cec "Z" şi "W" „în alb", purtând semnătura şi ştampila emitentului. La înmânarea instrumentelor de plată s-a stabilit şi scadenţa pentru introducerea la plată a filelor cec, inculpatul încredinţând partea civilă de existenţa disponibilului. La scadenţă cecurile au fost completate de posesorul acestora - reprezentantul părţii civile - şi introduse la plată cu sumele convenite de 183.879,99 RON, respectiv 118.453,06 RON. Cecurile au fost refuzate la plată pentru motivul lipsei disponibilului. Partea civilă nu a recuperat prejudiciul, suma cu care s-a constituit parte civilă în cauză fiind de 302.333,05 RON, cu dobânzi legale până la achitarea sumei.

Inculpatul a săvârşit infracţiunea de înşelăciune prin folosirea cecurilor în perioada în care partea responsabilă civilmente nu avea dreptul să le emită, respectiv după intrarea în interdicţie bancară.

În luna august 2005 inculpatul - în calitate de administrator al părţii responsabile civilmente SC H. SRL Râmnicu Vâlcea - a cumpărat o cantitate de cereale de la partea civilă SC T. SRL Inand, pentru plata căreia a emis fila CEC "Y" „în alb", purtând semnătura şi ştampila emitentului. La înmânarea instrumentului de plată s-a stabilit şi scadenţa pentru introducerea la plată a filei CEC - la 30 zile de la emitere, inculpatul încredinţând partea civilă de existenţa disponibilului. La scadenţă CEC-ul a fost completat de posesorul acestuia - reprezentantul părţii civile - şi introdus la plată cu suma convenită de 122.909,25 RON. Cecul a fost refuzat la plată pentru motivul lipsei disponibilului. Partea civilă nu a recuperat prejudiciul, suma cu care s-a constituit parte civilă în cauză fiind de 122.910 RON, cu dobânzi legale până la achitarea sumei.

Inculpatul a săvârşit infracţiunea de înşelăciune prin folosirea CEC-urilor în perioada în care partea responsabilă civilmente nu avea dreptul să le emită, respectiv după intrarea în interdicţie bancară.

În perioada 14 - 19 decembrie 2005 inculpatul - în calitate de administrator al părţii responsabile civilmente SC H. SRL Râmnicu Vâlcea - a cumpărat o cantitate de cereale de la partea civilă SC M.T. SRL Salonta. Marfa a comandat-o prin fax, promiţând telefonic reprezentantului părţii civile că va emite file CEC pentru achitarea contravalorii, obligaţie contractuală pe care inculpatul nu şi-a mai respectat-o. Partea civilă nu a recuperat contravaloarea mărfii vândute, suma cu care s-a constituit parte civilă în cauză fiind de 62.732,04 RON.

Din declaraţiile reprezentanţilor părţilor civile (S.V., B.C., D.M., T.A., M.N.; T.A., D.M., D.G. a rezultat că inculpatul nu i-a informat despre lipsa disponibilului, a semnat şi ştampilat filele CEC predate, a confirmat înţelegerile privind scadenţele, obligaţia de plată fiind justificată date fiind convenţiile încheiate şi marfa livrată.

Cu privire la fapta săvârşită în dauna părţii civile SC M.T. SRL Salonta, reprezentantul acesteia, M.I. a confirmat existenţa unui raport comercial între partea civilă şi partea responsabilă civilmente, faptul că a fost comandată marfa şi că aceasta nu i-a mai fost plătită, cât şi că nu au fost emise file CEC în ce-l priveşte. A arătat că inculpatul, după ce s-a obligat la plata cu CEC a mărfii livrate, nu şi-a mai respectat obligaţia convenţională şi nu a mai plătit-o.

Audiat fiind, inculpatul manifestând doza de subiectivism firească, a descris modul de operare şi faptele săvârşite, recunoscând că a emis file CEC semnate şi ştampilate şi că a convenit cu părţile civile sub aspectul modalităţii de plată a bunurilor achiziţionate, cu clauza precisă ca, în cazul neplăţii la scadenţă, reprezentanţii acestora să completeze filele CEC cu sumele datorate şi să le introducă la plată. A mai declarat că, întotdeauna când a emis filele CEC a existat provizia necesară, că a emis file CEC în alb deoarece urma să plătească marfa cu ordine de plată, că a predat filele CEC ca o garantare a plăţii, că posesorii CEC-urilor au înscris în filele CEC sume mai decât cele datorate şi a achitat parţial sumele datorate precum şi faptul că a urmărit să plătească pe măsura revânzării mărfii. Totodată, a arătat că a luat cunoştinţă deîndată cu privire la interdicţia bancară instituită pe seama societăţii administrate de acesta.

Referitor la încadrarea juridică dată faptelor, instanţa de fond a reţinut că din probele administrate rezultă că inculpatul a săvârşit mai multe infracţiuni, a acţionat cu scopul de a obţine un folos material injust, apreciind că se impune schimbarea încadrării juridice a faptelor din infracţiunea reţinută în rechizitoriu - art. 215 alin. (1), (3), (4) şi (5) C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) şi 34 C. pen. - în infracţiunea prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3) C. pen. pentru CEC-urile emise fără acoperire după intrarea în interdicţie de plată şi în infracţiunea prevăzută de art. 215 alin. (1) şi (4) C. pen. pentru CEC-urile emise în perioada în care partea responsabilă civilmente avea dreptul să le emită, cu reţinerea alin. (5) unde se impune în funcţie de fiecare faptă probată în sarcina acestuia.

În ceea ce priveşte solicitarea inculpatului de schimbare a încadrării juridice a faptei din infracţiunea prev. de art. 215 C. pen. în infracţiunea prev. de art. 84 alin. (1) din Legea nr. 59/1934, motivat de faptul că beneficiarii CEC-urilor au avut cunoştinţă de lipsa proviziei, a reţinut că extrasele de cont evidenţiază starea financiară a părţii responsabile civilmente în acea perioada. Inculpatul avea specimen de semnătură în perioadă de părţile civile l-au notificat pe inculpat cu privire la iminenta introducere a filelor CEC la plată, acesta neîncercând să le împiedice, menţinându-le în eroare privind solvabilitatea, respectiv existenţa proviziei.

În aceste condiţii CEC-urile au fost considerate ca fiind emise fără autorizarea trasului, banca a constatat lipsă totală de disponibil şi că trăgătorul se afla în interdicţie.

A reţinut că apărarea inculpatului nu poate fi primită, determinat de norma legală, doctrina şi practica în materie care au consfinţit că, pentru existenţa infracţiunii prev. de art. 215 alin. (4) C. pen. nu prezintă relevanţă dacă părţile nu au respectat contractul ori că marfa livrată a fost de o calitate necorespunzătoare. Dreptul şi obligaţia născute din titlu sunt independente faţă de actul juridic din care decurg (raportul juridic fundamental, cum ar fi contractul de vânzare-cumpărare). Posesorul legitim al CEC-ului îşi exercită dreptul şi emitentul CEC-ului execută obligaţia în temeiul titlului şi nu în baza raportului juridic care a ocazionat emiterea CEC-ului.

Din definiţia CEC-ului (mijloc al elementului material al infracţiunii), rezultă fără îndoială că acesta este un instrument de retragere de fonduri şi un instrument de plată. Cecul nu poate îndeplini funcţia şi nu poate fi folosit ca un instrument de garantare. Garantarea obligaţiilor se face prin ipotecă, gaj ori privilegiu. CEC-ul este lipsit de funcţia de instrument de credit. Ceea ce se numeşte total impropriu CEC emis „în garanţie", este de fapt un simplu instrument de plata. Clauza „în garanţie" referitoare la un CEC este contrar naturii acestui titlu comercial de valoare. Trăgătorul trebuie să procedeze în aşa fel încât CECul să cuprindă menţiunile obligatorii dispuse de lege, care să satisfacă cerinţele unei informaţii suficiente, precum şi cerinţele reflectării garanţiei date de trăgător privind plata prin înscrisul respectiv (Pct. 8 din Norma-Cadru nr. 7 din 6 martie 1994 privind comerţul făcut de instituţiile de credit cu CEC-uri).

De altfel, nici în situaţia în care CEC-ul a fost girat, girantul nu garantează decât existenţa creanţei şi nici într-un caz plata sumei înscrisă pe CEC (pct. 122 din Norma nr. 7/1994). În final s-a constatat că în cauză nu avem o filă CEC garantată prin aval.

