ICCJ. Decizia nr. 1319/2013. Penal. Traficul de influenţă (art.257 C.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1319/2013
Dosar nr. 1485/1/2013
Şedinţa publică din 16 aprilie 2013
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 6/F pronunţată la data de 11 mai 2011 de Tribunalul Bistriţa Năsăud s-a dispus condamnarea inculpatului M.Z., la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru comiterea infracţiunii de trafic de influenţă prev. de art. 6 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 257 alin. (1) C. pen., cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 37 lit. b) C. pen.
S-a făcut aplic. art. 71 rap. la art. 64 lit. a)-b) C. pen.
S-a constatat că partea vătămată B.S.M. nu s-a constituit parte civilă în cauză.
A fost obligat inculpatul să plătească părţii civile Z.T. suma de 1.350 de euro şi 1.450 RON cu titlu de despăgubiri civile, dispunându-se totodată confiscarea de la inculpat a sumei de 900 de euro.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut în fapt următoarele:
1. În cursul lunii martie 2008, numitul B.S., zis Ţ. sosind din Spania, l-a vizitat pe socrul său G.I., care s-a arătat foarte interesat de autoturismul său, astfel că B.S. i-a propus să i-l vândă, dar a fost refuzat, cu motivarea că martorul, deşi poseda permis de conducere, avea doar categoria C, neavând şi categoria B, astfel încât să poată conduce autoturisme.
Auzind acest lucru şi aflând anterior prin localitate că numitul S.A. zis P., cunoştea pe cineva care putea facilita obţinerea permiselor de conducere, B.S. l-a căutat pe acesta întrebându-l dacă are vreo cunoştinţă care ar putea să-l ajute în acest sens. S.A. a negat,însă l-a asigurat că o să-l anunţe în cazul în care va găsi pe cineva.
Cunoscându-l pe inculpatul M.Z., pe care îl auzise anterior afirmând că poate obţine „mai uşor ” permise de conducere şi întâlnindu-se la un moment dat întâmplător cu acesta, S.A. l-a întrebat dacă acest lucru este real, M.Z. confirmând că poate obţine permise de conducere deoarece are pe cineva care lucrează în domeniu, un astfel de demers costând 2000 de euro.
Ulterior, S.A. i-a relatat acest aspect lui B.S. şi i-a făcut cunoştinţă cu inculpatul, cei trei întâlnindu-se în faţa Şcolii generale din Bistriţa, ocazie cu care inculpatul l-a asigurat pe B.S. că are o cunoştinţă ce se numeşte B. care lucrează la Serviciul Permise, iar acesta îl va ajuta să obţină permisul de conducere, chiar şi în cazul în care este „analfabet”. I-a spus, totodată, că obţinerea permisului îl va costa 2.000 de euro din care suma de 300 de euro va fi necesară pentru întocmirea dosarului cu acte necesare înscrierii la o şcoală de şoferi care avea sediul chiar în imobilul Şcolii generale (dosarul respectiv urmând a fi întocmit de către inculpat).
M.Z. i-a solicitat de asemenea lui B.S. ca, după ce persoana care îşi dorea permisul de conducere s-ar fi prezentat la proba scrisă şi după ce i s-ar fi confirmat că a promovat-o, să-i fie remisă diferenţa de 1.700 de euro spre a o înmâna la rândul său acelei cunoştinţe care urma să asigure obţinerea permisului de conducere.
În perioada următoare, M.Z. şi B.S. s-au înţeles însă ca pentru demersurile făcute inculpatul să primească doar 1100 de euro şi 300 lei, această ultimă sumă fiind necesară, potrivit declaraţiei denunţătorului, pentru acoperirea costurilor analizelor medicale, care de asemenea trebuiau efectuate anterior obţinerii permisului.
Denunţătorul B.S. i-a relatat apoi socrului său G.I. despre discuţia avută cu inculpatul, primind în total de la acesta 1.400 de euro şi 300 lei, bani din care B.S. a păstrat pentru sine 300 de euro pentru a-şi acoperi cheltuielile ocazionate de repetatele întâlniri avute cu învinuitul, iar diferenţa de 1.100 de euro şi 300 lei a remis-o în trei tranşe lui M.Z. (cei doi întâlnindu-se la Cofetăria M. în două rânduri, cu prima ocazie B.S. remiţându-i 300 de euro şi 100 lei iar după circa o săptămână încă 300 de euro şi 100 lei).
