ICCJ. Decizia nr. 1481/2013. Penal

Decizii penale ICCJ 2013

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 1481/2013

Dosar nr. 408/43/2011

Şedinţa publică din 29 aprilie 2013

Deliberând asupra recursurilor penale de faţă In baza actelor şi lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 36 din 06 iulie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Târgu Mureş, în Dosarul nr. 408/43/2011, a fost condamnat inculpatul V.A.O. - comisar şef de poliţie, şeful Poliţiei oraş Borsec, judeţul Harghita, în baza art. 257 C. pen. cu referire la art. 6 şi 7 alin. (1) şi (4) din Legea 78/2000 şi cu aplicarea art. 74 lit. a) şi art. 76 lit. c) C. pen. la pedeapsa de 1 an şi 10 luni închisoare, pentru comiterea infracţiunii de trafic de influenţă.

În baza art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) cu referire la art. 131 din Legea nr. 78/2000, modificată, rap. la art. 194 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. a), art. 76 lit. b) C. pen., acelaşi inculpat a fost condamnat la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru comiterea infracţiunii de complicitate la şantaj.

În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen. a contopit pedepsele aplicate inculpatului V.A.O. şi a stabilit ca acesta să execute pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare.

În baza art. 71 C. pen. a interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi b) C. pen.

În baza art. 862 C. pen. a dispus suspendarea executării pedepsei aplicate sub supravegherea organului de poliţie de la domiciliul inculpatului, respectiv poliţia Topliţa.

În baza art. 86 C. pen. a stabilit un termen de încercare de 6 ani.

În baza art. 863 C. pen. pe durata termenului de încercare a stabilit ca inculpatul să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte o dată la 2 săptămâni la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Harghita, instanţă în a cărei rază teritorială domiciliază inculpatul;

b) să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile precum şi întoarcerea;

c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;

d) sa comunice informaţii de natura a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă;

A atras atenţia inculpatului asupra prevederilor art. 864 C. pen. privitoare la revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen. pe durata suspendării sub supraveghere a dispus şi suspendarea executării pedepsei accesorii aplicate inculpatului.

În baza art. 350 alin. (3) C. proc. pen. a dispus punerea de îndată în libertate a inculpatului V.A. de sub puterea mandatului de arestare preventivă din 16 noiembrie 2011 emis de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în baza Încheierii penale nr. 4057 din 16 noiembrie 2011.

A dedus din pedeapsa aplicată inculpatului durata arestării preventive de la 16 noiembrie 2011 şi până la punerea efectivă în libertate.

A fost condamnat inculpatul C.N. - agent şef de poliţie, în baza art. 131 din Legea 78/2000 modificată rap. la art. 194 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. a) şi art. 76 lit. b) C. pen., la pedeapsa de 3 ani închisoare, pentru comiterea infracţiunii de şantaj.

În baza art. 71 C. pen. a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1), lit. a) teza a Iha şi b C. pen.

În baza art. 862 C. pen. a dispus suspendarea executării pedepsei aplicate sub supravegherea organelor de poliţie de la domiciliul inculpatului, respectiv poliţia Gălăuţaş. jud. Harghita.

În baza art. 862 C. pen. a stabilit un termen de încercare de 6 ani.

În baza art. 863 C. pen. pe durata termenului de încercare a stabilit ca inculpatul să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte săptămânal la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Harghita, instanţă în a cărei rază teritorială domiciliază inculpatul;

b) să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile precum şi întoarcerea;

c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;

d) sa comunice informaţii de natura a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă;

A atras atenţia inculpatului asupra art. 864 C. pen. privitoare la revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen. pe durata suspendării sub supraveghere a dispus şi suspendarea executării pedepsei accesorii aplicate inculpatului.

În baza art. 350 alin. (3) C. proc. pen. a dispus punerea de îndată în libertate a inculpatului C.N. de sub puterea mandatului de arestare preventivă din 16 noiembrie 2011 emis de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în baza Încheierii penale nr. 4057 din 16 noiembrie 2011.

A dedus din pedeapsa aplicată inculpatului durata arestării preventive de la 16 noiembrie 2011 şi până la punerea efectivă în libertate.

A menţinut sechestrul asigurător aplicat prin ordonanţa din 18 noiembrie 2011 asupra bunurilor inculpatului V.A.O.

În baza art. 19 din Legea 78/2000 modificată, a dispus confiscarea de la inculpatul V.A.O. a sumei de 4.950 lei.

În baza art. 191 alin. (1) şi (2) C. pen. a obligat pe cei doi inculpaţi la câte 6.000 lei cheltuieli judiciare la stat.

Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că prin rechizitoriul din data de 30 noiembrie 2011 al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Serviciul Teritorial Tg. Mureş, au fost trimişi în judecată inculpaţii V.A., comisar şef de poliţie, pentru comiterea infracţiunilor de complicitate la şantaj, prev. de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) cu referire la art. 131 din Legea nr. 78/2000, modificată, rap. la art. 194 C. pen. şi trafic de influenţă, prev. de art. 257 C. pen. cu referire la art. 6 şi 7 alin. (1) şi (3) şi Legea nr. 78/2000 modificată şi C.N., agent şef de poliţie, pentru comiterea infracţiunii de şantaj prev. de art. 131 din Legea nr. 78/2000 modificată, rap. la art. 194 alin. (1) C. pen.

În susţinerea acuzaţiilor aduse inculpaţilor s-a reţinut, în esenţă că, în perioada ianuarie-octombrie 2011 inculpatul C., în calitate de agent şef de poliţie, având suportul şefului său, inculpatul V., l-a constrâns pe denunţătorul C. să-i dea 10.000 de euro, ameninţându-l că dacă nu va primi această sumă va face declaraţii în Dosarul nr. 178/P/2011, care să ducă inculpatul garantându-i denunţătorului că dacă va primi această sumă, sau alte foloase, va face declaraţii în acel dosar încât să se ajungă la încadrarea faptei în lovire şi astfel să se poată împăca cu acesta.

În aceiaşi perioadă inculpatul V.A.O., profitând de funcţia sa, comisar şef de poliţie al Oraşului Borsec, în înţelegere cu coinculpatul C.N., în scopul obţinerii de către acesta a sumei de 10.000 euro, a contribuit la păstrarea temerii denunţătorului C. indusă de către inculpatul C.N., în sensul că dacă nu-i va da suma de 10.000 euro, acesta va face declaraţii în Dosarul nr. 178/P/2011, care va duce la reţinerea în sarcina denunţătorului a infracţiunii de ultraj, astfel că nu va fi posibilă împăcarea părţilor, iar dacă va da această sumă de bani acesta va da declaraţii astfel încât se va reţine infracţiunea de lovire, fiind posibilă împăcarea părţilor.

S-a mai reţinut că, inculpatul V., în perioada mai-septembrie 2011 a pretins suma de 4.950 lei, în 4 tranşe, de la denunţătorul C. căruia i-a promis că va interveni pe lângă ofiţerul anchetator şi pe lângă procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Topliţa în scopul obţinerii unei soluţii favorabile, în sensul de a nu se reţine în sarcina inculpatului infracţiunea de ultraj.

În cursul cercetării judecătoreşti au fost audiaţi inculpaţii C.N. şi V.A.M., filele 64-67, martorii C.D. (filele 103-106), D.A. (fila 108), Ţ.N. (f.109), H.I. (fila 110), Ş.I. (fila 112), A.P. (filai 13), Ş.C. (f. 114), C.G. (fila 15), D.T. (filai 18). B.A. (fila 184) şi martorii propuşi în apărarea inculpaţilor, respectiv P.F. (fila 116), V.I. (filai 17), P.R. (fila 9 vol. II), V.C.I. (fila 10 vol. II), L.P.S. (fila 11 vol. II), A.M.C. (fila 12 vol. II), A.S.A. (fila 2 vol. II), U.M. (fila 14 vol. II) şi S.L. (fila 63 vol. II).

În declaraţia dată în faţa instanţei, inculpatul V.A.O. (fila 64), nu a recunoscut comiterea faptelor reţinute în sarcina sa prin actul de sesizare, arătând că este prieten cu denunţătorul C. de mai multă vreme şi că nu este real că ar fi primit de la acesta în patru tranşe, bani.

În acest sens, a mai susţinut că l-a contactat pe denunţător în luna iunie 2011 şi l-a rugat să-i dea fratelui său lucrări de amenajare a drumurilor forestiere, întrucât acesta avea un buldo-escavator ce putea li folosit la amenajarea de drumuri, denunţătorul fiind de acord cu propunerea, însă lucrările urmau să se efectueze abia în luna decembrie. în aceste împrejurări, denunţătorul i-a remis acele sume de bani care reprezentau banii ceruţi cu titlu de avans de lucrări, necesari pentru ca fratele său să poată achita rata la acel buldo-escavator.

