ICCJ. Decizia nr. 1323/2013. Penal

Decizii penale ICCJ 2013

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 1323/2013

Dosar nr. 125/1372/2012

Şedinţa publica din 16 aprilie 2013

Asupra recursului de faţă;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 30/S din 12 iunie 2012 pronunţată de către Tribunalul pentru Minori şi Familie Braşov a fost condamnată, în baza art. 13 alin. (1) din Legea nr. 678/2001, raportat la art. 2 lit. a) teza a II-a şi lit. e) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) şi art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen., inculpata B. (fostă C.) E.L., la pedeapsa principală de 4 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii pe o durată de 2 ani, după executarea pedepsei principale, după graţierea totală sau a restului de pedeapsă, ori după prescripţia executării pedepsei principale, a exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b), e) C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii de „trafic de minori ”, în dauna părţii vătămate C.R.A.

În baza art. 71 C. pen. i s-a interzis inculpatei B.E.L. exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b), e) C. pen., pe durata executării pedepsei principale.

În temeiul art. 86¹ C. pen. s-a dispus suspendarea executării pedepsei de 4 ani închisoare aplicate inculpatei B.E.L., sub supraveghere, pe durata unui termen de încercare de 7 (şapte) ani, stabilit conform art. 86² C. pen.

În baza art. 86³ C. pen. a fost obligată inculpata ca pe durata termenului de încercare să se supună următoarelor măsuri de supraveghere: să se prezinte la datele fixate la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Braşov, conform programului de supraveghere ce va fi stabilit de acest serviciu; să anunţe Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Braşov, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea; să comunice Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Braşov şi să justifice schimbarea locului de muncă; să comunice Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Braşov informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existenţă; să desfăşoară activitate în folosul comunităţii cu o durată totală de 320 ore, conform programului de supraveghere stabilit de Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Braşov.

S-a dispus conform art. 71 alin. (5) C. pen. ca pe durata suspendării sub supraveghere a pedepsei principale să se suspende şi executarea pedepsei accesorii.

În temeiul art. 346 C. proc. pen., cu aplicarea art. 1357 şi următoarele C. civ. a fost admisă în parte acţiunea civilă formulată de partea civilă C.R.A., cu domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedură la Cabinet Avocat P.D. - Braşov, judeţul Braşov şi a. fost obligată inculpata B.E.L. să plătească părţii civile suma de 10.000 lei, cu titlu de daune morale.

Au fost respinse în rest pretenţiile civile.

În temeiul art. 19 alin. (1) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 118 lit. e) C. pen., s-a dispus confiscarea specială de la inculpată a sumei de 5.000 lei.

În temeiul art. 191 alin. (1) C. proc. pen. a fost obligată inculpata la plata către stat a sumei de 850 lei, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de acesta.

În temeiul art. 193 alin. (1) C. proc. pen. a fost obligată inculpata să plătească părţii civile suma de 1.000 lei, reprezentând cheltuieli judiciare efectuate de aceasta, respectiv onorariu avocaţial.

Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut că, prin rechizitoriul întocmit de către D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Braşov, la data de 14 februarie 2012, a fost pusă în mişcare acţiunea penală şi a fost trimisă în judecată inculpata C.E.L., pentru comiterea infracţiunii de „trafic de minori” prevăzută de art. 13 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 raportat la art. 2 lit. a), teza a II-a şi lit. e) din Legea nr. 678/2001.

Totodată, s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de C.E.L. relativ la comiterea infracţiunii de „trafic de persoane” prevăzută de art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001.

În actul de sesizare al instanţei, s-a reţinut că inculpata C.E.L. este asociat şi administrator la SC D. SRL Codlea, societate având ca obiect de activitate secundar, printre altele şi activităţi de întreţinere corporală şi că, începând cu luna iunie 2011, inculpata a acceptat să o primească să lucreze ca maseuză în cadrul salonului de masaj erotic pe partea vătămată C.R.A., deşi aceasta i-a precizat de la început că este minoră, promiţându-i că o va plăti cu 40 lei pentru fiecare client, imediat după efectuarea masajului, astfel că, începând din acea zi, a implicat-o în activităţi de masaj erotic, pe timp de zi şi de noapte, până la sfârşitul lunii iulie 2011, obţinând din activitatea prestată de minoră importante sume de bani.

După sesizarea instanţei, inculpata C.E.L. a depus la dosar fotocopie de pe noul act de identitate (eliberat de S.P.C.L.E.P. Codlea), aceasta, în urma divorţului, numindu-se în prezent B.E.L. (fila 99 dosar tribunal).

Pe baza actelor şi lucrărilor dosarului, prima instanţă a reţinut în fapt că în luna iunie 2011, inculpata B.E.L. a recrutat-o pe partea vătămată C.R.A., prin intermediul unui anunţ găsit de partea vătămată pe internet şi, deşi cu ocazia primei discuţii purtată de inculpată cu partea vătămată, aceasta din urmă i-a spus în mod expres inculpatei că este minoră, „a angajat-o”, fără întocmirea vreunei forme legale, pentru a presta activităţi de masaj erotic în cadrul salonului de masaj din Braşov, condus de inculpată, partea vătămată desfăşurând aceste activităţi timp de aproximativ o lună şi fiind cazată de către inculpată în timpul săptămânii chiar în incinta salonului, timp în care inculpata a profitat material de pe urma părţii vătămate.

Cât priveşte natura activităţilor prestate de partea vătămată în cadrul salonului, Tribunalul a constatat că susţinerile inculpatei privind faptul că masajul erotic se efectua în lenjerie intimă, sunt infirmate prin declaraţia martorelor K.E.A. şi U.C.E., care confirmă susţinerile părţii vătămate în sensul că maseuza şi clientul erau dezbrăcaţi, aşa-zisul masaj constând de fapt în stimularea sexuală a clientului de către partea vătămată prin folosirea întregului corp, în funcţie de preţul plătit şi tipul de masaj ales, masajul încheindu-se cu 1-2 finalizări din partea clientului, care putea opta, la început, şi pentru un număr de striptease sau dans oriental. Aceleaşi aspecte au rezultat şi din declaraţia martorei P.A.M. care a lucrat la salonul de masaj al inculpatei într-o perioadă anterioară părţii vătămate şi care a confirmat şi susţinerile părţii vătămate că martorul R., prieten cu inculpata, le-ar fi propus fetelor de la salon să le înveţe să facă masaj erotic.

Prin urmare, fiind vorba de o activitate cu caracter sexual explicit, Tribunalul a apreciat că este indubitabil că, practicată de un minor, această activitate are un caracter imoral şi profund vătămător pentru dezvoltarea minorului în cauză, fiind ilegală în raport cu prevederile Codului Muncii (care permite încadrarea minorilor în muncă numai pentru activităţi potrivite, care să nu le pericliteze sănătatea şi dezvoltarea ulterioară şi interzice prestarea unor activităţi imorale), art. 87 din Legea nr. 272/2004, art. 32 din Convenţia privind Drepturile Copilului.

De altfel, probatoriul administrat în cauză a confirmat că inculpata a conştientizat pe deplin acest caracter ilegal al implicării părţii vătămate în activitatea de masaj erotic, din moment ce i-a spus acesteia, astfel cum a declarat partea vătămată că va redacta un contract de muncă fictiv, cu data naşterii falsificată, pe care mu îl va înregistra, iar martora U. a confirmat că inculpata i-a spus părţii vătămate să ascundă că este minoră. De altfel, inculpata nu a încheiat niciun act juridic cu partea vătămată privind activitatea în cadrul salonului, cum s-ar fi impus dacă aceasta s-ar fi aflat în eroare în ceea ce priveşte faptul că desfăşurarea unei astfel de activităţi este interzisă pentru un minor, iar la interviul pentru redactarea referatului de evaluare efectuat în cauză a susţinut că la interviul de angajare s-au prezentat mai multe persoane minore, pe care însă le-a refuzat.