Ulterior M.Z. l-a sunat pe B.S. şi i-a cerut să vină împreună cu socrul său în faţa Cofetăriei M., deoarece acesta va trebui să susţină proba practică, ocazie cu care inculpatul a solicitat să-i fie remisă suma de 500 de euro şi 100 lei, astfel că B.S. şi G.I., însoţiţi şi de către numitul S.A., s-au deplasat cu autoturismul proprietatea lui B.S. în faţa Cofetăriei M., unde, după câteva ore (interval de timp în care B.S. l-a sunat în permanenţă pe telefonul mobil, inculpatul răspunzând fie că vine imediat, fie nu răspundea deloc la apeluri), inculpatul a venit şi i-a asigurat că numitul G.I. va susţine proba practică. Le-a spus de asemenea să-l mai aştepte, deoarece trebuie să obţină detalii în legătură cu ora şi seria în care este programat G.I. să susţină examenul.
Inculpatul a plecat apoi şi s-a plimbat prin oraş astfel încât să treacă un interval de timp şi să poată pretinde că s-a interesat cu privire la aspectele arătate mai sus, după care s-a întors şi le-a spus că nu poate să-i ajute în ziua respectivă, întrucât nu s-a întâlnit cu persoana care urma să faciliteze obţinerea permisului de conducere, cu acea ocazie primind de la cei doi suma de 500 de euro şi 100 lei.
În perioada următoare, inculpatul i-a transmis în repetate rânduri lui G.I., prin intermediul lui B.S., să se prezinte în faţa Cofetăriei M. spre a fi condus să susţină proba practică, întâlniri neonorate de către inculpat, care de altminteri a recunoscut cu ocazia audierii sale că toate aspectele pe care le-a înfăţişat denunţătorului şi socrului acestuia nu erau reale, el necunoscând în realitate nici un funcţionar prin intermediul căruia să faciliteze obţinerea permisului de conducere.
Văzând că inculpatul nu i-a rezolvat socrului său obţinerea permisului de conducere, B.S. l-a contactat pe S.A. şi i-a spus că ar avea nevoie de o dovadă a remiterii sumelor de bani către inculpat, spre a-l putea determina ulterior să le restituie, astfel că acesta a discutat cu M.Z., care a fost de acord să încheie cu B.S. un „contract de împrumut” din care să rezulte-că acesta din urmă i-ar fi împrumutat 1.700 euro (diferenţa de 200 de euro dintre suma predată de G.I. lui B.S. şi cea menţionată în contract, fiind reprezentată de pierderile suferite de denunţător ca urmare a contactării repetate a inculpatului).
A fost în consecinţă încheiat un contract de împrumut din care rezulta că M.Z. îi datora lui B.S. suma de 1.700 de euro, acesta obligându-se să o restituie până la 29 aprilie 2009, pe parcursul cercetărilor inculpatul restituindu-i lui B.S. suma de 1.050 lei (echivalentul a 250 de euro), pentru diferenţa de 900 de euro acesta neformulând pretenţii, numitul G.I., în cadrul declaraţiilor date arătând că nu formulează pretenţii civile în cauză întrucât a primit 1.350 de euro de la B.S., renunţând la diferenţa în sumă de 150 de euro.
2. În cursul lunii august 2008, denunţătorul Z.T. (domiciliat în comuna Târlişua), intenţionând să obţină permisul de conducere auto, s-a deplasat în oraşul Beclean spre a se interesa de demersurile pe care trebuia să le facă pentru a urma cursurile şcolii de şoferi, localitate în care, intrând într-un bar, l-a cunoscut pe inculpatul M.Z., care, aflând că Z.T. intenţiona să facă şcoala de şoferi, i-a propus să-l ajute să obţină permisul, fără să înveţe, prin intermediul unei cunoştinţe care lucrează la Serviciul Permise şi se numeşte „B.A.” (aspecte relevate de. declaraţiile martorului M.I.G. şi cele ale denunţătorului Z.T.).
I-a spus totodată că un asemenea demers o să-l coste 1.500 de euro, din care Z.T. trebuia să-i remită 750 de euro înainte de examen iar diferenţa de 750 de euro - în momentul în care acesta ar fi primit permisul.
Z.T. nu a acceptat iniţial propunerea, ci a urmat cursurile şcolii de şoferi şi s-a prezentat în perioada următoare la examenul pentru permis, de două ori, fără însă a-l promova, interval de timp în care a fost in repetate rânduri contactat telefonic de către inculpat, care insista, spunându-i că nu o să obţină permisul niciodată dacă nu remite banii solicitaţi.