În legătură cu incidentul dintre C. şi C.N., a susţinut că a aflat despre acesta abia la data când a primit plângerea de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Topliţa, iar întâlnirile dintre inculpat şi martorul denunţător s-au realizat în această perioadă dar nu pentru a-l determina să dea bani inculpatului C.N.

Inculpatul C.N. în declaraţia dată în faţa instanţei, (fila 66), nu a recunoscut comiterea faptei reţinute în sarcina sa, arătând că la data de 19 ianuarie 2011 altercaţia dintre el şi martorul denunţător a avut la baza un conflict mai vechi legat de o femeie şi nu în legătură cu atribuţiile sale de serviciu. Acesta a recunoscut că s-a întâlnit cu denunţătorul care i-a propus să se împace şi că s-a hotărât să depună plângere cam după aproximativ o lună şi 3 săptămâni de la incident, după ce denunţătorul întruna din zile s-a îndreptat cu maşina înspre el, inculpatul fiind obligat să sară în şanţ, însă nu i-a solicitat nicio sumă de bani, suma de 10.000 euro fiind folosită în sens metaforic.

Analizând probele administrate pe parcursul urmării penale şi cercetării judecătoreşti, respectiv declaraţiile martorilor, declaraţiile inculpaţilor date atât în faza de urmărire penală cât şi în faţa instanţei, procesele-verbale privind înregistrările audio-video ambientale dintre denunţător şi făptuitori (vol. II d.u.p.), procesele-verbale privind conţinutul convorbirilor telefonice purtate (vol. II urmărire penală), prima instanţă a apreciat că în cauză sunt dovedite toate acuzaţiile aduse celor doi inculpaţi, fiind îndeplinite condiţiile tragerii la răspundere penală a acestora.

Astfel, a reţinut că inculpatul C.N. şi martorul (denunţător) C.D. se cunosc de mult timp, între cei doi a avut loc un conflict în anul 2004, legat de o femeie, ce a condus, în final, la mutarea inculpatului C.N., pe o perioadă de un an la Poliţia Miercurea Ciuc.

Inculpatul C.N., la data de 19 ianuarie 2011 era agent şef de poliţie în cadrul Poliţiei Oraşului Borsec şi împreună cu colegul său A.P. efectuau, în mod legal, un control pe linie de autocamion care transporta material lemnos, exploatat de către firma denunţătorului, SC C.T. SRL Sărmaş - Harghita, societate care are ca obiect de activitate exploatarea forestieră şi vânătoare. Autocamionul era condus de martorul C.S. (fila 114) care l-a sunat pe martorul D.T. (fila 118) să vină la faţa locului, deoarece sunt unele nereguli cu transportul. Martorul D. l-a sunat la rândul său pe denunţătorul C.D. care s-a deplasat la locul unde a fost oprit camionul iar între inculpatul C.N. şi denunţătorul C. a avut loc o altercaţie, cei doi înjurându-se şi ameninţându-se reciproc, în final, inculpatul C.N. fiind lovit de martorul C. La intervenţia martorului A.P. cei doi au fost separaţi iar C. a părăsit zona.

În legătură cu neregulile privind transportul de material lemnos, cei doi poliţişti aflaţi în control, au întocmit un proces verbal, materialul lemnos a fost ridicat în vederea confiscării şi a fost valorificat după 2 luni.

Despre incident, inculpatul C.N. a avut o discuţie cu martorul A.P. în care inculpatul i-a spus că între el şi C. este o poveste mai veche şi C. o să vină să-şi ceară scuze. în legătură cu acest incident cei doi poliţişti nu au întocmit un raport, explicaţia dată de inculpatul C.N. fiind aceea că l-a tratat ca o „problemă întâmplătoare ” care nu a avut legătură cu transportul de lemne, ci era legat de acel conflict mai vechi din 2004.

Cert este însă că de la cel incident din luna ianuarie 2011, cele întâmplate ulterior între inculpatul C.N. şi denunţător au luat o turnură aparte, ajungându-se şi la implicarea inculpatului V.A.O.

Astfel, inculpatul C.N., în luna martie 2011, a depus o plângere penală la Parchetul de pe lângă Judecătoria Topliţa, împotriva denunţătorului C.D. pentru comiterea infracţiunilor de lovire sau alte violenţe şi ameninţare, relatând incidentul din luna ianuarie 2011, care la data de 22 martie 2011 a fost trimisă la Poliţia Borsec. Inculpatul V.A.O. a repartizat plângerea inspectorului H.I., acesta fiind momentul în care inculpatul V. a luat cunoştinţă de plângere şi de faptul că în luna ianuarie între denunţător şi inculpatul C.N. a avut loc şi un conflict în care părţile şi-au adresat injurii şi s-au lovit.

Instanţa a reţinut că din probele administrate, respectiv declaraţia martorului H.I. (fila 110), rezulta că, încă de la primirea plângerii acesta a discutat cu inculpatul V. că în cauză fapta ar trebui încadrată în infracţiunea de ultraj iar pentru a clarifica acest aspect, împreună cu inculpatul V., s-au deplasat la parchet unde au discutat cu procurorul Ţ., care ie-a spus să facă cercetări cu privire la aspectele sesizate în plângere şi dacă, ulterior, se conturează alte fapte să se facă propunerea corespunzătoare.

Din declaraţia inculpatului V., care se coroborează cu declaraţia martorului B.A. (fila 184 dos. instanţă), rezultă că inculpatul V. a fost sunat de martorul B., acesta din urmă rugându-l pe inculpat să-l primească în audienţă pe denunţătorul C. În acest context, denunţătorul a luat legătura cu inculpatul V., care i-a spus că o să rezolve cumva „treaba” şi în acest sens s-a stabilit o întâlnire între denunţător şi cei doi inculpaţi în staţia P. din Topliţa, întâlnirea ce a avut loc, astfel cum rezultă şi din declaraţia martorului P.F. (fila 116 dos. instanţă).

În legătură cu această întâlnire denunţătorul C. a susţinut că, inculpatul C.N. a solicitat pentru împăcare şi retragerea plângerii pentru lovire, suma de 10.000 euro. Inculpatul C.N. a susţinut în faţa instanţei (fila 67) că martorul denunţător a venit la el la maşină şi i-a spus să se împace şi i-a răspuns că nici cu 10.000 euro nu o face, susţinând că expresia „nici cu 10.000 euro nu mă împac ” , a fost una „metaforică”, datorită modului dur în care denunţătorul a pus problema şi a ameninţărilor că dacă nu se împacă merge la şefii lui.

Cert este că despre această sumă de 10.000 euro, preţ al împăcării, au aflat inculpatul V., martorul P.F. şi mai apoi martorul H. iar din probatoriile administrate rezultă fără echivoc că denunţătorul era convins că suma solicitată drept împăcare era de 10.000 euro iar acesta având rude printre poliţişti şi procurori, a încercat să se împace cu inculpatul C.N., tocmai pentru a nu avea dosar penal.

Deşi, inculpatul V. ştia, încă de la primirea plângerii, că în cauză încadrarea juridică a faptei era cea de ultraj, cu toate acestea, de câte ori s-a întâlnit cu denunţătorul, i-a spus acestuia că ar fi bine să se împace cu C.N.

Din probele administrate rezultă că după înregistrarea plângerii la poliţie, inculpatul V. personal, s-a deplasat la firma martorului denunţător C. unde au avut loc discuţii. Din declaraţia denunţătorului rezultă ca inculpatul V. i-a cerut diferite sume de bani pentru a-i rezolva dosarul, în acest sens i-a solicitat suma de 2000 euro, sumă care nu a fost dată inculpatului, pe considerentul că martorul nu o avea (fila 104).

Deşi, inculpatul a susţinut că i-a cerut denunţătorului 1,000 euro cu titlu de împrumut pentru fratele său care avea să achite o rată la un buldo-escavator, probele administrate dovedesc contrariul. Astfel, acesta a solicitat 2.000 lei, sumă care a fost preluată de inculpat personal de la barul soţiei, suma de 470 lei, predaţi de martorul D.T. inculpatului în staţia P., sumele de 2.000 lei şi 500 lei remise de denunţător la sediul firmei.

În susţinere apărării a solicitat şi i-a fost încuviinţată de către instanţă proba cu martori iar din depoziţiile martorilor P.R. (fila 9 vol. II dosar instanţă fond), V.C.I. fratele inculpatului (fila 10 vol. II dosar instanţă fond), S.L. (fila 63 vol. II dosar instanţă de fond) rezultă că fratele inculpatului V. avea achiziţionat în leasing un buldo-escavator încă din toamna anului 2008 şi cei doi fraţi se ajutau reciproc, cu bani şi nu numai.

