ICCJ. Decizia nr. 1477/2013. Penal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1477/2013
Dosar nr. 6372/99/2011
Şedinţa publică din 29 aprilie 2013
Deliberând asupra recursului penal de faţă, constată că:
Prin sentinţa penală nr. 222 din 31 mai 2012 a Tribunalului laşi, s-a dispus condamnarea inculpatului S.G.D. la pedeapsa de 3 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a Il-a şi lit. b) C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă de omor, prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 C. pen., cu aplicarea art. 73 lit. b), art. 74 alin. (1) lit. a) şi art. 76 alin. (2) C. pen., şi la un an si 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de violare de domiciliu, prevăzută de art. 192 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) şi art. 76 alin. (1) lit. c) C. pen., pedepse ce au fost contopite, potrivit art. 33 lit. a), art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen., în pedeapsa cea mai grea, de 3 ani închisoare, făcându-se, totodată, aplicarea art. 71, art. 64 lit. a) teza a Il-a şi lit. b) C. pen.
În baza art. 861 alin. (2) C. pen., s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei rezultante pe un termen de încercare de 6 ani, stabilit conform art. 862 C. pen., pe durata căruia inculpatul a fost obligat să se supună măsurilor de supraveghere prevăzute de art. 863 alin. (1) lit. a) – d) C. pen.
S-a făcut aplicarea art. 71 alin. (5) C. pen. şi art. 359 alin. (1).
În baza art. 14 şi art. 346 C. proc. pen., raportat la art. 1357 C. civ., inculpatul a fost obligat să plătească părţii civile P.A.D. suma de 51 lei cu titlu de daune materiale şi 22.500 lei cu titlu de daune morale, iar părţii civile P.C. suma de 108 lei cu titlu de daune materiale.
În baza art. 14 şi art. 346 C. proc. pen., raportat la art. 1357 C. civ., cu referire la art. 313 alin. (1) din Legea nr. 95/2006, inculpatul a mai fost obligat la plata către partea civilă Spitalul Municipal Paşcani a sumei de 2342,69 lei cu titlu de despăgubiri civile şi către partea civilă Spitalul Clinic de Urgenţă Prof. Dr. N. Oblu Iaşi a sumei de 10721,54 lei cu acelaşi titlu.
Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut, în esenţă, în fapt, că, în noaptea de 23 aprilie 2009, în jurul orei 22,30, partea vătămată P.A.D., împreună cu martorul B.B., au mers la discoteca organizată în satul Humosu, comuna Sireţel, judeţul Iaşi, unde se afla şi inculpatul S.G.D., care, însoţit de mai mulţi prieteni, îşi serba ziua onomastică. La un moment dat, inculpatul a aruncat o doză de bere în perete, aceasta ricoşând şi stropind partea vătămată şi pe martorul B.B. Partea vătămată a ripostat, aruncând doza de bere către inculpat, fără, însă, să îl lovească, astfel cum rezultă din declaraţiile martorilor R.V.M., L.V., B.B., coroborate cu declaraţiile părţii vătămate P.A. şi ale inculpatului. În acest context, a izbucnit un scandal verbal, aplanat, însă, de inculpat şi de partea vătămată P.A., în cadrul căruia martorul L.V., prieten al inculpatului, a aplicat o lovitură cu palma peste cap martorului B.B.