Prin urmare, infracţiunea de înşelăciune prin folosirea CEC-urilor fără provizie sau acoperire, în condiţiile în care beneficiarul nu cunoaşte despre inexistenţa proviziei (Dec. 9/2005-RIL, ICCJ) iar trăgătorul a predat beneficiarului fila CEC care conţine doar semnătura - aşa-zisul CEC în alb, nu se circumscrie infracţiunii prevăzută de art. 84 alin. (2) din Legea nr. 59/1934, ci constituie infracţiunea prevăzută de art. 215 alin. (1) şi (4) C. pen., putând fi discutat un eventual concurs ideal cu infracţiunea prevăzută de art. 84 alin. (3) teza a II-a din Legea nr. 59/1934.

Împrejurarea potrivit căreia partea civilă SC T. SRL Inand a acceptat noua scadenţă nu poate demonstra că acesta a cunoscut despre lipsa disponibilului la scadenţa iniţială. În cauză este vorba despre aceeaşi filă CEC, emisă în condiţiile existenţei proviziei, fiind prelungită doar scadenţa. A constatat că în cauză nu este vorba despre CECul emis succesiv, al doilea fiind acceptat la schimb de beneficiar, cunoscând lipsa proviziei la scadenţa primului - retras în aceeaşi împrejurare. Mai mult, Decizia 9 din 24 octombrie 2005 a ÎCCJ pronunţată în recurs în interesul legii, nu îşi are aplicabilitate întrucât nu s-a probat că beneficiarii CEC-urilor au avut cunoştinţă în momentul emiterii că nu există disponibil necesar acoperii acestora la tras.

În ce priveşte faptele săvârşite, instanţa a constatat că inculpatul a comis infracţiunile de înşelăciune prin folosirea CEC-urilor atât în perioada în care partea responsabilă civilmente avea dreptul să le emită, cât şi după intrarea în interdicţie bancară.

Părţile civile, introducând filele CEC la plată, au înregistrat refuz la plată, unitatea bancară consemnând următoarele aspecte: „CEC refuzat din lipsă totală de disponibil, trăgător în interdicţie bancară".

Activitatea infracţională a inculpatului a fost înlesnită şi de faptul că societăţile prejudiciate nu au verificat solvabilitatea emitentului de fila CEC prin centrala incidentelor de plăţi, organism ce funcţionează la nivelul sucursalelor Băncii Naţionale a României. Cu privire la aplicabilitatea în cauza de faţă a prev. art. 215 alin. (1) şi (4) şi (5) C. pen. în locul prev. art. 84 alin. (2) din Legea nr. 59/1934, cât şi în concurs real cu prev. art. 215 alin. (1), (2) şi (3) şi (5) C. pen., a reţinut că inculpatul a acţionat cu scopul creării aparenţei solvabilităţii, respectiv că părţile vătămate îşi vor încasa debitele. Din ansamblul probator s-a constatat că inculpatul a acţionat cu scopul de a obţine un folos material injust.

În ce priveşte scopul cerut pentru existenţa infracţiunii prev. de art. 215 alin. (4) C. pen., acesta există dat fiind rezultatul produs, ţinând seama de cuantumul prejudiciului cauzat. Scopul cerut de textul art. 215 C. pen. a fost probat prin declaraţiile persoanelor audiate.

Prin acţiunile sale de emitere, ştampilare şi semnare a filelor CEC, inculpatul a încercat şi reuşit determinarea prin inducerea în eroare la încheierea convenţiei a părţilor civile, menţiunile privind contul, banca plătitoare, fiind elemente de natură a convinge cealaltă parte cu privire la seriozitatea şi posibilităţile de plată ale inculpatului. Acesta nu a acţionat în numele părţii responsabile civilmente cu bună-credinţă, din dorinţa de a achita creanţele ci, dimpotrivă, acest procedeu a avut scopul de a crea aparenţa solvabilităţii şi a eforturilor depuse de debitor pentru plata datoriilor sale, el în realitate urmărind inducerea în eroare a părţilor civile. în cauză filele CEC au fost emise de către inculpat cu încălcarea prev. art. 215 alin. (3) şi (4) C. pen., lipsa disponibilului fiind constatată şi cu ocazia introducerii la plată, dar şi la data emiterii. Vinovăţia rezultă din probele administrate în cauză.

Instanţa a reţinut că inculpatul a confirmat că a cunoscut că începând cu data de 05 octombrie 2005 societatea pe care o administrează se găseşte în interdicţie bancară şi că ulterior acestei date îi este interzisă emiterea CEC-urilor (aspect explicit cuprins în cuprinsul somaţiilor, cât şi că intenţionat nu a pus la dispoziţia părţilor civile provizia necesară, potrivit legii.

Astfel inculpatul era dator să retragă filele CEC emise cu lipsa proviziei, respectiv să informeze părţile civile că filele CEC anterior emise vor fi refuzate la plată deoarece partea responsabilă civilmente, al cărui administrator este, a fost declarată în interdicţie bancară pentru a emite CEC-uri.

Din probele administrate a rezultat că inculpatul este autorul săvârşirii infracţiunilor reţinute în sarcina sa, săvârşite în concurs şi în forma continuată (fapta de la pct. 2), folosind acelaşi mod de operare, în baza aceluiaşi scop, respectiv că în mod repetat a emis file CEC pentru achitarea mărfurilor, instrumente de plată refuzate la plată pentru lipsă de disponibil în cont şi pentru motivul interdicţiei bancare, inculpatul cunoscând la data emiterii, cât şi introducerii la plată a acestor file CEC, starea conturilor bancare ale societăţii sale, respectiv lipsa proviziei ori acoperirii necesare.

În concret, a reţinut că faptele săvârşite de inculpat în dauna părţilor civile SC A.E. SRL Mădăraş, SC A.T.L. SRL Nojorid şi SC T. SRL Inand, care în mod repetat a emis file CEC pentru achitarea mărfurilor, instrumente de plată refuzate la plată pentru lipsă de disponibil în cont şi pentru motivul interdicţiei bancare, inculpatul cunoscând la data emiterii acestor file CEC starea conturilor bancare ale acestor societăţi, respectiv lipsa proviziei ori acoperirii necesare, faptele producând consecinţe deosebit de grave datorită prejudiciului însemnat, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor de înşelăciune în concurs real (şi continuată - fapta de la pct. 2 din prezenta), prev. de art. 215 alin. (1), (4) şi (5) C. pen., art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. pen. cu aplicarea art. 41, 42 C. pen., şi art. 215 alin. (1), (2) şi (3) C. pen. cu aplicarea art. 33, 34 C. pen., instanţa urmând să dispună schimbarea încadrării juridice şi să-1 condamne pe inculpat.

Fapta reţinută în sarcina inculpatului privind SC M.T. SRL Salonta nu este prevăzută de legea penală, întrucât se referă la neînţelegeri de ordin civil datorate nerespectării clauzelor contractuale. Prin urmare, acţiunea unei părţi contractuale de a se obliga la achitarea contravalorii mărfii şi care, ulterior, nu îşi mai respectă obligaţia asumată prin convenţia civilă, nu intră în sfera ilicitului penal şi nu atrage răspunderea penală.

împrejurarea potrivit căreia a încheiat această tranzacţie în perioada interdicţiei bancare nu prezintă importanţă, deoarece interdicţia bancară nu a interzis derularea unor contracte comerciale. Promisiunea dată în această perioadă partenerului de afaceri privind plata cu CEC a mărfii nu face ca fapta sa să fie de natură penală atâta timp cât CEC-ul nu a fost emis.

La individualizarea judiciară a pedepselor instanţa a avut în vedere pe lângă criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), circumstanţele reale şi personale ale inculpatului, conduita acestuia pe parcursul procesului penal, gravitatea faptelor săvârşite, gradul de pericol social, lipsa antecedentelor penale, modalitatea în care scopul pedepsei poate fi atins, numărul actelor materiale, valoarea mare a prejudiciului cauzat părţilor civile, cât şi modalitatea de săvârşire a faptelor.

Cu privire la latura civilă, reţinând vinovăţia inculpatului, stabilind existenţa unei legături între acţiunile sale ilicite şi prejudiciul cauzal, a admis pretenţiile civile formulate în cauză de partea civilă pretinse şi dovedite, însă inculpatul nu a fost obligat în solidar cu partea responsabilă civilmente dată fiind radierea acesteia din Registrul Oficiului Comerţului.

