ICCJ. Decizia nr. 1168/2013. Penal
Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1168/2013
Dosar nr. 7255/2/2012
Şedinţa publică din 3 aprilie 2013
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele.
Prin sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti din data de 25 septembrie 2012 s-a solicitat Curţii de Apel Bucureşti recunoaşterea şi punerea în executare a Sentinţei penale din data de 16 iunie 2011 a Tribunalului Frankfurt pe Main pronunţată în Dosarul nr. 5/27 KLs-5150 Js 202994/2011 privind-o pe persoana condamnată B.I.R. şi transferarea acesteia într-un penitenciar din România, în procedura soluţionării cererii formulată de autorităţile germane.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală prin Sentinţa penală nr. 406/F din 15 octombrie 2012 dată în Camera de consiliu a admis sesizarea şi în baza art. 145 din Legea nr. 302/2004 a recunoscut sentinţa penală din 16 iunie 2011 a Tribunalului Frankfurt pe Main prin care B.I.R. a fost condamnat la o pedeapsă totală de 3 ani şi 9 luni închisoare.
Totodată s-a dedus perioada executată începând de la 23 ianuarie 2011 la zi.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs condamnatul persoană transferabilă care a susţinut că în mod greşit s-a dedus perioada începând cu data de 23 ianuarie 2011, el fiind reţinut la 21 ianuarie 2011 pe aeroportul din Frankfurt pe Main.
S-a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei primei instanţe şi rejudecarea cauzei.
Recursul declarat este întemeiat aşa cum se va arăta în continuare.
Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului respectiv fişele penale privind situaţia executării pedepsei înaintate de autorităţile germane rezultă că s-a dedus perioada executată începând cu data de 21 ianuarie 2011 la zi, timp în care condamnatul s-a aflat arestat în Germania.
În consecinţă, menţiunile din dispozitivul hotărârii atacate referitoare la data începerii deducerii pedepsei sunt urmare unei aplicări greşite a prevenţiilor legale, constatând întemeiată critica din recursul condamnatului.
Curtea va casa sentinţa atacată numai cu privire la greşita deducere a începerii pedepsei executată în care persoana condamnată s-a aflat în arest în Germania.
Rejudecând în aceste limite Înalta Curte va dispune deducerea perioadei persoanei condamnate începând cu data de 21 ianuarie 2011.
Se vor menţine celelalte dispoziţii ale hotărârii atacate, iar onorariul stabilit în sumă de 320 RON se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de condamnatul persoană transferabilă B.I.R. împotriva Sentinţei penale nr. 406/F din 15 octombrie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.
Casează sentinţa penală atacată numai cu privire la deducerea din pedeapsă a perioadei executată şi, rejudecând:
Deduce din pedeapsa de 3 ani şi 9 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală din 16 iunie 2011 a Tribunalului Frankfurt pe Main, pronunţată în Dosarul nr. 5/27 KLs-5150 Js 202994/2011 perioada executată de la 21 ianuarie 2011 la 3 aprilie 2013.
Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului, iar onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 320 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 3 aprilie 2013.
← ICCJ. Decizia nr. 1146/2013. Penal. înşelăciunea (art. 215... | ICCJ. Decizia nr. 1178/2013. Penal. Propunere de arestare... → |
---|