ICCJ. Decizia nr. 3862/2013. Penal. Recunoaşterea hotărârilor penale sau a altor acte judiciare străine (Legea 302/2004). Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3862/2013
Dosar nr. 2537/2/2013
Şedinţa publică din 5 decembrie 2013
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 313 din 19 iunie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală s-a admis sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti.
S-au recunoscut efectele Sentinţei penale nr. 11 Hv 59/12z din data de 21 iunie 2012 pronunţată de Tribunalul de Land Steyr şi ale Deciziei penale nr. 9 Bs 197/12b din data de 5 septembrie 2012, pronunţată de Curtea de Apel Linz - Republica Austria.
S-a dispus transferarea condamnatului G.N. în vederea continuării executării pedepsei de 4 ani închisoare, într-un penitenciar din România, cu respectarea felului şi a duratei pedepsei aplicate de statul de condamnare.
S-a dedus din pedeapsa aplicată perioada considerată executată, de la data de 11 ianuarie 2012 până la zi.
Cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului şi onorariul de 320 RON pentru avocatul din oficiu, urmează a se suporta din fondurile Ministerului Justiţiei.
Analizând actele şi lucrările dosarului, Curtea a reţinut următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 11 Hv 59/12z pronunţată la data de 21 iunie 2012 de Tribunalul de Land Steyr, numitul G.N. a fost condamnat la o pedeapsă de 3 ani şi 6 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunilor de furt prin efracţie şi distrugere de bunuri, prevăzută de art. 127, art. 128 alin. (2), art. 129 cif. 1, art. 130 varianta 1 C. pen. austriac şi de art. 125, art. 126 alin. (1) cif. 5 C. pen. austriac, reţinându-se că la data de 29 septembrie 2011, acţionând în complicitate cu alte două persoane, prin efracţie a sustras bijuterii în valoare de 50.000 euro din patrimoniul părţii vătămate H.W.. De asemenea, s-a mai reţinut că a deteriorat două maşini ale Direcţiei Federale de Poliţie Steyr, respectiv a străpuns anvelopele maşinilor ce se aflau parcate în faţa sediului poliţiei, situat în Republica Austria.
Prin Decizia penală nr. 9 Bs 197/12b pronunţată la data de 5 septembrie 2012 de Curtea de Apel Linz s-a majorat pedeapsa aplicată numitului G.N. la 4 ani închisoare.
Potrivit situaţiei executării pedepsei, persoana condamnată a fost arestată preventiv de la data de 11 ianuarie 2012, iar pedeapsa se consideră executată la data de 11 ianuarie 2016.
Din examinarea hotărârii de condamnare s-a constatat că este îndeplinită cerinţa dublei incriminări prevăzută de art. 143 lit. e) din Legea nr. 302/2004 (republicată) şi art. 3 pct. 1 lit. e) din Convenţia Europeană asupra transferării persoanelor condamnate, adoptată la Strasbourg - 1983, cum şi cerinţele art. 131 şi art. 143 din Legea nr. 302/2004 (republicată). Astfel, faptele comise de persoana condamnată au corespondent în legislaţia penală română, realizând conţinutul constitutiv al infracţiunilor de furt calificat, prevăzute de art. 208 alin. (1) - art. 209 alin. (1) lit. a), i), C. pen. şi de art. 217 alin. (1), C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.
S-a constatat că persoana condamnată nu şi-a exprimat consimţământul de a continua executarea pedepsei într-un penitenciar din România, situaţie în care devin incidente dispoziţiile art. 3 din Protocolul adiţional la Convenţia europeană asupra transferării persoanelor condamnate, ratificată de România prin O.G. nr. 92/1999 care prevăd că statul de executare, poate, la cererea statului de condamnare să îşi dea consimţământul pentru transferarea unei persoane condamnate, fără consimţământul acesteia din urmă, atunci când condamnarea luată împotriva sa, sau o hotărâre administrativă luată ca urmare a condamnării, conţine o măsură de expulzare. Ori prin Decizia nr. Sich41-4/17-2012 emisă de Prefectura Stezr-Land, s-a luat faţă de persoana condamnată, urmare condamnării la pedeapsa închisorii, măsura expulzării şi a interdicţiei de a se afla pe teritoriul Republicii Austria, pe timp de 10 ani.