De asemenea, întrucât din declaraţia părţii vătămate a rezultat împrejurarea că inculpata îi cerea acesteia să desfăşoare activitate de masaj oricând veneau clienţii, pe timpul zilei şi al nopţii, iar în week-end-urile când mergea acasă o suna ca să mai vină la salon dacă aveau clienţi, Tribunalul specializat a apreciat că astfel s-a creat părţii vătămate o situaţie de stres intens şi că aceste acţiuni sunt contrare normelor în vigoare privind organizarea şi desfăşurarea muncii, în special în ceea ce priveşte o persoană minoră.

În drept, s-a stabilit că fapta inculpatei B.E.L. de a recruta partea vătămată minoră C.R.A., în luna iunie 2011, de a o caza în cadrul salonului de masaj erotic aparţinând SC D. SRL, al cărei administrator este inculpata, din Braşov, şi de a o implica pe aceasta în activităţi de masaj erotic, activităţi cu un caracter sexual explicit, inculpata realizând de pe urma părţii vătămate foloase materiale, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de minori, prevăzută şi pedepsită de art. 13 alin. (1) din Legea nr. 678/2001, raportat la art. 2 lit. a) teza a II-a şi lit. e) din Legea nr. 678/2001, atât pe latura obiectivă, cât şi pe cea subiectivă.

La individualizarea judiciară a pedepsei aplicate inculpatei pentru fapta reţinută în sarcina sa, prima instanţă a arătat că a ţinut seama de toate criteriile de individualizare a pedepsei prevăzute de art. 72 C. pen. şi a luat în considerare prevederile părţii generale a C. pen., limitele de pedeapsă prevăzute de art. 13 alin. (1) din Legea nr. 678/2001.

De asemenea, Tribunalul a apreciat că poate fi reţinută în favoarea inculpatei circumstanţa atenuantă judiciară prevăzută de art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen. întrucât din fişa de cazier judiciar aflată la dosarul de urmărire penală şi din baza referatului de evaluare efectuat de Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Braşov, rezultă că inculpata a avut un comportament corect înainte de săvârşirea faptei, neavând antecedente penale, nefiind în evidenţă cu sancţiuni contravenţionale sau sesizări privind fapte de încălcare a ordinii şi liniştii publice, având o relaţie bună cu fiul său şi familia extinsă, în special cu părinţii săi.

Distinct de pedeapsa principală, văzând prevederile art. 13 alin. (1) din Legea nr. 678/2001, art. 65 alin. (2) C. pen., Tribunalul a apreciat că se impune aplicarea faţă de inculpată şi a pedepsei complementare a interzicerii exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) şi e) C. pen. pe o durată de 2 ani, întrucât fapta săvârşită atrage nedemnitatea inculpatei de a fi aleasă în autorităţile publice sau funcţii elective publice sau de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat.

De asemenea, exploatarea unui minor demonstrează incompatibilitatea inculpatei de a ocupa funcţiile de tutore sau curator, fapta săvârşită evidenţiind un grad redus de preocupare din partea inculpatei cu privire la sprijinirea şi apărarea drepturilor fundamentale ale unor persoane aflate în situaţii vulnerabile.

Totuşi, Tribunalul a apreciat că nu se impune interzicerea drepturilor părinteşti, prevăzută de art. 64 alin. (1) lit. d) C. pen., inculpatei, întrucât referatul de evaluare a evidenţiat că nu există indicii de abuz sau neglijenţă în ceea ce priveşte relaţia inculpatei cu fiul său, dimpotrivă rezultând o relaţie extrem de strânsă şi de ataşament între mamă şi copil. Tribunalul a apreciat că nu se impune nici aplicarea art. 64 lit. c) C. pen. întrucât angajarea unui minor pentru desfăşurarea de activităţi de masaj erotic reprezintă o activitate ilegală, iar nu una licită dar care să fi fost folosită în scop infracţional de inculpată, reiterarea unui astfel de comportament angajând răspunderea penală, nefiind aşadar necesară interzicerea unei astfel de activităţi de instanţă, ea fiind prohibită de lege.

Văzând prevederile art. 86¹ C. pen., raportat la pedeapsa aplicată inculpatei, inexistenţa antecedentelor penale ale acesteia şi circumstanţele personale ale inculpatei, astfel cum rezultă din referatul de evaluare, care evidenţiază că, prin valorizarea resurselor interne (ataşamentul ridicat faţă de fiul său şi asumarea responsabilităţilor legate de creştere şi educare, atitudinea de conformare în raport cu o autoritate) şi familiale (suport afectiv moral şi financiar), inculpata poate avea un comportament de conformare la normele şi valorile sociale în condiţiile în care îşi va menţine preocupările constructive, confruntarea cu urmările încălcării legii penale contribuind la evitarea pe viitor a situaţiilor care ar putea să o plaseze într-un context infracţional, Tribunalul a apreciat că reeducarea se poate realiza chiar fără privarea efectivă de libertate a inculpatei, în condiţiile supunerii acesteia la un program de supraveghere eficient pentru combaterea factorilor de risc identificaţi prin referatul de evaluare, astfel că suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei aplicate inculpatei, pe durata unui termen de încercare de 7 ani, stabilit potrivit art. 86²C. pen. apare modalitatea de executare a pedepsei cea mai adecvată.

În ceea ce priveşte latura civilă a cauzei, Tribunalul a constatat că sunt îndeplinite cerinţele angajării răspunderii civile delictuale ale inculpatei (astfel cum sunt prevăzute de art. 1357 şi următoarele C. civ., care preiau cerinţele instituite anterior prin art. 998, 999 C. civ.), respectiv prejudiciul cauzat părţii civile prin exploatarea acesteia de către inculpată şi prin recrutarea şi crearea condiţiilor necesare pentru desfăşurarea de către partea civilă a unei activităţi nepotrivite pentru un minor, de natură a-i afecta dezvoltarea normală ulterioară şi în afara reglementărilor legale privind încadrarea în muncă a minorilor, fapta ilicită a inculpatei, legătura de cauzalitate între fapta ilicită şi vătămarea cauzată părţii civile şi săvârşirea faptei de către inculpată cu vinovăţie, sub forma intenţiei directe.

Partea civilă a solicitat daune materiale de 1.000 lei, constând în onorariu avocaţial, Tribunalul constatând că această cerere reprezintă în fapt o cerere de acordare a cheltuielilor judiciare, iar nu de daune materiale, fiind circumstanţiată în drept prin prevederile art. 193 alin. (1) C. proc. pen.

Pe de altă parte, partea civilă a solicitat acordarea sumei de 15.000 lei daune morale, având în vedere că în urma stresului cauzat de activitatea la salonul de masaj a contractat o afecţiune dermatologică, precum şi pentru faptul că a fost agresată fizic şi verbal de inculpată ca urmare a acuzaţiei adusă de aceasta că i-ar fi sustras nişte bijuterii pe când locuia la salonul de masaj. Tribunalul a constatat însă că respectiva faptă - presupusa bruscare suferită cu acel prilej de partea civilă şi acuzaţiile formulate de inculpată la adresa acesteia - nu face obiectul prezentei cauze, în care are valoarea unui simplu element circumstanţial, şi, ca urmare, nu poate constitui justificarea acţiunii civile, care trebuie să se afle în interconexiune cu elementele care fac obiectul laturii penale a cauzei. Pe de altă parte, Tribunalul a constatat că nu s-a probat existenţa unei legături de cauzalitate între faptele care fac obiectul cauzei şi afecţiunea medicală invocată de partea civilă, sarcina probei revenind sub acest aspect părţii civile, care este în prezent majoră, iar scrisoarea medicală depusă de partea civilă - fila 61 dosar tribunal - este datată mai 2012, la mai multe luni de la săvârşirea faptei de trafic de minori.