Din declaraţia fratelui inculpatului, numitul V.C.I. (fila 10 vol. II instanţă de fond) rezultă că rata pentru acel utilaj era de 5.000 lei, că nu a avut bani şi că s-a împrumut de la mai multe persoane. în aceste împrejurări, inculpatul i-a spus că a discutat cu C. care i-a promis că va executa cu acel buldo-escavator o lucrare în perioada toamnă - iarnă, context în care a primit de la fratele său suma de 2.000 lei în contul acelei lucrări iar, după o săptămână, a mai primit tot în contul acelei lucrări şi suma de 300 lei pentru motorină.

De asemenea, martorul S.L. (fila 63 vol. II dosar instanţă) a fost de faţă când a venit denunţătorul la barul soţiei şi a adus suma de 2000 lei, arătând că V. i-a mulţumit acestuia şi i-a spus că în scurt timp o să-i dea banii înapoi sau o să-i lucreze fratele său cu buldo-escavatorul.

Aceste susţineri ale inculpatului, confirmate de martorii indicaţi mai sus, se contrazic în opinia instanţei cu susţinerile martorului C. care, în declaraţiile date, atât în faţa organelor de urmărire penală, cât şi în faţa instanţei, a arătat că încă de la data când i-a dat banii inculpatului era conştient că nu o să-i mai vadă, că despre acei bani nu s-a discutat vreodată că ar fi vorba de vreun împrumut si că de fiecare dată când inculpatul suna după bani, acesta era disperat spunând ca-i trebuie bani pentru diferite deplasări pe care urma să le facă cu maşina proprie.

Susţinerile inculpatului cu privire la solicitarea de bani în contul fratelui său, sunt contrazise şi de declaraţia martorului D.T. (fila 18 vol. I dosar fond), maistru de exploatare forestieră la societatea denunţătorului, care a arătat că martorul C. i-a spus că s-a înţeles cu inculpatul V. ca în schimbul sumei de bani să se împace şi să nu mai înainteze dosarul. Martorul a mai susţinut că ştie că denunţătorul C. a şi început să dea sume de bani lui V. pentru dosarul respectiv, personal ducându-i inculpatului 450 lei şi că denunţătorul i-a spus de mai multe ori că cei doi inculpaţi îl sună în continuu pentru diferite sume de bani şi că nu mai are de unde să plătească.

Despre faptul că inculpatul V. i-a cerut bani denunţătorului C., după ce plângerea lui C.N. a fost trimisă la poliţie, mai cunosc şi martorii B.A. (fila 145 d.u.p., fila 184 dosar instanţă de fond), Ş.I. (filai51 d.u.p. şi fila 112 dosar fond), care personal au vorbit cu inculpatul V., acesta recunoscând că a cerut cu titlu de împrumut de la C. - 2.000 lei.

Şi din conţinutul înregistrărilor convorbirilor telefonice, aflate la dosarul de urmărire penală volumul II, rezultă că s-au dat bani inculpatului pentru ca dosarul să nu ajungă la procuror.

În opinia instanţei, apărările inculpatului, cum că a primit bani pentru fratele său, în contul unor lucrări pe care acesta urma să le execute, sunt fără suport, fiind de necrezut că banii să fi fost daţi pentru o lucrare ce urma să se execute în viitor, în condiţiile în care denunţătorul nici nu avea certitudinea că va executa acea lucrare.

Chiar dacă atunci când s-a dat suma de 2.000 lei, la barul soţiei inculpatului, martorul S.L. a auzit că banii urmau să fie returnaţi sau păstraţi în contul executării unor lucrări de către fratele inculpatului, afirmaţiile inculpatului V. nu erau veridice, din probele de la dosar rezultând că banii au fost luaţi de inculpat pentru el, în contul rezolvării dosarului.

În legătură cu banii primiţi de inculpatul V., instanţa a reţinut că inculpatul a primit în patru tranşe sume de bani, respectiv 2.000 lei, la barul soţiei sale, 470 lei trimisă prin martorul D.T., 2.000 lei la sediul firmei denunţătorului acestor sume de bani de către inculpatul V., rezultă din declaraţia denunţătorului C. a martorilor D.T., S.L., B.A., S.I. şi din declaraţiile parţial de recunoaştere a inculpatului care se coroborează cu interceptările telefonice şi ambientale existente la dosar.

În legătură cu plângerea formulată de inculpatul C.N., din probele administrate rezultă că, în cauză, s-a încercat „împăcarea” celor doi, împăcare care a fost de fapt o negociere pe dosar, atât inculpatul V. cât şi inculpatul C.N. dând de înţeles că ar putea ca în dosar să nu fie reţinută infracţiunea de ultraj ci infracţiunea de lovire, că este suficient ca inculpatul C.N. să susţină acest lucru pentru a determina procurorul care instrumentează cauza şi ofiţerul anchetator să stabilească încadrarea juridică a faptei în acea de lovire. în acest sens, edificatoare sunt înregistrările convorbirilor telefonice şi ambientale existente la dosarul de urmărire penală, volumul II.

Astfel, din probele de la dosar rezultă că între cei doi inculpaţi a existat o înţelegere în a-l determina pe martorul C. să achite o sumă de bani pentru „împăcare” în Dosarul nr. 178/P/2011. în cadrul negocierii, după ce denunţătorul C. a fost la Poliţia Borsec, pentru a fi audiat în dosar de către martorul H.I., cei doi inculpaţi împreună cu acesta şi cu martorul D. s-au deplasat la restaurantul Intim din localitatea Borsec unde au continuat discuţiile privitoare la aşa-zisa împăcare, în sensul că denunţătorul le-a spus că nu are bani şi că o să le dea o maşină de lemne.

Acest aspect rezultă cu claritate din declaraţia martorului D.T. (fila 118), care a participat şi el la acea discuţie şi care a înţeles că „banii sau cantitatea de lemne urmau să fie date pentru a nu înainta dosarul sau să-l anuleze”. Declaraţia martorului şi a lui C.D. se coroborează cu înregistrările convorbirilor telefonice aflate la volumul II d.u.p. care au fost recunoscute de cei doi inculpaţi.

Se mai reţine că inculpatul C.N. cunoştea atât de la martorul H.I. - ofiţerul care a primit plângerea spre soluţionare (fila 110) cât şi de la martora D.A. (procuror care a primit plângerea lui C.N., fila 108) că în cauză ar fi vorba de infracţiunea de ultraj şi nu de lovire, împrejurare în care cu bună-ştiinţă a refuzat să dea declaraţii în dosar tocmai pentru a da impresia denunţătorului că el este cel care va stabili încadrarea juridica şi va hotărî daca este vorba de infracţiunea de ultraj sau de lovire. Acest aspect rezultă şi din transcrierile înregistrărilor convorbirilor telefonice aflate la dosar.

Tot din conţinutul interceptărilor telefonice a rezultat că între cei doi inculpaţi au avut loc discuţii legate de dosar (fila 69 vol. II d.u.p.), cei doi fiind înţeleşi cu privire la preţul pe care trebuia să-l plătească denunţătorul şi că dacă nu va plăti nu mai are ce să discute cu el. În plus, urmare acestor discuţii cei doi poliţişti l-au contactat pe denunţător, insuflându-i în permanenţă teama că soarta dosarului depinde de declaraţiile inculpatului C.N. Pentru a întări această convingere denunţătorului, inculpatul V., în faţa inculpatului C.N., a sunat-o din biroul său D.A. procurorul care instrumenta dosarul, căreia ha spus că se află în birou la el, pe post de mediator cu inculpatul C. şi C.N. care „se pupă” şi că stabilească o dată când să-l cheme pe C.N. pentru a găsi soluţia optimă şi ideală. După această discuţie cei doi inculpaţi îi cer denunţătorului să facă rost de bani, asigurându-l din nou că inculpatul C.N. este cel care decide încadrarea juridică în acel dosar.

Prin urmare, toate probele dovedesc că cei doi s-au înţeles între ei cum să procedeze pentru a-l determina pe denunţător să dea o sumă de bani. Susţinerea inculpatului C.N. că nu a urmărit aşa ceva şi că el a făcut plângere pentru lovire şi nu pentru ultraj nu are suport probator, cu atât mai mult cu cât datorită meseriei, agent şef poliţie, cunoştea că cele întâmplate în luna ianuarie erau în timpul cât el se afla în exerciţiul atribuţiilor de serviciu, că incidentul a pornit de la acel transport cu lemne, pe care inculpatul l-a verificat şi confiscat şi faptele denunţătorului puteau fi încadrate ca ultraj.

