ICCJ. Decizia nr. 1580/2013. Penal. Omorul deosebit de grav (art. 176 C.p.). Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1580/2013
Dosar nr. 5418/104/2012
Şedinţa publică din 9 mai 2013
Asupra recursului de faţă;
În baza actelor şi lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 195 din 6 noiembrie 2012, pronunţată de Tribunalul Olt în Dosarul nr. 5418/104/2012, în baza art. 20 C. pen. rap. la art. 174 alin. (1) - art. 175 alin. (1) lit. c) C. pen. rap. la art. 176 alin. (1) lit. a) C. pen. a fost condamnat inculpatul M.F., fiul lui M. şi l., născut în mun. Slatina, jud. Olt, cu domiciliul în oraş. Piatra Olt, sat Piatra Sat, în prezent arestat preventiv, deţinut în Penitenciarul de Maximă Siguranţă Craiova, la 8 ani închisoare, pedeapsă principală şi 4 ani pedeapsă complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. după executarea pedepsei principale.
În baza art. 36 alin. (1) C. pen. rap. la art. 33 alin. (1) lit. a) C. pen., art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen. şi art. 35 alin. (1) C. pen. a fost contopită pedeapsa aplicată cu pedeapsa de 6 luni închisoare aplicată prin Sentinţa penală nr. 565 din 27 iunie 2012 pronunţată de Judecătoria Slatina în Dosarul nr. 2668/311/2012, definitivă prin nerecurare la data de 18 septembrie 2012, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 8 ani închisoare pedeapsă principală şi 4 ani pedeapsă complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.
În baza art. 71 alin. (1) C. pen. pe durata executării pedepsei principale, a fost aplicată inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) C. pen. teza a II-a şi lit. b) C. pen.
În baza art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsa timpul reţinerii şi arestării preventive începând cu data de 05 septembrie 2012 la zi.
În baza art. 350 alin. (1) C. pen., s-a menţinut măsura arestării preventive a inculpatului M.F.
A fost anulat mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 608 din 18 septembrie 2012 emis de Judecătoria Slatina în executarea Sentinţei penale nr. 565 din 27 iunie 2012, definitivă prin nerecurare la data de 18 septembrie 2012.
În baza art. 14 şi art. 346 C. proc. pen. rap. la art. 998 - 999 C. civ. şi art. 313 din Legea nr. 95/2006, a fost obligat inculpatul la plata sumei de 5082,18 RON, reactualizată la data plăţii efective, cheltuieli de spitalizare către partea civilă Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova.
S-a luat act că partea vătămată M.M. nu s-a constituit parte civilă în cauză.
În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la plata sumei de 1000 RON cheltuieli judiciare statului (500 RON avansate la urmărirea penală) din care 200 RON onorariu avocat oficiu conform delegaţiei de asistenţă juridică obligatorie nr. 1021 din 21 septembrie 2012.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a constatat că, prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt nr. 261/P/2012 din data de 20 septembrie 2012, în baza disp. art. 262 pct. 1 lit. b) C. pen. s-a dispus trimiterea în judecată în stare de arest preventiv a inculpatului M.F., pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la omor calificat şi deosebit de grav prev. de art. 20 C. pen. rap. la art. 174 alin. (1) C. pen. - art. 175 alin. (1) lit. c) C. pen., art. 176 alin. (1) lit. a) C. pen., constând în aceea că la data de 20 iunie 2011, a lovit-o în mod repetat cu pumnii, picioarele şi o coadă de mătură pe soţia sa M.M., cauzându-i leziuni care au necesitat pentru vindecare un număr de 75 - 80 zile de îngrijiri medicale şi care i-au pus în primejdie viaţa.
Tribunalul, analizând probatoriul administrat pe întreg parcursul procesului penal, atât în faza de urmărire penală cât şi în faza cercetării judecătoreşti şi apreciindu-l conform art. 63 alin. (2) C. proc. pen. - în ansamblu şi în scopul aflării adevărului, a reţinut următoarele:
Inculpatul M.F. şi partea vătămată s-au căsătorit în anul 1997 şi din căsătoria lor au rezultat 4 copii, după căsătorie cei doi locuind în domiciliul mamei inculpatului M.F., situat în oraşul Piatra Olt, sat Piatra Sat, jud. Olt.
La scurt timp după căsătorie între soţi au apărut neînţelegeri, inculpatul lovind-o pe soţia sa în mod repetat, lovituri care i-au produs suferinţe fizice însă nu au determinat-o pe aceasta să se adreseze organelor judiciare, de fiecare dată manifestând înţelegere pentru acest comportament şi reluând convieţuirea alături de soţul său.
În ziua de 20 iunie 2001 partea vătămată M.M. a plecat de la domiciliul său şi s-a deplasat la domiciliul vecine sale, M.E., pe care a ajutat-o la săpatul viei din proprietate, iar după terminarea muncii, partea vătămată şi martora M.E. au servit masa, unde au consumat şi un "păhărel de ţuică". După ce a servit masa, aceasta s-a deplasat la domiciliul său pentru a-şi alimenta copiii cu mâncarea pe care i-o dăduse martora M.E., după care s-a reîntors în locuinţa acesteia din urmă, unde şi-a continuat munca până în jurul orelor 15,00, ulterior deplasându-se la domiciliul său, unde l-a găsit pe inculpat care se afla sub influenţa băuturilor alcoolice.