Faţă de soluţia de admitere dispusă în cauză a lăsat nesoluţionată acţiunea civilă la constituirea formulată de partea civilă SC M.T. SRL Salonta.

CEC-urile aflate în original la dosar emise anterior intrării în vigoare a interdicţiei bancare au fost confiscate ca efect al aplicării prevederilor art. 118 C. pen., şi păstrate la dosarul cauzei la dispoziţia părţilor civile, constituind titlu executoriu prin care acestea îşi pot dovedi creanţa.

CEC-urile aflate în original la dosar emise după intrarea în vigoare a interdicţiei bancare au fost anulate ca fiind false - acestea constituind mijlocul fraudulos, fiind probată atât existenţa scopului urmărit dar şi faptul că părţile civile nu au cunoscut despre lipsa proviziei, astfel încât nu sunt incidente dispoziţiile Deciziei nr. 9/2005 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Recurs în interesul legii.

Instanţa a constatat că unele file CEC sunt depuse doar în copie la dosar.

împotriva acestei hotărâri, în termenul prevăzut de lege, au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor şi inculpatul apelant S.I..

Parchetul a solicitat desfiinţarea parţială a sentinţei apelate, iar în urma rejudecării pronunţarea unei noi hotărâri legale şi temeinice, condamnarea inculpatului S.I. şi pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune prevăzută de articolul 215 alin. (1) şi (3) C. pen. şi aplicarea pedepsei accesorii prevăzută de art. 64 lit. c) C. pen.

Astfel, din declaraţiile administratorului SC M.T. SRL Salonta, M.I., reiese că în urma discuţiilor telefonice avute cu inculpatul şi a comenzii trimise prin fax de către inculpat, societatea parte civilă a onorat comanda, sens în care în perioada 14 - 19 decembrie 2005 a livrat cantitatea de 219.650 kg grâu, în favoarea SC H. SRL; cu această ocazie inculpatul a comunicat tot telefonic administratorului că se va prezenta la sediul societăţii pentru întocmirea facturii, iar în 15 zile de la livrarea mărfii va efectua plata.

După efectuarea ultimului transport, inculpatul S.I. nu a mai răspuns la telefon şi nici nu s-a prezentat să semneze facturile sau să achite contravaloarea bunurilor achiziţionate. Ţinând seama că inculpatul în perioada august - decembrie 2005 a emis mai multe file CEC fără acoperire bancară, iar la data de 5 octombrie 2005 acesta a intrat în interdicţie bancară şi a continuat să emită file CEC, este evident că nici în luna decembrie 2005 acesta nu avea posibilitatea să achite contravaloarea grâului cumpărat de la partea civilă SC M.T. SRL Salonta. Deşi cunoştea situaţia financiară a societăţii, inculpatul a continuat să cumpere cantităţi însemnate de grâu.

În raport de activitatea infracţională desfăşurată de inculpat, a apreciat că este de netăgăduit că inculpatul S.I. a indus în eroare partea civilă SC M.T. SRL, deoarece după efectuarea ultimului transport de grâu, nu a mai răspuns la telefon şi nici nu a mai fost de găsit, partea civilă reclamând fapta la poliţie. Faţă de probatoriul administrat în cauză apreciază că în speţă intenţia inculpatului S.I. de a înşela partea civilă a fost evidentă încă de la început, ţinând seama de datoriile neachitate pe care acesta le avea la alte persoane juridice.

Instanţa de fond a apreciat că nu are relevanţă în cauză faptul că la data cumpărării grâului inculpatul se afla în interdicţie bancară şi nici situaţia că în speţă nu a fost emis un CEC pentru plata mărfii cumpărate.

Or, în condiţiile în care inculpatul a emis mai multe file CEC în favoarea altor părţi civile chiar şi după ce se afla în interdicţie bancară, a indus în eroare SC M.T. SRL cu privire la plata ulterioară a mărfii, apreciază că, deşi în speţă inculpatul nu a emis nici o fila CEC sau bilet la ordin în favoarea părţii civile tranzacţia fiind efectuată doar telefonic, suntem în prezenta elementelor constitutive ale infracţiunii de înşelăciune.

Având în vedere că inculpatul a comis faptele în calitate de administrator al Se H. SRL, a apreciat că în cauză se impunea aplicarea pedepsei accesorii constând în interzicerea dreptului prevăzută de art. 64 lit. c) C. pen., interzicerea acestui drept fiind determinată de periculozitatea inculpatului care s-a folosit de funcţia sa de administrator pentru a săvârşi infracţiunile pentru care a fost trimis în judecată.

Inculpatul S.I. a solicitat admiterea apelului, modificarea hotărârii atacate în sensul pronunţării unei soluţii de achitare pentru toate faptele reţinute în sarcina sa, invocând faptul că părţile vătămate au avut cunoştinţă de lipsa de disponibil din conturile societăţii, iar filele CEC au fost emise ca un mijloc de garanţie, nu ca mijloc de plată.

Întemeiat pe dispoziţiile art. 314 C. pen. referitoare la prezenţa obligatorie a inculpatului arestat la dezbateri, el fiind prezent doar la 4 termene de judecată, a solicitat trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanţă.

A reţinut că nu a fost administrată proba cu expertiza contabilă de specialitate, considerând că valoarea prejudiciului cauzat este esenţială în stabilirea vinovăţiei, fiind luată în considerare doar evaluarea făcută de organele de urmărire penală, probă nelegal administrată în conformitate cu art. 64 pct. 2 C. proc. pen.

Un alt motiv invocat a fost cel al nerespectării principiului continuităţii completului de judecată, precum şi faptul că pentru fapte similare săvârşite în alte localităţi din ţară are trei soluţii de neîncepere a urmăririi penale. Martorul D. a fost audiat în luna septembrie, termen la care el nu a fost prezent, iar martorului Dv. i-au fost propuse sume de bani de către părţile vătămate pentru a declara ce vor ei împotriva sa, aspect aflat de el dintr-o discuţie avută cu martorul.

În concluzie, a susţinut că în mod greşit a reţinut instanţa de fond vinovăţia sa, în sensul că a emis filele de CEC ulterior intrării în insolvenţă a societăţii, acest aspect fiind contrazis de mijloacele de probă existente la dosar, contracte comerciale în care s-a stipulat că filele CEC reprezintă mijloace de garanţie, declaraţii ale părţilor vătămate, ale martorilor, invocând şi o decizie pronunţată de o altă instanţă (545/A/2009 a Tribunalului Bucureşti.

Prin Decizia penală nr. 61/A din 3 mai 2012, Curtea de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori, a admis apelurile penale declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor şi inculpatul S.I. împotriva Sentinţei penale nr. 94 din 13 aprilie 2011 pronunţată de Tribunalul Bihor, pe care a desfiinţat-o în sensul că:

A descontopit pedeapsa de 12 ani închisoare aplicată inculpatului S.I. în pedepsele componente de 10 ani închisoare aplicată pentru infracţiunea prevăzută şi pedepsită de articolul 215 alin. (1), (4), (5) C. pen. (punctul 1 Rechizitoriu), 10 ani închisoare pentru infracţiunea prevăzută şi pedepsită de articolul 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. pen. cu aplicarea articolelor 41, 42 C. pen. (punctul 2 Rechizitoriu), 7 ani închisoare pentru infracţiunea prevăzută şi pedepsită de articolul 215 alin. (1), (2), (3) C. pen. (punctul 3 Rechizitoriu) şi a înlăturat sporul de 2 ani închisoare aplicat.

A reţinut în favoarea inculpatului S.I. circumstanţele atenuante prevăzute de art. 74 lit. a) C. pen. şi dispoziţiile art.76 C. pen.

A redus pedeapsa aplicată inculpatului S.I. pentru infracţiunea prevăzută şi pedepsită de art., 215 alin. (1), (4), (5) C. pen. (punctul 1 Rechizitoriu) de la 10 ani închisoare până la 7 ani închisoare, pe cea aplicată pentru infracţiunea prevăzută şi pedepsită de art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. pen. cu aplicarea art. 41, 42 C. pen. (punctul 2 Rechizitoriu), de la 10 ani închisoare până la 7 ani închisoare şi pe cea aplicată pentru infracţiunea prevăzută şi pedepsită de art. 215 alin. (1), (2), (3) C. pen. (punctul 3 Rechizitoriu) de la 7 ani închisoare până la 2 ani 8 luni închisoare.