În ceea ce-l priveşte pe inculpatul V., instanţa a apreciat că acesta datorită funcţiei şi faptului că a luat legătura cu poliţistul care cerceta plângerea şi cu procurorii, cunoştea că în cauză este vorba de infracţiunea de ultraj. Datorită modului în care a acţionat ulterior, este evident că era în înţelegere cu inculpatul C.N., pentru a obţine bani, în permanenţă i-a întărit convingerea denunţătorului că este posibil ca dosarul să fie soluţionat în favoarea acestuia, prin reţinerea infracţiunii de lovire şi nu de ultraj.

Susţinerea inculpatului cum că el a încercat să aplaneze conflictul dintre cei doi şi că nu a avut interes şi foloase de pe urma acestui dosar nu este reală, fiind dovedită intervenţia directă a acestuia în soluţionarea dosarului, în modalitatea deplin dovedită şi nu comportă vreo critică din partea instanţei.

Faţă de aceste considerente, a reţinut că fapta inculpatului C.N. care, în calitate de agent şef de poliţie, având suportul şefului său, inculpatul V. în perioada ianuarie-octombrie 2011 l-a constrâns pe denunţătorul C. să-i dea 10.000 de euro, ameninţându-l că dacă nu va primi această sumă va face declaraţii în Dosarul nr. 178/P/2011, care să ducă la stabilirea în sarcina denunţătorului a infracţiunii de ultraj, inculpatul garantându-i denunţătorului că dacă va primi această sumă, sau alte foloase, va face declaraţii în acel dosar încât să se ajungă la încadrarea faptei în lovire şi astfel să se poată împăca cu acesta, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de şantaj, prev. de art. 131 din Legea nr. 78/2000 modificată cu referire la art. 194 alin. (1) C. pen.

Referitor la apărările formulate de inculpatul C.N., prima instanţă a reţinut că la dosar există probe certe, din care rezultă mai presus de orice dubiu că prin modalitatea în care a acţionat inculpatul acesta l-a constrâns pe denunţător pentru rezolvarea favorabilă a dosarului. Faptul că banii sau transportul de lemne nu au fost daţi nu are importanţă deoarece infracţiunea de şantaj există indiferent dacă persoana constrânsă satisface sau nu pretenţia făptuitorului.

Totodată, din actele dosarului rezultă că inculpatul C.N. a fost chemat de mai multe ori atât la ofiţerul anchetator cât şi la procuror pentru a face declaraţii în cauză însă acesta nu s-a prezentat şi a refuzat să facă declaraţii, scopul său fiind acela de a crea convingerea denunţătorului că prin declaraţia ce urmează a o face poate influenţa soluţia în cauză.

Este dovedit în cauză că denunţătorul era o persoană cunoscută în zonă, având prieteni şi rude între poliţişti şi procurori însă nu se poate susţine că aceştia au urmărit să-l salveze pe denunţător. Din probe rezultă că denunţătorul a apelat la cunoscuţii şi rudele sale însă nu aceştia au influenţat cursul Dosarul nr. 178/P/2011, dimpotrivă, l-au sfătuit pe denunţător, fără să facă presiuni la procuror sau anchetator.

Atitudinea inculpatului C.N., care nu a dorit să facă declaraţii şi care i-a garantat denunţătorului că de el depinde soluţia în dosar, îi este culpabilă, cu atât mai mult cu cât inculpatul, datorită meseriei pe care o avea, agent şef de poliţie, cunoştea procedurile judiciare şi faptul că în cauză în raport cu cele întâmplate în luna ianuarie 2011, nu se poate reţine decât mii acţiunea de ultraj. Cu toate acestea, inculpatul prin orice mijloace a încercat să obţină diferite sume de bani de la denunţător, insuflându-i acestuia temerea că dacă nu va plăti va răspunde penal pentru infracţiunea de ultraj.

În ceea ce-l priveşte pe inculpatul V. a reţinut că, fapta acestuia care în perioada martie 2011 - octombrie 2011, profitând de funcţia sa, comisar şef de poliţie al Oraşului Borsec, în înţelegere cu coinculpatul C.N., în scopul obţinerii de către acesta a sumei de 10.000 euro. a contribuit la păstrarea temerii denunţătorului C. indusă de către inculpatul C.N. în sensul că dacă nu-i va da acestuia suma de 10.000 euro, acesta va face declaraţii în dosarul nr. 178/P/2011, care va duce la reţinerea în sarcina denunţătorului a infracţiunii de ultraj, astfel că nu va fi posibilă împăcarea părţilor, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de complicitate la şantaj, prev. de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) cu referire la art. 131 din Legea nr. 78/2000 modificată raportat la art. 194 alin. (1) C. pen.

De asemenea, fapta aceluiaşi inculpat care în calitate de comisar şef de poliţie - şef al Poliţiei Borsec în perioada mai-septembrie 2011 a pretins suma de 4950 lei, în 4 tranşe, de la denunţătorul C. căruia i-a promis că va interveni pe lângă ofiţerul anchetator şi pe lângă procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Topliţa în scopul obţinerii unei soluţii favorabile, în sensul de a nu se reţine în sarcina inculpatului infracţiunea de ultraj, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de influenţă, prev. de art. 257 C. pen. cu aplic. art. 6 şi 7 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 78/2000 modificată.

Raportat la apărările formulate de inculpatul V., prima instanţă a reţinut că în afară de denunţător şi alţi martori cunoşteau că banii au fost daţi tocmai pentru rezolvarea dosarului. în acest sens edificatoare este declaraţia martorului D., care a şi predat personal bani inculpatului şi care a asistat la restaurant la discuţiile dintre cei doi inculpaţi şi denunţător. Toate aceste declaraţii se coroborează cu înregistrările convorbirile telefonice şi ambientale, fiind evident că inculpatul s-a interesat direct de dosar atât la ofiţerul anchetator cât şi la procurorii Ţ. şi D. Susţinerea inculpatului că înregistrarea convorbirii telefonice dintre inculpatul V. şi doamna Dusa nu este probă suficientă, nu a fost primită de instanţă care a reţinut că prin aceasta susţinere apărarea a încercat în fapt să minimalizeze valoarea probele din dosar. Or convorbirea telefonică între cei doi există la dosar şi a fost recunoscută atât de inculpat cât şi de procurorul D.A.

De fapt, pentru existenţa infracţiunii de trafic de influenţă nu are importanţă că intervenţia promisă a avut sau nu a avut loc. în cauză rezultă, inclusiv din interceptările convorbirilor telefonice şi din înregistrările ambientale, că inculpatul a lăsat să se înţeleagă că va vorbi atât cu ofiţerul anchetator cât şi cu procurorii în legătură cu dosarul. Mai mult, acea convorbire cu D.A. a avut-o şi nu poate fi ignorată.

Este real că inculpatul a încercat să demonstreze că a primit de la denunţător doar de două ori bani şi că aceşti bani au fost luaţi în contul unei lucrări ce urma să fie efectuată de fratele său însă instanţa nu a primit această apărare, motivat de faptul că lucrări pentru care nu aveai certitudinea că se va executa.

Susţinerea inculpatului, prin apărător, în sensul că el a fost un mediator între inculpatul C.N. şi denunţător este infirmată de probele administrate în cauză. în raport de derularea faptelor este clar că inculpatul cunoştea încă din luna martie, când s-a înregistrat dosarul la Poliţie, că încadrarea juridică a faptei este cea de ultraj şi în aceste condiţii, prin toate mijloacele şi în înţelegere cu inculpatul C.N., a încercat să obţină sume de bani pentru acesta dar şi pentru el în schimbul promisiunii intervenţiei la organele judiciare, pentru a se reţine infracţiunea de lovire în acest fel denunţătorul fiind exonerat de răspundere.

La individualizarea pedepselor instanţa a avut în vedere criteriile prev. de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), respectiv, cele privitoare la faptele comise şi la persoana inculpaţilor.

Astfel, faţa de împrejurările în care s-au comis faptele, de atitudinea inculpaţilor pe parcursul urmăririi penale şi cercetării judecătoreşti, faptul că în cauză până în prezent cei doi inculpaţi nu au avut în plan social manifestări negative, că au cooperat cu organele de urmărire penală şi cercetare judecătorească precum şi faţă de împrejurarea că inculpaţii C.N. şi V. înainte de comiterea faptei, nu au mai avut probleme de natură penală, nefiind cunoscuţi cu antecedente, sunt persoane integrate în societate, a apreciat că se pot reţine în sarcina acestora circumstanţa atenuantă judiciară prev. de art. art. 74 lit. a) C. pen., cu efecte asupra reducerii cuantumului pedepselor aplicate sub limita minimă prevăzută de legea penală şi specială.

