ICCJ. Decizia nr. 11/2013. Penal. Strămutare (art. 55 şi următoarele C.p.p.). Fond
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Sentinţa nr. 11/2013
Dosar nr. 7397/1/2012
Şedinţa publică din 7 ianuarie 2013
Asupra cererii de strămutare de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanţe la data de 20 noiembrie 2012, petiţionara SC E.E.P. SRL a solicitat strămutarea judecării cauzei ce formează obiectul Dosarului nr. 4336/98/2012 al Tribunalului Ialomiţa, susţinând că procurorul T.D. s-a antepronunţat în cauză, exprimându-şi părerea în cadrul unei cercetări anterioare. în continuare, a arătat că există împrejurări din care rezultă că este interesat sub orice formă, el, soţul sau vreo rudă apropiată şi că incompatibilitatea procurorului şi a grefierului se iveşte atunci când procurorul care participă la judecată sau grefierul de şedinţă ar fi soţ sau rude apropiate între ei sau cu vreunul dintre judecătorii care fac parte din completul de judecată. A susţinut că, în cauză, interesul prim-procurorului Parchetului de pe lângă Tribunalul Ialomiţa pentru soluţionarea favorabilă a cauzei pentru făptuitor este vădit din perspectiva afirmaţiilor D.N.A., în sentinţa penală nr. 476 din 24 noiembrie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti arătându-se că societatea făptuitorului este indicată ca şi sursă de venit al familiei în declaraţiile de avere ale prim-procurorului din 2008-2011.
A mai arătat că opinia mai înainte formată a procurorului de caz, astfel cum este invocată vădit în rezoluţia nr. 315/P/2011 - neînceperea urmăririi penale, este bazată pe soluţionarea neconformă, în condiţii de vădită afectare a integrităţii, obiectivitătii şi imparţialităţii existente şi într-o investigaţie anterioară datei insolvenţei declarate prin rezoluţia din Dosarul nr. 603/P/2010.
Petiţionara a mai susţinut că preşedintele secţiei penale a Tribunalului Ialomiţa a informat-o prin adresele din 11 iulie 2011 şi, ulterior, prin cea din 18 iulie 2011, că la 11 iulie 2011 a transmis Parchetului de pe lângă Tribunalul Ialomiţa sesizarea de bancrută frauduloasă în vederea cercetării.
S-a susţinut că nu trebuie ca Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să creeze condiţia ca pe fondul încălcării evidente a legii printr-o greşită, dar intenţionată administrare a justiţiei, să se dea ocazia făptuitorului să-şi creeze avantaje judiciare de a scăpa de răspunderea faptelor sale, inclusiv prin apel la CEDO. în continuare, s-a arătat că făptuitorul este ajutat şi consiliat neconform şi nelegal prin intervenţia directă ori, după caz, discretă a prim-procurorului Parchetului de pe lângă Tribunalul Ialomiţa, despre care însăşi Curtea de Apel Bucureşti a reţinut susţinerea D.N.A. că există „relaţie de rudenie între prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Ialomiţa şi numitul T.M." (sentinţa penală nr. 476 din 24 noiembrie 2011). De asemenea, s-a susţinut că fapta de imixtiune nelegitimă a preşedintelui Secţiei Penale a Tribunalului Ialomiţa, fără a avea nicio competenţă ori un act de investire în cauza de insolvenţă, dar mai ales faptul că judecătorul sindic de la acel moment (T.I.) nu s-a pronunţat în şedinţă publică asupra niciunei sesizări a Parchetului privind cazul de bancrută frauduloasă sesizat de petiţionară, dovedesc conduita judiciară nelegală locală.
În continuare, s-a arătat că mai grav este aspectul ce a fost semnalat şi experţilor MCV-RO, respectiv faptul că instituţiile de vârf ale Ministerului Public au facilitat „domicilierea corupţiei", atât Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, cât şi Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie refuzând a dispune preluarea de către o altă unitate de parchet a cercetărilor în cauză şi au lăsat cercetarea penală chiar sub controlul direct al prim-procurorului contestat şi recuzat de petiţionară, care a refuzat să se abţină. în condiţiile arătate, soluţia atinsă de flagelul corupţiei şi integrităţii afectate, nu a fost decât una previzibilă şi preconizată de petiţionară, respectiv neînceperea urmăririi penale. Urmare a acestui fapt, coroborat şi cu aspectul unui litigiu direct pe rolul instanţelor de contencios (la Curtea de Apel Bucureşti şi la Tribunalul Bucureşti) atât cu Tribunalul Ialomiţa prin preşedinte, dar şi cu persoana judecătorului M.T. care a dispus fără drept legal în cauza de insolvenţă prin imixtiune în atribuţiile în sarcina strictă a judecătorului sindic, s-a apreciat de către petiţionară că se impune o dată în plus admiterea strămutării cauzei penale, întrucât, în opinia sa, judecarea pricinii la Tribunalul Ialomiţa ar fi expusă unui tratament răzbunător al conducerii tribunalului şi a secţiei penale, ori al unei judecăţi în care nici cel puţin prezumţia rezonabilă de obiectivitate şi imparţialitate nu poate exista.