Între inculpat şi partea vătămată a avut loc o discuţie contradictorie, moment în care M.F. s-a repezit la soţia sa, lovind-o cu pumnii şi picioarele în mod repetat.
Apoi, inculpatul a lovit-o pe victimă cu capul de giurgiuveaua camerei şi de pereţi, după care cu o coadă de mătură a încercat să o lovească în mod repetat în cap, însă partea vătămată M.M. şi-a protejat capul cu mâinile, astfel că loviturile ce vizau capul au dus la fracturarea ambelor antebraţe.
Partea vătămată s-a refugiat sub patul din încăpere însă inculpatul a tras-o de picioare şi a scos-o afară continuând să o lovească cu un ciomag şi cu o coadă de mătură, aplicarea în mod repetat şi de o intensitate apreciabilă a acestora determinând intrarea în starea de comă a părţii vătămate care a rămas pe podeaua încăperii în stare de inconştienţă şi plină de sânge, de o parte a acestora neputându-se proteja, ele atingându-şi ţinta, respectiv capul, având ca urmare fracturi fronto-parietale cu înfundare.
În timp ce îşi lovea soţia a intervenit mama sa încercând să-l oprească, însă a fost lovită şi aceasta cu aceeaşi coadă de mătură şi pentru că la un moment dat victima a rămas întinsă pe pardoseala din cameră, a luat o găleată cu apă şi a aruncat peste ea ca să-şi revină iar apoi a încercat să o ridice din locul în care era căzută dar pentru că nu a reuşit, a lăsat-o întinsă pe pardoseală şi a plecat.
Despre agresiunea inculpatului asupra soţiei sale s-au sesizat vecinii, martorul M.E.M. fiind cel care a solicitat prezenţa organelor medicale dar şi a organelor de poliţie la domiciliul inculpatului, la scurt timp partea vătămată fiind transportată la Spitalul Slatina, şi de aici în aceeaşi zi la Spitalul Clinic de Urgenţă nr. 1 Craiova, unde timp de aprox. 2 săptămâni s-a aflat în stare de comă profundă, viaţa sa fiind salvată datorită tratamentului medical acordat în mod corespunzător şi în timp util de cadrele medicale.
Aşa cum a rezultat din raportul de expertiză medico-legală din 28 noiembrie 2011 a IML Craiova, partea vătămată a prezentat ataxie cerebroasă sechelară, postraumatism cranio-cerebral mediu prin agresiune fizică, sindrom de compresiune medulară bilateral cu nivel T9-T10 parapareză spastică HDL5-S1 cu efect minim compresiv, hernie, platou vertebral T6, tulburare depresivă majoră, necesitând pentru vindecare 75 - 80 zile îngrijiri medicale, leziuni care nu i-au pus în primejdie viaţa, la data examinării prezentând însă o deficienţă globală accentuată incapacitate adaptivă şi cu capacitate de muncă pierdută în totalitate corespunzător gr. II de invaliditate.
S-a constatat că această situaţie de fapt a rezultat cu evidenţă din întregul material probator administrat în cauză, inculpatul recunoscând în faza de urmărire penală agresiunea exercitată asupra soţiei sale, potrivit declaraţiei existentă la dosar, fapta acestuia care în ziua de 20 iunie 2011 i-a aplicat părţii vătămate multiple lovituri de o intensitate apreciabilă având în vedere statura părţii vătămate, cu pumnii, picioarele, corpuri contondente, respectiv ciomag, coadă de mătură, a lovit-o cu capul de giurgiuveaua camerei şi de pereţi, provocându-i un nr. de 33 de leziuni ce au indus starea de comă a acesteia, astfel cum sunt evidenţiate în raportul de constatare medico-legală din 3 august 2011 şi raportul de expertiză medico-legală cu examinarea persoanei din 28 noiembrie 2011 întocmite de IML Craiova, ce au necesitat pentru vindecare 75 - 80 zile îngrijiri medicale şi care au determinat pierderea în totalitate a capacităţii de muncă corespunzător gr. II de invaliditate, respectiv deficienţă globală accentuată cu incapacitate adaptivă 70% întruneşte în drept elementele constitutive ale infracţiunii de tentativă de omor calificat şi deosebit de grav în modalitatea prev. de art. 20 alin. (1) C. pen., art. 174 alin. (1) C. pen., art. 175 alin. (1) lit. c) C. pen. şi art. 176 alin. (1) lit. a) C. pen.
S-a apreciat că vinovăţia inculpatului sub forma intenţiei indirecte a rezultat cu certitudine şi dincolo orice îndoială rezonabilă, încadrarea juridică dată faptei comisă de inculpat prin actul de sesizare al instanţei, fiind legală şi temeinică, inculpatul acceptând posibilitatea suprimării vieţii victimei având în vedere împrejurările şi modalitatea concretă în care a acţionat.
