ICCJ. Decizia nr. 1234/2013. Penal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1234/2013
Dosar nr. 19391/63/20117a3
Şedinţa publică din 9 aprilie 2013
Asupra recursului de faţă,
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea din 2 aprilie 2013 Curtea de Apel Craiova - Secţia Penală şi pentru Cauze cu Minori, pronunţată în dosarul nr. 19391/63/2011*, a respins cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul I.C.Ş. S-au reţinut, în esenţă, următoarele:
Curtea de Apel Craiova a reţinut că, cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul I.C.Ş., îndeplineşte condiţiile de admisibilitate în principiu, prevăzute de art. 1606 alin. (2) C. proc. pen.
De asemenea, una din garanţiile privind libertatea persoanei este cea prevăzută în dispoziţiile art. 5 alin. (3) C. proc. pen. preluată în dispoziţiile art. 1601 C. proc. pen., potrivit cărora în tot cursul procesului penal, inculpatul arestat preventiv poate cere punerea sa în libertate provizorie sub control judiciar sau pe cauţiune, aceste dispoziţii ale dreptului naţional îndeplinind cerinţele art. 5 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.
Pe lângă verificarea îndeplinirii condiţiilor prevăzute de art. 160 C. proc. pen., instanţa este datoare să verifice dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege, respectiv cele prevăzute de art. 1602 C. proc. pen. precum şi dacă cererea este sau nu întemeiată, condiţii ce rezultă din dispoziţiile art. 1608a alin. (2) şi (6) C. proc. pen.
Deşi liberarea provizorie sub control judiciar reprezintă o posibilitate acordată inculpatului arestat de a fi judecat în stare de libertate, punerea în libertate a inculpaţilor nu intervine în mod automat dacă sunt îndeplinite condiţiile pozitive şi negative prevăzute de lege în cadrul art. 1602 alin. (1) şi (2) C. proc. pen.
Pe lângă verificarea condiţiilor prevăzute de lege instanţa este datoare să aprecieze şi asupra temeiniciei cererii, obligaţie ce rezultă în mod expres din dispoziţiile procedurale privind modul de soluţionare a cererii de liberare provizorie.
Potrivit deciziei 17/2011 a ICCJ privind interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 1608a alin. (2) teza a ll-a şi alin. (6) teza a ll-a C. proc. pen., instanţa verificând într-o primă fază dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege pentru admisibilitatea în principiu, procedează apoi la verificarea condiţiilor prevăzute de lege referitoare la temeinicia cererii, prin raportare la dispoziţiile art. 136 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., privind scopul măsurilor preventive ce constă în asigurarea bunei desfăşurări a procesului penal sau împiedicarea inculpatului să se sustragă de la urmărirea penală, judecată sau executarea pedepsei.
O condiţie esenţială şi prealabilă formulării unei cereri de liberare provizorie sub control judiciar o constituie preexistenta măsurii arestării preventive luată legal şi respectiv menţinută faţă de inculpat.
În absenţa unor criterii legale care ar trebui să stea la baza aprecierii organului judiciar asupra temeiniciei cererii de liberare judiciară sub control judiciar, instanţa s-a raportat la elementele ce privesc faptele pentru care este cercetat, cât şi datele ce caracterizează persoana inculpatului, respectiv datele concrete din dosar ce justifică sau nu privarea în continuare de libertate, în raport cu probele administrate, gravitatea faptei, pericolul concret pentru ordinea publică, impactul social al faptei, limitele de pedeapsă, durata arestului, persoana inculpatului, vârsta şi antecedentele penale.
Totodată, Curtea a apreciat că temeiurile ce au determinat luarea măsurii arestării preventive subzistă, în raport cu dispoziţiile art. 143 C. pen., raportat la art. 148 lit. f) C. pen., în baza cărora s-a dispus, în cauză, arestarea preventivă a inculpatului.
În privinţa temeiniciei cererii, deşi sunt îndeplinite condiţiile prev. de art. 1602 C. pen., instanţa apreciază că o liberare provizorie sub control judiciar nu poate asigura o realizare efectivă a scopului măsurii preventive, aşa cum rezultă din dispoziţiile art. 136 alin. (1) şi (2) C. proc. pen.
Având în vedere probele administrate nemijlocit, gravitatea faptei, pericolul concret pentru ordinea publică, gradul de pericol social al faptei analizat în raport cu dispoziţiile art. 136 alin. (8) C. proc. pen., rezultând din natura infracţiunii, instanţa a apreciat că cererea de liberare provizorie este neîntemeiată, întrucât măsura liberării provizorii, în funcţie de împrejurările concrete ale cauzei nu asigură o bună desfăşurare a procesului penal şi nici scopul măsurilor preventive, aşa cum este reglementat de art. 136 alin. (1) şi (2) C. proc. pen.