Cu toate acestea, Tribunalul a apreciat că este indubitabil că prin activitatea desfăşurată în cadrul salonului de masaj erotic s-a cauzat părţii civile, minore la data faptelor, o situaţie de stres intens, din cauza condiţiilor de desfăşurare a activităţii dar şi din cauza activităţii însăşi, total nepotrivită pentru a fi desfăşurată de un minor şi de natură a-i afecta dezvoltarea ulterioară din cauza caracterului său imoral; partea civilă a suferit în urma activităţii infracţionale un prejudiciu moral indubitabil - independent de faptul că minora şi-a dat consimţământul pentru desfăşurarea activităţilor respective, responsabilitatea neangajării părţii civile într-o activitate imorală şi ilegală revenind inculpatei în condiţiile stării de minorat a părţii civile - şi care trebuie reparat de inculpată prin plata unei sume de bani, numai parţial acesta putând fi acoperit prin mijloace nepatrimoniale, precum hotărârea de condamnare.

Prin urmare, statuând în echitate, Tribunalul a apreciat că se impune ca inculpata să-i plătească părţii civile suma de 10.000 lei cu titlu de daune morale, respingându-se în rest pretenţiile civile.

Împotriva acestei hotărâri a formulat apel inculpata B.E.L., solicitând desfiinţarea ei, iar în rejudecare, pronunţarea unei noi hotărâri legale şi temeinice prin care să se dispună achitarea sa pentru infracţiunea pentru care a fost trimisă în judecată în baza art. 11 alin. (2) lit. c) C. proc. pen. raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., întrucât fapta reţinută în sarcina sa nu există şi nu a fost dovedită.

În dezvoltarea motivelor de apel, inculpata a arătat, în esenţă, că, prin probatoriul administrat, nu a fost dovedită cu certitudine vinovăţia inculpatei. Mai mult decât atât, consideră că Tribunalul pentru Minori şi Familie Braşov a apreciat greşit în momentul în care a pronunţat condamnarea sa, precizând că prevederile art. 13 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 nu sunt condiţionate de elementul constrângerii, chiar dacă art. 2 din Legea nr. 678/2001 prevede ca şi element definitoriu pentru traficul de minori exploatarea.

Noţiunea de exploatare este definită de art. 2 pct. 2 lit. a) din Legea nr. 678/2001 care prevede foarte clar că exploatarea unei persoane presupune „executarea unei munci sau îndeplinirea de servicii, în mod forţat, cu încălcarea normelor legale privind condiţiile de muncă, salarizare, sănătate şi securitate.” Tribunalul pentru Minori şi Familie Braşov a reţinut că existenţa elementului de traficare a unei persoane nu este condiţionată de existenţa unui element de constrângere decât în cazurile de la art. 13 alin. (2)-(4) din Legea nr. 678/2001, raportat la prevederile art. 2 lit. a) teza I şi b)-d) din Legea nr. 678/2001, ori alin. (3) al art. 13 face referire la situaţia în care faptele sunt săvârşite prin ameninţare, violenţă sau alte forme de constrângere.

Probatoriul administrat, declaraţiile contradictorii date de către partea vătămată cât şi de către martore atât în faţa organelor de cercetare penală cât şi în faţa instanţei de judecată, nu sunt relevante cu privire la momentul când s-a luat la cunoştinţă despre faptul că partea vătămată C.R.A. ar fi minoră. Pe de o parte, partea vătămată a declarat de la bun început că a citit un anunţ pe internet în care nu ştia despre ce este vorba, dar s-a prezentat şi i s-a spus că este vorba de masaj erotic, iar pe de altă parte din probatoriul administrat şi depus la dosar de către procurorii D.I.I.C.O.T. reiese faptul că acel anunţ, aflat la fila 22 din dosarul de urmărire penală, a fost dat în luna mai 2011 iar în cadrul acestuia se spune foarte clar că este vorba despre un salon de masaj erotic din Braşov care angajează fete cu vârsta minimă de 18 ani, cu aspect fizic plăcut, oferindu-se în schimb un comision: atractiv, program flexibil etc. Aşadar, reiese faptul că partea vătămată ştia foarte bine pentru ce s-a dus la punctul de lucru al societăţii inculpatei şi, deci, a avut toate motivele să ascundă faptul că este minoră; aceasta a refuzat să prezinte buletinul sau mai bine zis a minţit că are buletinul expirat, una dintre martore recunoscând chiar faptul că are buletinul expirat.

Există o serie de discrepanţe cu privire la modul în care a avut loc interviul pentru angajare, mai exact cine era de faţă când partea vătămată a spus vârsta pe care o are; declaraţiile părţii vătămate şi ale martorelor din cauză sunt total contradictorii şi sunt date cu rea credinţă, respectiv cu scopul de a obţine partea vătămată daunele morale pe care instanţa de fond le-a şi acordat de altfel, acestea fiind în valoare de 10.000 de lei.

Deşi în sarcina inculpatei s-a reţinut că ar fi profitat de starea în care se afla partea vătămată C.R.A., respectiv de faptul că părinţii acesteia erau dezbinaţi, fiind plecaţi în Italia şi de faptul că nu avea bani, lucru pe care partea vătămată nu l-a declarat niciodată, doar una dintre martore, respectiv U.C.E., în declaraţia dată la Parchet a spus că are cunoştinţă despre aceste aspecte, dar nu reiese de nicăieri că ar fi avut cunoştinţă şi inculpata B.E.L. de aceste chestiuni.

Tot din declaraţia dată de către partea vătămată în faţa organelor de cercetare penală reiese faptul că nu ar fi fost forţată la absolut nimic şi că nu ar fi formulat plângere împotriva inculpatei, însă sesizarea s-a făcut din oficiu. Cercetarea penală a fost începută în data de 23 august 2011 în baza procesului-verbal de sesizare din oficiu, proces-verbal în baza căruia organele de cercetare penală s-au sesizat din oficiu că inculpata coordonează un salon de masaj erotic unde sunt exploatate, prin obligare la practicarea prostituţiei, un număr de 4 tinere, dintre care 2 ar fi minore, pentru ca, ulterior, Parchetul să concluzioneze în cursul cercetării penale efectuate, că în sarcina inculpatei se poate reţine săvârşirea infracţiunii de trafic de minori prevăzute de art. 13 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 raportat la art. 2 lit. a) teza a II-a şi lit. e) din aceeaşi lege. în aceeaşi perioadă, societatea a fost amendată şi de către Garda Financiară, deşi a rectificat toate declaraţiile, a fost sancţionată şi de către Inspectoratul de Muncă pentru muncă la negru, deci, în condiţiile în care totuşi se reţine în sarcina inculpatei că i s-ar fi prestat o activitate la negru de către partea vătămată, nu se poate reţine din punctul de vedere al apărării infracţiunea de trafic de minori ci, cel mult, o contravenţie săvârşită pentru munca la negru. Partea vătămată C.R.A. nu a fost forţată sub nicio formă şi, mai mult decât atât, nu a fost exploatată. Chiar ea recunoaşte că a încasat înjur de 1.600 de lei, invocând alte motive pentru care a încasat banii decât cele susţinute de inculpată.

Nici aprecierea instanţei de fond cu privire la faptul că există o discrepanţă mare între sumele încasate de către societate şi sumele încasate de către partea vătămată, ceea ce duce la concluzia că aceasta din urmă ar fi fost exploatată, nu poate fi primită, fiind o simplă speculaţie. Inculpata B.E.L. s-a aflat într-o eroare de fapt cu privire la vârsta părţii vătămate.

