ICCJ. Decizia nr. 1392/2013. Penal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1392/2013
Dosar nr. 423/64/2012/a1
Şedinţa publică din 23 aprilie 2013
Asupra recursului de faţă:
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea din 13 martie 2013, pronunţată în dosarul nr. 423/64/2012, Curtea de Apel Braşov - Secţia Penală şi pentru Cauze cu Minori, pe rol fiind pronunţarea asupra plângerii formulate de petenta B.D., în baza art. 168 C. proc. pen., prin care s-a solicitat ridicarea măsurii sechestrului asigurător aplicat pe imobilul înscris în Cartea Funciară 100364 Bod, număr cadastral 2476, număr top. 334, 335, în baza art. 168 C. proc. pen. a respins cererea formulată de petenta B.D. domiciliată în comuna Bran, privind ridicarea măsurii sechestrului asigurător aplicat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Braşov prin ordonanţa din 31 martie 2010 adoptată în dosarul nr. 1752/P/2009 asupra imobilului situat în comuna Bod, înscris în Cartea Funciară nr. 100364 Bod (provenită din conversia de pe hârtie a Cărţii Funciare).
Pentru a se pronunţa astfel, prima instanţă a reţinut, în esenţă, că petenta B.D. a dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului sus-menţionat, care a aparţinut inculpatei C. (fostă S.) R.D., grevat de sarcini, iar ridicarea sechestrului asigurător penal legal instituit de parchet în cursul urmăririi penale nu se impune, în condiţiile în care cauza se află în etapa cercetării judecătoreşti şi toate părţile vătămate din dosar au formulat cereri de constituire de parte civilă, solicitând să fie despăgubite pentru prejudiciile care li s-au produs prin faptele de care este acuzată inculpata.
Totodată, s-a mai reţinut că prin actul de adjudecare petenta a convenit să fie menţinută sarcina existentă asupra imobilului, decurgând din sechestrul penal aplicat de parchet, împrejurare în raport de care aceasta nu se mai poate prevala de dispoziţiile art. 518 C. proc. civ. (vechi) în conformitate cu care „de la data intabulării imobilul rămâne liber de orice ipoteci sau alte sarcini privind garantarea drepturilor de creanţă, creditorii putându-şi realiza aceste drepturi numai din preţul obţinut".
Împotriva sus-menţionatei încheieri a declarat recurs petenta, solicitând admiterea acestuia, casarea încheierii atacate şi, rejudecând, admiterea cererii şi ridicarea sechestrului asigurător aplicat asupra imobilului.
În susţinerea recursului, a arătat că a devenit titulara dreptului real de proprietate asupra imobilului, drept pe care l-a înscris în cartea funciară, anterior notării sechestrului asigurător. Ca atare, originea dobândirii dreptului de proprietate se află într-un act juridic ce este anterior notării şi consfinţeşte un drept real care a fost valorificat în cadrul procedurii executării silite.
A mai arătat că nu are nici o legătură cu raportul de drept penal cu care este sesizată instanţa, instanţă care s-a abătut şi a analizat o situaţie anterioară, când de fapt, în speţă, trebuia analizat doar dacă, în raport de dobândirea dreptului de proprietate, sechestrul asigurător mai poate sau nu a fi menţinut.
A menţionat că, în virtutea dispoziţiilor art. 593 C. proc. civ. (vechi), prima instanţă a ajuns la concluzia potrivit căreia, după momentul notării sechestrului asigurător, acesta este opozabil tuturor acelora care vor dobândi ulterior un drept asupra imobilului. Or, în situaţia de faţă, instanţa nu a ţinut seama atât de natura juridică a dreptului de ipotecă şi a notării sechestrului penal asigurător, cât şi de succesiunea în timp a dreptului său şi a prezumtivelor drepturi ale beneficiarilor notării sechestrului asigurător.
În aceeaşi ordine de idei, a arătat că instanţa de fond a susţinut că, în virtutea art. 523 C. proc. civ. (vechi), avea posibilitatea de a obţine desfiinţarea măsurilor asigurătorii prin consemnarea la dispoziţia creditorului urmăritor a întregii valori a creanţei, în sumă de 300.000 euro.
În raport de cele învederate, a arătat că, la data intabulării dreptului dobândit, notarea sechestrului asigurător trebuia ridicată, aşa încât a solicitat admiterea recursului astfel cum a fost formulat.
Recursul este fondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Analizând încheierea atacată prin prisma motivelor de recurs invocate, înalta Curte constată că la data de 27 februarie 2009, s-a încheiat între petenta B.D., în calitate de creditoare ipotecară şi S.R.D., în calitate de garantă, contractul de garanţie imobiliară prin care prima împrumuta celei de-a doua suma de 300.000 de euro, iar garanta înţelegea să garanteze restituirea împrumutului cu imobilul proprietatea sa exclusivă situat în comuna Bod, înţelegând să constituie asupra imobilului un drept de ipotecă până la concurenţa sumei împrumutate.
Prin ordonanţa din 31 martie 2010 adoptată în dosarul nr. 1752/P/2009, in conformitate cu disp. art. 163 - 166 C. proc. pen., s-a dispus instituirea sechestrului penal pe imobilul situat în comun Bod, aparţinând învinuitei S.R.D., până la concurenţa sumei de 11 miliarde de lei.
