ICCJ. Decizia nr. 142/2013. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Fond
Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Sentinţa nr. 142/2013
Dosar nr. 5774/1/2012
Şedinţa publică din 05 februarie 2013
Asupra cauzei penale de faţă:
La data de 7 septembrie 2012 s-a înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie plângerea formulată de petentul C.D.V. împotriva rezoluţiei din 10 iulie 2012 dispusă în Dosarul nr. 394/P/2012 al Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică, prin care, în temeiul art. 228 alin. (6) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de salariaţii Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor şi SC T. SRL Tg. Mureş sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prevăzute de art. 6 din Legea nr. 241/2005 şi art. 215 alin. (1), (3) şi art. 2151 C. pen.
Dosarul nr. 394/P/2012 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică, s-a format urmare plângerii penale formulate de petentul C.D.V. împotriva salariaţilor Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor şi SC T. SRL Tg. Mureş, în legătură cu încheierea şi derularea unui contract de prestări servicii.
În urma actelor premergătoare efectuate în cauză s-a constatat lipsa oricăror indicii cu privire la existenţa materială a infracţiunilor reclamate, motiv pentru care s-a dispus neînceperea urmăririi penale pe temeiul prevăzut de art. 10 lit. a) C. proc. pen.
Plângerea formulată de petent împotriva soluţiei de neîncepere a urmăririi penale, conform dispoziţiilor art. 278 C. proc. pen., a fost respinsă, ca nefondată, prin rezoluţia nr. 2579/II/2/2012 din 2 iulie 2012 a procurorului şef al Secţiei de Urmărire Penală şi Criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Nemulţumit de soluţiile adoptate la nivelul Ministerului Public, petentul C.D.V. a formulat plângere la instanţă, conform dispoziţiilor art. 2781 C. proc. pen.
Plângerea a fost înregistrată la înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sub nr. 5774/1/2011.
In şedinţa publică din 5 februarie 2013, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, din oficiu, a ridicat excepţia de necompetenţă materială a instanţei în soluţionarea plângerii de fată.
In raport de excepţia invocată, Înalta Curte constată următoarele:
Potrivit dispoziţiilor art. 2781 alin. (1) C. proc. pen., plângerea formulată împotriva rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale sau a ordonanţei, ori, după caz, a rezoluţiei de clasare, de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale dată de procuror se soluţionează de judecătorul de la instanţa căreia i-ar reveni, potrivit legii, competenţa să judece cauza în primă instanţă.
Pe de altă parte, art. 25 C. proc. pen. consacră plenitudinea de competenţă a judecătoriei, stabilind că aceasta judecă în primă instanţă toate infracţiunile, cu excepţia celor date prin lege în competenţa altor instanţe.
Or, în speţă, petiţionarul C.D.V. a formulat plângere împotriva rezoluţiei din 10 iulie 2012 dispusă în Dosarul nr. 394/P/2012 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică, prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de salariaţii Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor şi SC T. SRL Tg. Mureş sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prevăzute de art. 6 din Legea nr. 241/2005 şi art. 215 alin. (1), (3) şi art. 2151 C. pen.
Întrucât calitatea persoanelor faţă de care s-a dispus soluţia de netrimitere în judecată nu atrage competenţa specială a instanţei supreme, în condiţiile art. 29 C. proc. pen., iar infracţiunile reclamate de petent intră în competenţa materială a judecătoriei, înalta Curte constată că instanţei Judecătoriei Târgu Mureş îi revine competenţa de soluţionare a plângerii de faţă, în condiţiile art. 30 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. - locul săvârşirii pretinselor fapte fiind sediul social al SC T. SRL, respectiv Tg. Mureş.
Aşa fiind, în temeiul art. 42 C. proc. pen. şi art. 2781 alin. (1) C. proc. pen., coroborat cu art. 25 din acelaşi cod, înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va dispune trimiterea cauzei privind plângerea formulată de petentul C.D.V. împotriva rezoluţiei din 10 iulie 2012 dispusă în Dosarul nr. 394/P/2012 al Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică, la Judecătoria Târgu Mureş, spre competentă soluţionare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
H O T Ă R Ă Ş T E
Trimite plângerea formulată de petentul C.D.V. împotriva rezoluţiei din 10 iulie 2012 dispusă în Dosarul nr. 394/P/2012 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică la Judecătoria Târgu Mureş, spre competentă soluţionare.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 05 februarie 2013.
← ICCJ. Decizia nr. 137/2013. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 94/2013. Penal. Plângere împotriva... → |
---|