Prin Decizia penală nr. 88/A din 11 septembrie 2012 a Curţii de Apel Braşov, secţia penală şi pentru cauze cu minori, s-au dispus următoarele:

„Admite apelul formulat de inculpata B.E.L. împotriva sentinţei penale nr. 30/S din 12 iunie 2012 pronunţată de Tribunalul pentru Minori şi Familie Braşov în Dosarul penal nr. 125/1372/2012 pe care o desfiinţează în ceea ce priveşte individualizarea judiciară a pedepsei aplicate inculpatei şi a modului de soluţionare a acţiunii civile exercitate în procesul penal.

Rejudecând cauza în aceste limite:

Reduce de la 4 ani închisoare la 2 ani închisoare pedeapsa principală aplicată inculpatei B. (fostă C.) E.L. pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de minori prevăzută de art. 13 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 raportat la art. 2 lit. a) teza a II-a şi lit. e) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) şi art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen.

Menţine pedeapsa complementară precum şi pedeapsa accesorie aplicate inculpatei prin aceeaşi sentinţă de către prima instanţă.

Înlătură dispoziţiile art. 86¹- 86³ C. pen. şi în baza art. 81, 82 C. pen. dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei principale aplicate inculpatei pe durata unui termen de încercare de 4 ani.

În baza art. 359 C. proc. pen. atrage atenţia inculpatei asupra dispoziţiilor art. 83 C. pen. privind revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei în cazul săvârşirii unei noi infracţiuni.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen., pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei suspendă şi executarea pedepsei accesorii aplicate inculpatei.

Reduce de la 10.000 lei la 1.500 lei daunele morale la care a fost obligată inculpata B.E.L. în favoarea părţii civile C.R.A. conform art. 346 C. proc. pen. raportat la art. 1357 şi următoarele C. civ. Respinge restul pretenţiilor civile formulate de partea civilă.

Menţine restul dispoziţiilor sentinţei penale atacate.”

Pentru a decide astfel, curtea de apel a reţinut următoarele:

Prima instanţă a stabilit, pe baza materialului probatoriu administrat în cauză atât în cursul urmăririi penale cât şi al cercetării judecătoreşti o stare de fapt corectă, constând în aceea că în calitate de asociat şi administrator la SC D. SRL Codlea, societate având ca obiect de activitate secundar, printre altele şi activităţi de întreţinere corporală, inculpata B.E.L. a recrutat-o şi a acceptat începând cu luna iunie 2011 să o primească pe partea vătămată minoră C.R.A. să lucreze ca maseuză în cadrul salonului de masaj erotic, promiţându-i că o va plăti cu 40 lei pentru fiecare client, imediat după efectuarea masajului, astfel că, până la sfârşitul lunii iulie 2011, a implicat-o în activităţi de masaj erotic, pe timp de zi şi de noapte, fiind cazată de către inculpată în timpul săptămânii chiar în incinta salonului, timp în care inculpata a profitat material de pe urma părţii vătămate, obţinând din activitatea prestată de minoră importante sume de bani.

Cu toate că inculpata a arătat, atât în cursul urmăririi penale cât şi al cercetării judecătoreşti, că s-a aflat în eroare de fapt întrucât, pe de o parte, nu cunoştea vârsta părţii vătămate, iar pe altă parte, nu a angajat-o pe partea vătămată, ci aceasta, profitând de lipsa inculpatei o perioadă de la salon, datorată unor probleme personale, a rămas în salon fără ştirea ei, prestând activităţi de masaj erotic fără a fi angajată, prima instanţă a apreciat corect că materialul probator de la dosar infirmă apărarea inculpatei.

Astfel Curtea a reţinut, similar primei instanţe, că din actele şi lucrările dosarului rezultă că inculpata a cunoscut încă de la început vârsta părţii vătămate. Cu privire la această împrejurare, prima instanţă a reţinut în mod corect că declaraţiile părţii vătămate minore C.R.A. în care arată în mod constant că, încă la primul interviu pe care l-a susţinut pentru a se angaja la salonul coordonat de inculpată, i-a adus la cunoştinţa acesteia că este minoră şi că urmează să împlinească peste aproximativ 3 luni vârsta majoratului, se coroborează cu declaraţiile martorelor U.C.E. şi K.E.A. care au fost prezente la momentul susţinerii interviului şi au auzit când minora a adus la cunoştinţa inculpatei starea de minorat din acel moment, însă a fost asigurată de inculpată că nu este nici o problemă; partea vătămată a fost sfătuită de inculpată „să nu le spună clienţilor ce vârstă are” (fila 111 dosar urmărire penală - declaraţia martorei U.C.E.).

În acest context, raportat la faptul că inculpata cunoştea vârsta părţii vătămate, împrejurarea că aceasta nu a văzut cartea de identitate a părţii vătămate nu are relevanţă în cauză, iar apărarea inculpatei, grefată pe această împrejurare, nu poate fi primită.

De asemenea, în mod corect a procedat prima instanţă apreciind că, din materialul probator administrat în cauză reiese fără dubiu că în intervalul iunie-iulie 2011 inculpata „a angajat-o” pe partea vătămată minoră, fără întocmirea vreunei forme legale, pentru a presta activităţi de masaj erotic în cadrul salonului de masaj situat în Braşov, condus de inculpată, partea vătămată desfăşurând aceste activităţi timp de aproximativ o lună şi fiind cazată de către inculpată în timpul săptămânii chiar în incinta salonului, timp în care inculpata a profitat material de pe urma părţii vătămate.

Această activitate a inculpatei de recrutare a părţii vătămate minore în vederea desfăşurării activităţilor de masaj erotic şi prestarea de către minoră a activităţilor de masaj erotic sub coordonarea inculpatei precum şi obţinerea de către aceasta din urmă de foloase de pe urma activităţii desfăşurate de minoră, sunt dovedite cu prisosinţă de materialul probator administrat în cauză.

Astfel, declaraţia părţii vătămate C.R.A. se coroborează cu declaraţiile martorelor U.C.E., V.A. precum şi cu însemnările cuprinse în carnetul de programări identificat de organele de urmărire penală la salonul de masaj situat în Braşov şi dovedesc fără dubiu că minora, recrutată de inculpată în modalitatea expusă, a muncit efectiv în salonul administrat de inculpată, efectuând masaje erotice, activitate care, prin natura ei şi prin modalitatea în care era realizată în concret la salonul de masaj al inculpatei, a avut un caracter sexual explicit, nepotrivit pentru un minor, imoral şi profund vătămător pentru dezvoltarea minorului în cauză, fiind ilegală în raport cu prevederile Codului Muncii (care permite încadrarea minorilor în muncă numai pentru activităţi potrivite, care să nu le pericliteze sănătatea şi dezvoltarea ulterioară şi interzice prestarea unor activităţi imorale) chiar dacă partea vătămată era foarte aproape de vârsta majoratului.

De altfel, probatoriul administrat în cauză a confirmat că inculpata a conştientizat pe deplin acest caracter ilegal al implicării părţii vătămate în activitatea de masaj erotic, din moment ce i-a spus acesteia, astfel cum declară partea vătămată, că va redacta un contract de muncă fictiv, cu data naşterii falsificată, pe care nu îl va înregistra, iar martora U.C.E. a confirmat că inculpata i-a spus părţii vătămate să ascundă că este minoră; inculpata nu a încheiat niciun act juridic cu partea vătămată privind activitatea în cadrul salonului, cum s-ar fi impus dacă aceasta s-ar fi aflat în eroare în ceea ce priveşte vârsta persoanei angajate, împrejurare care dovedeşte că inculpata cunoştea atât vârsta părţii vătămate cât şi faptul că desfăşurarea unei astfel de activităţi este interzisă pentru un minor.