Sub aspect subiectiv şi pentru stabilirea formei de vinovăţie cu care a acţionat inculpatul, instanţa a avut în vedere aceleaşi împrejurări, respectiv materialitatea actului, obiectele vulnerante folosite de inculpat, intensitatea loviturilor aplicate şi zona anatomică vizată precum şi comportamentul ulterior al inculpatului, toate acestea relevând împrejurarea că inculpatul nu a acţionat numai cu intenţia generală de a vătăma ci a acceptat posibilitatea survenirii decesului victimei.
Relevante din această perspectivă au fost numărul şi intensitatea loviturilor aplicate victimei, aceasta fiind lovită în mod repetat cu pumnii, picioarele, cu un ciomag şi o coadă de mătură, izbită cu capul de pereţi şi giurgiuveaua ferestrei, loviturile aplicate vizând zone vitale ale corpului, respectiv capul, victima suferind fracturi cu înfundare fronto-parietală dar şi leziuni ale mâinilor în încercarea de a se apăra de multitudinea loviturilor aplicate de inculpat, precum şi atitudinea inculpatului care a lăsat-o în stare de comă în casă până în dimineaţa zilei următoare când s-au sesizate alte persoane de starea acesteia şi au chemat organele medicale.
Tribunalul a constat că în cauză operează elementul circumstanţial prev. de art. 176 lit. a) C. pen., respectiv "prin cruzimi" având în vedere conţinutul actelor medico-legale întocmite în cauză şi împrejurarea că victima a prezentat un număr foarte mare de leziuni traumatice situate pe întreaga suprafaţa corporală, inculpatul lovind-o în mod repetat atât cu pumnii, cu picioarele dar şi cu obiecte contondente, nici măcar intervenţia mamei sale nereuşind să-l oprească, dând dovadă de perseverenţă şi cruzime aplicând victimei un număr atât de mare de lovituri şi pe o perioadă lungă de timp, agresiunea înregistrând mai multe momente, fiind întreruptă de încercările repetate ale victimei de a se proteja, aceasta refugiindu-se sub patul din încăpere de unde însă a fost trasă afară de inculpat, care a continuat să o lovească până a intrat în comă, chiar şi atunci, aruncând apă cu o găleată peste ea (potrivit propriei declaraţii).
S-a motivat că prin "cruzimi" în înţelesul art. 176 lit. a) C. pen. se înţelege o acţiune violentă săvârşită într-un mod neomenos, nemilos, cu ferocitate, care inspiră oroare, groază atât victimei cât şi persoanelor în a căror prezenţă se săvârşeşte ori care află pe alte căi despre comiterea ei; fapta inculpatului de a lovi victima în mod repetat, atât cu pumnii cât şi obiecte contondente, în moduri diferite prin izbire cu capul de giurgiuveaua camerei, cu deosebită intensitate pe o durată apreciabilă de timp şi aproape pe toată suprafaţa corpului, inclusiv la cap până la inducerea stării de comă, lovituri care au produs multiple tumefacţii, fracturi cerebrale, respectiv un nr. de 33 leziuni, iar după acea de a o abandona pe podeaua încăperii în această stare, părăsind domiciliul fără a se interesa de soarta victimei prezintă toate trăsăturile tentativei de omor calificat şi deosebit de grav, decesul victimei nesurvenind ca urmare a tratamentului medical corespunzător şi aplicat la timp de cadrele medicale.
Apreciindu-se ca fiind îndeplinite condiţiile răspunderii penale prev. de art. 345 C. proc. pen. instanţa a dispus condamnarea inculpatului la o pedeapsă cu închisoarea în limitele textului de lege incriminator, având în vedere la individualizarea acesteia, criteriile prev. de art. 72 C. pen., respectiv dispoziţiile părţii generale ale codului penal, limitele de pedeapsă fixate în partea specială, gradul de pericol social a faptei săvârşite şi persoana inculpatului. Astfel tribunalul a reţinut că fapta inculpatului prezintă un grad ridicat de pericol social, determinat de modul în care a conceput şi realizat în concret acţiunea ce constituie elementul material al infracţiunii de tentativă de omor calificat şi deosebit de grav, de împrejurările care o particularizează, de caracterul şi importanţa obiectului material lezat sau pus în pericol, constând în corpul persoanei agresate, de caracterul şi gravitatea urmărilor constând în vătămarea sănătăţii corporale a părţii vătămate, dar şi de persoana inculpatului, care a recunoscut parţial săvârşirea infracţiunii, nu prezintă tulburări psihice, la data comiterii faptei având discernământul păstrat (raport de expertiză medico-legală psihiatrică din 30 iulie 2012) a regretat fapta comisă, însă anterior a mai suferit multiple condamnări.
În considerarea acestor aspecte instanţa a dispus condamnarea inculpatului şi aplicarea unei pedepse de 8 ani închisoare, cu executare în regim de detenţie, în condiţiile art. 57 C. pen., apreciind că aceasta este de natură a atinge scopul prevăzut de legiuitor în disp. art. 52 C. pen. fiind în măsură a reprezenta pentru inculpat un avertisment determinant în corijarea comportamentului social viitor, în sensul respectării legii penale, satisfăcând, în cazul concret dedus judecăţii, imperativul justei individualizări a pedepsei.
