ICCJ. Decizia nr. 1578/2013. Penal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1578/2013
Dosar nr. 21663/3/2012
Şedinţa publică din 14 martie 2013
Asupra recursului de faţă;
În baza actelor şi lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 808 din 20 noiembrie 2012 Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală a respins ca inadmisibilă, cererea de revizuire a Sentinţei penale nr. 379 din 08 aprilie 2009 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală (definitivă prin Decizia penală nr. 3646 din 06 noiembrie 2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală), formulată de revizuentul condamnat B.F.D.; a obligat pe revizuent la 200 RON cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de revizuire a reţinut că petentul se află în executarea unei pedepse de 15 ani închisoare, iar cererea acestuia este justificată de susţinerea că nu este vinovat de săvârşirea infracţiunii reţinute în sarcina sa şi pentru care a fost condamnat.
Instanţa a constatat că motivele invocate de revizuent nu se încadrează în cazurile strict şi limitativ prevăzute de art. 394 C. proc. pen.
A rezultat aşadar, că revizuentul nu a invocat elemente de fapt noi, ci a solicitat reanalizarea aceleiaşi situaţii de fapt, pe baza aceloraşi probatorii ce au fost avute în vedere de instanţa care s-a pronunţat anterior, nefiind astfel posibil ca pe calea revizuirii să se readministreze şi reaprecieze probatoriul din cauza în care s-a pronunţat o hotărâre judecătorească definitivă, aceste motive putând fi invocate în căile de atac ordinare, lucru care de altfel, s-a şi întâmplat, fiind însă respinse de instanţa de control judiciar.
Pentru existenţa cazului de revizuire prev. de art. 394 lit. a) C. proc. pen. se cere ca faptele şi împrejurările învederate în cerere -deci faptele probatorii - să fie noi, iar nu mijloacele de probă, fiind inadmisibil ca pe calea extraordinară a revizuirii să se obţină o prelungire a probaţiunii, pentru fapte şi împrejurări deja cunoscute şi verificate de instanţele care au soluţionat cauza.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel condamnatul B.F.D. criticând-o pentru netemeinicie şi susţinând, că nu se face vinovat de comiterea infracţiunii pentru care a fost condamnat, solicitând readministrarea probelor administrate în cauza, după cum va prezenta aspecte ce nu au fost cunoscute de instanţe care au judecat cauza.
Instanţa de apel, examinând potrivit art. 371 C. proc. pen. cu referire la art. 407 C. proc. pen., apelul revizuentului, a constatat că acesta nu este întemeiat şi l-a respins prin Decizia penală nr. 1/A din 7 ianuarie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Critica revizuentului s-a constatat a fi netemeinică, întrucât acesta tinde la o reapreciere a dovezilor deja administrate şi care au stat la baza condamnării, dar urmăreşte şi o prelungire a probatoriilor invocând împrejurări noi, necunoscute instanţei ce a soluţionat fondul, susţineri care nu au niciun suport în cauză.
Revizuirea este o cale extraordinară de atac, de retractare, nefiind permisă o prelungire a probatoriilor deja administrate, această cale de atac având rolul de a îndrepta erorile judiciare produse, iar nu de a se efectua o nouă judecare a cauzei.
Susţinerile revizuentului sunt doar afirmaţii contextuale cererii formulate şi acesta ignoră faptul că apărările invocate la judecarea cauzei, au fost examinate în coroborare cu întregul material probator administrat pe care s-a sprijinit condamnarea sa.
Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs revizuentul B.F.D., solicitând, admiterea recursului şi reindividualizarea pedepsei aplicate condamnatului.
Recursul declarat nu este fondat pentru următoarele considerente: Prin intermediul revizuirii, reglementată ca o cale extraordinară de atac, se tinde la desfiinţarea hotărârii pronunţate, pentru îndreptarea unor erori de fapt, erori comise de organele judiciare cu ocazia stabilirii unor situaţii de fapt. Aceste erori apar fie datorită imposibilităţii cunoaşterii unor anumite împrejurări, fie sunt datorate unor fraude procesuale: mărturii mincinoase, falsuri, corupţie, etc.
Revizuirea unei hotărâri se poate cere numai în cazurile şi în condiţiile prevăzute expres şi limitativ de art. 394 C. proc. pen.
În ceea ce priveşte cazul de revizuire prevăzut de dispoziţiile art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că, pentru a fi incidente aceste dispoziţii, este necesar ca faptele sau împrejurările noi invocate în revizuire să nu fi fost cunoscute de instanţa sau instanţele care au pronunţat hotărârea de condamnare şi aceste împrejurări sau fapte să fie în măsură, conform art. 394 alin. (2) C. proc. pen. să dovedească netemeinicia hotărârii de condamnare, mai precis să conducă la adoptarea unei hotărâri diametral opuse respectiv de achitare a revizuentului sau de încetare a procesului penal.
Pentru a fi admisibilă o cerere de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 394 lit. a) C. proc. pen. nu este necesar deci ca probele propuse să fie noi, ci teza probatorie pentru care se solicită a se administra aceste probe, respectiv faptele sau împrejurările ce pot fi relevate să fie unele necunoscute şi neanalizate de către instanţa care a pronunţat hotărârea a cărei revizuire se cere.
Raportând consideraţiile teoretice mai sus arătate la speţa dedusă judecăţii, Înalta Curte constată că solicitările recurentului revizuentului, în sensul reindividualizării pedepsei la care a fost condamnat, nu se încadrează în acest caz de revizuire, acest aspect trebuind a fi invocat în căile ordinare de atac a hotărârii prin care s-a soluţionat fondul cauzei.
Niciuna dintre împrejurările invocate în susţinerea cererii de revizuire care ar fi fost apte să conducă la adoptarea unei hotărâri diametral opuse faţă de cea a cărei revizuire se cere, nu sunt împrejurări noi, ci ele au fost cunoscute de către prima instanţă şi analizate, ca de altfel şi de către instanţele de control judiciar.
în ceea ce privesc celelalte susţineri ale recurentului revizuent, Înalta Curte apreciază că acesta nu se încadrează în nici unul din cazurile prevăzute expres şi limitativ prin dispoziţiile art. 394 C. proc. pen.
În consecinţă hotărârea pronunţată în cauză este legală şi temeinică.
Faţă de considerentele arătate mai sus, constatând nefondate motivele de recurs invocate şi nerezultând vreun motiv de casare din cele prevăzute de art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., care să poată fi luat în considerare din oficiu, Înalta Curte, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) din acelaşi cod urmează a respinge ca nefondat recursul declarat de revizuentul B.F.D.
Totodată, în baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul revizuent va fi obligat la plata sumei de 400 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul pentru apărătorul din oficiu se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuentul B.F.D. împotriva Deciziei penale nr. 1/A din 7 ianuarie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Obligă recurentul revizuent la plata sumei de 400 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 9 mai 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1575/2013. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 1579/2013. Penal → |
|---|