Susţinerile inculpatei în sensul că nu a avut cunoştinţă despre faptul că partea vătămată lucra la salonul administrat de ea şi că locuia acolo în cursul săptămânii, nu pot fi primite, întrucât, atât martora U.C.E. cât şi V.A., au arătat că inculpata este cea care o angajase pe partea vătămată, că partea vătămată nu s-a aflat în salon fără cunoştinţa inculpatei ci, dimpotrivă, pentru activitatea prestată de partea vătămată, care uneori se derula şi noaptea şi în zilele nelucrătoare, inculpata o plătea înmânându-i câte 40 de lei pentru fiecare masaj efectuat; deşi a depus la dosar dovezi din care reiese că în acel interval de timp fiul inculpatei a avut probleme medicale (respectiv a fost internat în intervalul 7 iulie 7011 - 11 iulie 2011 în spital unde a suferit o intervenţie chirurgicală), această împrejurare nu este suficientă pentru a înlătura acuzaţiile aduse inculpatei, întrucât intervenţia chirurgicală suferită de fiul ei nu a fost de natură să o împiedice pe inculpată să coordoneze activitatea salonului şi să se deplaseze la acesta - cu atât mai mult cu cât durata de timp în care a fost internat fiul inculpatei a fost redusă - 5 zile, comparativ cu durata de timp în care s-a desfăşurat activitatea infracţională, iar însemnările din carnetul de programări pe care inculpata recunoaşte că îl verifica şi unde nota chiar ea, dovedesc că activitatea salonului de masaj nu a fost întreruptă, iar partea vătămată a lucrat în perioada iunie-iulie 2011 şi a fost plătită zilnic pentru munca prestată.

Faptul că partea vătămată a lucrat efectiv în cadrul salonului inculpatei şi a fost cazată de către aceasta, cel puţin pe timpul săptămânii la salon, în week-end mergând acasă, rezultă din declaraţia părţii vătămate, care estimează că în perioada cât a lucrat la salon a avut peste 40 de clienţi pentru masaj erotic, din declaraţia martorei U.C., care a desfăşurat şi ea de câteva ori astfel de activităţi la salon şi a văzut-o pe partea vătămată că lucra şi locuia acolo, precum şi prin declaraţia dată în cursul urmăririi penale de către martora V.A., care a lucrat constant în perioada respectivă la salonul respectiv (fiind încadrată ca femeie de serviciu, însă, în fapt, desfăşurând activităţi de masaj erotic). Totodată, declaraţiile părţii vătămate şi ale martorelor sunt concordante cu privire la suma de bani pe care partea vătămată o primea - 40 RON/ client, precum şi asupra modului cum se făcea plata, fetele predându-i toţi banii primiţi de la client inculpatei, care ulterior le dădea partea lor.

Declaraţiile martorei U.C. şi V.A. se coroborează cu menţiunile din aşa-numitul „carnet de programări” ridicat de la sediul salonului şi ataşat la dosarul de urmărire penală, în care se treceau, dar numai sporadic, data, ora la care se făcea masajul şi suma încasată (pentru a exista o evidenţă în afara celor oficiale, care nu erau ţinute în condiţiile legii), prenumele părţii vătămate figurând de mai multe ori în cuprinsul caietului şi aceasta recunoscându-şi în faţa instanţei semnătura din caiet.

Or, în aceste condiţii, declaraţiile inculpatei privind faptul că nu a angajat-o pe partea vătămată, că nu ar fi cunoscut vârsta părţii vătămate sau că partea vătămată nu ar fi lucrat cu acordul său la salon apar nesincere şi în mod judicios au fost înlăturate de către prima instanţă.

Cu toate că nu rezultă din materialul probator administrat în cauză că partea vătămată ar fi fost constrânsă să muncească în acel salon, ci, dimpotrivă, minora însăşi recunoaşte că şi-a dat acordul pentru a presta acest gen de muncă, prima instanţă a reţinut în mod întemeiat că potrivit art. 16 din Legea nr. 678/2001, consimţământul persoanei, victimă a traficului, nu înlătură răspunderea penală a făptuitorului, iar în speţă, dată fiind vârsta părţii vătămate, minoră la acel moment şi natura muncii prestate, sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de persoane prevăzută de art. 13 alin. (1) din Legea nr. 678/2001, întrucât textul de lege nu impune condiţia ca, în varianta prevăzută la alin. (1), să existe o constrângere a persoanei exploatate, ci doar o activitate de recrutare, respectiv găzduire a unui minor în scopul exploatării sale.

Pe altă parte, prima instanţă nu a reţinut existenţa unei exploatări sexuale a minorei, ci a unei exploatări economice definită de art. 2 din Legea nr. 678/2001 care, la pct. 2 teza a II-a, prevede că, prin exploatarea unei persoane se înţelege desfăşurarea unei munci cu încălcarea normelor legale privind condiţiile de muncă şi de sănătate iar la pct. 2 lit. e) din Legea nr. 678/2001 se prevede că, prin exploatare a unei persoane se înţelege şi efectuarea unei activităţi prin care se încalcă drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului.

Munca prestată de minoră în salonul inculpatei a fost desfăşurată cu încălcarea normelor legale privind condiţiile de muncă şi de sănătate, iar activităţile pe care le-a desfăşurat au încălcat drepturile şi libertăţile fundamentale ale copilului.

Astfel, potrivit art. 49 din Constituţia României, copiii şi tinerii se bucură de un regim special de protecţie şi de asistenţă în realizarea drepturilor lor, iar exploatarea minorilor, folosirea lor în activităţi care le-ar dăuna sănătăţii, moralităţii sau care le-ar pune în primejdie viaţa ori dezvoltarea normală sunt interzise.

Potrivit Codului muncii - Legea nr. 53/2003, persoana fizică dobândeşte capacitate de muncă la împlinirea vârstei de 16 ani, dar poate încheia un contract de muncă în calitate de salariat şi la împlinirea vârstei de 15 ani, cu acordul părinţilor sau al reprezentanţilor legali, pentru activităţi potrivite cu dezvoltarea fizică, aptitudinile şi cunoştinţele sale, dacă astfel nu îi sunt periclitate sănătatea, dezvoltarea şi pregătirea profesională.

Este interzisă, sub sancţiunea nulităţii absolute, încheierea unui contract individual de muncă în scopul prestării unei munci sau a unei activităţi imorale.

Potrivit art. 112 alin. (2) C. muncii, în cazul tinerilor în vârstă de până la 18 ani, durata timpului de muncă este de 6 ore pe zi şi de 30 de ore pe săptămână, iar conform art. 128 alin. (1), tinerii care nu au împlinit vârsta de 18 ani nu pot presta muncă de noapte.

Or, aşa cum a reţinut şi prima instanţă, partea vătămată a fost recrutată de inculpată şi a fost angajată pentru desfăşurarea activităţilor de masaj erotic şi a prestat efectiv astfel de activităţi în salonul de masaj, inclusiv noaptea, fiind astfel folosită în activităţi nepotrivite vârstei sale, cu un profund caracter sexual, imorale şi dăunătoare dezvoltării sănătăţii sale mentale, spirituale, morale.

Pe de altă parte, prin natura muncii prestate, minorei i s-au încălcat mai multe drepturi şi libertăţi fundamentale, împrejurare care face aplicabile în speţă dispoziţiile art. 13 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 raportat la art. 2 pct. 2 lit. e) din Legea nr. 678/2001.