Totodată, instanţa a constatat că prin Sentinţa penală nr. 119 din 9 februarie 2011 pronunţată de Judecătoria Slatina în Dosarul nr. 4156/311/2011, definitivă prin Decizia penală nr. 196 din 23 iunie 2011 pronunţată de Tribunalul Olt, inculpatul M.F. a fost condamnat în baza art. 180 alin. (2) C. pen. cu aplicaţi. 75 lit. a) C. pen. la 2000 RON amendă penală.
Prin Sentinţa penală nr. 565 din 27 iunie 2012 pronunţată de aceeaşi instanţă în Dosarul nr. 2668/31172012, definitivă prin nerecurare la data de 18 septembrie 2012, a fost admisă cererea formulată de judecătorul delegat cu executările penale din cadrul Judecătoriei Slatina, privind înlocuirea pedepsei amenzii penale aplicate inculpatului, astfel că în baza art. 631 C. pen. a fost înlocuită amenda penală de 2000 RON aplicată prin Sentinţa penală nr. 119/2011, neexecutată de inculpat potrivit referatului întocmit de BEP, cu pedeapsa de 6 luni închisoare, la data de 18 septembrie 2012 fiind emis mandatul de executare nr. 608 la IPJ Olt, pedeapsa începând la 2 octombrie 2012 şi expirând la 2 aprilie 2013 potrivit procesului-verbal N72522 din 2 octombrie 2012 emis de Penitenciarul Craiova.
S-a constatat că fapta dedusă judecăţii a fost comisă la data de 20 iunie 2011, fiind concurentă cu infracţiunea prev. de art. 180 alin. (2) C. pen. comisă în noaptea de 19 mai 2009, pentru care inculpatul a fost condamnat prin Sentinţa penală nr. 119 din 9 februarie 2011 a Judecătoriei Slatina, definitivă la 23 iunie 2011, şi pentru care ulterior prin Sentinţa penală nr. 565 din 27 iunie 2012, definitivă prin nerecurare la 18 septembrie 2012, a fost înlocuită amenda penală aplicată iniţial cu pedeapsa de 6 luni închisoare, astfel că în considerarea art. 36 alin. (1) C. pen. rap. la art. 33 alin. (1) lit. a), 34 alin. (1) lit. b) şi 35 alin. (1) C. pen. instanţa a contopit pedeapsa principală de 8 ani închisoare aplicată inculpatului în cauza de faţă şi 4 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., cu pedeapsa de 6 luni închisoare, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa principală cea mai grea de 8 ani închisoare şi 4 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.
Totodată a fost anulat mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 608 din 18 septembrie 2012 emis în executarea Sentinţei penale nr. 565 din 27 iunie 2012 a Judecătoriei Slatina.
În ceea ce priveşte pedeapsa accesorie a interzicerii unor drepturi au fost avute în vedere atât dispoziţiile art. 71 alin. (2) C. pen. în conformitate cu care condamnarea la pedeapsa detenţiunii pe viaţă sau la pedeapsa închisorii, atrage de drept interzicerea tuturor drepturilor prev. de art. 64 C. pen., dar în special jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, respectiv hotărârea din 28 septembrie 2004 pronunţată în cauza Sabou şi Pîrcălab împotriva României prin care s-a constatat că interzicerea drepturilor părinteşti, în mod automat şi absolut cu titlul de pedeapsă accesorie, oricărei persoane care execută o pedeapsă cu închisoarea, în absenţa oricărui control exercitat de instanţele judecătoreşti şi fără a lua în considerare tipul infracţiunii sau interesul minorului reprezintă o încălcare a art. 8 din Convenţie.
Deşi hotărârea vizează doar aplicarea pedepsei accesorii prev. de art. 64 lit. d) C. pen. mutatis mutandis aceleaşi argumente s-au impus şi în cazul celorlalte pedepse accesorii, instanţa având obligaţia să motiveze stabilirea acelora care se justifică a fi aplicate.
În cauză, examinând proporţionalitatea pedepsei accesorii a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., instanţa a reţinut că inculpatul a săvârşit o infracţiune gravă, cu intenţie indirectă a cărei gravitate relevă faptul că inculpatul nu are capacitatea de a aprecia asupra unor valori fundamentale cum este viaţa, astfel că interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a C. pen. şi lit. b) C. pen., respectiv a dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau funcţii elective publice şi dreptul de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat, cu titlul de pedeapsă accesorie este proporţională şi justificată pe durata executării pedepsei principale.
Totodată, instanţa a aplicat inculpatului, în considerarea aceloraşi argumente, pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pe o perioadă de 4 ani, după executarea pedepsei principale.
În ceea ce priveşte măsura arestării preventive, la acest moment procesual, instanţa a constatat subzistenţa temeiului de fapt şi de drept, avut în vederea la luarea acesteia, respectiv dispoziţiile art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. şi în plus reţine existenţa unei hotărâri de condamnare, a inculpatului, chiar nedefinitivă, ceea ce determină aprecierea necesităţii menţinerii măsurii arestării preventive în conformitate cu dispoziţiile art. 350 C. proc. pen.