S-a mai arătat că, prin modificările Legii nr. 202/2010, s-a exclus o cale de atac ulterioară la pronunţarea judecătorului în condiţiile prevăzute de art. 2781 C. proc. pen., astfel că o diligentă judiciară a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie exercitată prin instituţia strămutării se impune cu atât mai mult, pentru a nu deveni doar o instituţie iluzorie. S-a susţinut că judecata printr-un singur grad de jurisdicţie este o opţiune extrem de sensibilă a Statului Român, astfel că este de datoria instituţiilor de justiţie să asigure un mediu perfect izolat de influenţe coruptive şi condiţiile unei judecăţi dincolo de orice dubii de obiectivitate ori imparţialitate.
Petiţionara a arătat, de asemenea, că instituţia strămutării este unica instituţie protectivă ce îi mai poate asigura o judecată imparţială, obiectivă şi în condiţii de integritate, ferită de actele de răzbunare bazate pe influenţa financiară a unui făptuitor ce câştigă personal un venit declarat mare, specificat, din cedarea folosinţei bunurilor. S-a susţinut că acest potenţial financiar în condiţiile existente la Slobozia îi asigură suficiente mijloace de a influenţa deciziile justiţiei locale, mai ales în considerarea relaţiilor de rudenie, afirmate chiar de D.N.A.. Prin urmare, petiţionara a susţinut că temerile sale sunt total raţionale şi întemeiate, mai că făptuitorul T. proferează ameninţări cu reclamaţii penale, cum de altfel a mai făcut anterior în Dosarul nr. 344/P/2010, tot la Parchetul de pe lângă Tribunalul Ialomiţa, doar în scop de a o intimida prin folosirea sistemului său de relaţii locale, dar şi pentru a bloca procesul comercial la instanţe.
Verificând actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte constată că pe rolul Tribunalului Ialomiţa a fost înregistrat Dosarul nr. 4336/98/2012, având ca obiect plângerea formulată de petiţionara SC E.E.P. SRL împotriva rezoluţiilor nr. 315/P/2011 din 10 august 2012 şi nr. 271/II/2/2012 din 9 octombrie 2012 ale Parchetului de pe lângă Tribunalul Ialomiţa, precum şi împotriva referatului de neîncepere a urmării penale nr. 108415 din 6 august 2012 al Inspectoratului de Poliţie Ialomiţa -Serviciul de Investigare a Fraudelor.
În informaţiile solicitate potrivit art. 57 C. proc. pen. şi comunicate de către Curtea de Apel Bucureşti, se prezintă etapele pe care le-a parcurs dosarul a cărui strămutare s-a solicitat, precizându-se, totodată, că motivele invocate de petiţionară în susţinerea cererii de strămutare se circumscriu, în termeni generali, cazurilor prevăzute de art. 55 C. proc. pen., însă nu sunt de natură a conduce la aprecierea potrivit căreia petiţionara nu ar beneficia de o judecată imparţială şi obiectivă a cauzei pe rolul Tribunalului Ialomiţa.
De asemenea, din analiza actelor şi lucrărilor dosarului a cărui strămutare se solicită, în raport de motivele invocate, se apreciază că nu se pot reţine elemente de natură să conducă la existenţa vreunei urme de îndoială asupra imparţialităţii şi obiectivitătii judecătorilor învestiţi cu soluţionarea cauzei sau la concluzia că această instanţă nu ar oferi garanţii pentru desfăşurarea unui proces echitabil, astfel că nu există motive legale şi temeinice care să justifice admiterea cererii de strămutare.
În final, s-a lăsat la aprecierea Înaltei Curţi cu privire la legalitatea şi oportunitatea cererii de strămutare.
Potrivit art. 55 alin. (1) C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie strămută judecarea unei cauze de la o instanţă competentă la o altă instanţă egală în grad, în cazul în care imparţialitatea judecătorilor ar putea fi ştirbită datorită împrejurărilor cauzei, duşmăniilor locale sau calităţii părţilor, când există pericolul de tulburare a ordinii ori când una dintre părţi are o rudă sau afin până la gradul patru inclusiv printre judecători sau procurori, asistenţii judiciari sau grefierii instanţei.
În cauză, nici una dintre cerinţele art. 55 alin. (1) nu sunt întrunite. în cazul unei cereri de strămutare, imparţialitatea instanţei trebuie analizată nu numai din perspectiva convingerii personale a judecătorului că este imparţial, dar şi din perspectiva celui interesat. La acest control, instanţa investită cu cererea de strămutare trebuie să analizeze dacă, independent de conduita judecătorului, unele împrejurări sau fapte ce se pot verifica pot pune în discuţie imparţialitatea judecătorului interesat.
Curtea Europeană a hotărât că, în privinţa imparţialităţii obiective a judecătorului, aparenţele au un rol decisiv, limitele lor fiind stabilite de jurisprudenţa instanţei europene, în raport de împrejurările concrete ale cauzelor.
În speţă, Înalta Curte constată că motivele invocate de petiţionară nu se regăsesc în prevederile art. 55 C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 356/2006 şi, în consecinţă, neexistând motive temeinice care să justifice strămutarea judecării cauzei, cererea va fi respinsă ca neîntemeiată.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.;
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂŞTE
Respinge, ca neîntemeiată, cererea formulată de petiţionara SC E.E.P. SRL pentru strămutarea judecării cauzei ce formează obiectul Dosarului nr. 4336/98/2012 al Tribunalului Ialomiţa.
Obligă petiţionara la plata sumei de 100 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 7 ianuarie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 15/2013. Penal. Strămutare (art. 55 şi... | ICCJ. Decizia nr. 10/2013. Penal. Strămutare (art. 55 şi... → |
|---|