În baza art. 33 - 34 C. pen., a contopit pedepsele aplicate în pedeapsa cea mai grea de 7 ani închisoare, fără a-i mai adăuga vreun spor, astfel că inculpatul S.I. urmează a executa o pedeapsă rezultantă de 7 ani închisoare cu aplicarea art. 71, 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen.

În baza art. 65 alin. (2) raportat la art. 64 lit. c) şi 66 C. pen. a interzis inculpatului dreptul de a ocupa o funcţie sau de a exercita o profesie ori de a desfăşura o activitate de natura aceleia de care s-a folosit inculpatul pentru săvârşirea infracţiunii.

A menţinut restul dispoziţiilor sentinţei apelate. Suma de 200 RON, onorariu pentru avocatul din oficiu a stabilit. a) fi avansată din fondul Ministerului Justiţiei.

Curtea a reţinut că aspectele privind reţinerea vinovăţiei inculpatului în săvârşirea infracţiunilor de înşelăciune în dauna celor trei părţi civile au fost abordate de către prima instanţă, în mod legal. În ceea ce priveşte partea civilă SC M.T. SRL, în mod corect a reţinut instanţa de fond că raporturile dintre inculpat şi partea civilă au fost de natură civilă şi nu îmbracă un caracter penal. Faptul că inculpatul nu şi-a respectat obligaţia asumată în convenţia dintre părţi nu poate reprezenta, în opinia instanţei, o faptă de natură penală, iar premisa parchetului cum că această tranzacţie s-a încheiat de către inculpat şi partea civilă în perioada interdicţiei bancare nu poate căpăta în sine un caracter penal. Aşa cum a reţinut şi instanţa de fond, instanţa de prim control judiciar a apreciat că promisiunea dată în această perioadă de interdicţie bancară partenerului de afaceri, privind plata cu CEC a mărfii, nu face ca fapta sa să fie de natură penală, atâta vreme cât CEC-ul nu a fost emis.

Pentru toate aceste considerente, a respins ca fiind lipsite de fundament criticile formulate de către parchet.

În schimb, a considerat fondate criticile parchetului privind obligaţiile pe care le avea instanţa de fond de a interzice inculpatului dreptul de a ocupa o funcţie sau de a exercita o profesie ori de a deţine o activitate de natura aceleia de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii. Această interdicţie derivă din faptul că inculpatul a săvârşit faptele reţinute în sarcina sa în calitate de administrator al SC H. SRL şi considerăm, alături de parchet, că se impunea în sarcina inculpatului aplicarea şi a acestei pedepse accesorii prevăzută de art. 64 lit. c) C. pen., interzicerea acestui drept fiind determinată de faptul că inculpatul s-a folosit de funcţia sa de administrator pentru a săvârşi faptele pentru care a fost trimis în judecată.

În ceea ce priveşte solicitările inculpatului de a fi achitat pentru toate faptele reţinute în sarcina, le-a apreciat ca nefondate.

Referitor la criticile inculpatului S.I. a constatat că, vinovăţia inculpatului pentru faptele reţinute în sarcina sa de către instanţa de fond rezultă în mod indubitabil din ansamblul probelor administrate în cauză şi, pe cale de consecinţă, a apreciat ca nefondate susţinerile făcute de acesta în apărare.

Instanţa de fond în cadrul cercetării judecătoreşti a expus pe larg, pentru fiecare punct din rechizitoriu, modalităţile în care inculpatul a săvârşit fapta reţinută în sarcina sa şi rezultatul acestor cercetări judecătoreşti poate fi concluzionat în a considera că inculpatul a săvârşit infracţiunea de înşelăciune prin folosirea CEC-urilor în perioada în care societatea pe care o administra, SC H. SRL Râmnicu Vâlcea, nu avea dreptul să le emită urmare a intrării acesteia în interdicţie bancară.

Toate aceste aspecte au fost întărite prin depoziţiile de martori audiaţi în cauză şi care au confirmat starea de fapt enunţată mai sus.

Aşa fiind, instanţa a considerat din acest punct de vedere nefondate criticile inculpatului şi le va respinge ca atare.

De asemenea, a apreciat ca nefondată şi critica inculpatului privind administrarea probei cu expertiză contabilă de specialitate, câtă vreme pentru fiecare învinuire care i s-a adus s-au luat în calcul, încă în faza de urmărire penală, valorile reale ale mărfurilor ridicate de la părţile civile, valori ce rezultă din facturi, etc. şi, pe cale de consecinţă, există un raport de cauzalitate temeinic şi legal între faptele reţinute în sarcina sa şi valoarea prejudiciilor cauzate, iar o expertiză contabilă nu ar fi avut o altă menire decât de a tergiversa în mod netemeinic soluţionarea cauzei.

Apărările inculpatului întemeiate pe practica instanţelor din ţară, nu au fost primite de către instanţa de apel, întrucât nu atitudinea părţilor vătămate pot influenţa conduita infracţională a unei părţi, ci rezultă din probele de la dosar că inculpatul cu premeditare a săvârşit faptele de înşelăciune reţinute, ştiind că nu are dreptul să emită filele CEC, că societatea pe care o administrează este în interdicţie bancară şi, pe cale de consecinţă şi această critică a fost respinsă ca nefondată.

Instanţa de prim control judiciar a apreciat ca fiind întemeiate criticile privind greşita individualizare judiciară a pedepselor, reţinând că inculpatul nu este cunoscut cu antecedente penale, că a avut o conduită bună în societate, împrejurări ce sunt favorabile inculpatului şi pot avea valenţele unor circumstanţe atenuante potrivit art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen.

Aplicând inculpatului o pedeapsă rezultantă de 7 ani închisoare cu privare de libertate, instanţa de prim control judiciar a apreciat că vor fi îndeplinite pe această cale şi exigenţele art. 52 C. pen., respectiv prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni şi formarea în ceea ce-l priveşte pe inculpat a unei atitudini corecte faţă de muncă, faţă de ordinea de drept şi faţă de regulile de convieţuire socială.

Împotriva deciziei au formulat recurs, în termen legal, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea şi inculpatul S.I., criticând-o sub aspectul nelegalităţii şi netemeiniciei, invocând, în drept, cazurile de casare prev. de art. 385⁹ pct. 12 (invocat în mod eronat pct. 18), 14, 16 şi 21 C. proc. pen.

Parchetul a criticat, în esenţă, întemeiat pe cazul de casare prev. de art. 385⁹ pct. 16 C. proc. pen., hotărârile celor două instanţe sub aspectul greşitei achitări a inculpatului pentru comiterea infracţiunii de înşelăciune în convenţii, prev. de art. 215 alin. (1) şi (3) C. pen. (parte civilă SC M.T. SRL Salonta), întrucât din probele administrate rezultă că la achiziţionarea cantităţii de 219.650 kg. grâu de la partea civilă, în perioada 14 - 19 decembrie 2005, acesta se afla în interdicţie bancară şi nu mai avea posibilitatea de a emite CEC-uri ori bilete la ordin pentru achitarea grâului cumpărat, aspect pe care nu l-a comunicat furnizorului.

În susţinerea aceleiaşi critici a arătat că acest mod de operare al inculpatului a fost similar cu celelalte trei cazuri, cu singura diferenţă că pentru marfa cumpărată de la această societate nu s-au emis file CEC sau bilete la ordin, apreciind că fapta inculpatului depăşeşte o simplă neînţelegere contractuală, este prevăzută de legea penală şi realizează elementele constitutive ale infracţiunii de înşelăciune în convenţii, incriminată de art. 215 alin. (1) şi (3) C. pen.

Circumscris cazului de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 14 C. proc. pen., a criticat decizia instanţei de apel sub aspectul greşitei reţineri în favoarea inculpatului a circumstanţei prev. de art. 74 lit. a) C. pen. - conduita anterioară bună a acestuia -, înlăturării sporului de un an, justificat în opinia parchetului de concursul de infracţiuni, în condiţiile în care inculpatul a mai fost condamnat pentru infracţiuni de fals şi evaziune fiscală, în concurs cu cele din prezenta cauză, prin patru hotărâri distincte de condamnare şi, prin urmare, comportarea anterioară bună, reţinută de instanţa de apel, nu se mai justifică. În acelaşi sens a invocat aspectele reţinute de către judecătorul sindic în hotărârea pronunţată cu privire la insolvenţa societăţii inculpatului - conduita culpabilă a inculpatului care a emis CEC-uri şi bilete la ordin fără acoperire -, dar şi faptul că inculpatul nu a depus diligente pentru acoperirea prejudiciului cauzat părţilor civile.