Având în vedere că la data de 5 septembrie 2012 inculpatul a fost reţinut iar ulterior la data de 06 septembrie 2012, arestat preventiv, astfel cum a rezultat din ordonanţa de reţinere nr. 261/P/2012 din data de 5 septembrie 2012 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt şi din încheierea nr. 64 din 7 septembrie 2012 pronunţată de Tribunalul Olt în Dosarul nr. 5122/104/2012, fiind emis mandatul de arestare preventivă nr. 41 din 06 septembrie 2012, măsură ce fost menţinută pe parcursul cercetării judecătoreşti, în baza art. 88 C. pen. instanţa a dedus din pedeapsa aplicată timpul reţinerii şi arestării preventive, de la data de 05 septembrie 2012 la zi.
În ceea ce priveşte latura civilă a procesului penal, în conformitate cu art. 14 şi 346 C. proc. pen., art. 998 - 999 C. civ. şi art. 313 alin. (1) din Legea nr. 95/2006 modificată prin O.U.G. nr. 72/2006, potrivit cărora "persoanele care prin faptele lor aduc daune sănătăţii altei persoane răspund potrivit legii şi au obligaţia să repare prejudiciul cauzat furnizorului de servicii medicale reprezentând cheltuielile efective ocazionate de asistenţa medicală acordată" instanţa a reţinut că în termen legal, respectiv în faza de urmărire penală Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova, s-a constituit parte civilă cu suma de 5082,18 RON reactualizată la data plăţii efective reprezentând cheltuieli de spitalizare efectuate cu internarea părţii vătămate M.M., astfel că în considerarea textelor legale precitate va angaja răspunderea civilă a inculpatului pentru plata sumei de 5082,18 RON (reactualizată), cu acest titlu.
Pe de altă parte, s-a constatat că partea vătămată M.M. nu s-a constituit parte civilă, instanţa urmând a lua act de manifestarea de voinţă a acesteia.
În cauză, instanţa nu a făcut aplicarea art. 118 lit. b) C. pen. având în vedere că nu a fost identificat ciomagul ori coada de mătură ce aparţin inculpatului şi pe care acesta le-a folosit la săvârşirea infracţiunii.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt şi inculpatul M.F.
Parchetul prin motivele de apel, precizate în cadrul dezbaterilor, a arătat că se critică soluţia instanţei de fond sub aspectul greşitei individualizări a pedepsei principale, a pedepselor complementare şi accesorii, în condiţiile în care, raportat la natura faptei şi împrejurările de comitere, se impunea aplicarea unei pedepse cu închisoare într-un cuantum ridicat şi interzicerea şi a drepturilor prev. de art. 64 lit. e) şi d) C. pen., pentru protejarea intereselor superioare ale copiilor minori ai inculpatului, aparte din conflict desfăşurându-se în faţa acestora.
S-a precizat că nu se mai susţine critica privind nelegalitatea pedepsei principale aplicate, dezvoltate în cadrul punctului nr. 1 din motivele scrise de apel, privind nelegalitatea pedepsei aplicate în condiţiile în care limitele pentru pedeapsa prevăzută în cazul tentativei la omor deosebit de grav erau de la 10 la 25 ani închisoare.
Inculpatul a criticat hotărârea instanţei de fond sub aspectul temeiniciei, solicitând reindividualizarea judiciară a pedepsei aplicate cu consecinţa reducerii cuantumului acesteia şi orientării la o pedeapsă sub minimul special prevăzut de lege, dată fiind atitudinea sinceră şi cooperantă a inculpatului în tot cursul procesului penal, împrejurarea că partea vătămată nu s-a constituit parte civilă în cauză, are patru copii în întreţinere, un nivel scăzut de educaţie, fapta a fost săvârşită sub influenţa consumului de alcool.
Prin Decizia penală nr. 14 din 18 ianuarie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, a fost admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt împotriva Sentinţei penale nr. 195 din 6 noiembrie 2012, pronunţată de Tribunalul Olt în Dosarul nr. 5418/104/2012 şi a fost respins apelul inculpatului M.F., ca nefondat.
A fost desfiinţată sentinţa penală în parte sub aspectul laturii penale. A fost descontopită pedeapsa rezultantă şi repuse pedepsele în individualitatea lor.
A fost majorată pedeapsa principală şi cea complementară, pe care o şi modifică respectiv: de la 8 ani închisoare pedeapsă principală şi 4 ani pedeapsă complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit a teza a II-a şi lit. b) C. pen, la 10 ani închisoare pedeapsă principală şi 6 ani pedeapsă complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b), d) şi e) C. pen.
A fost recontopită pedeapsa aplicată în speţă cu pedeapsa aplicată inc. prin Sentinţa penală nr. 565/2012 a Judecătoriei Slatina, inculpatul urmând să execute pedeapsa rezultantă de 10 ani închisoare şi 6 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, b), d) şi e) C. pen.
S-a făcut aplicaţia disp. art. 71 alin. (2) C. pen., rap. la art. 64 lit. a) teza a II-a, b), d) şi e) C. pen. privind pedeapsa accesorie.