Astfel, potrivit art. 87 din Legea nr. 272/2004, privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului, acesta are dreptul de a fi protejat împotriva exploatării şi nu poate fi constrâns la o muncă ce comportă un risc potenţial sau care este susceptibilă să îi compromită educaţia ori să îi dăuneze sănătăţii sau dezvoltării sale fizice, mentale, spirituale, morale ori sociale.

Art. 32 din Convenţia cu privire la drepturile copilului ratificată de România prin Legea nr. 18/1990, recunoaşte dreptul copilului de a fi protejat împotriva exploatării economice şi de a nu fi constrâns la vreo muncă ce comporta vreun risc potenţial sau care este susceptibilă să îi compromită educaţia ori să îi dăuneze sănătăţii sau dezvoltării sale fizice, mentale, spirituale, morale ori sociale.

Statele părţi s-au angajat să protejeze copilul contra oricărei forme de exploatare sexuală şi de violenţă sexuală şi să ia toate măsurile corespunzătoare pentru a împiedica incitarea sau constrângerea copiilor să se dedea la activităţi sexuale ilegale, exploatarea copiilor în scopul prostituţiei sau al altor practici sexuale ilegale.

Din coroborarea dispoziţiilor legale menţionate rezultă, fără echivoc, că minorul nu poate fi exploatat economic prin implicare în activităţi cu tentă sexuală, imorale, cum este activitatea de masaj erotic, chiar dacă consimte la o asemenea activitate şi chiar dacă este recompensat financiar pentru prestaţiile efectuate, astfel că în speţă împrejurarea că recrutarea părţii vătămate şi activităţile desfăşurate de aceasta s-au făcut cu acordul părţii vătămate şi că aceasta a primit o parte din tariful practicat de salon pentru activităţile prestate este irelevantă, exploatarea realizându-se nu prin constrângere, ci prin natura muncii prestate cu încălcarea normelor legale în vigoare şi a drepturilor şi libertăţilor minorei.

Nici împrejurarea că minora avea o vârstă foarte apropiată de cea a majoratului nu are relevanţă în speţă, întrucât Legea nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului prevede, la art. 4, că prin copil se înţelege orice persoană care nu a împlinit vârsta de 18 ani şi nu a dobândit capacitatea deplină de exerciţiu, în condiţiile legii. Deci, atâta timp cât partea vătămată nu împlinise vârsta de 18 ani la momentul angajării sale în salonul de masaj aparţinând inculpatei, aceasta beneficia de toate drepturile şi libertăţile recunoscute de legislaţia naţională şi internaţională copilului, corelativ cu obligaţia statului de a-i proteja interesele.

În raport de cele expuse, Curtea a constatat că, atât starea de fapt reţinută de către prima instanţă, cât şi încadrarea juridică dată faptei comise de inculpata B.E.L. sunt la adăpost de orice critică, iar susţinerile inculpatei din apelul promovat, cu privire la aceste aspecte, sunt nefondate.

Latura obiectivă a infracţiunii prevăzută de art. 13 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 raportat la art. 2 lit. a) teza a II-a şi lit. e) din Legea nr. 678/2001 este dovedită cu întreg materialul probator administrat în cauză, iar în ceea ce priveşte latura subiectivă a infracţiunii, vinovăţia inculpatei îmbracă forma intenţiei directe.

Nu există la dosar dovezi că inculpata s-ar fi aflat într-o eroare de fapt sau de drept şi nu este incidenţă în speţă nicio altă cauză care să conducă la înlăturarea vinovăţiei inculpatei, astfel că în mod corect a constatat prima instanţă că sunt întrunite condiţiile pentru tragerea la răspundere penală a inculpatei pentru infracţiunea comisă.

În ceea ce priveşte însă individualizarea judiciară a pedepsei aplicate inculpatei, Curtea constată că nu au fost avute în vedere toate criteriile de individualizare judiciară prevăzute de art. 72 C. pen., iar pedeapsa aplicată inculpatei este mult prea severă, fiind disproporţionată raportat la gradul de pericol social concret al faptei comise.

Astfel, deşi sub aspectul elementelor constitutive ale infracţiunii prevăzută de art. 13 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 raportat la art. 2 lit. a) teza a II-a şi lit. e) din Legea nr. 678/2001, este lipsită de relevanţă vârsta părţii vătămate, la stabilirea gradului de pericol social concret al faptei nu poate fi ignorat nici gradul de maturizare al părţii vătămate şi impactul real al activităţii desfăşurate asupra dezvoltării ei şi mentalităţii deja formate, faptul că victima traficului de persoane avea o vârstă foarte apropiată de cea a majoratului (3 luni o mai despărţeau de vârsta de 18 ani) şi nici modalitatea concretă de comitere a faptei, împrejurarea că nu au fost exercitate de către inculpată niciun fel de constrângeri asupra părţii vătămate pentru a se angaja sau a presta munca pe care a ales-o din proprie iniţiativă şi în cunoştinţă de cauză, nu au existat ameninţări sau o atitudine agresivă a inculpatei şi nu au fost exercitate presiuni asupra părţii vătămate pentru a continua să presteze munca pentru care fusese angajată, ci dimpotrivă, partea vătămată a fost liberă să aleagă dacă acceptă să desfăşoare sau nu munca pentru care a fost angajată, în condiţiile în care Codul Muncii recunoaşte persoanelor minore care au împlinit vârsta de 16 ani capacitate deplină de muncă şi ar fi putut pune oricând capăt activităţii desfăşurate.

Pe altă parte, în mod corect a apreciat prima instanţă că, în ceea ce priveşte persoana inculpatei se impune a fi reţinută în favoarea sa circumstanţa atenuantă judiciară prevăzută de art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen., întrucât din fişa de cazier judiciar aflată la dosarul de urmărire penală şi din conţinutul referatului de evaluare efectuat de Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Braşov, rezultă că inculpata a avut un comportament corect şi onest în societate anterior săvârşirii faptei, nu are antecedente penale, nu este în evidenţă cu sancţiuni contravenţionale sau sesizări privind fapte de încălcare a ordinii şi liniştii publice şi a avut o relaţie bună cu fiul său şi familia extinsă, în special cu părinţii săi.

În raport de aceste considerente, Curtea a apreciat că se impune reducerea pedepsei aplicate de către prima instanţă inculpatei de la 4 ani închisoare la 2 ani închisoare.

În ceea ce priveşte modalitatea de executare a pedepsei, în mod corect a apreciat prima instanţă, pe baza circumstanţelor personale ale inculpatei, astfel cum acestea rezultă din actele dosarului, că scopul pedepsei aplicate poate fi atins şi fără privare de libertate.

Ţinând seama, în acelaşi timp, de împrejurarea că la dosar nu există indicii care să conducă la concluzia că inculpata ar putea reitera un comportament infracţional sau că ar avea o înclinaţie spre comiterea de fapte antisociale, Curtea a apreciat că nu se impune o supraveghere a ei pe durata termenului de încercare, astfel că suspendarea condiţionată a executării pedepsei apare o modalitate mai adecvată, în măsură să conducă la îndeplinirea scopului pedepsei, astfel cum acesta este prevăzut de art. 52 C. pen.

În considerarea celor expuse, Curtea a apreciat că este fondat apelul formulat de inculpata B.E.L. împotriva sentinţei penale nr. 30/S din 12 iunie 2012 pronunţată de Tribunalul pentru Minori şi Familie Braşov în Dosarul penal nr. 125/1372/2012, sentinţă care a fost desfiinţată şi reformată în ceea ce priveşte individualizarea judiciară a pedepsei aplicate inculpatei.