În raport de aceste aspecte, instanţa a apreciat că pedepsele de cale 3 ani închisoare pentru infracţiunea de şantaj (autorat şi complicitate) şi de 1 an şi 10 luni închisoare pentru infracţiunea de trafic de influenţă sunt suficiente, proporţionale şi asigură realizarea scopului preventiv educativ al pedepsei, astfel cum este reglementat de dispoziţiile art. 52 C. pen.

În ceea ce priveşte modalitatea de executare a pedepselor, instanţa fără a neglija faptul că în cauză s-au comis fapte de corupţie sau în legătură cu infracţiuni de corupţie, calitatea inculpaţilor, agent de poliţie şi şef al Poliţiei Oraşului Borsec, a apreciat că, în raport de împrejurarea că inculpaţii sunt la primul contact cu legea penală, că sunt persoane oneste şi nu au ridicat probleme la locul de muncă şi în societate, scopul pedepsei poate fi atins, fără executarea în regim privativ de libertate, obligaţiile impuse celor doi inculpaţi pe durata suspendării sub supraveghere fiind suficiente pentru reinserţia socială.

În ceea ce priveşte cererea formulată de inculpaţi, instanţa a apreciat că din rechizitoriul parchetului (fila 267 d.u.p.) rezultă că au formulat câte un denunţ, însă cele consemnate nu se confirmă, astfel că, în cauză, instanţa nu a dat eficienţă dispoziţiilor art. 19 din O.U.G. nr. 43/2002.

împotriva sentinţei au declarat recurs, în termen legal, Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Târgu Mureş şi inculpaţii V.A.O. şi C.N., criticând-o sub aspectul nelegalităţii şi netemeiniciei.

În susţinerea orală a motivelor scrise de recurs, Parchetul a criticat hotărârea sub aspectul greşitei individualizării judiciare a pedepselor aplicate inculpaţilor, în sensul cuantumului prea redus, reţinerii nejustificate în favoarea inculpaţilor a circumstanţei atenuante prev. de art. 74 lit. a) C. pen., omisiunii interzicerii exerciţiului drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza II-a, lit. b) şi c) C. pen. ca pedeapsă complementară şi accesorie.

Recurenţii intimaţi inculpaţii V.A.O. şi C.N., în dezvoltarea motivelor scrise de recurs au solicitat, în esenţă, achitarea având în vedere că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de şantaj nici sub aspectul laturii obiective şi nici subiective, iar în ceea ce priveşte infracţiunea de trafic de influenţă inculpatul V.A.O. a solicitat achitarea, întrucât din probatoriile administrate nu rezultă că a comis această faptă iar, în subsidiar, motivat de infracţiuni.

Ambii recurenţi intimaţi inculpaţi au solicitat să se dea o mai mare eficienţă circumstanţei atenuate, prev. de art. 74 lit. a) C. pen., reţinute în favoarea lor şi, pe cale de consecinţă, reducerea, cuantumului pedepselor aplicate şi schimbarea modalităţii de executare prin reţinerea dispoziţiilor art. 81 C. pen.

Verificând cauza atât sub aspectul motivelor de recurs invocate cât şi prin prisma prevederilor art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., înalta Curte apreciază că hotărârea instanţei este nelegală şi netemeinică, recursul declarat de Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Târgu Mureş ca fondat iar recursurile declarate de inculpaţii V.A.O. şi C.N., ca nefondate, pentru considerentele ce vor fi expuse:

Înalta Curte, analizând materialul probator administrat în cauză, atât în cursul urmăririi penale cât şi al cercetării judecătoreşti prin raportare la criticile formulate de recurenţii intimaţi inculpaţi C.N. şi V.A.O. constată că, în cauză, sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de şantaj, prevăzută de art. 131 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 194 C. pen. (în forma autoratului şi a complicităţii), precum şi ale infracţiunii de trafic de influenţă, prev. de art. 6 şi art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, atât cele ce vizează latura obiectivă cât şi cele care vizează latura subiectivă, iar condamnarea inculpaţilor pentru aceste fapte de către prima instanţă este susţinută de materialul probator administrat.

Instanţa de recurs constată, totodată, că situaţia de fapt, aşa cum a fost stabilită de prima instanţă este conturată de probatoriile administrate şi dovedeşte dincolo de orice îndoială vinovăţia inculpaţilor pentru infracţiunile reţinute în sarcina lor.

Astfel, în mod corect, a reţinut instanţa de fond că, în perioada ianuarie-octombrie 2011, inculpatul C.N., în calitate de agent şef de poliţie, cu ajutorul inculpatului V.A.O., şeful Poliţiei Borsec, l-a constrâns pe denunţătorul C. să-i dea suma de 10.000 de euro, ameninţându-l că dacă nu va primi această sumă va face declaraţii în Dosarul nr. 178/P/2011, care să ducă la stabilirea în sarcina denunţătorului a infracţiunii de ultraj, inculpatul C.N., garantându-i denunţătorului că dacă va primi această sumă, sau alte foioase, va face declaraţii în acel dosar încât să se ajungă la o încadrare a faptei în infracţiunea de lovire şi alte violenţe şi astfel să se poată împăca cu acesta.

De asemenea, corect a reţinut instanţa de fond că, în perioada mai - septembrie 2011, inculpatul V.A.O., în calitate de comisar şef de poliţie în cadrul Poliţiei, a pretins suma de 4.950 lei, în 4 tranşe, de la denunţătorul C. căruia i-a promis că va interveni pe lângă ofiţerul anchetator şi pe lângă procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Topliţa în scopul obţinerii unei soluţii favorabile în Dosarul nr. 178/P/201, respectiv, de a nu se reţine în sarcina denunţătorului infracţiunea de ultraj.

Pornind de la criticile formulate de recurenţii intimaţi inculpaţi C.N. şi V.A.O., referitoare la lipsa elementelor constitutive ale infracţiunii de şantaj, se impun a fi făcute câteva consideraţii de ordin teoretic asupra elementului material al laturii obiective şi latura subiectivă a infracţiunii menţionate.

Potrivit art. 131 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, constituie infracţiune asimilată infracţiunilor de corupţie fapta unei persoanei dintre cele enumerate la art. 1 din legea specială, care constrânge o altă persoană, prin violenţă sau ameninţare, să dea să facă, sau să nu facă sau să sufere ceva, dacă fapta a fost comisă spre a dobândi în mod injust un folos, pentru sine sau pentru altul.

Elementul material al laturii obiective constă în acţiunea de constrângere care se realizează în două modalităţi, violenţă sau ameninţare. Ameninţarea ca modalitate de constrângere, deşi în principiu, răspunde condiţiilor impuse de art. 193 C. pen., ea are un înţeles mai larg, textul de lege nelimitând obiectul acesteia la o infracţiune sau faptă păgubitoare, ci poate fi de orice natură chiar ameninţarea cu o faptă licită, ceea ce trebuie însă dovedit este faptul ca ameninţare să fie de o asemenea intensitate încât să determine subiectul pasiv să dea, să facă, sau să nu facă ori să sufere ceva.

Pentru existenţa infracţiunii, la nivel subiectiv, este necesară doar o intenţie directă calificată prin scop - acela al obţinerii pentru sine sau pentru altul, în mod injust, a unui folos. în aceste condiţii, atunci când intenţia directă de a şantaja - ce caracterizează latura subiectivă a infracţiunii -, vizează obţinerea unui folos just, scopul urmărit de subiectul activ este Consumarea infracţiunii nu este condiţionată de obţinerea efectivă a folosului, ci este suficient ca subiectul activ să acţioneze în acest scop.Ca atare, pentru existenţa infracţiunii este lipsit de relevanţă dacă, în final, folosul a fost obţinut sau nu, pentru că infracţiunea, fiind una de pericol, se consumă în momentul in care persoana ce deţine o funcţie publică exercită constrângerea asupra subiectului pasiv în scopul propus, chiar dacă acesta a fost atins sau nu.

Raportând aceste consideraţii teoretice ia cauza de faţă, sub aspectul laturii obiective se constată, că în luna martie 2011 inculpatul C.N., agent şef poliţie în cadrul poliţiei Borsec, a formulat o plângere penală împotriva martorului denunţător C.D. pentru lovire şi alte violenţe şi ameninţare, în condiţiile în care aspectele reclamate de acesta vizau incidentul din 19 ianuarie 2011 când, fiind într-o acţiune de control împreună cu martorul A.P., a oprit în trafic un autocamion al firmei SC C.T. SRL Harghita, administrată de C.D. şi a fost ameninţat verbal şi lovit de acesta din urmă, sosit la faţa locului după ce a fost anunţat de şoferul autocamionului, martorul C.S.