Au fost menţinute restul dispoziţiilor sentinţei penale atacate. Pentru a decide astfel, instanţa de control judiciar, examinând hotărârea atacată în raport de actele şi lucrările dosarului, de motivele invocate sub toate aspectele de fapt şi de drept, a constatat că Tribunalul a reţinut o stare de fapt şi o încadrare juridică în concordanţă cu probatoriul administrat, vinovăţia inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la omor calificat şi deosebit de grav, prev. de art. 20 rap. la art. 174 alin. (1) - 175 alin. (1) lit. c) C. pen. rap. la art. 176 alin. (1) lit. a) C. pen., fiind dovedită inclusiv cu recunoaşterea de către acesta a vinovăţiei.
Astfel, din coroborarea probelor administrate în tot cursul procesului penal - respectiv: procesul-verbal de cercetare la faţa locului, planşe fotografice; actele medico-legale întocmite în cauză privind pe partea vătămată M.M., declaraţiile părţii vătămate, declaraţiile martorilor D.C., D.G.S., M.E., M.E.M. şi M.E., declaraţiile inculpatului şi raportul medico-legal de expertiză psihiatrică pentru inculpat -, se reţine că la data de 20 iunie 2011, inculpatul M.F. a lovit-o, în mod repetat cu pumnii, picioarele şi o coadă de mătură, pe soţia sa M.M. cauzându-i leziuni ce au necesitat pentru vindecare 70 - 80 zile îngrijiri medicale şi invaliditate de gradul II prin deficienţă globală accentuată, parapareză spastică.
Inculpatul a recunoscut săvârşirea faptei penale - motivând că a început să o lovească pe soţia sa întrucât, întorcându-se de la muncă a găsit-o pe aceasta în stare avansată de ebrietate - şi nu a solicitat alte probe în apărare.
Sub aspectul încadrării juridice în mod corect instanţa de fond a constatat că fapta reţinută în sarcina inculpatului constând în aplicarea timp îndelungat şi în mod repetat de multiple lovituri cu pumnii, picioarele, o coadă de mătură în zona capului şi a corpului, părţii vătămate, soţia sa, precum şi lovirea acesteia cu capul de giurgiuveaua camerei şi pereţi, producând totodată leziuni în zona mâinilor în condiţiile în care partea vătămată a încercat să se protejeze, numărul leziunilor la nivelul capului, care au indus starea de comă, fiind de 35 - leziuni evidenţiate în raportul de constatare medico-legală din 3 august 2011 şi raportul de expertiză medico-legală din 28 noiembrie 2011 întocmite de IML Craiova, ce au necesitat pentru vindecare 75 - 80 zile îngrijiri medicale şi care au determinat pierderea în totalitate a capacităţii de muncă corespunzător gr. II de invaliditate, respectiv deficienţă globală accentuată cu incapacitate adaptivă 70%, - după lovirea părţii vătămate aceasta fiind udată cu apă şi abandonată în stare de inconştienţă până a doua zi dimineaţa, întruneşte în drept elementele constitutive ale infracţiunii de tentativă de omor calificat şi deosebit de grav prin cruzimi, în modalitatea prev. de art. 20 alin. (1) C. pen., art. 174 alin. (1) C. pen., art. 175 alin. (1) lit. c) C. pen. şi art. 176 alin. (1) lit. a) C. pen., infracţiune pentru care în mod corect s-a dispus condamnarea inculpatului.
Sub aspectul laturii subiective inculpatul a acţionat cu intenţie indirectă, acesta acceptând posibilitatea suprimării vieţii victimei, având în vedere durata în timp, natura leziunilor, organele vizate (zona capului) şi modalitatea concretă în care a acţionat.
S-a stabilit că partea vătămată pentru a se apăra de numeroasele lovituri aplicate de către inculpat, îndreptate asupra capului, şi-a protejat această regiune cu mâinile, care în urma leziunilor aplicate, i-au fost fracturate.
Chiar dacă prin natura lor leziunile produse nu au pus în primejdie viaţa victimei, infracţiunea reţinută în sarcina inculpatului, de tentativă la omor deosebit de grav prin cruzimi are în vedere sensul juridic al expresiei de punere în primejdie a vieţii persoanei, date fiind elementele de fapt, circumstanţele reale, personale şi de ordin juridic reţinute în cauză -intenţia de suprimare a vieţii, regiunea corporală lezată, (respectiv zona fronto-parietală ce a prezentat 35 leziuni) instrumentele folosite, (coada de mătură, lovirea capului victimei de pereţi şi giurgiuvea), prezenţa leziunilor de autoapărare la nivelul mâinilor, durata în timp a aplicării leziunilor şi atitudinea inculpatului după săvârşirea faptei.
Din probele dosarului rezultă că în prima parte loviturile au fost aplicate părţii vătămate, în prezenţa celor patru copii minori care, ulterior au fugit la o locuinţă alăturată.
Sub aspectul criticilor de apel formulate, instanţa de apel a apreciat ca fondate cele formulate de către parchet, urmând ca criticile inculpatului să nu fie primite.