Inculpatul S.I. în susţinerea cazului de casare prev. art. 385⁹ pct. 21 C. proc. pen., a solicitat, în principal, trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de fond, întrucât nu a fost adus la termenul când putea solicita administrarea unor probe, deşi era arestat şi prezenţa sa era obligatorie, iar ulterior, în faţa instanţei de apel i-a fost respinsă proba privind efectuarea unui raport de expertize contabilă.

În subsidiar, întemeiat pe cazul de casare prev. art. 385⁹ pct. 12 C. proc. pen. (în mod eronat fiind susţinută această critică ca fiind circumscrisă art. 385⁹ pct. 18 C. proc. pen.), a solicitat achitarea sa pentru infracţiunile de înşelăciune întrucât intenţia sa nu a fost de a induce în eroare cele trei părţi vătămate, ci a lăsat filele CEC drept garanţie, fiind un mod de lucru cu cele trei societăţi comerciale, dealtfel inculpatul doar a semnat şi ştampilat filele CEC, restul menţiunilor fiind completate de reprezentanţii părţilor vătămate. Pe cale de consecinţă, a solicitat achitarea sa în temeiul dispoziţiilor art. 2 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen.

În al doilea subsidiar, în cadrul cazului de casare prev. de art. 385⁹ pct. 14 C. proc. pen., a solicitat reindividualizarea judiciară a pedepsei în sensul de a se da o mai mare eficienţă circumstanţelor atenuate judiciare favorabile inculpatului şi, pe cale de consecinţă, reducerea cuantumului pedepsei sub minimum special prevăzut de lege şi aplicarea dispoziţiilor art. 86¹ C. pen.

Verificând cauza atât sub aspectul motivelor de recurs invocate, care se circumscriu art. 385⁹ pct. 12, 14, 16 şi 21 C. proc. pen., cat şi din oficiu - potrivit art. 385⁹ alin. (3) C. proc. pen. -, Înalta Curte, apreciază hotărârile atacate ca nelegale şi netemeinice, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea ca fiind fondat iar recursul declarat de inculpatul S.I., ca nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse:

1. Critica parchetului, întemeiată pe cazul de casare prev. de art. 385⁹ pct. 16 C. proc. pen., privind greşita achitare a inculpatului pentru comiterea infracţiunii prev. de art. 215 alin. (1), (2) şi (3) C. pen. (parte civilă SC M.T. SRL Salonta), este întemeiată.

În cauză cele două instanţe au reţinut, în esenţă, că raporturile dintre partea civilă SC M.T. SRL Salonta şi inculpat, nu au un caracter penal, motivat de faptul că nerespectarea obligaţiei de plată asumate de către inculpat în convenţia dintre părţi, privind achiziţia unei cantităţi de grâu, cantitate ce a şi fost livrată de către furnizor, nu se circumscrie elementului material al laturii obiective a infracţiunii de înşelăciune - inducerea în eroare -, chiar dacă tranzacţia s-a încheiat în perioada în care societatea la care inculpatul era administrator se afla în interdicţie bancară. Prin urmare, s-a apreciat că promisiunea dată în perioada interdicţiei bancare partenerului de afaceri, privind plata cu file CEC a mărfii, nu conferă caracter penal faptei, câtă vreme fila CEC nu a fost emisă.

Din materialul probator administrat în cauză rezultă că inculpatul S.I., în calitate de administrator al SC H. SRL Râmnicu Vâlcea, în perioada 14 - 19 decembrie 2005 a încheiat un acord cu partea civilă SC M.T. SRL Salonta, partener mai vechi de afaceri, acord în baza căruia s-a născut un raport juridic în care una dintre părţi se obliga să vândă (SC M.T. SRL Salonta) iar alta să cumpere cantitatea de 219.650 kg grâu (SC H. SRL Râmnicu Vâlcea), plata urmând a se face prin emiterea unei file CEC de către beneficiarul mărfii după primirea mărfii. În acest sens, a fost trimisă prin fax comanda nr. 16 din 14 decembrie 2005 de către inculpatul S.I., partea civilă a onorat comanda prin expedierea mărfii însă plata nu mai fost efectuată de către beneficiar, care se afla în interdicţie bancară încă din data de 05 octombrie 2010. Toate aceste împrejurări ce conturează situaţia de fapt reţinută şi de către cele două instanţe nu au fost contestate de către inculpat, apărarea sa fiind întemeiată pe faptul că a adus la cunoştinţa părţii civile că se afla în interdicţie bancară şi nici nu a emis fila CEC întrucât ştia de situaţia sa financiară.

Contrar celor reţinute de către cele două instanţe, Înalta Curte constată că, în sensul dispoziţiilor art. 215 alin. (1) şi (3) C. pen., există infracţiunea de înşelăciune în convenţii atunci când inducerea în eroare a părţii vătămate se produce cu prilejul încheierii sau executării unui contract şi sub condiţia dovedirii faptului că fără această eroare cel amăgit nu ar fi încheiat ori nu ar fi executat contractul în condiţiile stipulate. Legiuitorul nu face nicio distincţie şi nici nu condiţionează în ceea ce priveşte incidenţa normei penale în funcţie de forma şi obiectul contractului ori caracterul acestuia, fiind suficientă asumarea de angajamente de ordin patrimonial de către subiectul pasiv şi prejudicierea materială a acestuia.

Elementul material al laturii obiective a infracţiunii de înşelăciune în convenţii constă în acţiunea de inducerea în eroare a persoanei faţă de care se exercită această acţiune, astfel încât fără aceasta cel amăgit să nu fi încheiat contractul. Or, în cauză, inculpatul profitând de relaţiile comerciale anterioare desfăşurate cu partea civilă SC M.T. SRL Salonta, deşi cunoştea faptul că se află în interdicţie bancară, a transmis comanda prin fax, în baza acordului încheiat între cele două societăţi (contract vânzare cumpărare), ce a dat naştere unui raport juridic cu obligaţii pentru ambele părţi contractuale, şi ulterior, nu şi-a mai îndeplinit obligaţia de a emite fila CEC convenită de părţi ca instrument de plată, deşi marfa a fost livrată în condiţiile stabilite (cantitatea de 219.650 kg grâu). împrejurarea încheierii contractului de vânzare cumpărare este confirmată şi de către martorul L.A.

Prin urmare, inculpatul a indus în eroare partea civilă atât cu ocazia încheierii contractului prin ascunderea situaţie sale financiare (interdicţia bancară instituită în perioada octombrie 2005 - ianuarie 2007 de BNR), aspect care dacă ar fi fost cunoscut de către reprezentanţii SC M.T. SRL Salonta nu ar fi încheiat tranzacţia cât şi cu ocazia derulării acestuia prin aceea că după primirea mărfii nu a mai emis fila CEC, modalitate de plată convenită de ambele părţi. Prin modul în care inculpatul S.I. a acţionat rezultă clar intenţia sa de a induce în eroare partea vătămată, el nu a urmărit decât să primească marfa, deşi cunoştea că nu dispune de mijloace financiare necesare achiziţionării acesteia, cauzând un prejudiciu părţii civile în sumă de 62.732,04 RON, fiind realizat şi scopul cerut de norma legală - obţinerea pentru sine a unui folos injust.

Faptul că inculpatul nu a emis fila CEC pentru plata mărfii nu are relevanţă juridică sub aspectul existenţei infracţiunii de înşelăciune în convenţii, unde elementul material al laturii obiective poate fi realizat prin orice mijloc de amăgire sau menţinere în stare de eroare.

Susţinerile recurentului inculpat că partea civilă a cunoscut faptul că se află în interdicţie bancară de la o persoană care ar fi intermediat vânzarea-cumpărarea nu pot fi primite de către instanţa de recurs întrucât nu este susţinută de materialul probator administrat în cauză. Mai mult, dacă ar fi cunoscut această împrejurare partea vătămată nu ar fi acceptat ca instrument de plată fila CEC sau bilet la ordin.