Împotriva încheierii Curţii de Apel Craiova, recurentul-inculpat I.C.Ş., a declarat recurs, solicitând admiterea recursului, casarea încheierii atacate şi, pe fond, admiterea cererii de liberare provizorie sub control judiciar prin impunerea unor obligaţii inculpatului în sensul celor prevăzute de dispoziţiile legale.
Analizând recursul declarat de inculpat, înalta Curte constată că acesta este nefondat, încheierea atacată fiind legală şi temeinică.
Examinând recursul inculpatului, prin prisma condiţiilor prevăzute de art. 1602 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., privitoare la admisibilitatea cererii de liberare provizorie, înalta Curte constată că sub acest aspect, prima instanţă a apreciat, în mod corect, că sunt îndeplinite condiţiile pentru admiterea în principiu a cererii inculpatului, în sensul că pedeapsa prevăzută de lege pentru acele infracţiunii pentru care inculpatul este cercetat nu depăşeşte limita maximă de 18 ani închisoare.
Potrivit art. 1602 alin. (2) C. proc. pen., liberarea provizorie sub control judiciar nu se poate acorda în cazul în care există date din care rezultă necesitatea de a-l împiedica pe inculpat să săvârşească alte infracţiuni sau că acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influenţarea unor părţi, martori sau experţi, alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea fapte.
În ce priveşte această a doua condiţie prevăzută de textul de lege, referitoare la temeinicia cererii de liberare provizorie sub control judiciar şi oportunitatea admiterii acesteia, în raport de datele care caracterizează persoana inculpatului, stadiul procesual şi complexitatea cauzei, înalta Curte constată următoarele:
Analizând temeinicia cererii, prin prisma criteriilor prevăzute la art. 136 alin. (8) C. proc. pen., respectiv: scopul măsurii ce se solicită a fi luată, gradul de pericol social al infracţiunii pentru care inculpatul a şi fost condamnat, starea de sănătate, vârsta, antecedentele, precum şi alte situaţii privind persoana inculpatului, se constată că din actele şi lucrările dosarului nu se relevă date concrete pe care să se întemeieze, în mod rezonabil, aprecierea că inculpatul ar săvârşi sau ar întreprinde acţiuni de natură a influenţa probatoriul în cauză.
Îndeplinirea condiţiilor prevăzute de textul de lege nu conduce însă automat la admiterea cererii de liberare provizorie sub control judiciar, întrucât alături de vocaţia legală a inculpatului de a formula oricând în cursul procesului o astfel de cerere, în condiţiile art. 1602 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., trebuie examinată şi oportunitatea cererii, în raport de prevederile art. 136 alin. (2) şi (8) C. proc. pen.
În lipsa unor criterii legale care pot sta la baza aprecierii temeiniciei cererii, înalta Curte se raportează atât la elementele care privesc infracţiunea, pentru care a fost condamnat inculpatul l.C.Ş. (gradul de pericol social concret, împrejurările comiterii faptei, calitatea inculpatului, valorile sociale lezate), cât şi la cele care privesc persoana inculpatului, pentru a aprecia în concret dacă scopul măsurii preventive poate fi atins şi prin liberarea provizorie a inculpatului.
În ce priveşte datele sale personale, se constată, într-adevăr, că inculpatul - necunoscut cu antecedente penale, este căsătorit, beneficiază de circumstanţe favorabile, însă acestea nu pot fi valorificate în mod singular şi nu pot conduce la o previzibilitate pozitivă a comportamentului ulterior al inculpatului, câtă vreme a săvârşit o faptă de o asemenea gravitate.
Examinarea gradului de pericol social al faptei şi a pericolului concret pentru ordinea publică pe care l-ar prezenta punerea în libertate a inculpatului nu pot fi ignorate cu ocazia verificării temeiniciei cererii de liberare provizorie, în acest sens pronunţându-se în mod constant şi Curtea Europeană a Drepturilor Omului.
Înalta Curte constată că liberarea provizorie sub control judiciar nu se justifică în funcţie de necesitatea asigurării bunei desfăşurări a cercetării judecătoreşti, aspect în raport de care trebuie înlăturat riscul de împiedicare a aflării adevărului.
Pentru aceste considerente, înalta Curte evaluând gravitatea infracţiunii pentru care inculpatul a fost trimis în judecată şi condamnat, starea de nesiguranţă care ar putea fi declanşată, apreciază că prin punerea în libertate a inculpatului, prezintă un pericol actual şi real pentru ordinea publică.
Aşa fiind, înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul inculpat l.C.Ş.
Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., inculpatul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul I.C.Ş. împotriva încheierii din 02 aprilie 2013 a Curţii de Apel Craiova - Secţia Penală şi pentru Cauze cu Minori, pronunţată în dosarul nr. 19391/63/2011*.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi, 09 aprilie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1205/2013. Penal. Rejudecarea după extrădare... | ICCJ. Decizia nr. 1268/2013. Penal. Infracţiuni de evaziune... → |
|---|