Împotriva Sentinţei penale nr. 313 din 19 iunie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală a declarat recurs condamnatul persoană transferabilă G.N. susţinând că nu şi-a dat consimţământul pentru a fi transferat într-un penitenciar din România pentru continuarea executării pedepsei.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi sub nr. 2537/2/2013.
Examinând recursul declarat de recurentul condamnat persoană transferabilă G.N. împotriva Sentinţei penale nr. 313 din 19 iunie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, în raport şi de dispoziţiile Legii nr. 302/2004, Înalta Curte constată că recursul nu este fondat.
Legiuitorul român a prevăzut expres în conţinutul dispoziţiilor art. 143 lit. a) - f) din Legea nr. 302/2004, republicată în 31 mai 2011, condiţiile transferării persoanelor condamnate, condiţii care au fost îndeplinite în prezenta cauză.
Condamnatul G.N. este cetăţean român, potrivit Adresei nr. 376913 din 7 martie 2013 emisă de Ministerul Administraţiei şi Internelor - Direcţia Generală a Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date.
Potrivit Adresei nr. 384145/13 din 27 februarie 2013 emisă de Ministerul Justiţiei - Serviciul de Cooperare Judiciară Internaţională în materie penală către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, Hotărârea prin care G.N. a fost condamnat este definită, respectiv sentinţa de condamnare definitivă nr. 11 Hv 59/12z din 21 iunie 2012 pronunţată de Tribunalul Steyr, coroborată cu Decizia nr. 197/12b din 5 septembrie 2012 a Curţii de Apel Linz.
La data emiterii cererii 8 ianuarie 2013 înaintată de Ministerul Justiţiei al Republicii Austria când a solicitat autorităţilor române transferul deţinutului în vederea executării restului de pedeapsă a condamnatului, acesta mai avea de executat cel puţin 6 luni din durata pedepsei privative de libertate de 4 ani închisoare din executarea pedepsei fiind finalizată la 11 ianuarie 2016.
În contextul cauzei nu există consimţământul de transfer al condamnatului de a reprezenta manifestarea unilaterală de voinţă prin care să-şi dea acordul de a fi transferat din Austria în România pentru a executa restul pedepsei.
Faptele care au atras condamnarea recurentului G.N. au realizat conţinutul constitutiv al infracţiunii de furt grav prin efracţie săvârşită ca infracţiune de obicei şi de distrugere gravă de bunuri.
Împotriva condamnatului G.N. a fost emisă de către Căpitănia Districtuală Steyr Land interdicţia de şedere definitivă şi executorie nr. Sich41-4/17-2012 din data de 8 noiembrie 2012.
Cererea de transfer a fost formulată de Ministerul Federal al Justiţiei din Republica Austria în temeiul dispoziţiilor art. 3 alin. (1) al Protocolului adiţional din data de 18 decembrie 1997 la Convenţia Europeană privind transferarea persoanelor.
Pentru toate aceste considerente, în mod judiciar Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală a dispus transferarea condamnatului G.N. în vederea continuării executării pedepsei de 4 ani închisoare într-un penitenciar din România.
Înalta Curte constată că sentinţa penală este temeinică şi legală şi în temeiul art. 38515 alin. (1) lit. b) C. proc. pen. va respinge recursul declarat de recurentul condamnat persoană transferabilă G.N. împotriva Sentinţei penale nr. 313 din 19 iunie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Va deduce din pedeapsa aplicată condamnatului G.N., perioada considerată executată, de la 11 ianuarie 2012 la 5 decembrie 2013.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.;
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul condamnat persoană transferabilă G.N. împotriva Sentinţei penale nr. 313 din 19 iunie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Deduce din pedeapsa aplicată condamnatului G.N., perioada considerată executată, de la 11 ianuarie 2012 la 5 decembrie 2013.
Obligă recurentul condamnat persoană transferabilă G.N. la plata sumei de 520 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 320 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 5 decembrie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1480/2013. Penal. Traficul de influenţă... | ICCJ. Decizia nr. 3864/2013. Penal. Omorul (art. 174 C.p.).... → |
|---|