Pentru toate aceste considerente, Înalta Curte reţine că activităţile inculpatului S.I. de a induce în eroare partea vătămată SC M.T. SRL Salonta cu privire la situaţia sa financiară, de a-i ascunde faptul că se află în interdicţie bancară, cu ocazia încheierii contractului de vânzare cumpărare şi de a nu emită file CEC pentru plata mărfii, cauzând părţii civile un prejudiciu în sumă de 62.732,04 RON, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de înşelăciune în convenţii, prevăzută de art. 215 alin. (1), (2) şi (3) C. pen.

În cauză, nu se poate aprecia că suntem în prezenţa nerespectării unei obligaţii contractuale în condiţiile în care prin activităţile sale inculpatul a indus în eroare parte vătămată încă de la data încheierii contractului de vânzare cumpărare, buna-credinţă - principiu ce guvernează raportul juridic născut între părţi - fiind înlocuită de acţiunile de inducere în eroare asupra situaţiei sale financiare, cunoscând că se află în imposibilitate de plată, tocmai în scopul obţinerii unui folos injust pentru sine, împrejurări ce atrag incidenţa normei penale. Dificultăţile de natură financiară ale societăţii - lipsa mijloacelor financiare -, nu l-au împiedicat pe inculpat să stăruie în procurarea de bunuri, deşi cunoştea că nu are disponibil bănesc pentru cumpărarea altor mărfuri, achiziţionarea acestora realizându-se tocmai în scopul înşelării părţii vătămate, care nu au cunoscut situaţia sa financiară la acel moment, chiar dacă anterior a mai desfăşurat activităţi comerciale cu societatea administrată de inculpat.

Vinovăţia inculpatului în comiterea faptei este dovedită de plângerea şi declaraţiile reprezentantului părţii civile, M.I., declaraţia martorului L.A., comanda privind livrarea mărfii întocmită de către inculpat şi trimisă prin fax, centralizatorul şi avizele de însoţire a mărfii livrate beneficiarului conform clauzelor contractuale.

Reţinând vinovăţia inculpatului în comiterea infracţiunii de înşelăciune în convenţii în dauna părţii civile SC M.T. SRL Salonta, instanţa de recurs va dispune condamnarea acestuia la o pedeapsă cu executarea în regim privativ de libertate. La stabilirea cuantumului pedepsei şi a modalităţii de executare va avea în vedere criteriile generale de individualizare judiciară a sancţiunii penale.

Astfel, raportat la natura şi gravitatea faptei (înşelăciune în convenţii), modalităţile în care aceasta este săvârşită (prin inducerea în eroare a părţii vătămate asupra situaţiei financiare a societăţii care se află în interdicţie bancară datorită altor incidente de plată şi neplata preţului în termen de 15 zile de la data livrării mărfii), valoarea semnificativă a prejudiciului, gradul de pericol social al infracţiunii, ce aduce atingere patrimoniului părţii vătămate, raporturile comerciale ce se derulează între societăţi, raporturi caracterizate de încredere şi celeritate, precum şi în raport de persoana inculpatului, conduita bună înainte de săvârşirea infracţiunii relevate de datele dosarului, lipsa antecedentelor penale, comportamentul acestuia pe parcursul procesului penal, impun şi în opinia instanţei de recurs, reţinerea în favoare sa a circumstanţei judiciare atenuante prev. de art. 74 lit. a) raportat la art. 76 alin. (1) lit. c) C. pen., cu efecte asupra reducerii cuantumului pedepsei sub limita specială prevăzută de lege.

Prin urmare, Înalta Curte apreciază că aplicarea unei pedepse în cuantum de 2 ani şi 8 luni închisoare, cu executare în regim privativ de libertate, corespunde pericolului social al faptei, agravat de atingerea adusă normelor privind inducerea în eroare a partenerilor comerciali la încheierea şi derularea contractelor, împrejurările în care a fost comisă fapta, perioada de timp în care s-a desfăşurat activitatea infracţională şi valoarea prejudiciului cauzat.

În acest sens, în temeiul dispoziţiilor art. 385¹⁵ pct. 2 lit. d) C. proc. pen. va admite recursul Parchetului sub acest aspect, va desfiinţa, în parte, cele două hotărâri şi va descontopi pedeapsa rezultantă aplicată inculpatului în pedepsele componente, pe care le va repune în individualitatea lor, respectiv, 7 ani închisoare şi 5 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) C. pen., aplicată pentru infracţiunea prevăzută şi pedepsită de art. 215 alin. (1), (4) şi (5) C. pen. (punctul 1 din rechizitoriu); 7 ani închisoare şi 5 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) C. pen., aplicată pentru infracţiunea prevăzută şi pedepsită de art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (punctul 2 din rechizitoriu) şi 2 ani şi 8 luni închisoare aplicată pentru infracţiunea prevăzută şi pedepsită de art. 215 alin. (1), (2) şi (3) C. pen. (punctul 3 din rechizitoriu).

Va dispune condamnarea inculpatului la pedeapsa de 2 ani şi 8 luni pentru infracţiunea prevăzută şi pedepsită de art. 215 alin. (1), (2) şi (3) C. pen. (punctul 4 din rechizitoriu).

Având în vedere că cele patru infracţiuni reţinute în sarcina inculpatului sunt concurente (pentru că nu a intervenit o hotărâre definitivă de condamnare pentru vreuna dintre ele, înainte de a fi judecat pentru celelalte), în baza art. 33 lit. a), 34 lit. b) şi art. 35 C. pen. va contopi pedepsele aplicate, urmând ca inculpatul S.I. să execute pedeapsa principală şi complementară cea mai grea de 7 ani închisoare şi interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) şi c) C. pen., pe o perioadă de 5 ani după executarea pedepsei principale.

Fiind dovedită vinovăţia inculpatului S.I. pentru fapte cauzatoare de prejudiciu şi având în vedere că partea vătămată SC M.T. SRL Salonta s-a constituit parte civilă în procesul penal, în condiţiile art. 15 C. proc. pen., cu suma de 62.732 RON, prejudiciu dovedit a fi cauzat prin neplata mărfii livrate conform facturilor fiscale aflate la dosarul cauzei, în baza art. 346 C. proc. pen. raportat la art. 14 alin. (3) lit. b) şi art. 998 - 999 C. civ., inculpatul urmează a fi obligat să plătească părţii civile suma de 62.732 RON cu titlu de despăgubiri civile.

Vor fi menţinute celelalte dispoziţii ale hotărârilor atacate. Critica parchetului circumscrisă cazului de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 14 C. proc. pen., este neîntemeiată.

În conformitate cu prevederile art. 72 din C. pen., la stabilirea şi aplicarea pedepselor se ţine seama de dispoziţiile părţii generale a Codului penal, de limitele de pedeapsă stabilite în partea specială a Codului penal, de gradul de pericol social al faptei săvârşite, de persoana infractorului şi de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.

Examinând modalitatea de individualizare judiciară a pedepsei aplicate - sub aspectul cuantumului şi a modalităţii de executare - Înalta Curte constată că, în cauză, cele două instanţe au respectat tehnica de individualizare din perspectiva finalităţii preventive a sancţiunii penale indicată de legiuitor în art. 52 C. pen., apreciind în mod corespunzător pericolul social al faptelor, împrejurarea şi modalitatea de săvârşire a acestora, reţinând în favoarea inculpatului conduita bună anterior comiterii faptelor stabilită în raport lipsa antecedentelor penale la momentul comiterii faptei, cu efecte juridice asupra reducerii cuantumului pedepsei sub limita minimă specială prevăzută de lege pentru infracţiunile comise.

Astfel, conduita inculpatului S.I. înainte de comiterea faptelor (fără antecedente penale la acel moment, avea o viaţă de familie, fiind o persoană integrată în societate, obţinea venituri din activităţi comerciale cu scopul de a-şi asigura condiţii materiale necesare traiului astfel cum rezultă şi din actele în circumstanţiere), atitudinea acestuia din cursul procesului penal, deşi nu a recunoscut comiterea faptei s-a prezentat în faţa instanţei, chiar dacă nu a depus diligentele necesare recuperării parţiale a prejudiciul cauzat părţilor civile, sunt elemente care justifică şi în opinia instanţei de recurs reţinerea circumstanţelor atenuante prev. de art. 74 lit. a) C. pen. Faptul că societatea administrată de către inculpat a intrat în insolvenţă este tocmai rezultatul acţiunilor inculpatului de a induce în eroare părţile vătămate prin emiterea de file CEC fără acoperire, or, sub acest aspect s-a reţinut vinovăţia sa şi s-a dispus tragerea la răspundere penală, prin urmare, această împrejurare nu poate justifica înlăturarea unei circumstanţe atenuante reţinută în favoarea inculpatului.