În jurul orei 1,00, petrecerea s-a terminat, astfel încât martorul L.V. a plecat cu mopedul, urmat fiind de autoturismul în care se aflau P.A. şi B.B. La scurt timp, inculpatul a plecat cu maşina sa însoţit de martorii R.V. și C.D. Iritaţi de gestul violent al martorului L.V., partea vătămată P.A. şi martorul B.B., aflaţi în stare de ebrietate, au decis să-l urmărească pe acesta şi săi aplice o corecţie, aşa cum rezultă din propriile lor declaraţii date în cursul urmăririi penale, dar şi din declaraţiile martorilor R.V. și L.V. Fiind încunoştiinţat telefonic asupra acestui fapt de martorul L.V. care a contactat-o telefonic pe prietena sa, R.V., aflată în autoturism cu inculpatul, acesta din urmă s-a deplasat în sprijinul prietenului său. Pe drum, în apropierea bisericii şi în vecinătatea casei părţii vătămate, cele două autoturisme, al inculpatului şi al părţii vătămate, s-au intersectat, deplasându-se din direcţii opuse, iar părţile au coborât din maşini, partea vătămată P.A. încercând să-l lovească pe inculpat cu o bâtă din lemn. Inculpatul a parat lovitura, l-a dezarmat pe partea vătămată şi i-a aplicat mai multe lovituri peste corp şi în zona capului. Ca urmare, partea vătămată s-a refugiat în maşină, adresând injurii inculpatului, şi a pornit către locuinţa sa, aflată în apropiere. Acest mod de derulare a conflictului a rezultat din declaraţiile martorilor B.B. (care a confirmat că, împreună cu partea vătămată, l-au urmărit pe L.V., intenţionând „să-i ceară socoteala”), L.V. (care a atestat că a fost urmărit de partea vătămată) şi R.V., coroborate cu declaraţia inculpatului.
Enervat de atitudinea părţii vătămate, inculpatul a plecat cu autoturismul în urmărirea acesteia, a oprit imediat în urma maşinii conduse de martorul B.B. şi a pornit având asupra sa bâta de lemn în urmărirea părţii vătămate, pe care a ajuns-o în curtea locuinţei, la aproximativ 10 m de poartă. Aici a aplicat părţii vătămate mai multe lovituri în zona capului şi o lovitură superficială cu un obiect tăietor, lovituri m urma cărora partea vătămată a căzut inconştientă la pământ. Ca urmare a intervenţiei tatălui părţii vătămate, trezit de strigătele fiului şi de loviturile percepute, inculpatul a oprit agresiunea şi a părăsit locul faptei.
Referindu-se la poziţia procesuală a inculpatului, Tribunalul a arătat că acesta a recunoscut agresarea părţii vătămate prin lovirea repetată, inclusiv în regiunea capului, cu o bâtă de basseball, fapt susţinut şi de părţile vătămate, dar şi de martorii C.Şt.D., R.V. şi B.B.
Potrivit certificatului medico-legal eliberat părţii vătămate P.A., acesta a prezentat un politraumatism cu plagă înţepată epigastru, hematom parietal epigastnc, plagă parietală stânga, fractură parietală stânga cu hematom extradural ce a necesitat craniectomie, leziuni ce s-au putut produce prin loviri cu corp contondent şi corp tăietor înţepător şi au fost de natură să pună în primejdie viaţa victimei.
în drept, instanţa a apreciat că fapta inculpatului S.G.D. întruneşte, atât sub aspectul laturii obiective, cât si al celei subiective, elementele constitutive ale infracţiunii de tentativă de omor. Susţinerile inculpatului potrivit cărora a dorit doar să se apere, iar lovitura a ricoşat asupra capului părţii vătămate, nu au fost reţinute de instanţă, atâta timp cât acesta a aplicai victimei nu doar o singură lovitură, ci mai multe, in zona capului, cu intensitate, urmărind partea vătămată şi continuând agresarea acesteia chiar şi după căderea ei la pământ, până ce a intervenit tatăl său, acţionând, deci, cu vinovăţie sub forma intenţiei directe, în sensul că a prevăzut şi a urmărit punerea în primejdie a vieţii părţii vătămate.