La data de 24 octombrie 2008, Z.T. s-a prezentat la cel de-al doilea examen, iar când a ieşit din imobilul în care susţinuse proba teoretică, a fost întâmpinat de M.Z., care i-a promis din nou să-l ajute să obţină permisul de conducere şi i-a solicitat dosarul cu acte spre a-l înmâna lui B.A., precum şi suma de 300 de euro. Z.T. a acceptat, i-a înmânat dosarul şi suma solicitată, iar în perioada următoare i-a remis inculpatului, la solicitarea acestuia, în mai multe tranşe, sume de bani ce au totalizat suma de 1.350 de euro şi 1.450 lei (sume relevate de declaraţiile denunţătorului şi de transcrierile înregistrărilor telefonice), întâlnirile dintre cei doi având loc până în luna februarie 2009 inclusiv, în diferite locaţii, inculpatul asigurându-l de fiecare dată pe Z.T. că îi va ridica permisul.
În cursul lunii decembrie 2008, spre a întări convingerea denunţătorului că va fi efectuat demersul promis, inculpatul l-a rugat pe martorul R.A.D. (un cunoscut de-al său), să-l sune pe Z.T. şi să-i spună că este dl. A., şi că poate să stea liniştit şi să-i dea banii lui Z., deoarece problema se va rezolva, nedându-i detalii lui R.A.D. referitor la „problema” care trebuia rezolvată pentru Z.T., relatându-i doar că acesta din urmă îi datora lui şi unui coleg de-al său - A.L. o sumă de bani (doar ulterior M.Z. relatându-i lui R.A.D. despre promisiunea făcută lui Z.T. şi banii primiţi de la acesta, despre circumstanţele în care Z.T. a ajuns să-i dea periodic sume de bani, rugându-l din nou în cursul lunii februarie 2009 să-l sune pe Z.T., să se recomande ca fiind A. şi să-i ceară să mai aibă răbdare, solicitându-i totodată încă 400 de euro).
R.A.D. s-a conformat, iar apoi s-a deplasat împreună cu M.Z. în localitatea unde domiciliază Z.T., fiind transportaţi de către martorul C.F.D. cu autoturismul acestuia, ocazie cu care inculpatul M.Z. a primit de la Z.T. suma de 400 de euro, din care a remis lui R.A.D. suma de 150 de euro, iar lui C.F.D. suma de 30 de euro pentru transport.
Ulterior, R.A.D. a luat hotărârea (fără a-l înştiinţa pe M.Z.) de a continua să se recomande ca fiind A. (funcţionarul despre care Z.T. credea că este cel pe lângă care a intervenit M.Z. şi care îi va elibera permisul de conducere), astfel că l-a sunat pe denunţător şi i-a solicitat să-i mai dea 150 de euro pentru a-i elibera actul, ocazie cu care i-a spus de asemenea că îl va trimite după bani pe nepotul său C.
Apoi, R.A.D. a fost cel care s-a deplasat la locuinţa lui Z.T. şi s-a recomandat ca fiind C., nepotul lui A., solicitând şi primind cei 150 de euro, bani pe care i-a folosit în interes personal.
Ulterior, Z.T. a încercat să-l contacteze în perioada următoare pe R.A.D. pentru a-l întreba cu privire la situaţia permisului-acesta nerăspunzând la telefon-însă la jumătatea lunii iulie 2009, R.A.D. l-a sunat din nou pe Z.T. şi i-a mai solicitat 250 de euro, denunţătorul refuzând însă predarea acestei sume de bani (denunţătorul nu s-a mai constituie parte civilă în cauză cu suma de 150 de euro remisă lui R.A.D., întrucât a recuperat-o de la acesta pe parcursul cercetărilor).
Deşi inculpatul M.Z. a contestat cuantumul sumelor remise şi restituite, acesta este relevat de probele administrate în cauză, respectiv declaraţiile părţilor vătămate, ale martorilor, şi transcrierile înregistrărilor convorbirilor telefonice aflate la dosarul cauzei (redate şi în conţinutul rechizitoriului - f. 4, 5, 6, 11 din dosarul de urmărire penală).