În aceste condiţii, după depunerea plângerii la Parchetul de pe lângă Judecătoria Topliţa au fost demarate cercetările, iar inculpatul C.N. a solicitat martorului denunţător în mai multe rânduri, ajutat şi de către inculpatul V.A.O. să-i remită suma de 10.000 euro sau un camion de lemne pentru a-şi retrage plângerea, deşi cunoştea că încadrarea juridică a faptei era cea de ultraj şi nu avea nicio relevanţă atitudinea sa procesuală.

Susţinerea recurenţilor intimaţi inculpaţi că nu au exercitat acte de constrângere asupra părţii vătămate C.D. nu poate fi primită de instanţa de recurs, întrucât din probatoriul administrat rezultă că, la scurt timp după depunerea plângerii penale, în cursul lunii mai 2011, inculpatul V. l-a contactat pe C.D. căruia i-a spus despre existenţa dosarului care fusese repartizat unui subaltern, inspectorului H.I., şi au stabilit să se întâlnească în staţia P. din Topliţa, unde s-a deplasat şi cu inculpatul C.N. şi au solicitat martorului denunţător suma de 10.000 euro pentru ca dosarul „să moară”.

Împrejurarea că cei trei s-au întâlnit la staţia P. este confirmată de martorul denunţător, martorul P.F. (fila 116 dos. instanţă) care se afla în autoturism cu cei doi inculpaţi şi chiar de către inculpau, singura versiune diferită fund cu privire la solicitarea sumei de 10.000 euro, despre care inculpaţii spun că ar fi fost oferită de martorul denunţător pentru împăcare sau că a fost folosită în sens metaforic de inculpatul C.N.

După această discuţie, martorul C. a fost contactat telefonic de mai mult ori de inculpatul V. care i-a confirmat că este mai bine să dea banii, în acest sens, martorul denunţător fiind invitat şi la sediul Poliţiei Borsec unde în biroul inculpatului V. a venit şi inculpatul C.N. pentru a discuta despre suma pe care C. urma să o remită lui C.N.

Pentru a fi mai convingător inculpatul V.A.O., deşi nu avea nici o atribuţie în soluţionarea cauzei, a solicitat dosarul de la inspectorul H. fără ca acesta să participe la discuţii şi l-a arătat martorului pentru a-i dovedi că au fost strânse probe împotriva sa, făcând referire la grosimea dosarului. Relevantă în acest sens este şi declaraţia martorului H.I. care a confirmat prezenţa lui C. în acea zi la sediul Poliţiei Borsec, împrejurarea că nu a participat la discuţiile celor trei în biroul lui V. dar că i-a fost solicitat dosarul de către şeful său. Acelaşi martor arată că după acest moment a luat o declaraţie olografă lui C.D. care ha întrebat dacă se va „rupe dosarul” în situaţia în care va da cei 10.000 euro lui C.N., împrejurare în care martorul i-a comunicat că în opinia sa fapta s-ar încadra în infracţiunea de ultraj şi doar procurorul poate decide, acesta fiind şi considerentul pentru care nu a procedat la consemnarea declaraţiei pe formular tipizat. Mai arată martorul că deşi a adus la cunoştinţa şefului ierarhic V.A.O. cele menţionate de martor despre suma de bani pentru inculpatul C.N., acesta sa arătat surprins, însă a acceptat invitaţia la masa a lui C. la un restaurant din apropiere, fiind însoţit şi de inculpatul C.N.

Faptul că cei doi inculpaţi au negociat suma ce urma să dea C. este confirmat şi de martorul D.T. (filele 168-173 vol. I d.u.p şi fila 118 dos. instanţă ) care a relatat că a servit masa la restaurant împreună cu cei trei iar în timpul discuţiilor inculpaţii îi spuneau lui C. despre afacerile lor şi au negociat suma pe care acesta urma să o dea pentru scăpa din dosar, în final fiind de acord şi cu o maşină de lemne având în vedere că potrivit lui C. societatea pe care o administra avea unele probleme.

Activităţile celor doi inculpaţi de a crea o presiune psihică şi a induce o stare de temere martorului C. au continuat şi Parchetul de pe lângă Judecătoria Topliţa. Astfel, din declaraţia martorului H.I. rezultă că pentru a reuşi audierea martorilor din dosar a luat legătura cu inculpatul V. care prin intermediul lui C. a făcut posibilă audierea persoanelor citate, prin urmare, inculpatul V. îi crea convingerea lui C. că poate controla mersul anchetei şi de el depinde rezolvarea situaţiei, dar important era ca această să plătească preţul la care s-au înţeles(banii sau maşina de lemne).

De altfel, şi în cadrul discuţiei din data de 11 octombrie 2011, astfel cum rezultă din transcrierilor înregistrărilor în mediu ambiental şi imaginile video, cei doi inculpaţi V. şi C.N. îi cer martorului denunţător să plătească preţul la care s-au înţeles pentru numai aşa se va rezolva dosarul, inculpatul V. încercând să pară un mediator îi cere lui C.N. să se împace cu C. în acest context, pentru a-l determina pe martor să plătească, inculpatul V., a sunat-o pe D.A., procurorul care instrumenta dosarul şi i-a comunicat acesteia că cele două persoane implicate în incident se află la el în birou îşi strâng mâna în semn de împăcare, urmând ca atunci când aceasta va dori, cei doi să se prezinte şi la parchet pentru a se finaliza dosarul, aspect confirmat şi de martorul D.A. (fila 108 dosar instanţă şi filele 128-129 vol. I d.u.p.). Modalitatea de a acţiona a inculpatului V. nu a vizat decât obţinerea folosului de la martorul denunţător, creând acestuia convingerea că deşi este cercetat pentru infracţiunea de ultraj, de atitudinea lui C.N. depinde soluţia ce se va da în cauză, aspect pe care şi inculpatul C.N. îl confirmă martorului, spunându-i acestuia că nu va da declaraţie şi în raport de ce va declara el fapta va fi sau nu încadrată in infracţiunea de ultraj.

În discuţiile ulterioare, iniţiate fie de către inculpaţi fie de către martorul denunţător, inculpatul C.N. i-a solicitat ferm lui C. să facă rost de bani pentru că el a amânat să dea declaraţie la procuror (transcrierea convorbirii telefonice din data de 19 octombrie 2011 filele 63-64 vol. II d.u.p.). Acest aspect este confirmat şi de martorul D.A. care a relatat că i-a cerut agentului C.N. să dea o declaraţie dar acesta a refuzat pe motiv că este parte vătămată şi nu se grăbeşte cu soluţionare cauzei, fapt ce confirmă că prin aceasta inculpatul nu urmărea decât să îl menţină pe martorul denunţător într-o stare de presiune psihică şi a obţine de la acesta folosul solicitat.

Faptul că cei doi inculpaţi se sprijineau în acţiunile întreprinse rezulta. şi din convorbirile telefonice purtate de aceştia, astfel, imediat după ce inculpatul C.N. îi comunică martorului denunţător că de el depinde soluţionare cauzei, îl contactează şi pe inculpatul V. căruia îi aduce reproşuri privind atitudinea martorului şi îi comunică pe scurt discuţia cu acesta (vol. II d.u.p.).

Raportat Ia toate aceste împrejurări ce conturează starea de fapt reţinută şi de către instanţa de fond, Înalta Curte reţine că, sub aspectul laturii obiective a infracţiunii de şantaj(autorat şi complicitate), constrângerea exercitată asupra părţii vătămate de către cei doi inculpaţi constă în ameninţarea cu posibila schimbare a încadrării juridice a faptei în infracţiunea de ultraj date fiind relaţiile lor şi influenţa asupra organelor judiciare (în cazul inculpatului V. conferită de funcţia sa de conducere), ceea ce ar conduce la sancţionarea penală a părţii vătămate, în condiţiile în care plângerea iniţială formulată de către inculpatul C.N. a fost formulată pentru lovire şi alte violenţe.

Urmarea imediată a infracţiunii este lezarea libertăţii psihice a părţii vătămate, crearea unei stări de temere că dacă nu va plăti preţul cerut de inculpaţi va fi cercetat pentru o faptă mai gravă, dovadă în acest sens fiind chiar împrejurarea că partea vătămată a solicitat sprijinul organelor de urmărire penală şi al martorilor B.A. şi Ş.I. care deşi lucrau în sistemul judiciar l-au îndrumat să urmeze calea legală ( filele 112 şi 184 dos. instanţă).