Astfel, sub aspectul pedepsei principale aplicate inculpatului, instanţa de apel a constatat că tribunalul s-a orientat la pedeapsa alternativă a închisorii şi nu a detenţiei pe viaţă, în aceste condiţii limitele de pedeapsă, conform dispoziţiilor art. 21 alin. (2) teza I C. pen., fiind cuprinse între jumătatea minimului şi jumătatea maximului prevăzut de lege pentru infracţiunea consumată, respectiv de la 7 ani şi 6 luni închisoare la 12 ani şi 6 luni închisoare.
Nu au fost primite criticile invocate de inculpat, privind reţinerea şi aplicarea dispoziţiilor art. 74 C. pen., în cauză nefiind identificate şi probate împrejurări care să poată fi reţinute ca fiind circumstanţe judiciare atenuante.
Astfel, recunoaşterea anumitor împrejurări ca circumstanţe judiciare atenuante este posibilă decât dacă împrejurările luate în considerare reduc în asemenea măsură gravitatea faptei în ansamblul sau caracterizează favorabil de o asemenea manieră persoana făptuitorului, încât numai aplicarea unei pedepse sub minimul special se învederează a satisface în cazul concret, imperativul justei individualizări a pedepsei.
Văzând limitele de pedeapsă astfel cum au fost reţinute mai sus, dispoziţiile art. 72 C. pen., împrejurările şi modul de săvârşire a faptei aşa cum au fost reţinute în actul de sesizare şi de instanţă, urmările produse, atitudinea inculpatului după săvârşirea faptei penale, acesta abandonând victima în stare de inconştienţă timp de aproape o zi, după ce a udat-o cu apă, neluând măsuri de a chema o ambulanţă pentru transportarea victimei la spital dar şi persoana acestuia, cunoscut ca o persoană violentă, condamnat anterior pentru infracţiuni de violenţă, dar care a recunoscut săvârşirea faptei penale în tot cursul procesului penal, instanţa de apel a apreciat că pedeapsa de 10 ani închisoare corespunde gradului de pericol social concret al faptei săvârşite de către inculpat, periculozităţii acestuia şi poate duce la îndeplinirea scopului educativ şi preventiv al pedepsei, aşa cum el definit de art. 52 C. pen.
În ceea ce priveşte pedeapsa complementară şi pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor părinteşti şi dreptul de a fi curator sau tutore, care constituie o ingerinţă în exercitarea drepturilor la respectarea vieţii private şi de familie, instanţa de apel constată că aceasta se aplică, potrivit art. 8 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi Libertăţilor Fundamentale dacă se constată de către instanţă că, în raport cu tipul de infracţiune săvârşită de inculpat, conduita acestuia şi de interesul minorului, limitării exercitării acestor drepturi ale inculpatului pe durata executării pedepsei privative de libertate şi în continuare pe o durată stabilită, este o măsură necesară pentru protejarea minorului şi, ca atare, urmăreşte un scop legitim. În cauză, raportat la natura infracţiunii reţinută în sarcina inculpatului, aplicarea şi a pedepsei complementare şi pedepsei accesorii a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. e) şi d) C. pen., inculpatului M.F. care a săvârşit o infracţiune de tentativă la omor calificat şi deosebit de grav asupra soţiei, în condiţiile şi împrejurările reţinute anterior, parte a conflictului desfăşurându-se în prezenta celor patru copii minori, se apreciază a fi o măsură necesară pentru protejarea minorilor, urmărind un scop legitim şi nu reprezintă o ingerinţă în efectuarea dreptului la respectarea vieţii private şi de familie.
Se va menţine, ca pedepse complementare şi accesorii şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II şi lit. b) C. pen., acestea fiind completate cu interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. d) şi e) C. pen., pedeapsa complementară fiind majorată de la 4 ani la 6 ani.
S-a apreciat astfel că sub aspectul pedepsei accesorii ce va fi aplicată inculpatului, acestea respectă principiul proporţionalităţii, fiind în acord cu Decizia Curţii Europene a Drepturilor Omului din cauza Hirst contra Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord.
Împotriva acestei decizii a formulat recurs inculpatul M.F., solicitând, prin apărătorul său, admiterea recursului, casarea deciziei atacate şi reducerea pedepsei aplicate inculpatului, prin reţinerea circumstanţelor atenuante şi a dispoziţiilor art. 3201 C. proc. pen., invocându-se temeiul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., arătându-se că a regretat şi a recunoscut fapta săvârşită.
Recursul declarat de inculpat nu este întemeiat, pentru următoarele considerente:
Înalta Curte apreciază că pedeapsa stabilită de instanţa de apel este adecvată, corespunzând funcţiilor de constrângere şi reeducare precum şi scopului preventiv.
Potrivit art. 72 C. pen. la stabilirea şi aplicarea pedepselor se ţine seama de dispoziţiile părţii generale a acestui cod, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârşite, de persoana infractorului şi de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.
Chiar dacă individualizarea pedepsei este un proces interior, strict personal al judecătorului, ea nu este totuşi un proces arbitrar, subiectiv, ci din contră el trebuie să fie rezultatul unui examen obiectiv al întregului material probatoriu, studiat după anumite reguli şi criterii precis determinate. Înscrierea în lege a criteriilor generale de individualizare a pedepsei înseamnă consacrarea explicită a principiului individualizării pedepsei, aşa încât respectarea acestuia este obligatorie pentru instanţă.