Sub aspectul locului unde s-a produs agresiunea, Tribunalul a reţinut că, deşi inculpatul a negat faptul că, în acel moment, partea vătămată P.A.D. s-ar fi aflat chiar în curtea locuinţei sale, respectiva împrejurare rezultă din coroborarea materialului probator administrat în cauză, făcând trimitere, în acest sens, la declaraţiile părţii vătămate P.C. (care a arătat că l-a văzut pe inculpat în curtea sa, chiar lângă fiul său căzut la pământ, descriind în mod exact vestimentaţia acestuia), precum şi la cele ale inculpatului (care, în declaraţia aflată la dosar a admis că a urmărit partea vătămată până în dreptul locuinţei sale, unde a oprit maşina, nefiind reale susţinerile conform cărora partea vătămată nu s-ar fi refugiat în curte, ci ar fi venit să îl atace cu un cuţit). Instanţa a înlăturat declaraţiile martorilor C.Şt.D., R.V. şi L.V. în sensul că agresarea părţii vătămate ar fi avut loc în drum, câtă vreme, aşa cum a afirmat martorul B.B., numitul C. l-a agresat pe el, astfel încât nu a perceput în mod nemijlocit agresarea părţii vătămate de către inculpat, în vreme ce martorul L.V. a ajuns ulterior agresiunii la faţa locului cu mopedul, iar martora R. a dat declaraţii contradictorii şi în mod vădit părtinitoare inculpatului, susţinând chiar că, din cauza temerii şi a întunericului, nu la putut vedea pe P.A. dacă avea un cuţit sau nu, ori dacă altercaţia ar fi avut loc: pe drum, pentru ca, în cursul judecăţii, să nege integral acest episod al conflictului.
În consecinţă, reţinând că inculpatul a agresat partea vătămată chiar în curtea locuinţei în care a pătruns pe nedrept, instanţa a constatat că fapta acestuia întruneşte atât sub aspectul laturii obiective, cât şi al celei subiective, elementele constitutive ale infracţiunii de violare de domiciliu, săvârşită pe timp de noapte, prevăzute de art. 192 alin. (2) C. pen.
La individualizarea pedepselor, instanţa a ţinut seama de criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) şi a avut în vedere gradul ridicat de pericol social al infracţiunilor, dedus din relaţiile sociale lezate, privind dreptul fundamental şi absolut la viaţă şi dreptul la inviolabilitatea domiciliului, urmările produse, vizând atât punerea în primejdie a victimei, cât și cauzarea unei miirmitaţi fizice permanente părţii vătămate P.A., coroborat cu împrejurările vizând persoana inculpatului, integrat social, având o familie şi copii minori în întreţinere, necunoscut cu antecedente penale sau cu un comportament antisocial în cadrul comunităţii, aspecte în raport cu care instanţa a apreciat că sunt incidente dispoziţiile art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen., cu consecinţa reducerii pedepselor sub minimul special prevăzut de lege pentru infracţiunile săvârşite.
Totodată, Tribunalul a reţinut aplicabilitatea prevederilor art. 73 lit. b) C. pen., privind săvârşirea infracţiunii de tentativă de omor sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoţii, determinată de o provocare din partea persoanei vătămate, produsă prin violenţă şi printr-o atingere gravă a demnităţii persoanei, câtă vreme partea vătămată a urmărit şi agresat pe martorul L.V., prieten al inculpatului şi care ia solicitat telefonic ajutorul, continuând să fie agresiv şi la adresa inculpatului, în contextul în care, la întâlnirea cu acesta, a oprit autoturismul şi a coborât din el având asupra sa o bâtă din lemn. Mai mult, partea vătămată, după epuizarea agresiunii care a avut loc în faţa bisericii, a adresat injurii inculpatului. Ca urmare, sa apreciat de către prima instanţă că o astfel de conduită a părţii vătămate, care ar fi putut evita conflictul îndreptându-se spre casă, fără să oprească, a fost ele natură să determine inculpatului o stare puternică de tulburare, în contextul căreia a săvârşit infracţiunea de tentativă de omor. În acest sens, instanţa a subliniat şi faptul că leziunile suferite de partea vătămată, de natură să îi pună viaţa în primejdie, i au fost cauzate ca urmare a celor două episoade ale conflictului şi nu doar în urma loviturilor aplicate în curtea propriei locuinţe, unde a fost urmărit de inculpat.
În ceea ce priveşte modalitatea de executare a pedepsei rezultante, instanţa de fond a apreciat, raportat la cuantumul acesteia, la persoana inculpatului, fără antecedente penale, integrat social, care are în îngrijire doi copii minori, care s-a prezentat în faţa organelor judiciare şi nu a împiedicat buna desfăşurare a procesului penal, că realizarea scopului prevăzut de art. 52 C. pen., se poate realiza şi prin suspendarea sub supraveghere a executării acesteia.