În ceea ce priveşte modalitatea de soluţionare a acţiunii civile exercitate de către partea vătămată C.R.A. în procesul penal, criticată de asemenea în calea de atac a apelului promovată de către inculpată, Curtea a constatat că prima instanţă a reţinut în mod judicios că în cauză sunt întrunite condiţiile răspunderii civile delictuale, astfel cum sunt prevăzute de art. 1357 şi următoarele C. civ., care preiau cerinţele instituite anterior prin art. 998, art. 999 C. civ., respectiv există un prejudiciu cauzat părţii civile prin exploatarea acesteia de către inculpată şi prin recrutarea şi crearea condiţiilor necesare pentru desfăşurarea de către partea civilă a unei activităţi nepotrivite pentru un minor, de natură a-i afecta dezvoltarea normală ulterioară şi în afara reglementărilor legale privind încadrarea în muncă a minorilor, există o faptă ilicită a inculpatei şi o legătură de cauzalitate între fapta ilicită şi vătămarea cauzată părţii civile, iar fapta a fost comisă de către inculpată cu vinovăţie, sub forma intenţiei directe.

Cu toate acestea, prima instanţă a realizat o greşită apreciere a cuantumului despăgubirilor acordate.

Partea civilă a solicitat acordarea sumei de 15.000 lei daune morale, arătând că în urma stresului cauzat de activitatea la salonul de masaj a contractat o afecţiune dermatologică, precum şi pentru faptul că a fost agresată fizic şi verbal de inculpată ca urmare a acuzaţiei adusă de aceasta că i-ar fi sustras nişte bijuterii pe când locuia la salonul de masaj.

Tribunalul a constatat în mod just că la dosar nu se găsesc dovezi care să ateste că inculpata ar fi bruscat partea vătămată şi nici nu s-a probat existenţa unei legături de cauzalitate între faptele care fac obiectul cauzei şi afecţiunea medicală invocată de partea civilă, sarcina probei revenind sub acest aspect părţii civile, care este în prezent majoră, iar scrisoarea medicală depusă de partea civilă - fila 61 dosar tribunal - este datată mai 2012, deci, la mai multe luni de la săvârşirea faptei de trafic de minori.

Pe altă parte, este indubitabil că prin fapta inculpatei au fost încălcate drepturi recunoscute de lege părţii civile minore la data faptelor, iar din cauza condiţiilor de desfăşurare a activităţii dar şi din cauza activităţii însăşi, total nepotrivită pentru a fi desfăşurată de un minor şi de natură a-i afecta dezvoltarea ulterioară din cauza caracterului său imoral au fost produse părţii civile un prejudiciu moral - independent de faptul că minora şi-a dat consimţământul pentru desfăşurarea activităţilor respective - de care se face vinovată inculpata. Cu toate acestea, cuantumul despăgubirilor morale la care a fost obligată inculpata în favoarea părţii civile este mult prea ridicat şi nu are corespondent în materialul probator de la dosar. Părţii civile nu i s-au creat vătămări fizice, ci morale, iar acordarea de despăgubiri pentru aceste vătămări trebuie să aibă la bază un minim de probatoriu care să ajute instanţa la cuantificarea despăgubirilor. La dosar nu se găsesc astfel de probe pe care să se sprijine soluţia primei instanţe de acordare a despăgubirilor într-un cuantum atât de ridicat.

Nu s-a dovedit fără putinţă de tăgadă că munca prestată în salonul de masaj de către partea civilă i-a afectat dezvoltarea morală, cu atât mai mult cu cât, aşa cum s-a menţionat şi anterior, vârsta părţii civile la data comiterii faptelor era foarte apropiată de cea a majoratului; cu toate acestea, pornind de la premiza că prin încălcarea drepturilor şi libertăţilor recunoscute de lege părţii civile este inerentă crearea unui prejudiciu acesteia, că munca desfăşurată noaptea de către partea civilă, dată fiind starea de minorat a fost de natură a crea părţii civile un disconfort fizic şi psihic care echivalează cu un prejudiciu moral şi se impune a fi reparat şi ţinând seama de faptul că, judecând în echitate, însăşi hotărârea de condamnare a inculpatei este de natură a contribui la repararea prejudiciului moral adus părţii civile, Curtea apreciază că suma de 1.500 lei reprezintă o despăgubire echitabilă a părţii civile.

Se impune, pentru aceste considerente, reformarea hotărârii primei instanţe şi sub acest aspect şi rejudecând cauza, reducerea de la 10.000 lei la 1.500 lei a daunelor morale la care a fost obligată inculpata B.E.L. în favoarea părţii civile C.R.A., conform art. 346 C. proc. pen. raportat la art. 1357 şi următoarele C. civ., fiind respinse, ca nefondate, restul pretenţiilor civile formulate de partea civilă.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs, pe de o parte, Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.CO.T. - Serviciul Teritorial Braşov învederând motivul de recurs prev. de art. 385⁹ pct. 14 C. proc. pen., cu privire la faptul că nu au fost just aplicate criteriile de individualizare a pedepsei de către instanţa de apel, făcându-se o greşită interpretare a dispoziţiilor art. 72 C. pen., s-a aplicat o pedeapsă prea mică, faţă de conduita inculpatei, care nu a recunoscut săvârşirea faptei şi de circumstanţele concrete ale cauzei, solicitându-se casarea deciziei recurate şi menţinerea sentinţei instanţei de fond, inclusiv sub aspectul modalităţii de executare.

Pe de altă parte, împotriva aceleiaşi decizii a declarat recurs şi inculpata B.E.L. reiterând aceleaşi motive ca şi în apel, solicitând achitarea întrucât fapta nu există, nefiind întrunite elementele constitutive ale acesteia, întemeierea în drept raportându-se la dispoziţiile art. 385⁹ pct. 12 C. proc. pen. S-a făcut referire la infracţiunea prevăzută de art. 13 alin. (1) din Legea nr. 678/2001, susţinând că latura obiectivă nu ar fi dovedită prin raportare la art. 2 lit. a) teza a II-a şi lit. e) din Legea nr. 678/2001, pentru că nu s-a dovedit care norme privind condiţiile de salarizare, de igienă, sănătate şi securitate a muncii au fost încălcate, nefiind concretizate afirmaţiile de exploatare economică a minorei, iar activităţile reţinute nu pot fi încadrate în două litere ale aceluiaşi text legal.

S-a reiterat că recrutarea părţii vătămate şi activităţile desfăşurate de aceasta s-au făcut cu acordul părţii vătămate şi că aceasta a primit o parte din tariful practicat de salon pentru activităţile prestate, fără ase încălca legislaţia muncii, inclusiv cu privire la munca de noapte.

Analizând recursurile prin prisma motivelor invocate, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că acestea sunt nefondate, urmând a fi respinse ca atare, pentru cele ce succed:

Cazul de casare prevăzut în art. 385⁹alin. (1) pct. 12 teza I C. proc. pen. - „nu sunt întrunite elementele constitutive ale unei infracţiuni” - este incident dacă instanţa a pronunţat o hotărâre de condamnare, reţinând o situaţie de fapt corectă, însă în mod greşit a apreciat că fapta constituie o anumită infracţiune, deşi, în realitate, lipseşte unul din elementele constitutive ale acesteia, soluţia fiind contrară legii.

În speţă, inculpata a indicat, ca elemente lipsă din conţinutul infracţiunii, lipsa exploatării minorei, precum şi lipsa oricărei influenţe a activităţii prestate, asupra dezvoltării ulterioare a minorei.

În acord cu instanţa de apel, instanţa de recurs apreciază că, din coroborarea dispoziţiilor legale menţionate rezultă, fără echivoc, că minora a fost exploatată economic, prin implicarea sa în activităţi cu tentă sexuală. Consimţământul victimei nu produce efecte în sensul înlăturării caracterului penal al faptei.