De altfel, ca să-şi poată îndeplini funcţiile care-i sunt atribuite în vederea realizării scopului său şi al legii, pedeapsa trebuie să corespundă sub aspectul naturii (privativă sau neprivativă de libertate) şi duratei, atât gravităţii faptei şi potenţialului de pericol social pe care îl prezintă, în mod real persoana infractorului, cât şi aptitudinii acestuia de a se îndrepta sub influenţa pedepsei.
Funcţiile de constrângere şi de reeducare, precum şi scopul preventiv al pedepsei, pot fi realizate numai printr-o justă individualizare a sancţiunii, care să ţină seama de persoana căreia îi este destinată, pentru a fi ajutată să se schimbe, în sensul adaptării la condiţiile socio-etice impuse de societate.
Exemplaritatea pedepsei produce efecte atât asupra conduitei infractorului, contribuind la reeducarea sa, cât şi asupra altor persoane care, văzând constrângerea la care este supus acesta, sunt puse în situaţia de a reflecta asupra propriei lor comportări viitoare şi de a se abţine de la săvârşirea de infracţiuni.
Sub aspectul individualizării pedepsei aplicat inculpatului în speţă de faţă, Înalta Curte constată că instanţa de apel a făcut o justă apreciere a criteriilor generale prevăzute de art. 72 C. pen., ţinându-se cont de gradul de pericol social concret ridicat al faptelor comise în raport cu circumstanţele reale de săvârşire ale acesteia.
Înalta Curte apreciază că în cauză au fost respectate dispoziţiile legale mai sus arătate, iar instanţa de apel a aplicat o pedeapsă just şi corect individualizată, raportat la pericolul social extrem de ridicat al faptei săvârşită de inculpat, faţă de valoarea socială ocrotită de lege prin incriminarea unei astfel de infracţiuni şi anume viaţa, integritatea corporală şi sănătatea persoanei, atribute esenţiale ale fiinţei umane.
Înalta Curte apreciază că inculpatul a manifestat o vădită lipsă de respect faţă de valori sociale fundamentale protejate de legea penală - dreptul la viaţa, integritatea corporală şi sănătatea persoanei motiv pentru care aplicarea unei pedepse mai blânde, nu se justifică.
Înalta Curte constată că în favoarea inculpatului nu pot fi reţinute circumstanţele atenuante reglementate de dispoziţiile art. 74 alin. (1) lit. a) şi c) C. pen., cu consecinţele prevăzute de art. 76 alin. (1) lit. a) şi e) teza I C. pen., avându-se contextul în care acesta a săvârşit faptele - context marcat de împrejurările şi modul de săvârşire a faptei aşa cum au fost reţinute în actul de sesizare şi de instanţă, urmările produse, atitudinea inculpatului după săvârşirea faptei penale, acesta abandonând victima în stare de inconştienţă timp de aproape o zi, după ce a udat-o cu apă, neluând măsuri de a chema o ambulanţă pentru transportarea victimei la spital dar şi persoana acestuia, cunoscut ca o persoană violentă, condamnat anterior pentru infracţiuni de violenţă, dar care a recunoscut săvârşirea faptei penale în tot cursul procesului penal.
Totodată nu poate fi primită solicitarea inculpatului de reţinere a dispoziţiilor art. 3201 C. proc. pen., cu consecinţa reducerii cu o treime a pedepsei aplicate, având în vedere că potrivit dispoziţiilor art. 3201 alin. (7) din acelaşi cod, dispoziţiile legale privind recunoaşterea vinovăţiei nu pot fi aplicate în cazul în care acţiunea penală vizează o infracţiune care se pedepseşte cu detenţiunea pe viaţă, cum este cazul în speţă.
Aplicarea unei pedepse privative de libertate, într-un cuantum de 10 ani, este aptă să ducă la îndeplinirea scopului reglementat prin art. 52 C. pen., sancţiunea, astfel stabilită de instanţa de fond, având caracterul atât al unei măsuri de constrângere, cât şi al unui mijloc de reeducare a inculpatului.
Înalta Curte apreciază că au fost respectate dispoziţiile legale mai sus arătate, iar instanţele au aplicat cumulat criteriile de individualizare şi au acordat semnificaţia cuvenită acestora.
În cauză, pedeapsa a fost just individualizată şi nu se constată existenţa unor motive care să justifice reindividualizarea, în sensul reducerii cuantumului acesteia.
Ca atare, hotărârile pronunţate în cauză nu sunt supuse cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen.
Faţă de considerentele arătate mai sus, constatând nefondate motivele de recurs invocate şi nerezultând vreun motiv de casare din cele prevăzute de art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., care să poată fi luat în considerare din oficiu, Înalta Curte, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) din acelaşi cod urmează a respinge ca nefondat recursul inculpatului M.F.
Totodată, în baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata sumei de 500 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul M.F. împotriva Deciziei penale nr. 14 din 18 ianuarie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul reţinerii şi arestării preventive de la 5 septembrie 2012 la 9 mai 2013.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 500 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 9 mai 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1579/2013. Penal | ICCJ. Decizia nr. 1582/2013. Penal → |
|---|