Sub aspectul laturii civile, având in vedere cererile de constituire de parte civilă şi principiul răspunderii pentru fapta proprie, prevăzut de art. 1357 C. civ., instanţa l-a obligat pe inculpat la plata către partea civilă Spitalul Municipal Paşcani a sumei de 2342,69 lei cu titlu de despăgubiri civile şi către partea civilă Spitalul Clinic de Urgenţă Prof. Dr. N. Oblu Iaşi a sumei de 10721,54 lei cu acelaşi titlu, reţinând că adresa aflată la fila 51 din dosar, emisa de această din urmă unitate spitalicească, vizează perioada 25 - 31 august 2011, fără a se fi stabilit că există vreo legătură directă între fapta inculpatului şi respectiva perioadă de spitalizare a părţii vătămate.
În ce priveşte constituirea de parte civilă a părţii vătămate P.A. (care a solicitat 20.000 lei daune materiale şi 40.000 lei daune morale), Tribunalul, apreciind întrunite condiţiile răspunderii pentru fapta proprie, dar ţinând cont şi de conduita provocatorie a părţii vătămate, de natură să atragă o culpă de 25 % a acesteia în producerea prejudiciului, l-a obligat pe inculpat la plata sumei de 51 lei cu titlu de daune materiale (conform chitanţelor 0001832/2009, 25403/2009, 09801224/2009 şi 029017/2009, cu excluderea chitanţei 1052/2009 emisă de Asociaţia de proprietari Ş.M. pe numele P.D.) şi de 22.500 lei cu titlu de daune morale, la evaluarea in concreto a cuantumului prejudiciului material instanţa constatând că partea civilă nu a propus nicio probă pentru dovedirea cheltuielilor legate de deplasările la spital şi din/în străinătate. Totodată, s-a reţinut că, din probele aflate la dosar, nu rezultă existenţa unei legături cauzale între demisia de la locul de muncă şi fapta inculpatului, după cum salariul solicitat şi calculat de partea vătămată în toată perioada de la data demisiei şi până la 12 aprilie 2012 nu are caracter cert, existând posibilitatea ca acesta să nu mai fie încasat în respectiva perioadă şi din alte motive, neimputabile inculpatului, astfel încât solicitarea părţii vătămate în acest sens a fost apreciată ca nefondată. Cu referire la daunele morale, instanţa a avut în vedere la cuantificarea acestora gravitatea infracţiunii, urmările grave şi ireversibile produse asupra integrităţii fizice şi psihice a părţii vătămate, stabilind un cuantum rezonabil şi suficient, proporţional şi adecvat scopului preventiv-educativ, dar şi reparator al răspunderii civile delictuale, în această modalitate specifică.
Totodată, Tribunalul, în baza principiului răspunderii pentru fapta proprie, l-a obligat pe inculpat să plătească părţii civile P.C. suma de 108 lei cu titlu de daune materiale reprezentând costul deplasărilor în faţa instanţei, apreciind ca neîntemeiată solicitarea de obligare a inculpatului la plata zilelor de lucru pierdute, prejudiciul în acest caz neavând caracter cert, din moment ce simpla depunere la dosar a adeverinţei de salariat nu demonstrează existenţa prejudiciului material în sensul solicitat.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel Parchetul ele pe lângă Tribunalul Iaşi şi partea civilă P.A.D. criticând-o sub aspectul greşitei individualizări a sancţiunilor penale aplicate inculpatului şi solicitând majorarea cuantumului acestora, prin înlăturarea circumstanţelor atenuante prevăzute de art. 73 lit. b) şi art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen., şi schimbarea modalităţii de executare a pedepsei rezultante, în regim privativ de libertate.
În plus, apelantul parte civilă a formulat critici cu privire ia modul de soluţionare a laturii civile, solicitând obligarea inculpatului la repararea integrală a prejudiciului cauzat, prin plata sumei de 20.000 lei reprezentând daune materiale şi a sumei de 40.000 lei cu titlu de daune morale.