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel inculpatul M.Z. solicitând admitere acestuia, desfiinţarea hotărârii atacate şi pronunţând o nouă hotărâre, să se dispună reducerea cuantumului pedepsei aplicate şi modificarea modalităţii de executare a acesteia.
În motivare apelului s-a arătat că inculpatul a recunoscut faptele şi a manifestat o atitudine de regret, sprijinind organele de cercetare la aflarea adevărului, fiind incidente dispoziţiile art. 74 lit. b) şi c) C. pen., iar reeducarea inculpatului se poate realiza şi în modalitatea suspendării executării pedepsei sub supraveghere.
Prin Decizia penală nr. 1989 din 08 iunie 2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, pronunţată în Dosarul nr. 21/112/2010, a fost respins, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul M.Z. împotriva Deciziei penale nr. 193/A din 01 noiembrie 2011 a Curţii de Apel Cluj, secţia penală şi de minori.
Împotriva acestei decizii, petentul M.Z. a formulat contestaţie în anulare, care a fost admisă prin Decizia penală nr. 802 din 5 martie 2013 a I.C.CJ., secţia penală, pronunţată în Dosar nr. 4938/1/2012, anulându-se decizia atacată şi fixându-se termen pentru rejudecarea recursului la data de astăzi, 16 aprilie 2013.
Apărarea a invocat oral, la acest termen, motivul de recurs prevăzut de pct. 14 al art. 3859 C. proc. pen., solicitând reindividualizarea pedepsei aplicate inculpatului de către instanţa de fond şi schimbarea modalităţii de executare a acesteia, prin aplicarea dispoziţiilor art. 861 C. proc. pen.
Analizând recursul formulat, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că acesta este nefondat, urmând a fi respins, pentru cele ce succed:
Înalta Curte constată că s-a efectuat o judicioasă operaţiune de individualizare a pedepsei aplicate şi s-a stabilit corect modalitatea de executare, în raport de criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen. şi de scopul pedepsei prevăzut de art. 52 C. pen.
Astfel, s-au avut în vedere dispoziţiile părţii generale ale Codului penal cu privire la pluralitatea de infracţiuni, faţă de săvârşirea în formă continuată a infracţiunii de corupţie, limitele speciale de pedeapsă, precum şi pe cele cu privire la starea de recidivă, recurentul inculpat fiind condamnat la pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată pentru comiterea unei infracţiuni de furt calificat prin sentinţa penală nr. 118/2002 a Judecătoriei Beclean, definitivă prin Decizia penală nr. 157 din 23 iulie 2003 a Tribunalului Bistriţa-Năsăud, pedeapsă din executarea căreia a fost liberat condiţionat la 4 februarie 2005, cu un rest neexecutat de 397 zile de închisoare, fiind aplicabile astfel dispoziţiile art. 37 lit. b) C. pen.
Faţă de condamnarea anterioară, nu poate fi stabilită o modalitate de executare neprivativă de libertate.
În privinţa circumstanţelor atenuante, niciuna dintre ipotezele reglementate de art. 74 C. pen., nu este incidenţă în cauză. Conduita anterioară, pe care apărarea o invocă drept circumstanţă atenuantă (art. 74 lit. a) C. pen.), nu are acest caracter, faţă de existenţa condamnării de 3 ani închisoare.
De asemenea, neîndeplinirea celorlalte condiţii legale cumulative, subsumate alin. (1) al art. 861 C. pen., respectiv a condiţiei de la litera b, inculpatul fiind condamnat anterior la pedeapsa închisorii mai mare de un an, conduce la concluzia inaplicabilităţii în cauză a instituţiei juridice a suspendării sub supraveghere a executării pedepsei.
Faţă de circumstanţele reale, precum şi de datele care caracterizează persoana inculpatului recurent, se constată că, în mod corect, instanţa de fond nu a reţinut în favoarea inculpatului vreuna dintre circumstanţele atenuante prevăzute de art. 74 C. pen. Din contră, inculpatul a demonstrat că clemenţa arătată în executarea pedepsei anterioare nu a găsit ecou în conştiinţa şi conduita ulterioară a acestuia.
În consecinţă, în temeiul art. 38515alin. (1) pct. l lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpat.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul M.Z. împotriva Deciziei penale nr. 193/A din 01 noiembrie 2011 a Curţii de Apel Cluj, secţia penală şi de minori.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 RON cu titlu, de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 16 aprilie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1318/2013. Penal | ICCJ. Decizia nr. 1323/2013. Penal → |
|---|