Sub aspectul laturii subiective, fapta inculpatului C.N. a fost săvârşită cu intenţia directă, calificată de scop, urmărind să determine parte vătămată să plătească o sumă de bani (10.000 euro) sau o maşină de lemne, modalitatea de dobândire a folosului fiind injustă în condiţiile în care, pe de o parte, schimbarea încadrării juridice se impunea având în vedere că aspectele relatate în plângerea penală erau în legătură cu exercitarea atribuţiilor de serviciu şi nu al conflictelor personale preexistente dintre inculpat şi partea vătămată, iar pe de altă parte, încadrarea juridică a faptei putea fi schimbată de către procuror urmare administrării probatoriului. Mai mult, chiar poliţistul căruia i~a fost repartizat dosarul a apreciat că încadrarea juridică a faptei este cea de ultraj şi a dispus declinarea cauzei la procuror pentru efectuarea urmăririi penale în cauză, aspect cunoscut şi de către cei doi inculpaţi.

Inculpatul V.A.O. a comis fapta cu intenţie să plătească o sumă de bani (10.000 euro) sau o maşină de lemne inculpatului C.N., modalitatea de dobândire a folosului fiind injustă în condiţiile în care, cunoştea că o împăcare a părţilor nu poate opera, pe de o parte, că schimbarea încadrării juridice se impunea având în vedere că aspectele relatate în plângerea penală erau în legătură cu exercitarea atribuţiilor de serviciu şi nu al conflictelor personale preexistente dintre inculpat şi partea vătămată, iar pe de altă parte, încadrarea juridică a faptei putea fi schimbată de către procuror urmare administrării probatoriului.

Prin urmare, cunoscând că o împăcare a părţilor nu poate înlătura răspunderea penală a martorului denunţător, apărările inculpatului V. privind calitatea sa de mediator nu este justificată cu atât mai mult cu cât acesta a invocat şi o relaţie de prietenie de peste 20 de ani cu C.D., care ar fi presupus o altă atitudine din partea acestuia. Toate activităţile desfăşurate de inculpat în modalitatea descrisă se circumscriu actelor de complicitate, astfel cum sunt reglementate de dispoziţiile art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP), fiind efectuate în vederea realizării ameninţării părţii vătămate, prin constrângere psihică, în scopul obţinerii de către inculpatul C.N. a sumei de bani sau a unei maşini de lemne.

Înalta Curte, nu poate primi nici apărările inculpatului C.N. că suma solicitată ar fi fost pentru a-şi retrage plângerea penală formulată împotriva lui C. în condiţiile în care prin natura atribuţiilor de serviciu cunoştea că împrejurările relatate în plângerea penală nu se pot circumscrie decât infracţiunii de ultraj, aspect ce i-a fost confirmat şi de inspectorul H.I. care a declinat cauza la procuror. Or, după acest moment activităţile sale de ameninţare a părţii vătămate nu au încetat ci chiar s-au intensificat, împreună cu inculpatul V. au luat legătura cu procurorul de caz confirmând astfel martorului că de poziţia sa procesuală depinde ce încadrare juridică se va da faptei.

Chiar în ipoteza existenţei posibilităţii părţilor de se împăca sau de a-şi retrage plângerea penală, solicitarea unei compensanţii băneşti prin ameninţarea părţii vătămate în modalitatea descrisă constituie tot infracţiunea de şantaj, în acest caz, intenţia specială de şantaja este îndeplinită chiar dacă folosul este just, având în vedere că s-a urmărit obţinerea lui într-un mod injust.

În ceea ce priveşte infracţiunea de trafic de influenţă, reţinută în sarcina inculpatului V.A.O. se constată în baza probatoriului administrat că, în timp ce îl ajuta pe inculpatul C.N. să obţină, prin ameninţare, o sumă de bani de la C.D., distinct de aceste activităţi a solicitat martorului denunţător suma de 4950 lei, pe care a şi primit-o în patru tranşe, lăsând să se înţeleagă că va interveni pe lângă ofiţerul anchetator şi procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Topliţa, să nu reţină în sarcina acestuia infracţiunea de ultraj.

Activităţile inculpatului de pretindere şi primire a sumelor de bani, ce compun elementul material al laturii obiective a infracţiunii de trafic de influenţă sunt dovedite de declaraţiile martorului denunţător C.D., ale martorului D.T. care au arătat că inculpatul V. s-a deplasat la sediul firmei martorului denunţător unde i-a solicitat iniţial suma de 2.000 euro pentru a rezolva dosarul, sumă ce nu a fost remisă acestuia întrucât martorul nu dispunea de aceşti bani.

Ulterior, la insistenţele inculpatului V., martorul denunţător i-a remis acestuia diferite sume de bani, respectiv, suma de 2.000 lei predaţi soţiei inculpatului la barul deţinut de aceasta, suma de 470 predaţi de martorul D. inculpatului V. în staţia P., sumele de 2.000 lei şi de 500 lei date inculpatului la sediul firmei martorului denunţător.

Împrejurarea că inculpatul V. a solicitat şi primit de la martorul denunţător sume de bani, a fost confirmată inclusiv de către acesta în declaraţiile date la urmărire penală şi în faţa instanţei de judecată, însă inculpatul a declarat că, în realitate, aceste sume erau mai mici, respectiv, 2.000 lei şi 300 lei şi reprezentau un împrumut pentru fratele său care avea de achitat rate la buldo-excavator.

Atât susţinerile inculpatului V. cât şi a martorilor propuşi de acesta, P.R., V.C.I. şi S.L., au fost în mod întemeiat înlăturate de către instanţa de fond, având în vedere că niciunul dintre martorii menţionaţi nu au avut cunoştinţă de sumele primite de către inculpatul V., martorul S. fiind de faţă doar când martorul C. a dat soţiei inculpatului suma de 2.000 lei iar celelalte aspecte relatate de martorii au fost cunoscute de la inculpatul V. şi privesc împrejurarea legată de achiziţionarea în leassing a unui buldo-excavator, de fratele acestuia, în cursul anului 2008. Mai mult, apărările inculpatului sunt contrazise de declaraţiile martorului D.T. care a declarat că a remis inculpatului că susţinerile martorului denunţător că a remis şi alte sume de bani decât cele recunoscute de inculpat sunt reale.

Apărarea inculpatului că martorul C. a acceptat să-i dea acele sume cu titlu de împrumut, care în fapt vizau un avans la o viitoare lucrare în colaborare cu fratele său, V.C.I., nu sunt susţinute de niciun element probator şi nici nu este justificată de vreun interes al martorului denunţător, în condiţiile în care acesta nu a câştigat licitaţia de efectuare a vreunei lucrării în zonă care să impună folosirea utilajului deţinut de fratelui inculpatului, iar avansarea unei sume de bani pentru o lucrare viitoare şi incertă este greu de acceptat.

Modalitatea în care inculpatul V.A.O. a acţionat, dovedită de probatoriul administrat, în sensul că a solicitat şi primit sumele de bani respective pentru pretinsa sa influenţă asupra organelor judiciare care instrumentau dosarul în vederea obţinerii unei soluţii favorabile pentru martorul denunţător, prin schimbarea încadrării juridice într-o faptă care să permită împăcarea părţilor (loviri şi alte violenţe), conturează poziţia subiectivă sub forma intenţiei directe calificată de scop. Pentru existenta infracţiunii nu are relevantă dacă funcţionarul a şi realizat actul pentru care s-a cumpărat influenţa.

Faptul că martorul denunţător a avut reprezentarea că inculpatul V. are o presupusă influenţă asupra organelor judiciare în modul de soluţionare la dosarului rezultă din împrejurarea că acesta cu ocazia prezentării martorului la Poliţa Borsec, a solicitat inspectorului H. să-i aducă dosarul în birou, toate audierile de martor s-au făcut după ce acesta a luat legătura telefonic cu martorul denunţător deşi nu avea nicio atribuţie în soluţionarea dosarului, a purtat discuţii telefonice cu procurorul D.A. pe un ton amical, căreia i-a comunicat să stabilească o dată când cei doi se pot prezenta pentru a se ajunge la o soluţie optimă.

Prin urmare, Înalta Curte constată în baza probelor administrate, în acord cu instanţa de fond, că activităţile desfăşurate de către inculpaţii C.N. şi V.A.O. în modalitatea descrisă constituie infracţiunile de şantaj (în forma autoratului şi a complicităţii), respectiv, de trafic de influenţă şi, pe cale de consecinţă, apreciază ca neîntemeiate criticile recurenţilor intimaţi inculpaţi privind achitarea lor determinat de lipsa elementelor constitutive sau lipsa unor probatorii care să stabilească comiterea faptei trafic de influenţă de către inculpatul V.