Prin decizia penală nr. 157 din 1 noiembrie 2012, Curtea de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, a admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Iaşi şi partea civilă P.A.D., a desfiinţat, în parte, sentinţa pronunţată de Tribunal şi, rejudecând în fond, în baza art. 334 C. proc. pen., a schimbat încadrarea juridică dată faptei săvârşite de inculpatul S.G.D. din infracţiunea de tentativă de omor, prevăzută de art. 20 C. pen., raportat la art. 174 C. pen., cu aplicarea art. 73 lit. b) şi art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen., cu referire la art. 76 alin. (2) C. pen., în infracţiunea prevăzută de art. 20 C. pen., raportat la art. 174 C. pen., cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a C. pen., cu referire la art. 76 alin. (2) C. pen. [(prin înlăturarea art. 73 lit. b) C. pen.)].
A fost menţinută pedeapsa principală de 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă de omor şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a Il-a şi b) C. pen., pe o durată de 2 ani.
Totodată, a fost majorat cuantumul daunelor materiale şi morale la plata cărora a fost obligat inculpatul către partea civila P.A.D., astfel: de la 51 lei la 68 lei, daune materiale, şi de la 22.500 lei la 27.000 lei, daune morale.
Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate şi s-a dispus rămânerea în sarcina statului a cheltuielilor judiciare avansate de acesta.
Pentru a decide astfel, Curtea de apel, în acord cu susţinerile procurorului, a reţinut că incidentul dintre părţi s-a derulat în trei etape, respectiv: prima etapă, în discoteca din sat, când inculpatul, fără niciun motiv, a aruncat o doză de bere în peretele localului, în aşa fel încât conţinutul să-i atingă pe partea vătămată şi pe însoţitorul acesteia. S-a arătat că acest gest al inculpatului nu se încadrează în tiparele unei conduite fireşti pe care o persoană trebuie să o aibă într-un spaţiu public, mai ales dacă deranjează pe alţii, a doua etapă, când inculpatul, comunicându-i-se că prietenul său era urmărit, a decis să intervină, angajându-se într-o urmărire a urmăritorului prietenului său. S-a reţinut de către instanţă că L.V. nu i-a cerut în mod direct ajutorul, ci a contactat-o pe prietena iui, precum şi faptul că, faţă de acţiunea agresivă a părţii vătămate cu care a fost întâmpinat, inculpatul a reacţionat disproporţionat, lovindu-l în mod repetat cu obiectul cu care P.A. l-a lovit, mai întâi, atât în zona capului şi peste corp; a treia etapă, după consumarea primei agresiuni, inculpatul nu s-a considerat satisfăcut, urmărind partea vătămată atât pe drumul public, cât şi în curtea casei lui, unde l-a lovit din nou, de această dată şi cu un obiect tăietor, care i-a provocat o plagă. Ca şi prima instanţă, Curtea a reţinut că, în urma loviturilor, partea vătămată a intrat în stare de inconştienţă, însă inculpatul a continuat să o lovească şi după ce aceasta a căzut la pământ, concluziile medico-legale fiind edificatoare în privinţa intensităţii şi multitudinii loviturilor aplicate.
Raportat la modalitatea în care s-au desfăşurat evenimentele, instanţa de apel a apreciat că tulburarea sau emoţia puternică puteau fi stârnite de P.A.D. numai în partea a doua a episodului conflictual, însă debutul şi finalul nu au aparţinut acestuia. Astfel, rezultatele grave vătămătoare nu s-ar fi produs dacă inculpatul nu ar fi continuat agresiunea şi după ce victima s-a retras spre locuinţa sa, iar injuriile pe care partea vătămată i le-a adresat la acel moment nu pot să explice păstrarea stării emoţionale puternice, inculpatul acţionând, mai degrabă, din răzbunare, în mod premeditat. Aşa fiind, Curtea a constatat că, faţă de modul cum s-au derulat faptele, nu se poate retine scuza provocării faţă de inculpat.