Referitor la sporul de pedeapsă de 1 an înlăturat de către instanţa de apel, Înalta Curte reţine că necesitatea aplicării unui spor şi consistenţa acestuia trebuie să fie determinat de sporul de gravitate şi periculozitate socială concretă rezultat strict din concursul de infracţiuni. Or, raportat la natura şi gravitatea faptelor, circumstanţele personale ale inculpatului, pedepsele aplicate inculpatului pentru fiecare dintre infracţiunile concurente reţinute în sarcina sa, nu justifică aplicarea unui spor indiferent de cuantum. Pedeapsa rezultantă aplicată inculpatului atât prin cuantum cât şi pin modalitatea de executare este corespunzătoare scopului preventiv educativ al sancţiunii penale astfel cum este reglementat de dispoziţiile art. 52 C. pen.

2. Examinând decizia recurată, prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 21 C. proc. pen., analiză prioritară faţă de celelalte motive de recurs formulate de inculpat, Înalta Curte constată că hotărârea este supusă casării atunci când judecata în prima instanţă sau în apel a avut loc fără citarea legală a unei părţi ori care, deşi a fost legal citată, a fost în imposibilitate de a se prezenta şi de a înştiinţa despre această imposibilitate.

Potrivit dispoziţiilor art. 291 alin. (1) C. proc. pen. judecata poate avea loc numai dacă părţile sunt legal citate şi procedura îndeplinită, iar conform alin. 8 al aceluiaşi articol deţinuţii sunt citaţi la fiecare termen. Participarea părţilor la judecata în prima instanţă sau în apel reprezintă un drept procesual derivat din dreptul la apărare şi este garantată, între altele, de principiul contradictorialităţii şedinţei de judecată. Ca atare, nerespectarea dispoziţiilor legale privind asigurarea prezenţei părţilor la judecată atrage incidenţa sancţiunii nulităţii relative, care are o singură limitare, în sensul că operează exclusiv în interesul părţii în raport cu care judecata s-a desfăşurat cu încălcarea dispoziţiilor art. 291 alin. (1) şi (8) C. proc. pen.

În cauză, recurentul a invocat faptul că deşi era arestat nu a fost citat la judecata în fond, fiind administrat probatoriu în lipsa sa. Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului rezultă că inculpatul S.I. a fost prezent la judecata cauzei pe fond până la termenul din 14 septembrie 2007, fiind audiat de instanţă la data de 20 aprilie 2007. La termenul de judecată din data de 17 aprilie 2008 s-au formulat concluzii de către părţi pe fondul cauzei, dosarul fiind repus pe rol la data de 08 mai 2008, urmare verificărilor efectuate de către instanţă care au stabilit că inculpatul S. se află în Arestul la IPJ Vâlcea din data de 31 ianuarie 2008.

După repunerea cauzei pe rol (termenul fixat pentru judecată fiind la data de 12 iunie 2008), procedura de citare a inculpatului s-a realizat cu respectarea prevederilor art. 291 alin. (8) C. proc. pen., fiind readministrat probatoriul (reaudierea inculpatului, a martorilor, reprezentanţilor părţilor civile) în condiţii de contradictorialitate, în prezenţa inculpatului, aflat în stare de arest. La termenul de judecată din 03 iunie 2010 instanţa a respins motivat, cererea inculpatului de efectuare a expertizei contabile, apreciind-o ca nefiind utilă cauzei, în raport de obiectivele formulate ce vizau activitatea societăţii administrate de inculpat, în condiţiile în care în sarcina acestuia s-au reţinut infracţiunile de înşelăciune prin emiterea de file CEC fără acoperire şi înşelăciune în convenţii precum şi de faptul că valoarea mărfurilor obţinute de inculpat de la părţile vătămate rezultă din facturile fiscale emise de acestea şi, prin urmare, printr-o simplă însumare a acestor sume se poate calcula valoarea prejudiciului.

Prin urmare, nu se poate aprecia că au fost nerespectate prevederile art. 291 alin. (8) C. proc. pen. şi i-a fost încălcat dreptul la apărare, inculpatul fiind citat şi prezent la fiecare termen de judecată după repunerea cauzei pe rol, iar discutarea cererilor de probatorii s-a făcut cu respectarea principiului contradictorialităţii, astfel că sentinţa nu este supusă cazului de casare prev. de art. 385⁹ pct. 21 C. proc. pen.

Nici critica recurentului inculpat întemeiată pe cazul de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 12 C. proc. pen. (în mod eronat fiind indicat cazul de casare prev. de art. 385⁹ pct. 18 C. proc. pen.), nu este întemeiată.

Astfel, se constată că în cauză s-a făcut o analiză judicioasă a probelor şi o interpretare corespunzătoare a acestora de către instanţa de fond şi de apel, reţinându-se, în mod corect, situaţia de fapt în concordanţă cu dispoziţiile art. 6 şi art. 62 C. proc. pen., vinovăţia inculpatului şi încadrarea juridică a faptelor respectiv, înşelăciune cu file CEC, cu consecinţe deosebit de grave, aflate în concurs şi în formă continuată (în cazul părţii civile SC A.T.L. SRL Nojorid), prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3), (4) şi (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

Susţinerile inculpatului, că reprezentanţii părţilor civile ar fi cunoscut împrejurarea că societatea administrată de inculpat nu are disponibil în cont iar filele CEC erau lăsate de acesta drept garanţie, nu sunt reale.

Din ansamblul probator administrat în cauză rezultă fără putinţă de tăgadă, astfel cum au reţinut şi cele două instanţe, că inculpatul S.I., în calitate de administrator al SC H. SRL Râmnicu Vâlcea a emis, ştampilat şi semnat filele CEC, pentru achitarea mărfurilor achiziţionate de la SC A. SRL Mădăraş, SC A.T.L. SRL Nojorid şi SC T. SRL Inand, file CEC refuzate la plată din lipsă disponibil în cont şi interdicţiei bancare impuse societăţii pentru perioada 2005 - 2007 de BNR, aspecte cunoscute de către inculpat şi care nu au fost aduse la cunoştinţa părţilor civile.

Inculpatul nu a negat faptul că desfăşurat activităţi comerciale cu cele trei societăţi comerciale menţionate, în modalitatea reţinută de cele două instanţelor, însă a susţinut că a emis filele CEC drept garanţie, fiind un mod de lucru cu cei trei parteneri comerciali, agreat şi de către aceştia.

Contrar celor invocate de recurent, reprezentanţii S.V., B.C., D.M., T.A., M.N., T.A. şi D.G. au arătat că au derulat activităţi comerciale cu societatea administrată de inculpat, au primit ca instrumente de plată file CEC însă nu au cunoscut imposibilitatea de plată a inculpatului, dimpotrivă, inculpatul, pentru a face dovada credibilităţii şi seriozităţii firmei sale, le-a dat asigurări cu privire la solvabilitatea societăţii şi a achiziţionat la începutul relaţiilor comerciale cu aceştia cantităţi de marfă mai mici, pentru care a plătit, inducând astfel în eroare partenerii comerciali şi câştigându-le încrederea.

Totodată, apărările inculpatului nu pot fi primite în condiţiile în care din probatoriile administrate rezultă că, la data emiterii filelor CEC, ca instrument de plată pentru mărfurile achiziţionate de la SC A.T.L. SRL Nojorid şi SC T. SRL Inand, societatea se afla în interdicţie bancară potrivit adresei BNR nr. 11/4/511 din 08 februarie 2006, aspect cunoscut şi de către inculpat cărui i s-au transmis somaţii de către BNR pentru depunere de disponibil în cont, acesta fiind în evidenţele Centralei Incidentelor de Plăţi pentru alte 16 incidente de plată.