Existenţa unor recompense financiare, nu este, prin ea însăşi, de natură să înlăture caracterul penal al faptei, având în vedere că victima a prestat o muncă interzisă prin lege (Codul muncii), minorilor.

În acord cu instanţa de fond şi cea de apel, se constată că obţinerea de către inculpată a unor avantaje materiale din munca prestată de victimă, având în vedere că victima presta o muncă interzisă de Codul muncii pentru categoria de persoane din care făcea parte, constituie infracţiunea de trafic de minori. Traficarea minorei decurge din faptul că a fost angajată la salonul inculpatei pentru a desfăşura activităţi pe care legea le interzicea în mod expres.

Chiar dacă minora a fost recompensată financiar pentru prestaţiile efectuate, astfel că, în speţă, împrejurarea că recrutarea părţii vătămate şi activităţile desfăşurate de aceasta s-au făcut cu acordul părţii vătămate şi că aceasta a primit o parte din tariful practicat de salon pentru activităţile prestate este irelevantă, exploatarea realizându-se nu prin constrângere, ci prin natura muncii prestate cu încălcarea normelor legale în vigoare şi a drepturilor şi libertăţilor minorei.

O a doua critică formulată, a avut în vedere reţinerea unei situaţii de fapt care nu se întemeiază pe probe. Cazul de casare invocat implică pronunţarea unei hotărâri de condamnare, pe baza unei situaţii de fapt greşite. Inculpata critică situaţia de fapt stabilită de către instanţe, arătând că aceasta nu are susţinere în probatoriul administrat, iar cazul de casare ce permite cenzurarea situaţiei de fapt, respectiv verificarea concordanţei dintre cele reţinute în hotărârea de condamnare şi probele administrate, este cel prevăzut în dispoziţiile art. 385⁹ alin. (1) pct. 18 C. proc. pen.

Potrivit art. 385⁹ alin. (1) pct. 18 C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării când s-a comis o gravă eroare de fapt, având drept consecinţă pronunţarea unei hotărâri greşite de achitare sau de condamnare. Astfel cum s-a statuat şi prin Decizia în interesul Legii nr. 8 din 9 februarie 2009, incidenţa dispoziţiilor art. 385⁹alin. (1) pct. 18 C. proc. pen. presupune o evidentă stabilire eronată a faptelor în existenţa sau inexistenţa lor, în natura lor ori în împrejurările în care au fost comise, fie prin neluarea în considerare a probelor care le confirmau, fie prin denaturarea conţinutului acestora, cu condiţia să fi influenţat soluţia adoptată. Aşadar, prin eroare de fapt se înţelege o greşită examinare a probelor administrate în cauză, în sensul că la dosar există o anumită probă, când în realitate aceasta nu există sau atunci când se consideră că un anumit act, un înscris, de exemplu, ar demonstra existenţa unei împrejurări, când în realitate din acest mijloc de probă reiese contrariul.

Eroarea gravă de fapt presupune deci, reţinerea unei împrejurări esenţiale fără ca probele administrate să o susţină sau o nereţinere a unei astfel de împrejurări esenţiale, deşi probele administrate o confirmau, ambele ipoteze fiind rezultatul denaturării grave a probelor.

Pornind de la aceste explicaţii din considerentele Deciziei în interesul Legii nr. 8 din 9 februarie 2009, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că nu există vreo contradicţie între cele reţinute prin hotărârea recurbată şi conţinutul probelor administrate, starea de fapt reţinută nefiind consecinţa unei denaturări evidente a probelor, ci rezultatul unei analize coroborate a acestora, cu rezultatul unei corecte încadrări juridice.

Prezenţa minorei în salonul de masaj şi activităţile desfăşurate de aceasta, sunt confirmate de caietul de programări ridicat de la sediul salonului de masaj şi aflat la dosarul cauzei.

Astfel, în mod corect şi în concordanţă cu probatoriul administrat, s-a stabilit că fapta inculpatei B.E.L. de a o recruta pe partea vătămată minoră C.R.A., în luna iunie 2011, de a o caza în cadrul salonului de masaj erotic aparţinând SC D. SRL, al cărei administrator era inculpata, din Braşov, strada Carpaţilor şi de a o implica pe aceasta în activităţi de masaj erotic, activităţi cu un caracter sexual explicit, inculpata realizând de pe urma părţii vătămate foloase materiale, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de „trafic de minori”, prevăzută şi pedepsită de art. 13 alin. (1) din Legea nr. 678/2001, raportat la art. 2 lit. a) teza a II-a şi lit. e) din Legea nr. 678/2001, atât în ceea ce priveşte latura obiectivă, cât şi cea subiectivă.

Cu referire la recursul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Braşov, Înalta Curte constată că s-a efectuat o judicioasă operaţiune de individualizare a pedepsei aplicate şi s-a stabilit corect modalitatea de executare, în raport de criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen. şi de scopul pedepsei prevăzut de art. 52 C. pen.

În ce priveşte individualizarea pedepsei, prin raportare la criteriile prevăzute de art. 72 C. pen., înalta Curte reţine că în cauză au fost avute în vedere dispoziţiile părţii generale ale Codului penal, limitele de pedeapsă fixate în dispoziţiile legii speciale, care au fost reduse urmare a aplicării şi valorificării circumstanţei atenuante judiciare prevăzută de art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen., în lipsa antecedentelor penale, gradul de pericol social al faptei comise - care este unul relativ ridicat, persoana inculpatei.

În referire la persoana inculpatei, se apreciază circumstanţele personale ale acesteia, care, fără a fi, necesarmente, subsumate juridic celor delimitate de lege ca atenuante, pot fi reţinute în cauză, respectiv conduita bună a inculpatei, reflectată de referatul de evaluare efectuat de Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Braşov, rezultând că inculpata a avut un comportament corect şi onest în societate anterior săvârşirii faptei, nu este în evidenţă cu sancţiuni contravenţionale sau sesizări privind fapte de încălcare a ordinii şi liniştii publice şi a avut o relaţie bună cu fiul său şi familia extinsă, în special cu părinţii săi.

Înalta Curte apreciază că, pentru realizarea scopului educativ al pedepsei, nu este necesară redozarea pedepsei aplicate, în sensul majorării ei, cât şi executarea acesteia în altă modalitate decât prin modalitatea aleasă, prin raportare la menţinerea unui just echilibru cu gradul actual de pericol social al faptei.

În considerarea tuturor acestor aspecte, punând în balanţă circumstanţele reale ale cauzei cu cele personale ale intimatei inculpate, instanţa de control judiciar apreciază că sancţiunea penală aplicată, atât prin cuantum, cât şi prin modalitatea de executare aleasă - prin suspendarea condiţionată a executării pedepsei, este adecvată, datele ce caracterizează persoana inculpatei impunând concluzia că aceasta dispune de resorturi interioare suficiente pentru schimbarea comportamentului, astfel că nu este necesară supravegherea sa pe durata termenului de încercare, de către Serviciul de Probaţiune.

În consecinţă, pentru considerentele de mai sus, în temeiul art. 385¹⁵ alin. (1) pct. l lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondate, recursurile declarate în cauză.

Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Braşov şi de inculpata B.E.L. împotriva Deciziei penale nr. 88/A din 11 septembrie 2012 a Curţii de Apel Braşov, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

Obligă recurenta inculpată la plata sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 16 aprilie 2013.

← ICCJ. Decizia nr. 1319/2013. Penal. Traficul de influenţă...		ICCJ. Decizia nr. 1325/2013. Penal. Infracţiuni de evaziune... →

ICCJ. Decizia nr. 1323/2013. Penal

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 1323/2013. Penal