Reţinând vinovăţia inculpatului V.A.O. în comiterea infracţiunii de trafic de influenţă, în mod justificat, judecătorul fondului a dispus în temeiul art. 19 din Legea nr. 78/2000 confiscarea de la acesta a sumei de 4.950 lei, primită de la martorul denunţător.

În ceea ce priveşte criticile Parchetului şi ale recurenţilor intimaţi inculpaţi privind greşita individualizarea judiciară a pedepselor principale sub aspectul cuantumului şi a modalităţii de executare, înalta Curte le apreciază ca fiind neîntemeiate.

La individualizarea judiciară a sancţiunii penale aplicată inculpaţilor, instanţa de fond a avut în vedere toate criteriile prevăzute în art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), şi anume modul şi împrejurările comiterii faptelor, gradul de pericol social concret al acestora (infracţiune contra libertăţii psihice a persoanei, sub forma autoratului şi a complicităţii şi o infracţiune de corupţie comisă de către o persoană ce deţinea o funcţie publică), urmarea produsă (crearea unei stări de tulburare şi de temere pentru partea vătămată, ştirbirea autorităţii unor instituţii publice cu efecte asupra lipsei de încredere a cetăţenilor în autoritatea statului), poziţia procesuală adoptată de inculpaţi atât în cursul urmării penale cât şi în faza judecăţii, de nerecunoaştere a faptei chiar în faţa unui probatoriu evident, de a-şi minimaliza contribuţia şi a acredita ipoteza obţinerii unei despăgubiri legale, în caz de retragere a plângerii penale formulate sau pretinderea şi primirea unor sume de bani dai” sub formă de împrumut nu ca rezultat al pretinsei sale influenţe pe lângă persoanele care instrumentau Dosarul nr. 117/P/2011.

Totodată, împrejurarea că inculpaţii nu au antecedente penale, au colaborat cu organele judiciare după declanşarea cercetărilor, au avut anterior un comportament bun în societate, astfel cum rezultă şi din actele în circumstanţiere depuse la dosarul cauzei şi calificativele obţinute pe linie profesională, sunt şi în opinia Înaltei Curţi, contrar susţinerilor Parchetului, împrejurări favorabile inculpaţilor C.N.N. şi V.A.O. care, în mod justificat, au fost apreciate ca circumstanţe atenuante judiciare şi reţinute prin prisma dispoziţiilor art. 74 lit. a) C. pen., cu efecte asupra reducerii cuantumului pedepselor sub minimum special prevăzut de lege. Totodată, se constată că stabilirea unor pedepse de câte 3 ani închisoare pentru infracţiunea de şantaj (autor şi complice) şi de 1 ani şi 10 luni închisoare pentru infracţiunea de trafic de influenţă sunt proporţionale cu natura sa „gravitatea faptelor modalitatea comiterii şi urmările produse ” , iar o reducere acestor pedepse prin darea unei mai mari eficiente circumstanţei atenuante, astfel cum au solicitat recurenţii intimaţi inculpaţi, nu ar fi justificată şi nu ar corespunde scopului prevenţie generale şi speciale al pedepsei.

Şi în ceea ce priveşte modalitatea de executare a pedepsei, Înalta Curte, contrar celor susţinute de recurenţi, apreciază raportat la natura faptelor, modalitatea de comitere, participaţia penală a fiecărui inculpat şi circumstanţele reale şi personale ale acestora care, deşi nu a recunoscut comiterea faptelor, s-au prezentat de fiecare dată în faţa instanţei şi la organele de urmărire penală, fiind persoane integrate în societate, că aplicarea unor pedepse cu suspendare sub supraveghere, astfel cum s-a stabilit de instanţa de fond, permite inculpaţilor să-şi schimbe atitudinea faţă de valorile sociale ocrotite de norma penală, conştientizând că nerespectare obligaţiilor impuse conduce le revocarea beneficiului acordat de instanţă şi, totodată, corespunde scopului preventiv educativ al pedepsei, astfel cum este reglementat de prevederile art. 52 C. pen.

Faţă de cele ce preced, Înalta Curte apreciază criticile formulate de Parchet şi recurenţii intimaţi inculpaţi ca neîntemeiate sub acest aspect.

Înalta Curte apreciază însă ca fiind întemeiată critica Parchetului privind interzicerea exerciţiului drepturilor prev. De art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) C. pen., doar ca pedeapsă accesorie pentru ambii inculpaţi.

Spre deosebire de pedeapsa complementară care constă de în interzicerea unor drepturi prev. de art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP) pe o durată limitată, de la 1 la 10 ani şi care se dispune de instanţă prin hotărârea de condamnare cu respectarea condiţiilor legale, pedeapsa accesorie decurge de drept din condamnarea la pedeapsa privativă de libertate şi se execută de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare şi până la terminarea executării. Atunci când se dispune restrângerea exerciţiului unor drepturi trebuie să se aprecieze dacă este necesară o astfel de măsură într-o societate democratică, ea trebuie să fie proporţională cu situaţia care a determinat-o, să fie aplicată nediscriminatoriu şi fără a duce atingere existenţei dreptului sau a libertăţii.

Raportând consideraţiile teoretice la cauza dedusă judecăţii, Înalta Curte apreciază, în acord cu instanţa de fond, că faţă de natura şi gravitatea faptelor, modalitatea comiterii lor, calitatea în care au comis faptele implicând o instituţie publică cu atribuţii în prevenirea şi combaterea unor fapte antisociale (ambii ofiţeri de poliţie în cadrul Poliţie Borsec, inculpatul V. fiind şeful Poliţiei), se impune interzicerea inculpaţilor, ca pedeapsă accesorie, a exerciţiul drepturilor elective, cu excepţia celui de a alege, prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a C. pen.

În plus, Înalta Curte reţine că, în conformitate cu prevederile art. 3 din Protocolul nr. 1 al Convenţiei europene a drepturilor omului, dreptul la vot este un privilegiu care deşi nu este unul absolut, impune ca atunci când se apreciază asupra necesităţii restricţionării sale să fie avute în vedere oportunitatea împiedicării lui, scopul legitim urmărit prin restricţionare şi, nu în ultimul rând, proporţionalitatea acestei măsuri în raport de comportamentul persoanei. Or, doar condamnarea inculpatului prin raportare la toate aceste elemente nu este suficientă pentru a atrage decăderea inculpatului din drepturile garantate de Convenţie.

Înalta Curte, având în vedere natura infracţiunilor săvârşite, atitudinea inculpaţilor din faţa instanţei, perspectivele de reeducare şi înţelegere a scopului respectării autorităţii statului şi a normelor penale ce ocrotesc valorile sociale (printre care şi libertate fizică şi psihică a unei persoane), apreciază că se justifică restricţionarea exerciţiului dreptului de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat având în vedere că prin faptele comise au adus atingere prestigiului unei instituţii ce implică autoritate statului şi de a exercita o funcţie de natura celei de care inculpaţii s-au folosit la comiterea faptei, prev. de art. 64 lit. lit. b) şi c) C. pen.

Pentru toate aceste considerente, în temeiul dispoziţiilor art. 38515 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., Înalta Curte va admite recursul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Târgu Mureş împotriva sentinţei penale nr. 36 din 6 iulie 2012 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, va casa sentinţa numai în ceea ce priveşte conţinutul pedepsei accesorii şi va interzice inculpaţilor V.A.O. şi C.N., cu titlul de pedeapsă accesorie, exerciţiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) şi c) C. pen. şi, în temeiul dispoziţiilor art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii V.A.O. şi C.N. împotriva aceleiaşi sentinţe.

Va menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei.

În temeiul dispoziţiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen. constatând că recurenţii intimaţi inculpaţi sunt în culpă procesuală îi va obliga la plat cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Târgu Mureş împotriva sentinţei penale nr. 36 din 6 iulie 2012 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Casează sentinţa penală atacată, numai în ceea ce priveşte conţinutul pedepsei accesorii a interzicerii unor drepturi aplicată inculpaţilor şi, rejudecând în aceste limite:

În baza art. 71 C. pen. interzice inculpaţilor V.A.O. şi C.N., cu titlul de pedeapsă accesorie, exerciţiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) şi c) C. pen.

Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei.

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii V.A.O. şi C.N. împotriva aceleiaşi

sentinţe.

Obligă recurenţii intimaţi inculpaţi la plata sumelor de câte 275 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care sumele de câte 75 lei, reprezentând onorariile apărătorilor desemnaţi din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se vor avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

← ICCJ. Decizia nr. 1477/2013. Penal  ICCJ. Decizia nr. 1513/2013. Penal. Plângere împotriva... →

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 1481/2013. Penal