Împrejurarea că reprezentantul SC T. SRL Inand a acceptat stabilirea unei noi date ca termen pentru efectuarea plăţii nu poate fi apreciată ca o cunoaştere a situaţiei financiare a inculpatului sau că se afla în interdicţie bancară, întrucât în aceste condiţii orice comerciant ar fi avut reprezentarea imposibilităţii de plată a inculpatului şi ar fi acţionat în consecinţă. Mai mult, inculpatul acceptând prelungirea termenului de plată chiar în condiţiile în care ştia că se află în interdicţie bancară a creat convingerea părţii civile că lipsa disponibilului în cont este o situaţie temporară şi nu a adus la cunoştinţa acesteia că se află în interdicţie bancară şi nici nu depus diligente necesare retragerii filelor CEC emise.

În ceea ce priveşte fila CEC pentru suma de 296.710,25 RON, emisă de inculpat la data de 03 octombrie 2005 când nu se afla interdicţie bancară, se constată că acesta deşi cunoştea situaţia financiară a societăţii pe care o administra (lipsă total disponibil), a achiziţionat în continuare mărfuri de la SC A.E. SRL Mădăraş, lăsarea filei CEC în aceste condiţii nu putea constitui o garanţie de plată ci un mijloc de inducere în eroare a părţii civile asupra bonităţii şi existenţei disponibilului bănesc.

Faptul că inculpatul se afla în blocaj financiar nu poate fi apreciat ca o cauză care înlătură răspunderea sa penală, în condiţiile în care, deşi cunoştea situaţia financiară în care se afla societatea pe care o administra, astfel cum a şi declarat în faţa instanţei, a continuat să emită file CEC fără acoperire, împrejurare care dovedeşte fără echivoc intenţia inculpatului de a înşela părţile civile în derularea contractelor privind achiziţionarea mărfurilor.

Raportat la mijloacele de probă analizate şi prin prisma apărărilor formulate de inculpat şi argumentarea soluţiei de condamnare pronunţată de către cele două instanţe cu privire la aceste trei infracţiuni, Înalta Curte apreciază că în cauză s-a dovedit fără putinţă de tăgadă contribuţia inculpatului din punct de vedere subiectiv la comiterea infracţiunilor de înşelăciune cu file CEC, aflate în concurs şi în formă continuată (pct. 2 rechizitoriu), astfel cum s-a reţinut în actul de sesizare şi, pe cale de consecinţă, nu se poate dispune achitarea sa în temeiul dispoziţiilor art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen.

Şi în ceea ce priveşte criticile recurentului inculpat întemeiate pe cazul de casare prev. de art. 385⁹ pct. 14 C. proc. pen., Înalta Curte le apreciază ca neîntemeiate.

În conformitate cu prevederile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), care stabilesc criteriile generale de individualizare, la stabilirea şi aplicarea pedepselor se ţine seama de dispoziţiile părţii generale a Codului penal, de limitele de pedeapsă stabilite în partea specială a Codului penal, de gradul de pericol social al faptei săvârşite, de persoana infractorului şi de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.

Examinând modalitatea de individualizare judiciară a pedepsei aplicate - sub aspectul cuantumului şi a modalităţii de executare - Înalta Curte constată că, în cauză, instanţa de apel a respectat tehnica de individualizare din perspectiva finalităţii preventive a sancţiunii penale indicată de legiuitor în art. 52 C. pen., apreciind în mod corespunzător pericolul social al faptelor, împrejurările şi modalitatea de săvârşire a acestora, acordând eficienţa cuvenită circumstanţelor personale ale inculpatului prin reţinerea dispoziţiilor art. 74 lit. a) C. pen., cu efecte juridice asupra reducerii cuantumului pedepsei până la limita minimă specială prevăzută de lege pentru infracţiunea comisă, stabilită în condiţiile art. 76 C. pen.

Aplicarea unei pedepse rezultante de 7 ani închisoare corespunde şi în opinia Înaltei Curţi, pericolului social al faptelor, agravat de atingerea adusă normelor privind emiterea unor file CEC, ca instrument de plată, fără acoperire şi în perioada cât se afla în interdicţie bancară, împrejurările în care au fost comise faptele (folosindu-se în mod fraudulos de calitatea de administrator a unei societăţi comerciale), perioada de timp în care s-a desfăşurat activitatea infracţională şi valoarea prejudiciului cauzat.

Înalta Curte apreciază că solicitarea inculpatului de a se aplica dispoziţiile art. 86¹ C. pen. nu poate fi primită având în vedere că în cazul concursului de infracţiuni, cuantumul pedepsei rezultante nu poate depăşi 3 ani. Chiar în condiţiile reţinerii circumstanţelor atenuante, cuantumul pedepsei poate fi redus cel mult până la o treime de minimum special prevăzut de lege, potrivit dispoziţiilor art. 76 alin. (2) C. pen., iar în cauză inculpatul fiind condamnat şi pentru infracţiunea de înşelăciune cu file CEC, cu consecinţe deosebit de grave, pedeapsa nu putea fi redusă sub limita de 3 ani şi 4 luni.

În consecinţă, va respinge recursul inculpatului şi sub acest aspect.

Pentru toate aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 385¹⁵ pct. 2 lit. d) C. proc. pen., va admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea împotriva Deciziei penale nr. 61/A din 3 mai 2012 a Curţii de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori, va casa, în parte, decizia penală atacată şi, în parte, Sentinţa penală nr. 94/P din 13 aprilie 2011 a Tribunalului Bihor, numai în ceea ce priveşte greşita achitare a inculpatului S.I. pentru infracţiunea prevăzută la punctul 4 din rechizitoriu şi greşita soluţionare a laturii civile în sensul celor menţionate în considerentele deciziei, şi, în temeiul dispoziţiilor art. 385¹⁵ pct. l lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul S.I. împotriva aceleiaşi decizii.

Având în vedere că recurentul inculpat este cel care se află în culpă procesuală, Înalta Curte, în baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., îl va obliga pe acesta la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea împotriva Deciziei penale nr. 61/A din 3 mai 2012 a Curţii de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

Casează, în parte, decizia penală atacată şi, în parte, Sentinţa penală nr. 94/P din 13 aprilie 2011 a Tribunalului Bihor, numai în ceea ce priveşte greşita achitare a inculpatului S.I. pentru infracţiunea prevăzută la punctul 4 din rechizitoriu şi greşita soluţionare a laturii civile şi, în rejudecare:

Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 7 ani închisoare şi 5 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) C. pen., aplicată inculpatului, în pedepsele componente, pe care le repune în individualitatea lor, respectiv:

- pedeapsa de 7 ani închisoare şi 5 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) C. pen., aplicată pentru infracţiunea prevăzută şi pedepsită de art. 215 alin. (1), (4) şi (5) C. pen. (punctul 1 din rechizitoriu);

- pedeapsa de 2 ani şi 8 luni închisoare aplicată pentru infracţiunea prevăzută şi pedepsită de art. 215 alin. (1), (2) şi (3) C. pen. (punctul 3 din rechizitoriu);

În baza art. 215 alin. (1) şi (3) C. pen. cu aplicarea art. 74 lit. a) şi art. 76 lit. c) C. pen., condamnă pe inculpatul S.I. la pedeapsa de 2 ani şi 8 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune (punctul 4 rechizitoriu).

În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) şi art. 35 alin. (1) C. pen. contopeşte pedeapsa 2 ani şi 8 luni închisoare aplicată inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune (punctul 4 rechizitoriu) cu pedepsele de 7 ani închisoare, 7 ani închisoare şi 2 ani şi 8 luni închisoare, urmând ca acesta să execute pedeapsa cea mai grea, de 7 ani închisoare şi 5 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a lit. b) şi c) C. pen.

În baza art. 346 raportat la art. 14 C. proc. pen. şi art. 998 - 999 C. civ., obligă pe inculpatul S.I. la plata sumei de 62.732 RON cu titlu de despăgubiri civile către partea civilă SC M.T. SRL Salonta.

Menţine celelalte dispoziţii ale hotărârilor.

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul S.I. împotriva aceleiaşi decizii.

Obligă recurentul intimat inculpat la plata sumei de 400 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 29 martie 2013.

#Inselaciune. Jurisprudenta

← ICCJ. Decizia nr. 1079/2013. Penal. Plângere împotriva...		ICCJ. Decizia nr. 1093/2013. Penal →

ICCJ. Decizia nr. 1091/2013. Penal. înşelăciunea (art. 215 C.p.). Recurs

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 1091/2013. Penal. înşelăciunea (art. 215 C.p.). Recurs