La momentul aplicării sechestrului, numita S.R.D., proprietara imobilului era cercetată penal, fiind învinuită de săvârşirea infracţiunilor de asociere pentru săvârşirea de infracţiuni, complicitate la înşelăciune şi fals intelectual.
În această succesiune logico-juridică înalta Curte constată că la data instituirii sechestrului asigurător penal, imobilul era afectat de o ipotecă urmare a unui contract de împrumut cu garanţie imobiliară. Întrucât nu s-a realizat restituirea împrumutului, s-a procedat la executarea silită a imobilului care a fost vândut la licitaţie, apoi adjudecat de către creditorul ipotecar.
În această împrejurare, situaţia imobilului s-a schimbat, acesta devenind proprietatea petentei B.D., care nu avea legătură cu faptele care constituie obiectul raportului juridic dedus judecăţii. Pe de altă parte, este evident că executorul s-a găsit în faţa unui concurs între o creanţă ipotecară şi o prezumtivă creanţă a unor prezumtivi creditori chirografari. Ca atare, creanţa ipotecară a avut prioritate şi are prioritate chiar şi în ipoteza în care părţile vătămate au un drept de creanţă împotriva proprietarului imobilului, dar fiind vorba de creditori chirografari, aceştia îşi vor satisface pretenţiile în măsura în care va mai rămâne ceva din acel bun. Împrumutul garantat a fost în valoare de 300 mii de euro, valoarea imobilului fiind adjudecat la 60 mii de euro.
Potrivit art. 163 C. proc. pen. măsurile asigurătorii se iau în cursul procesului penal de procuror sau instanţa de judecată şi constau în indisponibilizarea, prin instituirea unui sechestru, a bunurilor mobile şi imobile, în vederea confiscării speciale, a reparării pagubelor produse prin infracţiune, precum şi pentru garantarea executării pedepsei amenzii. Măsurile asigurătorii în vederea reparării pagubei se pot lua asupra bunurilor învinuitului sau inculpatului şi ale persoanei responsabile civilmente, până la concurenţa valorii probabile a pagubei.
Drept urmare, sechestrul este instituit pentru a se asigura despăgubirea părţilor civile. Or, în situaţia de faţă, chiar în cazul în care se va încuviinţa şi se va dispune despăgubirea părţilor vătămate care au formulat cereri de constituire de parte civilă, acestea vin în concurs cu petenta din prezenta cauză, B.D., creditoare ipotecară, care în această împrejurare are prioritate, urmând a fi satisfăcută prima, întrucât ipoteca este un drept real accesoriu ce acordă titularului său un drept de urmărire a bunului în mâna oricui s-ar găsi şi un drept de preferinţă în privinţa satisfacerii creanţei sale faţă de ceilalţi creditori.
Chiar şi în raport cu alţi creditori ipotecari, petenta ar fi avut dreptul să fie prima despăgubită, întrucât dintre 2 creditori cu rang diferit cel cu rang prioritar, deci cel care a înregistrat-o mai întâi, în cazul de faţă B.D., are întâietate, având dreptul să se despăgubească integral din preţul imobilului ipotecat şi numai după aceea şi din ce rămâne urmând a fi chemaţi să se despăgubească mai întâi creditorul ipotecar de rang subsecvent şi abia după aceea creditorii chirografari.
Potrivit art. 518 alin. (3) C. proc. civ. de la data intabulării proprietăţii transmise prin actul de adjudecare imobilul rămâne liber de orice ipoteci sau alte sarcini privind garantarea drepturilor de creanţa, creditorii - fără a fi cazul beneficiarilor notării sechestrului asigurător - putându-şi realiza aceste drepturi numai din preţul obţinut.
În acest sens, este şi practica şi jurisprudenţa înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală, în sensul că dacă un imobil asupra căruia a fost instituit sechestrul asigurător a fost valorificat prin vânzarea la licitaţie publică, iar o parte din preţul obţinut a fost distribuit creditorilor, menţinerea măsurii asigurătorii asupra imobilului nu se mai justifică, ci sechestrul asigurător va fi menţinut numai asupra sumei nedistribuite creditorilor şi asupra altor bunuri ale inculpatului, până la concurenţa valorii prejudiciului cauzat (decizia penală nr. 3507 din 1 iunie 2006).
Aşa fiind, în raport de considerentele anterior expuse, după verificarea cauzei şi în raport de dispoziţiile art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., recurs declarat de petenta B.D. fiind fondat, înalta Curte urmează a-l admite şi a dispune conform dispozitivului prezentei decizii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de petenta B.D. împotriva încheierii din 13 martie 2013 a Curţii de Apel Braşov - Secţia Penală şi pentru Cauze cu Minori, pronunţată în dosarul nr. 423/64/2012.
Casează încheierea atacată şi, rejudecând:
Admite cererea formulată de petenta B.D. şi dispune ridicarea măsurii sechestrului asigurător aplicat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Braşov prin Ordonanţa din 31 martie 2010 adoptată în dosarul nr. 1752 /P/ 2009 asupra imobilului situat în Com. Bod.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 23 aprilie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1200/2013. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 138/2013. Penal → |
|---|