În ce priveşte circumstanţa atenuantă prevăzută de art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen., instanţa de control judiciar a apreciat că aceasta a fost în mod corect reţinută, având în vedere că inculpatul a depus în faza apelului înscrisuri din care rezultă că, pană la momentul comiterii faptei, s-a bucurat de bună reputaţie în familie, societate şi în comunitatea din care făcea parte, respectiv comuna Sireţel, jud. laşi, critica formulată sub acest aspect fiind apreciată ca nefondată.
Ca neîntemeiată a fost considerată de Curtea de apel şi critica referitoare la greşita individualizare a sancţiunii penale aplicate sub aspectul modalităţii de executare, arătându-se că scopul preventiv-educativ al pedepsei, prevăzut de art. 52 C. pen., poate fi atins şi fără executarea acesteia, inculpatul îndeplinind cerinţele pentru aplicarea dispoziţiilor art. 86 C. pen. Astfel, faţă de profilul socio-moral ai inculpatului, care este ia o vârstă tânăra, iară antecedente penale, a avut un comportament bun în familie şi societate până la comiterea faptelor penale, instanţa de control judiciar a constatat că modalitatea de executare aleasă de prima instanţă este justificată, existând convingerea că simpla condamnare constituie un avertisment serios pentru inculpat şi chiar fără executarea pedepsei, acesta nu va mai săvârşi alte infracţiuni. De asemenea, s-a apreciat că măsurile de supraveghere la care a fost suspus inculpatul sunt în măsură să contribuie la reflecţiile sale cu privire la respectarea ordinii de drept, în aşa fel încât să nu mai intre în contact cu legea penală.
Cu referire la latura civilă, Curtea a arătat că, în raport de înlăturarea circumstanţei atenuante legale a provocării reţinută în favoarea inculpatului de prima instanţă şi, pe cale de consecinţă, a culpei de 25 % reţinută în sarcina părţii vătămate, se impune majorarea cuantumului daunelor materiale si morale la care acuzatul a fost obligat către aceasta din urmă, de la 51 lei la 68 lei, daune materiale şi de la 22.500 lei la 27.000 lei, daune morale.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs, în termen legal, partea civilă P.A.D., fără, însă, a-l motiva şi a arăta criticile concrete pe care înţelege; să îl formuleze cu privire la hotărârea atacată, conform art. 385 10 alin. (2) C. proc. pen. De asemenea, deşi legal citat pentru termenul de judecată din data de 29 aprilie 2013, recurentul nu s-a prezentat în faţa instanţei de recurs şi nici nu şi-a desemnat un reprezentant convenţional în cauză pentru a-i susţine calea de atac promovată. Potrivit art. 385 10 C. proc. pen., recursul trebuie să fie motivat [(alin. (1)], iar motivele de recurs se formulează în scris prin cererea de recurs sau printr-un memoriu separat, care trebuie depus la instanţa de recurs cu cel puţin 5 zile înaintea primului termen de judecată [(alin. (2)]. În situaţia în care nu sunt respectate aceste cerinţe formale, instanţa va lua în considerare numai acele cazuri de casare care, potrivit art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., pot fi examinate din oficiu [(alin. ( 21)].
Având în vedere faptul că recurentul parte civilă nu şi-a îndeplinit obligaţia de motivare a recursului promovat, in condiţiile art. 385 10 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., şi nici nu s-a prezentat, personal sau prin reprezentant, la termenul de judecată la care au avut loc dezbaterile, pentru a-şi susţine calea de atac declarată, precum şi împrejurarea că, examinând cauza în limitele prevăzute de art. 385 alin. (21) C. proc. pen., nu s-a constatat incidenţa vreunuia dintre cazurile de casare ce pot fi luate în considerare din oficiu, potrivit art. 385 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul formulat de partea civilă şi, faţă de faptul că acesta este cel care se află în culpă procesuală, în temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., îl va obliga la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de partea civilă P.A.D. împotriva deciziei penale nr. 157 din 1 noiembrie 2012 a Curţii de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Obligă recurenta parte civilă, la plata, sumei de 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat S.G.D., se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 29 aprilie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1037/2013. Penal | ICCJ. Decizia nr. 1481/2013. Penal → |
|---|
